Din 2005, România nu mai scoate nici un gram de aur din minele sale. Motivul oficial: zăcămintele sunt epuizate. Totuşi, opt firme străine au primit licenţe de exploatare în zonele “epuizate”, care s-au dovedit a fi foarte bogate: conţin aur în valoare de 54 de miliarde de euro. Explicaţia: “Au avut hărţile geologice ale statului român”, ne-a spus dr. ing. Florea Neagu (foto mic).
Un eveniment interesant s-a petrecut în anul 2000, când Banca Naţională a refuzat să mai cumpere aur de la minele româneşti pe motiv că nu poate avea o rezervă mai mare de metal preţios decât 15% din tot ce înseamnă rezervă valutară. Cum aceste mine nu aveau voie să vândă metalul extras decât Băncii Naţionale, au dat, cum era de aşteptat, faliment. Dacă vechile firme româneşti care se ocupau de metalul preţios au dispărut, în locul lor au venit, în mod ciudat, opt companii străine care au cerut în concesiune parcele pentru prospecţiunea şi exploatarea zăcămintelor de aur, tocmai de unde acestea ”se terminaseră”.
250 de tone, doar la Roşia Montană
Potrivit declaraţiilor făcute pentru DailyBusiness. ro de reprezentanţii firmei Gabriel Resources, la Roşia Montană s-a găsit un zăcământ de aur în valoare de 11 miliarde de dolari, adică de aproximativ 250 de tone de metal preţios. De asemenea, firma Carpatian Gold a găsit la mina Barza, în Munţii Zarandului, închisă pentru că “nu mai era rentabilă”, un zăcământ de aur în valoare de 12 miliarde de dolari!
Recent, Ştefan Marincea, preşedintele Institutului Geologic Român, a declarat că în ţara noastră mai sunt zăcăminte în valoare de cel puţin 54 de miliarde de dolari. Interesant este şi faptul că toate firmele străine au mers la “punct ochit - punct lovit”, adică au obţinut licenţe de prospecţiuni şi exploatare exact pe zonele cele mai bogate... Cum?
«Încă este mult aur în subteran»
“Firmele străine nu au descoperit nimic, datele aparţin şcolii de geologie din România. Am fost directorul Institutului de Proiectări Miniere şi am realizat mine de aur în Apuseni. Scoteam şi producţii de 40 de kilograme de aur pe tonă de minereu, ceea ce este foarte mult. Pot să spun că încă este mult aur în subteran, dar nu ştiu de ce nu le exploatează direct statul.
Pe vremea mea, informaţiile aveau caracter secret, dar acum le are toată lumea. Firmele străine «au găsit» metale preţioase în România consultând hărţile geologice realizate pe vremea lui Ceauşescu. Acum, statul, prin reprezentanţii săi, a ştiut perfect ce dă în concesie”, ne-a spus dr. ing. Neagu.
Prima hartă a «bogăţiilor» româneşti datează din 1925
În 1925, în România s-a realizat o bază solidă de date privind toate zăcămintele naţionale. Şcoala românească de prospecţiuni geologice a crescut constant.
Zăcămintele din ţară au fost cercetate permanent de mai multe organisme de specialişti şi înregistrate pe “profile”, adică secţiuni desenate ale ariilor prospectate geologic. În 1968, toate aceste date au fost înregistrate şi într-un calculator adus de la americani şi instalat într-unul din sediile Întreprinderii de Prospecţiuni şi Foraje “Geofizica”, în strada Biserica Amzei din Bucureşti.
În 1971, cei de la prospecţiuni au mai cumpărat un calculator, Texas Instruments, pentru stocarea datelor. A fost instalat în alt sediu, în strada Coralilor din Capitală, unde se găseau şi profile geologice realizate în toată ţara. Pe baza acestor informaţii, Ceauşescu făcuse un plan de extracţie până în anul 2050. După 1990, în imobilul din Coralilor s-au lucrat primele numere ale ziarului Adevărul.
Ulterior, imobilul a fost cumpărat de omul de afaceri Ovidiu Tender, care desfăşoară activităţi în domeniul prospecţiunilor geologice etc. În fine, în 1992 a izbucnit un scandal în sediul din Coralilor: dispăruseră toate profilele geologice. Una dintre persoanele care au lucrat în institut ne-a spus că preţul vânzării documentaţiei secrete a fost de 10.000 de dolari...
Privatizarea rezervelor este ţinută «la secret»
Am cerut Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale (ANRM) detalii despre licenţele primite de firmele străine pentru exploatarea aurului pe teritoriul României. Răspuns: “Informaţiile solicitate nu se încadrează în categoria informaţiilor de interes public. (...) Sunt documentaţii care fac parte din categoria informaţiilor clasificate”.
Iată ce scrie în Constituţia României, art. 136: “Bogăţiile de interes public ale subsolului, spaţiul aerian, apele cu potenţial energetic valorificabil, de interes naţional, plajele, marea teritorială, resursele naturale ale zonei economice şi ale platoului continental, precum şi alte bunuri stabilite de legea organică fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice”.
