ENIGME ROMANESTI

Globul luminos

Nascut la oras, toate vacantele le-am petrecut la tara, la bunica din partea mamei. Era unguroaica si stia doar 2 cuvinte romanesti: numele meu si "foame".



Nascut la oras, toate vacantele le-am petrecut la tara, la bunica din partea mamei. Era unguroaica si stia doar 2 cuvinte romanesti: numele meu si "foame".

- Foame, mam'mare! strigam, si ea imi punea, pe o felie de paine cat roata carului, unt si deasupra miere. Anii au trecut, bunica nu mai era, dar eu tot mergeam in vacante acolo. In casa batraneasca statea acum fratele mamei.

In toamna lui '64, cum cursurile incepeau la 1 octombrie, am stat acolo aproape o luna. Intr-o zi, m-am hotarat sa cobor in sat. Casa bunicii se afla sus, catre munte, in Belin Vale. Imbracat la costum si cravata, m-am dus la Joia tineretului, ce se organiza la caminul cultural.

N-am prea dansat, vorba lui Stefan Banica, "un tangou, atat si gata". Nu eram obisnuit cu ceardasurile si alte dansuri unguresti. Pe la 11-11.30 seara am pornit spre casa. Aveam vreo 4 km de mers.

La prima raspantie, am vazut de departe ca un glob luminos, ce se misca stanga-dreapta. "O fi vreo pisica si-i scapara ochii", mi-am zis. Oricum, eu o luam la stanga, peste deal. La dreapta, pe vale, erau case, si mai iesea cate un caine pe sub poarta.

Parca ghicindu-mi gandurile, pata alba a luat-o la stanga. Mergea, parca plutea pe poteca, si eu in urma ei, la circa 20-30 m. Nu-mi puteam da seama ce este si atunci m-am uitat la palme. Era luna plina, ca puteai sa citesti ziarul.

La un moment dat, pata s-a oprit. Daca e totusi o pisica, sau poate vreun caine alb? M-am uitat in jur sa caut o piatra. Cred ca in acelasi timp mi-am facut cruce cu limba. Mainile parca imi erau paralizate. Atunci, globul luminos a alunecat usor pe panta din dreapta, intrand in lanul de porumb.

A doua zi dimineata, le povestesc alor mei ce mi s-a intamplat. La care Ana, sotia lui Bela, fratele mamei, ma intreaba: "Unde ti-a iesit in cale, la monument?".

Parca mi-a trecut un fior in spate, fiindca eu nu apucasem sa-i spun unde. Cu ani in urma, in acel loc se rasturnase un tractorist si colegii i-au ridicat un mic monument.

"La monument, da, dar de ce?".
Povestea era veche. Demult, in acel loc, ii iesisera in cale unui satean ielele. L-au gasit in padure, dupa aproape o saptamana, tot zgariat si cu mintile ratacite. Povestea m-a infricosat.

Desi terminasem, cu mai putin de un an in urma, armata, la graniceri, facusem un an si la interventii si un altul de paza, noapte de noapte, in post, povestea cu globul alb mi-a furat somnul mult timp.

AUREL FARAIANU - 9160 Eagle Run Dr. Brighton, Michigan -48116, USA

O vara fierbinte

S-a intamplat in anul 1945. Locuiam in orasul Braila, pe str. Minerva, la nr. 9. A fost o vara torida. Pe la jumatatea lunii iulie, soarele ardea cu putere, incingand aerul, care ne frigea narile cand respiram. Cativa copii am hotarat sa mergem la Dunare.

Era aproape la 700-800 m de strada noastra. Acolo era locul nostru de joaca, printre vapoarele de pe mal. De fiecare data cand mergeam la scaldat, faceam intrecere la sarit, care se arunca primul in apa!

Ma numaram si eu printre viteji, dar intr-o zi era sa ma intalnesc cu moartea. Cunosteam bine locul, stiam sa inot foarte bine. Am sarit primul, dar, brusc, am simtit cum mi s-a taiat respiratia. Ma duceam la fund. Din acel moment, nu stiu ce s-a mai intamplat cu mine.

Mi-am pierdut cunostinta. Nu stiu cat a durat acea stare, nu imi amintesc nimic. Deodata, m-a invaluit o lumina. In fata mea, zambind, a venit o fata de o frumusete ingereasca, imbracata intr-o rochie alba, de mireasa. Avea parul lung, lasat pe spate. M-a luat de mana si am plecat impreuna pe o carare.

Asa m-am trezit culcat pe mal. Ceilalti copii in jurul meu faceau plaja linistiti, ca si cand nimic nu s-ar fi intamplat. Nimeni nu a spus un cuvant,nu m-a intrebat nimic, in jurul meu era o indiferenta totala. Nu era nici un semnal de alerta.

