Sunt gravidă, ce să fac?
3 days ago
Showing posts with label cultura dacica. Show all posts
Showing posts with label cultura dacica. Show all posts
Saturday, October 5, 2013
Tuesday, September 11, 2012
Monday, September 10, 2012
Friday, June 29, 2012
Friday, June 8, 2012
Sarmizegetusa. Agitatie mare in jurul Sarmizegetusei. Se foloseste tehnologie de varf, dar se pastreaza secretele. Orasul secret de sub Sarmizegetusa? BBC şi Discovery, scanează Sarmizegetusa ascunsă! Ministrul Culturii, se agita si el. Ce sa fie totusi?
Saturday, June 2, 2012
Adevărul despre daci
Daniel Roxin: Adevărul despre daci: Dacii înseamnă cu mult mai mult decât vor istoricii sistemului să credem. Dacii erau bogați și puternici, erau curajoși și drepți. D...
Saturday, May 19, 2012
Monday, April 16, 2012
Wednesday, March 21, 2012
Thursday, March 15, 2012
Saturday, March 3, 2012
Ritualul de nemurire al „lupilor” geto-daci
Dausdava, Cetatea lupilor cum o numea Ptolomeu si dupa cum era trecuta pe hartile romanilor, se afla langa Sborianovo, Bulgaria si dateaza din secolul IV i.C.
Cetatea Lupilor geti
1. In camera mortuara a lui Dromihete se intra printr-o poarta „maramureseana” din piatra
Rezervatia arheologica Sborianovo este unica din punct de vedere al pastrarii datinilor si simbolurilor sacre geto-dace din primul mileniu i.C., iar acest lucru se datoreaza influentelor elene de decorare a mormintelor, in locul sobrietatii arderii pe rug, care caracteriza ritualul de inmormantare mai inspre interiorul teritoriului geto-dac.
Exceptie facand „hora mortului”, acel obicei care i-a uimit pe istoricii antici, dar care nu reprezenta decat bucuria dobandirii nemuririi prin trecerea sufletului dincolo de sfera terestra.
Un mormant impresionant de la Svestari, aflat sub protectia UNESCO, se crede ca este al renumitul rege get Dromihete, cel care i-a dat o lectie de „strategie” trufasului macedonean Lisimah.
Cele sapte cai spre nemurire
2. Placa din zidul cetatii ce arata ca este vorba de Cetatea Soarelui, Helis, numita de greci
„Posibil sa fie un ritual legat de conceptul de nemurire al getilor, atat de specific lor”, spune Georgova. Complexul se afla sub camera mortuara a regelui, intr-o incapere destinata special asezarii acestor sapte straturi de placi de piatra.
3. Cetatile aveau functie dubla, administrativa si religioasa, cuprinzand cultul zeilor cabiri, asociati cu focul si metalurgia, dupa cum se vede din aceasta placa, desprinsa parca din „Miorita”
Si in conceptia samanica intalnim copacul cosmic cu cele sapte brate prin care se iese din spatiul terestru. In credintele populare romanesti, Raiul are sapte trepte sau sapte etape de purificare a sufletului, o impletire a crezurilor stravechi cu invatamintele crestine.
„7” este si modulul numeric folosit la construirea sanctuarului mare de la Sarmisegetuza, care are 30 de formatiuni a cate 7 stalpi. Cerul este impartit in 7 straturi: atmosfera, exosfera, ionosfera, termosfera, mezosfera, stratosfera si troposfera. Omul are 7 puncte energetice, chakrele potrivit mai multor credinte.
Mormantul regelui Dromihete
4. Floarea cu patru petale este cunoscuta ca simbol regal, aflat pe scutul lui Decebal de pe Columna lui Traian de la Roma
Relatarile istoricilor povestesc despre remarcabila diplomatie a acestui lider militar, datorita caruia multe dintre cetatile cucerite de macedoneni au fost returnate proprietarilor de drept.
Bucraniul este poate cel mai vechi simbol al puterii, intilnit inca de la Tartaria, iar simbolul regal avea culorile rosu, galben si albastru
Desi inferiori din punct de vedere numeric, getii foloseau un „truc” devenit peste timp strategie: pustiirea terenurilor pe care inamicii avansau, pentru a grabi epuizarea trupelor inainte de confruntare.
Intr-unul dintre aceste episoade, insusi fiul lui Lisimah, Agatocles, avea sa fie luat prizonier. Pentru a fi sigur ca armata macedoneana o va lua pe traseul „otravit”, Dromihete l-a trimis pe aliatul sau, getul odirs Seutes, sa cistige increderea lui Lisimah. Acesta, ii rataceste pe macedoneni prin locuri grele de umblat, fara surse de alimente si fara apa, pentru ca Seutes ii avertizase din „prietenie” ca apa e ortavita.
Istovita, armata macedoneana a sfirsit prin a fi inconjurata si capturata de getii lui Dromihete si dusa la Helis, cetatea de scaun a dinastului get. Desi acesta reprezenta o prada importanta de razboi, Dromihete, strateg cu planuri pe termen lung, l-a eliberat si l-a incarcat cu daruri, iar Lisimah i-ar fi dat fata de sotie.
Vartejul spre centrul Universului
Cupola mormintelor regale, cu vartejul de iesire din aceasta lume
Constructia se remarca prin cupola, stil atribuit de istorici vechilor masageti. Decoratiunile interioare rprezinta motivele religioase de origine getica. Bucraniul este poate cel mai vechi simbol al puterii, intilnit inca de la Tartaria.
7. Caleasca regala din cortegiul funerar si calul preferat, care urma sa fie sacrificat
Dar niciodata nu s-a stiut ce culori erau folosite, pana la “Mormantul regal” de la Sveshtari: rosu, galben si albastru. Exact cum aveau sa le foloseasca mai tarziu mesterii Cosmati, tot de origine geto-daca, cei care au facut celebrul mozaic din Westminster Abbey pentru ritualul de incoronare al regilor britanici.
Si tot pentru a „tivui” marginea universului, care desparte lumea terestra de cea cosmica. Frizele cupolei din registrul cel mai de sus formeaza un vartej al carelor, ca si cand astfel ar fi iesit din viata terestra marele rege razboinic.
Camera mortuara principala este strajuita de patru coloane dorice si una in stil corintian care sustin o friza. Intre acestea sunt cuprinse reliefurile a zece cariatide, reprezentante cu mainile ridicate deasupra capetelor, jumatate femei si jumatate plante.
Ornamentele din camerele mortuare ale regelui si sotiei nu sunt finalizate, lasand loc ipotezei ca cei carora le era destinat mormantul decedasera in mod neprevazut.
Atat friza cat si decoratiunile interioare sunt unice surse ce arata cum se traia la curtea unui rege get, e adevarat, influentat de fastul grec, dar respectand vesmantul traditional al getilor. Demn de remarcat ca la acea vreme femeile gete purtau sorturi cu pieptar peste rochiile din panza topita, albe, cu cusaturi pe margini.
O usa din piatra masiva, cu ornamente perpetuate in mestesugul portilor maramuresene, ascunde camera regelui defunct, sub care se afla acel misterios complex de sapte straturi de piatra, caruia nu i s-a gasit inca explicatia. Din nefericire, obiectele din metale pretioase au fost furate inca din antichitate.
Mormantul lui Seutes
8. Friza de la Westminster Abbey, cu floricele rosii, galbene, albastre, care tiveste Universul, dupa conceptia mesterilor de origine getica
Pe peretii pasajului de trecere sunt pictate scene de batalie. Doua armate sunt aliniate fata in fata, iar doi razboinici, cel mai posibil sefii armatelor respective, se lupta in fata acestora, dupa tipicul antic. Cupola are acelasi vartej pictat, element de credinta a getilor despre iesirea din lumea terestra.
Nobilul sta pe un tron, cu o cununa de lauri pe cap. Cei doi sunt inconjurati de servitori care le aduc fructe, uleiuri, bijuterii si o manta. Alaturi de ei sunt muzicantii cu trompete, instrumente martiale. La sfarsitul procesiunii, doi ingrijitori conduc o caleasca trasa de patru cai si calul celui decedat, ale carui oseminte au fost descoperite in antecamera.
Mormantul se afla langa Seutopolis, capitala regelui getilor odrisi Seutes al III-lea. Setopolis era mai mult o cetate de scaun decat un oras, asa cum erau mai toate centrele de conducere ale printilor geto-daci.
Cetatea avea o functie duala, de venerare a zeilor cabiri, asociati cu focul si metalurgia, si a lui Dionisos, si de centru administrativ, cu cladiri oficiale, locuintele fiind construite in afara zidurilor cetatii. Seutes al III-lea era un rege-preot, Marele Preot al cultului cabirilor.
Cimitirul de la Seutopolis cuprinde mormintele tumulare ale elitei, razboinicii fiind ingropati cu caii lor de batalie, in timp ce supusii erau arsi si cenusa pusa in urne, langa care se depuneau ofrande alimentare si bijuterii pretioase.
autor-ADINA MUTAR /via marea enciclopediea getodacilor
cybershamans (karmapolice) / CC BY-NC-ND 3.0
Thursday, March 1, 2012
Tuesday, February 28, 2012
Sfanta paine a vlahilor (II)
12 septembrie 2009 - pomana in timpul vietii (satul Rudna Glava)
Pomana in timpul vietii. Origini geto-dace
Se pare ca viziunea pe care o au vlahii despre viata de apoi isi trage radacinile din conceptia religioasa si practicile cultice daco-getice. Marele istoric grec Herodot confirma la tracii din sudul si nordul Dunarii existenta unor banchete rituale ale asociatiilor secrete ale initiatilor, alesi ai marelui zeu Zamolxis, pe care acesta ii chema la ospetele rituale, atat lor, cat si urmasilor lor asigurandu-li-se nemurirea.
"Aceasta credinta intr-o post-existenta in forme materiale analoge vietii terestre - credinta pe care o intalnim si la egipteni, la persi, la celti sau la germani - dovedeste nivelul superior al gandirii religioase a daco-getilor",observa Ovidiu Drimba, in "Istoria culturii si civilizatiei".
Un exemplu pastrat pana astazi este obiceiul priveghiului "vesel", ce poate fi intalnit (tot mai rar, ce-i drept) in Maramures si in sudul Dunarii, o prelungire clara a ospatului funerar daco-tracic, insotit de purtarea unor masti comice, dar si de veselie, glume sau bufonerii. In septembrie 2009, intr-o localitate sarbeasca locuita de vlahi, arheologul Paun Es. Durlic a participat la o asemenea pomana vesela facuta inca din timpul vietii.
Ea s-a petrecut in satul Rudna Glava, organizata de Dara si Mihajlo Makulovic. La pomana au cantat trompetisti, a fost bucurie generala si s-a dansat in centrul satului.
"Parca nimic nu s-ar fi schimbat din secolul al V-lea i. Hr., cand Herodot ii descria pe tracii care plangeau cand se nastea un copil si se bucurau, dansau si petreceau la moartea cuiva. Prin moarte, omul se elibera de chinurile vietii si ajungea in starea de fericire eterna", scrie Paun Es. Durlic in lucrarea sa.
Raiul din paine
Majoritatea batranilor vlahi, in special cei din zonele muntoase, isi inchipuie raiul ca pe un camp impartit in doua zone. Intr-una, spun acestia, este bezna fara sfarsit, e frig, nu e apa, iar iarba e uscata si neagra. Acolo locuiesc cei care au murit fara lumanare.
Pentru ca sufletul sa poata trece in campul cu flori (de fapt, florile primite de cel mort la fiecare pomana), trebuie ca inainte de Pasti, in primii trei ani de dupa moarte, sa primeasca pomana alba.
Painea de la pomana alba reprezinta raiul: cele sapte bobite din centru simbolizeaza cele sapte zile din saptamana, care, desi sunt intrerupte de moarte, continua in viata de apoi. In jurul celor sapte bobite este cercul solar, care cu lumina sa trezeste natura din somnul iernii.
Nu se stie daca in lumea de dincolo campul este luminat de soare, dar se crede ca si acolo sunt zile si nopti. In cantecele funebre, numite de vlahi petrecaturi, cel care pleaca din lumea aceasta nu trebuie sa urmeze cursul apei, pentru ca apa nu se mai intoarce, ci pe cel al soarelui, pentru ca el renaste in fiecare zi. Totusi, raiul e foarte luminos, pentru ca sunt aprinse multe lumanari, date de cei vii impreuna cu pomana.
In mijlocul campului e un copac imens, de sub care izvoraste un izvor cu apa rece. Aici isi potolesc setea cei adormiti pentru ca, pe lumea cealalta, setea e foarte puternica. Odata cu pomana alba, dintr-un lemn uscat se face o mica pluta pe care se lipeste o lumanare taiata in forma de cruce. Cei care au murit nu pot bea cata apa vor din izvorul de dincolo, ci doar atata cat a plutit pomana (pluta cu lumanare in forma de cruce).
Geografia lumii de apoi, asa cum si-o imagineaza vlahii, prezinta uimitoare asemanari cu cea mesopotamiana, unde paradisul, gradina cu un copac sacru si un izvor, este pazit de Regele-Gradinar, nimeni altul decat Dumnezeu.
Alaturi de reprezentarea lumii de dincolo, setea cumplita pe care trebuie sa o indure cei morti este un alt element pe care il regasim, atat la vlahi, cat si la mesopotamieni, semn ca cele doua culturi se inrudesc.
Craciunul - nasterea painii care se jertfeste
La Craciun, femeile vlahe fac o paine speciala, careia ii spun Colacu' lu' Crasun. Din casa traditionala vlaha nu poate lipsi acest colac magic, pentru ca asigura norocul si sanatatea celor din familie, dar si fertilitatea animalelor si rodul pamantului. In aceste zile deosebite, daca vom poposi pe meleagurile vlahilor, ii vom putea auzi urandu-si: "Si na, tot inaince".
La fel ca si painea euharistica, painea Craciunului se face din graul cel mai curat si din faina cea mai fina. In popor, exista credinta ca in fiecare bob de grau se poate vedea chipul Mantuitorului, care prin nasterea, moartea si invierea sa a eliberat lumea din pacat.
Graul reface anual ciclul izbavirii hristice: cazand in pamant, bobul se trezeste la viata, incolteste, iar din el creste spicul plin de boabe noi. In "Colindul rastignirii", pe care il canta romanii nord-dunareni, se spune ca in timpul crucificarii, sangele lui Hristos s-a transformat in vin, carnea in grau, iar sudoarea in mir:
"Si unde-mi batea/ In maini si-n picioare/ Cuie si piroane,/ Sange pornea. Si unde cadea,/ Vin ca se facea/ Si se aduna./ Si cand imi facea/ Un brau de macies/ Si cand ma-ncingea,/ Carnea-mi curgea/ Si unde-mi cadea,/ Sfant grau se facea, / Crestinii veneau/ Si se hraneau./ Cununa de spini/ Si-n cap mi-o punea, / Sudoare-mi curgea/ Si unde-mi cadea,/ Sfant mir se facea,/ Crestinii veneau/ Si se miruiau".
In sarbatoarea Craciunului si in drumul ritual al bobului de grau prin paine, pana la cer, se impletesc doua credinte: crestinismul si cultul precrestin al soarelui. Constient ca viata depinde de soare, omul preistoric vedea apocalipsa in solstitiul de iarna, ingrozit fiind ca soarele va muri. Dupa aceea, insa, ziua crestea, iar bucuria luminii invingea intunericul.
Pe vasele descoperite in mormintele de la Vucedol, localitate situata pe malul croat al Dunarii, profesorul Aleksandar Durman a descifrat mesaje care se refera la convingerea celor de atunci ca mortii se pot intoarce, precum soarele sau stelele cazatoare, care revin pe cer, dupa ce au disparut o vreme si au stat in apele intunecate aflate dincolo de linia orizontului.
Datorita naturii sale sincretice, Craciunul este considerat si astazi sarbatoare a celor adormiti: cum soarele moare si renaste (apune si rasare), asa si omul poate sa plece si sa se intoarca. Vlahii isi exprima aceasta credinta prin paine. Astfel, toate ornamentele care apar pe Colacu' lu' Crasun se regasesc pe painea data de sufletul mortilor.
"Aceste ritualuri ale painii", observa profesorul Milan Vukomanovic, de la Facultatea de Sociologie din Belgrad, "exprima un simbolism antropomorf, facand trimitere, in acelasi timp, la cultul stramosilor si la credintele similare referitoare la legatura dintre lumea de aici si cea de dincolo, ordinea naturala si supranaturala a lucrurilor, care influenteaza viata de zi cu zi, la ciclul anual si calendarul activitatilor agricole".
Specialist in sociologia religiilor, profesorului Vukomanovic i se pare interesant ca "desi vlahii sunt crestini, biserica a jucat un rol foarte mic in ceea ce priveste traditia lor referitoare la viata de dupa moarte. Vechiul strat precrestin al unui sistem magico-religios a acceptat doar partial noua religie crestina si a transformat-o substantial, privilegiind miturile si ritualurile arhaice".
In Banatul sarbesc, la Voivodina (localitatea Kremenjak, langa Vrsac) s-a descoperit un obiect arheologic original numit painea de lut. Dupa parerea arheologilor, aceasta reprezinta un model de paine neolitica, apartinand culturii Vinca. In prezent, obiectul este expus la Muzeul Voievodinei din Novi Sad.
Comparand aceasta paine cu Colacu' lu' Crasun, Paun Es. Durlic constata ca, "in ceea ce priveste simbolurile, singura diferenta consta in transformarea romburilor in cruce dubla. Se presupune, de asemenea, ca romburile (de pe painea neolitica) ar proveni din svastica".
De asemenea, pe Colacu' lu' Crasun, spirala de pe mijloc, din partea dreapta, are sapte crestaturi facute in coca. Sunt astfel reprezentate cele sapte zile ale saptamanii, guvernate de cele sapte corpuri ceresti cunoscute in lumea veche: luni (ziua Lunii), marti (ziua lui Marte), miercuri (ziua lui Mercur), joi (ziua lui Jupiter), vineri (ziua Venerei), sambata (ziua lui Saturn), duminica (ziua Soarelui).
Imagine a lumii, asa cum este ea impartita in trei straturi (lumea de jos, lumea aceasta si lumea de sus), Colacu' lu' Crasun reflecta si divizarea pe orizontala, in doua parti (aici si dincolo). Cand aici rasare soarele, dincolo se intuneca si mortii se pregatesc sa doarma. Cei de dincolo se trezesc cand la noi ziua porneste inapoi. Din aceasta cauza, pomana nu se da niciodata dimineata, pentru ca mortii dorm si nu pot fi prezenti.
La vlahi, doar femeile cunosc taina painii sfinte si rostul ei, legat de cultul mortilor. Pomana are reguli stricte care, daca sunt incalcate, nu mai poate fi trecuta granita dintre cele doua lumi.
Din acest motiv, cel care incearca sa le impiedice pe femei sa-si duca secretul mai departe, asa cum l-au invatat de la mamele si bunicile lor, este marginalizat de comunitate, fiind considerat pacatos.
O mare confuzie in perpetuarea acestui mesaj sfant o creeaza brutarii, care in ultima vreme au preluat de la femeile in varsta pregatirea pomenii. Simplificand procesul tehnologic al prepararii painii, ei elimina o parte din simbolurile arhaice.
PAUN ES. DURLIC
etnolog, director al muzeului din Majdanpek
- Sunteti etnolog, v-ati dedicat peste 25 de ani cercetarii pe teren, dar aveti solide cunostinte de arheologie. Cum v-ati apropiat de acest domeniu?
- Inainte de etnologie, arheologia preistorica (in special arheometalurgia si neoliticul) a fost prima mea dragoste. M-am nascut la Rudna Glava, satul unde a fost descoperita si cercetata cea mai veche mina din Europa si care apartine culturii Vinca.
In linie dreapta, Vinca se afla la o distanta de aproximativ 10 kilometri fata de Portile de Fier si de Lepenski Vir. La numai cativa ani dupa inceperea sapaturilor de la Rudna Glava, echipa de arheologi m-a luat in mijlocul ei. Dragostea pentru aceasta stiinta dureaza pana astazi.
- Marija Gimbutas, mare arheolog si profesor la Universitatea Harvard din SUA, a fost primul sustinator al ideii ca semnele descoperite in localitatile sud si nord dunarene reprezinta cea mai veche scriere din lume. Cand si cum v-a venit ideea de a compara scrierea sistematizata de Marija Gimbutas cu semnele de pe painea vlahilor?
- Revelatia s-a produs in momentul cand am cercetat jertfelnicele de la Vlasac. Contempland semnele de pe ele, am inteles ca am in fata mea cel mai vechi mesaj scris de pe planeta. Un mesaj adresat zeilor, cei care garantau viata si in lumea de dincolo.
Acelasi mesaj pe care il gasim si in ritualurile geto-dacilor si care explica importanta si permanentizarea cultului mortilor in sudul si nordul Dunarii. Fiecare paine rituala reprezinta un "cuvant" al limbajului sfant prin care omul se adreseaza zeilor, cu convingerea ferma ca numai prin aceasta comunicare poate obtine viata vesnica.
- Cum explicati faptul ca femeile sunt pastratoarele acestei vechi scrieri?
- In traditiile vlahilor legate de cultul mortilor, femeile implinesc viata rituala, din care barbatii sunt exclusi. In acest sens, comunitatea vlaha din Serbia de rasarit inca traieste in matriarhat. Barbatii sunt receptivi la schimbarile care vin prin influenta factorilor externi.
Ei ies din cercul familiei si merg in lumea externa (armata, razboi, scoala, comert, vanatoare, munca pamantului, activitati politice), unde se intalnesc cu noul si il introduc in viata familiei, dar nu si in viata rituala, pentru ca viata rituala e inchisa pentru ei.
Pe de alta parte, femeile se introduc in acest ritual de timpuriu, de la sapte-noua ani, si raman pana la varsta batranetii profunde, practic, pana la sfarsit, pentru ca si in ultimele clipe ale vietii, ele dirijeaza cum trebuie implinite ritualurile din ciclul mortii, in care painea sfanta si pomana au locul central.
Iar pentru ca totul sa decurga fara gres, cele mai inteligente femei din familie decid felul in care arata painile, denumirile, numarul si functia lor, straduindu-se sa pastreze ce au invatat de la bunicile lor si sa transmita mai departe mostenirea ritualica.
- Painea "scrisa" a vlahilor va avea doar un rol decorativ in viitor sau isi va pastra functia sacrala?
- Pe baza tuturor observatiilor facute pe teren in ultimii 25 de ani, sunt sigur ca painea sfanta va supravietui, insa se va micsora considerabil numarul femeilor care stiu sa "citeasca". Exista deja zone in care painile rituale aproape au disparut sau unde au devenit un simplu element decorativ. Din fericire, sunt zone (ca de pilda, Gornji Porec, Gornji Pek, Homolje, Srednje si Donje Crnorecje) unde mesajul painii sfinte a vlahilor va fi pastrat multa vreme de acum inainte.
Foto: PAUN ES. DURLIC
Se pare ca viziunea pe care o au vlahii despre viata de apoi isi trage radacinile din conceptia religioasa si practicile cultice daco-getice. Marele istoric grec Herodot confirma la tracii din sudul si nordul Dunarii existenta unor banchete rituale ale asociatiilor secrete ale initiatilor, alesi ai marelui zeu Zamolxis, pe care acesta ii chema la ospetele rituale, atat lor, cat si urmasilor lor asigurandu-li-se nemurirea.
"Aceasta credinta intr-o post-existenta in forme materiale analoge vietii terestre - credinta pe care o intalnim si la egipteni, la persi, la celti sau la germani - dovedeste nivelul superior al gandirii religioase a daco-getilor",observa Ovidiu Drimba, in "Istoria culturii si civilizatiei".
Un exemplu pastrat pana astazi este obiceiul priveghiului "vesel", ce poate fi intalnit (tot mai rar, ce-i drept) in Maramures si in sudul Dunarii, o prelungire clara a ospatului funerar daco-tracic, insotit de purtarea unor masti comice, dar si de veselie, glume sau bufonerii. In septembrie 2009, intr-o localitate sarbeasca locuita de vlahi, arheologul Paun Es. Durlic a participat la o asemenea pomana vesela facuta inca din timpul vietii.
Ea s-a petrecut in satul Rudna Glava, organizata de Dara si Mihajlo Makulovic. La pomana au cantat trompetisti, a fost bucurie generala si s-a dansat in centrul satului.
"Parca nimic nu s-ar fi schimbat din secolul al V-lea i. Hr., cand Herodot ii descria pe tracii care plangeau cand se nastea un copil si se bucurau, dansau si petreceau la moartea cuiva. Prin moarte, omul se elibera de chinurile vietii si ajungea in starea de fericire eterna", scrie Paun Es. Durlic in lucrarea sa.
Raiul din paine
Majoritatea batranilor vlahi, in special cei din zonele muntoase, isi inchipuie raiul ca pe un camp impartit in doua zone. Intr-una, spun acestia, este bezna fara sfarsit, e frig, nu e apa, iar iarba e uscata si neagra. Acolo locuiesc cei care au murit fara lumanare.
Capul pomenii albe
�
Painea de la pomana alba reprezinta raiul: cele sapte bobite din centru simbolizeaza cele sapte zile din saptamana, care, desi sunt intrerupte de moarte, continua in viata de apoi. In jurul celor sapte bobite este cercul solar, care cu lumina sa trezeste natura din somnul iernii.
Nu se stie daca in lumea de dincolo campul este luminat de soare, dar se crede ca si acolo sunt zile si nopti. In cantecele funebre, numite de vlahi petrecaturi, cel care pleaca din lumea aceasta nu trebuie sa urmeze cursul apei, pentru ca apa nu se mai intoarce, ci pe cel al soarelui, pentru ca el renaste in fiecare zi. Totusi, raiul e foarte luminos, pentru ca sunt aprinse multe lumanari, date de cei vii impreuna cu pomana.
In mijlocul campului e un copac imens, de sub care izvoraste un izvor cu apa rece. Aici isi potolesc setea cei adormiti pentru ca, pe lumea cealalta, setea e foarte puternica. Odata cu pomana alba, dintr-un lemn uscat se face o mica pluta pe care se lipeste o lumanare taiata in forma de cruce. Cei care au murit nu pot bea cata apa vor din izvorul de dincolo, ci doar atata cat a plutit pomana (pluta cu lumanare in forma de cruce).
Geografia lumii de apoi, asa cum si-o imagineaza vlahii, prezinta uimitoare asemanari cu cea mesopotamiana, unde paradisul, gradina cu un copac sacru si un izvor, este pazit de Regele-Gradinar, nimeni altul decat Dumnezeu.
Alaturi de reprezentarea lumii de dincolo, setea cumplita pe care trebuie sa o indure cei morti este un alt element pe care il regasim, atat la vlahi, cat si la mesopotamieni, semn ca cele doua culturi se inrudesc.
Craciunul - nasterea painii care se jertfeste
La Craciun, femeile vlahe fac o paine speciala, careia ii spun Colacu' lu' Crasun. Din casa traditionala vlaha nu poate lipsi acest colac magic, pentru ca asigura norocul si sanatatea celor din familie, dar si fertilitatea animalelor si rodul pamantului. In aceste zile deosebite, daca vom poposi pe meleagurile vlahilor, ii vom putea auzi urandu-si: "Si na, tot inaince".
Colacu' lu' Crasun
�
Graul reface anual ciclul izbavirii hristice: cazand in pamant, bobul se trezeste la viata, incolteste, iar din el creste spicul plin de boabe noi. In "Colindul rastignirii", pe care il canta romanii nord-dunareni, se spune ca in timpul crucificarii, sangele lui Hristos s-a transformat in vin, carnea in grau, iar sudoarea in mir:
"Si unde-mi batea/ In maini si-n picioare/ Cuie si piroane,/ Sange pornea. Si unde cadea,/ Vin ca se facea/ Si se aduna./ Si cand imi facea/ Un brau de macies/ Si cand ma-ncingea,/ Carnea-mi curgea/ Si unde-mi cadea,/ Sfant grau se facea, / Crestinii veneau/ Si se hraneau./ Cununa de spini/ Si-n cap mi-o punea, / Sudoare-mi curgea/ Si unde-mi cadea,/ Sfant mir se facea,/ Crestinii veneau/ Si se miruiau".
In sarbatoarea Craciunului si in drumul ritual al bobului de grau prin paine, pana la cer, se impletesc doua credinte: crestinismul si cultul precrestin al soarelui. Constient ca viata depinde de soare, omul preistoric vedea apocalipsa in solstitiul de iarna, ingrozit fiind ca soarele va muri. Dupa aceea, insa, ziua crestea, iar bucuria luminii invingea intunericul.
Pe vasele descoperite in mormintele de la Vucedol, localitate situata pe malul croat al Dunarii, profesorul Aleksandar Durman a descifrat mesaje care se refera la convingerea celor de atunci ca mortii se pot intoarce, precum soarele sau stelele cazatoare, care revin pe cer, dupa ce au disparut o vreme si au stat in apele intunecate aflate dincolo de linia orizontului.
Model de paine neolitica
�
"Aceste ritualuri ale painii", observa profesorul Milan Vukomanovic, de la Facultatea de Sociologie din Belgrad, "exprima un simbolism antropomorf, facand trimitere, in acelasi timp, la cultul stramosilor si la credintele similare referitoare la legatura dintre lumea de aici si cea de dincolo, ordinea naturala si supranaturala a lucrurilor, care influenteaza viata de zi cu zi, la ciclul anual si calendarul activitatilor agricole".
Specialist in sociologia religiilor, profesorului Vukomanovic i se pare interesant ca "desi vlahii sunt crestini, biserica a jucat un rol foarte mic in ceea ce priveste traditia lor referitoare la viata de dupa moarte. Vechiul strat precrestin al unui sistem magico-religios a acceptat doar partial noua religie crestina si a transformat-o substantial, privilegiind miturile si ritualurile arhaice".
Pluta cu lumanare in forma de cruce
�
Comparand aceasta paine cu Colacu' lu' Crasun, Paun Es. Durlic constata ca, "in ceea ce priveste simbolurile, singura diferenta consta in transformarea romburilor in cruce dubla. Se presupune, de asemenea, ca romburile (de pe painea neolitica) ar proveni din svastica".
De asemenea, pe Colacu' lu' Crasun, spirala de pe mijloc, din partea dreapta, are sapte crestaturi facute in coca. Sunt astfel reprezentate cele sapte zile ale saptamanii, guvernate de cele sapte corpuri ceresti cunoscute in lumea veche: luni (ziua Lunii), marti (ziua lui Marte), miercuri (ziua lui Mercur), joi (ziua lui Jupiter), vineri (ziua Venerei), sambata (ziua lui Saturn), duminica (ziua Soarelui).
Pomana vlahilor de vest (localitatile Zvizd, Stig, Branicevo, Mlava, Resava, Morava, Zitkovica) are forma de cupa si se numeste camara. Caracteristica acesteia este numarul mare de paini.
Pomana din aceasta imagine are 2622 de paini. Este vorba aici de cuminda, pomana bogata pe care o dau vlahii in timpul vietii. In numele acestei pomeni este pastrata si denumirea originala latina pentru pomana: comendare, romaneste comanda
�
La vlahi, doar femeile cunosc taina painii sfinte si rostul ei, legat de cultul mortilor. Pomana are reguli stricte care, daca sunt incalcate, nu mai poate fi trecuta granita dintre cele doua lumi.
Din acest motiv, cel care incearca sa le impiedice pe femei sa-si duca secretul mai departe, asa cum l-au invatat de la mamele si bunicile lor, este marginalizat de comunitate, fiind considerat pacatos.
O mare confuzie in perpetuarea acestui mesaj sfant o creeaza brutarii, care in ultima vreme au preluat de la femeile in varsta pregatirea pomenii. Simplificand procesul tehnologic al prepararii painii, ei elimina o parte din simbolurile arhaice.
PAUN ES. DURLIC
etnolog, director al muzeului din Majdanpek
- Sunteti etnolog, v-ati dedicat peste 25 de ani cercetarii pe teren, dar aveti solide cunostinte de arheologie. Cum v-ati apropiat de acest domeniu?
- Inainte de etnologie, arheologia preistorica (in special arheometalurgia si neoliticul) a fost prima mea dragoste. M-am nascut la Rudna Glava, satul unde a fost descoperita si cercetata cea mai veche mina din Europa si care apartine culturii Vinca.
In linie dreapta, Vinca se afla la o distanta de aproximativ 10 kilometri fata de Portile de Fier si de Lepenski Vir. La numai cativa ani dupa inceperea sapaturilor de la Rudna Glava, echipa de arheologi m-a luat in mijlocul ei. Dragostea pentru aceasta stiinta dureaza pana astazi.
- Marija Gimbutas, mare arheolog si profesor la Universitatea Harvard din SUA, a fost primul sustinator al ideii ca semnele descoperite in localitatile sud si nord dunarene reprezinta cea mai veche scriere din lume. Cand si cum v-a venit ideea de a compara scrierea sistematizata de Marija Gimbutas cu semnele de pe painea vlahilor?
- Revelatia s-a produs in momentul cand am cercetat jertfelnicele de la Vlasac. Contempland semnele de pe ele, am inteles ca am in fata mea cel mai vechi mesaj scris de pe planeta. Un mesaj adresat zeilor, cei care garantau viata si in lumea de dincolo.
Acelasi mesaj pe care il gasim si in ritualurile geto-dacilor si care explica importanta si permanentizarea cultului mortilor in sudul si nordul Dunarii. Fiecare paine rituala reprezinta un "cuvant" al limbajului sfant prin care omul se adreseaza zeilor, cu convingerea ferma ca numai prin aceasta comunicare poate obtine viata vesnica.
- Cum explicati faptul ca femeile sunt pastratoarele acestei vechi scrieri?
Paun Es. Durlic in timpul cercetarii pe teren
�
- In traditiile vlahilor legate de cultul mortilor, femeile implinesc viata rituala, din care barbatii sunt exclusi. In acest sens, comunitatea vlaha din Serbia de rasarit inca traieste in matriarhat. Barbatii sunt receptivi la schimbarile care vin prin influenta factorilor externi.
Ei ies din cercul familiei si merg in lumea externa (armata, razboi, scoala, comert, vanatoare, munca pamantului, activitati politice), unde se intalnesc cu noul si il introduc in viata familiei, dar nu si in viata rituala, pentru ca viata rituala e inchisa pentru ei.
Pe de alta parte, femeile se introduc in acest ritual de timpuriu, de la sapte-noua ani, si raman pana la varsta batranetii profunde, practic, pana la sfarsit, pentru ca si in ultimele clipe ale vietii, ele dirijeaza cum trebuie implinite ritualurile din ciclul mortii, in care painea sfanta si pomana au locul central.
Iar pentru ca totul sa decurga fara gres, cele mai inteligente femei din familie decid felul in care arata painile, denumirile, numarul si functia lor, straduindu-se sa pastreze ce au invatat de la bunicile lor si sa transmita mai departe mostenirea ritualica.
- Painea "scrisa" a vlahilor va avea doar un rol decorativ in viitor sau isi va pastra functia sacrala?
- Pe baza tuturor observatiilor facute pe teren in ultimii 25 de ani, sunt sigur ca painea sfanta va supravietui, insa se va micsora considerabil numarul femeilor care stiu sa "citeasca". Exista deja zone in care painile rituale aproape au disparut sau unde au devenit un simplu element decorativ. Din fericire, sunt zone (ca de pilda, Gornji Porec, Gornji Pek, Homolje, Srednje si Donje Crnorecje) unde mesajul painii sfinte a vlahilor va fi pastrat multa vreme de acum inainte.
Foto: PAUN ES. DURLIC
Monday, February 13, 2012
Codul getic de pe statuia de la Adamclisi
Naravul lui Traian de a-si imortaliza trecerea prin tot felul de inscriptii i-a naucit multa vreme pe istorici, care i-au atribuit gresit multe monumente.
Metopa, azi disparuta, care infatiseaza un zeu fara chip, protejand un pui de dac
De altfel, acest obicei al imparatului i-a atras porecla inca din timpul domniei sale de „herba parietaria”, „iarba zidurilor”. Fiindca „napadea” tot. De fapt, el doar a consacrat monumentul de la Adamclisi zeului Marte, punandu-si insciptia ca pe un sigiliu domnesc pe acest impunator edificiu. Si cand si-a pus „amprenta”, s-a simtit indreptatit sa-si aroge si titlul de PONTIF MAXIMUS, Mare Preot al cultului geto-dac!
Din epoca bronzului
Expresiva statuie a Marelui Preot solar si matricea lingvistica
In 1980, Nicolaie Copoiu, secretar stiintific al Institutului de Studii Istorice, l-a trimis pe cercetatorul Vasile Rudan pentru a face un studiu asupra componentelor originale ale monumentului, in vederea reconstituirii.
Zeul fara chip protejand puiul de dac
Profesorul Tudor Diaconu (stanga) si Ilie Stancu (dreapta), care au descifrat codul getic
Friza interioara este decorata cu steagul de lupta al dacilor, sarpele cu cap de lup, ceea ce-l dovedeste clar de origine geto-daca. Istoricul Jean Deshayes, autorul lucrarii ”Civilizatiile vechiului Orient”, atribuie genul de constructie circulara getilor si masagetilor, raspandind de-a lungul timpului religia si simbolistica solara.
Deshayes concluziona ca aceste monumente au influentat ulterior si arta funerara a vechiului Orient. Cercetatorul Vasile Rudan a constatat ca in jurul monumentului, la o adancime de 12-14 metri, sub depuneri aluvionare, exista vestigii ale unei asezari de tip protourban, cu temple, edificii, locuinte, canalizari, neexplorate de arheologi.
Si tot datorita cercetatorului Vasile Rudan s-a pastrat fotografia celei mai importante metope, astazi disparuta, infatisand un zeu fara chip, ce protejeaza un pui de dac, un copil cu par carliontat, acoperit de celebra caciulita dacica.
Conceput de Marele Preot
Amazoane si uriasi de pe metopa de la Adamclisi, amintesc de tipuri mitice
Un studiu al compozitiei Monumentului conduce la convingerea ca el este opera unui initiat. Scriitorii antici sunt unanimi in a spune ca Marele Preot al dacilor cunostea tainele Cerului si ale Pamantului, cu alte cuvinte el era un initiat in stiintele spirituale. Semnele geometrice de pe Monument sunt simboluri, care in limba initiatilor reprezinta forte ceresti.
Marele Preot al dacilor ar fi fost singurul in stare sa conceapa compozitia Monumentului de la Adamclisi. Si aici trebuie sa vorbim despre nemaipomenita statueta a preotului de la Adamclisi, scoasa la iveala de plugul unui taran in anul 1894.
Aceasta a fost achizitionata de colectionarul Jean Eleutheriade, ginerele pictorului Gheorghe Tattarescu si a facut parte din colectia particulara a administratorului muzeului memorial al pictorului, de unde s-a incercat de multe ori sustragerea si scoaterea din tara.
Supusa unui studiu de catre o echipa de arheologi, lingvisti si istorici, in 1986, s-a concluzionat ca este vorba de statueta unui Mare Preot solar, sculptata din marmura de la Deleni-Dobrogea. Vechimea a fost datata din epoca bronzului. Insignele apollinice de pe piept, doua stele a cate sapte raze, il indica mare pontif al cultului solar.
Matricea lingvistica unica in lume
Zeita a fertilitatii, impodobita cu grau si coarde de vita de vie, ci nu „gorgona romana”
Matricea lingvistica de pe patrafir este unica in lume, ca vechime. Aceasta demonstreaza ca scrierea hieratica, codificata, era folosita de marii initiati care erau preotii geto-daci. Este primul document care dovedeste existenta codului getic, despre care se vorbeste adesea in deradere.
Profesorul Tudor Diaconu din Pitesti este cel care a descifrat codul din matricea ligvistica a statuii, ordonand-o dupa ordinul 10, al castei regilor preoti IO ! Iata ce a iesit la prima citire a lingvistilor: „Indepliniti ale voastre indatoriri!”
Iata ce a iesit din descifrarea lui Tudor Diaconu, publicata in volumul „Limba vorbita de Adam si Eva” (de Tudor Diaconu si Ilie Stancu, editura Brio Star): „Asta este OM Ikaron, scut alb, mag Adam, ii ram Cogaion!” Poate de aceea se si numeste monumentul Adam Clisi, clisa lui Adam, „pamantul primului om”.
cybershamans (karmapolice) / CC BY-NC-ND 3.0
Parta, cea mai veche asezare urbana din lume
autor Adina Mutar/enational.ro
In timp ce istoricii se chinuiesc sa ordoneze cronologic cele mai vechi asezari urbane din lume, cele Romania, Bulgaria, Serbia raman o enigma la nivel international.
Sanctuarul central, in jurul caruia s-a dezvoltat Parta, contine statuia dubla, cu doua capete, unul de taur, iar celalalt de femeie cu fata acoperita de o masca rituala, o preoteasa a Mamei Primordiale
Excavarile Institutului de Orientalistica al Universitatii din Chicago si al Departamentului Sirian de Antichitati in situl mesopotamiam de la Hamoukar, Siria, au starnit vii controverse printre istorici.
Care sunt cele mai vechi asezari urbane din lume, cele sumeriene, cum se socotea pana acum, sau cele de pe teritoriul Siriei? Raspunsul e simplu pentru cei care cunosc toate siturile arheologice: Parta, pe Timis, este cea mai veche asezare de tip urban din lume!
Diferenta dintre oras si „asezare”
Locuitorii din cele doua asezari de timp urban, Hamoukar, Siria (sus) si Parta, Romania (jos), stiau arta fabricarii ghiulelelor din lut ars, o particularitate a acelor vremuri
Ca o asezare preistorica sa fie socotita de tip urban, trebuie sa contina, conform parerii celor mai mai multi istorici, cateva elemente de baza: sa fie o asezare compacta, cu sistem de fortificatie, cu locuinte avand o anume arhitectura, distribuite dupa un plan urban (de regula in jurul unui nucleu sacru) si cu o populatie organizata dupa precepte religioase si specializarea muncii, folosind un sistem de scriere si care sa aiba relatii economice si culturale cu alte asezari.
Insa nu sunt putini istoricii care sustin ca primele state au luat nastere inainte de aparitia scrierii si ca este suficienta existenta unor simboluri sacre bine definite, pentru a demonstra nivelul de dezvoltare culturala.
Zeii cu ochi imensi de la Hamoukar
Omul in rugaciune, semnul sacru, stilizat, de la Parta, se regaseste identic si pe sigiliile misteriosului oras Mohenjo Daro (mileniul III i.e.n.), de pe Valea Indusului
La Hamoukar s-a constatat existenta unor elemente ce apartin unui culturi dezvoltate, de tip urban, care, dupa unii istorici, precede cele mai vechi orase ale lumii, socotite a fi cele sumeriene, datate in jurul anului 3500 i.Hr. Asezarea era organizata in jurul unui cult reprezentat prin misterioasele statuete cu ochi imensi, specifice culturii mesopotamiene, descoperite si la Tell Brak si Hacinebi.
Din cateva case au fost recuperate 150 de matrite din os, folosite pentru imprimarea imaginii in lut moale, despre care exista doua ipoteze, inca neclarificate: sunt simboluri sacre sau sunt marci pentru un anume mestesug?!
De asemenea, la Hamoukar s-au gasit dovezi si ale unei aprigi batalii cu proiectile de lut, ceea ce repune pe tapet teoria care sustine ca neoliticul este o foarte lunga perioada in care au existat relatii interumane pasnice. Tell Hamoukar este asezat in bazinul Raului Khabur, in nord-estul Siriei, la opt kilometri de frontiera irakiano-siriana, pe drumul antic dintre orasele Ninive si Alep.
Asezarea se intindea, la vremea cand a fost atacata (cca. 3500 i.Hr), pe 32 de hectare. Arheologii au determinat ca initial, in 4000 i.Hr., se intindea pe 15 hectare, dupa care s-a dezvoltat treptat, ajungand in perioada suprematiei sumeriene Uruk (3500-3000 i.Hr.), la 105 hectare.
Arheologii sirieni s-au grabit sa afirme, bazandu-se atat pe acest interval de dezvoltare a asezarii, cat si pe faptul ca era suficient de bogata ca sa fie atacata, ca Hamoukar precede orasele sumeriene cu cateva sute de ani!
Scrierea de la Tartaria, mai veche cu o mie de ani
Simboluri pictografice sacre, transformate in scriere, s-au gasit pe intreg teritoriul Culturii milenare Turdas-Vinca, semn al gradului de civilizatie
”Batalia” pentru recunoastere internationala se pare ca se da in prezent intre Uruk, cu cea mai veche scriere (ideograme) si Hamoukar, fara sa se tina cont de cultura complexa Turdas-Vinca, din care face parte si Tartaria si care precede atat Sumerul cat si ”cultura Hamoukar” cu peste un mileniu!
Dupa datarea cu C14 a scheletului femeii care purta la gat tablitele de la Tartaria (cea dreptunghiulara peste cea rotunda, descoperindu-se astfel, treptat, tainele cultului), acestea sunt din 5500 i.Hr.!
Osemintele sunt ale unei femei de aproximativ 55 de ani, o varsta venerabila acum peste 7 000 de ani, pe care arheologul italian Marco Mellini, director al Prehistory Knowledge Project, a botezat-o ”Milady Tartaria”.
Aceasta era mare preoteasa a zeului ”sumerian” Su, sau Saue, misteriosul zeu cu doua capete, identificat prin scarita (H) de pe tablita rotunda. Neputand explica ce cauta cinstitul zeu ”sumerian” la Tartaria cu 1500 de ani inainte de aparitia Sumerului in Mesopotamia, istoricii lumii prefera sa lase in mister intreaga cultura Turdas.
Parta, asezarea urbana cu case cu etaj
O alta asezare din Romania, Parta, aflata in manoasa lunca a Timisului, unde au inflorit asezari omenesti sedentare la cumpana dintre mileniile VI si V i.Hr., ar putea deranja si mai tare pe istoricii care dezbat aparitia primelor asezari urbane in lume.
Cea de la Parta a avut o soarta identica Hamoukarului, fiind atacata tot cu ”bombele” de lut care au atras atentia arheologilor americani si sirieni, apoi incendiata. Doar ca acest fapt s-a petrecut prin 5200 – 5000 i.Hr., cu o mie de ani inaintea de a se repeta povestea la Hamoukar.
Sapaturi la Parta au fost efectuate inca din 1931, de catre Joachim Miloja, apoi de M. Moga in 1943-1945 si au fost reluate dupa 2000 de catre o numeroasa echipa formata din Gh. Lazarovici, Dan Ciubotaru, Marco Merlini, Paulla Ucelli Gnesutta (Universitatea din Pisa) si altii. Sapaturile au totalizat pana in prezent peste 2000 de metri patrati, dar zona arheologica este mult mai intinsa.
Fortificatii complexe, cu palisade si santuri
Parta este o asezare in care au fost descoperite pana in prezent 150 de locuinte si complexe (din care amintim ”Casa tribului” si ”Casa cerbului”), patru blocuri de locuinte cu 4-5 camere, asezate de-a parte si de alta a unui coridor, din care unele cu podeaua suspendata sau cu etaj, care gazduiau familii mari, cu mai multe generatii sau familii inrudite.
Intr-una din case, la etaj, s-a descoperit si elemente ale unui razboi de tesut. In centrul asezarii se afla sanctuarul principal, cu statui monumentale, care a fost stramutat si restaurat in Muzeul Banatului. Asezarea avea un sistem de fortificatie din 4-5 palisade si patru santuri pe latura de nord si un altul pe latura de sud.
Au fost gasite bile de lut infipte in peretii santurilor, urme ale bataliei dintre ”pasnicii” oameni ai neoliticului. La marginea de sud a asezarii, care cobora spre vechiul curs de rau, se afla un spatiu lung de cca. 30 m pana la primul sistem de fortificare, unde comunitatea isi tinea vitele, alt indiciu ca nu era vorba despre o asezare de tip satesc, in care oamenii isi tineau animalele in batatura.
Religiosi, dar si razboinici
Intr-un bloc de locuinte, la etaj, sub un pat de dimensiuni mari, au fost descoperite peste 30 de bile de lut, uscate la soare si arse partial, facand parte din pregatirile de lupta constatate in intreaga statiune. Au fost descoperite bile arse, partial arse, bile in cuptoare de ardere, la etajul unor constructii publice, iar in Sanctuar, bilele erau asezate in piramida, la ” sfintire”, langa altar.
Parta se dezvoltase in jurul sanctuarelor cu altarele principale, dar existau altare in toate casele, ceea ce dovedeste o viata spirituala foarte profunda. Unul dintre altarele casnice era strajuit de un stalp paralelipipedic terminat cu un cap de taur, din lut, o coloana dedicata Taurului Ceresc, asa cum va apare mai tarziu in civilizatiile mesopotamiene si in cele de pe Valea Indus, sugerand axis mundi, legatura Cer – Pamant si care mult mai tarziu avea sa fie stilizata in coloanele ionice.
Sanctuarul central era compartimentat in doua: camera altarului si camera unde se aduceau ofrandele. Pe un soclu de forma paralelipipedica, lucrat din lut, se afla o statuie dubla, cu doua capete, unul de taur, iar celalalt de femeie cu fata acoperita de o masca rituala. Cercetatorii considera ca este vorba de un cult al Mamei Primordiale.
Simbolurile sacre de la Parta
La Parta au fost descoperite si simboluri sacre, inscriptionate pe ceramica si idoli zoomorfi, reprezentate prin siluete umane stilizate. Un vas unicat, din care s-a pastrat un fragment, avea in interior, in relief, o silueta umana, cu mainile dublate, sugerand un dans.
Un alt semn sacru de la Parta i-a incitat pe cercetatori, fiind identic cu unul ce apare frecvent pe sigiliile de la Mohenjo Daro, misteriosul oras din mileniul III i.e.n. de pe Valea Indusului, situat nu departe de orasul pakistanez Sukur, care, in traducere sumeriana, inseamna literalmente Muntele lui Su (zeul de la Tartaria)!
Nu ar trebui sa mai mire faptul ca oamenii care duceau cu ei simbolurile sacre au lasat ”urme” si in toponimia locurilor! Din aceeasi perioada cu Parta, un simbol asemanator s-a descoperit la Gradesnica, langa Vraca, in nord-vestul Bulgariei. Este vorba de un castron aproape plat, cu scriere pe ambele parti.
Alte simboluri se regasesc in vasta cultura Turdas – Vinca, intrunindu-se si conditia de ”relatii cu alte asezari” ceruta pentru clasificarea de ”urbe” antica! Deci peste un mileniu de istorie si civilizatie pana sa apara ”primele” asezari de tip urban in Mesopotamia si in vecina Siria!
Citeste si ...
Cititi mai mult: http://www.enational.ro/romania-mea/parta-cea-mai-veche-asezare-urbana-din-lume-32898.html/#ixzz1mGfEzhWh
enational.ro
cybershamans (karmapolice) / CC BY-NC-ND 3.0
Tuesday, February 7, 2012
Enigmele Mării Negre
marea enciclopedie a geto dacilor: Enigmele Mării Negre: În urmă cu aproximativ 13.000 de ani, clima europeană era destul de asemănătoare cu cea a zilelor noastre, exceptând partea de nord ...
Sunday, December 18, 2011
Monday, October 24, 2011
Crucea cu raze de la Tartaria, cel mai vechi simbol religios al lumii
In anul 335, crestinii ortodocsi au preluat imaginea ca semn al Invierii! Complexul de cult de la Tartaria este un izvor de cunoastere transmisa neintrerupt de peste 7000 de ani. Printre alte simboluri, a daruit omenirii „crucea cu raze, odor veselitor al Cuvantului”
Arheologul italian Marco Merlini a observat ca la Tartaria (sus) s-a trecut la alt cult decat cel de tip matriarhal de la Parta (jos).
Cultura Tartaria s-a dezvoltat in mileniul V i.C. in arealul actualului judet Alba, de-a lungul malului stang al Muresului si a fost descoperita de cercetatorul clujean Nicolae Vlassa.Religia practicata este una solara, evidentiata de simboluri sacre care dainuie pana in prezent, atat in forma imagistica, dar si ca forme de ritual ramase in traditia folclorica romaneasca.
Ceea ce deranjeaza cel mai mult pe istoricii ”clasici” este stramutarea primei civilizatii din spatiul mesopotamian – asa cum se instituise la nivel international prin recunoasterea primordialitatii civilizatiei sumeriene – in spatiul carpato-danubiano-pontic.
Tablitele confectionate din lutul autohton, acoperite cu semne pictografice, gasite langa un schelet, devanseaza istoria cu peste un mileniu, fiind anterioare celor asemanatoare, descoperite la Djemer Nasr, Kis si Uruk, datate la 3300 i.C.
Profesorul italian Marco Merlini, unul dintre cei mai renumiti arheologi contemporani ai Europei, a avansat ipoteza ca „Tartaria marcheaza o tranzitie de la un cult de tip matriarhal, al Mamei Primordiale, zeita a fecunditatii, la o alta forma de cult”.
Altarul Taurului Solar
Un alt simbol sacru primordial, scarita „H”, indica divinitatea
Sanctuarul, o constructie facuta din lut si nuiele, in care comunitatea isi venera zeitatea duala, era compartimentat in doua camere, cea a altarului si cea in care se aduceau ofrandele.
In camera altarului se afla un soclu de forma paralelipipedica, lucrat din lut, pe care erau asezate doua statuete care faceau corp comun, dar aveau doua capete, unul de taur, iar celalalt un cap de femeie cu fata acoperita de o masca rituala.
Aceasta alaturare dintre taur si femeie simboliza forta creatoare. Era un cult al fecunditatii si fertilitatii, venerat in organizarile de tip matriarhal.
Placuta dreptunghiulara de la Tartaria reprezinta un astfel de sanctuar, cu sala altarului care adaposteste zeitatea duala, in centru, precedata de camera in care avea loc ablutiunile (dreapta) si urmata de camera unde se aduceau ofrandele (stanga).
Zeitatea duala din camera altarului de la Tartaria difera de cea de la Parta doar printr-un simbol: in dreapta capului taurin nu mai apare femeia cu masca ritualica, ci crucea cu raze (vezi foto)!
S u.Re.Anu
Sumerul mesopotamian, crucea cu raze era simbolul zeului suprem ANU
Numai ca in Sumerul mesopotamian au aparut ca scriere deja structurata! Conform scrierii sumeriene, pe placutele ritualice de la Tartaria apar zeul Su (pronuntie Saue), reprezentat de simbolul „H” – scarita – si zeul Anu, reprezentat de „crucea cu raze”.
Este pentru prima data in istorie cand apar ambele simboluri religioase. Casta preoteasca a perpetuat aceste simboluri, oriunde a ajuns in peregrinarile misionare.
Si poate nu intamplator Tartaria se afla la poalele Muntilor Su.Re.Anu, trei ipostaze ale divinitatii solare primordiale, regasite in cultul de la Tartaria, in religia egipteana si in religia mesopotamiana. Toate avand ca simbol crucea cu raze si ca animal devotat sarpele, simbol al energiei. Su sau Saue de la Tartaria este cel mai vechi si cel mai enigmatic zeu al timpurilor de inceput.
Este reprezentat cu doua fete privind in directii opuse si a fost venerat, dupa cum s-a dovedit arheologic, pentru prima data pe aceste meleaguri, in sanctuarul de la Tartaria. O mie de ani mai tarziu a fost preluat sau pur si simplu ”dus” cu vreun val migrator in Sumer, unde era zeitate secundara, numit Saue – grafic ”H”-, Usmu si Ara.
El i-a cedat locul de zeitate suprema si simbolul (crucea cu raze) lui Anu, asa cum reiese dupa un cilindru neobabilonian aflat in Muzeul Britanic (vezi foto). In Egipt, apare mai tarziu ca Re si Ra, avand ca simbol initial crucea in cerc, apoi discul inaripat.
Crucea cu raze apare la noi si pe ceramica din Muntii Orastiei (vezi foto fragment de ceramica, din colectia cercetatorului Vasile Rudan), iar zeul cu doua capete apare pe monedele dacice.
Ion, fiul lui Saue
Pe icoanele de sticla, mesterii populari ii infatiseaza pe Sfintii Constantin si Elena intre Sfanta Cruce cu raze
Deci un semizeu, fiu al lui Saue, care ii preluase insigna de zeu cu doua capete, dar si furca solara, „Y”. Misteriile cultului lui Sa se regasesc si azi in dansul solar al calusarilor.
Crucea cu raze mai apare si pe ceramica foarte veche si necercetata din Muntii Buzaului, iar in Argedava, cetatea lui Burebista, apare si in zilele noastre in cimitirul din Popesti-Novaci, pe cruci din secolul trecut (vezi foto).
Casta razboinicilor
O contopire a celor doua simboluri, taur si Soare, a fost descoperita in satul Cumpana
Apoi il vedem mai elaborat pe scuturile dacilor, de pe Columna lui Traian si identic pe un sigiliu sumerian, reprezentand trei credinciosi care aduc ofrande in templul zeului Anu! (vezi foto).
Vedem, deci, acest simbol transmis in timp si spatiu de casta preotilor Zeului-Soare, apoi de colegiile militare, iar ulterior de colegiile funerare, care l-au folosit pe cruci pana in sec. XIX, dupa cum se poate vedea in cimitirul din Argedava si din Scaieni.
Ipoteza halucinanta a runelor maghiare
Crucea cu raze se regaseste pe multe vase ceramice antice din Muntii Orastiei, pana in Muntii Buzaului
Sandor Forrai a si publicat un volum intitulat ”Scrierea runica ungureasca antica”, in care ”identifica” runele maghiare (?) cu simbolurile aparute in cultura Tartaria, Turdas – Vinca! Maine-poimaine vom citi in ”analele” unor astfel de cercetatori despre vechimea naucitoare – 7000 ani – a prezentei maghiare in acest areal!
Noroc cu Muzeul Virtual organizat la Departamentul XIV al Primariei din Roma, care acorda un amplu spatiu unui studiu, cu expertize competente, asupra artefactelor si asupra scheletelor gasite ”in situm” la Tartaria si care au confirmat existenta aceleiasi tipologii umane ca a populatiei care a trait intotdeauna pe aceste meleaguri.
Si care „a inventat pentru prima data in istoria civilizatiilor scrierea sacra, ca mod de comunicare cu Zeul Soare”, dupa cum se exprima cercetatoarea americana Maria Gimbutas.
Sfanta Cruce cu raze la cre stini
Pe crucile din secolul trecut din cimitirul din Argedava, crucea cu raze simboliza Invierea
Inaltarea Sfintei Cruci se sarbatoreste la 14 septembrie, din anul 335, de cand episcopul Macarie al Ierusalimului a aratat pentru prima data sfantul lemn al Crucii pe care a fost rastignit Cristos.
In Acatistul Sfintei Cruci, in Icosul 2, imparateasa Elena i-a adus acest minunat si incarcat de semnificatii cant de slava, care nu poate sa nu ne aminteasca de vechimea si importanta religioasa a simbolurilor „H” si crucea cu raze, „odor veselitor al Cuvantului”:
”Bucura-te, semnul adevaratei bucurii/
Bucura-te, izbavirea vechiului blestem/ Bucura-te, comoara, pentru zavistie in pamant ascunsa/
Bucura-te, cea ce Te-ai aratat cu stele inchipuita / Bucura-te, Cinstita Cruce cu impatrite raze in chipul focului /
Bucura-te, scara pe inaltime rezemata, mai inainte aratata („H”)/ Bucura-te, lumina ingerilor cea cu alinare inchipuita /
Bucura-te, rana demonilor, cea mult suspinata / Bucura-te, odor veselitor al Cuvantului /
Bucura-te, stingatoarea focului ratacirii /Bucura-te, Cinstita Cruce, aparatoare a deznadajduitilor /
Bucura-te, tare aparatoare a celor ce bine calatoresc /
Bucura-te, Cinstita Cruce, pazitoare a crestinilor!”.
ADINA MUTAR via marea enciclopedie a getodacilor
cybershamans (karmapolice) / CC BY-NC-ND 3.0
