Sunt gravidă, ce să fac?
4 days ago
Showing posts with label RUSIA. Show all posts
Showing posts with label RUSIA. Show all posts
Wednesday, February 27, 2013
Thursday, June 28, 2012
Kremlin Secret Files: Magic pills for Soviet leaders
They say that there was a magic pill that could cure any illness and prolong life. But only the Soviet leaders had an access to it. Get inside the Kremlin walls and learn what the heads of USSR used to eat and drink, how they protected themselves from illnesses and what their main phobias were. Meet the doctors, chefs and close relatives of people who ruled the state and find out all the Kremlin secrets.
Tuesday, October 25, 2011
Aurul blestemat din Baikal
Aurul lui Kolceak
* Printre lanturile muntoase acoperite de zapada, la capatul Asiei de Nord, se intinde lacul Baikal. Unul dintre cele mai mari de pe planeta, cel mai adanc din lume si cel mai vechi. Se spune ca in adancurile sale s-ar ascunde sute de tone de aur. Insa tezaurul imperiului tarist scufundat aici poarta pecetea unui blestem teribil *
Iarna anului 1920. Rusia se cutremura dupa prabusirea unui Imperiu, dupa ani de razboi civil, transformari sociale violente, saracie si foamete. In sud-estul Siberiei, pe malul lacului Baikal, goneste un tren cu o destinatie neclara.
Un tren plin cu aur. Aurul Imperiului Rus. Pentru a-l opri, partizanii armatei rosii mineaza calea ferata. Dar n-au noroc. Dupa explozie, trenul se prabuseste in apele Baikalului, si peste 200 de tone de aur dispar in bezna abisala a celui mai adanc lac de pe glob.
De atunci, timp de 90 de ani, aventurieri si cercetatori, cautatori de comori si scafandri special antrenati strabat in lung si in lat cei 31 de mii de kilometri patrati pentru a descoperi comoara inghitita de adancuri.
Trenul fantoma
Se spune ca trenul aurului, disparut in urma cu aproape un secol, s-a transformat intr-un tren-fantoma, bantuind pe sine abandonate si "indepartandu-i" pe cei care indraznesc sa se apropie de comoara. Oamenii care au gasit fie si un banut din aurul pierdut au avut parte de o moarte cumplita.
Multi dintre cei care au avut curajul sa se scufunde in apele tainicului lac, in speranta imbogatirii, nu au mai iesit niciodata la suprafata. De parca o forta nevazuta vegheaza cu strasnicie ca bogatia sa ramana ascunsa pe veci.
In 1967, o echipa de lucratori ai caii ferate din regiunea lacului Baikal este trimisa sa repare un tronson distrus de o avalansa de pietre. In hatisul maracinilor de langa linia de tren, unul dintre muncitori zareste ceva sclipitor, ceva ce parea a fi o bucata de aur.
Cu inima stransa, indeparteaza spinii si ridica din tarana un lingou stralucitor, ce avea stantat insemnul Imperiului tarist: vulturul bicefal.
Isi striga camaradul si, dupa un schimb de replici soptite, si-au anuntat colegii ca pleaca mai departe pe traseu, pentru a controla cat de avariata este linia. Intr-o clipita, hotarasera ca trebuie sa se piarda in munti, pentru cateva zile, ca apoi sa coboare si sa incerce sa valorifice pretioasa descoperire. De atunci, nu au mai fost vazuti in viata.
La cateva zile dupa ciudata disparitie, autoritatile locale alarmate au inceput cautarile. In scurt timp, cadavrele lor au fost gasite pe o sina de tren abandonata, in tunelul numarul cinci.
In mod straniu, moartea survenise in urma impactului cu o locomotiva, desi se cunostea faptul ca pe acea ruta nu mai circula nici un tren de mai bine de jumatate de an.
Vestea cumplitei morti s-a raspandit rapid in asezarea din apropiere si toti locuitorii au inceput sa vorbeasca inspaimantati despre blestemul aurului si despre trenul fantoma ce venea din trecut, lovind necrutator pe cei ce indrazneau sa atinga legendara comoara.
Nu era pentru prima data cand trenul fantoma se ivea ca de nicaieri, cu vagoanele pline de stralucirea aurului, semanand groaza si aducand moarte.
Cercetatorul rus Vasili Lamakin, cunoscut pentru studiile asupra lacului Baikal, relateaza intr-una dintre cartile sale un fenomen straniu, pe care l-a trait el insusi, in 1957, in regiunea Irkutk, din Rusia. "Ne intorceam dintr-o expeditie de pe apele lacului Baikal, cand un vant naprasnic s-a starnit ca din senin si, la fel de brusc cum s-a pornit, asa s-a si potolit.
Noaptea se lasa grea si neagra. Eram cu totii 15 oameni. Iesind pe puntea vasului, am fost martorii unui spectacol halucinant. Eram inca departe de tarm, cand in fata noastra, foarte aproape, la o distanta de cel mult un kilometru, deasupra lacului, plutind prin vazduh, trecea un tren.
In linistea deplina a noptii, s-a auzit strident scrasnetul rotilor pe linia invizibila. Vagoanele straluceau in mod straniu, de parca ar fi fost poleite cu aur. Si-a continuat traseul, brazdand vazduhul, si s-a pierdut in negura noptii, lasandu-ne cu mintile ratacite, cu ochii mari de spaima si uimire".
Aici, in regiunea lacului Baikal, astfel de povesti sunt des auzite, legenda aurului si disparitia lui enigmatica fiind un inepuizabil subiect de discutie. Aproape fiecare locuitor "detine" o harta a comorii, stie din batrani unde s-a prabusit trenul si in ce zona ar putea iesi aurul la iveala.
Mecanicul de locomotiva Valeri Sanaev conduce de peste 20 de ani trenurile pe traseul ce a ramas neschimbat din secolul al XIX-lea, cu cele 38 de tuneluri, cu poduri de lemn si viaducte din piatra. La stanga troneaza aceiasi munti Baikal, la dreapta, straluceste in soare aceeasi intindere de smarald a stravechiului lac.
Valeri s-a nascut si a copilarit in acest tinut, crescand cu povestile si secretele nedezlegate ale aurului din adancuri. El are propria lui versiune, prin care explica enigma comorii. Toamna, cand apa este transparenta, in dreptul kilometrului 87 al caii ferate, pe luciul lacului, se poate vedea limpede locomotiva trenului disparut in 1920.
"Este doar o "fata morgana", care-si intinde nada spre ademenirea curiosilor. Daca te scufunzi insa, ea se face nevazuta, ca o naluca. Iar cei care, ispititi de aceasta atractie irezistibila, au sarit in apele reci, au disparut pe veci. Cunoastem cu totii prea bine aceasta primejdie si ne ferim chiar si privirea cand ea se arata.
Pentru toate spaimele pe care le tragem pe acest traseu periculos ar trebui sa fim platiti in plus. Ne aventuram pe linia de tren, caci asta-i painea noastra. Aurul este blestemat, si pentru nici un ban din lume, eu unul nu as cauta sa-i deslusesc secretul".
Comoara ultimului tar
Pentru prima data, blestemul aurului a fost aruncat catre amiralul Kolceak. Remarcabil comandant de flota navala, cunoscut explorator polar, amiralul Alexandr Kolceak va trebui sa poarte de-a lungul istoriei aceasta cruce grea: raspunderea pentru disparitia tezaurului marelui imperiu de la rasarit. Asa-numitul "aur al lui Kolceak" a reprezentat o mare parte din rezerva de aur a Rusiei.
In preajma Primului Razboi Mondial, in 1914, in Rusia se gasea unul dintre cele mai mari depozite de aur din lume. Bancile imperiului adaposteau 1240 de tone de aur, ceea ce in zilele noastre este echivalentul a peste 60 de miliarde de dolari.
In 1915, sub amenintarea ocupatiei germane asupra orasului Petrograd (Sankt-Petersburg de astazi), acolo unde se afla tezaurul rusesc, tarul Nicolae al II-lea a hotarat ca acesta sa fie divizat si mutat in doua orase diferite: Nijnii Novgorod si Kazan.
Dupa revolutia din noiembrie 1917, tarul fusese inlaturat si fortele bolsevice, sub conducerea lui Lenin, pusesera stapanire pe Rusia. Un an mai tarziu, a izbucnit razboiul civil intre bolsevici si sustinatorii tarului. Unul dintre conducatorii "armatei albe", ce lupta pentru restaurarea monarhiei, a fost amiralul Alexandr Kolceak.
Intr-o mare ofensiva, dupa lupte sangeroase, Kolceak si armata sa au izgonit trupele bolsevice din Kazan, asediind orasul si preluand controlul asupra rezervei de aur. Ulterior, tezaurul a fost incarcat intr-o garnitura de tren, cu destinatia Omsk, in Siberia Orientala, acolo unde miscarea alba isi stabilise capitala.
Convoiul purta o incarcatura de o valoare greu de apreciat. Pe langa cele 200 de tone de aur, in vagoane exista, de asemenea, o mare cantitate de bijuterii pretioase, printre care sabia impodobita cu diamante a tareviciului Alexei si colierul splendid al tarinei.
In iarna anului 1920, trupele amiralului Kolceak, sub presiunea armatei rosii, se retrag catre Vladivostok. Tezaurul a fost iarasi incarcat in tren pentru a fi transportat catre portul rusesc la Oceanul Pacific. Amiralul rus lua in calcul si posibilitatea de a-si conduce flota catre trupele aliate din Europa.
Insa armata rosie, in incercarea de a captura tezaurul, a reusit sa opreasca trenul. Locul ales a fost ideal. La capatul unuia din cele 38 de tuneluri care se intind de-a lungul lacului Baikal, bolsevicii au plasat explozibil pe linia ferata.
Si astfel, la iesirea din tunelul numarul cinci, explozia s-a produs si trenul s-a prabusit in negura lacului. Cateva zile mai tarziu, amiralul a fost capturat de bolsevici si ucis miseleste, dupa un proces facut in pripa, intr-o rapa, pe malul lacului care deja inghitise aurul.
Asa s-a incheiat istoria incalcita a "aurului lui Kolceak" si a inceput povestea misterioasa a comorii din Baikal, pe care de aproape un secol oameni din toata lumea se straduiesc sa o dezlege.
Cercetatorii "Mir" confirma legenda
Septembrie 2009. Agentiile de presa rusesti anuntau o stire de senzatie: "Expeditia stiintifica "Mir" din Baikal se afla pe urmele aurului lui Kolceak".
Cercetatorii rusi, cu ajutorul batiscafurilor "Mir 1" si "Mir 2", au descoperit in adancurile lacului indicii pentru ceea ce ar putea fi rezerva pierduta de aur.
La o adancime de aproape 1000 de metri, printre stanci, submersibilul a scos la iveala ramasitele unui vagon de tren si cateva lazi cu munitie din perioada razboiului civil. Insa surpriza cea mare a cercetatorilor de la bordul batiscafului "Mir" a venit abia cand executau manevrele de ridicare la suprafata.
Iata ce declara pilotul Evgheni Cernaev: "Dupa depistarea fragmentelor metalice, am inceput sa urcam catre suprafata, pe panta tarmului acoperita cu grohotis. Deodata, printre pietre, am observat niste bare metalice ce aveau stralucirea aurului.
Am reusit sa ne apropiem, insa in incercarea de a la extrage cu ajutorul bratului mecanic telecomandat, malul a inceput sa se surpe si plecarea noastra din acel loc a devenit iminenta. Nu am putut disloca misterioasele fragmente, insa coordonatele au fost precis fixate".
Studiul adancimilor lacului Baikal a debutat inca din anul 2008, iar cei interesati de comoara au asteptat cu sufletul la gura ca descoperirea senzationala sa fie confirmata. Dar locuitorii regiunii nu au privit expeditia cu ochi buni, inca de la inceput.
Chiar si astazi, in secolul XXI, ei sunt infricosati de misterele lacului si de blestemul aurului ce se poate abate asupra tuturor. Chiar din prima zi, superstitiile lor par ca au fost confirmate. In timpul manevrelor de scufundare a batiscafului in apa, s-a produs un cutremur si o furtuna puternica s-a dezlantuit.
Aparatul submersibil a inceput sa se clatine in toate directiile la bordul navei care-l adapostea. Vantul a izbit batiscaful de nava si unul din motoarele sale a fost grav avariat.
Oamenii de stiinta sustin ca asemenea fenomene meteorologice nu sunt deloc rare in regiunea lacului Baikal, acolo unde vremea este imprevizibila. Pe de alta parte, localnicii traiesc cu convingerea ca nimic nu este intamplator, si blestemul ii urmareste pe toti aceia care incearca sa descopere aurul.
Dupa o serie de intamplari inexplicabile, expeditia "Mir" si-a continuat cercetarile. In august 2009, hidronautii descopera un lucru neasteptat: nu este prima data cand adancurile apelor Baikalului sunt explorate. Pe fundul lacului, cercetatorii rusi gasesc epava unui submarin sovietic. Povestea acestuia o aflam daca ne intoarcem in timp, in vara anului 1949.
In dimineata zilei de 11 iulie, in regiunea insulelor Uskani din inima lacului Baikal, mai multi pescari au fost martorii unei imagini incredibile. De sub apa s-a ivit un periscop, apoi partea superioara a ceea ce parea un vas subacvatic.
Dupa cateva minute, banuielile pescarilor s-au adeverit: la suprafata apei a aparut un submarin. Dupa destramarea URSS-ului, documentele scoase la iveala au confirmat relatarile pescarilor, facute in urma cu 50 de ani.
Aparatul submersibil fusese, intr-adevar, un submarin din clasa "Sciuka" (Stiuca), special modernizat si adaptat pentru cautarea rezervei de aur scufundate in adancimile lacului Baikal. Proiectul, desfasurat in conditii strict secrete era supervizat de seful politiei secrete (NKVD), temutul Lavrenti Beria.
Nava subacvatica fusese adusa in mare taina, pe timp de noapte, de la Vladivostok, unde se afla cea mai mare baza militara navala sovietica in Oceanul Pacific. Insa, in mod straniu, si aceasta tentativa de descoperire a aurului s-a incheiat dramatic. In conditii neelucidate, la bordul submarinului s-a produs o avarie, si echipajul a fost nevoit sa abandoneze nava.
Coincidenta sau nu, incercarile de a deslusi cea mai mare taina a secolului XX din Rusia au esuat fara exceptie, toate eforturile de a face lumina au fost inghitite de bezna abisala a lacului Baikal.
Dupa date neconfirmate oficial, recent a fost inaintata ipoteza conform careia o parte din tezaurul imperial era constituita si din rezerva de aur a Romaniei, pierduta in valtoarea Primului Razboi Mondial.
Cel mai probabil insa aurul lui Kolceak va ramane un mit rusesc - la fel ca si "Camera de Chihlimbar" sau Biblioteca lui Ivan cel Groaznic.
Iarna anului 1920. Rusia se cutremura dupa prabusirea unui Imperiu, dupa ani de razboi civil, transformari sociale violente, saracie si foamete. In sud-estul Siberiei, pe malul lacului Baikal, goneste un tren cu o destinatie neclara.
Un tren plin cu aur. Aurul Imperiului Rus. Pentru a-l opri, partizanii armatei rosii mineaza calea ferata. Dar n-au noroc. Dupa explozie, trenul se prabuseste in apele Baikalului, si peste 200 de tone de aur dispar in bezna abisala a celui mai adanc lac de pe glob.
De atunci, timp de 90 de ani, aventurieri si cercetatori, cautatori de comori si scafandri special antrenati strabat in lung si in lat cei 31 de mii de kilometri patrati pentru a descoperi comoara inghitita de adancuri.
Trenul fantoma
Se spune ca trenul aurului, disparut in urma cu aproape un secol, s-a transformat intr-un tren-fantoma, bantuind pe sine abandonate si "indepartandu-i" pe cei care indraznesc sa se apropie de comoara. Oamenii care au gasit fie si un banut din aurul pierdut au avut parte de o moarte cumplita.
Multi dintre cei care au avut curajul sa se scufunde in apele tainicului lac, in speranta imbogatirii, nu au mai iesit niciodata la suprafata. De parca o forta nevazuta vegheaza cu strasnicie ca bogatia sa ramana ascunsa pe veci.
In 1967, o echipa de lucratori ai caii ferate din regiunea lacului Baikal este trimisa sa repare un tronson distrus de o avalansa de pietre. In hatisul maracinilor de langa linia de tren, unul dintre muncitori zareste ceva sclipitor, ceva ce parea a fi o bucata de aur.
Cu inima stransa, indeparteaza spinii si ridica din tarana un lingou stralucitor, ce avea stantat insemnul Imperiului tarist: vulturul bicefal.
Isi striga camaradul si, dupa un schimb de replici soptite, si-au anuntat colegii ca pleaca mai departe pe traseu, pentru a controla cat de avariata este linia. Intr-o clipita, hotarasera ca trebuie sa se piarda in munti, pentru cateva zile, ca apoi sa coboare si sa incerce sa valorifice pretioasa descoperire. De atunci, nu au mai fost vazuti in viata.
Amiralul Kolceak in fata trenului cu aur
�
In mod straniu, moartea survenise in urma impactului cu o locomotiva, desi se cunostea faptul ca pe acea ruta nu mai circula nici un tren de mai bine de jumatate de an.
Vestea cumplitei morti s-a raspandit rapid in asezarea din apropiere si toti locuitorii au inceput sa vorbeasca inspaimantati despre blestemul aurului si despre trenul fantoma ce venea din trecut, lovind necrutator pe cei ce indrazneau sa atinga legendara comoara.
Nu era pentru prima data cand trenul fantoma se ivea ca de nicaieri, cu vagoanele pline de stralucirea aurului, semanand groaza si aducand moarte.
Cercetatorul rus Vasili Lamakin, cunoscut pentru studiile asupra lacului Baikal, relateaza intr-una dintre cartile sale un fenomen straniu, pe care l-a trait el insusi, in 1957, in regiunea Irkutk, din Rusia. "Ne intorceam dintr-o expeditie de pe apele lacului Baikal, cand un vant naprasnic s-a starnit ca din senin si, la fel de brusc cum s-a pornit, asa s-a si potolit.
Noaptea se lasa grea si neagra. Eram cu totii 15 oameni. Iesind pe puntea vasului, am fost martorii unui spectacol halucinant. Eram inca departe de tarm, cand in fata noastra, foarte aproape, la o distanta de cel mult un kilometru, deasupra lacului, plutind prin vazduh, trecea un tren.
In linistea deplina a noptii, s-a auzit strident scrasnetul rotilor pe linia invizibila. Vagoanele straluceau in mod straniu, de parca ar fi fost poleite cu aur. Si-a continuat traseul, brazdand vazduhul, si s-a pierdut in negura noptii, lasandu-ne cu mintile ratacite, cu ochii mari de spaima si uimire".
Aici, in regiunea lacului Baikal, astfel de povesti sunt des auzite, legenda aurului si disparitia lui enigmatica fiind un inepuizabil subiect de discutie. Aproape fiecare locuitor "detine" o harta a comorii, stie din batrani unde s-a prabusit trenul si in ce zona ar putea iesi aurul la iveala.
Trenul aurului. Se spune ca in el era si o parte din aurul Romaniei
�
Valeri s-a nascut si a copilarit in acest tinut, crescand cu povestile si secretele nedezlegate ale aurului din adancuri. El are propria lui versiune, prin care explica enigma comorii. Toamna, cand apa este transparenta, in dreptul kilometrului 87 al caii ferate, pe luciul lacului, se poate vedea limpede locomotiva trenului disparut in 1920.
"Este doar o "fata morgana", care-si intinde nada spre ademenirea curiosilor. Daca te scufunzi insa, ea se face nevazuta, ca o naluca. Iar cei care, ispititi de aceasta atractie irezistibila, au sarit in apele reci, au disparut pe veci. Cunoastem cu totii prea bine aceasta primejdie si ne ferim chiar si privirea cand ea se arata.
Pentru toate spaimele pe care le tragem pe acest traseu periculos ar trebui sa fim platiti in plus. Ne aventuram pe linia de tren, caci asta-i painea noastra. Aurul este blestemat, si pentru nici un ban din lume, eu unul nu as cauta sa-i deslusesc secretul".
Comoara ultimului tar
Pentru prima data, blestemul aurului a fost aruncat catre amiralul Kolceak. Remarcabil comandant de flota navala, cunoscut explorator polar, amiralul Alexandr Kolceak va trebui sa poarte de-a lungul istoriei aceasta cruce grea: raspunderea pentru disparitia tezaurului marelui imperiu de la rasarit. Asa-numitul "aur al lui Kolceak" a reprezentat o mare parte din rezerva de aur a Rusiei.
Amiralul Kolceak
�
In preajma Primului Razboi Mondial, in 1914, in Rusia se gasea unul dintre cele mai mari depozite de aur din lume. Bancile imperiului adaposteau 1240 de tone de aur, ceea ce in zilele noastre este echivalentul a peste 60 de miliarde de dolari.
In 1915, sub amenintarea ocupatiei germane asupra orasului Petrograd (Sankt-Petersburg de astazi), acolo unde se afla tezaurul rusesc, tarul Nicolae al II-lea a hotarat ca acesta sa fie divizat si mutat in doua orase diferite: Nijnii Novgorod si Kazan.
Dupa revolutia din noiembrie 1917, tarul fusese inlaturat si fortele bolsevice, sub conducerea lui Lenin, pusesera stapanire pe Rusia. Un an mai tarziu, a izbucnit razboiul civil intre bolsevici si sustinatorii tarului. Unul dintre conducatorii "armatei albe", ce lupta pentru restaurarea monarhiei, a fost amiralul Alexandr Kolceak.
Intr-o mare ofensiva, dupa lupte sangeroase, Kolceak si armata sa au izgonit trupele bolsevice din Kazan, asediind orasul si preluand controlul asupra rezervei de aur. Ulterior, tezaurul a fost incarcat intr-o garnitura de tren, cu destinatia Omsk, in Siberia Orientala, acolo unde miscarea alba isi stabilise capitala.
Convoiul purta o incarcatura de o valoare greu de apreciat. Pe langa cele 200 de tone de aur, in vagoane exista, de asemenea, o mare cantitate de bijuterii pretioase, printre care sabia impodobita cu diamante a tareviciului Alexei si colierul splendid al tarinei.
In iarna anului 1920, trupele amiralului Kolceak, sub presiunea armatei rosii, se retrag catre Vladivostok. Tezaurul a fost iarasi incarcat in tren pentru a fi transportat catre portul rusesc la Oceanul Pacific. Amiralul rus lua in calcul si posibilitatea de a-si conduce flota catre trupele aliate din Europa.
Insa armata rosie, in incercarea de a captura tezaurul, a reusit sa opreasca trenul. Locul ales a fost ideal. La capatul unuia din cele 38 de tuneluri care se intind de-a lungul lacului Baikal, bolsevicii au plasat explozibil pe linia ferata.
Si astfel, la iesirea din tunelul numarul cinci, explozia s-a produs si trenul s-a prabusit in negura lacului. Cateva zile mai tarziu, amiralul a fost capturat de bolsevici si ucis miseleste, dupa un proces facut in pripa, intr-o rapa, pe malul lacului care deja inghitise aurul.
Asa s-a incheiat istoria incalcita a "aurului lui Kolceak" si a inceput povestea misterioasa a comorii din Baikal, pe care de aproape un secol oameni din toata lumea se straduiesc sa o dezlege.
Cercetatorii "Mir" confirma legenda
Septembrie 2009. Agentiile de presa rusesti anuntau o stire de senzatie: "Expeditia stiintifica "Mir" din Baikal se afla pe urmele aurului lui Kolceak".
Lacul Baikal
�
La o adancime de aproape 1000 de metri, printre stanci, submersibilul a scos la iveala ramasitele unui vagon de tren si cateva lazi cu munitie din perioada razboiului civil. Insa surpriza cea mare a cercetatorilor de la bordul batiscafului "Mir" a venit abia cand executau manevrele de ridicare la suprafata.
