NU MAI VREAU CÂINI PE STRĂZI

by Simona Tache

Au trecut 22 de ani de la revoluție și problema câinilor fără stăpân nu s-a rezolvat. În București sunt, la ora actuală, în jur de 100.000 de câini, conform autorităților, și 40.000, conform ONG-urilor care militează anti-euthanasiere. În realitate, firește, nu știe nimeni câți sunt.

Numărul bucureștenilor mușcați, care au apelat la servicii medicale, în perioada 2009 – 2011 este de 31.278. Nu mai vorbim de faptul că au murit atât adulți cât și copii și că România este, în momentul de față, un câmp de luptă pe care se bat iubitorii fanatici ai cățeilor fără stăpân, susținuți de ONG-uri, cu cei care pur și simplu nu mai suportă să trăiască în teroare și să-și vadă copiii încolțiți de câte-o haită de 20 de câini furioși.

În același timp, pentru că urmează niște alegeri, politicienii exploatează din plin problema, fiind împărțiți în două tabere care vizează cele două mari categorii de alegători: PDL-ul, care susține euthanasierea, și USL-ul, care se opune.

În ce privește așa numita “lege a maidanezilor” (dacă nu vi se deschide din prima, dați reload), adoptată în noiembrie, care punea euthanasierea (după “consultarea populației”) în sarcina autorităților locale, ea a fost declarată neconstituțională în ianuarie 2012 și urmează să reintre curând în discuția Parlamentului.

Tocmai de aceea, vă propun să nu stăm cu mâinile-n sân. Găsiți AICI toate contactele parlamentarilor români (adrese de mail, de Facebook, de Twitter, de bloguri, chiar și adrese poștale). Ca să vă fie mai ușor, puteți downloada lista din josul paginii și apoi puteți s-o importați în Excel.

Haideți să-i bombardăm pe aleșii noștri parlamentari, pe toate canalele, cu scrisori și mesaje în care să le cerem SĂ NU MAI FIE CÂINI FĂRĂ STĂPÂN PE STRĂZI.

Eu o să le scriu, chiar astăzi, scrisoarea următoare (o puteți prelua și voi).

Stimate Domnule/Doamnă Parlamentar,

V-am ales în Parlamentul României ca să-mi reprezentați interesele și, în numele acestui principiu, îmi permit să vă aduc la cunoștință care este interesul meu în privința “legii câinilor fără stăpân”, care urmează să reintre curând în dezbatere.

Interesul meu este să pot circula în siguranță pe străzile orașului în care locuiesc, fără teama că o haită de câni m-ar putea încolți, mușca, mutila sau chiar omorî. Interesul meu este ca și copiii mei să poată circula liber, fără a fi expuși acestor riscuri.

Vă cer explicit să rezolvați această problemă definitiv și pentru totdeauna. NU MAI VREAU CÂINI FĂRĂ STĂPÂN PE STRĂZI și cred că, după 22 de ani în care această problemă a rămas nerezolvată, soluțiile de mijloc (adăposturi, încurajarea adopțiilor, descurajarea abandonului) s-au dovedit nefuncționale și sunt deja tardive.

SUNT DE ACORD CU EUTHANASIEREA și vă rog ca, în calitate de reprezentant al meu în Parlamentul României, să țineți cont de solicitarea mea. Îmi doresc o viață civilizată și depinde de dumneavoatră dacă o voi avea sau nu.

Sper că nu mă veți dezamăgi și că veți emite, în sfârșit, o lege funcțională și eficientă. Și mai sper că veți ține cont în primul rând de interesele mele de cetățean și de-abia apoi de interesele dumneavostră electorale imediate.

Vă mulțumesc,

Simona Tache

Asta e, eu o s-o fac și vă invit s-o faceți și voi, în număr cât mai mare. Nu mă bucură faptul că am ajuns la concluzia că niște animale nevinovate trebuie euthanasiate, dar nici nu mai suport să moară copii și oameni la fel de nevinovați.

Dacă trebuie să alegem între câinii fără stăpân și oameni (și se pare că așa trebuie, din moment ce 22 de ani nu au fost de-ajuns pentru rezolvarea acestei probleme prin soluții mai umane), eu aleg oamenii.

SURSA SIMONA TACHE

cybershamans (karmapolice) / CC BY-NC-ND 3.0

Read More

RESPECT FATA DE VIATA-STRANDED DOG SAVED IN JAPAN AFTER 3 WEEKS

DUPA 3 SAPTAMINI UN CIINE A FOST SALVAT DE JAPONEZI, DUPA CE L-AU VAZUT PLUTIND IN DERIVA PE NISTE GUNOAIE, IN MIJOCUL MARII....
DE SUBLINIAT CA OAMENI AIA S-AU CHINUIT SA-L PRINDA, AU VENIT CU UN ELICOPTER SI SCAFANDRII DE 2 ORI DUPA EL.
UN SIMPLU CIINE.
FARA COMENTARII.
I LOVE JAPAN!

Read More

POVESTEA CERSETORULUI AFGHAN

Povestea cersetorului afgan

Am un prieten bogat, care are mai multe magazine în centrul Capitalei: rotiserii, fast-food-uri, cabinete medicale, veterinare, de avocaţi etc. Acum vreo şapte ani s-a aciuat lângă una dintre rotiseriile lui un orb însoţit de o căţea. Când nu avea ochelarii pe nas era înspăimântător, căci avea ochii scoşi.

După ce primea de la vreun client sau de la vânzător o bucată de pui, se retrăgea într-un colţ, mesteca bine carnea şi o scotea să i-o dea câinelui care-l însoţea. Intrigat de comportamentul lui ciudat, care-i alunga clienţii de la rotiserie, prietenul meu s-a hotărât să stea de vorbă cu el. L-a chemat în biroul lui, dar el a refuzat să intre dacă nu intră şi căţeaua lui. Miraţi de ataşamentul lui faţă de un câine, ne-am hotărât să-i ascultăm povestea.

­ Tatăl meu a fost mollah-ul oraşului Kabul. El a fost cel care a organizat apărarea oraşului la invazia ruşilor. Credea mult în valorile civilizaţiei americane şi a început tratative cu ambasada SUA pentru susţinerea rezistenţei afgane. Lupta de guerilă pe care a dus-o de la început a creat o solidaritate uriaşă între afgani şi el a primit sprijin din toate colţurile ţării.

Dar într-o zi, sub pretextul ajutorului islamic, în oraşul nostru au intrat trupele saudite. Au ocupat poşta, gara, radioul, spitalele şi toate punctele-cheie din oraş, spunând că vor să organizeze mai bine apărarea în faţa ruşilor.

Tata nu l-a privit cu ochi buni de la început pe liderul lor, Osama bin Laden, căci părea viclean şi cu scopuri ascunse. Antipatia a fost reciprocă, dar nu s-a manifestat o bună bucată de vreme. Când Osama l-a proclamat mollah peste oraş pe un alt afgan, dându-l la o parte pe tata, acesta a reacţionat cerându-i să părăsească ţara.

În acea noapte seraiul nostru a fost atacat de saudiţi, tata a fost omorât, la fel şi mama şi fratele meu cel mare, iar mie mi-au scos ochii, urmând să mă omoare a doua zi, împreună cu celălalt frate şi cu sora mea. Cum cunoşteam toate cotloanele casei, am reuşit să fug şi să mă ascund în casa imamului de la periferie ­ vechi prieten cu tata.

La scurt timp Osama a declanşat războiul cu americanii, iar Kabulul a fost continuu bombardat. Într-o noapte o bombă a atins casa imamului, strivindu-ne pe toţi sub ruinele ei. Eu am nimerit sub masă, dar nu mă puteam mişca pentru că deasupra mea erau mormane de moloz. I-am strigat pe toţi din casă, dar nimeni nu mi-a răspuns şi cred că erau morţi cu toţii. Eram convins că voi muri şi eu, căci nu ştiam cum pot să ies.

Într-un târziu am auzit un lătrat de câine. Am strigat şi câinele şi-a dat seama unde eram. A reuşit să-i alerteze pe vecini şi m-au scos de sub dărâmături. Au venit cei de la Salvare şi au vrut să mă ia la spital, dar eu am fugit de teamă să nu încap iar pe mâna saudiţilor.

Atunci căţeaua a venit după mine. De parcă ar fi înţeles totul fără să-i vorbesc, m-a scos din oraş pe drumuri ascunse, ferite de paza oamenilor lui bin Laden şi, după 10 săptămâni de rătăciri prin tot felul de aşezări, am hotărât să părăsesc ţara. Căci întreg Afganistanul era bombardat, chiar şi munţii cei feriţi şi plini de peşteri secrete.

Însoţit de această căţea, am traversat munţii şi am ieşit din ţară pe la Bala direct în Turkmenistan. Am bătut la porţile mai multor căpetenii turkmene care, în trecut, apelase la ajutorul tatălui meu, rugându-i să mă ajute să-i îndepărtez pe saudiţi din Afganistan.

Amăgiţi însă cu ideea îmbogăţirii cu petrolul din Marea Caspică, cei mai mulţi lideri nu mai voiau să audă de ţara mea ­ se temeau şi de ruşi, şi de americani, şi de saudiţi şi nu voiau să aibă vreo atitudine vrăjmaşă faţă de ei.

Aşa că am plecat mai departe în Armenia, apoi la kurzii din Turcia şi, negăsind sprijin nici la ei, am urcat în Bulgaria şi apoi în România. Am ajuns aici după şase luni de mers, în cea mai mare parte pe jos, dormind pe marginea drumurilor şi mâncând ce îmi dădeau oamenii sau ce găsea căţeluşa asta.

Cu cât mă îndepărtam de ţara mea, cu atât interesul şi dorinţa de a ajuta Afganistanul scădeau simţitor. În Bulgaria şi în România oamenii nici nu ştiu unde e situată ţara mea pe hartă, iar comunităţile musulmane nici nu vor să ne ajute în vreun fel. Eram convins că voi merge mai departe, până la Bruxelles sau chiar mai departe, în SUA, dar căţeluşa s-a îmbolnăvit.

Picioarele o dor şi nu mai poate face drumuri lungi, iar dinţii i s-au stricat şi nu mai poate mesteca fără dureri. Aşa că ne-am oprit aici, în Bucureşti, de câţiva ani.

Am găsit o vreme un frate musulman care m-a lăsat să-l ajut la shaormerie, dar când clienţii i s-au împuţinat nevasta lui a dat vina pe înfăţişarea mea şi a trebuit să plec. Am vrut să predau pe undeva limba şi literatura arabă, căci aceasta era specialitatea mea la Kabul, dar n-am găsit pe nimeni interesat aici.

Şi am continuat să cerşesc ca să am cu ce s-o hrănesc pe căţeluşa mea şi să strâng ceva bani pentru a o putea vindeca. Dacă ea m-a salvat de la moarte şi m-a adus până aici, sunt dator şi eu s-o salvez, ca să mergem mai departe. Ştiu sigur că dacă voi ajunge în America soarta ţării mele se va schimba.

Prietenul meu afacerist l-a luat pe cerşetor şi l-a dus la cabinetul lui veterinar. Nu ştiu ce s-a întâmplat mai departe, căci el nu s-a mai arătat lângă rotiserie. Uitasem de el, căci au trecut şapte ani de-atunci, dar ieri prietenul m-a sunat să-mi spună că a primit o scrisoare de la cerşetor. A ajuns în SUA, predă la Universitatea din Madison, Wisconsin, şi speră să se reîntoarcă în Afganistan în anul următor cu sprijinul autorităţilor americane.

M-a uimit modul în care a încheiat scrisoarea: "Mulţumesc lui Allah pentru milostivenia lui şi îl rog să mă ierte că mă închin şi lui Hristos, pe care îl implor să aibă grijă de tine, aşa cum tu ai avut grijă de căţeluşa mea".

Bruno Stefan

Publicat de Tao

Read More

Nu se dezlipeste de mormantul stapanei

Leao, un catel din Teresopolis, sufera enorm dupa moartea stapanei sale, Cristina Maria Cesario Santana, una dintre cele 610 persoane care si-au pierdut viata in urma inundatiilor si alunecarilor de teren din Brazilia. Patrupedul sta zi si noapte la groapa stapanei lui.

Inundatiile si alunecarile de teren care s-au abatut asupra Braziliei saptamana trecuta, provocand pagube inimaginabile, au scos la iveala o poveste cutremuratoare. Catelul Leao da dovada de o loialitate iesita din comun.

De cand stapana lui, Cristina Maria Cesario Santana, care si-a pierdut viata in inundatii, a fost ingropata, acum cateva zile, in cimitirul din Teresopolis, patrupedul nu se mai da plecat de la mormantul acesteia.

Ademenit cu mancare de vecinii si cunoscutii Cristinei, Leao nu se dezlipeste de groapa stapanei.

Autori: Alina Creanga

Read More

O INIMA DE CIINE

Povestea adevarata a cainelui Hachiko, considerat in Japonia un simbol al onoarei, loialitatii si iubirii, transpusa in film cu Richard gere si Joan Allen.
Cu adevarat ciinii sint deasupra noastra, pentru ca stiu ce inseamna iubirea neconditionata.Excelent, superb, m-a miscat la lacrimi.
Il puteti vedea subtitrat AICI

Read More

PUTEREA UNEI IMBRATISARI

VIA CABRAL-LOVE YOU MAN!

Read More