Au trecut multi ani de atunci, si acea fiinta de lumina a facut legatura intre mine si Dumnezeu, calauzindu-mi drumul vietii. In cele mai grele clipe, a fost in gandul meu, a venit in ajutorul meu.

In ajunul zilei mele de nastere, cand urma sa implinesc 8 ani, a luat infatisarea mea de atunci, ca un frate geaman. Mi-a aparut in vis si mi-a aratat tot firul vietii mele ce va urma, ce meserie voi practica, cum voi arata fizic spre sfarsitul vietii.

De atunci, mi-a disparut frica de moarte. In mine s-a format convingerea ca atunci cand omul intra in agonia mortii, nu simte nici o durere, ci doar o usurare, o caldura linistitoare, care te face sa plutesti in alte lumi pline de mister.

In anul 1993, am fost pensionat. Colegii de serviciu m-au sarbatorit si m-au fotografiat. Surpriza mare a fost cand am privit fotografia: aveam exact infatisarea din vis, in noaptea cand am implinit varsta de 8 ani. Sunt sigur ca multa lume nu va intelege povestea mea.

Ma vor trata cu ironie, crezand ca am halucinatii sau ca mintea mea a obosit. Dar eu cred nestramutat ca nu exista om care in viata lui sa nu fi trait o minune, sa nu-si fi simtit alaturi ingerul pazitor.
NOGAI STELICA - Constanta

• Cititor Formula AS

cybershamans (karmapolice) / CC BY-NC-ND 3.0

Read More

Enigmatica Romanie. Un alt portal plin de mistere.

Cosul Boului, Scăriţa Belioara, jud.Alba

Din fericire, acolo unde lipsesc specialistii, apar amatorii.

Gratie pasiunii acestora, aflam, ne bucuram si noi.

Scărița-Belioara este o rezervatie geo-botanică din masivul Muntele Mare, pe teritoriul comunelor Ocoliș și Poșaga (județul Alba), cu vârfuri muntoase înalte, sub forma de turle (Colțul Bleantului, Piatra Belii, Vârful Negrilii) și cu numeroase peșteri (Coșul Boului, Peștera fără Fund, Peștera Roșie, Peștera Lungă, Peștera Călugărului, Peștera lui Filip, Peștera Colțului Rotund etc).

Coordonate geografice: 46°29'N și 23°22'E.

Căi de acces: pe drumul național Turda-Câmpeni DN 75 până la Poșaga de Jos, de unde se continuă pe drumul comunal DC 42 până la Poșaga de Sus, iar de acolo, pe Valea Belioarei, până la marginea nordică a satului și în continuare pe o potecă.

Denumirea cunoscuta - Pestera Coşul Boului
Coşul Boului, este un fenomen natural spectaculos, o imensă grotă, cu un portal de peste 60 m înălţime, cu tavanul străpuns de o gaură circulară cu diametrul

de 30 de metri ...

Portal spre alte dimensiuni, demult uitate.

Si azi insa, localnicii, cu ajutorul lui, afla ... ora

Legendele s-au pierdut ori stau bine ascunse!

Portalul, la intrare. Inaltimea ... 60 m.

Gaura din tavan, 30 m. Perfectiunea executarii, ma face sa cred cu tarie,

ca "fenomenul" nu este natural!

Gandul ma duce catre un ciclopic altar de sacrificiu,

un posibil ancestral observator astronomic.

Nu exclud si alte functii, pierdute in ceata timpurilor.

Mănăstirea Poşaga

Intodeauna, in preajma unor asa-zise-fenomene-naturale-exceptionale,

au aparut si lacasele de cult. Ulterior, in majoritatea lor, crestinate.

Prin 1995-1996, un preot ortodox de la Posaga (de Jos), facea exorcizari.

"Exorcizarea", însemna aici mult mai mult decât slujba propriu-zisă, care se oficiază şi în alte mănăstiri sau biserici. ... Devenise un fenomen.

Schitul Izvorul Posaga este situat in comuna Posaga, jud. Alba, 43 km SV de Turda si 50 km E de Campeni. In apropiere, curge paraul “Valea Posagai” precum si izvorul datorita caruia schitul este cunoscut, numit “Izvorul Tamaduirii”.

Afland acestea, ma linistesc! ... Influenta zonei, izvorului, este benefica, tamaduitoare!

Crucea din zona, ar vrea sa ne spuna ceva?!

Intentia constructorului, de a transmite un mesaj, este clara.

Dar ... care ar fi mesajul?

