Showing posts with label dezlegare magie neagra. Show all posts
Showing posts with label dezlegare magie neagra. Show all posts

Tuesday, January 26, 2016

POSTURILE NEGRE-SFATURILE PARINTELUI ARGATU

Posturile Negre (ajunările)

Posturile Negre (ajunările)
 
Din sfaturile duhovniceşti ale Părintelui Ilarion Argatu de la Mânăstirea Cernica 

Se ţin astfel:

* Luni: pentru orice dorinţă, cerere pe care o facem şi dorim să ne fie împlinită (căsătorie, serviciu, exame­ne, copii, înţelegere în căsnicie, ascultare din partea co­piilor şi tot ce ne dorim cu binecuvântare de la Dum­nezeu spre binele nostru şi al familiei).

* Miercuri: pentru năpastă (învinuiri nedrepte la serviciu sau acasă, când eşti purtat prin judecăţi şi dreptatea trebuie să câştige, să se descopere adevărul că eşti nevinovat, pentru limpezirea situaţiei, pentru scoaterea la iveală a adevărului).

* Vineri: pentru farmece, boli, blesteme şi duşmani, şi în general pentru iertarea pă­catelor celor vii şi celor ră­po­saţi din neamurile noastre; vinerea facem rugăciuni pen­tru uşurarea lor, dar nu numai pentru nea­muri, ci şi pentru străini, cunoş­tinte sau foşti prieteni care au decedat şi pe care astfel îi uşu­rezi în viaţa de dincolo. 

Pentru răposaţi dai şi pomelnicul cu parastas la trei mânăstiri sau, dacă a fost foarte păcătos, la şap­te mânăstiri, acolo unde se face zilnic sfânta litur­ghie pentru un an de zile. 

În acest timp posteşti şi tu vinerile la rând, mai faci de poţi şi ceva milostenie pentru sufletele lor către Dumnezeu. Mare pomană faci dacă te rogi ca bunul Dumnezeu să ierte păcatele unui suflet şi să-l scoată din chinurile iadului. Iar pe tine Dumnezeu te va răsplăti şi în această viaţă şi în cea de dincolo, astfel vei căpăta îndurare pentru păcatele tale.

Când se ajunează în aceste zile de post, se fac şi ru­gă­ciuni şi se aprind şi lumânări care se ard în patru timpi, astfel:

* în zilele de luni şi miercuri se aprind câte 7 lumâ­nări;
* vinerea se aprind 9 lumânări care se aşează în sem­nul sfintei cruci: 3 pentru iertarea păcatelor, 3 pen­tru blesteme, 3 pentru farmece şi duşmani văzuţi şi ne­văzuţi, ştiuţi şi neştiuţi.

Se mai fac şi 40 de mătănii, în patru timpi, după rugă­ciuni.

Când se ţine post negru, aşa cum s-a arătat mai sus, hrana pe care ar fi trebuit să o mănânci în acea zi (dar numai hrană de post) să o dai la un sărac (sau o sumă de bani), spunându-ţi numele de botez celui ce îi dai milostenie, ca el să se roage pentru tine.

În zilele de post nu trebuie să te cerţi cu nimeni, orice s-ar întâmpla, oricât te-ar supăra cineva şi orice ispite ai avea.

Nu trebuie să dormi mai mult pentru a trece timpul mai repede, pentru că asta înseamnă că încerci să te înşeli pe tine însuţi.

Nu trebuie să ştie nimeni că posteşti în afară de cei ai casei, şi nu trebuie să te lauzi cu asta.

Să nu faci vizite, ca să nu fii obligat să spui că posteşti şi pentru a nu fi ispitit şi pus în situaţia să mai faci şi alte păcate.

Fugi cât poţi de orice păcat cu care te ispiteşte necu­ratul diavol, pentru a nu-ţi fura strădania făcută în ziua de post şi pentru a nu pierde folosul ce-ţi vine din această jertfă.

Nu uita că postul nu este numai înfrânare (adică ab­ţi­nere) de la mâncare şi băutură, ci şi abţinerea de la ori­ce alt păcat.

Pentru ziua de luni, când se ţine post negru până la ora 12 noaptea, după rugăciune, mătănii şi după ce au ars complet cele 7 lumânări ce le-ai aprins de diminea­ţă, spui:

 "Sfinţilor Arhangheli Mihail, Gavriil şi Rafail, duceţi nevrednica mea rugăciune şi nevrednicul meu post la bunul Dumnezeu, pentru iertarea păcatelor mele, ale părinţilor mei, ale bunicilor mei, ale celor adormiţi din neamurile noastre, ale moşilor şi strămoşilor până la al nouălea neam şi-mi dăruiţi mie împlinirea dorinţei mele (spui dorinţa)".

Dacă ai vreun prieten (prietenă), să nu trăieşti cu el în afara legii lui Dumnezeu (cununie), căci lui Dumne­zeu nu-i place curvia, iar rugăciunea ta nu este primită (pă­catul desparte pe om de Dumnezeu).

Dacă eşti căsătorit(ă), să nu te culci cu soţul în ace­laşi pat în zilele de post, chiar dacă nu te împreunezi cu el: înaintea lui Dumnezeu este spurcăciune şi aceasta pentru că trupul bărbatului este mai neputincios şi tot doreşte femeia şi se socoteşte că-l ispiteşte şi chiar diavolul face înadins ispita pentru el, ca tu să pierzi dulceaţa postului şi ajutorul lui Dumnezeu în dorinţa sau necazul pe care îl ai.
 

 



cybershamans (karmapolice) / CC BY-NC-ND 3.0
Share/Bookmark

Saturday, December 15, 2012

TALISMANE SI OBIECTE SFINTE-CUM DEOSEBIM FALSUL DE AUTENTIC?

.CUM AVEM GRIJA DE ELE?

 ASA cum am mai scris AICI talismanele AUTENTICE si obiectele sfinte de altar- cum ar fi statuetele de Buddha, de sfinti taoisti(cei 8 nemuritori), icoanele ortodoxe sau catolice, orice obiect este pus pe un altar pentru veneratie-NU SINT DELOC SACRE DACA NU AU FOST IN PREALABIL SFINTITE DE UN MAESTRU AUTENTIC.

Obiectele ce se vind pe siteuri de fengshui de exemplu sau icoanele cumparate din magazine nu numai ca nu au nici un efect DAR SINT PRIMEJDIOASE. Pentru ca in momentul in care avem o forma fizica(o icoana de exemplu), o statueta fengshui, un spirit se poate atasa de ea in timp.

Daca un obiect ne-sfintit este pe acelasi altar sau in aceeasi camera cu un obiect cu adevarat sfintit, in momentul in care facem rugaciunile si ritualurile asociate cu obiectul sfintit (aprins lumanari, aprins tamiie, rugaciuni specifice, aprins candela etc) atunci un spirit ratacitor se poate atasa de obiectul NESFINTIT si va incepe sa il considere casa lui.

 Desigur in shamanism avem practici speciale in care cumparam un obiect asociat unui anumit spirit (oongon) si invitam prin rugaciuni specifice un anume spirit sa vina sa locuiasca in noua lui casuta, hranindu-l, avind grija de el, respectindu-l.

