Asistam dupa revolutie la uciderea sentimentului de eroism al poporului roman. Romanii sint mamaliga care nu explodeaza, hotii, curvele si pestii Europei,etc; bombardamentul mediatic-care le face pe fete sa-si doreasca sa fie curve pt ca o sa le merga bine ca lui Dragusanca, Alina Vidican, Diana Dumitrescu-toate curve-sau baietii care se vor patroni si cocalari, nu ne face insa sa uitam ca sintem un neam de eroi.
EROI CA SI STRAMOSII NOSTRI TRACI, DACI, CA VOIEVOZII NOSTRI ALE CAROR NUME FAC SI ASTAZI SA TREMURE DUSMANII--VLAD, STEFAN, MIHAI, EROI CA DECEBAL, DOKYA SORA SA CARE A PUS IMPREUNA CU MINI ARMATA EI DE AMAZOANE PE FUGA ARMATA ROMANA LA SUD DE DUNARE, CA TOMYRIS REGINA MASAGETA CE L-A UCIS CAM NAHSPA PE DARYUSH MARELE EROU SINT CEI AL CAROR SINGE IL PURTAM IN VENE.
Bine, bine puteti spune da de curind nu s-au mai ridicat nici un erou dintre noi,
Uitati EROII/MARTIRI de la revolutie. Ei nu au stiu ca revolutia este furata, puritatea lor a fost autentica. Eroii din cadrul rezistentei anticomuniste din munti, care au rezistat singuri in conditii inimaginabile, eroii legionari care, ca si CODREANU, au preferat sa fie omoriti bestial-aruncati de vii in foc-decit sa-si tradeze crezul, eroi ca martirii din Pitesti, ca cei de la Canal, ca cei din inchisorile-experiment gen Aiud. Eroi ca bunicul meu care a preferat sa fie omorit alaturi de aliatii sai germanii in Caucaz, decit sa intoarca armele tradindu-si prietenii si tara.
Mai jos este un articol despre eroii ce faceau parte sau simpatizau cu sumanele negre, am mai scris despre ei;
Articolul este preluat de pe blogul despredemnitate
NU UITATI-FARA MODELE, FARA LEGATURA CU STRAMOSII (PE CARE CHINEZII, JAPONEZII, MONGOLII O CONSIDERA SFINTA) O NATIUNE SE PRABUSESTE!!
Toma Arnăuțoiu
Toma Arnăuțoiu a luptat 1 an pe frontul de vest, 9 ani a trăit o existență neomenesc de grea în pădurile din Munții Făgăraș, a fost anchetat și deținut în închisoare pentru 1 an și a fost executat la vârsta de 38 de ani. Cu alte cuvinte, 11 ani din viață, aproape o treime, a fost într-o continuă situație limită.
În urma lui au rămas poate cele mai dureroase amintiri consemnate, cele ale Elisabetei Rizea, a cărei suferință, e doar o infimă parte a tragediei familiei Arnăuțoiu, o familie pulverizată de istorie.
Acești 11 ani, în care tragedia de la Nucșoara este construită ca un fractal din multe alte tragedii care nu pot fi comparate, nu găsesc că îmi poate da dreptul să le povestesc istoria altfel decât prin cuvintele supraviețuitorilor. Așa că vom rămâne în zona acelorași idei (fixe).
Familia Arnăuțoiu, un model de respectabilitate, în sine o parte a elitei satului, se găsește, în 1949 în situația în care 2 dintre membri, frații Toma și Petre trebuie să aleagă calea haiduciei. Evitarea unei arestări le va aduce moartea în 1959, după 9 ani de război total cu autoritățile care l-au declanșat.
Foto 1 - Toma Arnăuțoiu (1944)
Grupul “Arsenescu/Arnăuțoiu” cum a fost cunoscut, a avut 16 membri, confruntați sângeros cu autoritățile, sau – în condițiile unei vieți absurde – chiar cu ei înșiși. Toma și Petre Arnăuțoiu împreună cu încă 19 oameni având aceeași viziune asupra demnității, au fost omorâți în 1958. Câteva zeci de oameni au fost condamnați la pedepse foarte mari. Câteva sute de alți oameni, au fost direct afectați de aceste tragedii, transformând numărul victimelor într-o statistică. Nucșoara are abia în 2007 numai 1.672 locuitori.
Gheorghe Arsenescu, unul dintre inițiatorii grupului, a fost omorât abia în 1962, completând astfel lista celor 19 oameni uciși. Nu fac diferența între execuție și moarte în timpul unei ciocniri cu autoritățile acelor timpuri..
Faptul că cineva precum părintele Ion Dragoi a fost condamnat la moarte și executat pentru că i-a ajutat cu mâncare pe haiduci, mă face să pun semnul egal între cele doua feluri de a muri. La fel și în cazurile lui Nel Chircă, Gheorghe Mămăligă și Ion Marinescu împușcați chiar de către prietenii lor în urma unor suspiciuni de trădare.
Niște oameni au încercat să supraviețuiască în condiții inimaginabile în afara unei societăți în care absurditatea era cotidiană.
Inițial grupul se formează în jurul colonelului Gheorghe Arsenescu, un personaj spectaculos, cu o prezență de spirit ieșită din comun și cu ajutorul lui Nel Chircă, dezertor încă din perioada interbelică, un bun cunoscător al vieții din munți.
În 1949, într-o primă ciocnire cu Securitatea, în casa lui Petre Arnăuțoiu, haiducii reușesc să scape dintr-o încercuire prost condusă în urma căreia doi militari sunt uciși. Urmează despărțirea de Arsenescu, care se decide să acționeze singur.
În 1950, pe muntele Gălășescu, un grup de 5 agenți ai poliției politice care se dau drept “Grupul Arnăuțoiu” cu speranța de a se întâlni cu “Grupul Gavrilă” nimeresc față în față cu adevărații Arnăuțoi, care le observă armamanetul disimulat sub haine și îi ucid pe 4 dintre aceștia.
În aceeași perioadă urmează diverse schimburi de focuri între haiducii veniți să se aprovizioneze în sat și autorități (un asemnea incident se întâmplă chiar în gospodăria Elisabetei Rizea, tot în 1950). Ion Marinescu mai împușcă în același an pe șeful GAC-ului și apoi într-o ciocnire pe valea râului Vâlsan încă doi militari care-l atacaseră pe el si pe Tică Jubleanu.
În 1951, unul dintre haiduci, Titu Jubleanu este capturat în urma unei lupte sângeroase în care soția sa, refugiată pe munte este ucisă, iar Ion Marinescu și Tică Jubleanu (fiul lui Titu) reușesc să scape din încercuire.
În 1952, la numai o zi după ce Ion Gavrilă ataca o cabană la lacul Bâlea, Toma Arnăuțoiu face același lucru la cabana Padina, distrugând și portretele liderilor comuniști afișate pe atunci în orice loc. Va fi un cap de acuzare important.
În condițiile în care represiunea se accentuează puternic, pe rând membrii grupului ajung să se omoare între ei de teama trădării. Astfel, Nel Chircă este ucis pentru că după ce familia lui e arestată și copii trimiși la orfelinat, acesta se decide să se predea. La fel, Ion Marinescu, adeptul unei tactici ofensive, ajunge într-un conflict fără soluție cu frații Arnăuțoiu care decid să-l elimine.
Sunt momente extrem de grele pentru haiduci, în niște condiții care nu mai aveau nici o legătură cu viața normală. Aceste incidente sunt exploatate la paroxism de către autoritățile decise să-i prezinte populației ca pe niște bandiți fioroși. În realitate, situația limită continuă în care acești oameni încercau să supraviețuiască, a făcut ca aceste rezolvări să le mai prelungească viața cu câțiva ani, până în 1958.
Ultimii 4 supraviețuitori, Toma și Petre Arnăuțoiu, Maria Plop, Tică Jubleanu sunt capturați după ce numeroase acțiuni de infiltrare ale securității au construit o adevărată pânză de păianjen în jurul lor. Resursele alocate acestor combinații au fost generoase, scenariile “undercover” cu adevărat inteligente deși malefice.
Într-un final, cei doi frați sunt atrași într-o cursă, în gospodăria unui vechi prieten care le toarnă somnifer în țuica pe care urmau s-o deguste, iar ei, adormiți sunt arestați. În operațiunea imediat următoare, de arestare a Mariei Plop și a lui Tică Jubelanu, adăpostul lor camuflat întro grotă este asediat, Maria, împreună cu fiica ei și a lui Toma în vârstă de 3 ani se predau, iar Tică este ucis în schimbul de focuri care urmeză, în care moare și un milițian.
Ancheta și procesul sunt exemplare ca represiune, doar Maria e condamnată la închisoare pe viață (va deceda în 1962), toți ceilalți membri ai grupului fiind uciși.
Povestea acestor oameni este cu adevărat complicată, și din nefericire, nu există nici până azi o carte care să o povestească la modul epic. Dosarul grupului a fost publicat de fata lui Toma Arnăuțoiu, născută în pădure, care și-a descoperit identitatea abia după 1989.
Volumul se numește: “Luptătorii din munți…” și îl găsiți greu. Există și un trist roman “polițist” publicat înainte de Revoluție, dintr-un unghi fals și manipulator. Aș spune doar, că cea mai importantă carte este “Povestea Elisabetei Rizea din Nucșoara…“.
Deși interviurile Elisabetei Rizea au avut un mare răsunet în anii ’90, numeroase personalități (Regele Mihai, Președintele Emil Constantinescu) pomenind-o și asociindu-și imaginea cu a ei, astfel încât valul de simpatie rezultat a a transformat-o într-un neașteptat și frumos simbol, nici până în ziua de azi, torționarilor din aceste înspăimântătoare amintiri nu li se cunosc biografiile. De asemenea, averile confiscate celor condamnați în procesul Arnăuțoiu, nu au fost recuperate integral niciodată.
Foto 2 - Elisabeta Rizea împreună cu Regele Mihai și Regina Ana
Nu mă pot reține în a reda, din nou, poate cel mai trist blestem al Tuței Rizea: ”Păi aș zbiera, doamnă, ca o vacă, nu ca un om! Atâtea sunt de spus…“
Documente:
Povestea Elisabetei Rizea din Nucșoara, urmată de Mărturia lui Cornel Drăgoi (preview)
Bibliografie:
Firește “Povestea Elisabetei Rizea din Nucșoara urmată de Mărturia lui Cornel Drăgoi” în dialog cu Irina Nicolau, de la Editura Humanitas, însă trebuie căutată neapărat ediția în care apare și “Mărturia lui Cornel Drăgoi” pentru că e o completare mai mult decât fericită.
Esențială însă pentru documente și nu numai, e cartea fiicei lui Toma, Ioana-Raluca Voicu-Arnăuțoiu, aflată într-o minunată și emoționantă recuperare a trecutului familiei Arnăuțoiu.
Atât de interesantă este povestea acestei căutări încât ar merita o carte în sine. În fine, cartea amintită și mai sus se numește “Luptătorii din munți. Toma Arnăuțoiu. Grupul de la Nucșoara. Documente ale anchetei, procesului, detenției” și a apărut la Editura Vremea, ultima ediție e din 2009, de unde o puteți cumpăra, librăriile nu se mai obosesc să o expună.
SI O CINTARE PENTRU EROII NOSTRII PE CARE AM GASIT-O PE YOUTUBE:
