Showing posts with label hrana nesanatoasa. Show all posts
Showing posts with label hrana nesanatoasa. Show all posts

Thursday, June 28, 2012

Not Milk and Uncheese: The Udder Alternatives


PDF Print E-mail
October 4 2004

soy-icon

Excerpt from Kaayla Daniel's book: The Whole Soy Story: The Dark Side of America's Favorite Health Food (New Trends, Spring 2004).

SOY BEVERAGES: LAND OF MILK AND MONEY

Soy drink--popularly known as soy milk--is a lactose-free dairy substitute made from soybeans that have been soaked, ground, cooked and strained. Manufacturers are now aggressively marketing this imitation food with everything short of a soy mustache campaign, putting it in gable-top cartons and placing it right next to dairy products in the refrigerated sections of grocery stores. Sales of soy milks came to nearly $600 million in 2001 and are projected to reach $1 billion by 2005.1

Soy milk drinkers might be startled to learn that the Chinese did not traditionally value soy milk. Soy milk was nothing more than a step in the tofu-making process. The earliest reference to soy milk as a beverage appears in 1866,2 and by the 1920s and 1930s, soy milk was popular as an occasional drink served to the elderly and often mixed with shrimp or egg yolk.3-5 Credit for inventing a commercially feasible method to manufacture soy milk goes to Harry Miller, an American-born Seventh Day Adventist physician and missionary. Called the "Albert Schweitzer of China," he built fifteen hospitals there and developed the soy beverage not for Americans, but for the Chinese.6-8

Dr. Miller also found that soy milk was not traditional in Japan. In a 1959 article for Soybean Digest entitled "Why Japan needs Soy Milk," he described seven months spent as a surgeon and physician at the Tokyo Sanitarium and Hospital and how his idea of a soybean beverage and milk from the soybean for soups and cooking was something "altogether new." After setting up a pilot plant to make soy milk, soy cream, soy ice cream and a soy spread, he came up with the idea "of such additions to be made to the tofu plants."9

Despite Dr. Miller’s efforts, the Japanese found the flavor and odor of soymilk undesirable and soymilk consumption did not pick up until the late 1970s when the soy industry began advertising soy milk as a "healthful, pick-me-up ‘energy drink’ for stressed workers and business people."10

Dr. Miller and his son Willis established the first soy dairy in Shanghai in 1939, but never had a chance to find out how it would succeed. Within months Japan invaded China, bombed the factory and sent the Millers packing to Mt. Vernon, Ohio, where they began converting heathen Americans to the virtues of soy milk.10Later in life he continued his work in China, Taiwan, India.

Dr. Miller’s medical practice, by the way, included a speciality in goiter surgery,11 an interesting choice given current knowledge about soy’s damaging effects on the thyroid gland.

It is a surprising fact that the very first soy dairy was not even founded in Asia, but northwest of Paris in 1910 by Li Yu-Ying, a Chinese citizen, biologist and engineer.12

SOY DRINK: MILKING THE BEAN

The old-fashioned soy milk-making process begins with a long, relaxing soak. The softened beans are then ground on a stone grinder, using massive amounts of water. The mush goes into a cloth bag, is placed under a heavy rock, and pressed and squeezed until most of the liquid runs out. The soy paste is then boiled in fresh water. Large amounts of filthy scum rise to the surface and are carefully removed.13,14

The modern method is faster, cheaper--and retains the scum. It speeds up the presoaking phase with the use of an alkaline solution, skips the squeezing and skimming steps, uses common tap water, and cooks the soy paste in a pressure cooker. The speed comes at a cost: the high pH of the soaking solution followed by pressure cooking destroys key nutrients, including vitamins and the sulfur-containing amino acids. The process also decreases the quality of the amino acid lysine and may produce a toxin, lysinoalanine.15 Although levels of lysinoalanine in soy milk are low, valid safety concerns remain.

Taste, not nutrition, is what most concerns the soy industry. As Peter Golbitz, President of Soyatech in Bar Harbor, Maine, puts it, "The challenge for the soy industry has been identifying and inactivating the components primarily responsible for the undesirable beany flavor, aroma and aftertaste in soymilk."16 The guilty party is the enzyme lipoxygenase, which oxidizes the polyunsaturated fatty acids in soy, causing the "beaniness" and rancidity.

The industry’s attempted solutions have included high heat, pressure cooking and replacement of the traditional presoaking with a fast blanch in an alkaline solution of sodium bicarbonate (baking soda). Major manufacturers have even "offed" the off flavors using a deodorizing process similar to that in oil refining, which involves passing cooked soymilk through a vacuum pan at extremely high temperatures in the presence of a strong vacuum.17

To cover up any "beaniness" that remains, processors bring out the sweeteners and flavorings. Almost all commercially sold soymilks contain barley malt, brown rice syrup, raw cane crystals or some other form of sugar. The higher the sugar, the higher the acceptability among consumers. Flavors such as "plain" or "original" are almost always sweetened, although perceived by many consumers as unsweetened.

Even so, a panel of professional "sensory analysts" at the Arthur D. Little Company evaluated the taste, color, viscosity, balance, fullness, bitterness and aftertaste of all the leading soy beverages and found them wanting. The company helps the processed food industry "translate the voice of the consumer into product specifications."18 The panel ruled that soy milk "does not currently meet consumer standards for flavor quality and flavor consistency, and will not capture the mass market until vast improvements are made."

The worst problems were: the darker, dirty-looking color of some brands of soy milk (compared to the white of dairy milk); chalky mouth feel; musty or burnt protein odors; and, beany and bitter aftertastes. None of the soymilks evaluated came close to matching the flavor quality of dairy milk, though vanilla-flavored soymilks fared best. Although consumers perceive refrigerated soy products as fresher and better, these products did not score any higher than the shelf-stable versions in the taste tests.19-22

Eliminating the aftertaste in soy milk poses the biggest challenge. The undesirable sour, bitter and astringent characteristics come from oxidized phospholipids (rancid lecithin), oxidized fatty acids (rancid soy oil), the antinutrients called saponins and the soy estrogens known as isoflavones. The last are so bitter and astringent that they produce dry mouth.23,24 This has put the soy industry into a quandary.

The only way it can make its soy milk please consumers is to remove some of the very toxins that it has assiduously promoted as cancer preventing and cholesterol lowering. The opportunity to profit from selling both the soy milk and bottles of isoflavone supplements (that can be swallowed rather than tasted) will surely prevail.

FORTIFICATION

Most soymilks are also fortified with calcium, vitamin D and other vitamins and minerals inadequately represented in soybeans, and stabilized with emulsifiers. This has been true at least since 1931 when a Seventh Day Adventist company fortified soy milk with calcium.25

Even in health-food store foods, these added supplements are cheap, mass-produced products. The soy milk industry puts vitamin D2 in soymilk, even though the dairy industry quietly stopped adding this form of the vitamin years ago. Although any form of vitamin D helps people meet their RDAs (Recommended Daily Allowances), D2 has been linked to hyperactivity, coronary heart disease and allergic reactions.26

Low fat--or "lite"--soymilks are made with soy protein isolate (SPI), not the full-fat soybean. To improve both color and texture, manufacturers work with a whole palette of additives. Several years ago, titanium oxide, a form of white paint, was popular. Those who did not shake the containers thoroughly often found watery soymilk with lumps of white glop at the bottom. The soy industry has now moved on to less palette-able, more palatable, solutions to the color-texture problem. Because soymilk made with SPI needs at least some oil to provide creaminess, canola oil--not soy oil--is often added. The soy industry knows that its own oil is not perceived as healthy.

YOGURTS, PUDDINGS AND COTTAGE CHEESES

Soy-milk derived products such as soy puddings, ice creams, yogurts, cottage cheese and whipped "creams" are entering the mainstream, though they still earn poor reviews from taste testers. In 2003, Time magazine wrote, "The soy-based yogurts we tried . . . were chalky, gritty and sour, with a chemical aftertaste. You might go for them, but a typical reaction from one of our testers was ‘awful.’"27

Most soy milk products include a thickener derived from red seaweed known as carrageenan. This water-soluble polymer or gum often serves as a fat substitute. For years it was assumed to be safe, but recently researchers discovered that it caused ulcerations and malignancies in the gastrointestinal tract of animals.28 (Carrageenan is also added to all ready-mix baby formulas.)

CHEDDAR AND JACK: WHO SOY-LED MY CHEESE?

Soy milk is the starting point for the manufacturer of soy cheese for pizzas, Mexican foods and pasta. Soy cheeses can be artificially flavored to resemble American cheese, mozzarella, cheddar, Monterey jack and Parmesan, and they’re increasingly used by fast food operations like Pizza Hut.

Most soy cheeses are made with some casein, a cow’s milk protein that helps make the ersatz product taste more like "real" cheese. Without it, soy cheeses that are heated will soften, but not melt and stretch. The taste and texture of totally vegan soy cheese products incur the wrath of both professional reviewers and members of the public, who have described these imitation cheeses as "barely edible," "yukky," "disgusting," "plastic," "rubbery," and "smelling like old, stinky socks."29

Even the Center for Science in the Public Interest, an organization that says it wants to recommend vegan cheeses to its constituents, criticized the soy versions of Swiss, cheddar and jack cheese for being "barely distinguishable from each other" and said "none came close to even a decent store brand of cheddar, never mind havarti or Jarlsberg."30

Though often promoted as "healthful" with the phrase "no cholesterol," many brands of soy cheeses contain dangerous partially hydrogenated fats. The brands that taste the best often contain high levels. The main ingredient of Tofutti brand soy cheese, for example, is water, followed by partially hydrogenated soybean oil. The Citizens for Science in the Public Interest found that "each 2/3 ounce slice contains 2 grams of artery-clogging trans fats."31

Recently Kraft Foods patented a method for preparing "natural" cheeses that contain 30 percent soy protein. The new method uses enzymes to turn soybeans into soy protein hydrolyzates, basic amino acids that food chemists can fully integrate into the structure of casein.

