Showing posts with label droguri legale. Show all posts
Showing posts with label droguri legale. Show all posts

Sunday, March 20, 2011

Ofiţerii de la Crimă Organizată :"Etnobotanicele se otrăvesc cu chimicale!"

Share/Bookmark

Războiul pe care autorităţile îl poartă cu cei care vând drogurile legale, aşa-numitele etnobotanice, pare fără de sfârşit. Ofiţerii de la ”Crimă organizată” încearcă pe toate căile să scoată în afara legii aceste droguri, despre care spun că sunt nişte chimicale care distrug trupul celor care le consumă într-un timp foarte scurt.

Apărute recent pe piaţa românească, prafurile vândute la colţ de stradă sunt ca nişte "bombe". O dată ce sunt înghiţite de către puştanii teribilişti, aşa-numitele etnobotanice încep să atace organismul.

"Se otrăvesc cu chimicale! Cei care le consumă habar nu au ce bagă în gură. Aceste prafuri nu au nimic de-a face cu plantele. Sunt doar nişte produse chimice, gen ecstasy, foarte periculoase şi foarte toxice, care se fabrică în China. De acolo sunt importate de băieţi deştepţi de la noi care le vând fie direct în magazine de vise, fie pe Internet. Până acum am reuşit să identificăm 40 astfel de substanţe, dar acestea sunt cu miile. Cel mai probabil cei care le-au inventat vor acum să le testeze, astfel că cei care le cumpără sunt ca nişte cobai. Nişte personaje pe care se fac experimente. În plus, pesntru a se stabili efectele halucinogene ale acestor substanţe, autorităţilor le-ar trebui un timp destul de mare", ne-au declarat, sub protecţia anonimatului, ofiţeri de la Crimă Organizată.


Wednesday, February 9, 2011

Comerciantii de „vise” au avut cosmaruri penale

Share/Bookmark

ACTIUNE. 14 dosare penale pentru „traficantii” de etnobotanice

http://admin.ziarulring.com/images/upload/bucuresti/comerciantii-de-vise-au-avut-cosmaruri-penale-434x326.jpg

Cea mai recentă acţiune a poliţiştilor antidrog prin magazinele de produse etnobotanice din Capitală a avut un deznodământ tragic pentru „vânzătorii de vise”: 14 dosare penale, trei unităţi închise şi amenzi de 60.000 de lei. Mai mult, şefii „spice shopurilor” pot primi pedepse pentru trafic de droguri de mare risc.

Noaptea de vineri, 4 februarie, s-a transformat într-un adevărat coşmar pentru patronii „magazinelor de vise”. Peste 80 de poliţişti şi lucrători de la Garda Financiară şi Oficiul pentru Protecţia Consumatorilor au controlat, concomitent, 22 de unităţi în care se vindeau substanţe halucinogene.


În urma acţiunii, autorităţile au confiscat produse „spice” în valoare de 23.170 de lei şi „le-au golit” şi casele de bani de 1.600 de lei. „În foarte multe cazuri sunt găsite substanţe care au fost interzise de lege şi pe ambalajul cărora scrie cu totul altceva decât ce se află în interior. Toate substanţele ridicate au fost duse la Laboratorul Central de Analiză și Profil al Drogurilor, din cadrul IGPR unde vor fi verificate în amănunt”, ne-a spus comisarul Cătălin Ţone, şeful Brigăzii Antidrog a Capitalei. Mai mult, s-au întocmit 14 dosare penale, în care sunt cercetate 16 persoane, iar trei magazine au fost închise.



Dribling la lege

Pentru a-şi vinde substanţele, „afaceriştii” au găsit diverse metode pentru a păcăli organele de control. „Se folosesc de faptul că produsele etnobotanice nu au un cod CAEN special şi le vând sub formă de îngrăşământ pentru flori, arome pentru cameră sau sare de baie, şi pe ambalaje chiar se specifică şi modul de utilizare, fiind şi contraindicaţii clare pentru consumul uman.


De multe ori însă, în plicurile acestea sunt diverse substanţe catalogate drept droguri de mare risc. Una dintre cele mai periculoase este mefedrona. În unele cazuri scriu pe magazine că au alt specific de activitate, iar majoritatea afacerilor de acest gen sunt concentrate mai mult spre centrul Capitalei, pe bulevarde sau străzi cu deschidere largă”, a mai afirmat comisarul Cătălin Ţone.



„Ce nu înţeleg aceşti comercianţi este că legea interzice substanţa din interior, nu ambalajul produsului, şi acum trebuie suporte consecinţele”, Ştefan Pirpiliu, deputat PDL, iniţiator al Legii etnobotanicelor prin care au fost interzise o parte din substanţe

15 ani poate sta după gratii un comerciant de mefedronă.

sursa ziarulring


Tuesday, December 7, 2010

Copii de 11 ani, dependenti de etnobotanice: "Vad insecte, se taie, se inteapa si urla"

Share/Bookmark

Sunt pline spitalele de psihiatrie de elevi ce par posedati, iar daca autoritatile continua sa joace cartea indiferentei, se vor umple si cimitirele.

Unul dintre copiii internati a cazut in capcana fara de iesire a stupefiantelor de la 11 ani. A trecut de papusi si carti de povesti, direct la canabis. Curand insa au aparut magazinele de vise, pline ochi de tentatii extrem de ieftine. Asa ca micul consumator a luat etnobotanice. Acum zace pe un pat de spital.

Intr-un alt salon, o fata de numai 13 ani povesteste cu ochii in lacrimi cum cel mai bun prieten i-a murit in brate, dupa ce si-a injectat substante haluginnogene.

Medicii sunt disperati. Au facut chiar un top al drogurilor care au innebunit cei mai multi tineri si copii. Sunt insa mult mai multe si nu au antitod. Un singur lucru au in comun. Distrug inima si creierul.

Toata isteria a inceput in Moldova s-a extins in Bucuresti, insa acum apar cazuri grave si in Transilvania. Problema este ca nu avem centre de dezintoxicare.

Autoritatile par imune la acest subiect. Au dat legi care interzic doar unele substante ,insa peste noapte apar altele, iar magazinele ramin deschise.

Poate ca ar fi mai eficient totusi un proiect de lege care sa interzica definitiv substantele etobotanice.

Vezi toate stirile in timp real si pe telefonul tau mobil: m.crimetime.ro


Friday, December 3, 2010

Iată oraşele în care nu e «liber» la etnobotanice

Share/Bookmark

Articol semnat de Elena Matei
;">Pentru că în România consumul de substanţe cu efect halucinogen a ajuns la cote alarmante în ultima perioadă, mai mulţi primari au încercat să oprească, prin decizii luate la nivel local, comercializarea acestora. Libertatea vă prezintă astăzi harta oraşelor unde vânzarea etnobotanicelor nu se mai face “la liber”.

Primarii au găsit soluţii împotriva plantelor periculoase

  Bucureşti. În sectorul 4, Cristian Piedone Popescu a format echipe de noapte pentru controlul magazinelor care comercializează substanţe etnobotanice. Toate cele 12 “magazine de vise” din sectorul 1 vor fi închise pentru că se află la mai puţin de 2.000 de metri distanţă de şcoli, de spitale, de parcuri sau de spaţii de joacă.