Locuri exceptionale. Locuri care trebuie vazute.

As spune eu ... si cercetate.

Muntii nostri aur poarta, noi cersim din poarta-n poarta.

sursa romania megalitica

Read More

Zamolxis si Kogaion

De-a lungul timpului, au fost numeroase propuneri ale istoricilor în legatura cu "zona sacra" sau "muntele sacru", în mai tot lantul Carpatilor, cum ar fi Muntii Calimani (M. Sadoveanu) sau Vf. Omu (N.
Densusianu). Împotriva acestor variante de amplasare a Kogaionului- muntele sfânt- s-au ridicat obiectii legate de faptul ca muntele în cauza trebuia sã fie, neaparat,"un munte ascuns", asa cum pretind vechile traditii.

În legatura cu localizarea Kogaionului (Cogaenum, Kogaionon, Gogaionul), trebuie amintit ca majoritatea istoricilor, urmând pe Constantin si Hadrian Daicoviciu, sustin ideea ca muntele "Kogaionon" al dacilor este Dealul Muncelului (Dealul Gradistei), din Muntii Orãstiei, cu complexul sãu de sanctuare.

Istorici de seamã ca C.C. Giurescu si Dinu C. Giurescu par a admite ca Kogaionon ar fi actualul munte Gugu, bazat, în principal, pe existenta unei pesteri situata aproape de vârf, adusa în atentie de naturalistul Alexandru Borza în anul 1942, dar si pe o similitudine de fonetism: Cogheon, Coghen,Gugu, atât pentru munte, cât si pentru apa care curge în preajma lui (amintita de Strabon).

Conform vechilor traditii, o însusire a muntelui sacru trebuia sa fie aceea de a se ascunde privirilor, dar nu într-o banala ceata, care ar exclude ideea de supranatural. Ori, un asemenea fenomen, real, a fost descris:


"...acest cel mai înalt pisc al masivului Godeanu uneori se ascunde. Daca vii din Retezat spre apus si e senin si soarele straluceste în sens avantajos, Gugu poate fi învaluit în ceata, sau cine stie cum si în ce, fiindca pentru vedere apar numai cerul si orizontul, ca si cum muntele ar fi strãveziu. Nu se întâmpla totdeauna aceasta, poate destul de rar, dar uneori muntele Gugu se ascunde." (Victor Kernbach -
"Muntele ascuns al lui Zamolxis", România pitoreasca nr. 7/1972).

Înainte de a da o explicatie acceptului de egalitate între "muntele sacru" si Vf. Gugu, trebuie subliniat ca este vorba de un fenomen optic de totala refractie a luminii, care se produce în anumite conditii meteo. El se datoreazã straturilor de aer, cu densitati diferite, care se "pliaza"
pe versantii estici ai muntilor din zonã, în conditii de calm atmosferic local.

Fenomenul, de o deosebita complexitate, poate fi explicat prin rolul de factor determinant ce-l are "centrul de frig local", generat de prezenta a douã caldari glaciare în imediata apropiere a vârfului Gugu si a vârfului Cracul Pesterii, care modifica densitatea stratului de aer si, implicit, indicele de refractie.

Un alt fenomen asociat acestui "centru" este cel de drenare a nebulozitatii (ceata, nori) de pe versantul estic al celor douã vârfuri sub forma unui condens în albia pârâului Branului. Pe versantul vestic, fenomenul determina precipitatii, care alimenteaza pârâul Izvorul Gugului.

In aceste conditii, mai ales deasupra versantului rasaritean, este frecvent cer senin. Caracteristicile mentionate conferã locului o trasatura de "sacralitate", dar mai ales versantului estic îi oferã conditii ce permit observarea cerului. Conexând cele de mai sus cu afirmatia lui Strabon legatã de faptul cã Zamolxis "întemeiat pe semne ceresti, facea prorociri..", se pot avansa urmatoarele:

- În perioada în care Zamolxis "îi învata pe fruntasii tãrii", în sec VI î.e.n., în zona paralelei 45, clima Europei se racise considerabil (dovada studiile de climatologie istorica, pe baza miscarilor ghetarului Fernau), rezultând si o nebulozitate accentuata si de lunga durata, ceea ce ridica probleme în privinta amplasarii unui observator astronomic.

Zamolxis a cautat un loc, de unde, în ciuda conditiilor neprielnice, sa poata observa nestingherit cerul. Acest loc a fost gasit, era "o locuinta subpamânteana", în fapt o crevasa naturala în apropierea vârfului muntelui, care a fost modificata, pentru a obtine un coridor din care se putea observa cerul într-o anumita dechidere unghiulara.

Dupa ce lucrarea a fost terminata, Zamolxis "dispare din mijlocul tracilor, coborând în locuinta lui de sub pamânt. A trãit acolo trei ani. Tracii doreau mult sa-l aiba, jelindu-l ca pe un mort. In al patrulea an, el le-a aparut si astfel Zamolxis fãcu vrednice de crezare învataturile lui..."(Herodot.IV.95).

Desi vreme de trei ani a lasat sa se creada ca este mort, ca apoi sa apara iar în comunitate, se pare ca Zamolxis nu a urmarit o "reînviere" care sa întareascã învataturile lui despre nemurire, ci cu totul altceva.


Scopul autoizolarii de trei ani a fost observarea unui anumit fenomen ceresc, considerat de o deosebitã importanta.
Locuinta subpamanteana, ca un observator astronomic si poate ca o constructie ce permitea urmarirea astrelor si ziua, pentru ca, desi fantanarii se feresc sa o spunã, se stie ca din fundul fantanilor adânci se poate vedea si ziua licarirea stelelor, datorita reflexiei razelor de lumina sub un anumit unghi de incidenta în mediul dat.

În plus, daca lumina soarelui n-ar "estompa" în timpul zilei cerul, atunci s-ar putea observa cum în 24 de ore constelatiile zodiacului se perinda una dupa alta, la o ora si jumatate, deasupra orizontului.
Terenul ales, un "amfiteatru" cu "amplificare" naturala datorita orografiei locului, ar fi putut sa fi fost incinta sacra, unde, dupa reaparitie, se asista la "revenirile" zeului si de unde acesta îsi facea cunoscute învataturile si prorocirile pe baza observatiilor astronomice.

Referitor la aceste cunostiinte, ele erau extrem de avansate pentru acea epoca, iar Iordanes (sec.VI e.n.), istoric al gotilor, atrage atentia ca geto-dacii, în timpul regelui Burebista si al marelui preot Deceneu, cunosteau :

"teoria celor douasprezece semne ale zodiacului, cum creste si scade orbita Lunii, cu cât globul de foc al Soarelui întrece masura globului pamântesc, sub ce nume si sub ce semne cele trei sute si patruzeci si sase de stele trec în drumul lor cel repede de la rasarit la apus, spre a se apropia sau departa de polul ceresc, eclipsele solare, rotatia cerului, regulile prestabilite ale astrelor care se grabesc sa atinga regiunea orientala si sunt duse înapoi în regiunea occidentala". Este ceva, nu?

Amplasarea "observatorului astronomic" din Gugu, semnalat pentru prima data de Alexandru Borza ("Sanctuarul Dacilor", Publicatiile Institutului Social Banat-Crisana, Timisoara, 1942), permite observarea cerului pe o deschidere de cca. 160 grade, pe directa de la NE la S. În situatia data, în perioada solstitiului de iarnã se putea observa Constelatia Gemenii, care prin orbita ei culmineaza deasupra orizontului de sud.


Cerul nocturn din solstitiul de vara permitea observarea culminatiei Constelatiei Sagetãtorului, tot deasupra orizontului sudic, ea având orbita cea mai joasã dintre toate constelatiile zodiacului. Între orbitele celor doua constelatii, se înscriu orbitele celorlalte constelatii zodiacale. Vârful Cracul Gugului cu "observatorul astronomic" îsi primeste astfel înca o legitimitate.

Trebuie subliniat ca la o încercare, astazi, de a se reconstitui "cerul" observat de Zamolxis, ar aparea probleme majore, datorita procesiei echinoctiilor în timpul celor peste 2.500 de ani trecuti, în care punctul vernal si semnele zodiacului s-au deplasat în sens retrograd cu cca. 28 de grade fatã de constelatiile zodiacale.

In ce priveste "observatorul", acesta este o crevasa amenajata în Vf. Cracul Gugului, dimensiunile fiind: lungime 10 m, latime 2 m, înaltime 2-3 m, coordonatele geografice fiind 45 grade 16 minute 54 secunde latitudine nordica si 22 grade 42 minute 44 secunde longitudine estica, altitudinea fiind de de 2.150 m. Accesul nu este deloc facil, muntele putând fi abordat dinspre vest, dar mai ales dinspre est, unde se gasesc si astazi stanele, care acum doua milenii si jumatate "asigurau" probabil pe cel de la "observator".

Acolo se poate ajunge venind doar pe plaiuri, pe creste, dinspre (fapt semnificativ) Depresiunea Hateg, Valea Jiului sau Valea Cernei. Piscul secundar al vârfului Gugu - Cracul Pesterii - este alcatuit din blocuri de granit dezagregate, peisajul oferit de clivajul rocilor dizlocate si pravalite de climatul aspru de altitudine, fiind spectaculos.

Cu toata inaccesibilitatea muntelui si duritatea rocilor, "pestera" sugereaza o munca titanica de amenajare, intrarea amintind de o poarta megalitica.


Realizarea constructiei subpamântene a marelui preot a necesitat calcule si eforturi, care nu puteau avea decât o motivatie - o credinta intensa, capabila sa mobilizeze energii spirituale si materiale la un înalt nivel.
În afara de acel "confort astronomic" necesar, locul trebuia sa mai contina si unele simboluri ale marelui preot, cum ar fi tringhiul dreptunghic format de cele trei vârfuri, posibile elemente de triangulatie pentru masuratori ceresti.

Mihut Andrei (Civilizatia daca)

Read More

TINUTUL URIASILOR DIN OLTENIA

Desi cei mai multi dintre noi criticam purtarea unora dintre apostoli cu IIisus, de multe ori ne purtam aidoma lor. Pentru ca cei 12 apostoli au reprezentat toate categoriile umane, toate caracterele existente. Sa nu-l uitam pe Iuda, cel care, indeplinind porunca lui Dumnezeu, si-a tradat Mintuitorul, ajungind sa fie blestemat de o lume intreaga si sa fie identificat mereu cu tradarea cea mai crunta.

Dar sa nu-l uitam nici pe Toma, cel care nu credea decit in ceea ce vedea. El nu a crezut in Invierea Domnului sau decit in clipa in care i-a atins ranile. Si iar l-am criticat toti pe Toma, fara sa luaam seama la un aspect esential. Anume ca lumea noastra de astazi sta sub semnul lui Toma. Noi nu-i vom spune necredinciosul, pentru ca el credea in Domnul sau si se temea de mistificari. Asa suntem toti, nu credem daca nu vedem cu ochii nostri. Iar cand vedem ceva incredibil, incercam sa ne convingem ca asa ceva nu exista.

Elefantul preistoric

Oltenia a fost mereu o pagina speciala din istoria si geografia Romaniei. Ca istorie, a fost una din zonele cele mai puternice, care a dat Tarii Romanesti domnitori de vaza. Numarul mare al manastirilor fortificate a facut ca acest tinut romanesc sa fie, mai mult ca oricare altul din lume, un adevarat avanpost al crestinatatii. Oamenii erau deopotriva agricultori, buni crestini si luptatori – nu trebuie sa uitam ca aici s-au nascut elitele cavaleriei romane.

La ora actuala Oltenia este printre cele mai sarace zone din Romania. Dar oltenii nu se plang. Ei sunt in continuare aceeasi oameni muncitori care nu se plang si care incearca sa-si poarte crucea cu demnitate.

Satenii din comuna Cosoveni sunt departe de a fi printre cei mai bogati dintre olteni. Dimpotriva, mineritul, in loc sa le fi adus bogatie, le-a adus doar necazuri, iar daca inainte de a se deschide exploatarile, comuna avea cateva sute de case, acum cu greu mai pot fi numarate 40 – 50.

Unii ar spune ca celor din Cosoveni le-a aparut Satana care le-a aratat drumul pavat cu aur, fara sa le spuna ca e cel ce duce in Iad. Iar in loc de bogatii si prosperitate, oamenii se lupta acum cu saracia si poluarea.

Cu toate astea, comuna a fost mereu martora unor evenimente daca nu ciudate, cel putin greu de explicat. Mai exact, aici s-au semnalat mereu lumini ciudate si zgomote stranii, oamenii spun ca simt deseori prezente stranii, ca au impresia ca sunt urmariti de cineva, dar ca nu vad pe nimeni. Localitatea, aflata in imediata apropiere a Baniei, a iesit din anonimat in urma unei descoperiri de exceptie – oasele unui elefant preistoric care a trait in acele locuri in urma cu mai bine de 2.000.000 de ani in urma.

Dupa cum spun specialistii, nu e vorba de oase de mastodont sau de mamut, ci de un stramos urias al elefantilor de astazi. Descoperirea a avut loc in urma cu cativa ani si a generat bucurie in randul oamenilor, care au fost convinsi ca e semn de bogatie. Locul din care a fost dezgropat scheletul este o fosta cariera de pietris, iar elefantul preistoric a fost gasit la o adincime de circa 6 – 8 metri.

Tinutul uriasilor veniti din cer

Batranii din sat nu au fost foarte surprinsi de ceea ce s-a gasit. Ei cunosc legende care vorbesc despre oameni uriasi ce ar fi trait in zona in urma cu multa vreme. Ecaterina Sandache, spune:

“Se spune ca pe locurile astea ar fi coborit din ceruri, pe niste balauri zburatori, niste uriasi. Si atat de mult le-a placut locul, incit au decis sa raman. Si au avut grija uriasii si de oameni si de dobitoace. Si toata lumea traia in pace si in armonie. Pana cand unul dintre ei a descoperit ca din strugurii pe care ei ii mincau, se putea face o licoare buna de baut.

Atunci se spune ca a fost descoperit vinul, dar odata cu el s-a terminat si buna intelegere. Uriasii se imbatau si se luptau intre ei, isi faceau rau unul altuia si impreuna le faceau rau oamenilor care se asezasera in tinutul lor. Strigatele de disperare ale oamenilor au fost auzite de Bunul Dumnezeu care a trimis un inger de-al Sau sa le curme suferinta. Iar ingerul, dupa ce i-a luat pe oameni si i-a pus pe cel mai inalt munte, a scufundat tinutul cu tot cu uriasi, de nu a mai ramas in viata nici unul. De atunci stapinesc oamenii aici.”

La ora actuala nimeni nu mai pune la indoiala faptul ca in vremuri indepartate au existat uriasi pe Terra. Acesta e un lucru cunoscut, fiecare popor vorbind de uriasii care l-au precedat. Pana si Biblia aminteste de popoare de uriasi, chiar pe vremea cand Moise isi conducea poporul catre tarimul fagaduintei.

Exista picturi si basoreliefuri care arata zei de cativa ori mai mari ca oamenii si exista cetati cu scari de piatra pe care un om normal nu poate trece decit catarandu-se. Singurele necunoscute sunt identitatea uriasilor si modul in care au ajuns ei pe Pamant. Spusele batrinei au un simbure de adevar in ele.

Pentru ca aici, in urma cu milioane de ani in urma, a existat marele Lac Getic, ale carui urme se pot vedea si la ora actuala in straturile de pamant excavate. Iar descoperiri de animale preistorice s-au facut in toata Oltenia: la Leu, la Timiseni, la Stoina.

Lemnul care nu putrezise

Incet, din tenebrele pamantului apar marturii ale existentei vietii, marturii care schimba de la un an la altul geografia istorica a tinutului fostilor bani ai Craiovei. Cat ii priveste pe cosoveneni, acestia spun ca nu se mai mira de nimic. In comuna lor s-au petrecut mereu fapte greu de crezut. In urma cu vreo 20 de ani, la cativa kilometri in afara localitatii a fost instalat un santier pentru constructiile de locuinte.

Voiau comunistii sa ii mute pe sateni in blocuri si sa le ia pamanturile. Intr-o zi, un excavator a distrus ceea ce parea a fi o fintina imensa. Anatol Mihailovici, actualmente pensionar, lucrator pe santierul de atunci, spune ca dimensiunile fintinii erau impresionante. Era facuta dintr-un lemn care nu putrezise, desi era sub pamant de cel putin cateva sute de mii de ani, cit aveau vechime straturile de pamant de deasupra ei. Latura fintinii era de vreo 20 de metri.

“Unii spuneau ca era o baie de pe vremea romanilor, dar nu era adevarat, pentru ca adincimea ei depasea cateva zeci de metri. Cat am apucat noi sa sapam, pentru ca imediat a venit ordin de la Bucuresti sa astupam totul cum a fost. Au luat lemnul pe care-l scosesem si au turnat deasupra beton. Peste beton au pus pamantul si pietrisul excavat. Iar pe noi, cei care lucrasem si vazusem fintina, ne-a imprastiat pe santiere din nord si la Canal si ne-au amenintat ca daca vreunul vorbeste nu va mai iesi din puscarie. Nici acum nu stiu ce anume descoperisem.”

Dar indiferent ce descoperisera muncitorii, santierul a fost ridicat si localnicii lasati in pace. Cu toate acestea, descoperiri au mai fost facute in Olteniei. Astfel, in apropiere de Timiseni, excavatoarele au distrus ceea ce parea a fi un cuptor urias. La ce anume era bun cuptorul sau cui apartinea, asta e mai greu de spus.

“Desi nu vedem pe nimeni, simtim permanent o prezenta stranie”

Intre timp, animati de dorinta de imbogatire, localnicii din Cosoveni au amenajat un lac imens pe locul unde a fost descoperit elefantul preistoric. Cu toate astea, nu toti sunt de acord cu ceea ce se intampla. Unii dintre ei cred ca in felul acesta va fi tulburat somnul uriasilor si ca acestia se vor trezi din mormint ca sa-i pedepseasca. Iar faptul ca unul dintre sateni s-a si inecat in lac, e pus pe seama acestui lucru. Si oamenii incep sa se teama, mi ales ca, de la o vreme, se simt urmariti. G. B., afirma:

“E o senzatie cumplita. Desi nu vedem pe nimeni, simtim permanent o prezenta stranie. Ca si cum cineva ne urmareste, ne analizeaza. Iar din lac razbat tot felul de zgomote ciudate, de ti se face pielea de gaina. Se aud lovituri ca intr-o poarta imensa, metalica.”

Cine si de ce loveste poarta de sub Cosoveni sau ce fel de poarta e, raman doar simple intrebari. Deocamdata. In plus, oamenii vad tot felul de luminite ciudate si toate in preajma locului unde a fost dezgropat elefantul preistoric. Mihalcea Radescu, ne spune:

“Tiu minte de la bunicul meu, Dumnezeu sa-l ierte, ca prin `40 - 41 ar fi fost descoperit in zona o jumatate de craniu imens. Oamenii spuneau ca ar fi fost al unuia din uriasii de pe vremuri. A venit un neamt de la Bucuresti, cu ordin de la Maresal si l-a ridicat.

Bunicul spunea ca numai ochii erau asa, ca la vreo 20 – 30 cm si ca dupa dinti nu parea a fi de animal. Au incarcat craniul pe un camion si l-au trimis in Germania. Se spune ca Hitler credea in lucruri de acest gen si era convins ca va descoperi un secret mare prin care sa stapineasca lumea.”

E adevarat, nu s-au mai gasit alte oase, de picior sau de mana, aparand intrebarea, fireasca, ce anume cauta craniul, singur, intr-un astfel de loc. Iar singurele explicatii ar fi ca celelalte oase au fost mincate de alte animale (poate chiar de alti uriasi, n. a.) sau ca uriasul a avut – ca si alti oameni peste timp, dorinta ca parti din trupul sau sa fie ingropate in diverse locuri care i-au placut in timpul vietii, craniul ajungind in Oltenia.

Si ar mai fi o explicatie, dar cel putin lugubra. Aceea ca, asa cum oamenii din vechime, aduceau sacrificii umane in lacasurile sfinte, uriasul a fost, la randul sau sacrificat, pentru ca spiritul sau sa pazeasca locul unde a avut loc sacrificiul.

Sunt supozitii care in mod sigur nu vor putea fi justificate intr-o singura viata.

sursa horoscopastrologie

Read More

Monumente istorice: BREBU, cetatea cu pictori si regi

Turnul curtii domnesti

"In sus, pe langa apa raschirata a Doftanei, ce se strecoara in suvite pe intinsa albie de prund, se ajunge, in jumatate de ceas de mers intins, la marele sat de munte al Brebului, intemeiat candva de un stramos care l-a gasit, alegandu-si-l pentru el si neamul sau, ca loc de salasluire. O mare bogata de livezi il inconjoara si o lunga strada il taie exact pe mijloc. Biserica mirenilor este o veche manastire, al carei turn se poate asemui numai cu cel al Campulungului".

Publicata inainte de primul razboi mondial, insemnarea lui Nicolae Iorga e rezultatul unor vizite dese pe care marele istoric le facea, urcand pe apa Doftanei, spre paradisul, deopotriva istoric si natural, de la Brebu.

Privelistea si lumina cu totul speciala a locului l-a transformat intr-un "rai" al pictorilor romani, in vreme ce biserica si curtea domneasca din sat fusesera ridicate cu adanca evlavie de marele domn muntean Matei Basarab, in primii ani ai domniei. Doua nestemate de arhitectura medievala, carora destinul le-a rezervat o soarta dramatica, schimbandu-le destinatia in preventoriu TBC, sanatoriu si azil de batrani.

rebu" sunt numai cateva dintre picturile care au dus renumele localitatii departe. Gazduit mai totdeauna la manastire, Luchian iesea dimineata in curte si privea cu nesat casa domneasca, iarba verde, fantana, florile.

Cand cineva il intreba ce face, aparent pierdut in reverii, pictorul raspundea: "M-am inchis in lumina". Bea dintr-o oala de lut lapte proaspat muls, si ramanea o vreme pe ganduri, scrutand parca trecutul. Apoi se apuca de pictat. Intr-o zi, mainile au inceput sa nu-l mai ajute pe Luchian.

Stefan Luchian

Nu mai putea sa tina pensulele intre degete. Dar dorea, simtea imperios nevoia sa picteze. Mos Gheorghe, cel caruia i-a surprins casuta modesta, se ducea la gara, la Campina, sa-l ia cu caruta si sa-l aduca la Brebu. In hurducuielile rusticului vehicul, Stefan se gandea la drama lui.

Dar hotararea ii era mai mare decat neputinta: trebuia sa picteze pe mai departe. Si, cu puteri nebanuite, isi lega de mainile imobilizate pensulele. Uneori nu reusea, si interveneau cei din jurul lui. Luchian nu dorea sa fie facut public un astfel de fapt, dar intr-o localitate mica se afla totul, de oricata discretie s-ar fi inconjurat.

Se spune ca toate femeile din lumea buna a Capitalei, de din "nainte de cel de-al doilea razboi mondial, venite la Brebu sa respire aer curat si sa cunoasca minunile terapeutice ale izvorului sarat, il admirau in tacere pe pictor si sufereau pentru el. Au inteles, insa, asa cum au inteles si altii, ca importanta nu are vreo batalie izolata, fie ea pierduta sau castigata, ci sfarsitul razboiului".

Aripi de legenda

Desi putini stiu, Matei Basarab a fost cel mai vrednic dintre domnii romani in materie de ctitorit biserici si manastiri, depasindu-l chiar si pe Stefan cel Mare, care a inaltat 39 de lacasuri de cult, fata de 42 ale lui Basarab. Constructia curtii domnesti si a manastirii de la Brebu a pornit in vara anului 1650, la 27 iunie, voievodul avand un sfatuitor apropiat in sotia sa, doamna Elina. Cetatuia s-a inaltat cu greu.

Curtea interioara

La sfarsitul domniei sale, se zvonise ca Matei Basarab ar fi saracit, ca nu mai dispunea de bani ca sa sfarseasca lucrarile. A urmat rascoala seimenilor, ostenii mercenari din oastea sa, si Basarab a lasat neispravite casa si manastirea de la Brebu. Si, odata cu ele, si o multime de nemultumiri.

Ca sa obtina locul pe care s-au facut constructiile, domnitorul a recurs la un act rar intalnit chiar la acea vreme: a luat cu forta pamanturile mosnenilor brebeni. E drept ca le-a dat alte pamanturi in locul celor ravnite, dar taranii liberi, deposedati de loturile lor din mosi-stramosi, au proferat, dupa cum spune o legenda, blesteme grozave asupra manastirii.

Sa nu aiba spor calugarii la nimic, sa nu vina lumea la manastire ca sa se inchine, sa se aleaga praful de zidurile ei, sa tasneasca focul din ungherele sale. Sigur este ca intre calugari si mosneni a fost in permanenta o situatie incordata, manastirea si-a schimbat mereu destinatia, iar in 1960, limbi de foc aparute din senin au cuprins intreaga curte domneasca...

Intorcandu-ne in istorie, manastirea de la Brebu si curtea domneasca au fost ispravite de Constantin Brancoveanu. Se spune ca legatura intre Targoviste, scaunul domnilor munteni, si curtea domneasca de la Brebu, s-ar fi facut prin tunele subterane, stiute doar de oamenii de incredere ai domnitorilor.

Prin ele fugea familia domneasca in caz de mare primejdie. Pana in prezent, zvonul nu a fost cercetat. Se banuieste ca tunelul ar porni din beciurile casei domnesti, dar nimeni nu stie pe unde s-ar afla. Se mai vorbeste la Brebu despre un alt tunel, care face legatura intre curte si un lac din marginea comunei. Aici, pe malul lui, ar fi existat din vechime un schit de calugari. Pentru ca acestia s-ar fi dedat pacatelor, mai ceva ca mirenii de rand, au fost pedepsiti sa ramana fara schitul unde s-ar fi cuvenit sa faca rugaciuni. Calugari, staret si bisericuta ar fi ajuns pe fundul lacului, dintr-o manie divina.

In loc de incheiere

Curtea domneasca

Si, daca inainte sa izbucneasca primul razboi mondial, bucurestenii si ploiestenii se inghesuiau sa petreaca macar cateva saptamani in aerul curat de la Brebu, acum, rar bate cineva drumul pana aici. Se pare ca batrana cetate isi cauta trecutul si nu-si cunoaste inca viitorul. Un bocet tanguitor razbate dintre zidurile ei. Curtea domneasca se pare ca-si plange frumusetea si fala, abandonate in singuratate. Din inaltul celor 27 de metri ai sai, turnul din fata curtii domnesti vegheaza, fara rost, departarile. Altfel decat in vremea lui Basarab...

Foto: Simona Duta (2)

• Nina Marcu

Read More