This complex is then added to milk, which is clotted with rennet to form curds and whey. Conventional cheese-making techniques turn the curds into cheese. Without the initial enzyme treatment, the soy would interfere with milk clotting and prevent the formation of a proper curd.32 Regarding the possible dangers of hydrolyzates, the company is mum.

SOY ICE CREAM: THE BIG FREEZE

Soy ice creams have faired better than their casein cousins. Indeed, Peter Golbitz of Soyatech credits Tofutti, the first commercially successful soy ice cream substitute, as having "proved to Americans that a soybean-based food product could actually taste good."33 Calling the product "tofu-based," however, might be a bit of a stretcher.

Indeed, in the 1980s, muckraking reporters exposed the product as containing no tofu whatsoever. Today the first three ingredients in the different flavors of Tofutti are water, white sugar and corn oil, followed by soy protein isolate and sometimes tofu. Brown sugar and high fructose corn syrup make up most of the rest.

The ingredient list for the flavor "Better Pecan" is "water, sugar, corn oil, soy proteins, tofu, pecans, high fructose corn syrup, brown sugar, mod food starch, veg mono and diglycerides, cocoa butter, guar, locust bean and cellulose gums, carrageenan, nat flavors, salt, caramel and annatto colors."

No wonder the company prints its ingredients with abbreviated wording in tiny, hard-to-read type around the top edge of the carton. Newer brands of soy ice cream such as Soy Dream and Imagine contain fewer ingredients, consisting mainly of water, some form of sugar, soy and more sugar.

NOT IN NATURE

Pleasing consumers--and milking more of their dollars -- remains the challenge as the soybean industry seeks effective and economical ways to improve the taste, color and texture of milk-like and cheese-like soybean products. Plain, "natural" and traditional Asian products just won’t pass muster in the marketplace, and there is nothing natural about what will actually sell.

As Peter Golbitz of Soyatech put it, "Soymilk is one of those unique food products that doesn’t exist naturally in nature, such as a fruit, vegetable or cow’s milk--it is, and always has been, a processed food. Since there are many options available to processors today in regards to process type, variety of soybean, type of sugar and an array of flavoring and masking additives, product formulators need real guidelines to follow to create winning products."34

REFERENCES
  1. Soymilk: opportunity for the dairy industry? Posted 12/26/2001. www.soyatech.com.
  2. Shurtleff, William, Chronology of soymilk worldwide: Part I, 220AD to 1949, Special Exhibit, Museum of Soy, 2001, www.soydailyclub.com.
  3. Guy RA. The diets of nursing mothers and young children in Peiping. Chinese Med J, 1936, 50, 434-442.
  4. Guy RA, Yeh KS. Roasted soybean in infant feeding. Chinese Med J, 1938, 54, 2, 101-110.
  5. Guy RA, Yeh KS. Soybean "milk" as a food for young infants. Chinese Med J, 1938, 54, 1, 1-30.
  6. Shurtleff.
  7. Miller HW, Wen CJ. Experimental nutrition studies of soymilk in human nutrition, Chinese Medl J, 1936, 50, 4, 450-459.
  8. Moore, Raymond S. China Doctor: The Life Story of Harry Willis Miller (Harper,1961). Summarized by William Shurtleff, Akiko Aoyagi in Bibliography and Sourcebook on the Seventh .Day Adventists, 1866-1992. (Lafayette, CA, Soyfoods Center). Reference #444.
  9. Miller, Harry W. Why Japan needs soy milk. Soybean Digest, April 1959, 16-17. Summarized by Shurtleff, Aoyagi in Bibliography and Sourcebook on Seventh Day Adventists, 1866-1992, Reference #419.
  10. Wilson, Lester A. Soy Foods. In Practical Handbook of Soybean Processing and Utilization. David R. Erickson, ed. (Champaign, IL, AOCS Press, 1995), 432.
  11. Kahn EJ Jr. Staffs of Life Part V: The Future of the Planet. The New Yorker, March 11, 1985, 65.
  12. Shurtleff.
  13. Shurtleff.
  14. Wallace GM. Studies on the processing and properties of soymilk. J Sci Food Agric, 1971, 22, 526-535.
  15. Liu, KeShun. Soybeans: Chemistry, Technology and Utilization (Gaithersburg, MD, Aspen, 1999) 151-153.
  16. Golbitz, Peter. Traditional soyfoods: processing and products, J Nutr, 1995, 125, 570S-572S.
  17. Liu, 147.
  18. Golbitz.
  19. www.adltechnology.com
  20. Study by Arthur D. Little & Soyatech shows soymilk falls short of taste standards. BUSINESS WIRE via NewsEdge Corporation, 8/21/01. www.soyatech.com.
  21. Producers struggle to make soymilk palatable. Boston Globe via NewsEdge Corporation: August 25. www.soyatech.com.
  22. Benchmarking soymilk flavor: US. market 2001: new soymilk flavor study shows wide range in quality. Soyatech Press Release. 6/18/2001. www.soyatech.com
  23. Liu, 161-162.
  24. Huang AS, Hsieh OAL, Chang SS. Characterization of the nonvolatile minor constituents responsible for the objectionable taste of defatted soybean flour. J Food Sci, 47, 19.
  25. Shurtleff, Aoyagi. Product name: Madison Soy Milk. In Bibliography and Sourcebook on Seventh Day Adventists, 1866-1992. (Lafayette, CA, Soyfoods Center). Reference # 102.
  26. Fallon, Sally’ Enig, Mary. Nourishing Traditions. Second Edition. (Washington, DC, New Trends, 1999) 39.
  27. Song, Sora. Beyond Brown Cow: Specialty yogurts are multiplying. But do they taste any better? Time, March 31, 2003, 191.
  28. Thickener used in soymilk may cause health problems, study says. Environmental News Network, Sun Valley ID, via. NewsEdge Corporation, Posted 10, 22, 2001. www.soyatech.com.
  29. Words used to describe the taste of foods prepared from vegan recipe books in book reviews posted by readers on www.amazon.com.
  30. Hurley, Jayne. Liebman, Bonnie. The udder alternative: the soy dairy case, Nutrition Action Newsletter, Nov 2002, 14.
  31. Hurley, Liebman.
  32. Kraft develops method for preparing cheese with high levels of soy protein. Food Ingredient News, October 2002. www.soyatech.com.
  33. Golbitz, Peter. Traditional soyfoods: processing and products. J Nutr, 1004, 125, 570S-572S.
  34. Soyatech. New soymilk flavor study shows wide range in quality. 6/18/2001.

Copyright: From The Whole Soy Story: The Dark Side of America's Favorite Health Food by Kaayla T. Daniel, PhD, CCN. NewTrends Publishing, (877) 707-1776, Newtrendspublishing.com, Spring 2004.

This article appeared in Wise Traditions in Food, Farming and the Healing Arts, the quarterly magazine of the Weston A. Price Foundation, Summer 2004.

About the Author

daniel-kaaylaKaayla T. Daniel, PhD, CCN, is The Naughty NutritionistTM because of her ability to outrageously and humorously debunk nutritional myths. A popular guest on radio and television, she has appeared on The Dr. Oz Show, ABC's View from the Bay, NPR's People's Pharmacy and numerous other shows. Her own radio show, "Naughty Nutrition with Dr. Kaayla Daniel," launches April 2011 on World of Women Radio.

Dr. Daniel is the author of The Whole Soy Story: The Dark Side of America's Favorite Health Food, a popular speaker at Wise Traditions and other conferences, a Board Member of the Weston A. Price Foundation and recipient of its 2005 Integrity in Science Award.

Her website is www.naughtynutritionist.com and she can be reached at Kaayla@DrKaaylaDaniel.com.



cybershamans (karmapolice) / CC BY-NC-ND 3.0
Share/Bookmark

Saturday, May 19, 2012

SOCANT MANCATI CARNE LIPITA CU LIPICI "MEAT GLUE"



cybershamans (karmapolice) / CC BY-NC-ND 3.0
Share/Bookmark

Thursday, November 17, 2011

7 Foods Experts Won’t Eat

1. Canned Tomatoes

The Expert: Fredrick vom Saal, PhD, an endocrinologist at the University of Missouri who studies bisphenol-A.

The Situation: The resin linings of tin cans contain bisphenol-A, a synthetic estrogen that has been linked to ailments ranging from reproductive problems to heart disease, diabetes, and obesity. Unfortunately, acidity (a prominent characteristic of tomatoes) causes BPA to leach into your food. Studies show that the BPA in most people’s body exceeds the amount that suppresses sperm production or causes chromosomal damage to the eggs of animals. “You can get 50 mcg of BPA per liter out of a tomato can, and that’s a level that is going to impact people, particularly the young,” says vom Saal. “I won’t go near canned tomatoes.”

The Answer: Choose tomatoes in glass bottles (which do not need resin linings), such as the brands Bionaturae and Coluccio. You can also get several types in Tetra Pak boxes, like Trader Joe’s and Pomi.

2. Corn-Fed Beef

The Expert: Joel Salatin, co-owner of Polyface Farms and author of half a dozen books on sustainable farming.

The Situation: Cattle evolved to eat grass, not grains. But farmers today feed their animals corn and soybeans, which fatten up the animals faster for slaughter. More money for cattle farmers (and lower prices at the grocery store) means a lot less nutrition for us. A recent comprehensive study conducted by the USDA and researchers from Clemson University found that compared with corn-fed beef, grass-fed beef is higher in beta-carotene, vitamin E, omega-3s, conjugated linoleic acid (CLA), calcium, magnesium, and potassium; lower in inflammatory omega-6s; and lower in saturated fats that have been linked to heart disease. “We need to respect the fact that cows are herbivores, and that does not mean feeding them corn and chicken manure,” says Salatin.

The Answer: Buy grass-fed beef, which can be found at specialty grocers, farmers’ markets, and nationally at Whole Foods. It’s usually labeled because it demands a premium, but if you don’t see it, ask your butcher.


WATCH VIDEO: Why Grass-Fed Beef? Emeril Answers

3. Microwave Popcorn

The Expert: Olga Naidenko, PhD, a senior scientist for the Environmental Working Group.

The Situation: Chemicals, including perfluorooctanoic acid (PFOA), in the lining of the bag, are part of a class of compounds that may be linked to infertility in humans, according to a recent study from UCLA. In animal testing, the chemicals cause liver, testicular, and pancreatic cancer. Studies show that microwaving causes the chemicals to vaporize—and migrate into your popcorn. “They stay in your body for years and accumulate there,” says Naidenko, which is why researchers worry that levels in humans could approach the amounts causing cancers in laboratory animals. DuPont and other manufacturers have promised to phase out PFOA by 2015 under a voluntary EPA plan, but millions of bags of popcorn will be sold between now and then.

The Solution: Pop natural kernels the old-fashioned way: in a skillet. For flavorings, you can add real butter or dried seasonings, such as dillweed, vegetable flakes, or soup mix.

4. Conventionally Grown (Not Organic) Potatoes

The Expert: Jeffrey Moyer, chair of the National Organic Standards Board.

The Situation: Root vegetables absorb herbicides, pesticides, and fungicides that wind up in soil. In the case of potatoes—the nation’s most popular vegetable—they’re treated with fungicides during the growing season, then sprayed with herbicides to kill off the fibrous vines before harvesting. After they’re dug up, the potatoes are treated yet again to prevent them from sprouting. “Try this experiment: Buy a conventional potato in a store, and try to get it to sprout. It won’t,” says Moyer, who is also farm director of the Rodale Institute (also owned by Rodale Inc., the publisher of Prevention). “I’ve talked with potato growers who say point-blank they would never eat the potatoes they sell. They have separate plots where they grow potatoes for themselves without all the chemicals.”

The Answer: Buy organic potatoes. Washing isn’t good enough if you’re trying to remove chemicals that have been absorbed into the flesh.

5. Farmed Salmon

The Expert: David Carpenter, MD, director of the Institute for Health and the Environment at the University at Albany and publisher of a major study in the journal Science on contamination in fish.

The Situation: Nature didn’t intend for salmon to be crammed into pens and fed soy, poultry litter, and hydrolyzed chicken feathers. As a result, farmed salmon is lower in vitamin D and higher in contaminants, including carcinogens, PCBs, brominated flame retardants, and pesticides such as dioxin and DDT. According to Carpenter, the most contaminated fish come from Northern Europe, which can be found on American menus. “You can only safely eat one of these salmon dinners every 5 months without increasing your risk of cancer,” says Carpenter, whose 2004 fish contamination study got broad media attention. “It’s that bad.” Preliminary science has also linked DDT to diabetes and obesity, but some nutritionists believe the benefits of omega-3s outweigh the risks. There is also concern about the high level of antibiotics and pesticides used to treat these fish. When you eat farmed salmon, you get dosed with the same drugs and chemicals.

The Answer: Switch to wild-caught Alaska salmon. If the package says fresh Atlantic, it’s farmed. There are no commercial fisheries left for wild Atlantic salmon.

6. Milk Produced with Artificial Hormones

The Expert: Rick North, project director of the Campaign for Safe Food at the Oregon Physicians for Social Responsibility and former CEO of the Oregon division of the American Cancer Society.

The Situation: Milk producers treat their dairy cattle with recombinant bovine growth hormone (rBGH or rBST, as it is also known) to boost milk production. But rBGH also increases udder infections and even pus in the milk. It also leads to higher levels of a hormone called insulin-like growth factor in milk. In people, high levels of IGF-1 may contribute to breast, prostate, and colon cancers. “When the government approved rBGH, it was thought that IGF-1 from milk would be broken down in the human digestive tract,” says North. As it turns out, the casein in milk protects most of it, according to several independent studies. “There’s not 100% proof that this is increasing cancer in humans,” admits North. “However, it’s banned in most industrialized countries.”

The Answer: Check labels for rBGH-free, rBST-free, produced without artificial hormones, or organic milk. These phrases indicate rBGH-free products.

7. Conventional Apples

The Expert: Mark Kastel, former executive for agribusiness and co-director of the Cornucopia Institute, a farm-policy research group that supports organic foods

The Situation: If fall fruits held a “most doused in pesticides contest,” apples would win. Why? They are individually grafted (descended from a single tree) so that each variety maintains its distinctive flavor. As such, apples don’t develop resistance to pests and are sprayed frequently. The industry maintains that these residues are not harmful. But Kastel counters that it’s just common sense to minimize exposure by avoiding the most doused produce, like apples. “Farm workers have higher rates of many cancers,” he says. And increasing numbers of studies are starting to link a higher body burden of pesticides (from all sources) with Parkinson’s disease.

The Answer: Buy organic apples. If you can’t afford organic, be sure to wash and peel them first.

Source : Shine on Yahoo


cybershamans (karmapolice) / CC BY-NC-ND 3.0
Share/Bookmark

Saturday, October 22, 2011

Danone recunoaşte minciuna. Toţi producătorii folosesc bacterii din fecale şi tractul uro-genital, modificate genetic



Gigantul producător de iaurturi Danone nu va mai promova în reclamele sale din Statele Unite benefiiciile pentru sănătate, în cazul produselor Actimel şi Activia, deoarece s-a descoperit că, de fapt, acestea nu au benefiicile pretinse.

Potrivit presei britanice, cel mai mare producător de iaurturi din lume a mărturisit că beneficiile produselor cărora li se făcea reclamă televizată au fost exagerate.

Astfel, Danone a fost de acord să nu mai spună în spot-urile de televiziune că Activia îmbunătăţeşte tranzitul intestinal, iar despre Actimel că întăreşte sistemul imunitar.

Puțină lume ştie ce mănâncă. Și mai puţină lume citește ambalajul produselor pe care le consumă zilnic. Iar și mai puțină lume are noţiuni de microbiologie. Iaurturile probiotice, o invenţie a concernelor americane, conţin bacterii care nu au fost folosite, înainte, niciodată în alimentaţie. Una din aceste bacterii este specia numită „Bifidobacterium bifidum”.

Aceste bacterii se găsesc de obicei în flora vaginală, în rect şi în tractul uro-genital, în excremente de porc şi de alte animale. Aceste bacterii nu sunt prezente în mod normal niciodată în intestinele subţiri, în stomac sau în gură, decât în cazul în care omul a avut contact direct cu sursele amintite mai sus.

Aceste bacterii bifide nu supravieţuiesc de regulă acidului din stomac atunci când sunt îngurgitate, pentru a nu periclita flora intestinală, în special cea din intestinul subţire.

Concernele producătoare de iaurturi nu numai că le-au introdus în produsele lor, dar le-au mai şi modificat genetic ca să supravieţuiască acidului din stomac. De aici se vede şi reaua-voinţă şi perversitatea celor care le-au desemnat pentru consumul inconştient al umanităţii moderne.

Prin intermediul iaurtului „probiotic”, folosit ca un cal troian microbilogic, aceste bacterii vaginale şi fecale modificate genetic ajung în intestinul subţire al omului. Şi acest lucru duce automat la tot felul de probleme de sănătate ulterioare, căci schimbă automat flora naturală a intestinului subţire, înlocuind-o cu o floră tipic vaginală.

Danone & Co ne creează, deci, un fel de floră vaginală în intestine, ceva contrar naturii umane şi cu efecte nocive pentru sănătate.

Specialiștii atrag în van atenția

Cunoscutul specialist în tehnica alimentară Udo Pollmer, care apare des la televiziunea germană ca specialist în domeniu pe teme de alimentaţie, a făcut cunoscut acest fapt în una din cărţile sale.

Însă cui îi pasă? La televizor el nu poate vorbi despre aşa ceva şi nici nu este întrebat. Nu-i de mirare, la cât se câştigă cu reclama la iaurturile probiotice de către posturile de televiziune. Cum să-ţi alungi clienţii?


Citatul din carte, cu privire la acest truc şi daunele aduse de consumul de probiotice, în limba germană, îl puteţi citi aici.

„Bacteriile profane de iaurt nu au obiceiul să se lipească de pereţii intestinelor căci ele trăiesc din lapte proaspăt şi nu din lucrurile digerate. Pe de altă parte, bacteriile probiotice nu sunt în stare să facă lapte gros, căci această sarcină o au bacteriile lactoacide. De aceea preţioasele bacterii (probiotice) se introduc, se amestecă pe altă cale, ulterior, în iaurtul deja fermentat“. (Udo Polmmer).


„Bacteriile din fecale şi din secreţiile vaginale sunt bacterii care, după microbiologul alimentar Prof. Michael Teuber, reprezintă noi specii. Bacterii la care lucrează şi tehnologii genetice și care provin din fecale de porc sau din intestine de şobolani.

Bacterii a căror specie nici nu este definită clar şi care au fost testate fără scrupule şi la sugari. Aici trebuie specificat că bacteriile bifide pot fi şi patogene, aşa cum avertizează specialistul elveţian. Unele bacterii bifide pot provoca carii şi chiar meningită“, spune Udo Pollmer.


Deci aceste bacterii nici măcar nu pot produce iaurt din lapte! Ele sunt amestecate în iaurt după ce acesta a fermentat. Consumul produselor probiotice poate, deci, să afecteze flora intestinală.

Pentru microbiologi acest lucru nu este o surpriză. La urma urmei nicio bacterie nu are chef să se lupte cu alţi patogeni. Bacteriile se ceartă mai degrabă cu rudele lor, care au aceleaşi preferinţe alimentare la trocul cu mâncare.

Există și iaurturi ecologice

Şi într-adevăr, indicii despre efectul nociv al produselor probiotice nu lipsesc. În anul 2000 presa germană scria „iaurturile probiotice pot periclita viaţa”.

Cauza acestor scandaluri a fost un congres medical din orașul britanic Birmingham, unde imunologul vienez Dr. Wolfgang Graninger și-a prezentat rezultatele cercetărilor.

Conform acestora, iaurturile probiotice pot duce, la persoanele cu sistemul imunitar slăbit, la boli periculoase precum meningita, pneumonia sau septicemia.

La acest congres a fost prezentat cazul unui diabetic mai în vârstă care, consumând iaurturi probiotce, a dezvoltat un abces la ficat, care a putut fi salvat doar prin operaţie. Şeful spitalului vienez, Dr. Elisabeth Pittermann a scos după această întâmplare iaurturile probiotice din meniul spitalului.

Firma Scheitz din Andechs care produce iaurturi ecologice a eliminat bacteriile probiotice din lista de ingrediente. „Cine vinde cu plăcere produse care conţin bacterii, care atunci când sunt găsite de specialiştii în igienă reprezintă o dovadă de contaminare fecală?“ (Udo Polmmer)

Reclama, mama minciunilor

Problema şi mai mare este că, de la introducerea „probioticelor”, concernele au convins, încetul cu încetul, fie prin persuasiunea tipic americană, fie prin preţul mai mic al acestor produse.

Cam toţi producătorii de iaurturi folosesc aceste bacterii nocive la preparat iaurtul, aşa că este greu de găsit un iaurt natural făcut cu bacterii tradiţionale. Acestea proveneau înainte de la viţel sau vacă. După Pollmer ele se numesc „Streptococcus thermophilus“ şi „Lactobacillus bulgaricus“.

În Germania este acum foarte greu de găsit un iaurt care să nu aibă culturi bifide. Cu alte cuvine, este greu de găsit un iaurt care nu este produs din bacterii vaginale şi fecale. Fără să ştim, noi consumăm materii fecale și asta fiindcă îi credem orbeşte pe cei care fac reclama la TV.

Folosind motorul de căutare Google este extrem de greu de găsit în ultima vreme un articol din care să reiasă evident ceea ce acum câteva decenii era binecunoscut despre aceste bacterii.

Însă, dacă citim cărţi de specialitate mai vechi sau dacă căutăm cu grijă pe internet, vedem că aceste bacterii nu au nimic de-a face nici cu iaurtul, nici cu intestinele şi că fac cu adevărat parte din flora altor organe. Toate articolele noi despre aceste bacterii mint cu neruşinare sau au preluat minciuna de la alţii.

Articol preluat de pe:
http://www.sanatatesiviata.ro

Citiţi şi:
Otrava din comerţ care te face «frumoasă»
Aspartamul – otrava dulce
Să ne hrănim în mod înţelept


yogaesoteric
21 octombrie 2011

cybershamans (karmapolice) / CC BY-NC-ND 3.0
Share/Bookmark

Monday, July 18, 2011

Corporaţia americană Monsanto vrea să deţină controlul mondial asupra hranei, impunând forţat pe piaţa de consum, organismele modificate genetic



de Andrei Predeanu


Urmând deviza machiavelică „scopul scuză mijloacele”, corporaţia americană Monsanto nu se dă în lături de la minciună, înşelătorie şi ameninţări, în demersurile sale de a vinde oamenilor legume şi fructe modificate genetic
.


Erwin Chargoff, un eminent biochimist din secolul XX, supranumit adesea părintele biologiei moleculare, spunea că ingineria genetică este comparabilă cu un „Auschwitz molecular”. El avertiza în urmă cu zeci de ani:


consider că tehnologia genetică este cu mult mai periculoasă decât cea nucleară. Un atac ireversibil asupra biosferei este ceva atât de inimaginabil, de imposibil pentru generaţiile anterioare nouă, încât nu pot să îmi doresc decât ca generaţia mea să nu se facă vinovată de aşa ceva.”

Anual, companii precum Monsanto, investesc zeci de milioane de dolari în tehnologia genetică, iar reclamele lor îi asigură pe fermierii şi afaceriştii agricultori de pe întreg mapamondul de calitatea şi avantajele produselor OMG (organism modificat genetic).


Era produselor modificate genetic în cadrul corporaţiei Monsanto, a început în anul 1996, sub deviza „Mâncare, Sănătate şi Speranţă”. Iată unul dintre sloganurile Monsanto, citat de pe site-ul lor:


Menţinerea vieţii – trebuie să păstrăm în minte faptul că resursele acestei lumi sunt finite. De aceea, pentru fiecare afacere pe care o încheiem, trebuie să avem în vedere efectul pe care aceasta îl va avea asupra noastră şi a copiilor noştrii. Produsele noastre nu vor epuiza resursele naturale şi, mai mult decât atât, ele nu vor contamina ceea ce rămâne în urma lor.”

În timp ce corporaţia americană Monsanto afirmă că scopul său este să ajute fermierii de pretutindeni să producă hrană mai sănătoasă şi, în acelaşi timp să ocrotească mediul înconjurător, există numeroase voci ale oamenilor de ştiinţă care, în urma rezultatelor pe care le-au obţinut în cercetărilor lor, lansează semnale de alarmă şi ne fac să reflectăm mai mult asupra credibilităţii corporaţiei Monsanto şi a produselor OMG.

Unul dintre cele mai amănunţite studii referitoare la Monsanto, este filmul documentar „Lumea văzută prin ochii corporaţiei Monsanto”, lansat în ianuarie 2008 de jurnalista franceză Marie Monique Robin.

Cele două ore de investigaţii şi interviuri cu unii oameni de ştiinţă, oameni politici, afacerişti din industria agricolă şi fermieri, constituie rezultatul a peste 20 de ani de cercetări, pe care Marie Monique le-a realizat în vederea aflării adevărului care se ascunde în spatele corporaţiei Monsanto.

Controversata legalizare a cultivării produselor OMG în America

Una dintre cele mai grave informaţii pe care acest documetar ne-o pune la dispoziţie prin mărturia lui James Mariansky (fostul director pentru biotehnologie al FDA – Asociaţia Americană a Hranei şi Medicamentelor) este faptul că, reglementările care permit cultivarea legalizată a OMG aparţinând Monsanto, nu au fost bazate pe cercetări ştiinţifice amănunţite şi corespunzătoare, ci mai degrabă pe o decizie politică venită din partea Casei Albe şi aplicată de FDA.


Având în vedere că Monsanto este principalul producător de seminţe modificate genetic din SUA, (peste 90% din soia cultivată în America este modificată genetic), iar 70% din mâncarea prezentă pe piaţa americană conţine OMG, documentarul jurnalistei franceze mai este denumit „filmul pe care America nu îl va vedea niciodată”.

Invocând principiul „Echivalenţei Substanţiale” dintre plantele modificate genetic şi cele naturale, FDA a ales să nu aloce produselor modificate genetic reglementări noi, bazate pe cercetări ştiinţifice riguroase. Printre altele, acest fapt a făcut ca în America niciun produs OMG să nu fie etichetat ca atare.

Dacă cercetările ştiinţifice conform cărora tehnologia genetică produce printre alte afecţiuni şi apariţia cancerului sunt adevărate, atunci oare ce soartă îi aşteaptă pe cetăţenii americani în secolul XXI?

Ce sunt organismele modificate genetic?

Conform dicţionarului medical, OMG este un organism ale cărui caracteristici genetice au fost alterate prin inserarea unei gene modificate sau a unei gene provenite dintr-un alt organism, prin utilizarea tehnologiei genetice.

Pentru a crea spre exemplu soia modificată genetic, Monsanto foloseşte o genă preluată dintr-o bacterie care rezistă la ierbicid. Gena respectivă este plasată apoi pe particule microscopice de aur care vor fi introduse în celulele soiei. Gena cea nouă penetrează astfel ADN-ul soiei şi creează o proteină, care face planta să reziste la ierbicid.


Invocând principiul „Echivalenţei Substanţiale”, versiunea oficială a FDA susţine că nu există nicio diferenţă care ar putea afecta sănătatea omului, între plantele OMG şi cele naturale (conform spuselor fostului director al FDA între anii 1985-2006, James Mariansky):


genele noi introduse în plantele modificate genetic produc proteine ce sunt foarte asemănătoare cu proteinele pe care oamenii le mănâncă de secole”... „dacă introducem o genă nouă într-o plantă, acea genă este ADN şi deci, putem stabili ştiinţific că aceea este iarbă.”