Daca aveti noroc si spiritul este boienvoitor atunci atasindu-se de voi poate sa aduca mici sanse, dar DE OBICEI spiritele nefericite, ratacitoare, care nu isi gasesc locul in lumina se ataseaza de aceste obiecte si veti incepe sa observati in casa cum va certati din ce in ce mai des cu toti membrii familiei, cum incepeti sa aveti ghinion sau noaptea auziti pasi: lumina se stinge brusc sau computerul/televizorul incep sa aiba probleme.

NU CUMPARATI NIMIC DACA NU ESTE SFINTIT. Inclusiv icoanele, candelele, crucile, crucifixele, statuile cu sfinti trebuie sa fie sfintite altfel in loc sa va aduca noroc pot sa va aduca ghinion.
Talismanele care se gasesc la noi pe site sint sfintite si lucrate sute de zile, unele chiar zeci de ani de MAESTRII AUTENTICI din Indonezia, Thailanda, Laos si Burma si asa cum am mai zis si inainte eu personal nu le vind decit daca sint sigura ca persoana ce le doreste le foloseste cu respect ca pe niste obiecte sfinte, animate prin rugaiunile calugarilor budisti sau sufiti ce au lucrat la ele exclusiv prin rugaciuni.
Talismanele autentice sint obiecte de reverenta/respect si trebuie puse pe un altar un pic mai jos decit altarul pe care aveti icoa ne sau statui sfintite cu Buddha sau alti sfinti.Camera ideala in care aveti altarul nu trebuie sa aiba televizor sau computer si sa fie mereu curata. 

Oferiti obiectelor sfinte miere naturala-de fapt oferiti mierea spiritelor sacre ce salasuiesc in ele. 

 Macar o data pe saptamina asezati obiectele pe flori proaspete-uneori acestea isi vor schimba culoarea. 

Asezati in fata obiectului sofran pur-acesta este folosit pentru a-i aduce omagiu/respect lui BUddha dar puteti sa-l folositi pentru orice talisman/obiect sfintit. 

Daca obiectul este original si permite prin textura sa acest lucru veti observa(daca este cristalin, perla, etc) ca isi schimba culoarea intr-un mod subtil si placut
 


Uneori veti auzi sunete, mici lumini stranii si arome daca obiectul este venerat cu respect si este original. 

 Orice obiect sfintit are un spirit gardian atasat de el-daca nu vedeti manifestarile sale, atunci nu este original Puteti sa ma contactati pentru o consultatie gratuita prin email-cybershamans@gmail.com, daca doriti sa comandati ceva si nu stiti ce vi se potriveste. 



Share/Bookmark

Sunday, April 3, 2011

Hizbul Bahr (litany of the sea)-AMAZING DUA AGAINST BLACK MAGICK


The Mystical Teachings of al-Shadhili
from Ibn al-Sabbagh's Durrat al-Asrar wa Tufat al-Abarar
translation by Elmer H. Dougla
S


Hizb ul Bahr - Litany of the Sea


The worthy Shaykh Abu al-'Aza'im Madi ibn Sultan related to me in the city ofTunis, may God the Exalted watch over it, as did also the worthy and blessed Shaykh Sharaf al-Din, son of the Shaykh (al-Shadhili) in the city of Damanhur al-Wahsh of Egypt in the year A.H. 715 that shaykh was on the point of setting out from Cairo to perform the pilgrimage to Mecca a short time after the departure of the pilgrims.


He said, ''I have been divinely ordered to go on pilgrimage this year. So find for us a Nile vessel in which to make the journey by way of Upper Egypt:' They looked about for a vessel, but found only one belonging to Christians on which was an elderly Christian man with his sons.


He said, "Let us get on board:' We entered the vessel and set sail from Cairo and traveled for two or three days. Then the wind shifted so that we were sailing into it. So we tied up to the bank of the Nile at an uninhabited spot. We remained there about a week within sight of the hills of Cairo.


One of the pilgrims accompanying us asked, "How is it that the Shaykh says that he was ordered to perform the pilgrimage this year when the time for it has passed? And how long will this journey take? , In the middle of the day the shaykh slept and awoke, and then offered this prayer [known as Litany of the Sea]. "Where is the captain of the vessel?" he inquired.


"Yes" he answered, "here I am:'
"What is your name?" the shaykh asked. "Mismar:'
"O blessed Mismar, unfurl the sail:' the shaykh ordered.
"O my master:' the captain objected, "[lf I do that], we shall come again to Cairo by sailing before the wind:'
"We shall again become travelers:' the shaykh replied, "if God wills:'


Again the captain objected, "This wind will drive us back to Cairo before the end of this day, and, furthermore, with the wind as it is, to get the ship under sail will be absolutely impossible:'


"Unfurl the sail;' the shaykh ordered him, "with the blessing of God:' So we unfurled the sail, and God [He is exalted] commanded the wind so that it shifted and filled the sail [so quickly that they] were unable to cast off the rope from the stake. They cut it and we departed under a gentle breeze. The captain converted to Islam, both he and his brother.


Their father did not cease to lament and say, "I have lost my two sons on,
this journey:' "On the contrary;' the shaykh said to him, "you have gained them:'


That night the Christian had a vision in which the day of resurrection, as it were, had come, and he was beholding the Garden and the fire. He witnessed the shaykh (al-Shadhili) conducting to the Garden a large crowd of people. Among them were the Christian's sons. He wanted to follow them, but he was prevented. He was told, "You are not of them until you enter their religion:'


The Christian related that to the shaykh, and he [the Christian] converted to Islam. Then the shaykh told him, "The people whom you saw with me are my companions to the day of resurrection."


We continued our journey easily and successfully with incidents the telling of which would consume a long time. They finished the pilgrimage that year.

My master, Madi, related, according to a report from the shaykh, The Christian became one of the great saints of God. Consequently, he sold his vessel and performed the pilgrimage with us, along with his sons. He had a zawiya (worship place) in Upper Egypt and was one of those who were endowed with charismatic powers. This blessed journey was an occasion for the manifestation of such a power. May God have mercy on him and be pleased with him.


The shaykh said,
By God, I did not utter it [the Litany of the Sea] except as it came from the Prophet of God, from whose instruction I learned it. "Guard it;' he said to me,
"for it contains the greatest name of God:'


It is not recited in any place without security reigning there. If it had been with the inhabitants of Baghdad, the Tatars would not have taken the city.



Hizb ul Bahr - Litany of the Sea in English


In the name of God, the Merciful, the Compassionate. Blessings of God and peace be upon our master Muhammad and his family. O God,
O Exalted One, O Gentle One,


O AII-Knowing One,
Thou art my Lord, and Thy knowledge is sufficient for me. What an excellent Iord is my Lord! What a wonderful sufficiency is my sufficiency!


Thou plea to Thee is for protection, in movements and moments of rest, in words, desires, and passing thoughts, from doubts, suppositions and fancies-veilings, they, over hearts, occluding sight of the unseen.
The faithful were tried; They were severely shaken.
Then the hypocrites would say, with those of disease-ridden hearts, "God and His Messenger promised us only delusion. (Q. 33:11-12)


Even so, make us firm, aid US, and subject to us this sea, as Thou did subject the sea to Moses, and the fire to Ibrahim, and the mountains and iron to David, and the wind, the Satans, and the jinn to Solomon.