Iată ce spune Legea 544/2001: “Accesul liber şi neîngrădit al persoanei la orice informaţii de interes public constituie unul dintre principiile fundamentale ale relaţiilor dintre persoane şi autorităţile publice, în conformitate cu Constituţia României”.
Datorie externă, 92,1 miliarde €
În decembrie 1989, România nu mai avea nici o datorie externă. De atunci, lucrurile s-au schimbat. Conform datelor Băncii Naţionale, 
Record pentru preţul aurului
Aurul a înregistrat un maxim istoric de 1.505,4 dolari pe uncie (n.r.-unitate de măsură egală cu 35 de grame) miercuri, fiind tranzacţionat la 1.502,96 dolari, faţă de 1.493,9 cu cât fusese vândut marţi. Economiştii apreciază că preţul aurului a crescut cu 5% în aprilie, iar trendul ar putea continua, metalele preţioase fiind considerate un plasament ferit de riscuri.
28 august 2005. New Orleans. Dimineața, primarul Ray Nagin a emis ordinul de evacuare a orașului, la puțin timp după ce uraganul Katrina a fost clasificat la gradul 5. Puțini dintre locuitorii New-Orleans-ului l-au luat în seamă. Un ordin asemănător fusese lansat cu un an mai devreme, din cauza uraganului Ivan. Și efectele acestuia nu au prevestit nimic din dezastrul pe care urma să-l provoace Katrina. Au fost, totuși, și persoane care au lut ordinul de evacuare în serios. Studii ulterioare dezastrului au arătat că printre extrem de puținele lucruri pe care le-au luat cu ei au fost fotografiile de familie, cu părinți, copii, prieteni, iubitul, iubita sau chiar cu… cățelul. Au fost și singurele lucruri cu care au rămas. Cu amintirile.
***
7 august 2010. Roșia Montană. La începutul săptămânii, o prietenă m-a sunat să-mi arate niște fotografii revoltătoare. Sâmbătă mi-am făcut timp pentru a urca în mașină și pentru a ajunge la Roșia.
Mai exact la fosta școală a satului, construită, așa cum aveam să aflu de la arhitectul-restaurator Ștefan Bâlici, la 1896. Împreună cu fosta clădire a Primăriei (centru de plasă în perioada Imperiului Austro-Ungar). Pe atunci, autoritățile Imperiului mai construiau școli și primării din aurul scos de aici.
Pe dinafară, clădirea abandonată, poartă urmele zbuciumului din ultimii ani: bucăți de acoperiș rupte de vânt, geamuri sparte, tencuiala căzută pe porțiuni mari. Și, totuși, nimic nu prevestește dezastrul din interior.
La un pas de neființă”, ”Legenda continuă”, ”Poezii”, de Al. Philippide. În liceu a fost unul dintre poeții mei preferați. Deschid la întâmplare cartea: ”Mi-era pustiu în suflet. Plin de trudă/ Mergeam pe malul unei ape,/ Și blestemam în gândul meu cu ciudă/” (”Ceasul greu”).
Îmi fac curaj și merg mai departe. Într-o altă sală au fost depozitate hărțile, planșele și materialele didactice pentru orele de geografie și biologie. N-au scăpat nici ele de la distrugere. Un manechin folosit pentru studierea corpului uman, ciuntit și cu organele interne smule, e imaginea perfectă a momentului: un loc mort, fără inimă și suflet.
Dar nu pentru aceste imagini m-am întors la Roșia Montana. Într-una din clase, printre băncile rupte și balegă de cal, găsesc 12 saci din folie de plastic, cu bucăți de piatră, cărămidă și țigle.
Dar nu orice fel de bucăți. Ștefan Bâlici îmi confirmă: e vorba de bucăți de istorie, vechi de aproape 2.000 de ani, din timpul exploatării romane a aurului de la Roșia Montană: decoruri și capiteluri ale unor monumente funerare sau altare romane. O bucată de stelă funerară.
Țigle groase, din cărămidă, a locuințelor romane. Bucăți de tegulae mamatae (”mamate”) – mai exact urme ale unui ingenios sistem de încălzire și circulare a aerului cald, prin podea și pereți, folosit de romani în casele lor.
Ștefan Bâlici îmi explică și care e particularitatea descoperirilor arheologice din zona Roșiei Montane: faptul că în curțile templelor scoase la iveală de cercetări s-a găsit o diversitate uluitoare de zeități venerate, ceea ce sugerează că la Roșia Montană au venit coloniști din mai toate colțurile Imperiului Roman. Temple asemănătoare s-au mai găsit doar în Galia.
De asemenea, faptul că exploatarea romană a durat aproximativ 50 de ani (ultimele necropole fiind datate în perioada războaielor marcomanice, în jurul anului 170) reflectă un efort excepțional depus în zonă, care a dus la săparea celor 7 kilometri de galerii romane, unice ca dimensiuni și vechime. Îmi spune că nu știe să se fi făcut vreo estimare a populației localității din acea perioadă. ”Era, încă de atunci, o așezare cosmopolită”, afirm, în glumă.
Cele care merită sunt expuse în muzee, celelalte constituie obiecte de studiu, care pot oferi informații importante pentru cercetători”, spune el, după care arată spre bucățile ce par a fi decorațiunile unui templu: ”își merită locul într-un muzeu”.
Pe unul dintre saci apar notații cu marker negru specifice cercetărilor arheologice. Inscripția ”MNIR” (Muzeul Național de Istorie a României?) și anul 2001, sugerează anul și instituția care a făcut săpăturile care au scos la iveală obiectele în discuție.
Cum au ajuns, după 9 ani, sacii respectivi în școala părăsită din Roșia Montană e o întrebare la care răspunsurile țin de domeniul absurdului ori ale unei neglijențe crase. Cine are interesul ca asemenea dovezi istorice să dispară ori să se degradeze?
În ipoteza conspiraționistă, conform căreia respectivele obiecte au fost găsite de persoane neavizate și duse în școală, de unde au fost ele luate? RMGC (compania canadiană care intenționează să exploateze aurul de la Roșia Montană, și care este deranjată de valoarea patrimoniului de aici, care îi încurcă planurile) se laudă cu investiții majore, de milioane de euro în conservarea patrimoniului.
RMGC are în custodie astfel de rezultate ale cercetărilor din zonă, dar, de asemenea, a afirmat anterior că deține audituri internaționale care certifică calitatea și siguranța modului în care acestea sunt depozitate și protejate.
Misterul devine și mai mare când Ștefan Bâlici susține că, în urmă cu un an, împreună cu studenții lui au realizat desenele și schițele necesare pentru ca școala să fie inclusă pe lista monumentelor istorice. Și, spune el, nu-și amintește să fi văzut acești saci.
Acestea nu sunt însă întrebări la care (doar) presa să caute răspunsuri. Fotografiile realizate ieri le voi pune la dispoziția Ministerului Culturii și Patrimoniului Național și a Ministerului Educației Naționale, instituții avizate să inteprindă cercetări atât legate de situația degradantă a școlii din Roșia Montană, cât și referitoare la proveniența vestigiilor arheologice și a modului în care au ajuns să fie abandonate într-o școală părăsită.
…
Părăsesc clădirea școlii. Soarele de vară se revarsă asupra Roșiei Montane. O adiere răcoroasă, de munte, încearcă să transmită ceva din liniștea atât de cunoscută a satelor românești, într-o zi de odihnă. Doamna Rodica ne invită la o ciorbă de fasole verde, cu smântână și ardei iute. Am mai mâncat ciorbă de fasole făcută de doamna Rodica.
Vă asigur că o asemenea invitație nu poate fi refuzată. Întrebările rămân însă. Îmi minte îmi vin acei locuitori ai New-Orleans-ului care, fugind din calea dezastrului, și-au luat cu ei fotografiile de familie. Înainte de a-și salva bunurile și-au salvat amintirile. S-au salvat pe ei înșiși. La Roșia Montană amintiri de 2000 de ani sunt aruncate la gunoi, împreună cu balega de cal.
Încerc să-mi imaginez o societate fără istorie. Fără amintiri. Fără educație. Cu școlile devastate și abandonate…
***
… ciorba de fasole e fierbinte. Doamna Rodica, fiica, ginerele și nepoții ei sunt printre cei care refuză să plece din Roșia Montană. Trăiesc de pe urma turiștilor care vin aici. Și trăiesc bine, nu fac față solicitărilor de cazare pe care le primesc, motiv pentru care au și stârnit invidia și amenințările celor care nu fac nimic și trăiesc din iluzia că va veni cineva care să le dea ceva de pomană.
Nu s-au speriat și susțin că dacă cineva le va atinge o singură floare din grădina cu trandafiri din curtea casei, sunt hotărâți să ajungă până la Haga. Determinarea lor e reconfortantă. Și, după cum v-am mărturisit, ciorba de fasole e de nerefuzat.
***
P.S. Între 13 și 15 august sunteți așteptați la Roșia Montană, la ediția a 5-a a FânFest. Puteți să vă convingeți singuri cu această ocazie, dacă Roșia Montană merită sau nu să fie inclusă pe lista monumentelor de patrimoniu UNESCO. Detalii aici:
***
Școala din Roșia Montană. Degradarea vizibilă în exterior, e doar un mic semn al dezastrului din interior
Cândva, școala din Roșia Montana avea o bibliotecă:
Mamate de aproape 2000 de ani, ”conservate” cu balegă de cal:
Cei 12 saci cu vestigii arheologice, abandonați în școala din Roșia Montană
Notații pe un sac: RM 2001 și MNIR (în partea de jos). În 2001, arheologi de la Muzeul Național de Istorie al României (MNIR) au cercetat siturile de la Roșia Montana
Bucată de stelă funerară, aflată în școala abandonată din Roșia Montană
Fragmente de altar, ”depozitate” în școala din Roșia Montană
Ornament sub formă de spirală, din același ”depozit”
Încuiată cu lacăt, o clasă din școala abandonată din Roșia Montană mai păstrează încă dovada scopului ei de odinioară
Imagini de pe șantierele arheologice din Roșia Montană din 2001, un altar și o piatră funerară descoperite cu această ocazie
sursa voxpublica