A existat un interes financiar şi politic în cazul introducerii pe piaţa de consum a produselor modificate genetic?

Jeremy Rifkin, preşedinte al Fundaţiei pentru Orientare Economică, şi-a exprimat uimirea cu privire la modul în care corporaţia Monsanto „s-a descurcat” în demersurile sale de a promova în SUA produsele de provenienţă biotehnologică:


Nu am mai întâlnit o astfel de situaţie în care o companie ca Monsanto să aibă o influenţă atât de mare la cele mai înalte nivele ale procesului de legalizare, atât în cadrul FDA, cât şi al guvernului.”

Conform spuselor vicepreşedintelui Dan Quale, administraţia Bush avea la începutul anilor 90, interesul financiar de a nu investiga amănunţit produsele modificate genetic. În anul 1992, Quale a prezentat punctul de vedere al Casei Albe în ceea ce priveşte reglementările OMG:


SUA este deja lider mondial în domeniul biotehnologiei şi vrem ca acest lucru să rămână neschimbat. În anul 1991 această industrie a înregistrat câştiguri de 4 miliarde de dolari. Preconizăm că până în anul 2000 ingineria biotehnologică ne va aduce venituri de cel puţin 50 de miliarde de dolari, dacă vom reuşi să eliminăm reglementările care nu sunt necesare.”

Dan Glickman, care era Secretarul de Stat pentru Agricultură în anul 1996, afirmă în interviul acordat jurnalistei franceze că se făceau presiuni politice asupra sa pentru a nu investiga problema OMG:


„în primii ani în care am participat la reglementarea biotehnologiei pentru agricultură era o atmosferă generală în industria agrară şi în interiorul guvernului SUA, conform căreia, dacă nu aprobai rapid produsele biotech, genele de provenineţă biotehnologică, recoltele OMG, atunci erai considerat antiştiinţă şi antiprogres.


Cred că erau multe persoane în industria agriculturii care nu doreau analiza amănunţită a organismelor OMG – pe care probabil că ar fi fost necesar să o realizăm –, deoarece făcuseră investiţii uriaşe în aceste produse. După ce am devenit secretar de stat şi şef al departamentului de reglementare pentru agricultură, eram presat să nu insist prea mult cu investigaţiile produselor OMG.


Chiar şi atunci când am vorbit despre asta în timpul administraţiei Clinton, „mi s-a dat peste gură”, cum s-ar zice. Şi asta nu numai din parte industriei, ci chiar din partea unor oameni din administraţie.


Am ţinut un discurs la un moment dat, în care spuneam că trebuie să reflectăm mai mult asupra reglementărilor în problema organismelor modificate genetic. Cu acea ocazie, nişte persoane din departamentul pentru comerţ m-au criticat vehement, întrebându-mă cum de tocmai eu, care sunt agricultor, am îndoilei asupra regimului lor pentru agricultură.”

Din documentarul „Lumea văzută prin ochii corporaţiei Monsanto” aflăm că un avocat pe nume Michael Taylor a devenit în anul 1991 directorul administrativ în problema biotehnologiei al FDA, chiar în perioada în care se făceau reglementările cu privire la produsele modificate genetic.


Mai mult de atât, se pare că FDA a instituit acest post special pentru Michael Taylor, deoarece era nevoie de cineva care să supervizeze reglementările OMG.


Chiar înainte de a prelua această funcţie, Michael Taylor a lucrat ca avocat, iar printre clienţii săi se numărau Monsanto şi Consiliul Internaţional pentru Hrană Biotehnologică.


Se pare că atunci când încă era avocat pentru Monsanto, acesta le-a făcut o propunere de reglementare a OMG, propunere care este foarte asemănătoare cu cea publicată de FDA. Întrebat despre toate aceasta, Taylor a negat că angajarea sa la FDA ar fi avut vreo legătură cu reglementarea OMG. Totuşi, conform spuselor lui James Mariansky, cam toată răspunderea reglementărilor poduselor modificate genetic îi revine lui Michael Taylor.

Ce spun oamenii de ştiinţă despre OMG?

În august 1998, cercetătorul Arpad Pustau a efectuat, la cererea ministrului agriculturii din Marea Britanie, un studiu amănunţit (în valoare de peste 2 milioane de euro) asupra cartofilor Monsanto care au fost modificaţi genetic pentru a rezista la insectele Aphis.


El mărturiseşte în interviul acordat jurnalistei franceze, că respectivii cartofi puneau în alertă sistemul imunitar. „Nu afirm că produceau cancerul, dar cu siguranţă „ajutau” la dezvoltarea oricărei tumori induse chimic.”


Cu aceeaşi ocazie, cercetările au arătat că nu gena străină inserată în ADN-ul plantei naturale pentru a obţine planta modificată genetic este cauza disfuncţiilor, ci însăşi procesul de tehnologie genetică, aceasta contrazicând principiul „Echivalenţei Substanţiale” invocat de FDA.


La scurt timp după cercetările sale, într-un interviu pe care Pustau l-a oferit postului englez de televiziune BBC în legătură cu părerea sa asupra introducerii în Anglia a produselor modificate genetic, acesta a spus: „consider că este foarte, foarte, nedrept ca cetăţenii englezi să fie folosiţi pe post de cobai”.


Profesionalismul lui Arpad se pare că nu a corespuns cu planurile Monsanto în Marea Britanie, cercetătorul fiind concediat la scurt timp după ce a făcut cunoscute rezultatele studiului său.

Jeffrey Smith, autor a numeroase cărţi despre organismele modificate genetic, afirmă în interviul acordat jurnalistei franceze Marie Monique: „OMG sunt susţinute de o înşelătorie pe care a făcut-o FDA. Ei spun că organismele modificate genetic nu sunt diferite de plantele naturale. FDA foloseşte expresia „Echivalent Substanţial” ca pe o terminologie pe care oamenii o consideră ca fiind sigură.


În mod normal, pentru ca ceva să fie aprobat ca fiind sigur are nevoie de o serie de studii publicate şi un acord unanim al mediului ştiinţific. În cazul organismelor modificate genetic nu s-a realizat nici una, nici alta.”


Michael Hansen, cercetător şi om de ştiinţă aparţinând Uniunii Consumatorilor din SUA, consideră că produsele OMG ar trebui să fie privite ca nişte aditivi alimentari, care necesită un studiu amănunţit, pentru a se stabili răul pe care acestea îl pot cauza.

Ierbicid toxic Roundup şi soia modificată genetic pentru a-i rezista

Minţind în reclame şi ignorând nivelul înalt de toxicitate pe care îl are ierbicidul Roundup non selectiv (omoară toate plantele), compania Monsanto îl vinde la ora actuală aproape nestingherită.


Începând cu anul 1980 Roundup a devenit cel mai bine vândut ierbicid din lume. Monsanto i-a atras pe fermieri şi pe agricultori afirmând că ierbicidul Roundup (un alt nume dat glifosatului, ierbicid principal folosit în SUA) nu este toxic pentru sol şi este şi biodegradabil.


Atunci când publicitatea mincinoasă a corporaţiei Monsanto a fost condamnată, prima oară la New York în 1996 şi a adoua oară în Franţa, în anul 2007, corporaţia a înlăturat cuvântul biodegradabil de pe eticheta produsului.

Studiul „Roundup provoacă disfuncţii ale divizunii celulare”, aparţinând cercetătorului francez Robert Belle, ne furnizează informaţia deosebit de gravă că ierbicidul Roundup provoacă primele stadii ale cancerului, iar acest lucru nu a fost făcut public deoarece „deranjează” promovarea produselor modificate genetic.


Profesorul Belle lucrează pentru Centrul Naţional Francez de Cercetări Ştiinţifice şi Institutul Pierre şi Marie Currie:


Marea surpriză pe care am avut-o a fost aceea că Roundup are un efect negativ asupra diviziunii celulare. Am observat foarte repede că Roundup afectează procesul cheie în diviziunea celulelor. Nu era vorba despre mecanismul de diviziune al celulelor, ci despre acela care controlează modificarea celulară.


Trebuie să înţelegem cum devin canceroase celulele. La început toate celulele sunt benigne, iar apoi, la un moment dat apar modificări în cadrul celulelor, care le fac să fie instabile din punct de vedere genetic. Aceasta este disfuncţia principală pe care am observat-o la Roundup.


Din cauza acestui lucru, noi considerăm că Roundup provoacă primele stadii care conduc la cancer. Am avut grijă să nu afirmăm că ierbicidul provoacă boala în sine, pentru că nu s-a putut observa dezvoltarea cancerului decât după o perioadă de aproximativ 30 - 40 de ani.


Ne-a fost foarte clar cât de importante sunt aceste descoperiri pentru cei care utilizează acest produs. Mai ales că dozele pe care noi le-am testat erau cu mult sub procentul de Roundup care este folosit în mod normal. Am considerat că trebuie să facem cunoscute publicului aceste pericole cât mai repede posibil.


Primul lucru logic pe care l-am făcut a fost să raportez totul administraţiei. Dar am fost foarte şocat deoarece mi s-a spus sau mai degrabă mi s-a ordonat să nu comunic mai departe rezultatele cercetărilor noastre, din cauza problemei OMG care se află în spatele acestora.”

Pentru a demonstra calitatea valorii nutriţionale a soiei modificate genetic pentru a rezista la Roundup, Monsanto a publicat în anul 1996 un studiu în Jurnalul pentru nutriţie (o binecunoscută publicaţie americană). Cercetările trebuiau să sublinieze efectele seminţelor de soia modificate genetic asupra sănătăţii şobolanilor.


Iată părerea lui Ian F. Pryme, un cercetător norvegian care a revăzut studiul publicat de Monsanto şi se arată foarte dezamăgit de modul în care acesta a fost realizat şi publicat:


Studiul lasă foarte mult de dorit şi este „subţire”, mai ales pentru faptul că el a servit drept bază pentru stabilirea aşa-zisului principiu al echivalenţei substanţiale. Cecetările Monsanto afirmă că testele asupra animalelor au oferit dovezi parţiale şi că nu s-a petrecut nicio modificare majoră la şobolanii care au mâncat seminţe de soia modificate genetic.


Expunerea unei dovezi parţiale nu este satisfăcătoare în ştiinţă, ci dimpotrivă, aici este necesar un rezultat sută la sută sigur. O altă inadverteţă a studiului o constituie modul în care s-au realizat cercetările. Spre exemplu se afirmă că „exceptând culoarea maro închis, ficatul părea normal la autopsie”.


Un adevărat om de ştiinţă nu poate afirma aşa ceva într-un studiu serios, fără să se uite cu ajutorul microscopului la secţiuni din conţinutul ficatului care să arate amănunţit că nu există niciun fel de modificări. Monsanto a folosit la testat şobolani bătrâni, dar orice cercetător cunoaşte faptul că dacă vrea să vadă schimbările care pot să apară, trebuie să folosească şobolani tineri pe post de cobai. Şi asta nu este tot. Eu sunt convins că multe dintre rezultatele pe care le-au obţinut nu au fost publicate.”


O colegă a cercetătorului norvegian Pryme a încercat să intre în posesia tuturor informaţiilor dar a fost refuzată de Monsanto. „Dacă nu aveau nimic de ascuns atunci ar fi trebuit să nu existe nicio problemă în a furniza materialul oricui ar fi dorit să îl studieze.”

Din cauza acestui studiu limitat, produsele Monsanto modificate genetic au invadat lumea, mai ales America de Nord şi de Sud, Asia şi Australia. În anul 2006, recoltele transgenetice acopereau peste 215 000 acri. Peste 70% sunt rezistente la ierbicidul Roundup, iar 30 % au fost modificate genetic pentru a produce un insecticid pe nume BT.

(va urma)

Citiţi şi:
Aromele identic naturale – aditivi alimentari periculoşi

Deşi sunt extrem de periculoase pentru sănătatea umană, alimentele modificate genetic sunt comercializate în întreaga lume
CODEX ALIMENTARIUS: o tentativă mascată de genocid şi totodată o adevărată batjocoră la adresa terapiilor naturiste


yogaesoteric
12 iulie 2011

cybershamans (karmapolice) / CC BY-NC-ND 3.0

Tuesday, June 21, 2011

CE MAI PUTEM MINCA?

Share/Bookmark


Vezi ce substanţe chimice dăunătoare conţin fructele şi legumele!


Reţeaua de Acţiune în Domeniul Pesticidelor (PAN) a realizat o listă cu cele mai periculoase legume şi fructe, în funcţie de pesticidele şi substanţele chimice folosite pentru cultivarea acestora.

Iată primele opt, publicate de bloombiz.ro!

1. Piersici

62 de pesticide se găsesc în aceste fructe. 10 dintre ele sunt cancerigene, 29 sunt posibili dereglatori hormonali, 11 sunt toxine reproductive şi 25 de toxine provenite de la albine.

2. Căpşuni

54 de pesticide se găsesc în căpsuni. 9 dintre acestea sunt cancerigene, 24 provoacă dereglari hormonale, 11 sunt neurotoxine, şi 19 toxine provenite de la albine.

3. Mure

Murele sunt tratate cu 52 de pesticide. Dintre acestea 8 sunt cancerigene, 24 provoacă dereglări hormonale, 14 sunt neurotoxine si 21 toxine provenite de la albine.

4. Salata verde

Salata verde conţine 51 de pesticide, dintre care 12 sunt cancerigene, 29 provoacă dereglări hormonale, 9 sunt neurotoxine, iar 21 sunt toxine provenite de la albine.

5. Ardei gras

Şi ardeiul este plin de pesticide, conţănând 49 de tipuri de astfel de toxine. 11 dintre acestea sunt cancerigene, 26 sunt dereglatori hormonali si 19 sunt toxine provenite de la albine.

6. Spanac

Spanacul conţine 48 de pesticide, dintre care 8 sunt cancerigene, 25 provoacă dereglări hormonale, 8 sunt neurotoxine, iar 23 sunt toxine provenite de la albine.

7. Mere

Merele conţin 42 de pesticide. Printre acestea se găsesc 7 pesticide cancerigene, 19 care provoacă dereglări hormonale şi 17 provenite de la albine.

8. Cartofi

37 de pesticide se regasesc in cartofi. 7 sunt cancerigene, 12 provoacă dereglari hormonale, si 11 sunt toxine provenite de la albine.



cybershamans (karmapolice) / CC BY-NC-ND 3.0

Monday, May 9, 2011

Exposed - The dirty little secret of the meat industry




Share/Bookmark


(NaturalNews) Are you eating meat cemented together by "meat glue"? It may sound shocking and far-fetched to most people, but a recent news story covered by the Australian Today Tonight show unveils how the meat you're eating could be made up of scraps glued together to form a deceptively "normal" piece of meat.


Just as big pharma supplies dangerous substances to countless people worldwide, the meat industry may not be far behind in such nefarious deeds. Using a special product called "meat glue", meat suppliers have been caught using meat scraps, too small to sell, to create normal sized portions of meat for distribution. This misleading sales tactic is so effective that even experts can't tell the difference between a regular piece of meat and a piece of meat tainted with "meat glue".


What exactly is "meat glue"?


Meat glue is an enzyme known as transglutaminase. According to the report, many meat glues are created by cultivating bacteria. As shocking as it may sound, other meat glues are made from the blood plasma of pigs and cows, specifically the coagulant that makes blood clot. This "special enzyme" is so toxic that people working with the product must use masks as to not breathe it in. If meat suppliers are allowed to put it in our meat for us to eat, why can't they breathe it in?



The dangers and ethics of transglutaminase


In May of 2010, the European Union moved to ban "meat glue" due to its misleading and non-beneficial properties. By allowing these fake pieces of meat to be sold incognito, consumer's virtually have no way of telling what they are purchasing. Just as the labeling of GMO foods is not required, food manufacturers are not obligated to let consumers know which products contain toxic meat glue. Expensive steaks at many markets may actually be smaller pieces of meat held together by meat glue, making them worth a fraction of the cost and dangerous to consume.


In addition to the deception that goes along with meat glue, the risk of obtaining food poisoning associated with products that contain meat glue increases dramatically. According to the Australian television report, the bacterial contamination of meat glued steak is hundreds of times higher than authentic pieces of steak.

This is also problematic due to the fact that glued meat is much harder to cook, thus making it harder to kill the bacteria. Once food poisoning is present, it is impossible to trace the exact source when multiple pieces of meat are glued together from different animals.


Conventional meat isn't much better


Although this shocking story unveils the hazards of meat tainted with meat glue, would eating "conventional" meat products be much better? The answer is almost always "no." Conventional meat is injected with hormones and antibiotics and is thoroughly contaminated by pesticides.

Animals are often locked in small cages or are raised in prison-like farms that force the animals to consume genetically modified corn instead of grass. Although it seems like the only creatures affected by these alterations are the animals themselves, that notion is far from true. Most of the population consumes meat, and by corroding the world's meat supply with meat glue, the human population ultimately suffers.


Sources:
http://au.todaytonight.yahoo.com/ar...
http://www.cdc.gov/ncidod/eid/vol5n...
http://articles.mercola.com/sites/a...
http://jama.ama-assn.org/cgi/conten...


About the author

Anthony Gucciardi is a health activist and wellness researcher, whose goal is centered around educating the general public as to how they may obtain optimum health. He has authored countless articles highlighting the benefits of natural health, as well as exposing the pharmaceutical industry. Anthony is the creator of Natural Society (http://www.NaturalSociety.com), a natural health website.

Anthony has been accurately interpreting national and international events for years within his numerous political articles. Anthony's articles have been seen by millions around the world, and hosted on multiple top news websites


Monday, April 11, 2011

E441-CE BAGAM IN NOI

Share/Bookmark

IN ACEST VIDEO VEDEM CUM IN FABRICA DANONE DIN FRANTA, ESTE FOLOSITA PIELEA DE PORC PENTRU A CREEA O GELATINA CE SE ADAUGA IN PRODUSELE LOR....SI NU NUMAI...... CELEBRA E 441 ESTE EXACT ACEST PRODUS-IL INTILNIM IN MEDICAMENTE (GELULELE PE CARE LE INGHITIM), PRODUSE ALIMENTARE mai ales produsele light, pentru slabit si regim, iaurturile pentru copii....SI NICI MACAR NU STIM CE INTRODUCEM IN ORGANISM

FOARTE INTERESANT ca TIPUL SPUNE CA DACA MINORITATILE MUSULMANE SAU EVREIESTI AR STII, NU AR FI PREA BINE(ei maninca KOSHER, fara porc)
GROSS

Thursday, March 31, 2011

Aspartamul – otrava dulce

Share/Bookmark


de Ionel Dinu

Aspartamul este o neurotoxină periculoasă, un factor cancerigen pentru creier, susţinând formarea de astrocitoame, adenoame hipofizare etc. Consiliul FDA nu a aprobat mult timp consumul acestei substanţe. Nocivitatea sa este semnalată anual de mii de oameni...


Aspartamul, cunoscut şi ca aditivul alimentar E 951, este utilizat în industria alimentară pentru puterea sa de îndulcire foarte mare - de 200 de ori mai puternică decât cea a zahărului natural. Acest edulcorant a fost descoperit la mijlocul anilor ’60 în timpul unui studiu desfăşurat în laboratoarele Searle pentru obţinerea unui medicament care să vindece ulcerul. Iniţial, substanţa miraculoasă care avea o putere de îndulcire atât de mare a fost scoasă pe piaţă dar apoi, după testarea ei pentru eventuale efecte nocive, a fost suspendată.


Toate studiile de început, conduse de dr. Harry Waisman, care s-au realizat pe maimuţe au arătat fără urmă de echivoc nocivitatea aspartamului: această substanţă genera tumori cerebrale, mamare, uterine, testiculare, pancreatice sau/şi tiroidiene. Timp de şaisprezece ani, comitetul FDA (Food and Drug Administration – Autoritatea pentru Alimente şi Medicamente) din Statele Unite a refuzat autorizarea utilizării acestui produs în alimentaţie datorită studiilor care demonstrau cât de periculos este aspartamul pentru sănătate.


Scurt istoric referitor la modul în care aspartamul a fost totuşi acceptat pentru a fi introdus în alimentaţie


Pe 8 martie 1977, la conducerea companiei Searle ajunge Donald Rumsfeld, politician şi om de afaceri. Acesta, între 1975 şi 1977 a fost secretar de stat al apărării în guvernul Ford. După alegerea sa ca preşedinte al companiei Searle, Rumsfeld s-a implicat în introducerea pe piaţă a aspartamului.


Comunitatea ştiinţifică îşi menţinea părerea, continuând să refuze acceptarea aspartamului ca fiind bun de consumat. La 21 ianuarie 1981 Ronald Reagan a devenit preşedintele Statelor Unite şi a facilitat reintrarea prietenului său, Donald Rumsfeld, în guvern. Nu după puţin timp, acesta a făcut să fie îndepărtaţi din FDA cei care jenau introducerea în consum a aspartamului.


Searle a prezentat FDA-ului, din nou, dosarul aditivului E951. Acest dosar a fost examinat acum cu un „ochi” foarte favorabil, în ciuda unor dovezi foarte clare despre nocivitatea substanţei.


În 1981 acest îndulcitor de sinteză este autorizat sub formă de pudră în anumite produse alimentare: guma de mestecat, îndulcitorii de masă de genul Nutrasweet, în anumite cereale, deserturi şi în cafeaua instant. În toamna anului 1983 primele sticle cu băuturi răcoritoare conţinând aspartam au fost puse în vânzare.


Un drog dur, 100% chimic, care în prezent se adaugă nu numai în răcoritoare ci şi în medicamente, în aproape toate produsele „fără zahăr”, în produsele pentru diabetici etc., a reuşit să fie introdus astfel în consumul alimentar.


Cum recunoaştem aspartamul?


Acel gust dulce insidios din băuturile răcoritoare care rămâne şi după ce am terminat de băut şi care ne face să bem din ce în ce mai mult din băutura respectivă, ca şi cum nu ne-am săturat de gustul respectiv, uneori ca şi cum ne-ar fi sete în continuare... este aspartamul.


Anumite persoane sensibile au şansa şi suferă aproape imediat de greaţă sau dureri de cap în minutele sau orele care urmează după ce au consumat un singur produs ce conţine aspartam. Dacă ele îşi ascultă corpul, vor deduce că acele produse nu sunt bune. Vor şti astfel pe viitor să le evite.


Opus faţă de acest tip de persoane, există o mare parte de fiinţe umane care au devenit foarte rapid dependente de aceste produse, mai ales datorită reclamelor care le sugerează fie că printr-un astfel de consum se evită caloriile, fie că este spre binele copiilor lor etc. Aceste persoane observă cum sănătatea lor se degradează mai mult sau mai puţin rapid, dar nu corelează aceasta cu consumul de aspartam.


Ele vor merge să consulte medicul sau chiar psihiatrul care, ca şi ele, nu sunt la curent sau, mai rău, nu dau atenţie materialelor informative privind toxicitatea aspartamului. Medicul le va prescrie medicamente care adeseori conţin aceeaşi otravă. Apare astfel o avalanşă de fenomene care nu sunt corelate cu ingestia de aspartam şi care nu vor avea nicio şansă de rezolvare dacă nu se abordează modificarea dietei.


Efectele secundare ale consumului de aspartam


Există 92 de simptome documentate cauzate de consumul de aspartam, de la creşterea în greutate la comă şi moarte. Majoritatea simptomelor sunt neurologice. Să vedem câteva din cele 92 de simptome:


dureri de cap, insomnii, pierderi de memorie, oboseală cronică, depresie, scăderea inteligenţei, cearcăne, scăderea şi tulburări ale vederii, reacţii cutanate, roşeaţă a obrajilor, mâncărimi, creşterea în greutate, căderea părului, foame/sete excesive, dureri abdominale, balonare, diaree, dureri articulare, crampe, hemoragii nazale, vertij, sensibilitate foarte mare la zgomote, senzaţie de frig chiar şi în plină vară, probleme menstruale, impotenţă, probleme sexuale, hiperventilaţie, convulsii, epilepsie, greaţă, vomă, hipo- şi hiperglicemie, dureri în piept, probleme ale tiroidei, tremurături, dureri la înghiţit, dureri la urinare, sensibilitate la infecţii, astm.


Dacă utilizaţi îndulcitori artificiali de genul NutraSweet, Equal, Spoonful, Neotame, etc., care sunt de fapt denumirile diferite ale aceleiaşi substanţe – aspartamul, şi suferiţi de simptome caracteristice fibromialgiei (dureri cronice în diverse zone ale corpului, răspuns alterat şi dureros la presiune, redori articulare) sau aţi observat apariţia de spasme, dureri fulgurante, amorţeli ale picioarelor, crampe, vertij, ameţeli, dureri de cap, ţiuituri în urechi, dureri articulare, depresie, atacuri de anxietate, vorbire neclară, vedere înceţoşată, pierderi de memorie, nu trebuie să vă miraţi şi nu căutaţi mai departe de bolul cu îndulcitori cauza acestor probleme.


Probabil aveţi boala aspartamului. Da, este o boală şi chiar o ...epidemie, aşa cum afirmă dr. H.J. Roberts în monografia apărută în 2001 - „Boala aspartamului: o epidemie ignorată”.


Consumul prelungit de produse cu aspartam poate genera, de asemenea, tulburări de personalitate cum ar fi: crize de agresivitate uneori soldate cu violenţă fizică, paranoia, agorafobie (teama de spaţii deschise, de mulţimi, de a călători singur cu avionul/trenul), alte fobii, panică, senzaţii de „déjà vu”, iritabilitate, crize de demenţă, alterarea caracterului, dificultate de concentrare, confuzie, hiperactivitate şi, mai grav, tumori cerebrale, ruptură de anevrism, atacuri de apoplexie şi chiar... moarte subită.


S-a observat că aspartamul agravează manifestările sau chiar provoacă simptome asemănătoare bolilor următoare: fibromialgie, artrită, scleroză în plăci, boala Parkinson, lupus, diabet şi complicaţii ale diabetului, epilepsie, boala Alzheimer, limfom, malformaţii congenitale, sindromul oboselii cronice.


În 1994 în SUA au fost raportate, în urma a 7000 de plângeri ale consumatorilor de aspartam, nu mai puţin de 2621 de efecte secundare ale ingestiei de aspartam – o parte dintre acestea fiind enumerate mai sus.


În anul 2005 apare în format DVD un film documentar, „Mizeria dulce: o lume otrăvită”, realizat de o victimă a aspartamului care a fost atinsă de scleroza în plăci şi care avea doisprezece amprente ale bolii la nivel cerebral în februarie 2002. O dată dezintoxicată de acest edulcorant, această persoană a pierdut 34 de kg, a părăsit scaunul cu rotile şi aproape i-au disparut de pe creier însemnele afecţiunii.


Un studiu italian al institutului Ramazzini din Bolonia a dovedit că aspartamul provoacă leucemii şi limfoame, dar aceasta nu a făcut subiectul primelor pagini din jurnalele de specialitate! Rezultatele acestui studiu au fost însă fundamentul unui articol de 12 pagini care a apărut în revista engleză The Ecologist, în septembrie 2005.


Nu există studii pe termen lung referitoare la efectul aspartamului asupra omului, dar foarte multe studii au fost realizate pe animale. Unul dintre aceste studii, realizat în 2006 de Fundaţia Ramazzini în Italia, a arătat, din nou, că ingestia pe termen lung de aspartam determină la animalele de laborator un risc crescut de cancer şi aceasta chiar cu doze mai mici decât limita minimă cunoscută oficial. În Europa, un aport de 40mg de aspartam/kg-corp/zi este considerat sigur. Totuşi un risc crescut de cancer a fost observat la şobolani cărora li s-a administrat doar jumătate din această doză.


Dar... ce este aspartamul?


Pentru marea parte a oamenilor aspartamul este pur şi simplu un îndulcitor de sinteză făcut pentru a înlocui zahărul, un îndulcitor pe care milioane de femei supraponderale şi diabetici din lumea întreagă îl utilizează sub formă de pudră sau pastile asemănătoare zaharinei, un îndulcitor care aduce miliarde de dolari firmelor producătoare şi, prin efectele secundare pe care le are, miliarde de dolari sistemului medical şi diferitelor companii farmaceutice!


Din punct de vedere al compoziţiei chimice aspartamul (aspartil-fenilalanil-1-metil-ester) este alcătuit din doi aminoacizi, fenilalanină (50%) şi acid aspartic (40%), uniţi printr-o moleculă de metanol (10%).


Din cauza acestei compoziţii, pe etichetele produselor ce conţin aspartam se poate citi scris cu litere de-o şchioapă „conţine o sursă de fenilalanină”; ceea ce nu este scris este faptul că derivatul de fenilalanină, DKP – diketopiperazina, care apare prin descompunerea edulcorantului datorită stagnării produselor în depozite, este un factor cancerigen pentru creier, susţinând formarea de astrocitoame, adenoame hipofizare etc. – aspecte demonstrate în studiile de început asupra aspartamului.


Pe această bază şi a altor efecte nocive ale E951 demonstrate experimental, consiliul FDA nu a aprobat mult timp consumul acestei substanţe. FDA, la momentul respectiv, nu numai că nu a aprobat această neurotoxină dar a urmărit acuzarea companiei Searle de înşelătorie! Să vedem în continuare ce anume produc componentele aspartamului după ce acesta este ingerat şi se „topeşte” în cele trei componente ale sale:


1. Fenilalanina este un aminoacid esenţial (aminoacid pe care organismul nu îl poate produce şi pe care trebuie să îl ia din alimentaţie) din care sunt produşi mai mulţi neurotransmiţători şi hormoni. Vă veţi gândi că o dată cu consumul de aspartam se asigură nivelul de fenilalanină ce trebuie consumat zilnic.


Să ştiţi că fenialanină există în multe produse naturale, iar consumul de aspartam nu face decât să aducă un surplus nenatural din acest aminoacid. La nivelul sistemului nervos central, fenilalanina este transformată în tirozină, din care apoi rezultă dopamina, noradrenalina, adrenalina şi hormonii tiroidieni.


Consumul crescut de aspartam generează cantităţi crescute de catecolamine (noradrenalină, adrenalină) care vor determina o creştere a excitabilităţii cerebrale. Aceasta poate avea ca rezultat o stare de tensiune psihică de fundal, reacţii agresive, convulsii, crize epileptice etc.


Pe de altă parte, cantităţile crescute de fenilalanină la nivel cerebral interferează cu producerea de serotonină, un alt neurotransmiţător care se ştie că susţine stările de fericire ale fiinţei. Astfel, ingestia cronică de produse conţinând aspartam ne transformă încet-încet în nişte persoane apatice, terne şi prezentând diverse afecţiuni.


2. Acidul aspartic se acumulează în ţesutul cerebral, iar când atinge niveluri crescute poate determina crize de angoasă, de hiperactivitate şi obsesii. Acidul aspartic afectează de asemenea şi aparatul reproducător şi chiar fetusul, având capacitatea de a traversa placenta.


3. Esterul de metil, imediat după ce aspartamul este ingerat, se transformă în metanol, una din cele mai toxice substanţe pentru organism. Se cunoaşte nocivitatea metanolului mai ales pentru vedere. La cei care au consumat/consumă în mod frecvent aspartam s-a observat: vedere înceţoşată, voalată sau obscură, vedere dublă, îngustarea câmpului vizual, afectarea retinei şi chiar pierderea vederii.


De asemenea, metanolul, ajuns în ficat, este convertit în aldehidă formică – o substanţă puternic neurotoxică şi cancerigenă, cunoscută ca putând provoca malformaţii congenitale, migrene, vertij, zgomote în urechi, greaţă, stări de rău, tulburări gastro-intestinale, slăbiciune, frisoane, goluri de memorie, dureri fulgurante în extremităţi, tulburări de comportament, nevrite, putere de concentrare scăzută şi împiedicarea ADN-ul de a se multiplica.


Molecula de formaldehidă (aldehidă formică) este puternic reactivă şi se leagă în celule de proteine şi de acizii nucleici, formând legături puternice care sunt dificil de „tăiat” prin căile metabolice uzuale. Formaldehida se transformă la rândul ei în acid formic care se concentrează în creier, rinichi şi alte organe, fiind un produs foarte toxic pentru celule.


Acestea sunt „beneficiile” consumului de aspartam pe care producătorii acestuia nu le-au adus la cunoştinţa consumatorilor.


De ce ne îngrăşăm într-un mod ciudat de la aspartam?


Dr. Sanda Cabot explică faptul că după ce aspartamul este înghiţit, digerat şi apoi absorbit de la nivel intestinal, ajunge în ficat unde este metabolizat, rezultând cele trei componente ale sale.


Acest proces se face cu consum important de energie, ceea ce înseamnă că în celulele ficatului (hepatocite) va rămâne o cantitate mai mică de energie disponibilă pentru alte procese metabolice. Ficatul este cunoscut ca fiind „uzina chimică” a organismului, întrucât toate principiile alimentare absorbite din intestin ajung la ficat şi sunt transformate, metabolizate în substanţe necesare organismului.


Consumând o parte importantă din energia hepatocitelor, aspartamul va îngreuna foarte mult procesele metabolice care au loc aici. Între procesele care se produc în ficat, este şi arderea grăsimilor care, datorită consumului de aspartam, nu se va mai putea realiza cu aceeaşi intensitate.


Astfel, printr-un consum constant de aspartam, o cantitate din ce în ce mai mare de grăsimi va fi stocată în ficat, generând ceea ce poartă numele de steatoză hepatică (ficat gras). Experienţa clinică medicală arată că în momentul în care începe o supraîncărcare a ficatului, apare tendinţa de îngrăşare.


De asemenea, îngrăşarea la consumatorii cronici de E951 apare şi prin alte mecanisme: creşterea apetitului şi nevoia de dulciuri/zahăr, retenţie de lichide. Îngrăşarea prin consum cronic de aspartam are un aspect particular nenatural: corpul are un aspect pufos şi umflat.


Interacţiunea cu diverse medicamente


Aspartamul, fiind o substanţă neurotoxică pe de o parte şi pe de altă parte o substanţă implicată în producerea anumitor neurotransmiţători şi hormoni, va interacţiona cu multe categorii de medicamente: antidepresive, agenţi psihotropi, insulina, medicaţia cardiacă, medicamentele de susţinere a funcţiei tiroidiene (hormonii tiroidieni), analgezicele.


Piloţii consumatori de aspartam acuză dezorientare, dificultăţi în gândire şi concentrare, înceţoşarea privirii, orbire unilaterală, convulsii, insuficienţă cardică, moarte subită după cum afirmă dr. Russell Blaylock, neurochirurg şi nutriţionist care a investigat sute de persoane afectate de consumul de aspartam şi care a scris monografia „Excitotoxinele - gustul care ucide” (1984).

Cum v-aţi simţi să ştiţi că în avionul cu care călătoriţi piloţii consumă Coca-cola sau diverse băuturi „diet” şi că sunt în fiecare moment expuşi acestor riscuri?


Aspartamul poate genera moarte subită


Unul din locurile primare de acţiune a aspartamului este hipotalamusul; stimularea toxică, repetitivă a anumitor zone din hipotalamus poate determina aritmie cardiacă şi moarte subită – afirmă dr. Russell Blaylock.

Dr. Bowen explică apariţia morţii subite prin faptul că muşchiul cardiac este foarte sensibil la toxicitatea alcoolului. Faptul că afectarea muşchiului cardiac datorită alcoolului se finalizează în mod frecvent cu moarte subită şi că molecula de aspartam este o otravă alcoolică de 20.000 de ori mai toxică decât etanolul (alcoolul obişnuit) ar explica modul de producere al morţii subite în cazul consumului cronic de aspartam.


Aspartamul provoacă impotenţă, disfuncţii sexuale

Dr. Bowen a arătat că aspartamul distruge răspunsul sexual feminin şi induce disfuncţii sexuale masculine, prin distrugerea neuronilor din hipotalamus răspunzători de controlul secreţiei anumitor hormoni sexuali. De asemenea, aspartamul afectează dezvoltarea fetusului generând avort sau diferite defecte, chiar la nivelul ADN-ului.


Acţiunile profund distructive pe care le are acest edulcorant asupra sănătăţii fiinţei umane, acţiuni certificate iniţial de experimentele de laborator şi ulterior de cei care au consumat în mod susţinut această substanţă, ne atrag încă o dată atenţia asupra faptului că forurile care aprobă diversele substanţe spre utilizare şi consum nu mai sunt atât de riguroase în ceea ce priveşte respectarea sănătăţii şi bunăstării fiinţei umane, ci au în vedere mai ales profitul financiar al diferitelor concernuri care vor să scoată pe piaţă anumite substanţe.

Dictonul „dacă este scris pe etichetă, este pentru că a fost testat şi autorizat de către cei în măsură să facă aceasta, deci nu este periculos, în caz contrar am fi fost informaţi!” nu mai funcţionează! Nu mai este în vigoare! De aceea este absolut necesar să ne informăm asupra ingredientelor - şi efectelor acestora - oricărui produs pe care îl cumpărăm.


yogaesoteric
16 martie 2011

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Share

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites