Miresmele Craciunului

Leacuri de suflet

* Aromele care invaluie lumea, ori de cate ori se apropie sarbatorile, au asupra noastra o putere miraculoasa de a ne insenina si imblanzi sufletul. Nu se administreaza dupa retete precise, dar cine va dori sa le simta efectul, sa se lase cotropit, ca in vis, de adierile care insotesc apropierea Craciunului *


Craciunul este mai mult decat o sarbatoare fixa din calendar sau decat un prilej de a da ori de a primi cadouri. El este compus mai degraba din sentimente, pline de sunete, culori si miresme, adanc intiparite in constiinta fiecaruia dintre noi. Mai ales miresmele starnesc in noi nostalgii. Aromele acelea uitate, ramase in adancul sipetului cu minuni.

Va amintiti de mirosul cozonacilor pudrati cu praf de scortisoara si de vanilie, de aroma lamailor si a merelor coapte? Dar de boarea de zapada curata, de mirosul gerului si de parfumul cetinilor de brad?
Simtul mirosului are, mai mult ca orice alt simt, acces direct la nivelul subconstientului.

Adica, la acel nivel al mintii unde, intre altele, sunt stocate toate amintirile frumoase pe care credeam ca le-am uitat. La ce ne-ar mai putea fi de folos aceste amintiri? Ei bine, din ele, din aceste amintiri, ne extragem adesea chiar puterea de a... trai, de a merge mai departe, in ciuda dificultatilor.

Amintirile emotiilor puternice, benefice, sunt o imensa sursa de energie binefacatoare. Poate ne simtim obositi de stresul unui an intreg, poate am uitat sa ne relaxam sau nu ne mai ajunge odihna. Ei bine, amintirile minunate ale Craciunului ne pot aduce instantaneu in suflet pacea, multumirea, regasirea dupa care tanjim. Cum? Daca v-am facut macar un pic curiosi, insotiti-ne in lumea binefacatoare a Miresmelor de Craciun.

Cum ne bucuram de miresme

Orice miros frumos, care trezeste emotii, este un posibil medicament, care se administreaza dupa anumite reguli. Iar prima dintre acestea este sa ne lasam timp sa savuram mirosurile, fie ele mai elevate, cum ar fi cel de tamaie, sau mai... lumesti, cum ar fi cel al cozonacului.

Acum, inainte de Craciun, opriti-va din agitatia obositoare de zi cu zi, si lasati-va simturile sa se relaxeze si sa poata percepe coerent, pe indelete, ceea ce le inconjoara. Daca va place mirosul de vanilie, cand il simtiti, inchideti ochii pentru macar 30 de secunde si alungati toate gandurile din minte. Ce stare va induce? Poate ca vanilia cheama in minte franturi din fericirea copilariei, poate va deschide apetitul catre visare sau va creeaza, pur si simplu, o stare de confort psihic.

Nu va cenzurati sentimentul de bine pe care-l traiti. Lasati aromele Craciunului sa va poarte cu ele pe aripile imaginatiei. Este o regula foarte importanta in administrarea acestor medicamente olfactive. Si daca veti potenta toate aceste miresme cu sunetul colindelor si cu albul zapezii, efectul va fi sporit. Dar sa vedem concret, in cele ce urmeaza, cum pot deveni aromele Craciunului remedii de sanatate.



Aromele culinare

Ati remarcat ca atunci cand nu putem mirosi un aliment, ni se pare ca nu are gust? Aceasta pentru ca, fara sa ne dam seama, simtul mirosului, intr-o proportie mult mai mare decat cel al gustului, ne face sa percepem savoarea unui aliment. Mai mult, simpla adulmecare a aromelor diverselor ingrediente, fara a le gusta propriu-zis, are un efect extraordinar asupra psihicului, hranindu-l cu diverse stari sufletesti placute, asa cum vom vedea.

* Coaja de lamaie - in tarile crestine din bazinul Marii Mediterane (Grecia, Italia, Spania etc.) mirosul sau este considerat drept specific Craciunului, luna decembrie fiind cea in care cea mai mare parte a acestor fructe incep sa se coaca. In unele zone, arbustul mereu verde, de lamai, este folosit chiar pe post de pom de Craciun, in lipsa brazilor, care nu cresc in clima mai calda.

De mai bine de o suta de ani, si in bucataria romaneasca mirosul cojii acestor fructe a inceput sa fie asociat cu sarbatorile de iarna. Dar nu vom vorbi acum de utilizarile casnice ale cojii de lamaie si despre calitatile sale de odorizant. Mireasma cojii de lamaie ne deschide apetitul pentru viata, ne insenineaza gandurile si risipeste oboseala. De asemenea, aceasta aroma ne ajuta sa depasim tristetile, melancolia, conferindu-ne buna dispozitie.


* Nucile - odinioara erau un adevarat simbol al sarbatorilor de iarna, fiind oferite, impreuna cu merele si cu colacii, colindatorilor si uratorilor. Mirosul nucilor proaspat decojite este hranitor prin excelenta. El ne confera o stare de siguranta, de stabilitate emotionala, de protectie.

Cel mai de folos le este mirosul de nuci persoanelor cu predispozitie spre angoasa, neliniste, care nu reusesc sa traiasca starea de multumire, de bine, care nu se simt in siguranta, orice ar face. Nucile nu hranesc doar corpul, ci si psihicul, care are multa nevoie de hrana acum, in prag de sarbatoare.

* Merele - La vreme de iarna, la tara, merele erau scoase din fan de Craciun, mirosind imbatator. Cu rosul lor viu si vitalitatea pe care o exprima, merele constituiau odinioara alt simbol al Craciunului, fiind atarnate in brad, in locul globurilor de sticla sau de plastic, de astazi.

Mireasma merelor, mai exact a cojii lor, este un fel de medicament pentru starile psihice nocive. Fie ca e vorba de stari de tristete ori de teama, cu sau fara motiv aparent, parfumul plin de vitalitate al merelor ne va ajuta sa le depasim. Odinioara, era si obiceiul ca cei mici sa doarma in incaperea unde erau tinute mere, pentru ca mireasma lor sa le aduca vise frumoase, sa-i pazeasca de spaime sau de vedenii.


* Scortisoara - este coaja parfumata, de culoare roscata, a scortisorului, un arbore exotic mic, vesnic verde. Scortisoara este un ingredient nelipsit din retetele boieresti de cozonac, caruia ii da o savoare deosebita. Mireasma sa inconfundabila este un puternic stimulent pentru sistemul nervos, inducand stari de euforie. La vreme de iarna, se pune in mod traditional si in vinul fiert, dandu-i aroma aceea specifica, careia nu-i rezista frigul si nici intunericul noptilor de decembrie.


* Vanilia - este pastaia unei plante cataratoare. Are un miros dulce si bland, foarte placut, pentru copii mai ales. Despre vanilie, la fel ca si despre ciocolata, se spune ca este medicamentul de urgenta al sufletelor ranite, care nu isi gasesc odihna si consolarea. Mireasma sa are o capacitate aproape magica de a ne face sa ne simtim din nou copii, din nou iubiti si protejati, din nou acasa si, nu in ultimul rand, sa simtim ca a venit din nou Craciunul.

* Cozonacii - sunt un fel de... sinteza, specific romaneasca, a tuturor miresmelor copilariei. Ii gasim acum de vanzare, in ambalaje mai mult sau mai putin cochete, dar in afara de gustul dulce si de coca galbena, nu au nimic in comun cu adevaratii cozonaci de Craciun. Acestia sunt plamaditi de gospodine pricepute printr-o adevarata alchimie, apoi sunt umpluti cu nuci, cu mirodenii si cu mac, sunt intinsi in tavi innobilate cu unt, dupa care sunt copti, umpland casa de mireasma aceea.

Mireasma aceea care ne face sa ne simtim din nou copii, ne face sa ne simtim din nou impreuna cu cei dragi si din nou protejati. Este un miros care ne introduce, parca fara voie, in atmosfera de sarbatoare, ne aduce aminte ca - poate fara sa stim - in sufletul nostru am asteptat mereu Craciunul ca pe o evadare din lumea oamenilor maturi, rigizi si seriosi, care am crezut ca suntem.

Miresmele sacre

>

* Smirna - este rasina unui arbust care creste in Arabia si in Abisinia (Yemenul si Etiopia de astazi). In multe zone crestine era folosita cu precadere in post, mai ales in ultimele zile. Cuvantul smirna este pomenit in Biblie de cincisprezece ori si deriva de la cuvantul ebraic "amar".

Mireasma sa, cu o nuanta intr-adevar amara, dar foarte placuta, era considerata un extraordinar purificator pentru psihic, laolalta cu postul alimentar, cu spovedania, cu rugaciunea, pregatind crestinii pentru sarbatoarea Craciunului. Arderea smirnei se foloseste pentru indepartarea gandurilor negre, a ispitelor si a tuturor relelor care ar putea intina sarbatorile. Laolalta cu tamaia, se considera ca este si unul din cele mai eficiente mijloace de... exorcizare.


* Tamaia - este unul dintre darurile care au fost aduse pruncului Iisus, imediat dupa nastere, de catre cei trei magi de la rasarit.

Asa cum ne spune Matei in Evanghelia sa: "Si intrand in casa, L-au vazut pe Prunc impreuna cu Maria, mama Sa; si cazand la pamant, I s-au inchinat; si deschizandu-si vistieriile, I-au adus daruri: aur, tamaie si smirna". Mireasma tamaiei este, ca atare, indisolubil legata de momentul nasterii Mantuitorului, ea facand parte din primul dar pe care El l-a primit pe acest pamant.

Asupra sufletului, mireasma tamaiei are un efect cu adevarat magic, fiind capabila sa induca sentimentul sacrului, reusind sa ne introduca in dimensiunea spirituala, din pacate tot mai adesea neglijata, a Craciunului. In casele romanilor mai instariti, tamaia era arsa mocnit, in prima zi de Craciun, inaintea mesei, pentru a le aduce aminte credinciosilor ce sarbatoresc si sa le faca auzita rugaciunea de binecuvantare a bucatelor.

* Bradul - este arborele sacru al romanilor, fiind considerat din timpuri stravechi drept o veritabila punte intre Cer si Pamant. Acesta este si sensul aducerii sale in casele noastre, de Craciun, pentru a face sa comunice fiecare salas de crestin cu Cerurile. Despre acest arbore se mai spune ca uneste si lumea mortilor cu cea a viilor, ajutandu-ne sa ne recuperam amintirile, sentimentele, unificandu-ne interior. Mireasma bradului vindeca sufletul, stabilizeaza emotiile.

Rasina si cetinile sale au fost vreme de secole smirna si tamaia credinciosilor mai putin instariti din aceste locuri, avand proprietati purificatoare si de inducere a sentimentului de sacru.


* Zapada - este asteptata cu emotie la fiecare Craciun, considerandu-se ca fara ea aceasta sarbatoare nu are farmecul complet. Poate este o prejudecata absurda, dar - fara sa ne dam seama - aproape cu totii asteptam zapada. De ce? Poate pentru albul ei, care acopera orice urma a uratului din jurul nostru, ori poate pentru dansul vesel al fulgilor, care parca se bucura de sarbatoarea Nasterii Domnului.

Apoi, zapada mai are un efect magic: aduce cumva, nu se stie exact cum, liniste in jurul nostru si in noi insine. Iar mirosul ei fin, discret, ca un fior de prospetime, ne revigoreaza sufletul, pregatindu-l de sarbatoare. Mireasma zapezilor purifica emotiile, aduce in suflet starea de copilarie imaculata, fara amintiri dureroase, fara retineri. Este un miros al linistii, al dizolvarii in Dumnezeu.

Trezeste in noi nostalgia inceputului, a puritatii originare.
Mergeti intr-o zi la munte, in apropierea unei paduri sau a unui rau, unde curentii de aer sunt puternici si aduc cu ei mireasma zapezii, uneori de la sute de kilometri distanta. Oriunde ati fi, gasiti-va un coltisor retras si inchideti ochii atunci cand va umpleti plamanii cu aceasta mireasma de zapada. Veti trai macar pentru cateva fractiuni de secunda LINISTEA.

• Ilie Tudor

Read More

Ştiinţa magică a aromoterapiei de-a lungul veacurilor (1)

de Agnes Itara

Motto: „Cei trei magi de la Răsărit (...) I-au dus Lui daruri: aur, smirnă şi tămâie.” – Matei, 2, 11

Aromoterapia este o artă în care priceperea şi cunoaşterea se împletesc cu magia, intuiţia şi misterul, spre împlinirea fizică, psihică, mentală şi spirituală a tuturor celor care sunt fascinaţi de utilizarea ei. Practica ei este o tradiţie care datează de mai bine de cinci mii de ani.
Descoperirile arheologice şi izvoarele scrise atestă utilizarea ei de către toate marile civilizaţii ale omenirii, cu rezultate remarcabile. Medicii din China şi India antică foloseau aromoterapia

Cel mai vechi document cunoscut şi păstrat până în prezent, referitor la aromoterapie, datează din anul 2700 î.Hr.
Tratatul clasic de medicină internă al Împăratului Galben, este un text chinezesc scris de Huang Ti – legendarul Împărat Galben. Autorul descrie cauzele şi tratamentul bolilor, prezentând peste 350 de plante aromatice. El explică modul în care acestea trebuie folosite. Este considerat a fi cel mai important text pentru medicii practicieni chinezi, a căror metodă terapeutică de bază este acupunctura.

În aceeaşi perioadă, medicina tradiţiei indiene, AYURVEDA, „ştiinţa vieţii”, s-a remarcat printr-un tratat celebru, BRAHMA-SAMHITA. Dimensiunile sale sunt impresionante, conţinând peste o sută de mii de versuri (SUTRA-e). Fiecare vers esenţializa o cunoaştere teoretică şi practică extrem de valoroasă. Din acest tezaur inestimabil de cunoaştere s-au păstrat până în prezent doar un număr de aproximativ 80 de formule terapeutice, incluse ulterior în felurite scrieri despre AYURVEDA.

Lucrarea fundamentală de referinţă în AYURVEDA, păstrată până în prezent, este CHARAKA-SAMHITA. Autorul ei iniţial a fost înţeleptul Agnivesha şi s-a numit AGNIVESHA-SAMHITA. Textul a fost ulterior completat şi redactat de către Charaka, numele său devenind CHARAKA-SAMHITA.
Conţine aproximativ opt mii cinci sute de versuri. Este o lucrare deosebit de valoroasă, care sintetizează foarte multe informaţii medicale utilizate de către practicienii ayurvedici din antichitate. Sunt expuse atât principiile sistemului medical AYURVEDA, cât şi nenumărate modalităţi terapeutice naturale referitoare la o gamă largă de afecţiuni.
Studiul acestei lucrări constituie astăzi baza practicienilor ayurvedei, proba timpului dovedind în această direcţie valoarea sa inestimabilă.

Aromoterapia în Egiptul antic

În sălile egiptene din British Museum pot fi văzute multe vase, majoritatea din alabastru, onix sau sticlă, datând din anii 3000-2000 î.Hr. Unele au fost vase de pomezi (unsori), iar altele, cu forme svelte, erau destinate păstrării uleiurilor aromate. În cea de a XII-a dinastie, vârsta de aur a artei bijuteriilor egiptene, esenţele aromate erau folosite în mod curent.

Cosmetica decorativă din această perioadă folosea o mare varietate de unguente din plante aromatice. În 1922, la deschiderea mormântului lui Tutankhamon, s-au descoperit vase ce conţineau unguente pe bază de tămâie şi nard. Ele au fost puse în mormânt la sigilarea acestuia, în 1350 î.Hr. După mai bine de 3350 de ani, aromele din aceste vase au putut fi încă detectate.

Pe pereţii unor morminte există hieroglife alăturate unor picturi reprezentând practica masajului. Acestea descriu modalităţi de preparare ale unor alifii aromate. Există papirusuri care menţionează folosirea ierburilor aromate în scop terapeutic, datând din timpul marelui faraon Khufu, în timpul căruia s-a construit Marea Piramidă (2800 î.Hr).

Papirusul Ebers datând din timpul dinastiei a XVIII-a, arată că medicii egipteni aveau o cunoaştere completă a proprietăţilor plantelor aromatice folosite. Majoritatea reţetelor din acest papirus recomandă smirna ca antiinflamator şi amestecul de smirnă şi tămâie în măştile de faţă.

Cu 2000 de ani înainte de a fi descoperite de arabi, egiptenii stăpâneau modalităţile extragere a esenţelor aromatice prin distilare. Alte modalităţi de extragere folosite erau: presarea, macerarea în ulei, sau impregnarea în lână. Lemnul de cedru era încălzit într-un vas de argilă a cărui gură era acoperită cu o ţesătură din fibre de lână. La finalul procedurii această ţesătură era presată pentru a elibera esenţa de care se impregnase.

Regina Cleopatra folosea unguente deosebit de scumpe pentru catifelarea şi parfumarea mâinilor, părului şi a trupului. Era proprietara unei „grădini de balsamuri”, un lux exorbitant pentru acele vremuri.
Babilonienii, grecii şi dacii foloseau si ei aromoterapia

Influenţa Egiptului s-a extins rapid în Mesopotamia. Centrele producerii cosmeticelor şi parfumurilor erau Palmira şi Babilonul. O tăbliţă de lut din Babilon, datând din 1800 î.Hr., reprezenta o comandă pentru „ulei de cedru, smirnă şi chiparos”. Aduse din Egipt, acestea erau folosite ca ingrediente în cele mai scumpe produse cosmetice.
Fiind prin excelenţă agenţi antiseptici şi revitalizanţi, folosirea lor în cosmetică viza păstrarea prospeţimii pielii.
Alături de obligeană, cedrul, mirtul şi smirna erau cele mai întrebuinţate arome în ritualurile religioase din această zonă.

Unele temple au fost construite în întregime din lemn de cedru, conform credinţei în faptul că aromele scumpe pot atrage bunăvoinţa zeilor. Grecii au învăţat de la egipteni despre proprietăţile şi folosirea plantelor aromatice. Herodot şi Democrit au vizitat Egiptul în secolul al IV-lea î.Hr. şi au spus că oamenii de acolo erau maeştri în arta parfumeriei. Herodot aminteşte de felul în care asirienele preparau un amestec din lemn de chiparos, cedru şi tămâie, măcinate cu o piatră şi amestecate cu apă. Pasta rezultată era aplicată pe faţă şi pe corp. Aceasta era înlăturată în ziua următoare, pielea rămânând frumoasă şi moale, impregnată cu o aromă delicioasă.

Grecii o foloseau si ei

Reţetele unor parfumuri medicinale sunt prezente atât pe tăbliţele de marmură din templele lui Esculap, zeu grec al vindecării, cât şi în templele Afroditei. Epidauros, fiul lui Esculap, a devenit mai târziu numele unui mare oraş şi staţiune balneo-climaterică, cu băi şi centre de vindecare. Esenţele vindecătoare erau împărţite de preotesele care au urmat vechilor magicieni. Tisserand numeşte acest centru de vindecare „un templu grec al aromaterapiei!”

Dacii stiau sa foloseasca aromoterapia

Celebrul filosof grec Platon citează un principiu de medicină al dacilor, aplicat de preoţii lui Zalmoxis. Acest principiu spune că pentru a vindeca trupul trebuie să îngrijim şi sufletul.
În civilizaţia dacică, acest principiu se leagă de folosirea unei ceşcuţe de ceramică numită de arheologi căţuie. Acesta era un mic vas cu toartă pentru ars mirodenii sau fumigaţii. Obiceiul strămoşilor noştri daci de a folosi căţuia este atestat prin numeroase descoperiri arheologice, datate mult anterior apariţiei creştinismului pe teritoriul ţării noastre.

Strămoşii noştri foloseau pentru fumigaţii acele, conurile şi răşinile coniferelor, busuiocul, cimbrul şi rozmarinul, cu mult înainte ca tămâia şi smirna să ajungă în Europa. Răşinile şi ierburile aromatice erau arse ca ofrande, la naşterea copiilor, pentru purificarea aerului din încăperi, pentru alungarea spiritelor rele şi în ritualurile funerare.

Ritualul era atât de înrădăcinat, încât a fost asimilat de creştinismul timpuriu, tămâierea mormintelor devenind ulterior un obicei firesc în ajunul marilor sărbători de peste an (Crăciun, Măcinici, Sângiorz, Sânziene, Samedru), când exista credinţa întoarcerii spiritelor morţilor pentru a se întâlni şi a petrece cu cei vii.

Referinţe biblice despre arta sacră a aromoterapiei

În lucrarea Arta aromoterapiei, Robert Tisserand dedică patru pagini comentariilor unor citate din Biblie cu referire la folosirea uleiurilor aromate în scop sacru.
Descrierea începe amintind de exodul evreilor din Egipt în jurul anului 1240 î.Hr. şi călătoria lor spre Ţara Făgăduinţei, care a durat aproape 40 de ani. La scurt timp după ce au pornit, Dumnezeu i-a dat lui Moise cele zece porunci, inclusiv modul de prepare al „mirului pentru sfânta ungere” (Ieşirea 30, 22-25) şi a unui amestec pentru tămâiat (Ieşirea 30, 34-35).

Tisserand specifică cu ajutorul citatelor din Evanghelii felul în care Iisus Hristos şi Maria Magdalena, foloseau uleiurile în scop spiritual: „Deci Maria, luând o litră cu mir de nard curat, de mare preţ, a uns picioarele lui Iisus şi le-a şters cu părul capului ei, iar casa s-a umplut de mirosul mirului.” (Ioan 12, 3)

Uleiurile şi parfumurile erau folosite şi în Roma antică

Romanii foloseau mari cantităţi de uleiuri esenţiale în parfumuri şi în unguentele pentru masarea corpului în băile publice şi acasă.
Parfumurile erau de trei feluri: solide- Ladysmata, uleioase- Stymmata, şi sub formă de pudră-Diapasmata.
Unguentele solide se numeau rhodium, dacă includeau trandafir, sau narcissum, dacă aveau ulei de narcisă.

Uleiurile aromate vestite erau: susinum, preparat din miere, obligeană, scorţişoară, smirnă, şofran, şi nardinum, ce conţinea obligeană, nucşoară, melisă, nard şi smirnă. Deşi unele dintre aceste preparate erau deosebit de scumpe, romanii le utilizau pentru înmiresmarea corpului, părului, hainelor, paturilor, drapelelor militare sau a zidurilor caselor.

Unguentele pentru masarea corpului erau păstrate în cutii, unguentaria, din alabastru, onix sau sticlă. Cele pentru baie erau închise în cutii rotunde din fildeş, narthecinum.
Parfumierii romani erau numeroşi şi locuiau într-un cartier anume al oraşelor, numit vicus thuraricus. Dovezile arheologice atestă faptul că în Capua, oraş recunoscut pentru luxul său, aceştia ocupau o stradă întreagă.

Aromoterapia în medicina arabă

Civilizaţia arabă este legată de numele doctorului Abu Ali al-Husain Ibn Abd Allah Ibn Sina, cunoscut în Occident ca Avicena. Acest om a trăit la sfârşitul secolului al X-lea. În cei 58 de ani de viaţă de peregrinare a scris aproape 100 de cărţi. Descoperirea distilării a fost rezultatul cercetărilor sale în alchimie. Trandafirul, Rosa centifolia, este planta pe care acesta a ales-o pentru primele sale experimente. Ulterior şi-a îndreptat atenţia spre multe alte plante, distilând atât esenţe cât şi ape aromatice.

Apa de trandafir a devenit una dintre cele mai importante parfumuri folosite. Ea a ajuns în Europa în timpul cruciadelor, împreună cu alte esenţe şi parfumuri exotice: nard, smirnă, tămâie, mirt, chiparos, obligeană, coriandru, migdale amare, cedru, ienupăr, henna. Toate acestea au atras imediat atenţia oamenilor de afaceri europeni.

La sfarşitul secolului al XII-lea Europa avea deja proprii ei manufacturieri de parfumuri, cu preponderenţă francezi. Deşi la început multe parfumuri erau copii ale celor din Orient, la finele secolului al XIII-lea Europa începuse să-şi definească propriile reţete. Lavanda a început să fie cultivată în multe zone ale Angliei actuale, apa de lavandă devenind la fel de populară ca şi apa de trandafir. (va urma)

Read More

PARFUM

Jean-Baptiste Rigaud a ajuns la Paris in 1852, pentru a-si atinge telul-acela de a deveni un parfumeur cunoscut.Avind studii de chimie, Jean Baptiste a inceput sa lucreze ca farmacist, iar apoi a inceput sa calatoreasca prin lume, scotocind fiecare coltisor al planetei pentru a gasi arome noi, exotice, nemaiauzite.

Intors la Paris intr-o perioada in care aristocratia experimenta tot ce era englezesc, si-a deschis o parfumerie pe strada Vivienne, dindu-i numele “Parfumerie Victoria” ca un tribut adus reginei Angliei.

Numele parfumurilor pe care a inceput sa le creeze aveau ecouri engleze, pentru a-si satisface dificila clientela:“Kiss Me Quick,” “Jockey Club,” “Bouquet Victoria.” Astfel si-a inceput cariera brilianta, creeind parfumuri exotice si rare, pasind pe o cale necunoscuta.

Un perfumeur de geniu si un creator de trenduri

Printre inovatiile sale importante se afla esenta de Ylang-Ylang in 1860, care si-a cistigat porecla de "Floarea florilor"si "Regele parfumurilor", cistigind voturile societatii privilegiate imediat.
Parfumerii pariziene

O alta esenta exotica a fost floarea KANANGA din Japonia. Fascinat de misterioasa legenda a acestei flori, jean Baptiste a facut din ea un brand, Simbolizat de o tinara japoneza ce tinea o ramura de kananga in mina dreapta, “Eau de Kananga,” creata in 1869, a devenit rapid un imens succes atit in Europa cid si in S.U.A, permitindu-i sa deschida parfumerii pariziene in intreaga lume, incl.New York in 1868.

Atent si la evenimentele politice ale vremii, inspiratia sa l-a determinat sa creeze arome dedicate personalitatilor vremii. Astfel a luat nastere “Impérial Bouquet,” un portret in parfum al imparatului Napoléon III.

Armonizat si cu muzica timpului sau, perioada in care Offenbach triumfa pe scenele pariziene, el a creeat o serie de compozitii amuzante inspirate de capodepere ca La Vie Parisienne, La Belle Hélène, si La Biche au Bois. Si-a dedicat parfumul “Miranda Bouquet” actritelor de la Théâtre Vaudeville si Opéra Comique.

Rigaud, parfumeur al regilor

Dupa caderea celui de al doilea imperiu in Franta, Rigaud a devenit parfumeur oficial al reginei Olandei, familiei regale a Greciei si al curtii ruse.

Diversificindu-si afacerea prin crearea sapunurilor si cremelor de fata, a cumparat alte doua case de parfum cunoscute aristocratiei. Acestea produceau in exclusivitate uleiul rar de Macassar.

In 1899, sub numele de “Veuve Rigaud,” vaduva sa i-a continuat opera. Ea a adus un stil mai feminin saloanelor deschise pina atunci, ornind mobila cu lac alb si roz, si decorindu-le in stil Louis XVI. Vitrine din mahon prezentau flaconuri originale de cristal, ornate cu funde din materiale pretioaase.

Fiul lor, Henri Rigaud a profitat de avantajele chimiei in expansiune si a creeat noi arome in traditia familiei.

Noul sau parfum “Camia” , lansat in 1906, l-a propulsat in rindurile fruntase ale parfumeurilor mondiali; prezentat luxos intr-o cutie de satin stil Empire, parfumul a fost apreciat inclusiv de regina Angliei.

In 1910, noul salon decorat in stil Empire a devenit locul de intilnire al aristocratiei pariziene. Toate artistele si juranlistele voiau si ele sa fie vazute aici.

“Un Air Embaumé,” imensul succes al lui Henri Rigaud’

In 1914, Henri Rigaud a lansat ceea ce avea sa devina cel mai mare succes al sau“Un Air Embaumé.” Aceasta aroma subtila si acum, la atitia ani de la creatia sa este ceruta de fanii sai rafinati.

“Un Air Embaumé” a inspirat si poetii timpului, multi dedicindu-i poezii.

Casa Rigaud: “Chypre de Rigaud,” “Un rêve,” “Parfum tendre” si “Vers la Joie.”

Rigaud a inventat lumanarile parfumate

Dupa razboi, fiul lui Henri Rigaud, a preluat afacerea impreuna cu sotia sa, Viviane. Aceasta a schimbat conceptul, transformind salonul din Paris intr-un budoar intim, in care ea, ca o mare doamna, primea vizite personale ale celor apropiati.Ea a fost si o inovatoare, creeind prima lumanare parfumata.

Si asa s-a nascut lumanarea CYPRES- cu o culoare verde inchis, prezentata intr-un container de sticla facuta manual,legata cu o funda rosie, si avind atasata o stingatoare de lumanari din argint, emanind parfumul discret al chiparosilor. Succesul international a fost naucitor, lumanarea devenit 'a must' in toate casele chic ale epocii; chiar si Casa Alba avea una, cumparata de Jacqueline Kennedy.

Inainte de a muri, Jean Baptiste si-a spus crezul in aceste cuvinte:

“Un mare parfumeur trebuie sa fie un veteran si un specialist. El nu este doar cel ce are succes creeind un parfum fin, ci si cel ce reuseste sa transforme o aroma in cea mai poetica manifestare a vietii” — Jean-Baptiste Rigaud

Read More