Iata ce declara pilotul Evgheni Cernaev: "Dupa depistarea fragmentelor metalice, am inceput sa urcam catre suprafata, pe panta tarmului acoperita cu grohotis. Deodata, printre pietre, am observat niste bare metalice ce aveau stralucirea aurului.
Am reusit sa ne apropiem, insa in incercarea de a la extrage cu ajutorul bratului mecanic telecomandat, malul a inceput sa se surpe si plecarea noastra din acel loc a devenit iminenta. Nu am putut disloca misterioasele fragmente, insa coordonatele au fost precis fixate".
Studiul adancimilor lacului Baikal a debutat inca din anul 2008, iar cei interesati de comoara au asteptat cu sufletul la gura ca descoperirea senzationala sa fie confirmata. Dar locuitorii regiunii nu au privit expeditia cu ochi buni, inca de la inceput.
Chiar si astazi, in secolul XXI, ei sunt infricosati de misterele lacului si de blestemul aurului ce se poate abate asupra tuturor. Chiar din prima zi, superstitiile lor par ca au fost confirmate. In timpul manevrelor de scufundare a batiscafului in apa, s-a produs un cutremur si o furtuna puternica s-a dezlantuit.
Aparatul submersibil a inceput sa se clatine in toate directiile la bordul navei care-l adapostea. Vantul a izbit batiscaful de nava si unul din motoarele sale a fost grav avariat.
�
Dupa o serie de intamplari inexplicabile, expeditia "Mir" si-a continuat cercetarile. In august 2009, hidronautii descopera un lucru neasteptat: nu este prima data cand adancurile apelor Baikalului sunt explorate. Pe fundul lacului, cercetatorii rusi gasesc epava unui submarin sovietic. Povestea acestuia o aflam daca ne intoarcem in timp, in vara anului 1949.
In dimineata zilei de 11 iulie, in regiunea insulelor Uskani din inima lacului Baikal, mai multi pescari au fost martorii unei imagini incredibile. De sub apa s-a ivit un periscop, apoi partea superioara a ceea ce parea un vas subacvatic.
Dupa cateva minute, banuielile pescarilor s-au adeverit: la suprafata apei a aparut un submarin. Dupa destramarea URSS-ului, documentele scoase la iveala au confirmat relatarile pescarilor, facute in urma cu 50 de ani.
Fragmente metalice sub apa
�
Nava subacvatica fusese adusa in mare taina, pe timp de noapte, de la Vladivostok, unde se afla cea mai mare baza militara navala sovietica in Oceanul Pacific. Insa, in mod straniu, si aceasta tentativa de descoperire a aurului s-a incheiat dramatic. In conditii neelucidate, la bordul submarinului s-a produs o avarie, si echipajul a fost nevoit sa abandoneze nava.
Coincidenta sau nu, incercarile de a deslusi cea mai mare taina a secolului XX din Rusia au esuat fara exceptie, toate eforturile de a face lumina au fost inghitite de bezna abisala a lacului Baikal.
Dupa date neconfirmate oficial, recent a fost inaintata ipoteza conform careia o parte din tezaurul imperial era constituita si din rezerva de aur a Romaniei, pierduta in valtoarea Primului Razboi Mondial.
Cel mai probabil insa aurul lui Kolceak va ramane un mit rusesc - la fel ca si "Camera de Chihlimbar" sau Biblioteca lui Ivan cel Groaznic.
Friday, August 5, 2011
Dosarele paranormale secrete ale KGB
Un film documentar nerecomandat celor care suferă de paranoia, deoarece conține secvențe care le vor înrăutăți simptomele. Însă acest fascinant film îți va menține atenția trează pe pe toată durata sa prin subiectele pe care le tratează:
predicții telepatice, controlul minții, mașini pentru modificarea stării mentale și microunde, doar câteva dintre fenomenele pe care KGB le-a experimentat în încercarea de a fi pe primul loc în lume în acest domeniu tenebros.
Tunguska – Ceea ce s-a întâmplat în pădurea siberiană în 1908 a fost o cometă, un meteorit, sau o navă extraterestră care a explodat cu o forță de 2000 de ori mai mare decât bomba de la Hiroshima.
De asemenea, documentarul prezintă și o înregistrare secretă făcută de KGB în 1968 a unui OZN prăbușit. Fantomele – Înregistrări video incredibile din arhiva KGB, cu fantome și spirite manifestate.
Dosarele secrete dezvăluite în acest film datează din anii ’60-’70, iar conținutul lor te va face să te întrebi ce tip de tehnologie folosesc guvernele în zilele noastre.
Vizionare online The Secret KGB Paranormal Files
Tuesday, July 12, 2011
Catedrala Sfantul Vasile din Moscova
Astazi se implinesc 450 de ani de la terminarea constructiei Catedralei Sfantului Vasile din Moscova. Google isi schimba cu aceasta ocazie logoul de inceput cu o pictograma extrem de interesanta, care simbolizeaza superba cladire din Piata Rosie.
Biserica adaposteste mormantul Fericitului Vasile (sec. al XV-lea), care este patronul catedralei. Catedrala Sfantul Vasile Blajenai (rusa Храм Василия Блаженного) sau „Собор покрова Богородицы на рву” este faimoasă pentru cupolele sale deosebite în formă de ceapă, stilul pur rusesc şi pentru culorile vii, atât în exterior, cât şi în interior. Ea conţine nouă capele ridicate pe o singură fundaţie.
Istoria catedralei incepe in anul 1552
Imaginea turelelor de caramida rosie si, in diverse locuri, incheiate cu domurile in forma de ceapa, colorate in spirala, creaza o imagine incantatoare ce a nascut legenda, neconfirmata istoric, ca tarul ar fi dispus ca arhitectii ei sa fie orbiti pentru a nu mai crea o opera asemanatoare.
Istoria catedralei începe în anul 1552, când a fost construită biserica Sfânta Terime, în semn de recunoştinţă pentru victoria armatei ruse împotriva tătarilor din hanatul Kazan. La început, biserica a fost realizată din lemn, pe locul ei fiind construită între 1555-1561 catedrala Sfântul Vasile, în timpul lui Ivan cel Groaznic.
Catedrala Sfântul Vasile din Piata Rosie reprezinta principalul punct de atractie de la Moscova. Considerata o bijuterie unica in lumea crestina, catedrala Sfântul Vasile se afla in capatul Pietei Rosii, langa Turnul Spasskaya al Kremlinului.
Piata Rosie si frumoasa Catedrala Sfantul Vasile
Piata Rosie este cea mai cunoscuta piata a orasului, ea separand Kremlinul, fosta resedinta imperiala, in prezent sediul presedintiei ruse, de zona comerciala Kitay-gorod.
Din Piata Rosie pornesc toate drumurile principale ale orasului, aceasta fiind considerata nu numai centrul Moscovei, ci si centrul Rusiei.
Stalin n-a vrut sa darame Catedrala Sfantului Vasile
In anul 1918, autoritatile bolsevice au inchis-o, clericii ce slujeau au fost arestati, clopotele i-au fost luate si obiectele de cult confiscate. Mai tarziu, in anul 1930, Lazar Kananovici, arhitectul celebrei Piete Rosii, a propus sa fie daramata.
El a creat special o macheta a zonei pentru a face evidenta necesitatea demolarii ei, pe care i-a dus-o lui Stalin pentru a-i arata ca este un obstacol in calea traficului si paradelor militare.
In timpul explicatiei, a spus la un moment dat: "Dar daca noi am demola asta, uite asa!" si cu aceste cuvinte a aruncat dintr-o smucitura catedrala de pe macheta. Se spune ca Stalin a privit, a ramas ingandurat un moment, si apoi a rostit faimoasele cuvinte, devenite azi proverbiale pentru moscoviti: "Lazar! Pune-o la loc!"
Tot in legatura cu incercarea prin care a trecut Catedrala Sfantul Vasile aflam si urmatoarele: arhitectul Baranovsky, in momentul in care a aflat intentia autoritatilor de a darama catedrala, s-a asezat pe treptele din fata bisericii si a fagaduit ca isi va taia singur gatul daca minunata biserica va fi daramata.
In cele din urma, decizia nu a fost pusa in practica, insa arhitectul Baranovsky nu a scapat de cinci ani de inchisoare pentru indrazneala aratata lui Stalin.
Sfantul Vasile cel Nebun dupa Hristos - ocrotirorul Catedralei din Piata Rosie
Sfintele Moaste ale Fericitului Vasile se afla puse spre inchinare in interiorul minunatei biserici rusesti. Sfantul Vasile este unul dintre cei mai venerati sfinti ai locului. Sfantul Vasile cel Nebun dupa Hristos a trait intre anii 1468-1552. El a fost inmormantat in Catedrala Sfintei Treimi, care la acea data se afla pe acest loc.
Notorietatea sa, care a facut sa fie inmormantat aici, ba chiar si numele sau sa treaca asupra lacasului, se datoreaza nu numai profetiilor sale, intre care cea mai celebra este cea facuta tarului in legatura cu incendiul Moscovei, in anul1547, dar si faptului ca el apartine unei categori de sfinti - asa numiti "nebuni dupa Hristos" - foarte iubiti in spiritualitatea rusa.
Extravaganta exteriorului catedralei Sfântul Vasile mascheaza interiorul modest si putin spectaculos.
Luminile vagi ce patrund pe ferestrele capetelor razbat in labirintul coridoarelor ce fac lagatura intre capele. Exista aici noua iconostase, ce contin peste 400 de icoane, si numeroase fresce, apartinand scolilor de pictura din Moscova si Novgorod, toate datand din secolele XVI-XIX.
(Sursa: www.crestinortodox.ro/biserica-lume si www.agentia.org.)
cybershamans (karmapolice) / CC BY-NC-ND 3.0
Sunday, April 24, 2011
O POVESTE DESPRE CREDINTA
Dan Negru povesteste pe blogul sau o intamplare din anii 50, cand in Rusia comunismul ii persecuta pe credinciosi mai ceva ca romanii din Antichitate.
"In anii '50 comunistii rusi au organizat un mare miting in Piata Rosie din Moscova, in duminica Pastelui. Au adus cu forta zeci de mii de moscoviti, duminica dimineata, tocmai ca oamenii sa nu se duca la biserica. Mitingul era indreptat impotriva religiei, oratorii sovietici urcau la prezidiu si demolau existenta lui Dumnezeu. La finalul manifestatiei au fortat si un tinar preot sa urce la tribuna si sa rosteasca cuvinte impotriva religiei, sa spuna ca el nu crede si ca incepind din ziua respectiva el leapada haina preoteasca. Preotul , un tinar de vreo 30 de ani, a urcat la tribuna si in fata a zeci de mii de moscoviti adusi cu forta in Piata Rosie , in Duminica Pastelui, a spus doar atit "Hristos a inviat!"... Multimea a raspuns in cor...'Adevarat a inviat!'", povesteste prezentatorul emisiunii "Plasa de stele", de la Antena 1.
Saturday, April 23, 2011
Legendele cimitirului Smolensk
Toate marile orase ale lumii au misterele lor, povesti mistice si legende fascinante. Superba capitala imperiala a Rusiei, Sankt-Petersburg, nu face, nici ea, exceptie. S-au scurs mai bine de trei secole de cand fosta citadela a tarilor si-a ridicat palatele pe malurile Nevei, dar trecutul sau ramane incarcat de enigme de nepatruns.
Luxurianta "cetate a Nordului" a fost intemeiata de marele tar Petru I, "pe lacrimi si cadavre, pe mlastini si nisipuri", cum spunea marele istoric rus Nikolai Karamzin. Caci, intr-adevar, viitoarea capitala a Imperiului Rus, ce avea sa oglindeasca visul tarului de occidentalizare, s-a ridicat pe umerii taranilor rusi, care au platit, adesea, cu viata ambitiile de emancipare ale lui Petru.
Zona unde a fost construit Sankt-Petersburgul era saraca, izolata, iar pamantul mlastinos, greu de lucrat. Mii de oameni au venit aici, din intreaga Rusie, la chemarea tarului, pentru a cladi cel mai frumos oras al Imperiului. Insa conditiile cumplite de munca si climatul aspru din nord, cu ierni geroase si lungi, i-au dus pe multi dintre ei in mormant.
La inceput, cadavrele lor erau ingropate pe malul paraului Ciornii, dar oamenii au dorit sa-si ingroape mortii crestineste, si astfel, prin decretul senatului, la inceputul secolului XVIII, s-a infiintat Cimitirul Smolensk.
Povestea lui Igor Maiakov
Astazi, cimitirul, cea mai veche asezare de pe harta orasului Sankt-Petersburg, este un loc impresurat de mistere. Cu secole in urma, inainte de cucerirea lui Petru cel Mare, acest teritoriu era stapanit de triburi pagane ugro-finice. Practicile lor magice, legate de cultul zeilor, par sa fi ramas imprimate in atmosfera, incarcand locul de energii stranii.
In necropolele cimitirului Smolensk, zac, la un loc, oseminte de martiri si criminali, de masoni si sfinti canonizati de Biserica. Se spune ca acest amestec de forte ancestrale confera locurilor o putere inexplicabila. Cei care cred in ea primesc aici raspunsuri la problemele lor de viata, iar cei care tulbura brutal linistea cimitirului au parte de evenimente nefericite.
Asa s-a intamplat cu Igor Maiakov, un tanar regizor cu ambitii mari, care nu a vrut sa dea crezare superstitiilor legate de cimitir si, dupa finalizarea studiilor, s-a hotarat sa realizeze un film artistic despre viata Sfintei Xenia, ocrotitoarea orasului, ale carei moaste se afla aici.
A venit cu o intreaga echipa de filmare, au cercetat fiecare coltisor al cimitirului, au discutat cu angajatii si au ascultat povestile lumanaresei si ale groparilor. Femeia, pe nume Dasa, le-a spus speriata ca ceea ce vor ei sa faca va rascoli tihna mortilor, iar asupra lor se vor abate blesteme. Insa Igor era mult prea determinat in proiectul lui, si era convins ca filmul va avea succes.
Dar la scurt timp dupa inceperea filmarilor, s-au petrecut fel de fel de intamplari stranii. Actorii au inceput sa sovaie si cativa dintre ei chiar s-au retras. Intr-una din zile, din senin, s-a starnit un vant puternic si copacul sub care tocmai filmau a trosnit crancen, prabusindu-se ca secerat la cativa metri de Igor.
Apoi furtuna s-a linistit, la fel de brusc cum izbucnise. Speriat, convins ca avea de-a face cu forte mai presus decat el, Igor a strans aparatura, a platit actorii si a parasit cimitirul. In cele cateva momente de groaza din timpul furtunii, a realizat ca cimitirul Smolensk isi merita bizara sa reputatie.
De altfel, de la nefericita intamplare, se simte atras inexplicabil de cimitir, si vine periodic aici in cautarea unui raspuns.
L-am intalnit pe Igor pe una din aleile laturalnice. Ma straduiam sa realizez o fotografie de panorama asupra unei parti a cimitirului, invadata de apele raului Neva.
Igor s-a apropiat de mine si mi-a spus cu o voce inceata, desi in zona nu mai era altcineva care sa il poata auzi: "Poate ar fi bine sa te opresti. Cimitirul nu o sa permita sa-ti duci povestea la bun sfarsit". Mi-a istorisit, apoi, prin ce a trecut, si mi-a impartasit convingerile sale. "Este posibil ca totul sa fi fost o pura coincidenta, dar cred, totusi, ca aici exista niste energii cu doua taisuri.
Ele pot face rau sau te pot ajuta, totul depinde de cum te apropii de ele". I-am explicat ca ma pasioneaza misterele si ca as vrea sa cunosc intreaga poveste a necropolei. Cu greu s-a hotarat sa-mi fie calauza, parca simtind ca trebuie sa supravegheze aceasta intruziune, ce putea deveni periculoasa.
40 de mucenici ingropati de vii
Am pornit printre alei, si povestea cimitirului a inceput sa se depene pe soptite. Fiecare monument funerar, fiecare statuie sau cavou avea o istorie.
O istorie rezumata pe cruci, in cateva date sumare: an, loc, nume. Si parca intr-un spirit de dreptate eterna, intr-un soi de revolta impotriva acelor destine omenesti comprimate nedrept pe fiecare cruce, cimitirul culege toate povestile oamenilor inmormantati si le reda prin freamatul frunzelor, prin clipocitul apelor, prin cantecul pasarilor.
Doar cei care pasesc cu sufletul deschis, atenti la aceste marturisiri, le pot auzi. Altminteri, ele raman incriptate in simple informatii seci.
Nu departe de micuta biserica a cimitirului, Igor m-a condus pe una dintre aleile laterale, unde mi-a aratat o cruce simpla, din fier forjat, pe care statea scris:
"Tuturor preotilor, diaconilor, calugarilor care s-au sacrificat in numele Domnului. Celor 40 de preoti ingropati de vii, aici, Slava vesnica!". Aici era "ingropata" una dintre povestile cele mai terifiante ale cimitirului Smolensk.
La inceputul secolului XX, in Sankt-Petersburg, ca in toata Rusia, se ducea o lupta apriga impotriva credintei, a Bisericii si a slujitorilor sai. Dupa revolutia bolsevica, toti preotii din oras au fost arestati de trupele odioasei CEKA (politia secreta sovietica) si adusi aici, pe malurile raului.
Au fost obligati sa sape o groapa imensa si li s-a cerut fara mila fie sa renunte la credinta lor ortodoxa, fie sa intre in pamant, ingropati de vii. Toti preotii au ales moartea martirica. Se spune ca timp de trei zile, din mormant s-au auzit gemete, iar pamantul s-a cutremurat. Apoi lumina divina a pogorat in acel loc si totul s-a cufundat in liniste.
Tainele masonilor si ale Cavalerilor de Malta
Cimitirul este impresurat de placi funerare si monumente vechi, deosebit de frumoase. Igor mi-a dezvaluit un amanunt pe care poate nu l-as fi observat altfel. Multe dintre criptele si cavourile semete poarta simbolurile francmasonice, echerul, compasul, piramida sau ochiul.
Cea mai vasta societate secreta din lume, francmasoneria, este un ordin ezoteric ai carui membri sunt uniti in aceleasi idealuri morale, spirituale si sociale, prin initierea unui ritual comun, prin juramantul depus pe una din cartile sfinte ale marilor religii.
In legendele masonice din Rusia, se face adesea referire la tarul Petru cel Mare, ca fiind unul dintre fondatorii Marii Loji Rusesti. Faptul nu este atestat documentar. Totusi, istoricii sustin ca, la inceputul secolului XIX, Sankt-Petersburg a fost "capitala masonilor rusi".
Semnele si simbolurile organizatiei se pot vedea si astazi pe fatadele vechilor cladiri. In Rusia, desi masoneria era o organizatie puternica, ramanea totusi una secreta, Biserica considerand-o periculoasa. Cum au aparut aceste simboluri interzise in cimitirul pravoslavnic Smolensk si cum de aici au fost inmormantati oficial cavaleri ai ordinelor masonice ramane un mister...
Ne-am continuat traseul, iar Igor si-a continuat povestea. "O alta istorie stranie este cea a mormintelor cavalerilor Ordinului Ioanitilor, care impanzesc Smolenskul. Am aflat aceasta poveste de la un batran calugar". Insemnele lor funerare au fost insa sterse cu timpul.
"Ordinul Ospitalierii Sfantului Ioan" este unul dintre cele mai vechi ordine catolice, datand din anii 1000. Initial, el si-a avut sediul in Tara Sfanta, la Ierusalim, dar incepand cu 1500, s-a mutat in Malta. Au stapanit insula pana in 1798, cand a fost cucerita de Napoleon Bonaparte, iar nobilii cavaleri au fost izgoniti.
Tarul Rusiei, Pavel I, stapanit de inaltele sale idealuri cavaleresti, i-a adapostit la Sankt-Petersburg, devenind protectorul lor si fiind numit Mare Maestru al Cavalerilor de Malta.
"Se spune ca acesti cavaleri au ajuns in Petersburg, grav raniti, in urma luptelor cu armatele lui Napoleon I. Cei care au murit au fost ingropati, in taina, in cimitirul Smolensk. In prima jumatate a secolului al XIX-lea, intregul oras a suferit o inundatie teribila. Apele raului Neva au rupt stavilarele si au potopit o mare parte din Sankt-Petersburg.
Cimitirul a fost extrem de afectat, crucile au fost smulse, mormintele rascolite de ape, iar Biserica Sf. Arhanghel Mihail aproape distrusa. Atunci s-a pierdut, in valtoarea apelor, si arhiva cimitirului, odata cu o parte din istoria lui si a Cavalerilor de Malta".
Xenia cea "nebuna intru Hristos"
Cimitirul Smolensk este un loc de pelerinaj, atat pentru locuitorii orasului, cat si pentru miile de turisti straini. Aici se afla moastele Sfintei Xenia, ocrotitoarea familiei si a iubirii, cea care a fost numita "nebuna intru Hristos". La mormantul ei, vin oameni aflati in disperare, pentru a cere protectie si ajutor.
Am grabit si noi pasii catre capela Sfintei Xenia, cand soarele se apleca incet catre linia orizontului. Cladirea era inconjurata de multa lume care se ruga. Oamenii se asezasera pios in genunchi, cu fruntile lipite de ziduri. Rugile lor soptite se ridicau catre ceruri, intr-un murmur prelung, de evlavie si smerenie.
Xenia Grigorievna s-a nascut intr-o familie a micii boierimi petersburgheze, in jurul anului 1730. Inca adolescenta s-a maritat cu un colonel al armatei imperiale, Andrei Feodorovici Petrov. Cei doi indragostiti au trait in liniste si bunastare timp de cativa ani in Sankt-Petersburg. Pana intr-o zi, cand Andrei Petrov a murit pe neasteptate, rapus de o boala necunoscuta, si astfel, intreaga lume a Xeniei s-a naruit.
Aceasta pierdere cumplita a lovit-o pe tanara de 26 de ani atat de violent, incat se spune ca Xenia a innebunit. A uitat de toate lucrurile lumesti, de toate bucuriile si placerile vietii si si-a impartit intreaga avere saracilor. Conacul in care locuisera sotii Petrov a fost daruit unei femei singure pe lume, Parascheva Antonova.
Familia Xeniei a crezut ca tanara si-a pierdut mintile in urma socului si au incredintat-o medicilor, dar in urma investigatiilor ea a fost declarata "intreaga la minte" si, drept urmare, in stare sa dispuna de mostenirea ramasa de pe urma sotului, dupa bunul ei plac. Apoi, Xenia a disparut pentru cativa ani, retragandu-se la o sihastrie.
Dupa opt ani, s-a intors in Petersburg imbracata in hainele militare ale raposatului sot. Si-a luat numele barbatului ei, Andrei Feodorovici, si nu a mai raspuns la numele de Xenia. Ziua umbla pe strazile desfundate din mahalalele Sankt-Petersburgului, ajutand oamenii cum putea.
Noaptea si-o petrecea in afara orasului, pe camp, asteptand zorii diminetii in rugaciune, inchinandu-se la toate cele patru zari. Este, intr-adevar, o minune felul in care a supravietuit atator ierni cumplite, sub cerul liber.
Curand, locuitorii au constatat ca vorbele "nebunei Xenia" erau pline de semnificatii profunde si de profetii si ca ea poseda darul vindecarii. Adesea isi gasea tihna in cimitirul Smolensk, unde tocmai incepusera lucrarile de constructie a bisericii. Se povesteste ca muncitorii observau ca cineva ii ajuta pe timpul noptii, carandu-le caramizile acolo unde acestia aveau nevoie de ele.
Uimiti, au pus un om de veghe, pentru a afla cine le ofera un asemenea sprijin. Era roaba lui Dumnezeu, Xenia! Ea le-a spus muncitorilor sa aiba o deosebita grija ca fundatia bisericii sa fie cat mai solida: "Mult va avea de suportat Biserica, dar nu va faceti griji, ea va rezista!". Si profetia ei s-a adeverit, caci biserica a fost supusa vicisitudinilor cumplitei inundatii din 1824, in fata careia a rezistat printr-un miracol.
Intr-o buna zi, Xenia s-a dus la Parascheva Antonova, femeia careia ii lasase casa. A gasit-o tare abatuta, din cauza ca era singura si se gandea ca nu va avea nimeni grija ei la batranete. "Stai aici singura, crosetezi sosete si nu stii ca tie Dumnezeu iti trimite un fiu. Du-te degraba in cimitirul Smolensk!".
"Ce fel de fiu poate sa-mi dea Domnul, si inca in cimitir?!", se gandi Parascheva, dar totusi se grabi sa plece, caci credea in proorocirile binecuvantatei Xenia. Pe una dintre strazile din apropierea cimitirului, Antonova a vazut o multime de oameni adunati in jurul unei femei lovite de o trasura.
Nefericita murise, dar nu inainte de a da nastere unui baietel. Pentru ca oamenii legii nu reusisera sa-i gaseasca micutului tatal sau vreo ruda, Parascheva l-a infiat pe baiat. Au trecut anii, baietelul a crescut si a ajuns un inalt functionar. Si, pana la sfarsitul zilelor sale, el i-a multumit binefacatoarei Xenia, pentru dragostea si grija ce i-a purtat-o.
Cand si cum a murit Xenia, nimeni nu stie. Sigur este ca ea a fost inmormantata in acelasi loc unde isi gasea pacea si in timpul vietii, in cimitirul Smolensk. Dupa slujba de ingropaciune, oamenii au constatat ca, mergand la mormantul ei, vietile lor se schimbau in bine, iar problemele, aparent fara iesire, incepeau sa se rezolve.
La scurt timp, pe mormantul ei s-a construit o capela. In 1988, dupa doua secole de miracole, dupa doua secole in care Xenia nu a incetat, chiar si din ceruri, sa ajute oamenii sarmani, Soborul Bisericii Pravoslavnice Ruse a hotarat canonizarea Xeniei, cea "nebuna intru Hristos".
Minunile Sfintei Xenia
Multe au fost minunile savarsite de Sfanta Xenia, atat in timpul evlavioasei sale vieti, cat si dupa urcarea la ceruri. Cuprins de emotie, Igor mi-a povestit o istorie uimitoare, pe care o traise un prieten de-al lui, Viktor, in urma cu cativa ani, pe timpul cand participase ca soldat al armatei ruse la conflictele sangeroase din Cecenia si Caucazul de Nord. Intreaga familie si toti prietenii se rugau ca Bunul Dumnezeu sa il apere si sa il aduca inapoi, acasa, sanatos.
Mama lui devenise aproape o umbra, din cauza grijilor. Mergea zilnic la mormantul Sfintei Xenia, pentru a cere staruitor sprijin si protectie divina. De departe, Viktor simtea starile sufletesti apasatoare ale mamei sale si se framanta pentru sanatatea ei.
Intr-o buna zi, dupa un an petrecut pe front, Viktor primi o vizita neasteptata, care-l insenina si ii indeparta nelinistea. Mama lui venise sa-l vada, tocmai in Groznii, la mii de kilometri departe de casa. Tanarul ostas primi aprobarea ca in acea zi sa ramana la garnizoana, cu mama lui. Isi petrecura timpul in paduricea de langa unitate, depanand amintiri si incercand sa se incurajeze unul pe celalalt.
Spre seara, se despartira cu greu. Dupa intoarcerea in unitate, Viktor afla ingrozit ca in acea zi detasamentul sau fusese trimis intr-o misiune de recunoastere si ca toti camarazii sai fusesera ucisi. S-a cutremurat pentru fratii sai de arme, dar a multumit Celui de Sus, pentru ca ii trimisese mama. Datorita ei, scapase cu viata!
A trecut timpul, si Viktor s-a intors la Sankt-Petersburg sanatos. Dupa revenire, i-a amintit mamei sale de acel cumplit incident, din care el scapase printr-un miracol. Mama lui s-a uitat inspaimantata la el, crezand ca si-a pierdut mintile. I-a spus ca ea nu pusese piciorul in Cecenia si cu atat mai mult, nu il vizitase cat timp fusese in armata.
Amandoi au ramas uluiti. Apoi, ca intr-o revelatie, mama lui Viktor a realizat ca numai preamilostiva Sfanta Xenia putea savarsi o asemenea minune. In indurarea si mila ei nemasurate, a luat chipul unei mame, pentru a-i salva de la moarte fiul.
Zi de zi, in cimitirul Smolensk, la capela Sfintei Xenia, vin mii de oameni. Fiecare cu grijile lui, cu problemele si durerile lui. Infratiti, parca, in credinta si smerenie.
Dar dincolo de portile cimitirului care adaposteste o istorie de veacuri, orasul Sankt-Petersburg se intinde maret, ademenindu-te cu alte mistere fermecatoare. In lumina incredibila a noptilor albe, sfincsii, grifonii si atlantii ce strajuie canalele Nevei te provoaca sa le descoperi secretele.
Luxurianta "cetate a Nordului" a fost intemeiata de marele tar Petru I, "pe lacrimi si cadavre, pe mlastini si nisipuri", cum spunea marele istoric rus Nikolai Karamzin. Caci, intr-adevar, viitoarea capitala a Imperiului Rus, ce avea sa oglindeasca visul tarului de occidentalizare, s-a ridicat pe umerii taranilor rusi, care au platit, adesea, cu viata ambitiile de emancipare ale lui Petru.
Zona unde a fost construit Sankt-Petersburgul era saraca, izolata, iar pamantul mlastinos, greu de lucrat. Mii de oameni au venit aici, din intreaga Rusie, la chemarea tarului, pentru a cladi cel mai frumos oras al Imperiului. Insa conditiile cumplite de munca si climatul aspru din nord, cu ierni geroase si lungi, i-au dus pe multi dintre ei in mormant.
La inceput, cadavrele lor erau ingropate pe malul paraului Ciornii, dar oamenii au dorit sa-si ingroape mortii crestineste, si astfel, prin decretul senatului, la inceputul secolului XVIII, s-a infiintat Cimitirul Smolensk.
Povestea lui Igor Maiakov
Astazi, cimitirul, cea mai veche asezare de pe harta orasului Sankt-Petersburg, este un loc impresurat de mistere. Cu secole in urma, inainte de cucerirea lui Petru cel Mare, acest teritoriu era stapanit de triburi pagane ugro-finice. Practicile lor magice, legate de cultul zeilor, par sa fi ramas imprimate in atmosfera, incarcand locul de energii stranii.
Insemne masonice pe monumente funerare
�
Asa s-a intamplat cu Igor Maiakov, un tanar regizor cu ambitii mari, care nu a vrut sa dea crezare superstitiilor legate de cimitir si, dupa finalizarea studiilor, s-a hotarat sa realizeze un film artistic despre viata Sfintei Xenia, ocrotitoarea orasului, ale carei moaste se afla aici.
A venit cu o intreaga echipa de filmare, au cercetat fiecare coltisor al cimitirului, au discutat cu angajatii si au ascultat povestile lumanaresei si ale groparilor. Femeia, pe nume Dasa, le-a spus speriata ca ceea ce vor ei sa faca va rascoli tihna mortilor, iar asupra lor se vor abate blesteme. Insa Igor era mult prea determinat in proiectul lui, si era convins ca filmul va avea succes.
Dar la scurt timp dupa inceperea filmarilor, s-au petrecut fel de fel de intamplari stranii. Actorii au inceput sa sovaie si cativa dintre ei chiar s-au retras. Intr-una din zile, din senin, s-a starnit un vant puternic si copacul sub care tocmai filmau a trosnit crancen, prabusindu-se ca secerat la cativa metri de Igor.
Apoi furtuna s-a linistit, la fel de brusc cum izbucnise. Speriat, convins ca avea de-a face cu forte mai presus decat el, Igor a strans aparatura, a platit actorii si a parasit cimitirul. In cele cateva momente de groaza din timpul furtunii, a realizat ca cimitirul Smolensk isi merita bizara sa reputatie.
De altfel, de la nefericita intamplare, se simte atras inexplicabil de cimitir, si vine periodic aici in cautarea unui raspuns.
Posibil mormant al unui Cavaler de Malta
�
L-am intalnit pe Igor pe una din aleile laturalnice. Ma straduiam sa realizez o fotografie de panorama asupra unei parti a cimitirului, invadata de apele raului Neva.
Igor s-a apropiat de mine si mi-a spus cu o voce inceata, desi in zona nu mai era altcineva care sa il poata auzi: "Poate ar fi bine sa te opresti. Cimitirul nu o sa permita sa-ti duci povestea la bun sfarsit". Mi-a istorisit, apoi, prin ce a trecut, si mi-a impartasit convingerile sale. "Este posibil ca totul sa fi fost o pura coincidenta, dar cred, totusi, ca aici exista niste energii cu doua taisuri.
Ele pot face rau sau te pot ajuta, totul depinde de cum te apropii de ele". I-am explicat ca ma pasioneaza misterele si ca as vrea sa cunosc intreaga poveste a necropolei. Cu greu s-a hotarat sa-mi fie calauza, parca simtind ca trebuie sa supravegheze aceasta intruziune, ce putea deveni periculoasa.
40 de mucenici ingropati de vii
Am pornit printre alei, si povestea cimitirului a inceput sa se depene pe soptite. Fiecare monument funerar, fiecare statuie sau cavou avea o istorie.
O istorie rezumata pe cruci, in cateva date sumare: an, loc, nume. Si parca intr-un spirit de dreptate eterna, intr-un soi de revolta impotriva acelor destine omenesti comprimate nedrept pe fiecare cruce, cimitirul culege toate povestile oamenilor inmormantati si le reda prin freamatul frunzelor, prin clipocitul apelor, prin cantecul pasarilor.
Doar cei care pasesc cu sufletul deschis, atenti la aceste marturisiri, le pot auzi. Altminteri, ele raman incriptate in simple informatii seci.
Nu departe de micuta biserica a cimitirului, Igor m-a condus pe una dintre aleile laterale, unde mi-a aratat o cruce simpla, din fier forjat, pe care statea scris:
"Tuturor preotilor, diaconilor, calugarilor care s-au sacrificat in numele Domnului. Celor 40 de preoti ingropati de vii, aici, Slava vesnica!". Aici era "ingropata" una dintre povestile cele mai terifiante ale cimitirului Smolensk.
La inceputul secolului XX, in Sankt-Petersburg, ca in toata Rusia, se ducea o lupta apriga impotriva credintei, a Bisericii si a slujitorilor sai. Dupa revolutia bolsevica, toti preotii din oras au fost arestati de trupele odioasei CEKA (politia secreta sovietica) si adusi aici, pe malurile raului.
Au fost obligati sa sape o groapa imensa si li s-a cerut fara mila fie sa renunte la credinta lor ortodoxa, fie sa intre in pamant, ingropati de vii. Toti preotii au ales moartea martirica. Se spune ca timp de trei zile, din mormant s-au auzit gemete, iar pamantul s-a cutremurat. Apoi lumina divina a pogorat in acel loc si totul s-a cufundat in liniste.
Tainele masonilor si ale Cavalerilor de Malta
Cimitirul este impresurat de placi funerare si monumente vechi, deosebit de frumoase. Igor mi-a dezvaluit un amanunt pe care poate nu l-as fi observat altfel. Multe dintre criptele si cavourile semete poarta simbolurile francmasonice, echerul, compasul, piramida sau ochiul.
Cea mai vasta societate secreta din lume, francmasoneria, este un ordin ezoteric ai carui membri sunt uniti in aceleasi idealuri morale, spirituale si sociale, prin initierea unui ritual comun, prin juramantul depus pe una din cartile sfinte ale marilor religii.
Cimitirul invadat de apele Nevei
�
Semnele si simbolurile organizatiei se pot vedea si astazi pe fatadele vechilor cladiri. In Rusia, desi masoneria era o organizatie puternica, ramanea totusi una secreta, Biserica considerand-o periculoasa. Cum au aparut aceste simboluri interzise in cimitirul pravoslavnic Smolensk si cum de aici au fost inmormantati oficial cavaleri ai ordinelor masonice ramane un mister...
Ne-am continuat traseul, iar Igor si-a continuat povestea. "O alta istorie stranie este cea a mormintelor cavalerilor Ordinului Ioanitilor, care impanzesc Smolenskul. Am aflat aceasta poveste de la un batran calugar". Insemnele lor funerare au fost insa sterse cu timpul.
"Ordinul Ospitalierii Sfantului Ioan" este unul dintre cele mai vechi ordine catolice, datand din anii 1000. Initial, el si-a avut sediul in Tara Sfanta, la Ierusalim, dar incepand cu 1500, s-a mutat in Malta. Au stapanit insula pana in 1798, cand a fost cucerita de Napoleon Bonaparte, iar nobilii cavaleri au fost izgoniti.
Tarul Rusiei, Pavel I, stapanit de inaltele sale idealuri cavaleresti, i-a adapostit la Sankt-Petersburg, devenind protectorul lor si fiind numit Mare Maestru al Cavalerilor de Malta.
"Se spune ca acesti cavaleri au ajuns in Petersburg, grav raniti, in urma luptelor cu armatele lui Napoleon I. Cei care au murit au fost ingropati, in taina, in cimitirul Smolensk. In prima jumatate a secolului al XIX-lea, intregul oras a suferit o inundatie teribila. Apele raului Neva au rupt stavilarele si au potopit o mare parte din Sankt-Petersburg.
Cimitirul a fost extrem de afectat, crucile au fost smulse, mormintele rascolite de ape, iar Biserica Sf. Arhanghel Mihail aproape distrusa. Atunci s-a pierdut, in valtoarea apelor, si arhiva cimitirului, odata cu o parte din istoria lui si a Cavalerilor de Malta".
Xenia cea "nebuna intru Hristos"
Cimitirul Smolensk este un loc de pelerinaj, atat pentru locuitorii orasului, cat si pentru miile de turisti straini. Aici se afla moastele Sfintei Xenia, ocrotitoarea familiei si a iubirii, cea care a fost numita "nebuna intru Hristos". La mormantul ei, vin oameni aflati in disperare, pentru a cere protectie si ajutor.
Biserica Sf. Xenia din Sankt Petersburg
�
Xenia Grigorievna s-a nascut intr-o familie a micii boierimi petersburgheze, in jurul anului 1730. Inca adolescenta s-a maritat cu un colonel al armatei imperiale, Andrei Feodorovici Petrov. Cei doi indragostiti au trait in liniste si bunastare timp de cativa ani in Sankt-Petersburg. Pana intr-o zi, cand Andrei Petrov a murit pe neasteptate, rapus de o boala necunoscuta, si astfel, intreaga lume a Xeniei s-a naruit.
Aceasta pierdere cumplita a lovit-o pe tanara de 26 de ani atat de violent, incat se spune ca Xenia a innebunit. A uitat de toate lucrurile lumesti, de toate bucuriile si placerile vietii si si-a impartit intreaga avere saracilor. Conacul in care locuisera sotii Petrov a fost daruit unei femei singure pe lume, Parascheva Antonova.
Familia Xeniei a crezut ca tanara si-a pierdut mintile in urma socului si au incredintat-o medicilor, dar in urma investigatiilor ea a fost declarata "intreaga la minte" si, drept urmare, in stare sa dispuna de mostenirea ramasa de pe urma sotului, dupa bunul ei plac. Apoi, Xenia a disparut pentru cativa ani, retragandu-se la o sihastrie.
Dupa opt ani, s-a intors in Petersburg imbracata in hainele militare ale raposatului sot. Si-a luat numele barbatului ei, Andrei Feodorovici, si nu a mai raspuns la numele de Xenia. Ziua umbla pe strazile desfundate din mahalalele Sankt-Petersburgului, ajutand oamenii cum putea.
Noaptea si-o petrecea in afara orasului, pe camp, asteptand zorii diminetii in rugaciune, inchinandu-se la toate cele patru zari. Este, intr-adevar, o minune felul in care a supravietuit atator ierni cumplite, sub cerul liber.
Icoana Sf. Xenia
�
Uimiti, au pus un om de veghe, pentru a afla cine le ofera un asemenea sprijin. Era roaba lui Dumnezeu, Xenia! Ea le-a spus muncitorilor sa aiba o deosebita grija ca fundatia bisericii sa fie cat mai solida: "Mult va avea de suportat Biserica, dar nu va faceti griji, ea va rezista!". Si profetia ei s-a adeverit, caci biserica a fost supusa vicisitudinilor cumplitei inundatii din 1824, in fata careia a rezistat printr-un miracol.
Intr-o buna zi, Xenia s-a dus la Parascheva Antonova, femeia careia ii lasase casa. A gasit-o tare abatuta, din cauza ca era singura si se gandea ca nu va avea nimeni grija ei la batranete. "Stai aici singura, crosetezi sosete si nu stii ca tie Dumnezeu iti trimite un fiu. Du-te degraba in cimitirul Smolensk!".
"Ce fel de fiu poate sa-mi dea Domnul, si inca in cimitir?!", se gandi Parascheva, dar totusi se grabi sa plece, caci credea in proorocirile binecuvantatei Xenia. Pe una dintre strazile din apropierea cimitirului, Antonova a vazut o multime de oameni adunati in jurul unei femei lovite de o trasura.
Nefericita murise, dar nu inainte de a da nastere unui baietel. Pentru ca oamenii legii nu reusisera sa-i gaseasca micutului tatal sau vreo ruda, Parascheva l-a infiat pe baiat. Au trecut anii, baietelul a crescut si a ajuns un inalt functionar. Si, pana la sfarsitul zilelor sale, el i-a multumit binefacatoarei Xenia, pentru dragostea si grija ce i-a purtat-o.
Cand si cum a murit Xenia, nimeni nu stie. Sigur este ca ea a fost inmormantata in acelasi loc unde isi gasea pacea si in timpul vietii, in cimitirul Smolensk. Dupa slujba de ingropaciune, oamenii au constatat ca, mergand la mormantul ei, vietile lor se schimbau in bine, iar problemele, aparent fara iesire, incepeau sa se rezolve.
La scurt timp, pe mormantul ei s-a construit o capela. In 1988, dupa doua secole de miracole, dupa doua secole in care Xenia nu a incetat, chiar si din ceruri, sa ajute oamenii sarmani, Soborul Bisericii Pravoslavnice Ruse a hotarat canonizarea Xeniei, cea "nebuna intru Hristos".
Minunile Sfintei Xenia
Multe au fost minunile savarsite de Sfanta Xenia, atat in timpul evlavioasei sale vieti, cat si dupa urcarea la ceruri. Cuprins de emotie, Igor mi-a povestit o istorie uimitoare, pe care o traise un prieten de-al lui, Viktor, in urma cu cativa ani, pe timpul cand participase ca soldat al armatei ruse la conflictele sangeroase din Cecenia si Caucazul de Nord. Intreaga familie si toti prietenii se rugau ca Bunul Dumnezeu sa il apere si sa il aduca inapoi, acasa, sanatos.
Pelerinaj la sfintele moaste
�
Intr-o buna zi, dupa un an petrecut pe front, Viktor primi o vizita neasteptata, care-l insenina si ii indeparta nelinistea. Mama lui venise sa-l vada, tocmai in Groznii, la mii de kilometri departe de casa. Tanarul ostas primi aprobarea ca in acea zi sa ramana la garnizoana, cu mama lui. Isi petrecura timpul in paduricea de langa unitate, depanand amintiri si incercand sa se incurajeze unul pe celalalt.
Spre seara, se despartira cu greu. Dupa intoarcerea in unitate, Viktor afla ingrozit ca in acea zi detasamentul sau fusese trimis intr-o misiune de recunoastere si ca toti camarazii sai fusesera ucisi. S-a cutremurat pentru fratii sai de arme, dar a multumit Celui de Sus, pentru ca ii trimisese mama. Datorita ei, scapase cu viata!
�
A trecut timpul, si Viktor s-a intors la Sankt-Petersburg sanatos. Dupa revenire, i-a amintit mamei sale de acel cumplit incident, din care el scapase printr-un miracol. Mama lui s-a uitat inspaimantata la el, crezand ca si-a pierdut mintile. I-a spus ca ea nu pusese piciorul in Cecenia si cu atat mai mult, nu il vizitase cat timp fusese in armata.
Amandoi au ramas uluiti. Apoi, ca intr-o revelatie, mama lui Viktor a realizat ca numai preamilostiva Sfanta Xenia putea savarsi o asemenea minune. In indurarea si mila ei nemasurate, a luat chipul unei mame, pentru a-i salva de la moarte fiul.
Zi de zi, in cimitirul Smolensk, la capela Sfintei Xenia, vin mii de oameni. Fiecare cu grijile lui, cu problemele si durerile lui. Infratiti, parca, in credinta si smerenie.
Dar dincolo de portile cimitirului care adaposteste o istorie de veacuri, orasul Sankt-Petersburg se intinde maret, ademenindu-te cu alte mistere fermecatoare. In lumina incredibila a noptilor albe, sfincsii, grifonii si atlantii ce strajuie canalele Nevei te provoaca sa le descoperi secretele.
Monday, March 21, 2011
TURNUL GRIFONILOR
Griffin's tower in St. Petersburg
- De doua secole, Turnul Grifonilor, din centrul vechi al orasului Sankt-Petersburg, pastreaza cu strasnicie codul tainic al fericirii. Aici, in anumite momente, dorintele rostite corect se indeplinesc -
Prolog
Socotit de multi drept capitala istorica si spirituala a Rusiei, orasul Sankt-Petersburg (fostul Leningrad, atat de incercat in cel de al doilea razboi mondial), asezat pe malurile raului Neva, supranumit si "Venetia Nordului", este una dintre cele mai frumoase metropole ale lumii.
Aici, in apropierea Cercului Polar, celebrele nopti albe capata un sens aparte, asemeni unui dar al Soarelui care vara nu paraseste bolta cereasca decat pentru foarte scurt timp. In lumina crepusculara a prelungitelor apusuri, orasul lui Petru cel Mare se infatiseaza intr-o maretie tainica. Umbrele tarilor par sa se inalte pe zidurile de piatra ale cladirilor, iar clipocitul raului Neva aduce din trecut soaptele tarinelor.
In spatele fatadelor fastuoase si stralucitoare ale palatelor, catedralelor si castelelor, se ascund cele mai nepatrunse enigme ale istoriei Rusiei: Fortareata "Sfintii Petru si Pavel", Castelul "Sfantul Mihail", Calaretul de arama...
Toate aceste capodopere ale arhitecturii atrag aici milioane de turisti din intreaga lume. In jurul lor, de-a lungul anilor, s-au tesut o sumedenie de mituri si legende.
Printre aceste cladiri se numara si Turnul Grifonilor, care nu este un loc de peregrinaj.
Nu este nici macar trecut pe hartile turistice. Insa toti locuitorii orasului vorbesc despre el, ce-i drept, mai mult pe soptite, ca si cum nu ar dori ca acest secret sa fie impartasit. Turnul se ascunde departe de privirile neinitiatilor, pe insula Vasilievski, in cartierul Farmacistilor, in curtea interioara a unui bloc. De ceva timp, intrarea catre enigmatica cladire cilindrica este permisa doar locatarilor, accesul fiind blocat, printr-un gard din fier, zavorat cu un lant.
Calauza in lumea misterelor
Mihail Persanov are 34 de ani, este artist plastic si lector universitar in cadrul Universitatii de Stat din Sankt-Petersburg. In 1995 a avut ocazia sa il cunoasca pe Alexei Kostroma, fondatorul grupului artistic "Aici si Acolo", impreuna cu care a participat la un amplu proiect de restaurare a mai multor cladiri din patrimoniul rus, printre care si Turnul Grifonilor.
Nu intamplator, tocmai de aici i se trage puternica pasiune care a pus stapanire pe el: misterele orasului Sankt-Petersburg. De atunci, scotocind stravechiul burg pe dinafara si pe dinauntru, el a adunat toate legendele urbane si a realizat harti cu cele mai stranii locuri.
"Este cel mai potrivit om pentru a patrunde taina turnului", mi-am spus, facandu-mi curaj, in timp ce urcam scarile Universitatii. Deschizand usa cabinetului sau, am dat cu ochii de un barbat cu infatisare de calmuc. Parea rodul acelui joc bezmetic de rase din nordul Rusiei, dintre mongolii cu ochii migdalati si slavii blonzi, cu ochii albastri.
Cand a aflat motivul vizitei mele, privirea lui, aparent salbatica, s-a inseninat, si fara sa stea pe ganduri, a fost gata sa plece imediat in "expeditie". A marturisit ca este indragostit de acest oras, " fereastra inspre Apus", cum il numea marele poet rus Alexandr Puskin, si absolut fascinat de misterele ce-l invaluie.
A doua zi, in jurul pranzului, am trecut pe celalalt mal al raului Neva, pe insula Vasilievski. Mihail parea cu totul transpus: povestea tot ceea ce stia despre Turnul Grifonilor si cartierul Farmacistilor, cu pasiune si inflacarare.
Lei inaripati si cifre magice
Istoria incepe in secolul XVIII, in timpul domniei lui Petru cel Mare, cand tarul a reunit in Rusia cele mai luminate capete din Occident, pentru a schimba din temelii Imperiul de la Rasarit. La invitatia lui, la Sankt-Petersburg au sosit oameni de stiinta din varii domenii: arhitecti, constructori, fizicieni, medici din Olanda, Germania, Anglia.
Astfel, in centrul insulei Vasilievski, s-au strans mai multi chimisti nemti si au intemeiat un cartier al lor. Aici s-a construit prima farmacie din oras, "Pel & Fiii", de catre Wilhelm Pel, baron de Brandenburg, si in scurt timp a devenit unicul furnizor de medicamente al curtii imperiale.
Dedesubtul farmaciei sale se afla laboratorul unde se prelucrau, la vremea aceea, cele mai stranii substante chimice. In spatele cladirii, in curtea interioara, s-a construit un turn din caramida care permitea eliminarea noxelor din laboratorul subteran.
Treptat, printre locuitori au inceput sa circule zvonuri ciudate despre incaperea subpamanteana si despre turnul care se inalta direct din pamant, fara usi si fara ferestre. Mintile supuse superstitiilor ale mujicilor rusi nu puteau patrunde noile porniri stiintifice aduse din occident. Pentru ei, toate aceste indeletniciri, care in vest erau deja de mult asimilate, reprezentau o uneltire a diavolului.
Dupa mai bine de un secol, in 1850, intreaga "afacere" a fost mostenita de Alexandr Pel, ultimul reprezentant din familia baronului neamt, considerat cel mai bizar dintre toti.
Se spune ca acesta ar fi transformat simplul laborator farmaceutic intr-unul alchimic, ca reunise aici cei mai priceputi magi si ca in incaperile de sub pamant transforma metalele in aur si argint, fabrica potiuni miraculoase atotvindecatoare si plasmuia fiinte nenumite.
Legenda spune ca el ar fi descoperit si codul fericirii, formula care, rostita corect, indeplinea pana si cele mai ascunse dorinte ale sufletului. Numerele codului magic ar fi fost inscrise anagramat pe fiecare caramida a turnului, astfel incat numai initiatii l-ar fi putut descifra.
Alchimistul neamt considera ca omenirea inca nu este pregatita pentru un asemenea dar fabulos, si pentru a-l pastra neatins, a faurit niste creaturi fantastice, cu cap si aripi de vultur si cu trup de leu: grifoni. In mitologia greaca, aceste fiinte erau paznicii aurului nordic, din tinutul hiperboreenilor, niste supraoameni, care traiau in fericire si intelepciune, fiind inzestrati cu puteri magice.
Monstrii inaripati ai doctorului Pel strajuiau pe timp de noapte, din ceruri, "turnul cifrelor", in care neamtul zavorase secretul fericirii.
De atunci, cartierul Farmacistilor a capatat in Sankt-Petersburg o faima deosebita.
Se spune ca toti oamenii care se mutau in vecinatatea farmaciei, si implicit a turnului, aveau parte de un destin fulminant. Soarta lor se schimba peste noapte, unii deveneau celebri, altii extrem de bogati, iar altii se insanatoseau miraculos.
Paznicul Turnului
Mihail Persanov isi rari pasii, iar vocea ii scazu in intensitate. Ajunsesem pe strada farmaciei "Pel & Fiii". Am facut la dreapta, pe langa cladire, apoi la stanga, printr-un gang, si iar la dreapta. Daca nu ar fi fost Mihail, cu siguranta ca nu as fi nimerit niciodata.
Camuflat de cladiri, Turnul a fost construit anume ca sa faca cat mai anevoioasa incercarea de a-l descoperi. Tanarul profesor era ca intr-o transa, mergea cu pasii largi si repezi, cu mana intinsa, atingand zidurile vechilor cladiri, de parca le-ar fi mangaiat.
S-a oprit brusc sub arcada unei intrari. S-a uitat imprejur, initial dezorientat, dar foarte rapid s-a orientat precis, ca si cum ar fi fost activat de un resort interior. In fata noastra, dupa cum deja fusesem avertizati, se afla un gard de netrecut, cu un lacat mare si greu. Fara prea multe comentarii, Misa imi spuse ferm: "Stai aproape de mine, ia-ma de brat si mai ales nu pune intrebari!".
Apoi, cu vocea lui tunatoare, incepu sa strige si sa bata in grilajul de fier. Nu trecu mult timp si in capatul gangului se ivi un batran incotosmanat de parca iesise dintr-un barlog. Avea o cusma mare pe varful capului si abia isi tarsaia bocancii grei. Se opri in fata gardului si ne privi buimac, cu o privire tulbure si inexpresiva. Misa ii spuse ca suntem tineri casatoriti si vrem sa vedem turnul, poate avem si noi noroc de-o soarta mai buna.
Mosul plescai a lehamite si dadu sa plece. Atunci Misa scoase din rucsac o sticla de votca si i-o intinse, fara nici un fel de comentariu. Ochii omului sticlira hulpavi, si cu un icnet, strecura mana prin grilaj si smulse sticla. Butelca de votca se pierdu imediat in suba imensa a batranului.
Si, ca printr-o minune, mosul ursuz se transforma intr-un batranel simpatic si glumet. Descuie lacatul cu miscari dezinvolte si ne pofti ceremonios inauntru. Isi indrepta cocoasa si, sprinten, o porni in fata noastra.
Povestile turnului
In curtea dintre blocuri, am vazut un turn de caramida rosie, inalt cam de 15 metri si gros cam de 3.
Dincolo de aceste detalii, cel mai important aspect este "aritmetica" lui. Pe fiecare caramida era desenata cu vopsea alba cate o cifra, de la 0 la 9. Se spune ca aceste numere apar si dispar periodic, in mod misterios. Poate doar cei ce cunosc tainele adanci ale numerologiei ar putea deslusi acest cod criptic. Mosneagul, cu importanta unui adevarat ghid, a inceput sa relateze "adevarata istorie" a turnului.
Conform legendei, de-a lungul istoriei, vietile tuturor oamenilor ce se mutasera in acest cartier se schimbasera radical. "In 1893, in acest bloc, in camerele de inchiriat ale surorilor Nevzorov, s-a mutat un tanar student, pe numele sau Vladimir Ulianov. Tocmai aici a si organizat o intrunire studenteasca, unde a tinut un discurs fascinant despre marxism si despre avantajele propagandei revolutionare.
Cum s-a cladit cariera politica a acestui carismatic tovaras o stim cu totii. In caz ca nu ati inteles, era vorba despre tovarasul Lenin".
Povestile curg mai departe. Se spune ca in 1900, un alt student sarac, Mihail Kolciakov, s-a indragostit de o tanara, fiica unui boier bogat, care locuia in apropierea turnului.
A inchiriat in acelasi bloc o camera, si prin toate mijloacele, a incercat sa cucereasca fata. Insa tanarul era mult prea sarac, iar frumoasa domnisoara mult prea mandra, astfel ca l-a respins. Dupa un timp, a aflat ca "studentasul" se imbogatise brusc. I-a scris degraba o scrisoare, in care pretindea ca-l iubise dintotdeauna, insa parintii nu ii permisesera o asemenea dragoste.
Era prea tarziu, Mihail Kolciakov avea deja o alta "doamna a inimii", iar averea facuta peste noapte se datora unei mosteniri de la o ruda total necunoscuta.
Printre istoriile Turnului este si cea a unui baietas care prin anii '50 a ramas orfan si s-a aciuat in scara blocului de langa turn. Mama lui murise la nastere, iar tatal fusese victima unui accident feroviar. Intr-o noapte de toamna friguroasa, Petia s-a intors de la cersit in scara blocului. Insa aici a dat peste un locatar mai putin ingaduitor, care l-a alungat, amenintandu-l cu militia.
S-a asezat bietul Petia lipit de turn, cu coltucul de paine in manutele sale inghetate. A inchis ochisorii si si-a imaginat ca nu mai este orfan, ca are parinti iubitori, o camera a lui si ca merge la scoala. Si, in acea noapte, dorinta lui arzatoare s-a indeplinit. Un domn bogat l-a gasit pe caldaram, aproape degerat, l-a luat in brate si l-a dus la el acasa.
El si sotia lui nu aveau copii, asa ca l-au infiat pe micut. Si iata ca, intamplator sau nu, tot ce si-a dorit Petia langa turn in acea noapte s-a indeplinit.
Incalzit de vodca, mosneagul vorbea din ce in ce mai tare, iar vocea lui ragusita a atras atentia locatarilor blocului. La fereastra unui apartament, de ceva vreme, statea o femeie si asculta povestile.
Deodata, ne-a strigat si ne-a poftit sus, la un ceai. Am urcat scarile, mirati de invitatie. Femeia isi amintise ca il vazuse nu de mult pe Mihail participand la restaurarea Turnului, si constatand ca inca este preocupat de misterul care invaluie cartierul, se hotarase sa ii impartaseasca experienta ei.
Avea un baietel de 5 ani care, de la un timp incoace, incepuse sa faca niste desene stranii. Ni le-a aratat pe toate. Erau reprezentarile unor grifoni. Isi intrebase fiul unde a vazut asemenea fiinte inaripate, iar raspunsul lui o inspaimantase. Baietelul le observa noapte de noapte, oglindindu-se in ferestrele apartamentului de vizavi.
Statea fascinat ore in sir in fata geamului, fara a scoate un sunet. Atunci, parintii ingrijorati l-au dus la medic, insa toate analizele au iesit bine. Baiatul era perfect sanatos.
Femeia recunostea ca mai auzise si alti vecini care povesteau cu teama ca noaptea, deasupra blocurilor, se invart niste pasari imense. Mihail a incercat sa o linisteasca, asigurand-o ca nu sunt decat legende si ca probabil fiul ei are o imaginatie bogata.
Am coborat in tacere, adanciti fiecare in gandurile lui. Mosneagul disparuse. Ne-am apropiat de turn si, vrajiti de poveste, ne-am pus in gand cate o dorinta...
Epilog
Legenda va ramane mereu legenda, iar misterul Turnului nu va fi probabil dezlegat niciodata. Un lucru este cert: in aceasta curte, la Turnul Grifonilor, la Turnul Cifrelor sau al Optimistului singuratic, vin multi oameni, cu incredere si nadejde. Aici speranta invie, iar viata pare mai frumoasa.
Se spune ca numai aici visurile cele mai pretuite se realizeaza, iar omul este salvat din singuratate, boala si necazuri. Si daca ai suficienta rabdare, intr-una din noptile cele mai intunecate ale orasului Sankt-Petersburg, poate ca vei vedea cum se invart in cerc, strajuind Turnul, grifonii, gardienii loiali ai doctorului Pel.
Prolog
Socotit de multi drept capitala istorica si spirituala a Rusiei, orasul Sankt-Petersburg (fostul Leningrad, atat de incercat in cel de al doilea razboi mondial), asezat pe malurile raului Neva, supranumit si "Venetia Nordului", este una dintre cele mai frumoase metropole ale lumii.
Aici, in apropierea Cercului Polar, celebrele nopti albe capata un sens aparte, asemeni unui dar al Soarelui care vara nu paraseste bolta cereasca decat pentru foarte scurt timp. In lumina crepusculara a prelungitelor apusuri, orasul lui Petru cel Mare se infatiseaza intr-o maretie tainica. Umbrele tarilor par sa se inalte pe zidurile de piatra ale cladirilor, iar clipocitul raului Neva aduce din trecut soaptele tarinelor.
In spatele fatadelor fastuoase si stralucitoare ale palatelor, catedralelor si castelelor, se ascund cele mai nepatrunse enigme ale istoriei Rusiei: Fortareata "Sfintii Petru si Pavel", Castelul "Sfantul Mihail", Calaretul de arama...
Toate aceste capodopere ale arhitecturii atrag aici milioane de turisti din intreaga lume. In jurul lor, de-a lungul anilor, s-au tesut o sumedenie de mituri si legende.
Printre aceste cladiri se numara si Turnul Grifonilor, care nu este un loc de peregrinaj.
Nu este nici macar trecut pe hartile turistice. Insa toti locuitorii orasului vorbesc despre el, ce-i drept, mai mult pe soptite, ca si cum nu ar dori ca acest secret sa fie impartasit. Turnul se ascunde departe de privirile neinitiatilor, pe insula Vasilievski, in cartierul Farmacistilor, in curtea interioara a unui bloc. De ceva timp, intrarea catre enigmatica cladire cilindrica este permisa doar locatarilor, accesul fiind blocat, printr-un gard din fier, zavorat cu un lant.
Calauza in lumea misterelor
Mihail Persanov are 34 de ani, este artist plastic si lector universitar in cadrul Universitatii de Stat din Sankt-Petersburg. In 1995 a avut ocazia sa il cunoasca pe Alexei Kostroma, fondatorul grupului artistic "Aici si Acolo", impreuna cu care a participat la un amplu proiect de restaurare a mai multor cladiri din patrimoniul rus, printre care si Turnul Grifonilor.
Nu intamplator, tocmai de aici i se trage puternica pasiune care a pus stapanire pe el: misterele orasului Sankt-Petersburg. De atunci, scotocind stravechiul burg pe dinafara si pe dinauntru, el a adunat toate legendele urbane si a realizat harti cu cele mai stranii locuri.
Podul catre insula Vasilievski
"Este cel mai potrivit om pentru a patrunde taina turnului", mi-am spus, facandu-mi curaj, in timp ce urcam scarile Universitatii. Deschizand usa cabinetului sau, am dat cu ochii de un barbat cu infatisare de calmuc. Parea rodul acelui joc bezmetic de rase din nordul Rusiei, dintre mongolii cu ochii migdalati si slavii blonzi, cu ochii albastri.
Cand a aflat motivul vizitei mele, privirea lui, aparent salbatica, s-a inseninat, si fara sa stea pe ganduri, a fost gata sa plece imediat in "expeditie". A marturisit ca este indragostit de acest oras, " fereastra inspre Apus", cum il numea marele poet rus Alexandr Puskin, si absolut fascinat de misterele ce-l invaluie.
A doua zi, in jurul pranzului, am trecut pe celalalt mal al raului Neva, pe insula Vasilievski. Mihail parea cu totul transpus: povestea tot ceea ce stia despre Turnul Grifonilor si cartierul Farmacistilor, cu pasiune si inflacarare.
Lei inaripati si cifre magice
Istoria incepe in secolul XVIII, in timpul domniei lui Petru cel Mare, cand tarul a reunit in Rusia cele mai luminate capete din Occident, pentru a schimba din temelii Imperiul de la Rasarit. La invitatia lui, la Sankt-Petersburg au sosit oameni de stiinta din varii domenii: arhitecti, constructori, fizicieni, medici din Olanda, Germania, Anglia.
Astfel, in centrul insulei Vasilievski, s-au strans mai multi chimisti nemti si au intemeiat un cartier al lor. Aici s-a construit prima farmacie din oras, "Pel & Fiii", de catre Wilhelm Pel, baron de Brandenburg, si in scurt timp a devenit unicul furnizor de medicamente al curtii imperiale.
Dedesubtul farmaciei sale se afla laboratorul unde se prelucrau, la vremea aceea, cele mai stranii substante chimice. In spatele cladirii, in curtea interioara, s-a construit un turn din caramida care permitea eliminarea noxelor din laboratorul subteran.
Farmacia Pel & Fii
Dupa mai bine de un secol, in 1850, intreaga "afacere" a fost mostenita de Alexandr Pel, ultimul reprezentant din familia baronului neamt, considerat cel mai bizar dintre toti.
Se spune ca acesta ar fi transformat simplul laborator farmaceutic intr-unul alchimic, ca reunise aici cei mai priceputi magi si ca in incaperile de sub pamant transforma metalele in aur si argint, fabrica potiuni miraculoase atotvindecatoare si plasmuia fiinte nenumite.
Legenda spune ca el ar fi descoperit si codul fericirii, formula care, rostita corect, indeplinea pana si cele mai ascunse dorinte ale sufletului. Numerele codului magic ar fi fost inscrise anagramat pe fiecare caramida a turnului, astfel incat numai initiatii l-ar fi putut descifra.
Alchimistul neamt considera ca omenirea inca nu este pregatita pentru un asemenea dar fabulos, si pentru a-l pastra neatins, a faurit niste creaturi fantastice, cu cap si aripi de vultur si cu trup de leu: grifoni. In mitologia greaca, aceste fiinte erau paznicii aurului nordic, din tinutul hiperboreenilor, niste supraoameni, care traiau in fericire si intelepciune, fiind inzestrati cu puteri magice.
Monstrii inaripati ai doctorului Pel strajuiau pe timp de noapte, din ceruri, "turnul cifrelor", in care neamtul zavorase secretul fericirii.
De atunci, cartierul Farmacistilor a capatat in Sankt-Petersburg o faima deosebita.
Se spune ca toti oamenii care se mutau in vecinatatea farmaciei, si implicit a turnului, aveau parte de un destin fulminant. Soarta lor se schimba peste noapte, unii deveneau celebri, altii extrem de bogati, iar altii se insanatoseau miraculos.
Paznicul Turnului
Mihail Persanov isi rari pasii, iar vocea ii scazu in intensitate. Ajunsesem pe strada farmaciei "Pel & Fiii". Am facut la dreapta, pe langa cladire, apoi la stanga, printr-un gang, si iar la dreapta. Daca nu ar fi fost Mihail, cu siguranta ca nu as fi nimerit niciodata.
Camuflat de cladiri, Turnul a fost construit anume ca sa faca cat mai anevoioasa incercarea de a-l descoperi. Tanarul profesor era ca intr-o transa, mergea cu pasii largi si repezi, cu mana intinsa, atingand zidurile vechilor cladiri, de parca le-ar fi mangaiat.
Nevsky Prospect
Apoi, cu vocea lui tunatoare, incepu sa strige si sa bata in grilajul de fier. Nu trecu mult timp si in capatul gangului se ivi un batran incotosmanat de parca iesise dintr-un barlog. Avea o cusma mare pe varful capului si abia isi tarsaia bocancii grei. Se opri in fata gardului si ne privi buimac, cu o privire tulbure si inexpresiva. Misa ii spuse ca suntem tineri casatoriti si vrem sa vedem turnul, poate avem si noi noroc de-o soarta mai buna.
Mosul plescai a lehamite si dadu sa plece. Atunci Misa scoase din rucsac o sticla de votca si i-o intinse, fara nici un fel de comentariu. Ochii omului sticlira hulpavi, si cu un icnet, strecura mana prin grilaj si smulse sticla. Butelca de votca se pierdu imediat in suba imensa a batranului.
Si, ca printr-o minune, mosul ursuz se transforma intr-un batranel simpatic si glumet. Descuie lacatul cu miscari dezinvolte si ne pofti ceremonios inauntru. Isi indrepta cocoasa si, sprinten, o porni in fata noastra.
Povestile turnului
In curtea dintre blocuri, am vazut un turn de caramida rosie, inalt cam de 15 metri si gros cam de 3.
Conform legendei, de-a lungul istoriei, vietile tuturor oamenilor ce se mutasera in acest cartier se schimbasera radical. "In 1893, in acest bloc, in camerele de inchiriat ale surorilor Nevzorov, s-a mutat un tanar student, pe numele sau Vladimir Ulianov. Tocmai aici a si organizat o intrunire studenteasca, unde a tinut un discurs fascinant despre marxism si despre avantajele propagandei revolutionare.
Cum s-a cladit cariera politica a acestui carismatic tovaras o stim cu totii. In caz ca nu ati inteles, era vorba despre tovarasul Lenin".
Povestile curg mai departe. Se spune ca in 1900, un alt student sarac, Mihail Kolciakov, s-a indragostit de o tanara, fiica unui boier bogat, care locuia in apropierea turnului.
A inchiriat in acelasi bloc o camera, si prin toate mijloacele, a incercat sa cucereasca fata. Insa tanarul era mult prea sarac, iar frumoasa domnisoara mult prea mandra, astfel ca l-a respins. Dupa un timp, a aflat ca "studentasul" se imbogatise brusc. I-a scris degraba o scrisoare, in care pretindea ca-l iubise dintotdeauna, insa parintii nu ii permisesera o asemenea dragoste.
Era prea tarziu, Mihail Kolciakov avea deja o alta "doamna a inimii", iar averea facuta peste noapte se datora unei mosteniri de la o ruda total necunoscuta.
S-a asezat bietul Petia lipit de turn, cu coltucul de paine in manutele sale inghetate. A inchis ochisorii si si-a imaginat ca nu mai este orfan, ca are parinti iubitori, o camera a lui si ca merge la scoala. Si, in acea noapte, dorinta lui arzatoare s-a indeplinit. Un domn bogat l-a gasit pe caldaram, aproape degerat, l-a luat in brate si l-a dus la el acasa.
El si sotia lui nu aveau copii, asa ca l-au infiat pe micut. Si iata ca, intamplator sau nu, tot ce si-a dorit Petia langa turn in acea noapte s-a indeplinit.
Incalzit de vodca, mosneagul vorbea din ce in ce mai tare, iar vocea lui ragusita a atras atentia locatarilor blocului. La fereastra unui apartament, de ceva vreme, statea o femeie si asculta povestile.
Deodata, ne-a strigat si ne-a poftit sus, la un ceai. Am urcat scarile, mirati de invitatie. Femeia isi amintise ca il vazuse nu de mult pe Mihail participand la restaurarea Turnului, si constatand ca inca este preocupat de misterul care invaluie cartierul, se hotarase sa ii impartaseasca experienta ei.
Jocul bizar de cifre inscrise pe turn
Statea fascinat ore in sir in fata geamului, fara a scoate un sunet. Atunci, parintii ingrijorati l-au dus la medic, insa toate analizele au iesit bine. Baiatul era perfect sanatos.
Femeia recunostea ca mai auzise si alti vecini care povesteau cu teama ca noaptea, deasupra blocurilor, se invart niste pasari imense. Mihail a incercat sa o linisteasca, asigurand-o ca nu sunt decat legende si ca probabil fiul ei are o imaginatie bogata.
Am coborat in tacere, adanciti fiecare in gandurile lui. Mosneagul disparuse. Ne-am apropiat de turn si, vrajiti de poveste, ne-am pus in gand cate o dorinta...
Epilog
Legenda va ramane mereu legenda, iar misterul Turnului nu va fi probabil dezlegat niciodata. Un lucru este cert: in aceasta curte, la Turnul Grifonilor, la Turnul Cifrelor sau al Optimistului singuratic, vin multi oameni, cu incredere si nadejde. Aici speranta invie, iar viata pare mai frumoasa.
Se spune ca numai aici visurile cele mai pretuite se realizeaza, iar omul este salvat din singuratate, boala si necazuri. Si daca ai suficienta rabdare, intr-una din noptile cele mai intunecate ale orasului Sankt-Petersburg, poate ca vei vedea cum se invart in cerc, strajuind Turnul, grifonii, gardienii loiali ai doctorului Pel.