Bacău.
De la 1 noiembrie, nici băcăuanii nu mai au “liber” la etnobotanice.

Suceava. Pe 10 noiembrie, la nivelul primăriei s-a decis interzicerea comercializării plantelor etnobotanice.

Braşov.
Deoarece sute de tineri braşoveni au cerut ajutor pentru a scăpa de dependenţa de substanţele etnobotanice, primarul a hotărât, la începutul lunii trecute, ca “magazinele de vise” să fie interzise în Braşov.

 Iaşi. Din cauza numeroaselor cazuri în care tinerii au ajuns la spital în stare gravă pentru că au consumat plante etnobotanice, autorităţile ieşene au decis, pe 19 noiembrie, suspendarea autorizaţiilor de funcţionare a “magazinelor de vise”. În proiect s-a implicat medicul Tudor Ciuhodaru, managerul Spitalului de Urgenţă Sf. Ioan din Iaşi, care a propus Parlamentului mai multe proiecte de lege privind interzicerea acestor substanţe.

←Galaţi. Studenţii gălăţeni s-au implicat direct în proiectul de interzicere a comercializării etnobotanicelor. Săptămâna trecută, când aleşii locali votau pentru închiderea “magazinelor de vise”, tinerii au protestat într-un mod original: au aşezat pe un grătar un creier de porc, sugerând că drogurile afectează sistemul nervos.

Săptămâna trecută, la Craiova s-a decis interzicerea eliberării de autorizaţii pentru comercializarea plantelor periculoase.

Primăriile din Hunedoara, Petroşani şi Petrila au interzis vânzarea plantelor etnobotanice la mai puţin de un kilometru de şcoli, de parcuri şi de lăcaşe de cult.

Mazăre nu se pune în calea «magazinelor de vise»

Radu Mazăre (foto) aşteaptă o hotărâre de Guvern înainte să declare ilegale “magazinele de vise”. Edilul a explicat că nu se poate implica în interzicerea funcţionării spaţiilor în care se vând etnobotanice pentru că nu are reglementări legale.

Libertatea declară război drogurilor legale

În România, tot mai mulţi tineri sunt consumatori de substanţe etnobotanice! Tocmai de aceea, ziarul Libertatea a demarat o campanie împotriva acestor droguri uşoare, încercând să convingă guvernanţii să interzică definitiv “magazinele morţii”. Pentru asta, avem nevoie şi de ajutorul dumneavoastră. Dacă aveţi în familie pe cineva dependent de droguri legale ori dacă doriţi să participaţi cu sugestii la acţiunea pornită de noi, scrieţi-ne la adresa nuetnobotanice@libertatea.ro.


Wednesday, December 1, 2010

700.000 de români consumă droguri legale

Share/Bookmark

Articol semnat de Mihaela Barbu


Plantele etnobotanice fac tot mai mari ravagii printre amatorii de senzaţii tari. În prezent, numărul consumatorilor “fideli” a ajuns la 700.000!

Unele substanţe etnobotanice se prizează la fel ca şi drogurile  ilegale - foto: Shutterstock

“De acum doi ani, de când au început să funcţioneze, «magazinele de vise» sau de aromoterapie, cum li se mai spunea iniţial, au tot prosperat! Pot spune chiar că au avut un marketing de invidiat. S-au înmulţit precum ciupercile după ploaie, iar primăriile dădeau autorizaţii pe bandă rulantă. Situaţia este cu atât mai îngrijorătoare, cu cât s-a ajuns ca, în prezent, în România să existe 700.000 de consumatori multipli (n.r. - care folosesc frecvent droguri legale)”, a explicat, pentru Libertatea, Dorian Lungu, reprezentantul Centrului Internaţional Antidrog şi pentru Drepturile Omului (CIADO).

Numărul mare de “fani” ai etnobotanicelor alimentează şi afacerile celor care le vând, astfel încât există circa 600 de puncte de desfacere în toată ţara. Şi asta, fără a pune la socoteală site-urile unde se comercializează droguri legale... la kilogram!

250 de persoane au ajuns în spital

În urma analizelor de laborator, specialiştii au descoperit în plantele etnobotanice circa 3.000 de substanţe periculoase. “Nimeni nu poate clasifica substanţele etnobotanice, pentru că imediat după ce este interzisă o parte din ele, pe piaţă apar altele. Iar în tot acest timp, autorităţile stau cu mâinile în sân!”, a mai precizat reprezentantul CIADO.

Situaţia e cu atât mai alarmantă, cu cât, în primele luni ale acestui an, 250 de persoane au ajuns în spital din cauza drogurilor uşoare, de patru ori mai mult decât în tot anul trecut!

I s-a făcut rău la şcoală

Un licean de 17 ani din Buzău a ajuns, luni, în strare gravă la spital, după ce a consumat substanţe etnobotanice şi a leşinat în clasă. Acesta a primit ţigara de la un coleg mai mare, care susţine că a cumpărat substanţele legal, dintr-un magazin. Cazul a intrat în atenţia poliţiştilor, care au mers imediat la distribuitorul indicat.

Libertatea declară război drogurilor legale

În România, tot mai mulţi tineri sunt consumatori de substanţe etnobotanice! Tocmai de aceea, ziarul Libertatea a demarat o campanie împotriva acestor droguri uşoare, încercând să convingă guvernanţii să interzică definitiv “magazinele morţii”. Pentru asta, avem nevoie şi de ajutorul dumneavoastră. Dacă aveţi în familie pe cineva dependent de droguri legale ori dacă doriţi să participaţi cu sugestii la acţiunea pornită de noi, scrieţi-ne la adresa nuetnobotanice@libertatea.ro.

Citiţi mâine care sunt oraşele unde au fost interzise «magazinele de vise»


Tuesday, November 30, 2010

E-mail expeditor E-mail destinatar Comentariu Campanie Libertatea: vrem să închidem «magazinele morţii»!

Share/Bookmark

30 Noiembrie 2010 | Articol semnat de Radu Nistor

Isteria etnobotanicelor a cuprins România! Pe zi ce trece, tot mai mulţi copii cad pradă drogurilor legale, iar proporţional cu asta, proprietarii aşa-ziselor “magazine de vise” se îmbogăţesc. Doar o barieră fermă, legislativă ar putea stopa acest fenomen!
D eputatul Ştefan Pirpiliu a pus gând rău magazinelor care  comercializează substanţe periculoase
Pedelistul Ştefan Pirpiliu strânge semnături în cadrul campaniei “Spune NU etnobotanicelor!”, demarate de Libertatea, pentru a-i cere premierului Emil Boc să dea o ordonanţă de urgenţă prin care toate magazinele care comercializează droguri din plante etnobotanice să fie scoase în afara legii, deci închise.

Libertatea a publicat, în ediţia din 21 iulie 2010, un articol  despre cum se vând la kilogram drogurile uşoare“Nu este suficientă legea prin care anumite plante etnobotanice sunt interzise, întrucât cei care vând astfel de produse inventează zilnic alte droguri, care sunt practic legale. Aceste «magazine ale morţii» trebuie total desfiinţate, aşa cum sunt în multe ţări din Europa. Iar acest lucru nu se poate face decât prin interzicerea totală! Strângem semnături pentru a cere Guvernului să emită de urgenţă o lege prin care toate, dar absolut toate «magazinele de vise» să fie scoase în afara legii. Numai aşa vom stopa fenomenul!”, a declarat Pirpiliu.

Cel mai mare trafic se face pe internet

În prezent, există 3.000 de substanţe psihotrope şi psihoactive despre care se ştie că sunt periculoase, iar cel mai mare trafic se face pe internet. “România e pe locul patru în Uniunea Europeană la numărul de comenzi de etnobotanice pe internet. Toată această nebunie a pornit în 2008, când noi am şi tras un semnal de alarmă, însă nimeni nu ne-a băgat în seamă. Statul şi autorităţile locale nu au investit nici un leu în campanii de stopare a consumului de astfel de droguri ori în prevenirea fenomenului”, ne-a declarat Dorian Lungu, reprezentant al Centrului Internaţional şi pentru Drepturile Omului.

Libertatea declară război drogurilor legale

În România, tot mai mulţi tineri sunt consumatori de substanţe etnobotanice! Tocmai de aceea, ziarul Libertatea a demarat o campanie împotriva acestor droguri uşoare, încercând să convingă guvernanţii să interzică definitiv “magazinele morţii”. Pentru asta, avem nevoie şi de ajutorul dumneavoastră. Dacă aveţi în familie pe cineva dependent de droguri legale ori dacă doriţi să participaţi cu sugestii la acţiunea pornită de noi, scrieţi-ne la adresa nuetnobotanice@libertatea.ro .

Fără ierburi periculoase lângă şcoli


Primarul Andrei Chiliman a decis ca, începând de mâine, magazinele care vând produse etnobotanice în sectorul 1 să fie interzise pe o distanţă mai mică de doi kilometri de şcoli, spitale, locuri de joacă pentru copii şi parcuri.

Libertatea a publicat, în ediţia din 21 iulie 2010, un articol despre cum se vând la kilogram drogurile uşoare

Monday, November 29, 2010

Poveste de alungat curiozităţile ucigaşe ale adolescenţilor

Share/Bookmark


Un tânăr de 17 ani a fost găsit mort în camera în care locuia cu chirie, după ce consumase substanţe etnobotanice


Andrei o luase pe căi greşite de mic. I-au fost fatale însă lunile  în care din cauza consumului de etnobotanice nu mai mânca şi nu se mai  hidrata.Andrei o luase pe căi greşite de mic. I-au fost fatale însă lunile în care din cauza consumului de etnobotanice nu mai mânca şi nu se mai hidrata.Andrei Corneliu Băran părea un tânăr obişnuit. “Un tip ok”, cum spune scurt un prieten de-al său, Victor Vornicu, în încercarea de a-l descrie.



Îmbrăcat mereu după ultima modă, lăsat să locuiască singur într-o cămăruţă din Strada Spătarului, undeva pe Calea Moşilor, Andrei ar fi părut pentru mulţi “genul de băiat care se descurcă”, după cum spune prietenul lui. “Era frumuşel, fetele îl plăceau. Ştiu că a avut multe prietene”, îşi aminteşte cel care, deşi a copilărit cu el pe aceeaşi stradă, abia în urmă cu vreun an şi ceva a ales să se apropie de el.

“Diferenţa de vârstă era destul de mare, eu am 22 de ani. Întotdeauna am încercat să-i dau sfaturi bune. Dar dacă unuia îi zici de cinci ori să nu ia tigaia de pe foc, că se arde, şi el tot o ia, atunci renunţi, nu ai ce să faci. Îţi dai seama că este o cauză pierdută”, spune Victor şi refuză să răspundă dacă vorbele de mai sus fac referire la comportamentul fostului lui prieten.

“Nu am foarte multe lucruri să vă spun, era un tip sportiv, făcea baschet, juca fotbal, ca şi mine, era când deschis şi pus pe caterincă, când închis în el. Ca fiecare, în funcţie de stare. Mie nu prea îmi spunea ce are pe suflet, aşa că nu prea îmi dădeam seama ce se întâmpla cu el.

În ultima perioadă am observat că slăbise destul de mult, nu mai mânca, nu se mai hidrata. Am aflat că, din cauza subtanţelor ăstora etnobotanice, nu mai ai poftă de mâncare. Moartea lui s-a produs în timp, în câteva luni, probabil, pentru că în cazul acesta nu cred că mori de supradoză. Mori pentru că nu te mai îngrijeşti, bagi în tine numai lucruri toxice.

Cu ceva timp înainte să moară, am observat că vorbea foarte repede, trecea de la un subiect la altul fără să aibă logică, era precipitat şi avea privirea tulbure”. Nu-i place să vorbească mult despre Andrei. Nu vrea să spună dacă ştia sau nu de meteahna prietenului lui.

Zice că nu era treaba lui. Deşi, din voce, transpare sentimentul că poate nu a făcut mai mult pentru el: “Să mori la 17 ani din cauza ăstora! E vina lui, nici a mamei lui, nici a anturajului. Cine i-a pus etnobotanicele în mână? Nu s-a dus el în magazin şi şi-a cumpărat?! Suntem vinovaţi noi de ceva?”, îşi arată revolta tânărul de 22 de ani.

“Toată prietenia mea cu el se rezuma la a vorbi cu el şi a ieşi de câteva ori pe la vreun fast-food. În ultima vreme, treceam pe la el, să văd dacă este bine. Apoi venea alt prieten şi tot aşa. Nu am locuit cu el, nu cunosc foarte multe amănunte”.

Andrei a fost găsit mort pe 1 ianuarie anul acesta, în cămăruţa închiriată şi plătită de mama lui. “Uşa era încuiată pe dinăuntru. Cheia era în yală. Am înţeles că maică-sa îl tot suna şi el nu răspundea la telefon. Aşa se face că a venit la garsonieră. Că altfel, ea nu prea dădea pe-acolo. Din câte ştiu, mama lui închiriase în acest imobil o cameră pentru el şi una pentru un văr de-al lui”, îşi aminteşte de evenimentele întâmplate la început de an, administratorul blocului, Andrei Stăvrescu.

La faţa locului, pe la orele 15:00-16:00 s-au adunat poliţiştii de la Secţia 18 din Sectorul 2, Salvarea, descarcerarea, cei de la IML. “Au vrut să spargă uşa cu o rangă, dar a mai avut o cheie mama lui şi, nu ştiu cum au făcut şi până la urmă, au intrat în cameră. Băiatul era deja mort”. Conform declaraţiilor purtătorului de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Christian Ciocan, la faţa locului s-a găsit o ţigară artizanală. Testele de laborator şi analizele medicale au arătat că băiatul consumase plante etnobotanice.

Administratorul blocului povesteşte cum pe la tânăr, care nu se mai ducea la şcoală şi care ajunsese să nu mai iasă cu zilele din casă, se perindau foarte mulţi prieteni. “Cred că nu era singurul care consuma aceste ierburi. Făceau gălăgie, dădeau muzica tare, ceva se întâmpla cu tinerii ăştia. Era ceva de speriat. La un moment dat, l-am întrebat pe unul dintre ei ce fac acolo, că stăteau cu orele, l-am întrebat dacă se mai duc la şcoală. S-a uitat la mine câş, nici nu m-a bagat în seamă”, declară bărbatul.

“A fost pe la mai multe şcoli, cred ca a fost şi pe la Liceul Eminescu, nu ştiu foarte bine, s-a tot mutat de la una la alta, dar faptul că lipsea de la şcoală nu înseamnă că era un nimeni. Un retardat. Era un baiat foarte inteligent, pe care îl ducea bine capul”, îi redresează Victor imaginea prietenului său.

“Provenea dintr-o familie bună. Bunica era inspector şcolar la geografie, tatăl şi bunicul – scriitori. Bunica se ocupa foarte mult de el, îl aducea la şcoală şi trăgea de el să vină la ore. Dar nu aveai cu cine să te înţelegi. Era indisciplinat, ajungea să fie şi foarte violent. La noi în liceu a fost cu intermitenţe. Ţin minte că a frecventat clasele I-IV şi apoi a revenit prin clasa a VII-a. Era mereu supus discuţiei consiliului profesoral, se tot plângeau din cauza lui.

Am hotărât, pentru că era la mijloc o familie de intelectuali, de cadre didactice, să-i dăm şansa de a se transfera la altă şcoală. Ne era şi jenă de fiecare dată când trebuia să o anunţăm pe bunica lui de ceea ce făcea în şcoală. Dacă nu l-ar fi transferat, la noi ar fi rămas repetent. Păcat, pentru că probleme de inteligenţă nu avea, ci doar de comportament.

Ştiu asta de la colegii mei, eu nu am predat la clasa în care el învăţa”, descrie situaţia şcolară a lui Andrei, directoarea liceului Mihai Eminescu din Bucureşti, Anca Negulescu. Şi consilierul şcolar al liceului îşi aminteşte că: “Andrei era violent, foarte agresiv şi în limbaj, şi în comportament, înjura, ba mai mult, adeseori venea cu băutură în şcoală, cu ţigări, ba şi cu droguri. Chiulea foarte mult”. Părinţii lui Andrei se despărţiseră de ceva vreme. Mama îi închiriase o garsonieră, iar ea locuia în alta, cu noul său partener de viaţă.

Ce crede acum mama despre cele întâmplate cu fiul ei? “Mi-e foarte greu să vorbesc despre ce s-a întâmplat. Nu ştiu de ce tocmai copiii care au tot ce îşi doresc fac ce a făcut şi Andrei. Probabil pentru că li s-au dat prea mulţi bani pe mână, pentru că poate li s-a dat prea multă libertate şi li s-a acordat încredere.

Văd şi eu că se întâmplă tot mai multe cazuri de tineri care consumă etnobotanice şi ajung în spitale. Este tragic”, spune Mariana Băran, mama lui Andrei. După care a adăugat, ca o justificare: “de uitat, de revenit, nu o să se întâmple niciodată. Poate de-aia, nici nu pot să vorbesc”.

La un pas de moarte

Pentru a sărbători sfârşitul sesiunii de examene, o studentă la Facultatea de Geografie, de 20 de ani, din Iaşi, s-a gândit că cel mai bun mod de a se distra este să consume băutură, dar şi să încerce pe propria-i piele efectele etnobotanicelor. După o noapte întreagă în care a petrecut împreună cu mai mulţi prieteni, tânăra a ajuns de urgenţă la Spitalul “Sfântul Ioan” din Iaşi. A avut noroc cu o colegă care a anunţat Salvarea, după ce a observat că fata nu mai era conştientă şi că nu se mai putea ţine pe picioare.

“Când a ajuns la noi, era într-o stare critică. Avea o agitaţie extremă, nu ştia unde se află, muşca în gol, aşa cum fac copiii cu un retard. Avea tulburări cardiace. A intrat în comă. A fost internată în Clinica de Toxicologie. A fost perfuzată şi a fost pusă sub medicaţie. Din fericire, am reuşit să îi stabilizăm starea”, îşi aminteşte doctorul Tudor Ciuhodaru, şeful Unităţii de Primire Urgenţe din Iaşi.


Substanţele de vis te duc pe lângă moarte

Share/Bookmark
Medicii de la urgenţe sunt depăşiţi de numărul consumatorilor de etnobotanice. Unii combină substanţele cu alcool, şi starea lor e mai gravă

Femei gravide care ajung la spital ameţite de aşa-zise săruri de baie sau odorizante de maşină, studenţi plecaţi de-acasă care încearcă senzaţii tari şi sfârşesc la urgenţe, cu stări de panică, violenţi sau apatici, şomeri care au găsit o nouă metodă de a-şi îneca amarul, cumpărând cu ultimii bani produse etnobotanice de fumat, de tras pe nas, de inhalat. Oameni care trec pe lângă moarte ca să fie “cool”, sperând că-şi rezolvă problemele sau că pot uita de ele.

La Iaşi nu e săptămână în care să nu ajungă cel puţin cinci pacienţi în stare gravă la Spitalul “Sf. Ioan”, din cauza magazinelor de vise, cunoscute şi sub denumirile de weed shop şi spice shop. Vârsta pacienţilor de la urgenţe urcă până la 45 de ani. Şeful unităţii de primiri urgenţe (UPU), dr. Tudor Ciuhodaru, spune că, după ordonanţa de urgenţă din februarie anul acesta ce interzicea 36 de substanţe etnobotanice, la spital a fost o perioadă de linişte.

După o lună-două a urmat o explozie a consumului. Peste 200 de pacienţi au ajuns aici din aprilie şi până acum. Doctorii sunt depăşiţi de situaţie şi spun că au “clienţi” care au ajuns şi de patru-cinci ori la ei în stări euforice din cauza “ierburilor”. Ca să nu mai aibă sentimentul că muncesc în zadar, medicii de la Iaşi se gândesc să propună ca cei care ajung la UPU din cauza alcoolului, a drogurilor ori a etnobotanicelor să-şi plătească tratamentul.

Sfârşit de săptămână la Spitalul “Sf. Ioan” din Iaşi. Un tânăr de 28 de ani e coborât din ambulanţă. E neliniştit şi loveşte cu picioarele în asistenţii care vor să-l ducă pe un pat. Când medicii vor să-l calmeze, tânărul sare să-i muşte. Unitatea de primiri urgenţe e de fapt o baracă lungă cu echipamente vechi, în care sunt aliniate câteva paturi, iar pe două tărgi se vaită două paciente. Bărbatul abia adus e incoerent şi nu se poate ţine pe picioare.

Din când în când are momente de linişte, după care începe să strige din senin şi să tremure. “Ce-aţi luat? Aţi fumat ceva?”, întreabă un medic. “Da. Nu mai fac, mamă, nu mai fac!”, bărbatul se zgribuleşte în pat, apoi începe din nou să lovească asistenţii. “Ce-aţi fumat?”, întreabă iar doctorii, pregătindu-se să-i pună perfuzii. “Nu ştiu, mami. Nu mai fac. Nu mai fac în viaţa mea, mamă”, spune, în timp ce plânge panicat.

E al doilea pacient care a consumat etnobotanice şi care a ajuns la urgenţe în seara respectivă. De un an şi jumătate medicii trebuie să facă faţă aproape în fiecare zi valului de “etnobotanici”. Unii combină substanţele despre care nu se ştie mai nimic cu alcool, şi starea lor e mai gravă.

“Majoritatea celor care ajung la noi sunt studenţi, dar, mai nou, apar şi şomerii. Consumă cât au bani

să-şi cumpere. Cel mai în vârstă a fost un bărbat de 43 de ani, care a fost în comă”, explică medicul de gardă. După ce le sunt verificate funcţiile vitale, pacienţii sunt stabilizaţi, li se pun perfuzii de spălare, li se fac analize. “Pentru băiatul ăsta, având în vedere starea lui, costurile tratamentului se ridică la aproximativ 10 milioane. Nu ştim exact ce consumă, aşa că tot ce putem face este să le tratăm palpitaţiile, agitaţia, să le facem analize toxicologice”, explică medicul.

ânărul e cel mai agresiv pacient înregistrat vreodată la UPU de la Spitalul “Sf. Ioan” şi a necesitat peste 10 ore de terapie intensivă din cauza tulburărilor respiratorii, cardiace şi digestive asociate.

La începutul anului universitar, cazurile de la urgenţe din Iaşi au atins un nou vârf. Dacă până acum exista o ciclicitate şi o oarecare previzibilitate, o dată cu luna octombrie n-a mai contat că e luni sau week-end, că e sărbătoare sau nu. Luni, a doua zi după cazul tânărului disperat

care-şi striga mama să-l ajute “să iasă” din stare, dintr-un taxi au coborât mai mulţi tineri care târau o fată abia trecută de majorat. Tânăra e dusă pe un pat, i se fac aceleaşi proceduri ca oricărui drogat. Sub o pătură, pentru că senzaţia de frig devenise insuportabilă, fata stă cu ochii întredeschişi fixaţi în tavan.

Tot ce-au putut afla medicii de la colegii tinerei e că fata a fumat narghilea şi a luat-o ameţeala. Nu

i-a crezut nimeni. După câteva ore, studenta în anul I se trezeşte, dar nu vrea să dea detalii despre ce a consumat. Spune doar că a fost la ziua cuiva şi nu-şi mai aminteşte mare lucru. Lângă ea nu mai e nici un aparţinător. Toţi prietenii care au dus-o la spital s-au suit la scurt timp în taxi şi s-au întors la petrecere.


Opriţi coşmarul "magazinelor de vise"!

Share/Bookmark

jurnalul national porneste campania impotriva etnobotanicelor

17 noiembrie 2010
Otrăvuri încă neidentificate în la­boratoare se vând, în miezul zilei şi-n văzul lumii, la colţ de stradă. La colţ de şcoală. Pe plicuri scrie "nerecomandat consumului uman", dar vân­ză­to­rul te învaţă cum şi cât să pui, când îţi răsuceşti ţigara. Cui ce-i pa­să?
Fraierul care i-a procurat insecticidul Mădălinei Manole riscă în­chi­soa­rea, pentru că Furadanul este pe lista substanţelor considerate peri­cu­loase.

Canabinoidele sintetice ce com­pun "etnobotanicele" se vând ori­c­ui, în magazine, online, prin mica publicitate. Un tânăr de 17 ani a murit din cauza lor. O studentă a intrat în comă, un alt tânăr a fost în­jun­ghiat. Sute de copii, unii dintre ei încă la şcoala generală, au ajuns la ur­genţe din cauza lor! Desigur, nici unul dintre ei nu era un "Mă­dă­lina Manole". Şi-n afară de făţărnicie, ce le oferim cu adevărat acestor copii?


În septembrie anul trecut, o co­mi­sie prezidenţială propunea "dezincri­mi­narea consumului de droguri, pentru a aduce la suprafaţă consumatorii". "Recent", se spunea în raport, "s-au deschis în mai multe oraşe ale ţării magazine care vând produse et­n­o­botanice ce au acelaşi efect ca dro­gurile ilegale uşoare, şi efectele lor sociale nu par a fi vizibile."

Autorii ra­por­tului par a fi poştit, înainte de a-l scrie, o sare de baie. Fără să fi cunoscut vreodată un dependent de heroină sau de mefedronă, fără să aibă habar despre modul în care, prin consumatori, se "pescuiesc" dealerii. Aşa­dar, asta e tot ce le poate oferi azi sta­tul copiilor abia intraţi în viaţă: ceva cu "Relax" la sfârşit şi-un trăgaci aspi­ra­tor. Consumaţi, copii, prăjiţi-vă cre­ierii, "magazinele de vise" se fac că plă­tesc impozit statului – dar cine naibii stă să aştepte sau să ceară bonul fiscal? –, dar statul, tembelul, chel­tuie cu voi de-o sută de ori mai mult, pe asistenţa medicală de urgenţă, când ajungeţi în spitale...

Consumaţi, copii, statul e pervers, "fumatul dăunează grav sănătăţii" şi e interzis în locurile publice, însă de lângă şcoală vă puteţi cumpăra pliculeţe pentru plante. Pentru plantele ce veţi ajunge... Consu­maţi, copii, România nu e Polonia, ţară care, într-o noapte, a închis 1.200 de "magazine de vise", pentru că sta­tul lor a considerat că ele sunt un aten­tat la siguranţa naţională!


Consumaţi, însă trebuie să ştiţi că ni­­mic din fumul pe care-l inhalaţi în plă­mânii voştri tineri nu e nici "etno", nici "botanic". Nici "bio" şi nici mă­car "cool". E o capcană plină de otră­vuri în care sunteţi prea deştepţi să alu­necaţi. Vouă, celor aflaţi în targetul "magazinelor de vise", vă de­dicăm cam­pania de presă pe care o începem as­tăzi. Vouă, celor prea curioşi şi prea ne­răb­dători. Statul vă dă şansa să lu­aţi plicul. Noi vă oferim ocazia să aflaţi ce e în el. Şi ce se ascunde în spa­­tele lui.

Şi ce va fi după el. Şi cine e, cu adevărat, de partea voastră. Pentru noi, aşa mici şi fraieri, cum vă consideră unii, aşa neimportanţi, cum vă cred alţii, pentru noi voi reprezentaţi o mare putere. Voi, cei crescuţi în faţa calculatoarelor, voi, cei care în­cercaţi să vă rupeţi singuri de mizeria lumii, voi puteţi opri coşmarul "magazinelor de vise"!

Manifestaţie împotriva etnobotanicelor: «Dacă nu închid magazinul, o să-i dăm foc, devastăm tot»

Share/Bookmark


29 Noiembrie 2010
Mareste  fontul| Trimite pe facebookr| Trimite pe twitter| Trimite pe  yahoo messenger| Trimite pagina  unui prieten| Printeaza  pagina

Locatarii blocului C1, din strada Jiului nr. 2-4, sector 1, au protestat ieri, supăraţi că “magazinul de vise” de la parterul blocului lor a fost redeschis la puţin timp după ce fusese închis.

Oamenii au protestat în faţa magazinului cu produse etnobotanice -  foto: Gabriel Pătruţ

“A venit poliţia comunitară şi a închis magazinul, iar mafioţii l-au redeschis. Copiii noştri stau cu drogurile astea în nas. Păi, ce viitor vor avea ei, dacă văd drogurile la un pas de casă? Dacă nu se închide magazinul, o să-i dăm foc, îl devastăm!”, a spus Ion Ispas (47 de ani), unul din vecinii magazinului.

Citeşte şi: Chiliman: "Azi am închis un magazin de etnobotanice, a doua zi a fost redeschis de cineva sus-pus"

sursa libertatea.ro


Sunday, November 28, 2010

CINE NE OMOARA COPIII PENTRU BANI-INTREBARE RETORICA


Share/Bookmark

Chiliman: "Azi am închis un magazin de etnobotanice, a doua zi a fost redeschis de cineva sus-pus"

28 Noiembrie 2010, ora 12:20
Mareste  fontul| Trimite pe facebookr| Trimite pe twitter| Trimite pe  yahoo messenger| Trimite pagina  unui prieten| Printeaza  pagina

Primarul sectorului 1 al Bucurestiului, Andrei ChilimanPrimarul sectorului 1, cel mai mare al Capitalei, a ieşit la atac, astăzi, împotriva guvernanţilor, copleşit, spune el, de "infracţionalitatea care a crescut alarmant".

Andrei Chiliman cere Guvernului să ia măsuri rapide pentru a le contracara pe cele luate în vară. Reducerea forţelor poliţieneşti au lăsat culoar liber cămătarilor, interlopilor şi infractorilor mărunţi, s-a plâns edilul.

Acesta a dat exemplul unui magazin de plante etnobotanice din cartierul Pajura, închis la cererile disperate ale cetăţenilor din zonă. A doua zi acesta era deschis din nou, iar marfa confiscată fusese returnată, "mulţumită unor structuri din Ministerul Administraţiei şi Internelor", a declarat Chiliman.


ROMANI TREZITI-VA-ASTAZI E COPILUL MEU ,MIINE E COPILUL TAU!

SEMNATI PETITIA, IESITI IN STRADA, GUVERNUL ISI BATE JOC DE CE AVEM MAI SCUMP.DACA PINA ACUM NU AM SARIT, CIND NE SINT ATACATI COPIII NU VOM MAI STA CU MIINILE IN SIN!

UCIGASILOR, VENIM DUPA VOI!!!


CLUJENII AU FACUT PAGINA DE FACEBOOK IMPOTRIVA ETNOBOTANICELOR

Share/Bookmark

Pe pagina de Facebook “Ilegalizati drogurile legale” mai multi tineri din Romania s-au aliat impotriva comerciantilor de etnobotanice, pe care ii vor “spanzurati”. Grupul de pe site-ul de socializare a adunat pana in prezent 7.587 de membri.

“Ai prieteni prajitzi, cu sigurante sarite de la mizeria aia de magic sau 2012? eh uite asta este primul pas ;) ”, e descrierea care ii intampina pe noii membri ai paginii, care mai contine si un mesaj care ii invita pe utilizatori sa “aleaga viata”, folosid un pasaj din filmul Trainspotting, film care are ca tema drogurile.

“Drogurile astea legale, etnobotanicele, sunt ca niste chinezarii ieftine. Cumva trebuie scoase de pe piata si asta ar fi un prim pas. Nu sunt naturale si iti distrug sanatatea. Am prieteni care au luat, e adevarat ca nu li s-a facut rau, dar au existat astfel de cazuri si aici in Cluj si in Iasi”, a declarat Bogdan, student in Cluj. Parerile legate de drogurile legale sunt aceleasi pe pagina de Facebook, iar majoritatea utilizatorilor cer pedepse dure pentru comercianti.

“E foarte greu pentru adolescenti, e o tentatie foarte mare si, cum se cauta senzatii tari, pot cadea in plasa…este de neconceput ca poti procura aceste otravuri care se mai si numesc “legale”" usoare” sau “etnobotanice” “, e o alta opinie scrisa pe site-ul de socializare. Pagina “Ilegalizati drogurile legale” nu e singura care cere desfiintarea “magazinelor de vise”, insa, in acelasi timp, pe site-ul de socializare au fost create si pagini pentru fanii etnobotanicelor.

Bogdan Buburuz
Foto: citynews.ro


Saturday, November 27, 2010

ETNOBOTANICELE DUC LA CRIMA

Share/Bookmark

Doi bărbaţi din Maramureş tocmiţi cu ziua să construiască o casă în Constanţa şi-au omorât colegul cu lovituri de pumn. Cei trei colegi de muncă şi de pahar s-au certat din cauza unei ţigări.

Suspecţii le-au spus anchetatorilor că au consumat produse etnobotanice în seara în care şi-au omorât colegul în bătaie. Analizele infirmă spusele celor doi bărbaţi. „Examenele toxicologice rapide nu a fost decelată prezenţa în organismul inculpaţilor a unor substanţe stupefiante“, se arată în comunicatul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa.

Pe baza declaraţiilor celor doi bărbaţi şi a martorilor, procurorii au stabilit că cei doi agresori l-au trezit pe colegul lor din somn şi i-au cerut ţigări. Refuzul lui Martiş i-a scos din minţi pe cei doi colegi, care au început să-l lovească pe zilier cu pumnii în cap.

„Suspecţii au lovit victima în mod repetat, de circa 20 de ori cu pumnii, preponderent în zona extremităţii cefalice şi au izbit-o cu capul de un perete, provocându-i astfel grave leziuni cranio-cerebrale care au dus la moarte, survenită în jurul orelor 23.30, la spital“, au declarat procurorii.

Bărbaţii erau tocmiţi ca zilieri la o casă pe strada Oneşti. Duminică seara, Florin Bogdan Lăzărescu (21 de ani), Florin Martiş (32 de ani) şi Gabriel Ion (29 de ani) au băut peste măsură şi au început să se certe.

Martiş a fost luat la bătaie de colegii lui de pahar, care l-au lovit cu pumnii până când bărbatului i s-a făcut rău. O ambulanţă a fost chemată la casa în construcţie şi l-a preluat pe muncitorul bătut.

Maramureşenii le-au spus anchetatorilor că se aflau sub influenţa etnobotanicelor când l-au ucis în bătaie pe colegul lor.

Zilierul a fost transportat la spital, însă loviturile primite i-au fost fatale bărbatului, care a murit la scurt timp. Medicii legişti au stabilit că bărbatul a murit din cauza unui traumatism cranian acut, cauzat de loviturile primite.

Astăzi, cei doi agresori vor ajunge în faţa magistraţilor care urmează să decidă dacă vor emite pe numele lui Lăzărescu şi a lui Ion mandate de arestare preventivă pentru 29 de zile.

Sursa: Adevarul


Monday, November 15, 2010

GUVERNUL NE OMOARA COPIII!!!

Share/Bookmark

SEMNATI PETITIA!!!


Spune NU drogurilor in Romania - Etnobotanice si nu numai - Salveaza tinerii Romaniei!


Revin cu o adaugire la postul dinainte, caci am gasit ceva interesant cautind pe alte bloguri -parerile altora despre consumul FORTAT -legale, deci nu-i bai-prin care copiii nostri sint momiti prin magazinele ce sint EXACT PE DRUMUL SPRE SCOLI SI LICEE, sa consume droguri ucigase frumos impachetate ca sare de baie si chestii legale, care-nu-i asa-sint legale-II UCID MAI REPEDE DECIT HEROINA SI COCAINA.
DROGATII CU HEROINA SI COCAINA SE FERESC DE LEGALE, ATENTIE...OARE DE CE?????

De pe acest blog am luat urmatorul material:

Ei bine, aceasta substanta vanduta LEGAL in celebrele ”Spice-uri” a facut
in ultimele zile, 5 morti in Bucuresti. Asta din mortii stiuti. Ei bine, cineva
cu cateva posturi in urma, imi spunea cum trag eu ROMANIA in jos prin
postul meu ”neinformat”

Sub numele de ”Special Gold” acest praf nu este altceva decat SARE DE
MARE AROMATA(oare cu ce?-nota mea). Prin pisarea ei s-a obtinut acel praf, care se vinde in SPICE-uri cu pretul de 50/60 RON pliculetul ! Acest praf, INJECTAT,PRIZAT, are efect devastator asupra organismului si asupra sistemului nervos. Inca un semnal de alarma pentru autoritati, si mai ales pentru
PROSTANACI ! Pentru parinti, un semnal de alarma
ar trebui sa fie lipsa poftei de mancare prelungite, dilatarea pupilelor,
varsaturi si stari accentuate de depresie.

Cel mai periculos mod in
care poate fi folosita aceasta substanta este INJECTAREA
Efectul fiind mult mai rapid decat in cazul prizarii.

Personal acum, asa cum spuneam si in postul din acel link, inteleg
curiozitatea si dorinta de a incerca lucruri noi, insa nu am sa inteleg
PROSTIA si incapacitatea unora de a intelege ca ceea ce se vinde in
acele locuri, nu sunt altceva decat diferite substante chimice care
consumate in anumit fel, iti da impresia de euforie/halucinatie sau
mai stiu eu ce.

Insisi consumatorii acestor lucruri admit faptul ca
EFECTUL este de SCURTA DURATA lucru care ar trebui sa ii puna pe
ganduri facand o paralela intre adevaratele droguri si acesti
”substituenti” care se vor. Si mai grav, nu e ca se consuma, ci ca
SE MOARE din cauza ca autoritatile nu se misca asa
cum ar trebui si sa treaca acea lege mai repede prin Parlament.

Si comentarii foarte interesante:


1-Special Gold = sare de baie aromatizata => modalitatea lor de a scapa de orice consecinte legale, sunt naivi cei care cred ca asta este cu adevarat.
Substanta activa din praful vandut in shopuri este mephedrona (4-methylmethcathinone), dupa parerea unora derivat de metamfetamina, dupa altii nu, nimeni nu stie sigur din nefericire.

Parere pur subiectiva (si sper sa ma insel) dar imi este greu sa cred ca aceasta substanta va fi scoasa din legalitate, intrucat industria din care face parte este una de 40 milioane Euro pe an (2009). Pe langa asta, substanta este usor de inlocuit cu altele asemanatoare (ex. flephedrone).

Fie ca are sau nu efecte negative (fizice) vizibile asupra consumatorilor care o apara atat de invederat, cred ca sunt putini cei care pot contesta efectele negative sociale (individuale si in masa). Nu cred ca va duce la disparitia tarii, dar nu va contribui in niciun caz la ceva bun.

Toti descriu cat de rau s-au simtit, n-am vazut insa prea multe comentarii din care sa reiasa cat de multi bani se duc pe asta, cat de putine prietenii veritabile mai raman pe parcurs, cate conversatii coerente si cu un minimum de “esenta” se mai pot purta dupa consumarea zilnica (sau pe aproape) a prafurilor din shopuri.

Unii cred ca e mai ok asa decat sa se consume “drogurile clasice”, dar serios vorbind, macar la amfetamine sau cocaina (substantele cele mai apropiate) nu aveau acces chiar atat de multe persoane. Plus ca in privinta acestora exista documentatie stiintifica, valoroasa mai ales pe termen lung, despre efectele pe care le au.

Sunt de acord cu cei care spun ca fiecare face ce vrea cu viata lui, din pacate insa, multi nu au inca de la inceput (sau dispare undeva pe parcurs) capacitatea sa ia decizii rationale, sa puna in balanta tot ce ii afecteaza, si sa pastreze un echilibru, de aici consumul iresponsabil si raul aferent acestuia.

M-as bucura sincer sa fie interzisa aceasta substanta, mai mult mi s-ar parea extraordinar sa se inchida si toate magazinele in sunt comercializate toate “legalele”, dar n-ar fi nici macar asta o masura definitiva care sa puna capat fenomenului. Cantitatile industriale cumparate pana acum nu vor fi pur si simplu aruncate doar pentru ca nu mai sunt ilegale, vor trece pe piata celorlalte.
Concluzia: oricum ar fi, e cam tarziu sa mai fie bine.



2-sunt si eu eu consumatoare de “magic” de aproximativ o luna,recent am incercat “special gold”,dau senzatii frumoase amandoua si sunt destul de puternice,mai ales “special gold”….dar chiar nu se merita! ce efecte secundare au..nu sunt sanatoase deloc,nici macar nu sti din ce substante sunt facute…te lipsesc de sentimente,de placerile reale ale vietii…inainte de a incerca prafuriile astea 2 am prizat mult timp cocaina,si nu se compara!
este de o mie de ori mai sanatoasa.organismul o accepta altfel! pt cei cu banii in special o spun: nu mai prizatii porcarii legale! un consumator adevarat se respecta…eu dupa toata experienta cu legalele am ramas tot la varianta clasica a drogurilor…pacat intradevar ca noi cei care stim,nu putem face nimic momentan pt inchiderea magazinelor…



3-Special Gold nu iese la analize
Stiu asta pt ca frate-miu de 21 ani se drogheaza de cava timp cu kktul asta si numai saptamana asta a facut 2 prostii mari cat el: sambata trecuta dupa o supradoza (cred) a ramas cu pareza faciala, i s-au inclestat gura si toti muschii fetei, nu a putut vorbi cca 24 ore, l-au dus ai mei la Urgenta unde nu i-a iesit nimic la testul de urina…si el era praf…era pe lumea lui, ii cadeau pantalonii jos si nu simtea, mergea impleticit, privirea aia de vaca dusa la taiere…

Acum, miercuri, deci la cca 5 zile de la pareza faciala( care a fost tranzitorie si s-a recuperat) a disparut din nou de acasa de ieri( azi e joi, el a disparut ieri -miercuri), ai mei sunt disperati, nu stiu unde se afla, e plecat si cu taxiul( e taximetrist, deci vedeti in ce masini urcati) de la firma, nu rasp la tel( e inchis). Luna asta este a 3 oara cd dispare de acasa, noi banuim si ca e traficheaza…in fine….nu avem ce-i face.

Va spun doar ca provine dintr-o familie organizata, cu 2 parinti muncitori, frati/surori cu slujbe bune si toti cu studii superioare…lui nu i-a placut insa cartea si anturajul dubios in care a inceput sa se invarta l-a indepartat de noi si de toate valorile familiale.


Atentie toti cei care credeti ca viata e frumoasa numai dupa ce consumati rahaturi de-astea!!! Problemele nu dispar, raman aceleasi dupa ce trece efectul drogurilor voastre!! Nu rezolvati nimic, ci ii omorati psihic pe cei din jurul vostru.
Maica-mea care e diabetica si tata care este bolnav cu inima si cu intestinele, in loc sa stea linistiti acu ca vine Pastele, plang si tremura ca nu stiu unde le este copilul crescut cu atata drag.

Eu, ca sora mai mare l-am ajutat cu tot ce-am putut, cu bani, cu haine, cu etc, el este si bolnav de tbc( si inca sub tratament) si trebuie sa-si ia zilnic medicatia, este un copil, frate iubit si sustinut, a avut tot ce si-a dorit( nu excese, dar strictul necesar), o familie iubitoare, o casa calda, o mancare buna intotdeauna, sprijin moral pt boala lui pe care o are de 1 an…..Acum este in cardasie cu tigani, cu traficanti, cu nici noi nu stim ce…

Lasati naibii drogurile astea ca nu va ajuta cu nimic, ganditi-va ca aveti o familie care sufera, care nu poate dormi noaptea cand voi sunteti praf….


4-Ca sa nu o lungesc concluzia la care am ajuns este ca daca nu se face repede ceva in legatura cu rahaturile astea, generatiile curente si viitoare vor fi afectate intr-un mod ireversibil. Situatia e tragica si spun asta din proprie experienta, tocmai am evitat probabil ce probabil ar fi fost cea mai mare greseala din viata mea si asta numai pt. ca am fost tot timpul un om cu capul pe umeri care respecta substantele si totusi am fost usor pacalit.

Care are impresia ca sunt droguri “legale” si din cauza asta sunt mai slabe decat o coca, meth, heroina sunt complet naivi. Nu cautati la noi, cautati ce spun consumatorii mai vechi din Anglia, mi se pare incredibil ca intr-o societate cat de cat civilizata sa se aiba acces atat de facil la niste lucruri asa de nocive.

Eu am o varsta, un caracter si o experienta, mi-am dat seama de problema si am rezolvat-o, insa m-a facut sa-mi dau seama cat de puternice si potente sunt substantele astea, cat de usor pun controlul peste tine. Si apoi sa ma gandesc ce as fi facut in situatia asta la 15-17 ani intr-un grup de prieteni teribilisti. Tragedie.

Ce naiba sa mai zic, sunt complet oripilat. Frate, daca dependentii adevarati de droguri de care tuturor ne este frica spun ca se feresc de astea si ca prefera sa bage heroina si cocaina (si ii inteleg) cum naiba sa mai aperi prafurile ? Care din voi credeti ca sunteti “in control” nu o sa aveti idee cat de pierduti sunteti pana nu va detoxifiati si intrebati sincer niste oameni nepatati daca s-a schimbat ceva la voi.

Marijuana si Hasis-ul sunt niste jucarii placute, alea chiar sunt droguri light si se pot compara cu alcoolul, chiar in multe cazuri cred ca ar fi de preferat. Va rog din suflet sa nu credeti ca rahaturile vandute la noi ca “legale” au vreo legatura cu asa ceva. Mi se falfaie complet de ce va pacaliti voi ca lumea se sperie de la stiri si ca de fapt nu e nici o problema. Problema e ca la stiri nu se prezinta magnitudinea problemei.

Nu merge cu frumosul, este o problema care tine de protejarea natiunii, nu mai exista lege si abuzuri aici, trebuie inchise cacaturile astea, postat cate un politai care sa ia in evidenta toate datele personale ale oamenilor care cumpara, posibilitatea de a cumpara doar cu reteta sau hartie de la o asociatie de botanica sau mama masii, orice ca sa se impiedice treaba asta.

Drogurile asa cum erau ajunsesera la o oarecare stabilitate. Cocaina de ex. prea scumpa, e greu sa ajungi la ea daca nu esti in unele cercuri si in capul tuturor se stie ca este o substanta periculoasa. Asta inseamna ca era consumata doar de cei cu un anumit “profil” (nu judec, este alegerea lor).

Daca o substanta comparabila poate fi gasita ieftin si intr-un magazin nu mai exista acea regulare, o poate lua orice adolescent sau batran mai curios, care nu are nici un fel de pregatire in ale drogurilor si nu are pic de respect vis-a-vis de puterea lor. Asta este tragedia, o persoana mai naiva care nu a avut “scoala” ilegalelor intra pe astea si nici nu-si da seama cum se schimba si se distruge, i se pare ca este totul normal, ca ceilalti au o problema si ca este in control.

Deja m-am plictisit de scris, imi este imposibil sa explic cat de tragica este situatia. Luati si va filmati voi astia care trag prafuri legale sub deplin control si daca nu vedeti diferenta, deja sunteti plecati prea departe, e nevoie de o interventie. Restul, poate va dati seama si puneti stop asa cum am pus si eu.

Nu credeam vreodata ca o sa ma pacaleasca asa ceva, mai ales dupa ce am incercat (rar, la ocazii) cam orice ilegal inafara de injectabile si m-am putut abtine relativ usor de la un consum frecvent. Asta m-a facut sa cred ca pot controla mai orice. Mare greseala.

N-aveti idee cum ma simt de ex. acum fata de prietena mea care o vedeam ca plange singura si nu puteam sa inteleg ce-i cu dansa, doar ma purtam super frumos cu ea, glumeam, eram iubitor, toate erau ok in mintea mea. Si atunci care naiba e problema ei de sta si ii curg lacrimile in liniste fara sa-mi spuna nimic ? Suna familiar ? Ei bine, am inteles dupa ce m-am linistit, si eu cred ca as plange daca as vedea persoana care o iubesc cum se schimba si nu o mai recunosc .. si nu am ce face in legatura cu asta pt ca persoana nu realizeaza ca e o problema.

Nu stiu inca cum, dar trebuie oprita treaba asta inainte sa devina o epidemie cum s-a intamplat cu meth-ul in US.


DE CE A MURIT NEPOATAMEA-CRIMINALILOR DIN GUVERN SINTETI TRAFICANTI!!!!!



Share/Bookmark

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Share

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites