UN INDIAN A CREEAT SINGUR O PADURE DE 550 HA, IN 30 DE ANI

Acum 30 de ani, un adolescent indian, pe nume Jadav “Molai” Payeng, a început să îngroape seminţe variate într-un loc gol şi nisipos din apropierea localităţii sale natale, din regiunea Assam (India).

Scopul său a fost crearea unui refugiu de viaţă sălbatică, dar, la scurt timp după ce a început activitatea, s-a decis să o transforme dintr-un hobby în sensul vieţii sale.

Jadav “Molai” Payeng s-a mutat în locul unde începuse să „construiască” o pădure şi aceasta a devenit misiunea lui: să creeze un ecosistem, o pădure, de la zero. După 30 de ani, peste 550 de hectare din zonă au devenit exact acest lucru: o pădure nouă, un ecosistem tânăr, plantat în întregime de mâinile indianului.

Povestea lui Payeng a apărut în publicaţia The Times of India, ai cărei reporteri au mers la faţa locului pentru a afla mai multe despre modul în care indianul a reuşit să lase o asemenea amprentă asupra peisajului şi mediului înconjurător.

Payeng le-a povestit reporterilor că momentul în care s-a decis să planteze pădurea a fost când, în urma unor inundaţii puternice, a fost martorul morţii unor şerpi aduşi de ape pe nisipurile din zona unde el (pe atunci în vârstă de 16 ani) locuia.

„Şerpii au murit în căldură, pentru că nu exista niciun copac să le ţină umbră. Am plâns pentru ei, a fost un carnagiu. Am alertat autorităţile responsabile cu pădurile şi le-am întrebat dacă nu pot planta acolo nişte copaci.

Ei au susţinut că acolo nu va creşte nimic şi mi-au sugerat să pun bambus. A fost greu, dureros chiar, nimeni nu m-a ajutat, nimeni nu era interesat de aşa ceva”, a mărturisit indianul, acum ajuns la vârsta de 47 de ani.

Dar Payeng nu a făcut doar gestul de a planta seminţe, ci a dus în noua pădure şi insecte – furnici, mai ales, în aşa fel încât să dea un impuls ecosistemului să se dezvolte armonios. Acum, nisipurile de demult sunt o zonă ce musteşte de viaţă, de plante şi animale care au găsit aici un cămin.

Pădurea se numeşte Molai şi este casă pentru diverse specii de păsări, căprioare, rinoceri, tigri şi elefanţi. În ciuda faptului că face asta de 30 de ani, oficialii indieni de la departamentul responsabil cu pădurile au aflat abia în 2008 de ecosistemul creat de Payeng şi de activitatea lui.

I-au admirat şi recunoscut eforturile, dar au admis şi că, dacă indianul se afla într-o altă ţară şi făcea acolo ce a făcut în India, ar fi devenit, fără îndoială, un erou naţional. India abia acum îi descoperă povestea.

Sursa şi foto: TreeHugger

cybershamans (karmapolice) / CC BY-NC-ND 3.0

Read More

PINK MONDAYS-The Woodman's Cottage

Uite ca se poate sa traim fericiti, self suficient, in sinul naturii, cu bani putini...ce frumos!


Daca doriti sa impartasiti cu noi ceva frumos, ca sa avem curajul sa incepem o alta saptamina de lucru cu buna dispozitie, atunci hit the button!

cybershamans (karmapolice) / CC BY-NC-ND 3.0

Read More

Maison bio-climatique , 100m2, 4500 à 12000€ - décroissance

Maison bio-climatique , 100m2, 4500 à 12000€ - décroissance

cybershamans (karmapolice) / CC BY-NC-ND 3.0

Read More

Pământ primordial - Arhitectură ecologică benefică

publicat de - Matt

First Earth - Uncompromising Ecological Architecture-FULL MOVIE HERE

"Cineastul David Sheen explorează beneficiile potenţiale ale creării de sate ecologice, ca metodă de exprimare a respectului faţă de Pământ şi ca mijloc de constituire a unor comunităţi mai puternice.

Datorită extinderii suburbiilor, societatea noastră a devenit mai izolată şi mai dezmembrată ca oricând. Partizanii arhitecturii ecologice susţin că prin construirea din lut a caselor noastre şi lucrând împreună în comunităţi, putem redescoperi spiritualitatea şi compasiunea, care par să se fi rătăcit în vacarmul vieţii moderne."

Jason Buchanan

First Earth este un documentar fantastic, lansat în 2009, concretizând o vastă muncă de cercetare desfăşurată vreme de patru ani, pe patru continente, de regizorul David Sheen, ce militează în favoarea unei masive schimbări de paradigmă în arhitectură, prin revitalizarea tehnicilor şi materialelor tradiţionale, favorizând un trai mai simplu, mai aproape de Pământ şi regenerarea comunităţilor rurale.