Put in subjection to us every sea of thine in earth and heaven, in this domain and the celestial, the sea of this world and the sea of the next. Render subservient to us every thing, "0 Thou, whose hand holds sovereignty over every thing" (Q. 23:88).


Kaf ha' ya' 'ayn sad
Kaf ha' ya' 'ayn sad
Kaf ha' ya' 'ayn sad


Help us, for Thou art the best of helpers.
Open to us the hand of mercy, for Thou art the best of openers. Pardon us, for Thou art the best of pardoners.


Be compassionate toward us, for Thou art the best of those who show compassion.


Sustain us, for Thou art the best of sustainers. Guide us and rescue us from the unjust people.


Send us a gentle breeze, as Thou dost know how to do, and let it blow on us from the storehouses of Thy mercy. Let it bear us along as it by miraculous intervention, with security and well-being, in religion, worldly affairs, and the hereafter.


Thou art powerful over all things. God, facilitate for us our affairs, with ease of mind and body, with security and well-being in religious and worldly matters. Be a companion for us on our journey, and a substitute for our households.


Blot out the countenances of our enemies, and transform them where they stand, disabling them from leaving or coming to US. If We willed, We would blot out their eyes. Yet, they would race forward to the path. But how would they see? If We willed, We should transform them where they stand. Thus, they would be unable to leave or return (Q 36:66-67).



Ya' sin! By the Wise Qur' an! Surely thou art one of those sent on a straight path! A revelation sent down by the Mighty, the Merciful, that thou mightest warn a people whose fathers had not been warned. Yet, they do not take heed.


The declaration has been confirmed against the greater part of them. Yet they do not believe. We have circled their necks with chains up to the chin, but they hold their heads high. Before them have We placed a barrier, and behind them a barrier, and We have obscured their vision; so they see not (Q 36:1-8).


May their faces be deformed!
May their faces be deformed!
May their faces be deformed!


Let their faces be submissive before the Living, the Self-Subsistent, For he who is laden with wrong has already met frustration. Ta' sin, ha' mim, 'ayn sin qaf. (Q 27:1)


He has released the two seas that meet; Yet between them is a barrier [barzakh] that they do not overpass. ...(Q 55:19-20)


Ha' mim, ha' mim, ha' mim, ha' mim, ha' mim, ha' mim, ha' mim! (Q 40:1)


The affair has been decreed. The triumph has come. Over us they shall not triumph. Ha' mim!


[It is] the sending down of the Scripture from God, The Mighty, the AII-Knowing, Forgiver of sin,


Receiver of penitence, Severe in punishing, Forbearing.
No god is there except Him.
To Him is the returning. (Q 40:1-3)


In the name of God (bismillah) is our door. May [God] bless our walls.
Ya' sin (Q 36:1) is our ceiling.


Kaf ha' ya' 'ayn sad (Q 19:1) is our sufficiency. Ha' mim 'ayn sin qaf (Q 42:1) is our shelter.


So God is sufficient for thee against them, for He hears all, knows all.
[Repeat this thrice]


The veil of the throne has been dropped over us, and the eye of God is gazing at us. God is behind them, round about. Indeed, it is a glorious recital [Qur'an], inscribed on a guarded tablet [lawh mahfuz] (Q. 85:20-21). [Repeat this thrice]


My Protector is God, Who revealed the Book (from time to time), and He will choose and befriend the righteous. (Q. 7:196) [Repeat this thrice]


M y sufficiency is God. No god is there except Him. In Him have I put my trust, For He is Lord of the majestic throne (Q. 9:129). [Repeat this thrice]


In the name of God, with whose Name nothing in the earth or sky can do harm, for He is the All-Hearer, All-Knower. [Repeat this thrice]


There is no force and no power except with God, the High, the Mighty.


The book can be bought from either and UK and US here is one link to the book
The Mystical Teachings of al-Shadhili from Ibn al-Sabbagh's Durrat al-Asrar wa Tufat al-Abarar
translation by Elmer H. Douglas



Share/Bookmark

Friday, September 3, 2010

JINN-UL REGELUI SOLOMON

Share/Bookmark





Urmind legendele popularizate de Disney, jinnul din basmul lui Aladdin a devenit cunoscut copiilor din lumea intreaga ca o creatura amorfa, alcatuita partial din ceata albastra, avind personalitatea lui Robin Williams.

Ginul-sau mai corect jinn-in original, era desigur de alta culoare, fiind o creatura de foc ce nu scoate fum.

Provenit din trecutul innegurat al paginismului arab imbogatit de traditia musulmana, profilul jinnului a capatat trasaturi provenite de la demonii ce locuiesc tarimurile crestine si iudaice, ca si mai exoticele parti ale sudului Asiei sau Africii, in care a penetrat ulterior Islamul.

In Qur'an, se vorbeste despre jinni deseori, iar unele pasaje evoca asociatii familiare cititorilor ce cunosc legendele talmudice.

De exemplu in Qur'an se spune ce regele Sulaiman (Solomon) stapinea limbajele tuturor creaturilor din cer, de pe pamint si din mari, ceea ce ii permitea sa inregimenteze sub comanda sa animalele, jinnii, pasarile si oamenii. Aceasta are ecou in legenda talmudica despre cum inteleptul monarh isi exercita domnia asupra bestiilor dar si asupra demonilor si spiritelor supranaturale.

Solomon stapinea asupra animalelor, asa cum reiese clar din Biblie-1 Regi 5:13:

'El vorbea animalelor si salbatice, celor domestice dar si tiritoarelor si pestilor'; totusi traditia despre controlul regelui Solomon asupra tarimurilor supranaturale deriva din versetele pline de imaginatie midrashice cum sint Cronicile1-29:23: si Ecleziastul 2:8 in care regele sta pe tronul lui Dumnezeu si isi aminteste cum a acumulat putere asupra "shiddah veshiddot," o expresie obscura ce se refera la cuvintul ebraic pentru demon "shed."

Qur'anul ne povesteste cum regele a folosit puterea uluitoare a jinnilor si demonilor pentru a construi fortarete si alte constructii ciclopice(printre care si Templul din Ierusalim): "Ei au facut pentru el ceea ce si-adorit-fortarete si imagini si vase imense si conducte de apa si cuptoare de gatit care nu puteau fi urnite din locul lor".

Mai departe se spune ca regele a murit in timp ce se sprijinea pe bastonul sau din lemn, iar moartea sa nu a fost cunoscuta pina cind un viermisor nu a inceput sa sape in toiag si sa-l corodeze. Daca jinnii sclavi ar fi stiut acest fapt, ei ar fi oprit munca pe care o savirseau pentru rege.


Si legendele rabinice ne spun ca regele Solomon a fost pedepsit pentru mindria sa atunci cind un demon-regele Asmodeu-i-a luat luat locul pe tron luindu-si infatisarea sa. Adevaratul rege a fost fortat sa vagabondeze ca un cersetor pina cind-asa cum se spune in Midrash-nimic nu i-a mai ramas din luxul orbitor de altadata, decit toiagul din mina.

O alta versiune a traditiei spune ca regele nu si-a mai recapatat niciodata tronul si a murit in saracie, o teorie ce este sustinuta de citirea Ecleziastului 2:10:

'Si aceasta-ceea ce tin in mina-este rasplata muncii mele'.

Viermele din istoria islamica ne aminteste de un alt locuitor al bestiarului talmudic- "shamir,"-o creatura miraculoasa ce aducea a vierme -pe care Solomon ajutat fara voie de regele demon Ashmedai, l-a capturat si utilizat pentru a taia pietrele folosite la constructia templului.

O mie si una de nopti face din nou referiri la aceasta poveste, cind intilnim jinni inchisi in vase de lut, lipite cu plumb si sigilate cu inelul lui Solomon inscriptionat cu Numele Ascuns al lui Dumnezeu, si apoi aruncati in ocean.Cind jinnii cu incapatinare refuzau sa-si declare loialitatea fata de Dumnezeu aceasta era pedeapsa ce-i astepta.

Aceasta povestire populara araba are multe elemente in comun cu legenda talmudica despre rege care isi trimide cel mai apropiat vizir pe Varahiah sa-l captureze pe regele demonilor. Ulterior, Solomon il tine pe acesta in continuu in lanturi cu ajutorul inelului sau magic. Doar pacalindu-l pe rege sa-i imprumute inelul prin intermediul uneia dintre sotiile sale favorite, a putut Ashmedai sa se eliebereze si sa-l dea afara pe rege din palatele sale, si doar recapatindu-si inelul acesta a revenit la putere.

In sursele ezoterice islamice si cele rabinice, Numele secret si inefabil al Dumnezeului celui viu, inscriptionat pe inele din argint a supravietuit in miinile initiatilor cunoscatori, fiind folosit pina in ziua de astazi pentru protectie impotriva magiei negre si putere.

sursa inelulsolomon


Friday, May 14, 2010

Blesteme, descantece si leacul lor



Share/Bookmark



Cu toate ca se vorbeste mult despre ea, putini sunt cei care stiu cu adevarat ce rol nefast are in societatea moderna si in viata de zi cu zi magia neagra. Odata cu valul economiei de piata, ea a devenit obiect de larg consum.

O gasim in anunturi de mica publicitate, pe toate canalele de televiziune, ba chiar si pe garduri ori pe stalpi, pe care sunt lipite anunturi cu "leg, dezleg, fac, desfac".

Tinerii nostri "beneficiaza" de magia neagra in discoteci - nu este un secret pentru nimeni ca peste 80% din muzica rap si multe din dansuri sunt inspirate de magia neagra africana (Voodoo), iar muzica rock heavy metal si trash este inspirata de magia neagra vest-europeana si de cea tibetana (cea din urma fiind considerata cea mai puternica din lume, sursa de inspiratie pentru insusi Hitler).

Iata, asadar, ca magia este cat se poate de prezenta in viata noastra a tuturor, chiar daca nu-i constientizam prezenta.

Magia - o arma extrem de puternica

Recunosc ca, initial, am spus si eu la fel ca toata lumea: "Astea cu magia sunt povesti", dar pozitia mea a fost clintita de unde ma asteptam mai putin.

Am vazut, de pilda, mari profesori universitari, doctori in neurologie si psihiatrie, cu zeci de ani de experienta, care trimiteau oamenii nu la farmacie sa-si cumpere hapuri, ci la manastirile din Moldova, ca sa primeasca canoane, agheasma si sa li se faca rugaciuni.

Apoi, multi din terapeutii naturisti cu care colaborez se plang tot mai des ca sunt solicitati de persoane cu boli care de care mai ciudate si care marturisesc intr-un tarziu ca au practicat magia neagra si - redau textual - "s-au ars" (adica au primit un soc retur, voi explica ulterior ce este acesta).

Sa adaugam, la toate acestea, palatele magicienilor negri din preajma Bucurestilor, bisericile pline cu oameni posedati, carora medicina nu le-a gasit leacul, nici macar diagnosticul, si vom intelege ca magia este o arma extrem de puternica si de periculoasa.

Ma preocupa de mult problema magiei, pe care am incercat sa o elucidez. N-a fost usor. Intrucat nu am stiut efectiv de unde sa apuc acest subiect inedit, am cerut sfatul unui preot, pentru a putea lamuri lucrurile, mai ales la nivel de principiu.

Ajutorul a venit de la unul din cei mai mari duhovnici in viata ai Moldovei - parintele Iustin Parvu, de la Manastirea Petru-Voda din judetul Neamt. El m-a lamurit ca exista doua tipuri distincte de magie:

Cea alba, care foloseste doar puterea binefacatoare a lui Dumnezeu si a ingerilor sai. Cei mai cunoscuti magicieni albi sunt chiar cei Trei Magi de la Rasarit, care au vestit nasterea lui Iisus Hristos.

Cea neagra, care prin cele mai diverse mijloace ofera succese materiale, sociale facile, prin mijlocirea... diavolului. Unii o mai numesc magie practica, magie verde ori in multe alte feluri, dar in esenta este magie neagra.

Parintele Iustin mi-a oferit si alte explicatii, precum si informatia extrem de pretioasa ca, in societatea contemporana, magia neagra este adesea foarte abil deghizata sub masca celei albe.

Au urmat apoi ani de cautari, pe durata carora am constatat ca Internetul este suprasaturat de tot felul de magicieni, de pe toate meridianele.

Apoi, am facut cunostinta, pe rand, cu diferitele sisteme de magie ale diferitelor culturi. Din pacate, cel mai repede circula curentele de magie neagra, deoarece dau rezultate extrem de rapide (in acord cu necesitatile unei societati de consum), in ciuda faptului ca pervertesc sufletul si sunt extrem de periculoase.

Cele mai la moda sunt acum magia africana Voodoo, cea tibetana si indiana, afirmandu-se tot mai puternic si cea a indienilor de pe continentul american.

Pe plan national, in marile centre urbane, suprematia e detinuta de magia neagra, tiganeasca, iar in zonele mai retrase, sunt practicate procedee din traditia solomonarilor (samanilor daci), dar mult pervertite de contactul cu civilizatia moderna.

Din fericire, si in cazul magiei, traditia populara romaneasca veche ofera un adevarat arsenal de protectie, nu doar impotriva influentelor nefaste, ci si impotriva agresiunilor psihice banale.

Magia alba in traditia populara romaneasca

Cu siguranta, mai aveti proaspete in minte "Amintirile din copilarie" ale lui Ion Creanga, cu mama cea minunata care oprea ploaia infigand toporul in pragul de lemn si care ii facea lui Nica un "benghi" in frunte, ca sa-l apere de deochi si cate si mai cate.

Sunt pagini autentice de magie alba, care a avut pana acum un secol o raspandire extraordinara in Romania.

Cu venirea societatii industrializate, avida de bani si bunuri materiale, cu patrunderea tutunului si a bauturilor alcoolice tari, obtinute prin distilare, aceasta traditie a degenerat si apoi, treptat, a fost data uitarii.

Din fericire, au existat suficienti culegatori de folclor, multi dintre ei straini, care sa imortalizeze in scrierile lor aceasta traditie extraordinara.

Actualmente, mai sunt doar trei zone care pastreaza filoane autentice de magie alba: Maramuresul, Bucovina si zona manastirilor de la granita judetelor Neamt si Suceava, dar si aici traditiile sunt foarte amestecate si, nu rareori, pervertite.

Medicina populara romaneasca a fost in proportie de peste 50% medicina magica (un unicat in Europa!), care punea in valoare influenta binefacatoare a agheasmei, a plantelor sfinte, a postului negru, a rouai, a soarelui, a rugaciunii si a cuvantului in sine (scris sau rostit), a dragostei si a sacrificiului.

Impletire de crestinism si traditii ancestrale, ea apela deopotriva la ajutorul lui Dumnezeu, al ingerilor si al arhanghelilor, dar si al zanelor, spiritelor bune ale locurilor ori ale diferitelor plante.

Scopul ei era ocrotirea de boli, de deochiuri si blesteme, aducerea ploilor, ocolirea catastrofelor, aducerea belsugului in casa si, mai ales, dobandirea si pastrarea pacii sufletului si a curateniei cugetului.

Analizand majoritatea procedeelor simple, dar extrem de eficiente, ale magiei albe romanesti, este evidenta o linie de bun simt, pastrata in toate practicile. Practici pe care vi le prezentam pe scurt in continuare.


Mijloace de protectie magica si psihica in medicina populara romaneasca

Agheasma

Desi am scris relativ recent despre ea, atunci cand am prezentat proprietatile tamaduitoare miraculoase ale apei, este inevitabil sa nu pomenim de acest elixir acum, cand vorbim despre protectia prin magie alba.

Apa sfintita este remediul cel mai frecvent folosit in medicina populara romaneasca, fiind un adevarat mijloc de prim ajutor magic.

Agheasma are darul de a alunga prompt si rapid diavolul si de a chema ingerii, de a purifica oamenii si locurile, de a limpezi gandurile si sentimentele.

Asa se explica potolirea ca prin farmec a crizelor de epilepsie, a acceselor de isterie, a delirurilor alcoolice s.a.m.d., prin simpla administrare sau stropire cu agheasma

Iata cele mai cunoscute procedee de folosire a agheasmei:

Purificarea locuintelor cu agheasma

Stropirea camerei cu agheasma, mai ales atunci cand este facuta de preot, are darul de a o proteja de spiritele si de influentele rele.

Aceasta purificare a locului cu apa sfintita este un remediu extraordinar, atunci cand se urmareste stingerea unor certuri sau dispute in familie, atunci cand locuitorii se imbolnavesc din senin, cand apar cosmaruri sau stari de tristete inexplicabila.

Mai intai, trebuie dereticata toata casa si aerisita, deschizand larg ferestrele ca sa intre soarele.

Apoi, dupa ce preotul stropeste cu agheasma toate ungherele camerei, trebuie ca fiecare membru al familiei sa mearga sa se spovedeasca si sa se impartaseasca.

In continuare, vreme de 7 zile (49 de zile, dupa alte surse), nu trebuie ca cineva sa se certe, sa ocarasca sau sa spuna vreun cuvant rau sub acoperisul casei.

Acest procedeu stravechi de purificare a locuintelor poate fi insotit si de tamaieri, aducerea de plante ocrotitoare etc. - procedee despre care vom vorbi mai tarziu

.Stropitul cu agheasma a bolnavilor gravi si a celor posedati

Cel mai frecvent este consemnata folosirea agheasmei pentru stropirea bolnavilor gravi si a celor tulburati sufleteste.

Se inmoaie o tulpina de busuioc pastrata la icoana Sfintei Marii in agheasma si cu ea este stropit cel in cauza de sus pana jos, dar in special in zona capului si a pieptului.

Acest procedeu, aplicat cu credinta, opreste instantaneu accesele de furie, manifestarile agresive de tot felul, precum si multe alte simptome specifice bolilor psihice grave.

Stropitul cu agheasma poate fi folosit si ca mijloc de prim ajutor, dar si ca procedeu tamaduitor, care sa fie aplicat zilnic.

Stropirile se fac dimineata si seara. Este bine ca cel care stropeste sa spuna in gand inainte de aceasta operatie Tatal Nostru si sa-si faca de trei ori semnul crucii.

Bautul agheasmei in scop de protectie

Bautul agheasmei se face de obicei dimineata, pe stomacul gol, dupa spalat si rugaciune. Se iau trei guri de agheasma, dupa fiecare inghititura facandu-se semnul crucii. Dupa ce s-a baut agheasma, nu se mananca nimic vreme de jumatate de ceas.

Este un remediu pentru a scapa de deochi (afectiune cu manifestari foarte diverse: greata, dureri de cap, apatie ori exacerbarea emotivitatii, indigestie, slabiciune, tulburari de auz si de vaz, somnolenta, iritabilitate etc.), pentru a-i proteja pe copiii foarte emotivi si sensibili la boli.

Atunci cand apareau boli cu simptome neobisnuite si exista banuiala ca ar fi "facatura", cel afectat intra in post negru cateva zile la rand, se ruga si bea agheasma, cate trei inghitituri la rasaritul soarelui la amiaza si la asfintit.

Plantele Magice

Magia plantelor in Romania are o traditie extraordinara, prin varietatea speciilor folosite si a ritualurilor, dar si prin caracterul sau unitar - ritualuri identice, pentru aceleasi ierburi, sunt intalnite deopotriva in Banat si in Nordul Moldovei ori in Maramures.

Exista mai multe categorii de plante magice, dintre care cele mai puternice sunt cele toxice (matraguna, omagul, strigoaia, rostopasca), acestea din urma fiind si cele mai periculoase.

In general, puterea unei plante, castigata de partea utilizatorului prin tot felul de ritualuri, este neutra, ea putand fi folosita deopotriva pentru a face bine si pentru a distruge.

Matraguna, de exemplu, putea fi un remediu salvator in bolile cu sfarsit letal, atunci cand era culeasa si administrata cu dragoste, cu post si rugaciuni, dar si o arma ucigatoare, atunci cand era insotita de blesteme si ocari.

In afara plantelor toxice, mai exista o categorie de plante magice cu totul aparte - plantele de protectie psihica si magica. Despre acestea, vom vorbi in continuare.

Plante pentru amulete

Fara indoiala ca cei mai in varsta isi amintesc de saculetul pe care li-l punea la gat bunica, atunci cand erau mici, saculet care continea fel si fel de ierburi, care sa-i apere de deochi si boli.

In intreaga Europa a existat aceasta traditie, pana in secolul trecut, traditie care avea foarte mici variatii de la un popor la altul.

Cel mai bine era ca aceste plante sa fie pastrate cat mai aproape de corp, dar ele puteau fi puse si intr-un mic saculet, care era mereu purtat la gat pe sub haine, ori puteau fi puse sub perna ori la capul patului, in timpul somnului.

Si astazi, in satele izolate de munte, mai poti intalni convalescenti, copii ori fete de maritat care poarta la gat fel de fel de plante care sa-i ocroteasca - o traditie veche de milenii, cu o eficienta inexplicabila, dar reala.

Iata cateva plante magice folosite frecvent pentru amulete:

Usturoiul - cativa catei de usturoi pusi intr-o panza si purtati la gat sunt un remediu infailibil pentru ocrotirea copiilor de raceli, de viermi intestinali si de deochi.

Flacaii care mergeau singuri prin padure aveau neaparat o capatana de usturoi la ei, pentru a-i feri de iele ori de Fata Padurii.

De asemenea, barbatii ori femeile vlaguite, care aveau noapte de noapte visuri ude (polutii nocturne), pastrau noaptea la capul patului o capatana sau o cununa de usturoi.

Odolean - este mai cunoscut sub numele de valeriana (Valeriana officinalis), radacina sa fiind un remediu extraordinar pentru protectia fetelor de maritat (mai ales pentru a fi ocrotite de zburatori, care luau vlaga si mintile fetelor).

Radacina de odolean era purtata in general la brau, avand rolul de a indeparta influentele erotice malefice.

Iarba creata - este un ingredient frecvent folosit alaturi de odolean. Sub acest nume, mai este cunoscuta si menta dulce (Mentha viridis), care calmeaza psihicul, reduce iritarea si alunga demonii maniei, precum si pe cei ai pasiunii necontrolate.

Solomonarii de odinioara spuneau ca in noptile intunecate puteau auzi zmeii mergand prin ceruri si spunand: "De n-ar fi odolean si iarba creata,/ Am avea si noi o viata./ Leusteanul de n-ar fi,/ Atunci noi n-am mai pieri".

Leusteanul - era odinioara la mare pret pentru alungarea entitatilor malefice, dar si pentru apararea de "facaturi de dragoste". Se folosea impreuna cu odoleanul si iarba creata, alcatuind o triada invincibila.

Femeile faceau amulete cu ele si puneau aceste trei ierburi intr-o mancare speciala, pe care o dadeau tinerelor fete, inainte de a merge singure cu oile in munte, ca sa le ocroteasca.

Iarba neagra - este o denumire data sanisoarei (Sanicula europaea), fiind folosita mai ales pentru protectia femeilor de blesteme (pentru a nu le seca sau a nu se otravi laptele tinerelor mame, pentru a nu-si pierde fertilitatea tinerele sotii etc.). Se tinea ca si celelalte ierburi, intr-un saculet la gat.

Vascul - este o planta care, pe de o parte, aduce norocul si belsugul in casa, iar pe de alta parte, o apara de blesteme si alunga raul. Vascul, mai ales cel de la Craciun, se tinea pe pragul usii de la intrare, ca sa sperie toate spiritele rele si sa le atraga pe cele bune.

Multe alte plante se folosesc local pentru protectia oamenilor, a caselor ori a animalelor - teiul inflorit, salvia, sanzienele galbene, cimisirul, ramurile de brad. Toate se pastreaza prinse in cununa la icoane ori pe pragul de sus al casei.

Ilie Tudor


"Cautam un preot care
sa ne dezlege"

Legaturile de la picioarele mortului

Constatand ca in ultima vreme tot mai multa lume incearca sa-si rezolve problemele si frustrarile cu ajutorul magiei negre, m-am gandit ca ar fi interesant sa aflam cum ne putem feri de farmece si cum se pot dezlega.

La noi in bloc aud tot mai multe femei care se plang ca au fost amenintate de cate o vecina ca "le aprinde lumanari intoarse"!!
Cat de grave sunt aceste amenintari?

In continuare, am sa va relatez o intamplare legata de acelasi context.

In urma cu peste un deceniu, un tanar de 20-21 de ani face greseala si se culca cu o tanara de 19-20 de ani. Nici nu stie cum, si se trezeste insurat. Peste trei-patru ani are un copil. Dupa sapte-opt ani de la casatorie, barbatul se indragosteste de o alta femeie.

Aceasta iubire este reciproca si foarte frumoasa. Curand, barbatul isi da seama ca vrea sa traiasca alaturi de iubita lui si ii cere nevestei divortul. Initial, ea accepta. Apoi moare o ruda a nevestei si ea ii ia acesteia legaturile de la picioare.

Refuza divortul, ba mai mult, ii spune barbatului ca nu va scapa de ea decat daca "el o omoara pe ea sau daca ea il omoara pe el". Tribunalul respinge divortul. Barbatul si iubita lui isi traiesc in continuare povestea de dragoste.

Dupa cativa ani, el incearca iar sa divorteze, dar fara rezultat, iar soarta face ca el sa fie departe de iubita lui timp de sapte-opt ani. Acum s-au regasit, dar au marea temere ca nevasta practica magie neagra cu legaturile de la mort sau cu altceva.

Intrebari pentru cititori, preoti, initiati:

Ce ar trebui sa faca barbatul si iubita lui ca sa dezlege aceste vraji? Cum sa se apere? Cum ii poate ajuta biserica?

Daca o femeie face vraji ca sa castige un barbat si apoi ca sa-l tina langa ea, atunci legamantul sacru al casatoriei mai este valabil in fata lui Dumnezeu?

La ce pedeapsa trebuie sa se astepte cineva care practica magia neagra?

Exista posibilitatea ca farmecele facute asupra barbatului sa se rasfranga asupra copilului si sa fie "platite" de acesta?

In speranta ca aceste chestiuni intereseaza mai multa lume si ca voi primi raspunsuri la aceste intrebari, va multumesc.A.I.M.

"Intr-o zi, m-a chemat si mi-a spus:
eu ti-am facut farmece si nimeni nu
te poate desface"

Stimata redactie a revistei "Formula As",

Ma numesc Radu Floarea, sunt din Constanta, citesc ziarul dvs. si sunt profund impresionata de tot ceea ce faceti pentru cei in suferinta. Cu inima stransa si cu emotie, am indraznit sa va scriu si eu. Am 53 de ani si de la varsta de 16 ani imi castig painea singura. M-am luptat mereu cu viata. Am fost foarte nefericita.

In mai multe numere de revista, diferite persoane au cerut ajutor ca sa gaseasca un preot, sa le dezlege de blestem. Va rog din tot sufletul si va implor cu lacrimi in ochi sa ma ajutati si pe mine sa gasesc o astfel de adresa.

Cand aveam 25 de ani, o prietena mai mica decat mine cu trei ani, pe nume Lenuta, din invidie si ura ascunsa, desi mancam amandoua din farfurie si eram practic nedespartite (ea avea o situatie buna materiala, era bogata, iar eu eram saraca), mi-a facut farmece si le-a bagat la cap de mort.

M-a chemat intr-o zi la ea, prin 1978, si mi-a spus: "Florica, sa iti spun eu de ce iti merge tie rau. Eu ti-am facut farmece, nimeni nu te poate desface si toata viata nu vei fi fericita".

In august 1988, eu am plecat la Constanta. La un an, am intalnit un vechi prieten, care era vaduv de sapte ani. Am ramas impreuna. In 1989, am mers acasa la el. Nu m-a vrut nici unul din familie, ba si mai rau, soacra mea (intre timp ne-am casatorit) ne-a facut farmece ca sa nu fim fericiti si sa nu avem spor.

Am fost de trei ori in somaj, iar acum lucrez ca femeie de serviciu. Sotul meu, fost casier si administrator la Tribunal, acum e sef de depozit. Ne judecam de sase ani pentru litigiu de munca. Am fost la fel de fel de preoti, am facut dezlegari.

Din 1997, am tinut toate posturile, el este un om foarte bun. Am ajuns si la un Hoge si ne-a spus ca suntem blestemati. De doi ani facem dezlegari mereu. Va rog frumos, daca se poate, sa ne ajutati ca prin intermediul revistei dvs. sa aflu si eu despre acei preoti care dezleaga de blestem.

Sotul meu are argint viu in el, dar s-a localizat. La cine am fost, nu a putut sa i-l scoata, o batrana ne-a spus sa gasim un preot puternic. Va spun toate astea, pentru ca la aceasta varsta nu avem casa si un serviciu stabil.

Nu pot sa astern pe hartie calvarul si disperarea vietii mele, dar sper sa ma intelegeti. Pana la aceasta ora nu am stiut ce este fericirea, am fost numai cu lacrimi pe obraz. Numai Dumnezeu ne-a tinut si Maica Domnului.
Cu stima, respect si emotie, astept ajutor.Radu Floarea - Constanta


Pr. Daniel Goga
Paroh al Bisericii "Sfantul Nicolae" din Bucuresti"Este nevoie sa curatim si
sa sfintim permanent tot ceea ce ne inconjoara, dar cu atat mai mult pe noi insine"

- Preacucernice parinte paroh, revista noastra primeste de la o vreme scrisori de un fel cu care nu s-a mai confruntat pana acum: cititorii nostri se plang de blesteme sau vraji, "legaturi" sau "deochiuri", care le transforma viata in chin.

Neputinciosi in fata magiei negre, ultima lor speranta raman dezlegarile preotesti. Este pregatita biserica ortodoxa sa rezolve aceasta tara a societatii in care traim?

- Exista o carte fundamentala, publicata in mai multe editii in ultimii zece ani, "Pravila Bisericeasca". Aflata la indemana oricui, ea ar trebui sa existe in biblioteca fiecarui credincios.

"Pravila" este o adevarata "farmacie bisericeasca", iar "medicamentele" sunt Sfintele Taine, intre care Sf. Maslu ramane cel mai important pentru astfel de cazuri, pe langa Ierurgiile necesare, cum ar fi "Rugaciune pentru cei ce s-au blestemat", "Rugaciune pentru cei demonizati", "Rugaciune pentru casa bantuita de duhuri necurate" si multe altele.

Crestinul fara prea multe cunostinte teologice trebuie sa inteleaga ca Ierurgiile sunt rugaciuni si slujbe speciale, care se fac de catre preoti, pentru indepartarea efectelor blestemelor sau farmecelor, pentru curatirea omului, a locului unde traieste si a intregii naturi inconjuratoare, spre lauda lui Dumnezeu si mantuirea sufletului.

Este nevoie sa curatim si sa sfintim permanent tot ceea ce ne inconjoara, dar cu atat mai mult pe noi insine, pentru aflarea mantuirii, adica pentru salvarea sufletelor noastre, fiindca, prin pacatele zilnice, omul isi intineaza inima, simturile, casa, mintea, trupul, inclusiv propria familie si oamenii cu care are orice legaturi.

Pana si pentru pacatosii care au recurs la blesteme si vraji exista rugaciuni, daca s-au cait adanc. Cu atat mai mult se fac toate acestea pentru ceilalti, "victimele" lor! Raul circula prin lume in mod incredibil..
.
Daca tu, de pilda, dracui toata ziua un animal domestic, dracul intra in el, caci este ca si cand l-ai afurisit pe bietul animal, iar atunci cand il tai pentru a-l manca, diavolul patrunde si in tine, deci hrana pe care ai afurisit-o cand era vie ti se face osanda in clipa cand o consumi, tu fiind convins, in ignoranta ta, ca nu faci altceva decat sa te hranesti ca sa poti munci pentru intretinerea familiei.

Din tine, satana intra si in sotie sau sot, prin impreunare, apoi ii copleseste pe copii si se instaleaza in intreaga casa... Iata ce efecte catastrofale poate avea, pe nevazute si pe nesimtite, banala dracuire repetata a unei fiinte vii, domestice. Darmite efectele unui blestem!

In ce-i priveste pe preoti, cei chemati sa duca la implinire aceste puternice rugaciuni, ei sunt, conform unei formule consacrate, "doctori de suflete". Adaug ca, uneori, preotul reuseste sa vindece chiar si trupul cu puterea lui Dumnezeu, acolo unde medicul obisnuit nu mai are ce face.

Aceeasi comparatie intre medic si preot, ca "doctor al sufletului", este valabila si in cazul exorcistilor, care exista atat in catolicism, cat si in ortodoxie, chiar daca lumea cunoaste prea putin asemenea amanunte.

Un doctor, cand termina facultatea, devine medic generalist. Abia dupa mai multi ani de practica, el se specializeaza intr-un anume domeniu medical, adica se face oncolog, cardiolog, chirurg etc.

La fel sunt si preotii, astazi, in Romania! Dupa absolvirea Teologiei, un parinte are nevoie de o indelungata ucenicie, ca slujitor bisericesc.

Abia dupa aceea isi simte cu adevarat vocatia si alege sa devina liturghisitor, catehet, duhovnic, exorcist s.a.m.d. Acestia toti sunt "harismatici", adica egali in harul daruit de Dumnezeu, insa stralucesc, cu atat mai mult, fiecare intr-un anumit domeniu al preotiei.

- Exista vreo pedeapsa in randuiala bisericeasca, in afara de Judecata lui Dumnezeu, pentru cei care folosesc asemenea practici de magie neagra impotriva aproapelui lor?

- Desigur! Sfanta Scriptura condamna magia neagra. Blestemele, vrajitoria sau alte "legaturi" sunt lucrarea ascunsa a diavolului sub diferite forme. Scriptura Veche pedepsea cu moartea pe vrajitori.

Daca cineva chema sufletul vreunui mort, adica facea "spiritism", in limbaj modern, sau se indeletnicea cu vrajitoria, urma sa fie ucis cu pietre, "iar sangele lor sa cada asupra capetelor lor".

De asemenea, Noul Testament, prin cuvintele Sf. Ap. Pavel, avertizeaza ca cel care se duce la vrajitori da dovada de necredinta, "socotind ca poate sa bea si din paharul Domnului, si din cel al diavolului".

Tocmai de aceea, "Pravila" de care pomeneam la inceput spune raspicat ca blestematorul, fermecatorul, vrajitorul, prezicatorul, cel care leaga dobitoacele ca sa fie sterpe sau fura laptele, cel care leaga barbati sau femei, ca sa nu se poata cununa, si toti cei de felul acestora sunt opriti 20 de ani de la Impartasanie, dar cu conditia sa se pocaiasca si sa posteasca neintrerupt.

Exista si fenomene mai rar intalnite, ale unor crestini care se blestema pe sine sau ale preotilor care fac vraji, motiv pentru care sunt "caterisiti", adica opriti de la slujire.

Dar cea mai dramatica pedeapsa pe care o poate aplica biserica, numai prin intermediul Sfantului Sinod, este "Anatema"... Ea se rosteste contra celor care dispretuiesc si hulesc adevarurile sfinte, ducandu-i pe altii la ratacire si pierzare de suflet.

Anatema cuprinde blestem, afurisenie si predarea celui anatemisit pe mana satanei, devenind mort sufleteste si vrajmas al lui Dumnezeu.

Ceea ce este pedeapsa cu moartea in legile laice de stat ramane anatema in legile bisericesti!

- Parinte, printre credinciosi exista impresia ca biserica ortodoxa se fereste sa isi asume exorcizarea, dezlegarea de blesteme si vraji, iar preotii care implinesc asemenea ritualuri nu sunt vazuti cu ochi buni de catre superiorii lor.

- Aceasta impresie nu este obiectiva, nu acopera o realitate, iar eu imi asum raspunderea unei asemenea afirmatii, in calitate de preot paroh care lucreaza in fiecare zi cu nenumarati crestini!

Nici vorba sa fie biserica vinovata de asa ceva, dimpotriva, crestinii pasesc pragul sfintelor lacasuri cu sufletul indoit, rataciti, cu putina credinta si fara osteneala.

Orice om aflat in suferinta vrea sa fie vindecat peste noapte, si atunci cand vede ca semnele bune intarzie sa apara, isi pierde rabdarea si bate in retragere.

Asta se cheama "nesimtire" duhovniceasca sau "impietrirea inimii". Biserica, dupa cum ati vazut in cele spuse aici, are un arsenal vast de mijloace pentru tamaduire sau macar alinare. Nici o masina nu porneste, daca nu intorci cheia in contact!

Sa faca biserica mai mult? Dar stii tu exact de cat anume ai nevoie?! Spune-mi cat poti sa duci, ca sa stiu cat pot sa-ti dau... Preotul trebuie sa tina cont de "cresterea duhovniceasca" a omului. Daca ii da prea mult, il sufoca.

Nici unui copil de clasa primara nu-i incarci ghiozdanul prea mult, caci ii strambi spinarea. Crescand duhovniceste, crestinul isi va lua singur greutatea la spinare si abia apoi va vedea efectele binefacatoare. Nu-ti place un anumit preot?

Nu te intelegi cu un anume duhovnic? Du-te la altul! Nu te opreste nimeni. Esti liber sa cauti pana vei gasi slujitorul potrivit.

Duhovnicii sunt, iertata sa-mi fie comparatia, ca si incaltamintea. Un duhovnic cu faima poate sa fie pentru cineva ca un pantof mult prea larg, ce te incurca la mers. Un parinte mai mic in duhovnicie te strange ca un pantof prea stramt.

Cauta, pana vei gasi slujitorul potrivit, caci daca umbli fara pantofi in picioare, poti calca in cioburi si te ranesti, adica nu e bine sa stai fara duhovnic langa tine, deoarece risti sa cazi in ispite mari sau necazuri grele, din care nu stii cum sa mai iesi.

Preotul trebuie sa fie prietenul si aliatul tau, caci noi toti suntem creaturi unice ale lui Dumnezeu, dar nu solitare, singuratice, tot asa dupa cum mantuirea este personala, dar nu subiectiva.

Crede si vei intelege, fii intelept si vei dobandi ascultare, deci rabdare... Abia atunci vei cere si ti se va da in Numele Celui de Sus!

Marius Petrescu

Printre preotii exorcisti, care se bucura de o vie pretuire in scrisorile cititorilor nostri, se afla parintele Daniil Horga, din com. Calugareni, jud. Suceava

formula as

L.E.-citind articolul am gasit PRAVILA BISERICEASCA PENTRU CEI INTERESATI AICI

Wednesday, April 21, 2010

Rugaciune pentru casa suparata de duhuri rele


Se face mai intai sfintirea cea mica a apei.


Domnului sa ne rugam. Doamne miluieste !


Doamne, Dumnezeul mantuirii noastre, Fiul Dumnezeului celui viu, Care Te porti pe heruvimi; Cel ce esti mai presus decat toata incepatoria si stapania si puterea si domnia; Tu, cel mare si infricosator peste toti care sunt imprejurul Tau; Cel ce ai asezat cerul deasupra noastra si ai facut pa­mantul cu taria Ta si ai indreptat lumea cu intelep­ciunea Ta;


Care cutremuri din temelie cele de sub cer, incat si stalpii lor se clatina; Cel ce zici soarelui si nu rasare, ascunzandu-se dupa stele; Care ame­ninti marea si o usuci pe ea; a Carui manie topeste stapaniile si puterile, si din pricina Caruia pietrele s-au sfaramat;


Care ai zdrobit portile cele de arama si zavoarele cele de fier le-ai rupt, pe cel tare l-ai legat si pe slujitorii lui i-ai risipit; pe tiran cu crucea Ta l-ai doborat si pe balaur cu undita intruparii Tale l-ai prins si cu lanturi l-ai legat in intunericul iadului.


Tu, Doamne, intarirea celor ce-si pun nadejdea in Tine, zidul cel tare al celor ce si-au pus increderea in Tine, departeaza, izgoneste si imprastie toata lucra­rea diavoleasca, toata navalirea satanei, toata ban-tuiala puterii celei potrivnice de la casa aceasta si de la cei ce locuiesc in ea, care poarta semnul crucii Tale celei biruitoare si infricosatoare impotriva demo­nilor, si care cheama numele Tau cel sfant.


Asa, Doamne, Care ai izgonit legiunea de demoni si ai poruncit duhului celui surd si mut si necurat sa iasa din omul cel cuprins de el si sa nu se mai in­toarca; Cel ce ai nimicit toata tabara vrajmasilor nostri cei nevazuti, iar credinciosilor ce Te cunosc pe Tine le-ai zis:


Iata, va dau voua putere sa calcati peste serpi si peste scorpii si peste toata puterea vrajmasului, insuti, Stapane, pazeste pe toti care sunt in casa aceasta de toata vatamarea si ispita, izbavindu-i de frica de noapte, de sageata ce zboara ziua, de lucrul ce umbla in intuneric, de intalnirea cu demonul de amiaza, pentru ca robii Tai si roabele Tale si pruncii, indulcindu-se de ajutorul Tau si cu tabara ingereasca fiind paziti, toti ca unul, intr-un gand, cu credinta sa cante: Domnul este ajutorul meu si nu ma voi teme de ce-mi va face mie omul. Si iarasi: nu ma voi teme de rau, pentru ca Tu cu mine esti.


Caci Tu esti, Dumnezeule, intarirea mea, Stapanitor tare, Domn al pacii, Tata al veacului ce va sa fie, si imparatia Ta este imparatia vesnica. Ca a Ta, a Unuia, este imparatia si puterea si slava, impreuna cu Parintele Tau cel fara de inceput si cu Preasfantul Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.





via crestinortodox.ro

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Share

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites