Sunt gravidă, ce să fac?
3 days ago
Showing posts with label Sarmisegetuza. Show all posts
Showing posts with label Sarmisegetuza. Show all posts
Saturday, September 16, 2017
Tuesday, March 5, 2013
CE S-A MAI GASIT LA SARMISEGETUZA
Recent, în luna decembrie a anului trecut, a fost lansat de BBC în cooperare cu Discovery Chanell, cel mai aşteptat documentar al anului, “Rome’s Lost Empire”.
A fost folosită o tehnologie militară de ultima generaţie în materie de scanări ale solului îmbinată cu tradiţionalele metode arheologice.
Realizatorii documentarului au fost prezenţi şi în România scanând munţii Orăştiei cu un avion ce foloseşte un sistem de scanare – LIDAR – preluat de la sateliţii militari.
Dispozitivul “elimină” pur şi simplu vegetatia care acoperă pământul iar imaginile rezultate oferă imaginea nudă a solului şi ajută la găsirea oricăror forme de construcţie îngropată în pământ, a tunelelor sau a altor tipuri de săpături.
Primele dispozitive de aceste tip au fost utilizate de americani în timpul războiului din Vietnam pentru a identifica gurile tunelelor prin care se ascundeau adversarii din Vietcong. De atunci tehnologia a fost mult perfecţionată rezultatele scanărilor oferind hărţi uimitoare.
La scanările efectuate la Sarmisegetuza Regia, hărţile obţinute au stârnit echipei BBC exclamaţii de uimire, secvenţele prezentate fiind pline de “amazing, amazing”, pe fundal.
Ceea ce este cu adevarat uluitor este însă faptul că la Ministerul Culturii nu se ştie mai nimic despre rezultatele cercetărilor efectuate cu tehnica militară de ultimă oră, într-o zonă care reprezintă un areal al jafului şi distrugerilor de peste 20 de ani.
Prin “grija” nemăsurată a lui Andrei Pleşu, primul ministru al culturii de după ’90, pus de conspiratorul kaghebist Ion Ilici Iliescu în scaun, România a fost prima şi probabil unica ţară din lume lăsată fără o lege a patrimoniului.
Mii de obiecte de valoare indestimabilă au fost scoase din ţară. Jefuitori veniţi din toate colţurile lumii cu aparatură de tot felul au scotocit siturile dacice în căutarea comorilor şi a aurului dacilor.
Ministerul Culturii a plătit până în prezent sume enorme, milioane de euro, pentru răscumpărarea doar a unor braţări din aur, temă ce a generat râuri de comentarii, deoarece infractorii care s-au ocupat cu săpăturile ilegale şi cu tranzacţionarea peste hotare a artefactelor au lansat zvonul că braţările sunt fabricaţii recente, nişte falsuri cum ar veni, pentru a-şi diminua pedepsele.
Aurul a luat minţile oamenilor dintotdeauna iar misterioasele comori dacice au reprezentat de mulţi ani adevărate legende pline de fantasme.
Până una alta, bulgarii de exemplu au ştiut să-şi gestioneze patrimoniul mult mai bine. Diverşi specialişti romani au tras semnale de alarmă însă în van: Pe “Valea Regilor Traci” din Bulgaria s-au descoperit, în ultimii ani, comori fabuloase din aur, vestigii impresionante ce vorbesc despre uimitoarea cultură și civilizație a traco-geto-dacilor.
Cercetarea arheologică din Bulgaria a luat un asemenea avânt încât bulgarii sunt percepuți, la nivel mondial, ca adevărații continuatori ai tracilor, datorită faptului că slavii s-au așezat în această zonă peste autohtonii traco-geto-daci, cu care s-au amestecat…
În același timp, românii, datorită imbecilității unora și a ticăloșiei trădătorilor de serviciu, sunt percepuți ca un popor cu o identitate incertă, deoarece cecetarea arheologică este la pământ, deoarece siturile românești au fost jefuite de generații”.
Devastarea siturilor arheologice de pe teritoriul României – o practică curentă
Braconajul siturilor va continua dacă nu se vor lua măsuri urgente. Ministerul Culturii are datoria să intervină cu organizare și fonduri, trebuie rezolvată în primul rând paza siturilor.
Rezervația de la Grădiștea-Muncelu de exemplu cuprinde complexul de cinci cetăți de pe valea Grădiștei, în aval de cetatea Samisegetuza Regia, centrul civilizației Regatului Dacia creat de regele Burebista înpreună cu prelatul Deceneu, zonă care a devenit cunoscută din ani ‘50, când prof. Constantin Daicoviciu a început decopertările cetății Sarmizegetuza Regia.
De regulă, siturile se află în zonele înpădurite, iar teritoriile sunt administrate de ocoalele silvice aparținând de Romsilva.
Cei de la Romsilva s-au indeletnicit mai ales cu participarea la jaful patrimoniului silvic, aşa că dacă ar mai afla că în afară de fondul forestier devastat s-ar mai putea obţine beneficii şi din jefuirea siturilor dacice de sub pământ documentarul BBC s-ar putea să-i umple de idei noi.
Şi nu doar pe ei ci şi pe nenumăraţii jefuitori de comori care au tot devastat şi distrus cât au putut în ultimii 20 de ani.
Cum istoricii noştri se rezumă deocamdată la dispute sterile pe teme futile, gen Boia, până va apărea o generaţie capabilă să întreprindă un demers autentic de recuperare a adevăratei istorii a românilor se impune o mobilizare a instituţiilor responsabile şi în primul rând a Ministerului Culturii pentru protejarea măcar a siturilor ce conţin probe ale trecutului strămoşilor noştri, oricare or fi fost ei.
Pe tot teritoriul Daciei au fost descoperite în ultimii 150 de ani 230 de tezaure. Numai în Sălaj au fost găsite 23 de tezaure dacice (plus unul din perioada stăpânirii celţilor, la Stâna – secolele III-II î.Ch.).
În Munţii Orăştiei, unde se afla nucleul statului dac şi densitatea tezaurelor găsite de arheologi este mai mare s-a dezvoltat cu o amploare nestăvilită un adevărat fenomen al braconajului arheologic.
România este unică în lume la capitolul distrugere a vestigiilor trecutului, numai aici, la noi. situri de o valoare inestimabilă sunt îngropate sub autostrăzi.
Munţii Orăştiei erau un adevărat complex de sanctuare, iar aici a fost ridicată Sarmisegetuza, capitala Daciei. Prima capitală a Daciei a fost la început la Argedava (Popeşti Novaci pe Argeş) iar Burebista a fost cel care a ales mutarea centrului imperiului dacilor, în munţi, într-o zonă fortificată, din inima lor.
Sarmizegetusa Regia capitala Daciei preromane este comparabilă cu Stonehenge sau cu Acropole, ca reper şi simbol cultural-religos iar cetatea a fost inclusă pe lista UNESCO ce cuprinde monumente aflate în patrimoniul universal al lumii.
După ce – în anii ’80, profesoara de arheologie Marija Gimbutas, de la Universitatea din Los Angeles, California, a început să vorbească despre spaţiul Carpato-dunărean ca despre o vatră a vechii Europe, locul de unde Europa a început să existe – tema civilizaţiei dacilor a încins multe minţi.
Nici comuniştilor nu le-a scăpat ideea utilizării simbolurilor dacice pentru a-şi lustrui imaginea iar demenţa cultului personalităţii lui Ceauşescu a afectat şi cetatea Sarmisegetuzei lui Burebista, regele cu care cizmarul comunist dorea să se compare în visele sale umede, alimentate şi de lingăi ca Ion Iliescu, copilul său de suflet care a atins acum vârsta de 83 de ani de ticăloşii nepedepsite.
În anii ‘70, Ceauşescu a “reamenajat” Sarmisegetuza pentru filmul propagandistic Burebista, al lui Gheorghe Vitanidis iar handicapata mintală cu coc de Suzana Gâdea, strămoaşa actualilor idioţi de la Cultură, a turnat beton pe platoul sacru pentru ca Ceaşcă să aterizeze cu elicopterul în cetatea lui Burebista.
Au mai urmat şi alte “restaurări” ale cetăţii care mai mult au distrus-o, de exemplu în anul 2000 când s-au folosit betoane inexistente, evident, pe vremea lui Decebal ori Burebista.
Acum Sarmizegetusa Regia este în paragină şi se află la cheremul oricăror jefuitori de comori.
Noile scanări ale zonei şi hărţile speciale realizate de BBC şi Discovery Chanell vor reprezenta o mană cerească pentru bandiţii din toată lumea iar faptul că toate aceste hărţi se afla în mâna unei singure persoane, arheologul român care a însoţit echipa de filmare, Gelu Florea de la Cluj, ridica un mare semn de întrebare asupra sănătăţii mintale a responsabililor din Ministerul Culturii.
“Documentarul e foarte important pentru arheologi, pentru că această colaborare cu BBC-ul nu înseamnă doar o colaborare cu o televiziune superprofesionistă, care dă informaţie curată, care promovează în felul acesta situl, dar ne oferă şansa să avem şi rezultatele investigaţiilor făcute cu nouă tehnică LIDAR privind situl de la Sarmizegetusa.
Şi, din punct de vedere ştiinţific, asta va fi un pas mare înainte”, a declarat profesorul Gelu Florea, coordonatorul şantierului arheologic de la Sarmizegetusa Regia.
Ministerul Culturii şi practica batistei pe ţambal
Într-o interpelare adresat fostului ministru maghiar al Culturii (ce ruşine!) se arată că “la începutul anilor ‘90, subsolul din zona Grădiştei a fost scanat de un satelit rusesc.
Ce s-a descoperit acolo rămâne o mare taină căci oficial nu au fost date publicităţii toate rezultatele. Neoficial, s-a spus că ruşii ar fi descoperit situri antice şi preistorice necunoscute încă în zonă.
Se cunoaşte totuşi că s-a întocmit un dosar al acestor descoperiri, la Ministerul Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului şi la Ministerul Culturii de atunci, care au decis efectuarea unor cercetări.
Concluzia era una şocantă: fortificaţiile din zona Grădişte nu erau doar cetăţi dispuse pe culmile munţilor din jur, ci un imens ansamblu de 200 km pătraţi, foarte compact, care cuprindea o aşezare militară, una civilă montană, cu mai multe nuclee.
Practic, munţii fuseseră tăiaţi şi terasaţi, apoi amenajaţi în incredibilul ansamblu.
Mai mult, pe o suprafaţă de doi kilometri pătraţi, la o adâncime de 8 metri, s-ar afla o aşezare subterană.
Dosarul cu planurile siturilor antice nedecopertate, găsite de echipa specială de cercetători, a fost multiplicat în patru exemplare, care au fost trimise la MLPAT, Institutul Pro Domus, Ministerul Culturii şi UNESCO”.
Se atrăgea atenţia că există riscul că planurile zonei să ajungă în mâinile jefuitorilor şi se cereau măsuri.
Hunor Kelemen a confirmat ca există respectivele planuri şi relevee şi apoi, cu privire la primejdia utilizării lor de către profanatori care să ducă la Budapesta artefactele dacice – cum s-a şi intamplat deja, a răspuns sec că asta-i treaba organelor MI şi cu asta s-a pus batista pe ţambal.
Poate actualul ministru, român totuşi, nu va continua practica ţigănească / maghiară a batistei pe ţambal şi ne va răspunde public care este situaţia actuală a releveelor zonei realizate cu supersofisticata tehnologie LIDAR de britanici.
Şi asta înainte de a vedea întreaga zonă de la Sarmizegetuza împânzită de profanatori şi jefuitori din toată lumea.
Scria candva Mihai Eminescu:
“Era un popor brav acela care a impus tribut superbei împărătese de marmură a lumii: Roma. Era un popor nobil acela a cărui cădere te umple de lacrimi, iar nu de dispreţ, şi a fi descendentul unui popor de eroi, plin de nobleţe, de amor de patrie şi libertate, a fi descendentul unui asemenea popor n-a fost şi nu va fi ruşine niciodată.”
Din păcate actualul popor român este plin de cretini care te umplu de ruşine…
un articol de George Roncea
SURSA: http://www.curentul.ro
A fost folosită o tehnologie militară de ultima generaţie în materie de scanări ale solului îmbinată cu tradiţionalele metode arheologice.
Realizatorii documentarului au fost prezenţi şi în România scanând munţii Orăştiei cu un avion ce foloseşte un sistem de scanare – LIDAR – preluat de la sateliţii militari.
Dispozitivul “elimină” pur şi simplu vegetatia care acoperă pământul iar imaginile rezultate oferă imaginea nudă a solului şi ajută la găsirea oricăror forme de construcţie îngropată în pământ, a tunelelor sau a altor tipuri de săpături.
Primele dispozitive de aceste tip au fost utilizate de americani în timpul războiului din Vietnam pentru a identifica gurile tunelelor prin care se ascundeau adversarii din Vietcong. De atunci tehnologia a fost mult perfecţionată rezultatele scanărilor oferind hărţi uimitoare.
La scanările efectuate la Sarmisegetuza Regia, hărţile obţinute au stârnit echipei BBC exclamaţii de uimire, secvenţele prezentate fiind pline de “amazing, amazing”, pe fundal.
Ceea ce este cu adevarat uluitor este însă faptul că la Ministerul Culturii nu se ştie mai nimic despre rezultatele cercetărilor efectuate cu tehnica militară de ultimă oră, într-o zonă care reprezintă un areal al jafului şi distrugerilor de peste 20 de ani.
Prin “grija” nemăsurată a lui Andrei Pleşu, primul ministru al culturii de după ’90, pus de conspiratorul kaghebist Ion Ilici Iliescu în scaun, România a fost prima şi probabil unica ţară din lume lăsată fără o lege a patrimoniului.
Mii de obiecte de valoare indestimabilă au fost scoase din ţară. Jefuitori veniţi din toate colţurile lumii cu aparatură de tot felul au scotocit siturile dacice în căutarea comorilor şi a aurului dacilor.
Ministerul Culturii a plătit până în prezent sume enorme, milioane de euro, pentru răscumpărarea doar a unor braţări din aur, temă ce a generat râuri de comentarii, deoarece infractorii care s-au ocupat cu săpăturile ilegale şi cu tranzacţionarea peste hotare a artefactelor au lansat zvonul că braţările sunt fabricaţii recente, nişte falsuri cum ar veni, pentru a-şi diminua pedepsele.
Aurul a luat minţile oamenilor dintotdeauna iar misterioasele comori dacice au reprezentat de mulţi ani adevărate legende pline de fantasme.
Până una alta, bulgarii de exemplu au ştiut să-şi gestioneze patrimoniul mult mai bine. Diverşi specialişti romani au tras semnale de alarmă însă în van: Pe “Valea Regilor Traci” din Bulgaria s-au descoperit, în ultimii ani, comori fabuloase din aur, vestigii impresionante ce vorbesc despre uimitoarea cultură și civilizație a traco-geto-dacilor.
Cercetarea arheologică din Bulgaria a luat un asemenea avânt încât bulgarii sunt percepuți, la nivel mondial, ca adevărații continuatori ai tracilor, datorită faptului că slavii s-au așezat în această zonă peste autohtonii traco-geto-daci, cu care s-au amestecat…
În același timp, românii, datorită imbecilității unora și a ticăloșiei trădătorilor de serviciu, sunt percepuți ca un popor cu o identitate incertă, deoarece cecetarea arheologică este la pământ, deoarece siturile românești au fost jefuite de generații”.
Devastarea siturilor arheologice de pe teritoriul României – o practică curentă
Braconajul siturilor va continua dacă nu se vor lua măsuri urgente. Ministerul Culturii are datoria să intervină cu organizare și fonduri, trebuie rezolvată în primul rând paza siturilor.
Rezervația de la Grădiștea-Muncelu de exemplu cuprinde complexul de cinci cetăți de pe valea Grădiștei, în aval de cetatea Samisegetuza Regia, centrul civilizației Regatului Dacia creat de regele Burebista înpreună cu prelatul Deceneu, zonă care a devenit cunoscută din ani ‘50, când prof. Constantin Daicoviciu a început decopertările cetății Sarmizegetuza Regia.
De regulă, siturile se află în zonele înpădurite, iar teritoriile sunt administrate de ocoalele silvice aparținând de Romsilva.
Cei de la Romsilva s-au indeletnicit mai ales cu participarea la jaful patrimoniului silvic, aşa că dacă ar mai afla că în afară de fondul forestier devastat s-ar mai putea obţine beneficii şi din jefuirea siturilor dacice de sub pământ documentarul BBC s-ar putea să-i umple de idei noi.
Şi nu doar pe ei ci şi pe nenumăraţii jefuitori de comori care au tot devastat şi distrus cât au putut în ultimii 20 de ani.
Cum istoricii noştri se rezumă deocamdată la dispute sterile pe teme futile, gen Boia, până va apărea o generaţie capabilă să întreprindă un demers autentic de recuperare a adevăratei istorii a românilor se impune o mobilizare a instituţiilor responsabile şi în primul rând a Ministerului Culturii pentru protejarea măcar a siturilor ce conţin probe ale trecutului strămoşilor noştri, oricare or fi fost ei.
Pe tot teritoriul Daciei au fost descoperite în ultimii 150 de ani 230 de tezaure. Numai în Sălaj au fost găsite 23 de tezaure dacice (plus unul din perioada stăpânirii celţilor, la Stâna – secolele III-II î.Ch.).
În Munţii Orăştiei, unde se afla nucleul statului dac şi densitatea tezaurelor găsite de arheologi este mai mare s-a dezvoltat cu o amploare nestăvilită un adevărat fenomen al braconajului arheologic.
România este unică în lume la capitolul distrugere a vestigiilor trecutului, numai aici, la noi. situri de o valoare inestimabilă sunt îngropate sub autostrăzi.
Munţii Orăştiei erau un adevărat complex de sanctuare, iar aici a fost ridicată Sarmisegetuza, capitala Daciei. Prima capitală a Daciei a fost la început la Argedava (Popeşti Novaci pe Argeş) iar Burebista a fost cel care a ales mutarea centrului imperiului dacilor, în munţi, într-o zonă fortificată, din inima lor.
Sarmizegetusa Regia capitala Daciei preromane este comparabilă cu Stonehenge sau cu Acropole, ca reper şi simbol cultural-religos iar cetatea a fost inclusă pe lista UNESCO ce cuprinde monumente aflate în patrimoniul universal al lumii.
După ce – în anii ’80, profesoara de arheologie Marija Gimbutas, de la Universitatea din Los Angeles, California, a început să vorbească despre spaţiul Carpato-dunărean ca despre o vatră a vechii Europe, locul de unde Europa a început să existe – tema civilizaţiei dacilor a încins multe minţi.
Nici comuniştilor nu le-a scăpat ideea utilizării simbolurilor dacice pentru a-şi lustrui imaginea iar demenţa cultului personalităţii lui Ceauşescu a afectat şi cetatea Sarmisegetuzei lui Burebista, regele cu care cizmarul comunist dorea să se compare în visele sale umede, alimentate şi de lingăi ca Ion Iliescu, copilul său de suflet care a atins acum vârsta de 83 de ani de ticăloşii nepedepsite.
În anii ‘70, Ceauşescu a “reamenajat” Sarmisegetuza pentru filmul propagandistic Burebista, al lui Gheorghe Vitanidis iar handicapata mintală cu coc de Suzana Gâdea, strămoaşa actualilor idioţi de la Cultură, a turnat beton pe platoul sacru pentru ca Ceaşcă să aterizeze cu elicopterul în cetatea lui Burebista.
Au mai urmat şi alte “restaurări” ale cetăţii care mai mult au distrus-o, de exemplu în anul 2000 când s-au folosit betoane inexistente, evident, pe vremea lui Decebal ori Burebista.
Acum Sarmizegetusa Regia este în paragină şi se află la cheremul oricăror jefuitori de comori.
Noile scanări ale zonei şi hărţile speciale realizate de BBC şi Discovery Chanell vor reprezenta o mană cerească pentru bandiţii din toată lumea iar faptul că toate aceste hărţi se afla în mâna unei singure persoane, arheologul român care a însoţit echipa de filmare, Gelu Florea de la Cluj, ridica un mare semn de întrebare asupra sănătăţii mintale a responsabililor din Ministerul Culturii.
“Documentarul e foarte important pentru arheologi, pentru că această colaborare cu BBC-ul nu înseamnă doar o colaborare cu o televiziune superprofesionistă, care dă informaţie curată, care promovează în felul acesta situl, dar ne oferă şansa să avem şi rezultatele investigaţiilor făcute cu nouă tehnică LIDAR privind situl de la Sarmizegetusa.
Şi, din punct de vedere ştiinţific, asta va fi un pas mare înainte”, a declarat profesorul Gelu Florea, coordonatorul şantierului arheologic de la Sarmizegetusa Regia.
Ministerul Culturii şi practica batistei pe ţambal
Într-o interpelare adresat fostului ministru maghiar al Culturii (ce ruşine!) se arată că “la începutul anilor ‘90, subsolul din zona Grădiştei a fost scanat de un satelit rusesc.
Ce s-a descoperit acolo rămâne o mare taină căci oficial nu au fost date publicităţii toate rezultatele. Neoficial, s-a spus că ruşii ar fi descoperit situri antice şi preistorice necunoscute încă în zonă.
Se cunoaşte totuşi că s-a întocmit un dosar al acestor descoperiri, la Ministerul Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului şi la Ministerul Culturii de atunci, care au decis efectuarea unor cercetări.
Concluzia era una şocantă: fortificaţiile din zona Grădişte nu erau doar cetăţi dispuse pe culmile munţilor din jur, ci un imens ansamblu de 200 km pătraţi, foarte compact, care cuprindea o aşezare militară, una civilă montană, cu mai multe nuclee.
Practic, munţii fuseseră tăiaţi şi terasaţi, apoi amenajaţi în incredibilul ansamblu.
Mai mult, pe o suprafaţă de doi kilometri pătraţi, la o adâncime de 8 metri, s-ar afla o aşezare subterană.
Dosarul cu planurile siturilor antice nedecopertate, găsite de echipa specială de cercetători, a fost multiplicat în patru exemplare, care au fost trimise la MLPAT, Institutul Pro Domus, Ministerul Culturii şi UNESCO”.
Se atrăgea atenţia că există riscul că planurile zonei să ajungă în mâinile jefuitorilor şi se cereau măsuri.
Hunor Kelemen a confirmat ca există respectivele planuri şi relevee şi apoi, cu privire la primejdia utilizării lor de către profanatori care să ducă la Budapesta artefactele dacice – cum s-a şi intamplat deja, a răspuns sec că asta-i treaba organelor MI şi cu asta s-a pus batista pe ţambal.
Poate actualul ministru, român totuşi, nu va continua practica ţigănească / maghiară a batistei pe ţambal şi ne va răspunde public care este situaţia actuală a releveelor zonei realizate cu supersofisticata tehnologie LIDAR de britanici.
Şi asta înainte de a vedea întreaga zonă de la Sarmizegetuza împânzită de profanatori şi jefuitori din toată lumea.
Scria candva Mihai Eminescu:
“Era un popor brav acela care a impus tribut superbei împărătese de marmură a lumii: Roma. Era un popor nobil acela a cărui cădere te umple de lacrimi, iar nu de dispreţ, şi a fi descendentul unui popor de eroi, plin de nobleţe, de amor de patrie şi libertate, a fi descendentul unui asemenea popor n-a fost şi nu va fi ruşine niciodată.”
Din păcate actualul popor român este plin de cretini care te umplu de ruşine…
un articol de George Roncea
SURSA: http://www.curentul.ro
Thursday, December 13, 2012
Aparatul lui Uriel
In cartea
„Aparatul
lui Uriel”, doi cercetatori britanici au reconstituit „computerul
ceresc”
din Cartea lui Enoh si au obtinut calendarul solar de la
Sarmisegetuza.
„Aparatul lui
Uriel” de la Sarmisegetusa era mai mobil, cu elemente din lemn
Christopher
Knight si Robert Lomas au respectat exact indicatiile din „Cartea
astrilor
cerestri” a patriarhului antediluvian Enoh.
„Cartea
astrilor ceresti” a lui Enoh cuprinde invatamintele pe care ingerii
le-au
lasat unor oameni, alesi de ei, ca
sa masoare „traseele astrilor si relatiile dintre acestia, potrivit
claselor lor, teritoriului si anotimpului (…) precum si legile lor”.
O „cale
in
dar”…
„Aparatul lui
Uriel”, de Christopher Knight si Robert Lomas, reconstituie
sactuarele
circulare cu rol astrologic si astronomic
Este vorba
despre un aparat de calcul astronomic, un calendar (”cale in dar”),
ale
carui elemente erau „stalpi, portaluri si ferestre”, dispuse in
cercuri
concentrice, cu o „potcoava” din 21 de stalpi in centru – locul de
observare.
Cu ajutorul acestuia se studiau miscarile Soarelui si
Lunii,
eclipsele de Soare si Luna, pozitiile nodurilor Lunare, schimbarile
de
solstitiu si echinoctiu e.t.c.
Conform ”Cartii lui Enoh”, ingerul
Uriel i-a
dat patriarhului secretul construirii acestui aparat, ale carui
elemente
difereau de la zona la zona, in functie de latitudinea de la care se
faceau
masuratorile.
De ”aparatul lui Uriel” depindea agricultura, deci
viata
sedentara si dezvoltarea societatilor. Cine erau acesti ”mesageri ai
lui
Dumnezeu”?
… data
de
mesagerii lui Dumnezeu
Lomas si
Knight au respectat indicatiile din Cartea lui Enoh si le-a iesit
calendarul de la Sarmisegetusa
Misterioasa „Carte
a lui Enoh” nu a fost niciodata inclusa in invataturile
religioase
pentru popor, pe motiv ca ea nu putea fi inteleasa cu mintea
omeneasca.
In
aceasta sunt descrise faptele ”ingerilor”, sau ale ”mesagerilor lui
Dumnezeu”, niste fiinte foarte speciale, foarte inalte, care au
incalcat
multe porunci divine, ba chiar si-au luat de soate pamantence, fapta
pentru
care nu au fost iertati, mai ales cand li s-au nascut copii uriasi.
Aceasta
este si singura referire la ei ramasa in cartile Vechiului
Testament.
“Uriasi erau pe Pamant in vremurile acelea, dupa ce s-au impreunat
fiii lui
Dumnezeu cu fiicele oamenilor si le-au nascut ele copii; acestia
erau
uriasii care au fost in vechime”.
Din “Dictionarul de mitologie
generala”
al lui V. Kernbach, aflam ca Enoh a fost un patriarh care a trait
inainte
de Potop. El era pe placul “mesagerilor lui Dumnezeu”, care l-au
luat cu ei
200 de ani, timp in care acestia l-au invatat toate tainele
Pamantului si
Cerului, pe care l-au pus sa le scrie, sa le lase mostenire
omenirii.
Impreunarea
mesagerilor cu pamantencele
Cercurile de
piatra de la Avebury sunt mai vechi decat cele de la Stonehenge
Enoh a
lasat
marturie scrisa ca mesagerii lui Dumnezeu pe Pamant erau 200 si
aveau 18
sefi, iar cel care ii conducea pe toti se numea Samiyaza. Citam cateva
paragrafe din traducerea lui Kernbach :
“1. Cand oamenii s-au
inmultit in
acele zile, au inceput ca fiicele lor sa se nasca gratioase si
frumoase;
2.
Si cand ingerii, copiii cerului, le-au vazut, ei si-au spus unii
altora: sa
ne alegem femei dintre cele ale oamenilor si sa avem copii cu ele;
3.
Atunci Samiyaza, seful lor, le-a spus: eu ma tem mult ca voi nu va
veti
atinge scopul;
4. Si daca asa veti face, ma tem ca eu voi suporta
singur
pedeapsa crimei voastre;
5. Insa ei au jurat ca n-or sa renunte;
6.
Si s-au
jurat intre ei cu blesteme reciproce (…)
10. Si ei
si-au ales fiecare cite o femeie si
s-au apropiat si au trait cu ele si ei le-au invatat magia, toate
incantarile si proprietatile radacinilor si ale arborilor;
11. Si
aceste
femei au ramas grele si au nascut uriasi”. Mai departe, se
povesteste cum
mesagerii lui Dumnezeu i-au invatat pe fiii lor toate tainele
Cerului si
Pamantului, ”iar acest fapt s-a aflat in Ceruri si ei si-au patat
renumele”, aducand asupra lor si a progeniturilor mania divina.
Invatatura
pentru oameni
Se poate
presupune ca Enoh era fiul unui ”mesager”, astfel s-ar explica de
ce s-a
bucurat de simpatia lor si mai ales de ce era atat de longeviv.
”Mesagerii”
l-au luat in calatorii timp de 200 de ani, unele spatiale, atat de
departe,
incat “Pamantul nici nu se mai vedea si domnea un intuneric deplin” (
“Cartea lui Enoh”, dupa V. Kernbach ).
L-au dus si intr-un tinut
indepartat, unde Uriel si ceilalti s-au straduit sa-l faca sa
priceapa cum
se construieste ”computerul” astronomic, cercetat in detaliu de
britanicii
Lomas si Knight.
Apoi, l-au pus sa
scrie – in 366 de manuscrise, cate unul pe an – tot ce-i aratasera
si-l
invatasera, apoi l-au mai lasat un an printre ai lui, sa-i
instruiasca in
citirea operei, dupa care l-au luat cu ei.
Locul
secret
unde a fost instruit Enoh
Enoh a fost
dus de ingeri intr-un loc secret, unde ingerul Uriel i-a aratat un
”aparat”
cu care se putea masura ”traseele astrilor si legile lor”, precum si
„ce se
intampla in toti anii din lume pana cand se va termina noua
creatie”.
Refacand aparatul lui Uriel, dupa ”Cartea lui Enoh”, Knight si Lomas
si-au
dat seama ca acesta corespunde megalitilor de la Stonehenge si au
concluzionat ca acolo, in Campia Salisbury, isi avusesera
observatorul
ingerii si acolo fusese dus Enoh.
Cum Enoh era un patriarh
antediluvian,
ori Stonehenge este mai vechi decat spun
istoricii (3.000 – 1.600 i.C), ori nu acolo a fost dus! Insa cei doi
britanici mai pierd din vedere un element de localizare din
povestirea
patriarhului: „ la vest, se ridica un munte mare si impunator, de
cremene”
!
Ceea ce nu se afla la Stonehenge! Mai
interesant decat locatia initierii este insa ”computerul”
reconstituit de
ei si inclus in cartea lor ”Aparatul lui Uriel”.
Acesta arata exact
ca…
sanctuarul de la Sarmisegetuza, mai precis, ”calendarul solar”, cu
tot cu
observatia orientarii lui pe directia N-S si E-V si cu calcularea
aproape
moderna a anului! Paul Lazar Tonciulescu, in “Impactul Romei asupra
dacilor”, scria ca ”dacii cunosteau si foloseau un calendar solar
considerat cel mai precis din antichitate.
Anul dacic avea 365,242197 zile, fata de 365,242198 la care a ajuns astronomia moderna. Calendarul dacic de la Sarmisegetuza permitea numararea zilelor unui an cu ajutorul unor stalpi dispusi in forma de cerc, asa cum le-a iesit lui Knight si Lomas.
Anul dacic avea 365,242197 zile, fata de 365,242198 la care a ajuns astronomia moderna. Calendarul dacic de la Sarmisegetuza permitea numararea zilelor unui an cu ajutorul unor stalpi dispusi in forma de cerc, asa cum le-a iesit lui Knight si Lomas.
Insa, complexul megalitic de la Stonehenge avea o eroare fata
de
„aparatul lui Uriel”: anul iesea cu 366 de zile! Deci, modelul
trebuia
cautat la alta latitudine! Spre deosebire de ”anul megalitic”, anul
dacic
era uimitor de precis, mai degraba acesta parand a fi inspirat din
”aparatul lui Uriel”.
Cunostintele
astronomice si astrologice ale dacilor
Sanctuarul de
la Gobekli Tepe, Turcia, este cel mai vechi sanctuar solar, cu 7000
de ani
mai vechi decat Stonehenge
Iordanes,
care i-a cunoscut pe daci prin sec.VI e.n., consemna ca: „ in timpul
marelui preot Deceneu, dacii stiau teoria celor 12 semne zodiacale,
cum
creste si scade orbita Lunii, cu cat globul de aur al Soarelui
intrece
globul pamantesc, sub ce nume si sub ce semne cele 346 de stele trec
de la
rasarit la apus, eclipsele, rotatia cerului, regulile prestabilite
ale
astrelor…”.
Adica, exact ce il invatase ingerul Uriel si pe Enoh.
Nicolae
Popa, autorul unei analize comparative asupra complexului
de la Sarmisegetuza si de
Stonehenge, a observat ca aliniamentele celor doua sanctuare sunt
similare.
Axul care sectioneaza vatra de foc imparte cercul exterior in doua jumatati egale din punct de vedere al pozitiilor stalpilor: de doua ori 34 de pozitii. Potcoavele, atat la Stonehenge, cat si la Sarmisegetuza, prezinta un numar identic de pozitii: 21.
Dispunerea pe grupuri a pozitiilor lespezilor ce sustin stalpii este identica. Nicolae Popa considera ca ambele monumente tin de aceeasi traditie cultural-religioasa a unor populatii neolitice si au servit atat la masurarea timpului, cat si pentru o destinatie ritualica.
Constructia de la Sarmisegetuza ar dovedi in plus, fata de cea de la Stonehenge, un grad inalt de perfectiune in ceea ce priveste precizia calcularii timpului. Modelul ”computerului ceresc” pe care ingerul Uriel i l-a aratat lui Enoh se regaseste in toate sanctuarele dacilor.