Un manifest vizual, filmat de pe coasta de vest a Americii până pe coasta de vest a Africii şi din Europa până în Asia, o pledoarie convingătoare pentru un adevăr demult uitat: casele din lut constituie cea mai sănătoasă şi mai ieftină alternativă posibilă, pentru lumea actuală, sufocată de beton, metal şi sticlă, în comunităţi urbane dezumanizante.

Sincer vorbind, am fost plăcut surprins de amploarea acestei mişcări, în favoarea arhitecturii tradiţionale, răspândită din plin în regiunea potenţial secesionistă Cascadia, din nodul Californiei şi până în Columbia Britanică, care tinde să transforme comunităţile suburbane în sate ecologice, mediu care, susţin localnicii, ar fi mai mult decât propice educării unor copii sănătoşi.

Filmul, publicat divizat, în forma celor 12 capitole ale sale, a avut peste 300.000 de vizionări înainte de lansarea sa oficială, deşi nu este, poate, un film care să vină cu multe soluţii, ci, mai degrabă, un film care susţine iniţiativele ce apelează la noi soluţii comunitare, mult mai apropiate de spiritualitate, decât varianta corporatist-meschină susţinută de economia speculativă actuală.

Documentarul subliniază asemănările şi, cine poate şti, poate chiar originile comune, pierdute în negura vremii, dintre tehnicile de construcţie ale caselor din lut, în aproape orice context cultural, în toate condiţiile sociale, de la comunităţile aşa-zisei lumi a treia, până la comunităţile rurale din ţările dezvoltate şi din deşerturile arabice, până în junglele urbane americane.

Într-o epocă a colapsului economic şi ecologic, a apogeului petrolier şi a altor condiţii convergente care solicită rezolvări urgente, filmul sugerează justificat, poate, că soluţia tuturor bolilor şi alienărilor noastre ar putea consta în simpla revenire la origini şi necesitatea de a gândi în termeni simpli, ca hrană, îmbrăcăminte, adăpost etc.

Ar trebui să ne remodelăm priorităţile şi să gândim diferit, mai mult la un cămin decât la o casă, termen rece, impersonal, secătuit parcă de semnificaţiile spirituale.

Majoritatea liderilor mişcărilor moderne, de reactualizare a construcţiilor din argilă, au fost intervievaţi în documentar, realizatorul fiind obligat să comaseze peste 100 de ore de filmări, în doar o oră şi jumătate de proiecte arhitecturale uimitoare şi cugetări înţelepte.

David Sheen, însuşi, nu este doar un simplu teoretician, ci o persoană implicată activ în documentare, proiectare şi construire de locuinţe ecologice, încă din 2001.

Şi-a desfăşurat ucenicia cu Ianto Evans şi Linda Smiley de la North American School of Natural Building şi cu Michael Smith de la Emerald Earth, specializându-se ulterior în biomimetism, studiul principiilor constructive naturale şi aplicarea lor în habitatele umane, împreună cu arhitectul Eugene Tsui, care, de asemenea, este unul dintre protagoniştii filmului.

Filmările au oferit ocazia de a face mii de fotografii ale unor construcţii din lut, din întreaga lume, care, în interesul răspândirii acestor informaţii, au fost publicate pe site, fiind considerate cumva un patrimoniu cultural universal.

Contrar credinţei comune, aceste construcţii din chirpici se dovedesc a fi extrem de rezistente şi putem admira cu ochii noştri construcţii vechi de sute de ani, ce au rezistat în climatul umed insular britanic sau aglomerările suprapuse, vechi de o mie de ani, din Taos Pueblo sau, mult mai convingătoare decât orice altceva, uimitoarele palate etajate din lut, din valea Hadhramaut a Yemenului, cele de la Shibam şi Tarim, fiind încorporate patrimoniului UNESCO.

Ce poate fi mai frumos, decât silueta zveltă a minaretului moscheii Al Muhdhar din Tarim, o scânteie de alb în climatul arid muntos înconjurător, care, cu cei 53 de metri ai săi, se înscrie în lista celor mai înalte structuri din lut ale Terrei ?

Abandonând tiparul liniar-rectangular al clădirilor convenţionale, care nu se regăseşte nicăieri în lumea naturală, putem reveni la liniile curbe universale, la o arhitectură izvorâtă din spirit şi comuniune umană, valori aproape abandonate sub presiunea competiţiei financiare distructive actuale.

Să fie totuşi o regulă general valabilă ?

Personal, înclin să cred răspund afirmativ, deşi exemple contrarii abundă, dar nu din cauza principiului în sine, ci tot a naturii umane, care nu poate abandona definitiv înclinarea spre kitsch sau tendinţa de a apela, pe parcurs, la materialele erei industriale, ce nu au nimic de-a face cu ecologia şi natura.

Şi exemplific: unul dintre prietenii regizorului, în plin Ecovillage Earthaven, a reuşit să realizeze un hibrid dezgustător, rămânând blocat, pe de o parte în tiparele structurilor rectangulare şi, pe de altă parte, apelând la materiale ca beton, armături metalice, folii de plastic, celuloză reciclată.

Au existat şi motivaţii: costuri reduse, izolare termică superioară, manoperă redusă etc., dar principiul a fost practic abandonat, fiindcă astfel de proiecte arhitecturale întreţin dependenţa de materiale prefabricate, care ştim, deja, încotro ne poate conduce.

În aceeaşi ordine de idei, aşa cum subliniam la început, filmul oferă alternativa şi nu soluţia finală, rămânând ca timpul şi, fireşte, opţiunea umană, să certifice validitatea conceptului biomimetic sau al naturalismului fără compromisuri.

Până atunci ar fi bine să nu uităm alte două simptome ale bolii civilizaţiei actuale, tratate mai mult sau mai puţin profund în film:

1. Exploatarea iraţională a culturilor, terenurilor şi fondului forestier are un efect malefic, care nu mai este de multă vreme o simplă ipoteză, ci a fost confirmat dramatic prin aşa-zisa "Dust Bowl".

Decenii de agricultură intensivă, fără rotaţia culturilor şi tăierea iresponsabilă a pădurilor, peste care s-au suprapus o secetă severă, au provocat între 1930 şi 1940, eroziunea totală a solului din cinci state americane, Oklahoma, Texas, New Mexico, Colorado şi Kansas, fiind afectaţi 400.000 kmp, a căror componentă fertilă a fost pur şi simplu cărată în Oceanul Atlantic, de furtuni uriaşe de praf, ce au afectat desigur şi marile oraşe de pe coasta de est a SUA.

Sute de mii de oameni şi-au părăsit fermele transformate în deşert, migrând spre alte state, precum California, ajungând să trăiască din venituri infime, la limita supravieţuirii.

2. Dezvoltarea dramatică a aglomerărilor urbane, justificată prin boom-ul industrial al anilor postbelici, a distrus comunităţile rurale, dislocând grupuri populaţionale uriaşe, pentru a servi drept forţă de muncă ieftină.

Relocarea ulterioară a fabricilor în ţări mult mai profitabile economic, unde se munceşte în condiţii de sclavie legală, a abandonat aceste comunităţi urbane, lăsate fără venituri şi fără viitor, creşterea ratei infracţionale şi izolarea socială accentuată fiind consecinţele previzibile.

Izolarea pare să facă, pe de altă parte, dintr-o strategie politică bine gândită a izolării comunitare, menită să distrugă orice urmă de compasiune sau solidaritate umană.

Dovada pare să ne fie oferită de reacţia brutală a autorităţilor, contra întrunirilor favorizate de proiectele gen Village Building Convergence sau Repair City, desfăşurate în oraşe ca Portland sau Oackland, unificarea comunităţilor din cartiere, indiferent de culoare, prin angrenarea entuziastă în astfel de programe comune, părând a fi privită ca o ameninţare la adresa totalitarismului "democratic" american.

Am tradus acest documentar cu aceeaşi plăcere resimţită la filmul Why Beauty Matters, fiindcă ambele subscriu aceluiaşi mesaj, al abandonului utilului de dragul utilului, al abandonului mercantilismului şi "progresismului" snob şi revenirea la spiritualitate, compasiune, comuniune şi solidaritate umană, la estetica originală a unei arhitecturi izvorâtă din pământul primordial planetar şi profund ancorată în acest pământ vital.

Download rapid ... subtitrare

link2


link download

sursa dezvaluiri

S-ar putea să îţi placă şi:

cybershamans (karmapolice) / CC BY-NC-ND 3.0

Read More

PLANETA NU E NUMAI A OAMENILOR !

Dragoste adevărată

Doar priviţi ce se intamplă cu aceasta păsare dupa ce partenera a fost lovita de o maşină.

E un moment care ne cere tuturor sa realizăm cine suntem şi ce responsabilitate faţă de viaţă avem.

Momente dupa ce a fost lovită
El îi aduce mâncare şi o protejează
E prea tarziu si incearca sa o miste - ea şi-a dat duhul
Ţipă să o trezească. El ştie că a pierdut-o şi plânge.
Stă lângă ea şi ţipă de durere. A rămas singur.
În sfârsit, când realizează că nu mai sunt sanse, se aşează tăcut lângă ea.
Fotografiile acestea au fost făcute în Ucraina. El încearcă să o ajute şi să o readucă la viaţă pe soţia lui.

Pozele au făcut înconjurul lumii. Ziarele în care au fost publicate aceste imagini în Franţa au vândut toate exemplarele.

PLANETA NU E NUMAI A OAMENILOR

cybershamans (karmapolice) / CC BY-NC-ND 3.0

Read More

270,000 Organic Farmers Sue Monsanto

In sfirsit cineva da in judecata MONSANTO-pe cind si la noi???



270,000 Organic Farmers Sue Monsanto

Read More

Viitorul agriculturii tradiţionale

de Ovidiu Hurduzeu

Dacă agricultura ţărănească va avea un viitor în România, acest viitor va depinde foarte mult de voinţa şi capacitatea noastră de a reveni la o viziune agrară şi creştină asupra lumii. Mai suntem încă fascinaţi de industrialism, a cărui prezenţă se face simţită în agricultură prin marea fermă de tip industrial.

Încă de pe timpul comunismului ne minunam la auzul poveştilor despre vacile olandeze care dădeau zeci de litri de lapte, despre fermele americane cu mii de tone de porumb la hectar şi priveam cu dispreţ la Joiana bunicilor. Seara, venită de pe islazul comunal, biata vacă dădea şi ea câţiva litri de lapte. Dar ce lapte!

Departe de a fi o binefacere pentru omenire, minunile agriculturii industriale s-au dovedit a fi un dezastru. Toate promisiunile ei sunt iluzorii. În primul rând, s-a dovedit ca agribusiness-ul este incapabil să supravieţuiască pe piaţa liberă fără masive subvenţii de la stat. Fermele industriale de creştere a animalelor pompează hormoni şi antibiotice într-o asemenea măsurî încât poricii şi vitele n-ar mai putea supravieţui sub cerul liber.

Ne-am mândrit mult timp cu marele combinat de creşterea porcilor de la Timişoara fără să ne întrebăm care sunt consecinţele ecologice şi rentabilitatea pe termen lung, ca să nu mai vorbesc de aspectul umanitar al acestor fabrici de animale. Astăzi puţini sunt românii care se opun cultivării plantelor modificate genetic, şi încă mai puţini se opun cultivării plantelor oleaginoase pentru biocombustibil.


În viziunea industrială asupra agriculturii, ogorul, fâneţele sau animalele sunt considerate resurse care pot fi exploatate până la epuizare, ca în industria extractivă.

Locuiesc în SUA, unde industrializarea forţată a agriculturii a creat un adevărat dezastru, ale cărui proporţii de-abia acum încep să fie percepute. Fermierii americani şi familiile lor numără mai puţin de 2,5 milioane de suflete, cu 91% mai puţin decât cifra din 1940; fermierul de rând are de obicei 65 de ani, este cam pântecos din lipsă de exerciţiu fizic. De cele mai multe ori îl vom întâlni nu pe câmp ci într-un birou, în faţa computerului, vânând noi subvenţii şi scutiri de impozite sau jucând la bursa din Chicago.

Douăzeci până la 40% din veniturile fermierilor care practică agricultura de tip industrial provin din subvenţiile de la stat. Şi, desigur, cele mai mari subvenţii le primesc cele mai mari ferme. De fapt, sistemul de subvenţionare a agriculturii industriale este un mod de a sprijini cu bani publici giganticele corporaţii transnaţionale din domeniul agricol.

Politicile guvernamentale şi nu ineficienţa au distrus în SUA mica fermă de familie, aşa cum, în România, agricultura ţărănească şi satul românesc au fost distruse de comunişti şi nu de către o pretinsă înapoiere a agriculturii tradiţionale.

Americanii, ca şi comuniştii, au întreţinut cultul tractorului, al agriculturii mecanizate. Tractorul simbolizează trecerea de la o agricultură bazata pe energia solară gratuită la una dependentă de combustibili fosili şi o lungă listă de furnizori.

Dacă acest tip de agricultură este astăzi falimentar în SUA, agricultura practicată după metode tradiţionale rămâne înfloritoare. Cel mai concludent exemplu ni-l furnizează comunităţile Amish. Practicând o agricultură strict tradiţională, fără mecanizare de tip industrial, comunităţile Amish au trecut cu succes prin toate crizele.

Ferma industrială are un singur avantaj: foloseşte mai puţină forţă de muncă. Nu se ia însă în consideraţie faptul că mai putina forţă de muncă în agricultură înseamnă mai multă mecanizare, care cere o enormă cantitate de energie neregenerabilă. De fapt, dacă ne gândim mai bine, nu se economiseşte nici măcar forţa de muncă.

Când un fermier foloseşte un tractor care trage după el o combină pentru a recolta grâul, acel fermier utilizează forţa de muncă urbană din rafinăriile de petrol şi din industriile extractivă, siderurgică şi constructoare de maşini. Dacă agricultura de tip industrial n-ar fi subvenţionată şi fermierii ar trebui sa plătească toate aceste costuri, ineficienţa sistemului ar deveni evidentă.

Sistemul de tip industrial de producere a alimentelor din SUA consumă zece calorii de energie fosilă pentru obţinerea fiecărei calorii de energie înmagazinată în hrană.

Industrialismul este o paradigmă moartă. Este foarte eficient în a extrage energiile înmagazinate în sol, subsol, în apă, aer, plante, animale şi oameni dar nu oferă stimulente pentru ca aceste energii să se reconcentreze, să se adune la un loc pentru a fi reutilizate în viitor.

Sistemul industrial-tehnologic este interesat doar de „investiţiile extractive“, adică investeşte doar în mijloacele de exploatare, fără să investească în resursele regenerabile, în cele care asigură viitorul. În sistemul economic actual, majoritatea investiţiilor, inclusiv cele din agricultură, sunt evaluate în termeni de „valoare prezentă netă“, nicidecum de valoare pentru generaţiile viitoare.

Acest mod de gândire este considerat normal de mulţi dintre noi. El este însă o anomalie. Industrialismul nu-i altceva decât o patologie a spiritului uman. În Sfânta Scriptură, cultura care se apropie cel mai mult de industrialismul contemporan este cea a Egiptului faraonilor.

În Vechiul Testament, în Deuteronomul, Egiptul este numit în mod sugestiv „cuptorul cel de fier“. Este arhetipul biblic al unei societăţi industriale.

Ce făcea Egiptul? Ardea energia ieftină furnizată de sclavi, maşina industrială a acelor timpuri. Bogăţia adunată la vârful piramidei era fabuloasă. Acest Egipt al Faraonului divinizat nu mai cunoştea limite, a consumat până când a ajuns să se consume pe sine însuşi. Dumnezeu a intervenit şi l-a pedepsit. Societatea pe care poporul lui Israel urma să o constituie trebuia, în planul divin, să se opună valorilor cultivate de Egiptul bolnav.

Egiptul era o societate ierarhizată, totalitară, cu o agricultura centralizată aflată sub controlul statului. Stă scris în Ieşirea (1 : 13): „De aceea egiptenii sileau încă şi mai straşnic la muncă pe fiii lui Israel. Şi le făceau viaţa amară prin munci grele, la lut, la cărămidă şi la tot felul de lucru de câmp şi prin alte felurite munci…“.


De ce amintesc toate acestea? Fiindcă noi n-am ieşit încă din cuptorul de fier, suntem supuşi paradigmei economiei industriale, gândim în termenii unei civilizaţii care exploatează atât „resursele naturale“ cât şi fiinţele omeneşti pe o scara nemaicunoscută în istoria omenirii.

Trebuie să ieşim din cuptorul de fier al industrialismului şi, în speţă, al agriculturii industriale şi să revenim la agricultura tradiţională. Astăzi, pentru România renaşterea agriculturii tradiţionale ar fi mană cerească. Sfintele Scripturi ne spun că hrana, înainte de orice, este expresia domniei lui Dumnezeu asupra creaţiei şi a iubirii sale faţă de oameni. Este un semn al prezenţei lui Dumnezeu:

„Iată, eu le voi ploua pâine din cer“. Episodul biblic al manei cereşti exprimă semnificaţia adâncă a agriculturii tradiţionale. Hrana nu este un produs ci un dar de la Dumnezeu de care trebuie să ne îngrijim cu atenţie. Dacă anul acesta se fac roşii şi dovlecei şi grâu, sau nu se fac, depinde până la urma de vrerea lui Dumnezeu. Acest lucru îl ştie orice ţăran, dar l-a uitat agricultura de tip industrial.

Agricultura tradiţională există în cadrul unei economii smerite care ţine cont de limite. O agricultură care înţelege că noi toţi existăm în cadrul unei alte economii – economia lui Dumnezeu, de la care toate ne vin. Este vorba de Marea economie a creaţiei, aşa cum o numeşte Wendell Berry, un celebrul scriitor agrarian din SUA.

În această economie totul se leagă, este interconectat, totul creşte într-o imensă Biserică. Agricultura tradiţională este smerită, ştie să se conformeze Marii Economii a lui Dumnezeu.

În fiecare zi ţăranului i se oferă mărturii multiple ale bunătăţii şi puterii divine, de la germinaţia seminţelor până la creşterea holdelor şi sănătatea vitelor. Când ţăranul este smerit, are credinţă şi respectă şi creaţia lui Dumnezeu, el ştie că nu are de ce să se teamă de greutăţi.

Când vorbim de viitorul agriculturii tradiţionale româneşti, trebuie să ne referim în primul rând la această agricultură smerită şi la relaţia ei cu Marea Economie divină. Economia socialistă, ca de altfel şi cea capitalistă, nu era smerită, rupsese legătura cu Marea Economie a lui Dumnezeu, considerându-se pe sine singura economie posibilă.

Atât comunismul cât şi capitalismul degenerat de astăzi nu au făcut decât să se răspândească precum o pecingine în cadrul plinătăţii zidite de Dumnezeu şi să tâlhărească lumea creată de El. Parte a industrializării socialiste, agricultura „ştiinţifică“ de pe vremea comunismului nu avea haturi, nu avea limite.

A răvăşit satele şi a secătuit pământul. După 1990, agricultura noastră ar fi putut să cunoască o mare renaştere. Din păcate, mulţi ţărani şi majoritatea orăşenilor au continuat sa neglijeze Marea Economie, să nu-i respecte limitele şi să nu-şi asume responsabilităţile pe care le aveau faţă de ea. Autorităţile statului au continuat să fetişizeze sistemul de agricultură industrială, aşa-zisele „elite intelectuale“ au dispreţuit ţărănimea iar ţăranii şi-au luat lumea în cap, au părăsit ogoarele şi au plecat în Occident unde au devenit proletari agricoli.

Printr-o politică premeditată de falimentare a agriculturii româneşti, ţăranul a fost obligat să-şi abandoneze rolul tradiţional de iconom al Proprietarului divin, altfel spus a renunţat să mai protejeze şi administreze creaţia lui Dumnezeu.


Nu subvenţiile vor salva satul românesc, ci restaurarea iconomiei, a relaţiilor ţăranului cu Dumnezeu, cu natura şi cu semenii lui de la sat şi de la oraş. Această restaurare a relaţiilor stricate nu se face în vorbe, ci prin măsuri şi fapte concrete.

O agricultură smerită nu se poate dezvolta armonios decât în cadrul unor multiple şi diversificate economii agricole locale. Aceste EAR-uri ar trebui să devină un obiectiv prioritar al statului din mai multe motive. Ele ar furniza ţării hrana de calitate care este un factor-cheie în asigurarea stării de sănătate fizice; ar asigura autonomia alimentară a României şi una dintre bazele producţiei pentru export; ar îmbunătăţi în mod substanţial ocuparea forţei de muncă prin relocalizarea ei în zonele rurale; ar păstra tradiţiile şi valorile româneşti şi ar promova solidaritatea socială.

Pentru a realiza în mod concret aceste obiective, statul ar trebui să-şi folosească resursele sale pentru a susţine cu prioritate ţăranii individuali, gospodăriile de subzistenţă şi semi-subzistenţă, fermele mici şi mijlocii care produc în mod sustenabil hrană sănătoasa. Trebuie încurajate pieţele ţărăneşti locale şi luate măsuri ferme împotriva „mafiei“.


Într-un cuvânt, nici agricultura, ca orice altceva, fie ea şi agricultură tradiţională, nu are viitor fără Dumnezeu.

Publicat de pintilie nicolae la 04:21

sursa RDCN

cybershamans (karmapolice) / CC BY-NC-ND 3.0

Read More

Cum isi izoleaza norvegienii locuintele: Le acopera cu verdeata

Antena3 | Astazi

Acoperisul verde, utilizat in constructiile din Norvegia, reprezinta un fenomen inedit pe care tot mai multe persoane sunt pregatite sa-l utilizeze. Procedeul consta in plantarea ierbii, a florilor si chiar a copacilor pe case, plantele oferind o izolatie excelenta locuintelor.

In Norvegia, acoperisurile cu verdeata au devenit o traditie inca din Evul Mediu. Pana in secolul al VIII-lea, acoperisurile locuintelor din zonele rurale erau in exclusivitate verzi. Ulterior, tigla a inlocuit treptat vegetatia de pe case in majoritatea zonelor.

Traditia a fost reinviata recent, acoperisurile cu verdeata stimuland interesul constructorilor.

Incepand cu anul 2000, norvegienii acorda anual un premiu celui mai bun proiect de acoperis verde din Scandinavia.

Aceasa stire a fost preluata de pe Antena3.

Read More

FREE ENERGY SOLAR POWER STIRLING ENGINE FRESNEL LENS

Read More

Nu stingeţi becul! Vă propunem rezistenţa prin lumină!

Scris de : Adrian Pătruscă i

Ecologiştii propun o oră de beznă mondială cerând omenirii să stingă lumina sâmbătă între 20.30 şi 21.30 în cadrul programului “Earth Hour”.

Aproximativ 20% din electricitatea produsă în lume este consumată pentru iluminatul nocturn.

Aşa zisa Zi a Pământului este perfectă pentru absorbirea fondurilor internaţionale de către organizatorii evenimentului. La nimic altceva nu foloseşte această propagandă imbecilă care cere solidaritate pentru întunericul planetar. Iluminatul este abia pe locul 5 între cauzele consumului mondial de electricitate.

Momentul mobilizării pentru întru beznă aminteşte în fiecare an de apelurile la economie ale lui Ceauşescu, a cărui industrie energofagă şi ineficientă lăsa fără lumină casele oamenilor. Oraşele României, văzute noaptea din avion, păreau luminile unei discoteci săteşti: se stingeau, se aprindeau, se stingeau…

Ecologiştii care propun anual bezna mondială de Ziua Pământului nu realizează altceva decât că se pun singuri “în lumină”, fără ca iniţiativa lor să ducă la vreo îmbunătăţire a vieţii oamenilor. Dimpotrivă, omenirea este pusă să experimenteze întoarcerea la vremea cavernelor, numai bună pentru deznodământul crizei globale care este experimentată pe pielea ei.

Mai rău, anul acesta, apelul la stingerea luminii pe Terra vine după teribilul accident de la centrala nucleară de la Fukushima, când întreaga planetă îşi pune problema dacă centralele atomice mai reprezintă o soluţie, sau trebuie căutate alternative mai sigure.

Ziuaveche.ro vă propune o galerie foto cu cele mai frumoase aglomerări urbane văzute din spaţiu pe timpul nopţii. Nu ar fi păcat ca aceste splendori să dispară şi să ne întoarcem la opaiţ şi la caverne, de dragul noi religii ecologiste?

Read More

CASELE DE PAMINT

Temperaturile din ce in ce mai ridicate devin uneori insuportabile si ne determina sa apelam la instalarea in locuinte a unor sisteme de ventilatie si de izolatie. Studiile facute de un cercetator american au demonstrat, insa, ca termopanele si aerul conditionat afecteaza organismul, iar aerul din interior devine chiar mai poluat decat cel de afara.

Vaporii emanati de vopseaua de pe pereti, de lacul de pe podele sau din mobilierul modern din PAL si PFL, contin un gaz nociv, insesizabil, care retinut intre termopane, ne macină plamanii, ne corodeaza caile respiratorii si ne aburesc corneea. Aerul conditionat, recirculat prin conductele pline de praf si microorganisme, poate produce alergii grave, mai ales persoanelor sensibile.

Toate aceste "facilitati" sunt, de fapt, modalitati costisitoare de a ne ingreuna traiul, desi pe termen scurt efectele pot parea benefice. Ca in mai toate domeniile, fericirea este ca exista intotdeuna o metoda alternativa.

Catalogate drept "locuintele saracilor", casele din chirpici sau paianta par a fi, insa, cele mai sanatoase case si, totodata, cele mai rezistente la cutremur. Ca si materiale de constructie, chirpiciul sau painata sunt buni termoizolatori, primind caldura cu greutate si cedand-o lent. Lemnul, lutul si paiele - cele care stau la baza construirii unor astfel de case - sunt materiale ecologice, naturale, oferind un mediu interior sanatos, benefic.

Structura de rezistenta a caselor din chirpici este facuta din furci de lemn si impletituri de nuiele, in care se bate lutul cu paiele, or, se stie ca lemnul este foarte elastic, locuinta avand o mai mare rezistenta la cutremure decat a caselor construite pe structuri din beton sau caramida. Un alt avantaj incontestabil al caselor din chirpici sau din painata il reprezinta costul scazut al acestora.

Daca excludem ideile preconcepute si pretentiile impuse de contemporaneitate, dezavantajele unor constructii de acest fel sunt minore:

- casele din chirpici sau paianta nu suporta etajarea si nici modificarile ulterioare (cum ar fi recompartimentarea) - constructia fiind un tot bine inchegat;

- daca nu sunt intretinute o perioada mai lunga de timp intra intr-un proces de degradare greu de controlat.

Pentru a le conferi un aspect modern, casele din lut pot fi modificate si decorate conform standardelor actuale. Astfel ca: peretii, de obicei, construiti din craci uscate sau impletituri pe care se "bate" pamantul amestecat cu paie si balegar sau din caramizi de chirpici pot fi acoperiti cu finisaje moderne. In functie de buget puteti apela la o metoda simpla si deloc costisitoare, care consta in aplicarea pe pereti a unei plase de Buzau peste care se pune mortar si se tencuieste sau la una mai pretentioasa, cum ar fi tehnologia Tadelakt.

Tadelakt este o tehnica traditionala marocana, un fel de calcar special care se aplica sub forma de tencuiala, se compacteaza cu o piatra speciala de ceramica si, prin finisarea cu sapun si ceara se obtine o suprafata fascinanta, cu un luciu natural.

Foarte important este sa existe in toate incaperile podele din sapa de beton armat, peste care puteti aplica orice finisaje doriti, de la dusumeaua traditionala la parchetul laminat, mocheta, linoleum sau gresie.

Cat priveste amenajarea interioara puteti opta pentru oricare stil decorativ, conditia esentiala fiind aceea de a combina elementele astfel incat ele sa se armonizeze si sa creeze atmosfera dorita.

www.incasa.ro

Read More

RETETE ECO

-otetul - este un acid care neutralizeaza sarea aparuta in timpul curateniei. Poate fi utilizat pentru toalete, carpete, curatarea agentilor nedoriti de pe sticla si de pe alte produse din casa

-Bicarbonatul de sodiu: un agent de curatare care este sub forma alcalina in mod natural. Poate fi folosit pentru indepartarea petelor si a grasimii, dar este folosit si ca dezinfectant.

-Sarea: este utilizata pentru prevenirea aparitiei furnicilor. Poate indeparta pete din locuinta si mirosurile neplacute.

-Sucul de lamaie: este un dezinfectant sub forma acida in natura. Este excelent ca un acid natural pentru curatare.

-Amoniacul: in chimie este o baza alcalina. Amoniacul este o forma de nitrogen, si este mai sigur fiind biodegradabil si volatile. Este, de asemenea, unul dintre cei mai populari agenti de curatenie.

-

Mucegaiul de pe tavanul din baie, dintre placile de gresie, de sub chiuveta poate fi indepartat si prevenit tot cu o solutie de apa si otet.

Dar nu numai petele de calcar pot fi indepartate cu otet. Urmele de mancare arsa de pe oale, petele de transpiratie de pe haine, urina de animale de pe covor, toate pot fi curatate cu otet.



Ca si bicarbonatul, otetul este un bun odorizant. Daca ai o camera plina de fum sau vapori de vopsea, pune putin otet intr-un bol sau arunca putin in aer pentru a indeparta mirosul.



Sucul de lamaie


Ca si otetul, sucul de lamaie este usor acid si poate dizolva rapid grasimea. De asemenea, poate fi folosit ca inalbitor si odorizant. Foloseste-l pentru a curata si indeparta mirosul de pe tocator, chiuveta de bucatarie, tacamuri. Daca il combini cu sare, poate sa scoata o multime de pete de pe tesaturi sau chiar de pe mainile tale.



Sarea



Ca si bicarbonatul de sodiu, sarea este pe nedrept ignorata. Poate sa curete foarte bine suprafetele albe, smaltuite, cum sunt chiuvetele, cada, toaleta, daca este amestecata cu terebentina pana cand formeaza o pasta. Lasa aceasta pata sa actioneze timp de 15 minute, apoi sterge suprafata cu un burete ud. Pentru a curata grasimea, amesteca sarea cu alcool pur.



Uleiurile esentiale



Pe langa faptul ca improspateaza aerul din camera, unele uleiuri au proprietati antibacteriene. Uleiul de levantica sau din arbore de ceai pot fi folosite pentru a dezinfecta si parfuma obiectele sanitare si podeaua. Ele se pot folosi singure sau se pot adauga in amestecul de apa si otet, apa si suc de lamaie, apa si bicarbonat, etc. La fel de bine se pot folosi pentru a curata si a da luciu mobilierului din lemn.



Uleiul de masline



Ca si uleiurile esentiale, cel de masline se poate folosi cu succes pentru a curata mobila, in locul spray-urilor speciale, scumpe si pline de chimicale. Prepara o solutie din trei parti ulei de masline si o parte otet cu care poti curata orice obiect de mobilier din lemn.



Cartofii



Cartofii taiati in jumatate sunt o solutie buna pentru a indeparta rugina de pe obiectele metalice din bucatarie. Dupa ce freci suprafata cu jumatatea de cartof, sterge cu putina sare sau pune sare direct pe cartof.



Pasta de dinti



Este cunoscuta proprietate pastei de dinti de a curata obiectele din argint. Dar ea poate fi folosita si pentru a indeparta petele de apa de pe mobilierul din lemn. Pune pasta de dinti pe pata, las-o sa se usuce, apoi sterge.



Boraxul



Boraxul este o pudra alba care se gaseste la orice farmacie. Este un produs care indeparteaza mirosurile neplacute, petele si mucegaiul. Se poate amesteca cu otet pentru a forma o pasta care curata petele dificile de pe obiectele din portelan.



Pentru a preveni dezvoltarea bacteriilor care dau mirosurile neplacute, pune o jumatate de ceasca de borax pe fundul cosului de gunoi.



Peroxidul de hidrogen



Peroxidul de hidrogen se gaseste la farmacie sub forma de pastilute care se dizolva in apa. Cu ceva ani in urma, se folosea impreuna cu apa oxigenata pentru a deschide culoarea parului. Dar poate fi folosit si pentru scoaterea petelor de pe hainele albe, in locul clorului. Dizolva cateva pastilute intr-o ceasca de apa, apoi aplica solutia pe pata. Functioneaza foarte bine pe petele de sange.

Read More

Intră pe piaţă produse-minune ale tehnologiei: Torni cola şi vorbeşti la mobil

E-mail expeditor

E-mail destinatar

Comentariu

5 Octombrie 2010

| | | | |

S-a terminat cu stresul bateriei care se termină cand ai mai mare nevoie de celular. Chinezul care la inceputul anului a inventat telefonul care funcţionează cu băuturi carbogazoase a primit OK-ul de la Nokia, pentru a-l produce în serie. Pe cat de amuzantă ar părea creaţia asiaticului, pe atât de serioasă este noua aplicaţie a celebrului iPhone de la Apple, care le ajută pe femei să detecteze cancerul la sân.

Enzimele din băutură produc curent

Un designer chinez a creat, la începutul acestui an, un prototip de telefon mobil Nokia care funcţionează cu o baterie bio, ce poate fi alimentată cu sucuri carbogazoase. Acum, telefonul, proiectat de Daizi Zheng, va fi produs în serie de compania Nokia, care l-a testat vreme de câteva luni. Aparatul conţine o baterie ce foloseşte enzime pentru a genera electricitate din carbohidraţi. Biobateriile au o durată de viaţă de până la 4 ori mai mare decât cele convenţionale, cu litiu, şi sunt complet biodegradabile.

Descoperă cancerul la sân cu ajutorul iPhone

Apple renunţă pentru prima dată la restricţia de nuditate impusă la utilizarea iPhone-ului. Scopul e cât se poate de nobil. Este vorba de o nouă funcţie, care poate ajuta la depistarea timpurie a cancerului de sân. Aplicaţia gratuită se numeşte iBreastCheck şi va fi lansată astăzi. Ea conţine o demonstraţie video în care o femeie, în bustul gol, arată explicit metoda corectă de autoverificare a sânilor.

Read More