Arta icoanelor pe sticla de la Manastirea Nicula

September 9, 2011 · 00:38 | Autor: Adina Mutar

In 1681, preotul Luca din Iclod a pictat o icoana a Maicii Domnului Indrumatoarea. Aceasta a devenit nucleul dezvoltarii unui mestesug practicat si astazi: pictura icoanelor pe sticla.

Manastirea Nicula

Incepand cu 15 februarie 1699, icoana, aflata la Manastirea Nicula, iese din anonimat, in urma unui miracol.

Icoana facatoare de minuni

Icoana a plans timp de 26 de zile, ca o prevestire a tristelor evenimente ce urmau sa aiba loc in jurul anului 1700, atat pentru viata monahala, cat mai ales pentru intreaga Ortodoxie romaneasca din Transilvania.

Din acel moment, Maica Domnului va deveni nadejdea izbavirii din robie, boli si nevoi, credinciosii obisnuindu-se a veni in pelerinaj an de an, pe jos, cu prapuri, cantand : „Am venit Maicuta sa ne mai vedem, sa-ti spunem necazul care-l mai avem !”

Minastirea Nicula a devenit unul dintre celebrele locuri alese de Maica Domnului, unde icoana pictata de preotul Luca a inceput sa faca minuni. Totodata, manastirea a devenit centru al icoanelor pictate pe sticla, deoarece toti pelerinii voiau o copie a icoanei facatoare de minuni.

In fiecare sat din jurul manastirii existau familii intregi de mesteri iconari. Fiecare familie avea un model propriu, un izvod nestiut de altii, care constituia marca sa.

Mestesug cu origini in Bizant

Originea picturii pe sticla tine de Bizant, de unde a patruns in Italia, in anii 1380-1420, extinzandu-se in toata Europa, dupa cum ne spune Ierodiaconul Siluan Timbus, curatorul muzeului Manastirii Nicula, pictor si indrumator al copiilor in taberele de pictura a icoanelor pe sticla.

In Transilvania, pictura icoanelor pe sticla a aparut in a doua jumatate a secolului XVII, odata cu aparitia mestesugului de fabricat sticla, a glajariilor. Cea mai mare raspandire a avut-o datorita icoanei Maicii Indrumatoare pictata pe lemn de Luca din Iclod.

Mesterii populari nu s-au oprit insa doar la acest model, ci au pictat si scene biblice legate de sarbatorile populare si de sfintii legati de traditiile populare. Originalitatea si libertatea expresiei, ca si desenul decorativ desprins direct din simbolistica populara fac din aceste icoane valori de nepretuit, tezaure ale sufletului romanesc.

Iconarii Niculei au ajuns pana in nordul Moldovei si in Muntenia, pana in Banat si prin partile Tisei. Cea mai veche icoana pe sticla cunoscuta din Nicula este din 1802 si apartine Muzeului etnografic din Banat. Si Ierodiaconul Siluan Timbus intentioneaza sa imbogateasca muzeul Manastirii Nicula cu elemente etnografice, obiecte vechi de prin sate, care sa oglindeasca viata taranului ardelean, cu uneltele sale si bogatia ornamentatiei cu care isi infrumuseta munca si casa.

„Fac un apel la taranii care vor sa doneze muzeului manastirii obiecte vechi, care nu le mai fac trebuinta, straie vechi, orice pastreaza elementele vietii taranului ardelean”, spune ierodiaconul, defavorizat de concurenta cu negustorii de antichitati. Acestia cumpara astfel de obiecte pe nimic, dupa care le reconditioneaza si le vand la preturi exagerate.

Familii de iconari

Unele dintre cele mai iubite teme ale iconarilor de la Nicula sunt „Pomul Cunoasterii”, „Adam si Eva”, „Buna Vestire”, „Nasterea Domnului”, „Cina cea de Taina”, „Iisus si vita de vie”, transformate in spirit autohton, care nu seamana cu modelele canonice. Acestea au imprimata o puternica tenta folclorica, decorul fiind din mediul familiar romanesc.

La 1870-1899, se distingeau ca pictori iconari Dionisie Iuga si Teodor Tecariu, apoi s-au facut cunoscuti Stefan Mircea si fiica sa Maria Chifor (1862-1929), Stefan Belindeanu (1815-1875), familiile Tamas, Prodan, Moga, Ghimba, Vasile Moldoveanu, Simon Mircea, Gheorghe Rat si altii.

Ei au dus mestesugul la Brasov, Fagaras, Sebes, Saliste, Poiana Sibiului, Lancram, Laz etc. Manastirea Nicula duce mai departe arta picturii icoanelor pe sticla, ca exprimare a geniului artistic romanesc. Mestesugul a fost perpetuat de parintele arhidiacon Ilarion Muresan, apoi de calugarii mai tineri.

Mesterul Ilarion copia nu numai izvodul vechi popular, ci si rama si patina, pentru ca, spunea el, „e o chestiune de respect fata de inaintasi si valorile create de ei”. Acum, Ierodiaconul Siluan Timbus cauta toate izvoadele (modelele) vechi, pentru a le copia si a le duce mai departe geniul creativ.

Amprenta geniului popular

Si denumirile izvoadelor oglindesc marea iubire de credinta a poporului. Macuta Domnului Indurerata (Rastignirea), Dulce-Iubitoare sau Imparatita cu pruncul Iisus. Iisus Hristos, Imparat sau cu vita, Iisus si Ioan copii, Sfanta Treime, Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil, Sfintii Apostoli Petru si Pavel, Sfintii Ilie, Ioan Botezatorul, Trei Ierarhi, Nicolae, Haralambie, Gheorghe, Dumitru si Teodor, Sfintele Ana si Paraschiva, Nasterea Domnului, Botezul si invierea, si inca alte icoane, sunt temele iconografiei populare transilvanene.

Caracteristica lor este introducerea motivelor populare romanesti. Ca motive decorative introduse de mesterii populari intalnim chenare de flori, chenare de sfoara rasucita (Nicula), steluta de Fagaras. In Moldova icoanele sunt impodobite cu flori mai mari decat oamenii. Culorile folosite erau aproape necombinate, poate doar mai stinse sau mai luminate.

Se obtineau din pulberi de oxizi, cristale, ce se sfaramau in mojar si apoi se amestecau cu ulei, galbenus de ou si alte ingrediente secrete. Rama, din lemn, era frecata cu lumanare, apoi se peria, pentru a se obtine un luciu. Icoanele pe sticla nu sunt doar un obiect de cult protector, ci si un document plastic ce reflecta lumea spirituala a taranului roman, la fel ca doinele si colindele.

Coloana Cerului sau Polus Geticus

La poporul roman, svastica are o importanta fundamentala data fiind frecventa cu care apare peste tot. In cimitire, in biserici, pe broderiile costumelor nationale, pe pergamentele voevodale, ca ornament pe ceramica si unelte de lemn. Ea vine din traditia primordiala, fiind simbol al Polului, in jurul caruia se invarte lumea.

Este deasemenea un insemn solar, centru al miscarii si al vietii. Traditia romaneasca spune ca Osia Lumii sau Columna Cerului se sprijina pe un balaur/ sarpe care se incolaceste in jurul sau, de unde si inclinatia catre tema Pomului Cunoasterii din scena biblica, preferata de iconarii populari.

Acolo, spune traditia populara, se inalta muntele sfant pe care este cetatea lui Dumnezeu si Marul Rosu. Toate apele lumii ies din Marul Rosu, se raspandesc in lume si se intorc la Marul Rosu.

Marul Rosu este Osia Pamantului. In ornamentatia populara romaneasca, rombul este intotdeauna legat de Columna Cerului sau Osia Lumii, pe care grecii si romanii o desemnau ca Polus Geticus. Acesta simbolizeaza trecerea de la Pamant la Cer si invers.

Motivul sarpelui si al sforii

Sarpelui in forma de S, prezent si in cazul zvastcii cu bratele curbate inchipuind doi serpi suprapusi, i se asociaza ca simbol echivalent spirala dubla sau sfoara, ce se regaseste ca motiv ornamental principal al mestesugarilor.

Bisericile de lemn romanesti sunt inconjurate de un brau rasucit format din doi serpi ale caror trupuri inlantuite aduc cu o funie si care se despart abia deasupra usilor de la intrare. Crucea verticala, a rastignirii, cu bratul vertical mai lung si cel orizontal mai scurt, reprezinta axul lumilor, Columna Cerului.

Acest motiv este foarte vechi, prima data fiind atestat ca stalp funerar dac, aparut pe Columna lui Traian. Este trunchiul unui brad, Copacul Vietii la geto-daci, simbolizand nemurirea. Mesterii iconari folosesc deseori ca ornament al chenarelor crengute de brad.

Un alt element nelipsit este Pasarea Maiastra, Pasarea Sufletului, ce statea in varful stalpilor funerari, transformata de iconari in Pasarea Duhului. Soarele si Luna „impletesc cununa” in multe icoane pe sticla. Mesterii iconari au strans toate simbolurile credintei populare si le-au pus alaturi de cele crestine, ca pe niste ofrande.

Citeste si ...

• Cea mai veche arta rupestra din Europa
• Codul getic de pe statuia de la Adamclisi
• Tablitele cerate de la Rosia Montana, un tezaur al Europei

Cititi mai mult: http://www.enational.ro/romania-mea/arta-icoanelor-pe-sticla-de-la-manastirea-nicula-84921.html/#ixzz1mGvWVAlI
enational.ro

cybershamans (karmapolice) / CC BY-NC-ND 3.0

Read More

Iconarul cel schilod din Samara

Pantocratorul

* Nascut olog, fara maini si picioare, a ajuns unul din marii pictori de icoane din Rusia. Pentru credinta si arta sa minunata, Grigorii Juravlev a fost propus pentru sanctificare *

Exista oameni a caror soarta, chiar din primele clipe de viata, trece dincolo de puterea de intelegere a unui muritor de rand. Inca din momentul nasterii par a purta pecetea unui destin calauzit de un har nepretuit: cel al credintei. Viata li se asterne lin si clar, fara sovaiala, fara ezitari. Ei merg inainte, catre lumina, fara sa se abata din drum.

Un asemenea om s-a nascut, in urma cu mai bine de 150 de ani, intr-un sat din vestul Rusiei, in regiunea Samara. Viata lui Grigorii Juravlev pare o intruchipare perfecta a expresiei "puterea lui Dumnezeu in cei neputinciosi se desavarseste". Caci nefericitul copil, desi nascutcu o malformatie cumplita, a fost unul din cei mai fericiti oameni de pe pamant.

Si poate nu gresim daca afirmam ca Grigorii Juravlev a trait asa cum este de datoria oricarui crestin sa o faca. El a trait pentru a implini darurile prin care Creatorul vorbeste in alcatuirea fiecarui om: a trait in bunatate, in dreptate, in adevar si in credinta. Tocmai pentru ca soarta lui sa nu fie uitata, el a fost harazit cu un talent ce nu este dat tuturor: acela de a picta. El a slefuit pana la perfectiune acest talent si l-a inapoiat Creatorului.

Predictiile unui preot de tara

Grigorii Juravlev si fratele sau, Afanasie

Grigorii s-a nascut fara maini si picioare, in anul 1858, in satul Utevka. In vremea aceea mai existau oameni care inca traiau cu frica lui Dumnezeu si nu ucideau copiii care se nasteau schiloditi, asa cum se intampla uneori.

In izba din barne de lemn, mama lui Grigorii si-a plans durerea si s-a rugat pentru pruncul atat de chinuit pe care il adusese pe lume. Unchiul Ioachim a sfatuit-o sa dea copilul tiganilor: "Ce copil este asta, fara maini, fara picioare, doar gura are! Nu are loc in lumea asta. Doar tiganii, la iarmaroc, pot scoate ceva bani cu el! Ii va fi mai bine acolo.

" Dar mama lui Grigorii nu a putut savarsi un asemenea pacat. "Trebuie sa aiba o familie. Domnul nu ne va abandona!".
Preotul satului a botezat copilul dupa toate randuielile si le-a spus parintilor cu blandete: "Domnul s-a uitat la robul sau si lumina a pogorat in sufletul acestui copil. Gura nu ne este data doar pentru a manca, ci cu ea se pot savarsi multe lucruri minunate. Desi pare neajutorat acum, cu aceasta gura, el va va hrani pe toti!".

"Aceasta icoana a fost pictata in intregime cu dintii"

Timpul a trecut si Grisa, in ciuda handicapului sau, a crescut vesel si plin de viata. Din suferintele lui fizice i s-au nascut in inima cele mai duioase sentimente, iar in ratiunea lui au incoltit cele mai ascutite ganduri. Mintea lui aparent imatura a patruns in esenta lucrurilor si a evenimentelor. Oamenii erau impresionati de faptul ca baiatul niciodata nu se simtea descurajat, ii placea sa cante si sa glumeasca!

Bunicul il ducea pe umeri in fiecare duminica la biserica, iar Grisa se uita la icoane zambind si spunea: "Vreau si eu sa fac asta". Bunicul suferea cand auzea glasciorul sau nevinovat. Il inchina, il ajuta sa sarute icoanele, il mangaia pe cap si pleca abatut spre casa.

Dar Grisa prinsese drag de preot si de icoanele care luminau biserica. Cand il scoteau pe tapsan, la aer, copilul, spre mirarea tuturor oamenilor, se rostogolea la vale, condus de o forta irezistibila, pana in Casa Domnului. Statea acolo ore in sir si cerceta atent fiecare chip de sfant, fiecare scena din Biblie, pictata pe peretii bisericii.


Cu penelul in dinti

Intr-o zi, pe cand era in curtea din fata casei, Grisa s-a tarat pe burta, a apucat in dinti un betisor si a inceput sa deseneze in praf tot ce vedea. Desenele lui erau extrem de expresive si patrundeau intr-un mod straniu in esenta lucrurilor. El vedea ceva ce altii nu vedeau. Atunci bunicul l-a dus la scoala si Grisa, cu o rabdare si vointa neomeneasca, a invatat sa scrie, cu creionul in dinti.

Catedrala "Sfanta Treime" pictata integral de Grigorii

A urmat cursurile scolii din sat, pana la moartea bunicului sau. Acum nu mai avea cine sa il care la scoala, iar Grigorii a inceput sa studieze acasa, singur. Pentru ca era primul din clasa si pentru ca era inzestrat cu un talent deosebit, invatatorul a mers la guvernatorul regiunii Samara pentru a-i solicita ajutorul.
Astfel a ajuns Grisa la gimnaziul din Samara, unde a devenit un elev remarcabil.

Pentru ca avea un suflet bun si o minte sclipitoare, colegii il ajutau, inconjurandu-l cu afectiune. Pe langa cursurile gimnaziale, Grigorii a avut norocul sa fie ucenic in atelierul unui iconar vestit din oras.

Cand a intrat pentru prima data in atelier si a simtit mirosul de ulei de in, de lemn si lac, Grigorii a avut sentimentul ca aici este acasa. Inceputul a fost greu, maestrul iconar fiind foarte exigent si riguros. Treptat, cu pensula in dinti, Grigorii a invatat "alfabetul" picturii icoanelor.

Dupa cativa ani, a sustinut in atelier un examen de absolvire. Trebuia sa realizeze o icoana destul de complexa, in cateva ore. Pentru el, o asemenea lupta cu timpul insemna o incordare cumplita: lacrimi i se scurgeau pe obraji, iar gatul si ceafa il dureau ingrozitor. Dupa trei ore de munca titanica, Grisa terminase icoana. Ochii sai inrositi de durere exprimau o fericire suprema. Era o adevarata capodopera!

Profesorul iconar a privit lucrarea si a dat aprobator din cap. In acelasi moment, Grisa s-a prabusit pe podea intr-un spasm al musculaturii. Tinea pensula intre dintii pe care nu putea sa-i desclesteze. A fost nevoie sa se aduca prosoape fierbinti pentru a-i scoate penelul din gura. Profetiile preotului de la nasterea sa incepeau sa capete contur.

Icoana pentru tar

La 22 de ani, Grigorii s-a intors in Utevka sa natala, unde a inceput sa picteze icoane la comanda, pentru boierii bogati. Veneau oameni din toate colturile Rusiei, iar unii plateau bani grei pentru o asemenea opera de arta. Se spunea ca Grigorii are har de la Dumnezeu si ca icoanele sale sunt miraculoase, pentru ca fara ajutorul Domnului nici un om nu poate picta cu gura, atat de frumos.
In prezent s-au descoperit icoane ale artistului chiar si in afara granitelor tarii.

Una dintre ele a fost gasita intamplator, in 1985, in Bosnia. Pe verso, semnat de iconar, sta scris: "Aceasta icoana a fost pictata in intregime cu dintii de catre taranul fara maini si picioare, Grigorii Juravlev, din satul Utevka, regiunea Samara".

Exista o inregistrare in arhivele orasului Samara conform careia, in 1884, Juravlev a apelat la guvernatorul orasului, acelasi care il ajutase sa isi termine studiile. Realizase o icoana a Sfantului Nicolae si dorea sa o ofere tareviciului Nicolae, viitorul tar. Astfel, prin intermediul guvernatorului, el a trimis tarului o scrisoare: "Inaltimea Voastra Imperiala, va scrie Grigorii Juravlev cu umilinta si smerenie...

Sfintii Chiril si Metodiu

Doresc sa Va aduc plocon o icoana a Sfantului Nicolae, pe care eu singur am pictat-o cu gura si nu cu mana, pentru ca din nastere nu am maini si picioare. Am zamislit aceasta icoana sub obladuirea Domnului care, in bunatatea Lui, mi-a permis intrarea in aceasta lume. Desi schilod, El m-a slobozit si m-a mantuit de la nefiinta. Si m-a inzestrat cu un dar. Prin miscarile gurii, savarsesc aceasta arta, potrivit poruncii Domnului."

Impresionat, tarul Alexandru al III-lea l-a invitat pe Grigorii Juravlev la palatul imperial din Sankt Petersburg. Aici, pictorul a realizat un portret al familiei Romanov. Tarul a fost atat de fascinat de lucrarea realizata, incat i-a oferit artistului o pensie lunara pe viata de 25 de ruble de aur. Din ordin imperial, Grigorii a primit si o troica pentru a se putea deplasa, dar in marinimia lui, acesta a oferit-o comunitatii satului. Mereu vesel si puternic, Grigorii ii sustinea si ii ajuta cat putea, in acele vremuri de restriste.

Martiriul

In anul urmator vizitei la palat, in locul bisericii modeste din satul Utevka a inceput constructia unui maret templu de piatra, catedrala Sfanta Treime, sub supravegherea directa a lui Grigorii Juravlev. Dupa planurile sale s-au realizat toate frescele, iar el s-a oferit sa picteze peretii si cupola bisericii.

Mormantul lui Grisa Juravlev

Zile in sir a petrecut, ajutat de fratele lui, Afanasie, pentru a realiza fresca "Miracolul aparitiei Sfintei Treimi de la stejarul din Mamvri al patriarhului Avraam". Aceasta imagine este o copie fidela a celebrei icoane a lui Andrei Rubliov.

Cumplit de grea a fost munca la cupola bisericii. Tema religioasa a fost aleasa de catre pictor: Sfanta Treime si cei sapte arhangheli. Sub tavan, atarnat in chingi, Grigorii lucra sfarsit de oboseala si durere.

Pe spate, intre omoplati, avea rani adanci, ca niste stigmate. Vopseaua ii cursese in ochi si Grigorii aproape si-a pierdut vederea. Buzele i s-au crapat, iar dintii din fata i s-au macinat. Strigatul in rugaciune catre Maica Domnului i-a dat forta de a desavarsi aceasta teribila lucrare. Cand se aseza seara la masa, nu putea manca de durere, iar familia ii spunea: "Esti un martir Grisa, esti martirul nostru!".

Si asa, zi dupa zi, luna dupa luna, an dupa an, cu credinta, smerenie si sacrificiu de sine, Grigorii a reusit sa finalizeze interiorul bisericii. In 1892, Biserica Sfanta Treime a fost sfintita. Toti locuitorii satului Utevka au asistat cu piosenie la prima slujba de preamarire a Domnului Dumnezeu si s-au rugat pentru cel care muncise cu toata forta credintei sale la desavarsirea acestei lucrari.

Iata omul!

In 1916, in timpul Primului Razboi Mondial, Grigorii a cazut intr-o stare de tristete profunda. Bolnav fiind, el a avut o revelatie: in curand vor veni vremuri grele, cand nimeni nu va mai avea nevoie de el si nici de icoanele lui. La scurt timp, predictia lui s-a adeverit. Secolul XX a fost pentru Rusia unul al durerii, al crimelor monstruoase, al autodistrugerii, toate generate de un ateism feroce. Insa satul Utevka, din districtul Neftegorsk, parea sa fi fost mangaiat si ocrotit de pronia milostiva impotriva urgiilor nemiloase ale comunismului.

Aici, ca printr-un miracol ceresc, biserica a supravietuit, desi peste tot bisericile erau daramate in mod barbar. In 1934, autoritatile sovietice au demolat turnul-clopotnita. Icoanele din biserica au fost smulse de pe pereti si duse in cimitir, pentru a fi incendiate. In aceeasi noapte, localnicii au reusit sa sustraga icoanele si sa le ascunda. Astfel a fost salvata o mare parte din creatia artistului, care acum apartine patrimoniului national.

Parintele Anatolii

Slava Domnului, Grigorii nu a mai vazut dezastrele si instrainarea care s-au abatut asupra Rusiei. El a murit inainte de inceperea revolutiei bolsevice. A fost ingropat in curtea bisericii unde isi revarsase preaplinul harului sau, silindu-si trupul vlaguit sa il asculte cu pretul unei suferinte de neinchipuit. Se odihneste vegheat de chipurile sfintilor pe care le-a zugravit cu atata maiestrie, incat par a fi tesute din raze de soare.

La mormantul lui este o cruce simpla, pe care sta scris: "Ecce homo" - "Iata omul". Acestea sunt cuvintele lui Pilat din Pont, la vederea chinurilor Mantuitorului Iisus, si pot fi repetate, cu indreptatire, la capatul unui destin neasemuit, ca cel al lui Grigorii Juravlev.

Astazi, in biserica arde flacara nestinsa a credintei, sub privirile ocrotitoare ale sfintilor zugraviti pe pereti. In ultimii ani, locuitorii regiunii au donat bisericii icoanele mostenite de la stramosi, icoane pictate de Grigorii Juravlev. Din Kazahstan s-a adus icoana "Sfintii Chiril si Metodiu", iar de la Moscova va sosi icoana "Sfantul Leon, Papa al Romei".

Preotul paroh actual, Anatolii Kopaci, a depus eforturi mari pentru restaurarea bisericii, monument de patrimoniu, si pentru a aduce in satul natal al pictorului intreaga sa opera. Parintele Anatolii a supus atentiei Bisericii ruse canonizarea lui Grigorii Juravlev, pentru sfintenia vietii lui si virtutile savarsite pana la eroism si sacrificiu de sine.

• Natasa Galche pt.formula as
  

Read More