Poate in muntii Daciei a avut loc initierea patriarhului antediluvian. In plus, sanctuarele circulare sunt atribuite de istorici getilor si masagetilor. De catre istoricii straini, ca cei autohtoni nu le atribuie nimic, decat, poate, ”branza”, ”miel”, ”ied”…
Sanctuarele circulare abunda pe teritoriul Romaniei, la Adamclisi, Sarmisegetuza, Cetatuia, Racos- 3 sanctuare, si, ultimul descoperit ( in aprilie 2005), de la Sacele, pe dealul Bunloc. Intr-adevar, bun loc! Acest sanctuar este mult mai mare si, se pare, mai complex decat cel de la Sarmisegetuza.
„Aparatele ingerilor” de pe teritoriul Marii Britanii si Irlandei au fost durate in piatra, ca ele sa ramana in picioare pentru posteritate. Ale dacilor erau mai „flexibile”, cu stalpi de lemn pentru elementele variabile ale ”computerului” si din andezit pentru cele fixe. Se poate trage concluzia ca preotii daci stapaneau foarte bine tehnica de construire a acestor aparate circulare „ cu stalpi, portaluri si ferestre”.
I-a ajutat la calcule si „locul bun” pe care l-au ales, aproape de paralela 45, iar la 45 de grade, orice formula de calcul astronomic se simplifica pentru ca tangenta si cotangenta de latitudine este egala cu 1 si se inlocuiesc, iar sinusul si cosinusul sunt radical din 2 pe 2 si, la fel, se inlocuiesc.
Cu alte cuvinte, nu-si scranteau mintea in calcule! De aceea si era atat de precisa, in timp ce altii, avand acelasi model astronomic, nu reuseau sa ajunga la precizia ”anului dacic”. Sanctuarul de la Stonehenge are aceleasi elemente constitutive ca cel de la Sarmisegetuza, numai ca este mult mai masiv
Axul care sectioneaza vatra de foc imparte cercul exterior in doua jumatati egale din punct de vedere al pozitiilor stalpilor: de doua ori 34 de pozitii. Potcoavele, atat la Stonehenge, cat si la Sarmisegetuza, prezinta un numar identic de pozitii: 21.
Dispunerea pe grupuri a pozitiilor lespezilor ce sustin stalpii este identica. Nicolae Popa considera ca ambele monumente tin de aceeasi traditie cultural-religioasa a unor populatii neolitice si au servit atat la masurarea timpului, cat si pentru o destinatie ritualica.
Constructia de la Sarmisegetuza ar dovedi in plus, fata de cea de la Stonehenge, un grad inalt de perfectiune in ceea ce priveste precizia calcularii timpului. Modelul ”computerului ceresc” pe care ingerul Uriel i l-a aratat lui Enoh se regaseste in toate sanctuarele dacilor.
Poate in muntii Daciei a avut loc initierea patriarhului antediluvian. In plus, sanctuarele circulare sunt atribuite de istorici getilor si masagetilor. De catre istoricii straini, ca cei autohtoni nu le atribuie nimic, decat, poate, ”branza”, ”miel”, ”ied”…
Sanctuarele circulare abunda pe teritoriul Romaniei, la Adamclisi, Sarmisegetuza, Cetatuia, Racos- 3 sanctuare, si, ultimul descoperit ( in aprilie 2005), de la Sacele, pe dealul Bunloc. Intr-adevar, bun loc! Acest sanctuar este mult mai mare si, se pare, mai complex decat cel de la Sarmisegetuza.
„Aparatele ingerilor” de pe teritoriul Marii Britanii si Irlandei au fost durate in piatra, ca ele sa ramana in picioare pentru posteritate. Ale dacilor erau mai „flexibile”, cu stalpi de lemn pentru elementele variabile ale ”computerului” si din andezit pentru cele fixe. Se poate trage concluzia ca preotii daci stapaneau foarte bine tehnica de construire a acestor aparate circulare „ cu stalpi, portaluri si ferestre”.
I-a ajutat la calcule si „locul bun” pe care l-au ales, aproape de paralela 45, iar la 45 de grade, orice formula de calcul astronomic se simplifica pentru ca tangenta si cotangenta de latitudine este egala cu 1 si se inlocuiesc, iar sinusul si cosinusul sunt radical din 2 pe 2 si, la fel, se inlocuiesc.
Cu alte cuvinte, nu-si scranteau mintea in calcule! De aceea si era atat de precisa, in timp ce altii, avand acelasi model astronomic, nu reuseau sa ajunga la precizia ”anului dacic”. Sanctuarul de la Stonehenge are aceleasi elemente constitutive ca cel de la Sarmisegetuza, numai ca este mult mai masiv
Asa cum au
observat astronomii britanici legat de complexul de la Stonehenge,
atat Sanctuarul Mare de la
Sarmisegetuza, cat si celelalte descoperite pana in prezent, nu
numai ca au
o orientare exacta Nord-Sud si respectiv Est-Vest, ci sunt astfel
aliniate,
incat razele Soarelui care rasare il strabat de la un capat la
celalalt
doar intr-o singura zi pe an, pe 22 decembrie, atunci cand
declinatia
Soarelui este maxima si incepe iarna astronomica. La acea data, pe
intreg
globul unde se celebrau cultele Soarelui si al Lunii, aveau loc
ceremonii
ale focului, ca Soarele sa nu ”inghete” sau sa dispara.
Cu acest
prilej se
faceau si prorociri generale. S-a observat la sanctuarele dacice
pozitionarea ”nodurilor Lunare”, puncte care au mare insemnatate
pentru
astrologi. Includerea lor in ”aparatele” lui Uriel se justifica prin
faptul
ca ”mesagerii” i-au invatat pe fiii lor si cum sa prevada ”ce se
intampla in
toti anii”, sub aspect zodiacal.
Toti astrologii care se respecta
tin cont
de ”nodurile Lunare”, pentru ca Nodul Sud arata bagajul interior cu
care ne
nastem, iar Nodul Nord este calea pe care omul o are de parcurs.
Din
perspectiva geocentrica, Nodurile Lunare rezulta direct din
miscarile Lunii
si Soarelui in jurul Pamantului, care influenteaza dimensiunea
spirituala a
vietii. Soarele simbolizeaza Spiritul, masculinitatea, actiunea.
Luna este
exponenta Sufletului, feminitatii, receptivitatii.
Friday, June 8, 2012
Sarmizegetusa. Agitatie mare in jurul Sarmizegetusei. Se foloseste tehnologie de varf, dar se pastreaza secretele. Orasul secret de sub Sarmizegetusa? BBC şi Discovery, scanează Sarmizegetusa ascunsă! Ministrul Culturii, se agita si el. Ce sa fie totusi?
Tuesday, August 16, 2011
"Adevarata Sarmizegetusa este la Hateg-Subcetate!"
Prof. Gligor Hasa - Deva -
Cealalta poveste a capitalei lui Decebal
O teorie indrazneata si neacceptata pana acum este sustinuta de scriitorul si profesorul devean Gligor Hasa: adevarata Sarmizegetusa Regia nu se afla la Gradistea, in Muntii Orastiei, ci la Subcetate, in Hateg.
Pasionat cercetator al istoriei Tarii Hategului si a Ardealului, Gligor Hasa este posesorul unor informatii rare, despre antichitatea dacica si despre evul mediu romanesc, lucruri pe care nu le poti gasi in nici un manual de istorie.
Un complex de inferioritate care ne-a fost indus cu samavolnicie a lasat colbul si uitarea sa se astearna peste trecut, dar nu implacabil, caci e suficient sa le sufle un om cu minte si inima. Gligor Hasa, de pilda.
Un pasionat al istoriei, cu care am purtat o discutie fascinanta, despre "locurile albe" din istoria noastra, intr-o zi torida, de vara, in Deva, alaturi de statuia lui Decebal, realizata de celebrul sculptor Ion Jalea.
Si, poate deloc intamplator, tocmai cand se implineau 100 de ani de la trecerea in lumea de dincolo a celui ce a sadit samanta "dacologiei" prin opera sa fulminanta, "Dacia preistorica": marele istoric roman, Nicolae Densusianu.
Un colonel pe urmele istoriei
- Care sunt, domnule profesor Gligor Hasa, sursele pe baza carora v-ati construit dumneavoastra teoria conform careia adevarata Sarmizegetusa Regia ar fi la Hateg-Subcetate, si nu in Muntii Orastiei, cum se credea pana acum?
- Cea mai importanta sursa a fost una "mijlocita" prin cunoasterea invatatorului Florescu din Hateg, un dascal adevarat, ce avea un cult pentru istorie.
L-am cunoscut in 1970 si am intretinut cu el o stransa legatura multi ani, pana la moartea sa. Invatatorul il insotise pe colonelul topometrist Constantin Zagorit, in toate cele trei calatorii de cercetare pe care acesta le-a facut asupra cetatii de la Hateg-Subcetate, intre anii 1922-1938.
In 1922, dupa Marea Unire, un batalion al regimentului de topografi militari, condus de generalul Papp, a primit misiunea sa faca un releveu topografic al principalelor zone ale Ardealului.
Si asa, colonelul Zagorit a ajuns sa faca asta in zona tarii Hategului, la confluenta Streiului cu zona Padurenilor, si in zona Banatului deluros.
L-au suprins, de la inceput, pe colonelul Zagorit (era un militar cu o pregatire speciala, sef de promotie la Scoala Superioara de Razboi, unul dintre cei mai buni cunoscatori ai reliefului Romaniei, specializat in modificarile artificiale ale terenului) - informatiile localnicilor si traditia orala a locului.
Cu privirea sa experimentata, a vazut pantele dealului de la sud-est de orasul Hateg, descoperind urmele unei vechi cetati. Locul de la poale se numea, din vechime, Subcetate.
Simpla asezare pe un defileu ce strajuia marele drum al Daciei antice, Orsova - Alba Iulia, la rascrucea cu drumul ce venea din Oltenia, din Valea Jiului, punct in care se intalnesc si potecile ce coborau din muntii dimprejur, nu-i lasa nici o indoiala ca se gaseste in fata necunoscutei capitale a regelui Decebal (Sarmizegetusa din Muntii Orastiei nu fusese inca explorata si, deci, nici numita ca atare).
In conceptia sa, cetatea Sarmizegetusa nu e numai incinta fortificata, ci intregul deal, ca o prisma cu sectiunea dreptunghiulara, cu patru "umeri", trei varfuri si un mic platou.
Cetatea e dispusa in panta, trei dintre culmi strajuind pe a patra, ultimul refugiu al combatantilor. Incinta fortificata i s-a parut colonelului "un maret cuib de vulturi", avea doua fierarii ce lucrau armele soldatilor si doua izvoare tainuite in inima dealului, pe valea Barandului si Valea Plesitei.
Zagorit a realizat primele ridicari topografice si a facut primele patru harti ale dealului cetatii. A vazut cele cinci porti ale cetatii dacice, murii cetatii, care erau din val de pamant ars intarit cu palisade, cu sant de aparare la poale.
Interesant este ca, pana astazi, pe acest val de pamant, nu creste vegetatie, decat muschi si licheni, atat de bine a fost ars. Pentru continuarea cercetarilor sale, care luasera un caracter particular, Zagorit a revenit pe teren in 1936 si in 1938, pe cont propriu.
Zagorit si-a publicat ideile despre Sarmizegetusa intr-o revista cu caracter didactic, de la Ploiesti, si apoi intr-o carte, in 1937, "Sarmizegethusa, unde cred ca s-a gasit in adevar", pe care am descoperit-o si eu, printre resturile bibliotecii unui carturar hategan ce mi-au revenit dupa moartea sa.
Razboiul cetatilor
- De ce teoria lui Zagorit nu a fost acreditata in epoca?
- Aparitia cartii lui Zagorit a iscat o polemica intre istorici.
Constantin Daicoviciu, la vremea aceea tanar asistent universitar al celebrului profesor A. D. Teodorescu, respingea supozitia, desi profesorul Teodorescu insusi era inclinat sa creada ca mai multe si mai solide erau argumentele lui Zagorit, care aratau ca Subcetate ar putea fi adevarata Sarmizegetusa, pentru ca era la intretaierea a trei drumuri importante ce traversau Regatul Dac si la confluenta unor mari rauri.
La randul sau, Daicoviciu sustinea, in urma sapaturilor facute in Muntii Orastiei (intre 1945-1953 s-au descoperit cetatile de la Costesti, Blidaru, Piatra Rosie, Fetele Albe si cetatea de la Gradistea) ca nu poate fi adevarat.
Disputa dintre asistent si profesor a degenerat intr-o ura mocnita, care s-a stins cu moartea suspecta a profesorului (zice-se, muscat de o vipera cu corn), chiar in timpul unor sapaturi arheologice in cetatea Costesti, pe care le facea cu Daicoviciu.
Dupa ce acesta i-a luat locul, imediat, manuscrisele profesorului Teodorescu au disparut, cercetarile lui au fost date uitarii si niciodata dupa aceea, Daicoviciu nu l-a citat si nu l-a pomenit pe marele sau profesor.
In schimb, odata cu instaurarea comunismului, el a devenit primul istoric intrat in gratiile lui Petru Groza si apoi ale lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, devenind al treilea om in stat, ca putere, ca vicepresedinte al Consiliului de Stat, dupa Chivu Stoica.
Pozitie din care a relansat polemica inceputa in 1938, atacandu-l furibund pe Zagorit si amenintandu-l, direct sau prin intermediari, sa nu mai publice nimic pe tema aceasta.
Zagorit a murit prin anii '50, iar Constantin Daicoviciu, devenit si rector al Universitatii din Cluj si director al Muzeului de Istorie a Transilvaniei, a girat, din aceasta pozitie, falsificarea istoriei, in acord cu interesele noului regim.
Daicoviciu a slavizat istoria noastra din evul mediu timpuriu, lucru pe placul ocupatiei sovietice.
Mostenirea lui s-a transmis la Hadrian Daicoviciu (care, din fericire, nu ii semana la caracter batranului sau) apoi altor istorici de la Cluj, care au transformat Muntii Orastiei in propria lor "feuda", din punct de vedere arheologic.
Geograful grec Ptolemaios ne-a lasat o harta a lumii antice, intitulata "Tabula Peutingeriana", pe care se gasesc principalele localitati din Dacia. Aici apare si Sarmizegetusa.
Dar coordonatele sale pe harta grecului, meridianul si paralela, indica locul Hateg-Subcetate.
Atunci, urmasii de la Cluj ai lui Daicoviciu au modificat aceste coordonate, ca sa bata la 20 de kilometri mai departe, la Sarmizegetusa din Muntii Orastiei, anume ca sa se potriveasca teoriilor daicoviciste.
In 1969, am fost prezent la o intalnire "Tineretul si istoria", de la cetatea Stanca-Costesti, si acolo cineva a deschis discutia despre Zagorit. Invatatorul Florescu era de fata, ca si colaborator al colonelului si continuator al ideilor lui, dar a fost direct amenintat de Constantin Daicoviciu, prezent si el, sa nu mai indrazneasca sa emita asemenea teorii.
Teorii care contraziceau propriile lui descoperiri, pe baza carora isi scrisese cele mai importante carti si isi construise buna parte din cariera. La randul lor, discipolii lui Daicoviciu ii apara cu cerbicie opera, pentru ca si ei au scris "opera din opera", adapandu-se de la izvorul otravit.
Argumente
- Care sunt argumentele care pledeaza pentru adevarata Sarmizegetusa la Subcetate?
- Zagorit insusi isi intemeiaza teoria pe "consideratiuni militare, geografice, topografice si fortificatiuni gasite pe teren".
Cetatea din muntii Orastiei nu poate fi decat capitala religioasa, spirituala a dacilor, un loc in care traiau si se rugau marii preoti, in care acestia implineau ritualurile si sacrificiile.
O cetate mica, intr-un loc stramt, intre stanci, care nu putea fi o garnizoana ce trebuia sa gazduiasca trupele de daci, sa le asigure hrana, apa si aprovizionarea.
In incinta cetatii nu se gasea nici un izvor, ci doar in afara ei, pe cand la Subcetate erau doua izvoare, cuprinse chiar intre zidurile sale.
Aceasta era mult mai mare, oferea vizibilitate pe toata zona dimprejur, fiind pe un deal (mamelon) din sesul Hategului (asa intelegem si scena de pe columna, care infatiseaza, la poalele cetatii, soldati culegand spice, lucru care n-ar fi posibil in cetatea din munti), pe cele trei drumuri importante ce se incrucisau, chiar la poala cetatii (dinspre nord, pe Mures, dinspre sud-vest, de la Orsova, dinspre est, prin pasul Vulcan-Merisor, si dinspre nord-est si Gradiste, prin platoul Luncanilor, urmand plaiul Varful lui Patru, Sureanu, Dealul Negru).
La Subcetate s-au descoperit si urmele unor ateliere de fierarie, unde erau facute armele soldatilor, iar una dintre cele cinci porti de intrare in cetate era mai larga, pe unde scoteau berbecele. Exista, deci, o capitala a regelui si una a marelui preot.
Vasile Parvan insusi identifica, mai tarziu, capitala lui Decebal, cu numele fondatorului ei, Sarmis, Sargetia, care este Streiul, apa care curge pe la poalele Subcetatii (istoricul antic Dio Cassius spunea: "Capitala dacilor se spala in raul Sargetia").
Streiul, ascunzatoare pentru aurul dacilor
Ulterior, la sfarsitul anilor '40, cand au fost descoperite cetatile de la Gradistea si Costesti, Zagorit a argumentat din nou ca Sarmizegetusa Regia, a regelui Decebal, nu putea fi acolo, pentru ca:
toate fortificatiile din muntii Orastiei au un perimetru restrans si n-ar fi putut adaposti o armata, darmite o capitala politico-administrativa; ele sunt prea retrase si prea inaccesibile pe timp de pace, puteau sluji doar de refugiu pe timp de razboi.
In schimb, Sarmizegetusa de la Subcetate ocupa o pozitie intermediara intre Ulpia Traiana si cetatuile din Muntii Orastiei. Acest masiv deluros, sub forma de triunghi, este asezat la rascrucea a trei drumuri mari si a mai multor altor drumuri si poteci ce coboara din munti.
Localizarea facuta de Constantin Zagorit rezuma functia strategica a zonei, functie despre care eminentul geograf militar, generalul Ianescu, se exprima cu entuziasm, dupa aflarea teoriei colegului topograf:
"Constantin Zagorit a atasat cartii sale patru harti, dintre care una arata cum masivul deluros triunghiular de la Subcetate e impartit in patru compartimente, fiecare dintre ele putandu-se apara separat, dupa caderea celorlalte trei;
fiecare reprezinta un punct de sprijin pentru apararea intregului masiv; primele trei apara compartimentul al patrulea, adica inima intregului; relieful e brazdat de valcele si vai, dintre care doua (Valea Barandului si Valea Plesitei) au izvoare care nu seaca;
de la Sud la Nord si de la Vest la Est curg doua ape - Streiul si Farcadinul (Galbena), dintre care una poate fi cautata Sargetie."
Zagorit insusi conchide, la finalul cartii sale: "Asezarea Sarmizegetusei la locul aratat va da o explicatie mai aproape de adevar ascunderii de catre Decebal a averilor sale in albia raului Sargetia, care in cazul de fata ar putea fi identificat prin raurile Strei sau Farcadin, care curg prin imediata apropiere".
Or, cele doua mari comori descoperite in sec. al XVI-lea, obiecte de orfevrerie, sloiuri de aur si mii de cosoni, nu s-au gasit in Muntii Orastiei, ci in vadul Streiului, aici, la Subcetate - Orlea, de catre iobagii care carau pietris si de catre pescarii vlahi veniti cu lotca de sus, de pe Mures si de pe cursul superior al Streiului.
Asa cum atesta doua surse, cronicarul austriac Martin Hochmeister si Gheorghe Sincai. Convingerea mea este ca vechea Sargetie este Streiul de astazi, care curge cotind spre nord, pentru a se varsa in Mures, pe langa adevarata Sarmizegetusa, astazi Subcetate.
Ostenelile si jertfa personala a lui Zagorit au trecut in umbra tristetii, atunci cand Scoala de la Cluj, in frunte cu Daicoviciu, i-a pus pumnul in gura.
Dar a lasat cu limba de moarte ca adevarata Sarmizegetusa de la Subcetate sa nu fie "scobacita" de oameni fara pricepere, ci sa fie protejat si "crutat sufletul acestui glorios si tainic monument, sfanta sfintelor neamului nostru".
Aviz cautatorilor de comori, care au devalizat si au profanat toate cetatile dacice, manati de lacomia lor nesabuita.
- Cand ati capatat convingerea ca adevarata Sarmizegetusa este la Subcetate, v-ati putut face auzit glasul printre istorici?
- Am incercat sa public convingerile mele in reviste de specialitate, dar nu am gasit prea mare ecou in timpul regimului comunist, si atunci le-am publicat sub forma romantata, in anii '70-'80, intr-un ciclu dacic, in romane istorice si povestiri inspirate de traditiile orale culese din zona si intemeiate pe o documentare solida.
Cartile au fost foarte gustate de public, in epoca, si cred ca ar fi si acum, daca ar fi reeditate. "Comoara lui Decebal", "Sceptrul lui Decebal", "Razbunarea gemenilor", "Rabdarea pietrelor" si altele, sunt carti care mi-au adus si premii din partea Uniunii Scriitorilor din Romania, iar printre cei ce m-au indemnat sa scriu s-a aflat chiar Sanziana Pop (scriitoare, creatoarea revistei "Formula AS", despre care cred ca e mai citita astazi decat a fost "Universul" in perioada interbelica), si care a avut atunci, la inceputuri, incredere in destinul meu de scriitor.
Respectul pentru fiinta nationala, pentru limba romana, pe care am predat-o de-a lungul carierei mele de dascal, impletita intotdeauna cu povestirile istorice si pentru istorie, l-am invatat de la dascalii mei din centrul spiritual al Transilvaniei, de la Blaj (eu fiind de loc de acolo), dascali care erau, in buna parte, mari profesori universitari, goniti din Cluj de regimul comunist si exilati prin tara, unii fiind si veterani de razboi, care luptasera contra rusilor.
Inscriptia de pe piatra de mormant
- Documentandu-va pentru romanele dvs. istorice, ati gasit dovezi despre faptul ca romanii ar fi urmasi ai dacilor, neamul cel mai viteaz dintre traci?
- Da, exista asemenea dovezi. Una dintre ele, o piatra de mormant de la 1554, se afla adapostita in Biserica Reformata din Deva. Ea a fost descoperita de Nicolae Iorga in 1905 si a fost pusa de el insusi la loc ferit, ca sa nu se piarda.
A gasit-o pe locul unui vechi cimitir, fiind pusa pe mormantul sotiei unui castelan al locului, Dominic Dobo (Dobo, nume dacic), si al pruncului lor, morti de ciuma. Inscriptia, in limba latina, atrage atentia inca de la inceput:
"Cum regret Dacos montilasque Getas..." tradusa in: "Pe cand era stapan Dominic Dobo peste dacii si getii care locuiau in munti..." - facand referire la locuitorii din Muntii Poiana Rusca si, mai departe, in Muntii Zarand.
Este un document epigrafic de o extraordinara importanta pentru istoriografia romaneasca, doveditoare a continuitatii romanilor ca urmasi ai daco-getilor, pana in secolul al XVI-lea. Nu stiu alt istoric, dupa Nicolae Iorga, sa se fi interesat de aceasta inscriptie.
- De cand dateaza, domnule profesor, pasiunea dvs pentru daci si pentru dacologie? De ce v-a atras subiectul acesta, care pare sa-i stinghereasca pe majoritatea istoricilor de azi?
- Am fost un rebel vizavi de istorie, am avut un alt fel de a o invata, nu din manuale, ci din documentele cercetate si din izvoarele nescrise, din traditia orala.
Am avut inca din anii de liceu sentimentul frustrant ca suntem pagubiti de un trecut glorios, pe care trebuia sa-l ascundem, ca suntem furati, in domeniul in care suntem si noi bogati, ca istoria noastra a fost rastalmacita, scrisa mereu de altii (mai ales de unguri si evrei), si foarte rar de romani.
Ca s-au perpetuat neadevaruri strigatoare la cer despre noi, ca neam, intre neamurile lumii. As vrea ca descoperirea lui Zagorit sa intre in constiinta romanilor: am incredere mare, acum, in istoricii tineri de la Bucuresti. Iasul sta rau, Clujul aproape a disparut ca scoala istorica.
Acum sper ca aceasta polemica sa resuscite interes din partea tinerilor istorici, iar cercetarile incepute de Zagorit sa se bucure de atentia cuvenita, sa nu aiba si acestea trista soarta a tablitelor de la Sinaia.
De altfel, una dintre tablitele de la Sinaia infatiseaza o poarta falnica de cetate si conturul ei, ce se potriveste perfect cu conturul pentagonal al cetatii de la Subcetate.
Cu aceasta tablita am si ilustrat, de altfel, cartea mea, editata anul trecut, intitulata "Hateg, adevarata Sarmizegetusa". Si pentru ca am ajuns aici, invit pe toti studentii si tinerii pasionati de istorie, dar si preocupati de demnitatea noastra ca neam, in 13 august 2011, la sesiunea cu tema "O provocare a istoriei: Placutele de la Sinaia", care va avea loc la Bucuresti, in sala Teatrului Odeon.
Inscrierile se pot face la adresele:
"PlacuteledelaSinaia2011@gmail.com" sau "mail@dacia.org".
***
Seara, pe cand soarele usturator asfintea, ne-am intors de la Deva in Hateg si-am urcat fara preget la Subcetate.
Am luat drumul pieptis, printre ciresi salbatici si ceri (stejari) tineri, am mers pe culmea valului de pamant ars, acoperit de licheni si muschi, ce inconjura cetatea, am urmarit santul de aparare, intrerupt acolo unde padurea facea zid natural de aparare.
Dar am vazut si locurile unde erau portile de intrare in cetate, mi-am intins privirea pana la Portile de Fier ale Transilvaniei - Muntii Poiana Rusca, ce albastreau in zare, am vazut apa Streiului, Sargetia sacra a dacilor, am pipait stanca de sacrificiu, sub forma unui cap de taur, roasa de apele ce se scurg, de mii de ani la poalele ei (numita de localnici si Patul Jidovilor, "jidov" fiind aici numele dat uriasilor despre care abunda legendele in zona), am calcat pietrele de rau care fusesera urcate acolo pentru a alcatui fundatii de case, ori ulite.
Dar incredibile au fost nu doar toate aceste privelisti, ci si faptul ca, odata ajunsa sus, nu am mai simtit nici un fel de oboseala a urcusului, ci o pace launtrica, o serenitate m-a cuprins, de parca eram in fata unui lucru maret si coplesitor, iar aerul parea atat de curat si de tare, ca parca ma hraneam cu el, prin fiecare celula.
Nu as mai fi plecat de acolo. Tintuita parca in pamant, simteam cum energia buna a locului urca prin toate fibrele fiintei mele. (Geologia demonstreaza ca aceste structuri megalitice, menhire, vestigii ale unor culte pagane, erau plasate in zone de inalta intensitate a energiilor telurice; multe catedrale gotice au fost ulterior construite pe locul acestor vechi altare, din aceleasi considerente.)
Am facut restul drumului aproape zburand, fara nici cel mai mic semn de efort, cu sufletul preaplin de senzatia ca in locul pe care tocmai calcasem, se zamislea puterea dacilor, care-i purta in batalii si-i facea sa fie mereu invingatori.
Multumiri ghidului nostru, artistul plastic Titus Blaj din Hateg, un pasionat al istoriei locului, care ne-a confirmat ca toti cei pe care i-a insotit acolo, istorici, turisti ori simpli curiosi, au avut acelasi sentiment coplesitor, calcand pe un pamant sacru, pe istoria noastra ingropata in adanc, al carei glas urca spre noi, din strafunduri.
Cred ca e vremea sa se faca, in sfarsit, auzit!
Fotografii: DANIEL TRASNAI
O teorie indrazneata si neacceptata pana acum este sustinuta de scriitorul si profesorul devean Gligor Hasa: adevarata Sarmizegetusa Regia nu se afla la Gradistea, in Muntii Orastiei, ci la Subcetate, in Hateg.
Pasionat cercetator al istoriei Tarii Hategului si a Ardealului, Gligor Hasa este posesorul unor informatii rare, despre antichitatea dacica si despre evul mediu romanesc, lucruri pe care nu le poti gasi in nici un manual de istorie.
Un complex de inferioritate care ne-a fost indus cu samavolnicie a lasat colbul si uitarea sa se astearna peste trecut, dar nu implacabil, caci e suficient sa le sufle un om cu minte si inima. Gligor Hasa, de pilda.
Un pasionat al istoriei, cu care am purtat o discutie fascinanta, despre "locurile albe" din istoria noastra, intr-o zi torida, de vara, in Deva, alaturi de statuia lui Decebal, realizata de celebrul sculptor Ion Jalea.
Si, poate deloc intamplator, tocmai cand se implineau 100 de ani de la trecerea in lumea de dincolo a celui ce a sadit samanta "dacologiei" prin opera sa fulminanta, "Dacia preistorica": marele istoric roman, Nicolae Densusianu.
Un colonel pe urmele istoriei
- Care sunt, domnule profesor Gligor Hasa, sursele pe baza carora v-ati construit dumneavoastra teoria conform careia adevarata Sarmizegetusa Regia ar fi la Hateg-Subcetate, si nu in Muntii Orastiei, cum se credea pana acum?
Profesorul Gligor Hasa
�
- Cea mai importanta sursa a fost una "mijlocita" prin cunoasterea invatatorului Florescu din Hateg, un dascal adevarat, ce avea un cult pentru istorie.
L-am cunoscut in 1970 si am intretinut cu el o stransa legatura multi ani, pana la moartea sa. Invatatorul il insotise pe colonelul topometrist Constantin Zagorit, in toate cele trei calatorii de cercetare pe care acesta le-a facut asupra cetatii de la Hateg-Subcetate, intre anii 1922-1938.
In 1922, dupa Marea Unire, un batalion al regimentului de topografi militari, condus de generalul Papp, a primit misiunea sa faca un releveu topografic al principalelor zone ale Ardealului.
Si asa, colonelul Zagorit a ajuns sa faca asta in zona tarii Hategului, la confluenta Streiului cu zona Padurenilor, si in zona Banatului deluros.
L-au suprins, de la inceput, pe colonelul Zagorit (era un militar cu o pregatire speciala, sef de promotie la Scoala Superioara de Razboi, unul dintre cei mai buni cunoscatori ai reliefului Romaniei, specializat in modificarile artificiale ale terenului) - informatiile localnicilor si traditia orala a locului.
Cu privirea sa experimentata, a vazut pantele dealului de la sud-est de orasul Hateg, descoperind urmele unei vechi cetati. Locul de la poale se numea, din vechime, Subcetate.
Simpla asezare pe un defileu ce strajuia marele drum al Daciei antice, Orsova - Alba Iulia, la rascrucea cu drumul ce venea din Oltenia, din Valea Jiului, punct in care se intalnesc si potecile ce coborau din muntii dimprejur, nu-i lasa nici o indoiala ca se gaseste in fata necunoscutei capitale a regelui Decebal (Sarmizegetusa din Muntii Orastiei nu fusese inca explorata si, deci, nici numita ca atare).
Biserica reformata din Deva, unde este asezata piatra descoperita de Nicolae Iorga
�
Cetatea e dispusa in panta, trei dintre culmi strajuind pe a patra, ultimul refugiu al combatantilor. Incinta fortificata i s-a parut colonelului "un maret cuib de vulturi", avea doua fierarii ce lucrau armele soldatilor si doua izvoare tainuite in inima dealului, pe valea Barandului si Valea Plesitei.
Zagorit a realizat primele ridicari topografice si a facut primele patru harti ale dealului cetatii. A vazut cele cinci porti ale cetatii dacice, murii cetatii, care erau din val de pamant ars intarit cu palisade, cu sant de aparare la poale.
Interesant este ca, pana astazi, pe acest val de pamant, nu creste vegetatie, decat muschi si licheni, atat de bine a fost ars. Pentru continuarea cercetarilor sale, care luasera un caracter particular, Zagorit a revenit pe teren in 1936 si in 1938, pe cont propriu.
Zagorit si-a publicat ideile despre Sarmizegetusa intr-o revista cu caracter didactic, de la Ploiesti, si apoi intr-o carte, in 1937, "Sarmizegethusa, unde cred ca s-a gasit in adevar", pe care am descoperit-o si eu, printre resturile bibliotecii unui carturar hategan ce mi-au revenit dupa moartea sa.
Razboiul cetatilor
- De ce teoria lui Zagorit nu a fost acreditata in epoca?
- Aparitia cartii lui Zagorit a iscat o polemica intre istorici.
Constantin Daicoviciu, la vremea aceea tanar asistent universitar al celebrului profesor A. D. Teodorescu, respingea supozitia, desi profesorul Teodorescu insusi era inclinat sa creada ca mai multe si mai solide erau argumentele lui Zagorit, care aratau ca Subcetate ar putea fi adevarata Sarmizegetusa, pentru ca era la intretaierea a trei drumuri importante ce traversau Regatul Dac si la confluenta unor mari rauri.
La randul sau, Daicoviciu sustinea, in urma sapaturilor facute in Muntii Orastiei (intre 1945-1953 s-au descoperit cetatile de la Costesti, Blidaru, Piatra Rosie, Fetele Albe si cetatea de la Gradistea) ca nu poate fi adevarat.
Disputa dintre asistent si profesor a degenerat intr-o ura mocnita, care s-a stins cu moartea suspecta a profesorului (zice-se, muscat de o vipera cu corn), chiar in timpul unor sapaturi arheologice in cetatea Costesti, pe care le facea cu Daicoviciu.
Inscriptia care arata ca romanii din sec. XVI se revendicau din geto-daci
�
In schimb, odata cu instaurarea comunismului, el a devenit primul istoric intrat in gratiile lui Petru Groza si apoi ale lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, devenind al treilea om in stat, ca putere, ca vicepresedinte al Consiliului de Stat, dupa Chivu Stoica.
Pozitie din care a relansat polemica inceputa in 1938, atacandu-l furibund pe Zagorit si amenintandu-l, direct sau prin intermediari, sa nu mai publice nimic pe tema aceasta.
Zagorit a murit prin anii '50, iar Constantin Daicoviciu, devenit si rector al Universitatii din Cluj si director al Muzeului de Istorie a Transilvaniei, a girat, din aceasta pozitie, falsificarea istoriei, in acord cu interesele noului regim.
Daicoviciu a slavizat istoria noastra din evul mediu timpuriu, lucru pe placul ocupatiei sovietice.
Mostenirea lui s-a transmis la Hadrian Daicoviciu (care, din fericire, nu ii semana la caracter batranului sau) apoi altor istorici de la Cluj, care au transformat Muntii Orastiei in propria lor "feuda", din punct de vedere arheologic.
Geograful grec Ptolemaios ne-a lasat o harta a lumii antice, intitulata "Tabula Peutingeriana", pe care se gasesc principalele localitati din Dacia. Aici apare si Sarmizegetusa.
Dar coordonatele sale pe harta grecului, meridianul si paralela, indica locul Hateg-Subcetate.
Hateg, Tara Dacilor
�
In 1969, am fost prezent la o intalnire "Tineretul si istoria", de la cetatea Stanca-Costesti, si acolo cineva a deschis discutia despre Zagorit. Invatatorul Florescu era de fata, ca si colaborator al colonelului si continuator al ideilor lui, dar a fost direct amenintat de Constantin Daicoviciu, prezent si el, sa nu mai indrazneasca sa emita asemenea teorii.
Teorii care contraziceau propriile lui descoperiri, pe baza carora isi scrisese cele mai importante carti si isi construise buna parte din cariera. La randul lor, discipolii lui Daicoviciu ii apara cu cerbicie opera, pentru ca si ei au scris "opera din opera", adapandu-se de la izvorul otravit.
Argumente
- Care sunt argumentele care pledeaza pentru adevarata Sarmizegetusa la Subcetate?
- Zagorit insusi isi intemeiaza teoria pe "consideratiuni militare, geografice, topografice si fortificatiuni gasite pe teren".
Cetatea din muntii Orastiei nu poate fi decat capitala religioasa, spirituala a dacilor, un loc in care traiau si se rugau marii preoti, in care acestia implineau ritualurile si sacrificiile.
�
In incinta cetatii nu se gasea nici un izvor, ci doar in afara ei, pe cand la Subcetate erau doua izvoare, cuprinse chiar intre zidurile sale.
Aceasta era mult mai mare, oferea vizibilitate pe toata zona dimprejur, fiind pe un deal (mamelon) din sesul Hategului (asa intelegem si scena de pe columna, care infatiseaza, la poalele cetatii, soldati culegand spice, lucru care n-ar fi posibil in cetatea din munti), pe cele trei drumuri importante ce se incrucisau, chiar la poala cetatii (dinspre nord, pe Mures, dinspre sud-vest, de la Orsova, dinspre est, prin pasul Vulcan-Merisor, si dinspre nord-est si Gradiste, prin platoul Luncanilor, urmand plaiul Varful lui Patru, Sureanu, Dealul Negru).
La Subcetate s-au descoperit si urmele unor ateliere de fierarie, unde erau facute armele soldatilor, iar una dintre cele cinci porti de intrare in cetate era mai larga, pe unde scoteau berbecele. Exista, deci, o capitala a regelui si una a marelui preot.
Vasile Parvan insusi identifica, mai tarziu, capitala lui Decebal, cu numele fondatorului ei, Sarmis, Sargetia, care este Streiul, apa care curge pe la poalele Subcetatii (istoricul antic Dio Cassius spunea: "Capitala dacilor se spala in raul Sargetia").
Streiul, ascunzatoare pentru aurul dacilor
Ulterior, la sfarsitul anilor '40, cand au fost descoperite cetatile de la Gradistea si Costesti, Zagorit a argumentat din nou ca Sarmizegetusa Regia, a regelui Decebal, nu putea fi acolo, pentru ca:
toate fortificatiile din muntii Orastiei au un perimetru restrans si n-ar fi putut adaposti o armata, darmite o capitala politico-administrativa; ele sunt prea retrase si prea inaccesibile pe timp de pace, puteau sluji doar de refugiu pe timp de razboi.
Rest de fortificatie de piatra pe valul de pamant ars al cetatii
�
Localizarea facuta de Constantin Zagorit rezuma functia strategica a zonei, functie despre care eminentul geograf militar, generalul Ianescu, se exprima cu entuziasm, dupa aflarea teoriei colegului topograf:
"Constantin Zagorit a atasat cartii sale patru harti, dintre care una arata cum masivul deluros triunghiular de la Subcetate e impartit in patru compartimente, fiecare dintre ele putandu-se apara separat, dupa caderea celorlalte trei;
fiecare reprezinta un punct de sprijin pentru apararea intregului masiv; primele trei apara compartimentul al patrulea, adica inima intregului; relieful e brazdat de valcele si vai, dintre care doua (Valea Barandului si Valea Plesitei) au izvoare care nu seaca;
de la Sud la Nord si de la Vest la Est curg doua ape - Streiul si Farcadinul (Galbena), dintre care una poate fi cautata Sargetie."
Sant de aparare
�
Or, cele doua mari comori descoperite in sec. al XVI-lea, obiecte de orfevrerie, sloiuri de aur si mii de cosoni, nu s-au gasit in Muntii Orastiei, ci in vadul Streiului, aici, la Subcetate - Orlea, de catre iobagii care carau pietris si de catre pescarii vlahi veniti cu lotca de sus, de pe Mures si de pe cursul superior al Streiului.
Asa cum atesta doua surse, cronicarul austriac Martin Hochmeister si Gheorghe Sincai. Convingerea mea este ca vechea Sargetie este Streiul de astazi, care curge cotind spre nord, pentru a se varsa in Mures, pe langa adevarata Sarmizegetusa, astazi Subcetate.
Ostenelile si jertfa personala a lui Zagorit au trecut in umbra tristetii, atunci cand Scoala de la Cluj, in frunte cu Daicoviciu, i-a pus pumnul in gura.
Dar a lasat cu limba de moarte ca adevarata Sarmizegetusa de la Subcetate sa nu fie "scobacita" de oameni fara pricepere, ci sa fie protejat si "crutat sufletul acestui glorios si tainic monument, sfanta sfintelor neamului nostru".
Aviz cautatorilor de comori, care au devalizat si au profanat toate cetatile dacice, manati de lacomia lor nesabuita.
- Cand ati capatat convingerea ca adevarata Sarmizegetusa este la Subcetate, v-ati putut face auzit glasul printre istorici?
- Am incercat sa public convingerile mele in reviste de specialitate, dar nu am gasit prea mare ecou in timpul regimului comunist, si atunci le-am publicat sub forma romantata, in anii '70-'80, intr-un ciclu dacic, in romane istorice si povestiri inspirate de traditiile orale culese din zona si intemeiate pe o documentare solida.
Cartile au fost foarte gustate de public, in epoca, si cred ca ar fi si acum, daca ar fi reeditate. "Comoara lui Decebal", "Sceptrul lui Decebal", "Razbunarea gemenilor", "Rabdarea pietrelor" si altele, sunt carti care mi-au adus si premii din partea Uniunii Scriitorilor din Romania, iar printre cei ce m-au indemnat sa scriu s-a aflat chiar Sanziana Pop (scriitoare, creatoarea revistei "Formula AS", despre care cred ca e mai citita astazi decat a fost "Universul" in perioada interbelica), si care a avut atunci, la inceputuri, incredere in destinul meu de scriitor.
Respectul pentru fiinta nationala, pentru limba romana, pe care am predat-o de-a lungul carierei mele de dascal, impletita intotdeauna cu povestirile istorice si pentru istorie, l-am invatat de la dascalii mei din centrul spiritual al Transilvaniei, de la Blaj (eu fiind de loc de acolo), dascali care erau, in buna parte, mari profesori universitari, goniti din Cluj de regimul comunist si exilati prin tara, unii fiind si veterani de razboi, care luptasera contra rusilor.
Inscriptia de pe piatra de mormant
- Documentandu-va pentru romanele dvs. istorice, ati gasit dovezi despre faptul ca romanii ar fi urmasi ai dacilor, neamul cel mai viteaz dintre traci?
Titus Blaj, calauza noastra la Sarmisegetusa - Subcetate
�
- Da, exista asemenea dovezi. Una dintre ele, o piatra de mormant de la 1554, se afla adapostita in Biserica Reformata din Deva. Ea a fost descoperita de Nicolae Iorga in 1905 si a fost pusa de el insusi la loc ferit, ca sa nu se piarda.
A gasit-o pe locul unui vechi cimitir, fiind pusa pe mormantul sotiei unui castelan al locului, Dominic Dobo (Dobo, nume dacic), si al pruncului lor, morti de ciuma. Inscriptia, in limba latina, atrage atentia inca de la inceput:
"Cum regret Dacos montilasque Getas..." tradusa in: "Pe cand era stapan Dominic Dobo peste dacii si getii care locuiau in munti..." - facand referire la locuitorii din Muntii Poiana Rusca si, mai departe, in Muntii Zarand.
Este un document epigrafic de o extraordinara importanta pentru istoriografia romaneasca, doveditoare a continuitatii romanilor ca urmasi ai daco-getilor, pana in secolul al XVI-lea. Nu stiu alt istoric, dupa Nicolae Iorga, sa se fi interesat de aceasta inscriptie.
- De cand dateaza, domnule profesor, pasiunea dvs pentru daci si pentru dacologie? De ce v-a atras subiectul acesta, care pare sa-i stinghereasca pe majoritatea istoricilor de azi?
- Am fost un rebel vizavi de istorie, am avut un alt fel de a o invata, nu din manuale, ci din documentele cercetate si din izvoarele nescrise, din traditia orala.
Am avut inca din anii de liceu sentimentul frustrant ca suntem pagubiti de un trecut glorios, pe care trebuia sa-l ascundem, ca suntem furati, in domeniul in care suntem si noi bogati, ca istoria noastra a fost rastalmacita, scrisa mereu de altii (mai ales de unguri si evrei), si foarte rar de romani.
Ca s-au perpetuat neadevaruri strigatoare la cer despre noi, ca neam, intre neamurile lumii. As vrea ca descoperirea lui Zagorit sa intre in constiinta romanilor: am incredere mare, acum, in istoricii tineri de la Bucuresti. Iasul sta rau, Clujul aproape a disparut ca scoala istorica.
Acum sper ca aceasta polemica sa resuscite interes din partea tinerilor istorici, iar cercetarile incepute de Zagorit sa se bucure de atentia cuvenita, sa nu aiba si acestea trista soarta a tablitelor de la Sinaia.
De altfel, una dintre tablitele de la Sinaia infatiseaza o poarta falnica de cetate si conturul ei, ce se potriveste perfect cu conturul pentagonal al cetatii de la Subcetate.
Cu aceasta tablita am si ilustrat, de altfel, cartea mea, editata anul trecut, intitulata "Hateg, adevarata Sarmizegetusa". Si pentru ca am ajuns aici, invit pe toti studentii si tinerii pasionati de istorie, dar si preocupati de demnitatea noastra ca neam, in 13 august 2011, la sesiunea cu tema "O provocare a istoriei: Placutele de la Sinaia", care va avea loc la Bucuresti, in sala Teatrului Odeon.
Inscrierile se pot face la adresele:
"PlacuteledelaSinaia2011@gmail.com" sau "mail@dacia.org".
***
Seara, pe cand soarele usturator asfintea, ne-am intors de la Deva in Hateg si-am urcat fara preget la Subcetate.
Piatra de sacrificiu (numita de localnici Patul Jidovilor) de la Sarmisegetusa - Subcetate
�
Dar am vazut si locurile unde erau portile de intrare in cetate, mi-am intins privirea pana la Portile de Fier ale Transilvaniei - Muntii Poiana Rusca, ce albastreau in zare, am vazut apa Streiului, Sargetia sacra a dacilor, am pipait stanca de sacrificiu, sub forma unui cap de taur, roasa de apele ce se scurg, de mii de ani la poalele ei (numita de localnici si Patul Jidovilor, "jidov" fiind aici numele dat uriasilor despre care abunda legendele in zona), am calcat pietrele de rau care fusesera urcate acolo pentru a alcatui fundatii de case, ori ulite.
Dar incredibile au fost nu doar toate aceste privelisti, ci si faptul ca, odata ajunsa sus, nu am mai simtit nici un fel de oboseala a urcusului, ci o pace launtrica, o serenitate m-a cuprins, de parca eram in fata unui lucru maret si coplesitor, iar aerul parea atat de curat si de tare, ca parca ma hraneam cu el, prin fiecare celula.
Nu as mai fi plecat de acolo. Tintuita parca in pamant, simteam cum energia buna a locului urca prin toate fibrele fiintei mele. (Geologia demonstreaza ca aceste structuri megalitice, menhire, vestigii ale unor culte pagane, erau plasate in zone de inalta intensitate a energiilor telurice; multe catedrale gotice au fost ulterior construite pe locul acestor vechi altare, din aceleasi considerente.)
Am facut restul drumului aproape zburand, fara nici cel mai mic semn de efort, cu sufletul preaplin de senzatia ca in locul pe care tocmai calcasem, se zamislea puterea dacilor, care-i purta in batalii si-i facea sa fie mereu invingatori.
Multumiri ghidului nostru, artistul plastic Titus Blaj din Hateg, un pasionat al istoriei locului, care ne-a confirmat ca toti cei pe care i-a insotit acolo, istorici, turisti ori simpli curiosi, au avut acelasi sentiment coplesitor, calcand pe un pamant sacru, pe istoria noastra ingropata in adanc, al carei glas urca spre noi, din strafunduri.
Cred ca e vremea sa se faca, in sfarsit, auzit!
Fotografii: DANIEL TRASNAI
Sunday, July 31, 2011
TRASEE DE VACANTA-TARA HATEGULUI
Situata in partea vestica a tarii, Tara Hategului este o depresiune inconjurata de munti: Poiana Ruscai, Retezat si Sureanu.
Pe langa faptul ca reprezinta o poarta de acces catre minunatiile Masivului Retezat - unul dintre cele mai mari si mai vechi parcuri nationale din Romania -, aceasta zona are un potential turistic deosebit, bazat pe triunghiul natura-istorie-credinta.
Bisericile din Tara Hategului -Densus,
Strei
Santamaria Orlea
si celebra manastire Prislop
sunt vestite in lume datorita vechimii si frumusetii lor, urmele romane sunt deosebit de puternice (in Hateg se afla capitala Daciei romane, Ulpia Traiana Sarmizegetusa), 
iar splendoarea vailor si a dealurilor impadurite, talazuind sub lantul de munti cu crestele acoperite pana tarziu de zapezi, nu mai are nevoie de prezentare. Atractii turistice
- Rezervatia de Zimbri Hateg-Slivut se intinde pe o suprafata de 50 de hectare, aflate in stapanirea padurii de carpeni, stejari si brazi. O oaza a aerului curat si a linistii, un loc in care natura iti ofera ce are mai bun. (In rezervatie traiesc liber caprioare si lupi.)
Din pacate, din adevarata fala a rezervatiei - zimbrii - n-au mai ramas decat doi veterani: Roman si Romanova, ultimii locatari ai Rezervatiei din Hateg.
Nu este momentul sa discutam "grija deosebita" a autoritatilor fata de aceste adevarate simboluri ale Hategului,insa, daca treceti prin rezervatie, indulciti-le batranetea cu un stiulete sau o mana de porumb. (Vreo reactie a organizatiilor sau a partidelor ecologiste n-a fost pana in prezent semnalata.)
- Barajul Raul Mare - Retezat. Se afla la 45 de kilometri de orasul Hateg, la capatul unui drum (acces auto) ce trece printre stanci uriase si pante abrupte.
(Nerecomandat pe vreme rea cu vanturi puternice si ploi.) Daca drumul prin salbatica Vale a Raului Mare nu v-a taiat respiratia, privelistea de la baraj are toate sansele sa o faca. Inalta de 168 metri, constructia are o baza de aproape un kilometru si, ca fundal, inaltimile Muntilor Retezat.
- Sarmizegetusa. Vestita capitala a Daciei romane se intindea odinioara pe o suprafata de aproximativ 32 hectare, inconjurata cu ziduri, si avea o populatie de 25.000-30.000 de oameni. Vestigiile scoase la lumina de arheologi au fost fie adapostite in muzeul din apropiere, fie pastrate pe locul unde se inalta orasul antic.
Muzeul prezinta in salile sale altare inchinate zeitatilor, coloane si obiecte pentru constructii, monumente si statui funerare. Se apreciaza ca arheologii mai au de lucru cel putin 100 de ani, pentru a da la iveala restul marturiilor vechiului oras.
Deocamdata, puteti vizita ruinele Forumului (centrul civic si politico-administrativ), ale Amfiteatrului si Templului Mare, cele ale sanctuarului dedicat zeilor medicinii, Aesculapus si Hygia, sau ruinele Templului Zeitei norocului si a sortii, Nemesis.
- Biserica din Densus. Considerata cea mai veche biserica din Romania, a fost inaltata pe ruinele unui edificiu antic, cu materiale de constructii provenind de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa. In interiorul lacasului se gasesc si obiecte de cult ale romanilor.
Unicitatea acestei biserici este data si de o straveche pictura, ce-l infatiseaza pe pruncul Iisus in costum popular romanesc. Este "fara pereche in toata romanimea", spunea Iorga despre aceasta biserica, aflata acum in grija unui parinte, Daniel, care stie sa primeasca cu inima deschisa pe cei care-i trec pragul.
- Rezervatia paleontologica Sanpetru. Este cunoscuta in intreaga lume datorita descoperirii unor fosile si chiar a unor oua dedinozauri pitici, ce traiau acum mai bine de 65 de milioane de ani in Insula Hateg. Colectii cuprinzand fosile din aceasta rezervatie se afla atat la Muzeul Civilizatiei Dacice si Romane din Deva, cat si la celebrul British Museum din Londra.
- Castelul Corvinestilor. Daca tot sunteti in Tara Hategului, puteti face o excursie de 20 de kilometri pana la "vecinii" din nord, in Hunedoara, pentru a admira cel mai important monument laic de arhitectura gotica din Romania.
Un castel grandios, in care poti respira in voie parfumul medieval, pasind pe urmele vitejilor cavaleri si ale frumoaselor domnite. Castelul este ctitoria lui Iancu de Hunedoara, care a transformat (la mijlocul secolului al Xv-lea) o cetate de aparare intr-un palat.
cybershamans (karmapolice) / CC BY-NC-ND 3.0
Friday, July 29, 2011
ULTIMA DESCOPERIRE de la Sarmizegetusa Ulpia Traiana.
Ce alte comori aşteaptă să fie scoase la lumină din vechiul oraş
95% din vechiul oraş roman, împodobit odinioară cu fresce colorate, ornamente şi coloane din marmură, aşteaptă încă să fie scos la lumină. FOTO: Andrei Cîmpeanu
95% din vechiul oraş roman, împodobit odinioară cu fresce colorate, ornamente şi coloane din marmură, aşteaptă încă să fie scos la lumină, spun arheologii români care lucrează pe şantierul de la Sarmizegetusa Ulpia Traiana.
În ultimele două săptămâni au descoperit o frescă romană din locuinţa unui demnitar al vremurilor apuse. Multe altele aşteaptă să fie scoase la lumină, însă lucrările nu mai pot fi continuate din lipsă de bani.
Pe şantierul de la Sarmizegetusa lucrează acum studenţi, profesori şi voluntari din străinătate.
"Cei 50.000 de lei care ne-au fost alocaţi de la Ministerul Culturii au fost blocaţi şi nu mai avem bani pentru continuarea lucrărilor. Toată lumea munceşte pe gratis, studenţii îşi plătesc mâncarea din banii lor, dar banii lor sunt pe terminate.
Când nu vom mai avea bani, ne vom duce cu toţii acasă şi vom lăsa totul baltă", spune pentru gândul Ioan Piso, profesor de istorie romană la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj şi coordonator al lucrărilor.
În acest an, au început lucrările pe 11 iulie şi arheologii au descoperit deja o frescă de câţiva metri pătraţi, parţial pe peretele casei unui demnitar roman din secolul II, parţial căzută.
"Ştim că era locuinţa unui demnitar pentru că avea canalizare", spune Ioan Piso, care povesteşte că, ulterior, în secolul al III-lea, a fost construit peste această locuinţă templul zeilor palmyreni, pentru soldaţii romani care-şi aveau originea în oraşul sirian Palmyra.
Ioan Piso şi-ar dori să poată continua lucrările şi la Templul lui Jupiter şi al Traidei Capitoline, centrul religios al întregii Dacii romane.
Templul avea o suprafaţă de 20 pe 30 de metri şi coloane de marmură de 10 metri. Arheologii au găsit şi fragmente dintr-o statuie de marmură a lui Jupiter de 4,5 metri înălţime, cea mai mare din Dacia romană.
"Doar 5% din Sarmizegetusa Ulpia Traiana a fost descoperit, mai este de descoperit totul. Tot oraşul a fost pictat, existau ornamente, coloane din marmură. Ar putea fi restaurat aşa cum s-a făcut cu oraşe din Ungaria, din Croaţia", spune Ioan Piso.
Radu Enache, consilier al ministrului Culturii, spune că mai multe situri arheologice din ţară sunt în situaţia celui de la Sarmizegetusa.
"Banii au fost alocaţi, dar, din păcate, Curtea de Conturi ne-a cerut modificarea procedurilor de alocare, Acesta e motivul pentru care s-a blocat eliberarea banilor. Este o situaţie foarte neplăcută, pe care sperăm să o rezolvăm în câteva săptămâni.
N-au fost blocaţi doar banii de la Sarmizegetusa, ci banii pentru toate săpăturile arheologice din ţară", a declarat Radu Enache pentru gândul.
