Propagandă homosexuală în manualele de biologie studiate de liceenii francezi

În noua programă şcolară, propaganda gay atinge cote greu de imaginat

de Maria Nicola

Manualele de biologie pentru anul I din liceele din Franţa conţin, printre altele, capitolul de „Reproducere”.

Cu această ocazie, profesorii trebuie să facă lecţii speciale de „planning familial” sau, altfel spus, educaţie sexuală – cu alte cuvinte, se oferă gratis prezervative liceenilor şi li se explică unele aspecte legate de protecţie, boli, sarcină etc.

În ultimii ani, profesorii mai zeloşi invitau la lecţiile de educaţie sexuală unele asociaţii ale homosexualilor pentru a le promova punctele de vedere.

Cazurile de acest gen nu erau nicidecum rare, probabil din motiv că profesorii care nu au atitudinea „politic corectă” sunt catalogaţi ca „reacţionari” şi sancţionaţi atât de sistem, cât şi de opinia „publică” a celorlalţi profesori şi a asociaţiilor de părinţi. De acum înainte, lucrurile vor fi şi mai grave pentru că, la capitolul „Reproducere”, manualele care vor fi folosite începând din această toamnă conţin referiri directe şi „ştiinţifice” la homosexualitate.

Propaganda gay este, de altfel, omniprezentă în instituţiile de învăţământ de stat din Franţa. Nu există bibliotecă, sală, culoar, care să nu afişeze materiale propagandistice care promovează în mod făţiş degradarea morală şi pervertirea moravurilor.

„Homo, hetero, toţi sunt egali” spune un astfel de afiş de propagandă. Altele sunt mai ingenioase, propagând acelaşi mesaj într-un mod mai jucăuş care va fi întâmpinat cu mai multă receptivitate, de exemplu: „Lui Julie îi plac fetele, dar nu-i plac şi fetele cărora nu le plac fetele cărora le plac fetele.”

În mod machiavelic, acest gen de propagandă combină uneori mesajele pro-homosexualitate cu cele anti-rasiste, generând o totală confuzie în mintea adolescenţilor. Astfel, ele reprezintă de exemplu un grup de băieţi de diferite rase şi mesajul anti-rasist (lăudabil) este combinat cu cel pro-homosexualitate (reprobabil) pentru ca acesta din urmă să pară moralmente corect sau, măcar, acceptabil.

Un alt mecanism psihologic generat de un asemenea afiş este acela de a inhiba tendinţa de a condamna homosexualitatea, deoarece pare că aceasta ar fi o opţiune rasistă.

Noile manuale de SVT promovează (chipurile) ştiinţific homosexualitatea

SVT este denumirea pompoasă a materiei care înainte se numea Biologie. Acum, în programa liceelor din sistemul educaţional de stat din Franţa, Biologia se numeşte „Ştiinţa vieţii şi a pământului” (Science de la vie et de la terre în limba franceză – prescurtat SVT).

Noile manuale pentru anul I de liceu, care au fost aprobate începând cu anul şcolar 2011-2012 şi sunt obligatorii în liceele de stat în diferitele lor versiuni conţin toate o bizară teorie denumită „Teoria genului”.

Există mai multe versiuni acreditate ale manualului, dar toate enunţă şi dezvoltă „teoria genului”, căreia îi alocă nu mai puţin de trei capitole!

Această „teorie a genului”, aşa-zis ştiinţifică, dar care în realitate este o înşiruire de gogomănii şi inepţii, porneşte de la ideea absolut cretină că „genul fiinţelor umane nu este identic cu sexul lor.”

Pornind de aici, o întreagă însăilătură de idei aberante demonstrează că fiinţele umane practic ar trebui să aibă libera opţiune asupra „genului” lor.

„Teoria genului” nu este, desigur, nouă; datorită lobby-ului făcut de diverse asociaţii ale homosexualilor, ea s-a infiltrat în ultimii ani insidios prin impunerea unui limbaj „prudent” şi „politic corect” atunci când se vorbeşte de homosexualitate.

Prin această „teorie” a genului promotorii homosexualităţii urmăresc să impună subconştientului colectiv idei de genul că heterosexualitatea (sau altfel spus, orientarea sexuală sănătoasă şi normală) nu este decât una dintre posibilele opţiuni sexuale ale fiinţelor umane.

Folosirea noţiunii de „teorie” nu este decât un alt exemplu de manipulare şi dezinformare, vrând să lase impresia că ar fi vorba de ceva cu adevărat elaborat, studiat, analizat, dovedit...

Dar această „teorie” nu este, în realitate, o teorie ştiinţifică, ci doar o găselniţă abilă care speculează folosirea unui anumit limbaj pentru a acoperi nefirescul unor anumite orientări şi perversiuni sexuale. Astfel, se vorbeşte despre „genul” unei fiinţe umane şi nu despre „sexul” ei şi cu asta ar trebui să acceptăm orice variaţie şi inversiune sexuală?

Cităm dintr-unul dintre manualele de SVT acreditate: „Sexul biologic determină dacă suntem mascul sau femelă, dar aceasta nu este suficient pentru a spune dacă suntem de genul masculin, respectiv feminin.

Identitatea sexuală, construită de-a lungul întregii noastre vieţi, printr-o interacţiune constantă între biologic şi contextul socio-cultural, este totuşi decisivă în poziţionarea noastră în raport cu ceilalţi. A deveni un individ sexuat este parte integrantă din construirea identităţii.”

Dacă într-adevăr „genul” unei fiinţe umane nu este o chestiune care ţine de biologie, ci de psihologie şi sociologie, de ce este oare abordată această teorie în manualele de biologie?!

Efectiv, teoria genului afirmă că fiecare fiinţă umană îşi poate alege genul, iar orientarea sexuală este considerată a fi ceva complet diferit de identitatea sexuală a fiinţei! Consecinţa imediată a acestui aşa-zis „adevăr ştiinţific” ar fi că transexualii nu pot fi consideraţi ca persoane anormale şi nu trebuie să fie marginalizaţi.

Tot de aici se trage concluzia că homosexualitatea sau bisexualitatea sunt orientări sexuale de aceeaşi categorie ca heterosexualitatea, fiecare dintre acestea reprezentând o posibilă alegere, egală din punct de vedere al sănătăţii şi al moralităţii – ceea ce nu este nicidecum adevărat.

Introducerea unei astfel de „teorii”, care nu este altceva decât propagandă, în manualele şcolare ar trebui să reprezinte un semnal de alarmă pentru toţi părinţii care îşi doresc ca proprii lor copii să fie fericiţi şi... normali. De altfel, studiile sociologice atestă faptul că marea majoritate a adolescenţilor francezi îşi încep viaţa sexuală în perioada liceului.

Adolescenţii sunt, la vârsta respectivă, foarte influenţabili şi nu se poate spune că au deja discernământ pentru a putea sesiza când ceva este fundamental greşit. Mai mult, „teoria” respectivă nu este prezentată ca una dintre mai multe teorii existente în domeniu, ci ca unica teorie existentă, posibilă şi, implicit, adevărată.

Părinţii abuzează de rolul lor, condiţionându-şi copiii să „devină” fete, respectiv băieţi?!

Pornind de la afirmaţia citată mai sus, pentru a justifica „normalitatea” orientărilor aberante (şi a induce ideea că orientarea sexuală normală nu este neapărat firească) sunt însăilate diverse argumentaţii şi pledoarii. De exemplu, manualul de SVT afirmă că:

„Identitatea sexuală este faptul de a se simţi în totalitate bărbat sau femeie. Şi aceasta nu este atât de simplu pe cât pare! Identitatea sexuală depinde de condiţionarea socială.

Într-adevăr, fiecare învaţă să devină bărbat sau femeie după mediul său, căci o fetiţă nu este îngrijită şi crescută la fel ca un băieţel: ei nu sunt îmbrăcaţi la fel, nu li se dau aceleaşi jucării...”

Se arată în continuare că părinţii îşi forţează în mod incorect copiii să devină de genul masculin sau feminin prin faptul că îi îmbracă într-un anumit fel sau le oferă un anumit tip de jucării.

Prin aceasta, afirmă manualul respectiv, părinţii le răpesc copiilor şansa de a-şi alege singuri orientarea sexuală, impunându-le un model specific „genului” care corespunde direct sexului căruia îi aparţin. Afirmaţiile de acest fel sunt tehnici de manipulare şi nimic altceva.

Pe de o parte, ştim cu toţii că, în ceea ce priveşte îmbrăcămintea, nu este nimic neobişnuit ca fetele să poarte pantaloni – mult mai practici decât rochiţele. Iar la polul opus, chiar credeţi că sunt mulţi băieţi care le cer părinţilor cadou de sărbători sau de ziua lor o păpuşă?

Sau fetiţele, oare se petrece atât de des ca ele să-şi dorească maşini şi pistoale, iar părinţii lor să le ofere păpuşi doar pentru a le forţa să devină... fete?

Pentru a justifica această aberaţie a faptului că ne-am putea alege fiecare „genul” pe care ni-l dorim şi considerăm că ni se potriveşte, nu se face deloc economie de argumente şi speculaţii cu iz pseudo-ştiinţific. La o analiză atentă se pot demonta toate piesele acestor false demonstraţii.

De exemplu, un argument pe care se bate toba este faptul că, în primele şapte săptâmâni de viaţă intrauterină a embrionului uman, sexul copilului nu se dezvoltă încă (nu încep să se dezvolte organele genitale). Totuşi se trece complet sub tăcere faptul că sexul fătului este deja predeterminat prin intermediul combinaţiei de cromozomi.

Cel de-al treilea gen: etc.!

În mod hilar, pentru a justifica afirmaţia că genul fiinţelor umane se dezvoltă datorită influenţelor socio-culturale, manualele de SVT afirmă nici mai mult nici mai puţin decât că există unele culturi ale unor populaţii de pe glob unde se cunoaşte existenţa a... trei genuri!

În aceste culturi, afirmă manualul, se ştie că o fiinţă umană poate fi, atenţie, „bărbat, femeie, etc.”. Deci cel de-al treilea gen este... „etc.”???

Ulterior se revine clarificator cu detaliul că acest al treilea gen ar desemna persoanele care nu sunt considerate a fi nici bărbaţi, nici femei (sic!). Să fie vorba de generalizarea genului neutru de la substantive?

În acest context sunt date două exemple: un trib de amerindieni, populaţia Ojibwe, în cadrul căruia era acceptată existenţa homosexualilor şi poporul din Samoa (un arhipeleag din Pacificul de Sud).

Aşa-numiţii „berdache”, indienii Ojibwe homosexuali (termenul folosit uzual pentru aceştia este de origine franceză) sunt veritabile instrumente de propagandă pro-homosexualitate. Este lăudată libertatea de care se bucurau aceştia, de a se căsători cu persoane de propriul sex, de a se travesti etc., şi se speculează o presupusă conotaţie „spirituală” a acestei inversiuni sexuale.

Cât despre polinezienii homosexuali din Samoa, ei se numesc „mahu” sau „fa’afafin” şi sunt acei bărbaţi care adoptă un comportament feminin. Se afirmă despre ei că ar avea un important rol social în menţinerea vieţii de familie în Samoa.

Nu ni se explică, însă, de ce ar fi necesar ca, în secolul XXI, să adoptăm modelul unor triburi primitive şi de ce acest model ar fi corect, spre deosebire de toate celelalte societăţi şi culturi tradiţionale cunoscute în istorie.

Mai ales, nu se expune corect dimensiunea acestor triburi (amerindienii Ojibwe sunt în jur 80.000 de indivizi, trăind în SUA şi Canada, iar populaţia Samoa numără aproximativ 100.000 de persoane în total), iar bizarul „al treilea gen” (şi este scandalos faptul că se insistă asupra laturii pretins spirituale al acestui comportament sexual deviant) ocupă un procent infim în cadrul acestor populaţii de dimensiune extrem de redusă.

Categoric nu înţelegem de ce aceste triburi primitive, cu o cultură rudimentară şi cu o populaţie totală de dimensiunea unui orăşel de provincie din România ar trebui să dea tonul comportamentului sexual al unei întregi planete, cu o populaţie de mai bine de 6 miliarde de oameni, la începutul mileniului 3!

Şi pentru că insulta probabil este prea subtilă (sau insuficientă), elevii francezi sunt informaţi şi despre faptul că există o specie de maimuţe, bonobo, al căror comportament sexual „nu are neapărat legătură cu reproducerea.” De aici probabil ar trebui să deducem că, dacă există o specie de maimuţe la care uneori se acuplează masculii între ei, atunci homosexualitatea nu este împotriva naturii!

Cea mai mare mistificare: poziţia Bisericii şi condamnarea homosexualităţii în Biblie

Exemplele scandaloase ar putea continua cu fiecare propoziţie, idee sau imagine din cele trei capitole dedicate subiectului în manualul SVT. De exemplu, este elogiat curentul feminist în varianta sa extremă, dar este ridiculizat în mod caricatural modelul clasic al familiei tradiţionale.

Totuşi, cel mai grav aspect apare într-o casetă intitulată „Ce se spune în Bibile despre homosexualitate?”.

Printre alte minciuni grosolane, se afirmă că „Biserica nu condamnă persoanele homosexuale”, trecând în totalitate sub tăcere faptul că Biserica creştină interzice şi condamnă la modul foarte categoric homosexualitatea.

Despre celebrul episod biblic al distrugerii celor două oraşe, Sodoma şi Gomora, care au fost rase de Dumnezeu de pe faţa pământului pentru că locuitorii lor erau în mare majoritate homosexuali, nu se pomeneşte nimic. Aceasta este categoric o imensă mistificare! De aceea vă oferim în cele ce urmează acest pasaj semnificativ din Vechiul Testament şi vă sugerăm să îl citiţi cu foarte multă atenţie.

Ce se spune în Bibile despre homosexualitate?
Vă oferim în cele ce urmează din textul Genezei pasajul care este intitulat Nimicirea Sodomei şi a Gomorei:

„1. Cei doi Îngeri ce au fost trimişi de Dumnezeu au ajuns la Sodoma seara, iar Lot ședea acolo la poarta Sodomei. Și văzându-I pe Îngeri că se apropie, Lot s-a sculat, le-a ieşit înainte şi apoi s-a prosternat în faţa lor până la pământ.

2. După aceea a zis: «Domnii mei, intraţi, vă rog, în casa robului vostru pentru a rămâne peste noapte în ea; şi dacă doriţi aceasta, spălați-Vă picioarele; mâine vă veţi putea scula de dimineaţă, şi vă veţi putea vedea de drum» . Îngerii Domnului au răspuns: «Nu vom intra, căci ne vom petrece noaptea în piaţă».

3. Şi a stăruit după aceea Lot până ce Îngerii Domnului au venit şi au intrat în casa lui. Le-a pregătit atunci Lot o masă, a pus să se coacă azimi şi au mâncat.

4. Dar încă nu ajunseseră să se culce şi iată că bărbaţii din cetate, bărbaţii din Sodoma, de la cel mai tânăr până la cel mai bătrân au înconjurat casa sa, căci veniseră acolo toţi locuitorii din toate colţurile acelui loc.

5. L-au chemat după aceea pe Lot și i-au zis: «Spune-ne unde sunt Oamenii aceia frumoşi care au intrat la tine în casă în noaptea aceasta? Scoate-i acum afară, aici la noi, ca să ne împreunăm cu ei!»

6. Lot a ieșit atunci afară la ei la uşa casei şi a închis uşa după el,

7. Iar apoi le-a zis: «Fraţilor, vă rog să nu faceţi o asemenea răutate.

8. Iată că, după cum ştiţi, am două fiice, care nu au fost niciodată atinse de bărbat; am să vi le aduc chiar acum afară şi puteţi să le faceţi ce o să vă placă. Vă rog numai să nu faceţi nimic acestor Oameni, fiindcă ei sunt oaspeţii mei şi au venit sub umbra acoperişului casei mele!»

9. Ei au strigat: «Dă-te la o parte!», şi apoi au zis: «Omul acesta a venit să locuiască aici ca un străin şi acum vrea să facă pe judecătorul! Tocmai de aceea acum o să îţi facem ţie mai mult rău decât lor!» Și, împingându-l la o parte pe Lot, s-au apropiat după aceea să spargă uşa.

10. Dar Îngerii Domnului au întins imediat mâna, au tras pe Lot înăuntru cu ei în casă și apoi au încuiat ușa;

11. Iar pe toţi oamenii aceia care se îndreptau către uşa casei, i-au lovit cu o tainică orbire de la cel mai mic până la cel mai mare, aşa că degeaba se sileau să găsească uşa, pentru că nu le-a fost cu putinţă să o descopere.

12. Îngerii Domnului i-au zis atunci lui Lot: «Spune-ne pe cine mai ai aici în casă? Cheamă-i chiar acum pe fiii tăi, pe ginerii şi pe fiicele tale şi adu-i aici pe toţi ai tăi care se află în această cetate. Va trebui apoi să-i scoţi din locul acesta.

13. Ia aminte că trebuie să faci aceasta deoarece urmează să distrugem locul acesta, pentru că a ajuns deja înaintea Domnului Dumnezeu marea plângere ce s-a făcut împotriva locuitorilor răi şi perverşi ai acestei cetăţi. Tocmai de aceea ne-a trimis Domnul Dumnezeu, ca să nimicim locul şi cetatea aceasta».

14. Lot a plecat degrabă şi a vorbit cu ginerii săi care erau căsătoriţi şi s-a dus după aceea la fiicele lui: «Sculați-vă», le-a zis el, «ieșiți chiar acum din locul acesta, căci Domnul Dumnezeu are să distrugă această cetate». Dar ginerii lui nu i-au dat crezare, deoarece ei credeau că glumește.

15. Când tocmai s-a crăpat de ziuă, Îngerii Domnului au stăruit către Lot, zicând: «Scoală-te imediat, ia-ți soţia și cele două fiice care se află aici, căci de n-ai să faci aceasta o să pieri şi tu datorită nelegiurii acestei cetăți!»

16. Şi fiindcă Lot întârzia să plece, Îngerii Domnului l-au apucat de mână pe el, pe soţia lui şi pe cele două fiice ale lui. Toate acestea s-au petrecut pentru că Domnul Dumnezeu era îndurător faţă de el. După aceea, Îngerii Domnului l-au scos şi l-au lăsat afară din acea cetate (Sodoma).

17. După ce i-a scos afară, unul dintre Îngerii Domnului a zis: «Ia aminte! Scapă-ţi viaţa! Să nu te uiți înapoi şi să nu te oprești în vreun loc din câmpie. Spre a scăpa, îndreaptă-te către munte, ca să nu pieri!»

18. Lot le-a zis: «O! Te implor să nu faci aceasta, Doamne Dumnezeule!

19. Iată, slujitorul Tău a căpătat trecere înaintea Ta şi ai arătat mare îndurare faţă de mine, păstrându-mi neatinsă viaţa; dar eu îţi spun că nu pot să fug la munte înainte că să mă atingă prăpădul, şi de aceea mă tem că voi pieri.

20. Iată, cetatea aceasta din apropiere este destul de aproape ca să fug în ea să mă izbăvesc, căci este mică. O, de-aş putea să fug acolo,... căci această cetate este aşa de mică și acolo sufletul meu va trăi!»

21. Și atunci Îngerii Domnului i-au zis: «Iată că îţi îngăduim şi lucrul acesta şi nu vom nimici cetatea de care ai vorbit.

22. Grăbește-te, însă, să fugi în ea, căci nu vom putea face nimic până nu vei ajunge tu acolo!» Pentru aceea s-a pus cetăţii aceleia numele Ţoar.

23. Tocmai răsărea soarele pe pământ atunci când a intrat Lot în cetatea Ţoar.

24. Imediat după aceea, Domnul Dumnezeu a făcut să plouă peste cetatea Sodoma și peste cetatea Gomora foc şi pucioasă de la Domnul Dumnezeu din cer
.
25. A distrus în felul acesta cetăţile acelea, toată Câmpia şi pe toți locuitorii cetăților, împreună cu tot ceea ce creştea pe pământ.

26. Atunci, soţia lui Lot s-a uitat înapoi şi a fost prefăcută într-un stâlp de sare.

27. Lot s-a sculat a doua zi dis-de-dimineaţă și apoi s-a dus la locul unde stătuse mai înainte, înaintea Domnului Dumnezeu.

28. Lot şi-a îndreptat apoi privirile spre cetatea Sodoma și spre cetatea Gomora și spre toată Câmpia; şi iată că a văzut ridicându-se de pe pamânt un fum mare, întocmai ca fumul unui cuptor aprins.

29. Când Dumnezeu a distrus cetăţile Câmpiei, El Şi-a adus aminte de Avraam și a scăpat atunci pe Lot din mijlocul prăpădului prin care a surpat din temelii cetățile, unde într-una din ele avusese şi Lot locuinţa.”
Geneza, capitolul 19, 1-29

Exerciţii şi probleme

De parcă nu ar fi fost suficient de aberante afirmaţiile din lecţiile respective, capitolele care abordează acest subiect se încheie, ca şi toate celelalte capitole ale manualelor şcolare, cu... exerciţii şi probleme care testează corecta înţelegere, memorare şi asimilare a cunoştinţelor predate.

Elevilor li se propun exerciţii de genul: „Explicaţi de ce orientarea sexuală face parte din domeniul vieţii private.”

În mod hilar, în dreptul acestui exerciţiu este plasată o ilustraţie care reprezintă doi bărbaţi la parada Gay Pride, cu o costumaţie şi gestică total ridicole.

Sub ilustraţie scrie: „Fiecare are dreptul la o sexualitate lărgită.” Deci... care este conexiunea cu viaţa privată?

Există şi exerciţii clasice, care cer să se determine dacă anumite afirmaţii sunt adevărate sau false. Anumite chestiuni care sunt într-adevăr adevăruri ştiinţifice sunt puse pe picior de egalitate cu speculaţii sau generalizări. Iată două afirmaţii care, în cadrul unui astfel de exerciţiu, sunt puse alături ca şi cum ar fi ambele adevărate:

• Există un stadiu al embrionului uman în care nu există niciun fel de diferenţă între un făt mascul şi unul femelă (acesta este un adevăr evident, demonstrat ştiinţific – organele genitale ale fătului se dezvoltă din a opta săptămână de sarcină, dar totuşi sexul acestuia este determinat de cromozomul X sau Y care provine de la spermatozoid în momentul efectiv al concepţiei).

• Identitatea sexuală poate fi în dezacord cu fenotipul sexual (aceasta este chiar minciuna de bază pe care „teoria genului” vrea să o inoculeze în minţile tinerilor).

Reacţii adverse şi propagandă pro

Noile manuale şcolare au stârnit un val de reacţii de indignare care au fost total ignorate de autorităţi. Alături de instituţiile de învăţământ catolice, şi alte asociaţii au protestat împotriva noilor manuale.

S-a iniţiat o petiţie online, diverse personalităţi au scris unele articole (scrisori deschise către oficialităţi) foarte pertinente, ministrul francez al educaţiei a fost interpelat de mai mulţi parlamentari prin intermediul unor adrese oficiale...

Toate aceste demersuri au rămas fără răspuns. Mai mult, cei care au solicitat revizuirea manualelor au fost vehement acuzaţi de unele sindincate din învăţământ prin declaraţii propagandistice de genul:

„Asociaţiile familiale catolice au început o nouă cruciadă. De data aceasta s-au luat de programa SVT din primul an de liceu şi, exact cum se menţionează în manuale, refuză să accepte diferenţele!”

Maşina de propagandă a început să creeze agitaţie şi să invoce integritatea profesională şi nevoia laicizării învăţământului.

Nu cumva a fi heterosexual, adică normal, a devenit deja un handicap? Oare nu s-a ajuns deja în această direcţie la o situaţie asemănătoare cu a propagandei anti-rasiste?

În cazul acesteia din urmă, pentru a fi „politic corect”, nu este suficient să se promoveze egalitatea tuturor raselor, ci este indicat să se sublinieze inferioritatea rasei albe!

La fel, pentru a oferi „egalitate de şanse” tuturor comunităţilor religioase, în multe ţări ale lumii creştinii au cele mai puţine drepturi, în comparaţie cu orice altă religie sau confesiune!

Întrebarea retorică pe care o putem enunţa în finalul acestei analize este următoarea: dacă promotorii homosexualităţii sunt atât de convinşi că ea este biologic, moral şi spiritual corectă, de ce apelează la atâtea minciuni, mistificări, tehnici de manipulare şi raţionamente eronate pentru a o promova?

De ce nu se prezintă în egală măsură şi rolul istoric al heterosexualităţii şi avantajele sale? De ce adolescenţii nu învaţă şi biologia şi psihologia normală a celor două sexe?

Citiţi şi:
Spălarea creierului la copii în şcoli publice, în ce priveşte homosexualitatea
Spulberarea miturilor genetice cu privire la homosexualitate (I)

yogaesoteric
12 octombrie 2011

cybershamans (karmapolice) / CC BY-NC-ND 3.0

Read More

WTF???Suedia impune sodomia în grădiniţele de copii

28.iun.2011

Civilizaţia occidentală iarăşi oferă un exemplu de degradare morală.
După ce a legalizat adopţia copiilor de către cuplurile homosexuale, Suedia a mers şi mai departe.

În multe din grădiniţele suedeze şi-au făcut apariţia aşa numiţii „pedagogi ai gender-ului”, aceste persoane au misiunea să ajute educatorii în identificarea copiilor ce se cred a fi băieţei sau fetiţe şi sesizează deosebirile între genuri. Aceşti copii urmează a fi reeducaţi.

În Stockholm a fost deschisă o grădiniţă, pentru copii cu vârsta între 1 şi 6 ani, în 2010, grădiniţa este finanţată din bugetul de stat şi poartă numele „Egalia”. Directoarea acestei grădiniţe nu ascunde că scopul ei este „cultivarea înclinaţiei către homosexualitate”.

În această grădiniţă nu există nici fetiţe nici băieţei, educatorii au exclus din limbajul lor pronumele „el” şi „ea”. În suedeză „el”- han, „ea”- hon au fost înlocuite cu termenul hen, un cuvânt inexistent în suedeza literară însă folosit în jargonul sodomit.

Se acordă foarte multă atenţie cărţilor, jucăriilor precum şi formelor şi culorilor tuturor obiectelor folosite în calitate de material didactic, pentru ca nu cumva ele să trezească ”stereotipurile de gender” adică conştientizarea genului.

De exemplu sunt strict interzise poveştile despre Alba ca Zăpada sau Degeţica, în schimb toată ziua le sunt citite copiilor poveşti ca cea despre două girafe de gen masculin ce sufereau mult din cauza că nu erau în stare să conceapă copii până în momentul când au găsit un ou de crocodil abandonat.

Marea majoritate a cărţilor în această grădiniţă conţin povestioare despre cupluri sodomite, părinţi solitari şi copii orfani. Toate păpuşile în această grădiniţă reprezintă nişte creaturi al căror gen nu poate fi determinat, însă este cert că aparţin rasei negroide.

Ţin să menţionez că Suedia este membră UE din anul 2005 şi stat ce a aderat la Spaţiul Schengen, 75% din populaţia ţării se declară adepţii ai luteranismului.

Ceva timp în urmă am scris despre intenţia Consiliului Europei de a exclude din actele oficiale cuvintele „mama” şi „tata”. Obiectivul UE privind sodomizarea (pervertirea homosexuala) populaţiei este evident.

Luati de cititi daca stiti suedeza sau engleza…
( http://www.sodermalmsforskolor​.se/egalia/extern/genuspolicy.​htm )
( http://www.lifesitenews.com/ne​ws/gender-madness-swedish-pre-​school-bans-him-and-her )

Atentie! Nu e "nebunie". E abjectie premeditata !

Consiliul Europei va exclude din actele oficiale cuvintele “mama “ şi “tata”

Consiliul Europei planuieşte să excludă din actele oficiale cuvintele “mama” şi “tata”. După părerea membrilor Consiliului Europei aceste cuvinte “poartă un caracter discriminatoriu ce înjosesc femeile” scrie ziarul german Die Welt.

În rezoluţia adunării parlamentare a Consiliului europei se spune că modelul de gospodină este o viziune tradiţională care îi este impusă femeii şi acest fapt împiedică procesul de instituire a egalităţii totale intre indivizii societaţii.

Propunerea de a elimina cuvintele “mama” şi “tata” a fost înaintată iniţial de către Doris Stump, reprezentanta Partidului Socialist din Elveţia. Ziarul german Bild citează din adresarea ei către membrii Consiliului Europei :” Femeile să nu fie înfăţişate ca fiinţe pasive şi de categoria a doua, mame si obiecte sexuale”.

Elveţia în cazul dat este un exemplu în folosirea unui “lexic politic corect” . Funcţionarii acestui stat evită cuvintele “mama” şi “tata “ înlocuindu-le cu “unul din părinţi” sau mai rar ”părintele”.

De luat aminte că acest nou atac asupra familiei şi valorilor tradiţionale organizat de către apologeţii fundamentalismului democratic, are loc pe fondul impunerii sodomiei în toate sferele vieţii Occidentului democratic.
Homosexualii primesc dreptul de a adopta copii, transformandu-i în semenii lor.

Ei nu numai că devin miniştri şi preşedinţi, dar îşi declară deschis şi îşi manifestă în public perversiunile lor sexuale şi prin intermediul legislaţiei impun peste tot sodomia sub masca toleranţei, democraţiei şi respectării drepturilor omului.

În paralel, dreptul la o familie normală, omenească şi relaţiile omeneşti fireşti treptat devin niste “relicve ale trecutului întunecat”.

cybershamans (karmapolice) / CC BY-NC-ND 3.0

Read More

AHA

Read More

NASTASE SI PLACERILE SALE...VINOVATE

sursa satirikon

Imi permit sa public un articol pe care l-am regasit de curand in editita online a ziarului Curentul International.

Scris prin 2004 de Aurel Sergiu Marinescu (odihneasca-se in pace), un unchi al lui Adrian Nastase. Articolul vine sa descrie cu un exponential lux de amanunte, viata picanta, originile de tigan, orgiile gay, prefacatoria, parvenitismul sau simtul furtului la Adrian Nastase inca din anii de pruncie.

Voi publica articolul in 2-3 parti intucat este extrem de lung si n-as vrea sa plictisesc. Daca insa va prinde si va tine in priza povestea, puteti sa imi semnalati si il voi posta integral.

Mentionez ca autorul il denumeste generic pe Nastase sau pe cei din neamul lui, “Scatii” (adica parveniti)

“Tărtăşeşti, începutul secolului XX

La o distanţă egală între Bucureşti şi Târgovişte există un sat din negura vremurilor numit Tărtăşeşti. A fost şi este o aşezare de tip Bărăgan, cu toate aspectele pozitive şi negative ale satului românesc de câmpie. La marginea lui trăia o ţigancă, mai focoasă decât alte ţigănci din sat. Şi tot în acele vremuri, în acelaşi Tărtăşeşti, trăia un ţăran necăjit, având doar câteva pogoane de pământ, pe numele de familie Dumitru. Acest ţăran a prins drag de ţigancă şi – prin legătura lor nelegitimă – oacheşa, pe numele de familie Năstase, a născut un băiat, căruia i-a pus numele Marin. Cum în vremurile acelea la declararea naşterii unui copil trebuia prezentat actul de căsătorie, în lipsa acestuia, ofiţerul Stării Civile a trecut în certificatul de naştere “copil din flori”, în locul numelui tatălui. Deci Marin Năstase era copil din flori, crescut de o mamă săracă, probabil ajutată cumva şi de tatăl biologic. Ţiganca Năstase nu avea pământ, se întreţinea muncind cu ziua pe la alţii, mai înstăriţi.

Tot în acele vremuri exista un obicei care a continuat până la instaurarea comuniştilor la putere: acela al copiilor de trupă. Pentru a ajuta familiile sărace cu mulţi copii, orfanii, văduvele cu copii sau copiii din flori, unităţile militare primeau fiecare câţiva asemenea copii. Din hainele militare reformate li se confecţionau şi lor mici uniforme, iar la cazan se găsea mereu o lingură în plus şi pentru ei. Erau un fel de soldaţi în miniatură, care respectau regulamentele militare, disciplina, regimul cazon. Dacă mergeau la şcoală, tot regimentul le asigura cele necesare (cărţi, caiete, rechizite). Unii erau trimişi la şcoli de muzică şi rămâneau în Armată, la fanfara regimentelor; alţii, la vârsta de 21 de ani, se angajau şi deveneau cu timpul subofiţeri, iar cei mai dotaţi erau trimişi la liceu şi, mai departe, la studii militare superioare.

Aşa s-a întâmplat şI cu puradelul Marin Năstase, care, fiind copil din flori, fără tată legal, a fost acceptat copil de trupă la un regiment. Deoarece puradelul s-a dovedit foarte bun la învăţătură, deştept, inteligent şi disciplinat, comandantul a hotărât să-l trimită la Liceul Militar “Mănăstirea Dealu”, pe cheltuiala regimentului.

Marin Năstase nu i-a dezamăgit pe cei care au investit în el, terminând în fiecare an de studiu primul şi, ca şef de promoţie, ciclul. Comandantul regimentului a hotărât să-l mai trimită şi la Şcoala de Ofiţeri de Artilerie, pe care Marin Năstase a absolvit-o, tot ca şef de promoţie, după ce an de an a fost primul, dovedind a fi foarte inteligent, cu memorie bună şi extrem de disciplinat. Este promoţia anului 1943 şi, ca proaspăt sublocotenent, a fost invitat, împreună cu toţi ceilalţi şefi de promoţie ai celorlalte arme din promoţia 1943, la un dejun oferit de Regele Mihai, care a dăruit fiecăruia, cu această ocazie, câte o sabie şi tresele cuvenite.

După regulamentele atunci în vigoare, primii trei (şeful de promoţie şi următorii doi) de la fiecare şcoală militară aveau dreptul să-şi aleagă garnizoana. Sublocotenentul Marin Năstase a dat prima mare lovitură a vieţii sale; în loc să meargă pe front, ca ofiţer de artilerie, el a ales artileria antiaeriană şi garnizoana Braşov, unde domneau pacea, liniştea şi nici un pericol. La Braşov, sublocotenentul Marin Năstase a devenit afacerist, având timp mult liber, şi această nouă preocupare a fost a doua mare lovitură a vieţii sale: a “românizat” două magazine evreieşti.

Aici suntem obligaţi să dăm câteva explicaţii: în regimul Mareşalului Ion Antonescu, una din legile cu caracter antisemit a fost interzicerea evreilor de a avea magazine. Şi cum românii, ca şi evreii, au simţul dezvoltat al “şmecheriei” s-a găsit şi soluţia: un român (de încredere) devenea legal proprietarul magazinului, cu numele său trecut pe firmă, ca proprietar de drept, dar, în fapt, magazinul aparţinea tot vechiului proprietar, nimic nu se schimba, noul proprietar-paravan nu se amesteca în comerţ, dar primea lunar o cotă de 25-40% din veniturile realizate.

De la cele două magazine de încălţăminte, Marin Năstase încasa, ca proprietar-fantomă, sume frumoase, lunar, afacerea fiind înfloritoare, şi devenind, cu încetul, foarte bogat. Trebuie spus că, între timp, ţăranul Dumitru din Tărtăşeşti s-a căsătorit oficial cu ţiganca Năstase – mama sublocotenentului Marin Năstase. Din căsătoria celor doi, au mai rezultat doi copii: un băiat, Constantin (Costel) şi o fată, ambii cu numele de familie al tatălui – Dumitru. Sublocotenentul Marin Năstase a cumpărat câteva zeci de hectare de pământ agricol în Tărtăşeşti, zeci de stupi de albine şi oi, două autoturisme, toate asigurându-i o viaţă trăită din plin, ceea ce un ofiţer tânăr nu-şi prea putea permite doar din soldă. El a dovedit un apetit de îmbogăţire greu de egalat.

Năstase Scatiu are o cădere

A venit 23 August 1944, cu toate nenorocirile aduse de armata roşie. Slt. Marin Năstase, zis Titi, într-o zi, în Bucureşti, şi-a parcat maşina pe o stradă oarecare şi, când s-a întors, maşina ia-o de unde nu-i! După câteva zile, a văzut-o, cu un sovietic la volan. A ţipat, a strigat “hoţu”, a fugit după maşină şi chiar s-a aruncat pe botul ei. A fost arestat de poliţişti români şi anchetat, sub stare de arest, în subsolul blocului Dragomir Niculescu (Romarta) de pe Calea Victoriei, bloc devenit al MAI. Nu a fost reţinut mai mult decât durata anchetei, l-au eliberat, dar maşina sa a trecut, pentru totdeauna, la sovietici.

A doua maşină şi-a ascuns-o, de frică, în ograda părintească, sub o şiră de coceni de porumb, dar în urma unui denunţ i-a fost şi ea confiscată. Pământul l-a împărţit formal între membrii familiei, ca şi stupii, oile sau animalele de povară, aşa, ca să nu mai poată fi acuzat de moşier ori chiabur. Şi, cum o nenorocire nu vine niciodată singură, în 1946 a fost epurat din rândurile Armatei (încă regale), devenind şomer prin voinţa generalului Walter Neuländer, zis mai apoi Roman.

Conform legilor de atunci, ofiţerii deblocaţi se mai bucurau de unele avantaje. Li se echivalau în majoritate examenele din şcolile militare, urmând a susţine un număr mic de examene de diferenţă, plus înţelegerea profesorilor universitari faţă de aceşti studenţi tomnatici. Şi astfel, foştii ofiţeri de infanterie, jandarmi ş. a. deveneau licenţiaţI în drept, iar foştii ofiţeri de artilerie, geniu, aviaţie, marină se transformau în ingineri. Astfel a devenit în 1947-48 şi fostul slt. Marin Năstase (Titi) inginer.

Inginer Năstase Scatiu , necazuri, bucurii, succese

Inginer ca inginer, dar sărac, Marin Năstase primise o grea lovitură din partea regimului comunist chiar în trăsătura lui esenţială: aviditatea faţă de puterea banului. A început o viaţă precară, cu un salariu modest, în urma averii pierdute, căsătorit şi repede divorţat, avea de ce să se considere un visceral anticomunist şi antisovietic. Când discuta cu cei mai apropiaţi, sub impresia pierderilor suferite, devenea nervos, vânăt la faţă de ură şi profera cele mai grave acuzaţii împotriva comuniştilor locali şi sovietici.

În 1949, a cunoscut-o, întâmplător, pe aceea care îi va fi soţie până la moarte, domnişoara Elena Dragomirescu, din Bucureşti, fiica lui Gheorghe Dragomirescu, salariat la “Griviţa Roşie”, şi a Amaliei, născută Gush, de origine germană, din Bucovina. Elena Dragomirescu era forte frumoasă. S-au întâlnit-văzut-plăcut-iubit, căsătorindu-se în acelaşi an. Elena Năstase, fină, delicată, orăşeancă, nu cunoscuse muncile agricole, a fost repede transformată în mână de lucru, ea, sclavă, şi el, Titi, tiranul. Încă de la începutul căsătoriei s-a purtat abuziv; vara o ducea la Tărtăşeşti, la muncile casnice şi ale câmpului, să facă mămăligă într-un ceaun uriaş pentru lucrătorii zilieri ai pământurilor împărţite formal între rude, sub supravegherea de cerber a soacrei tuciurii, din cale-afară de rea. În 1950, la un an de la căsătorie, s-a născut primul copil, Adrian, alintat Ady de către părinţi. Apoi, după alţi doi ani. |n 1952 s-a născut sora lui, Dana.

Desigur, se ştie cât de greu se trăia în acei ani. O mamă cu doi copii mici nu putea obţine un serviciu, iar soţul, deşi inginer, primea un salariu care nu îi asigura o viaţă prosperă. Noroc cu ceva zarzavaturi şi alte alimente venite de la Tărtăşeşti. Iniţial, au locuit pe Colentina, în casa cumpărată de Năstase când activa ca ofiţer la Braşov, pe numele surorii sale, după legalizarea relaţiei tatălui său cu ţiganca Năstase, dar sora lui Marin a decedat, tânără şi nemăritată, după care proprietarul real a intrat în posesia imobilului.

Comportarea lui ca soţ a fost mizerabilă. Dimineaţa, toată viaţa sa, lăsa o infimă sumă de bani pentru hrana din acea zi, încât copiii au crescut cu cartofi prăjiţi şi ciorbă de fasole. Frumoasa lui consoartă a purtat o haină de iarnă timp de 20 de ani, îmbrăcămintea ei fiind de-a dreptul sărăcăcioasă. Niciodată nu au intrat împreună la vreun restaurant sau spectacol. Chiar mai târziu, când a devenit cadru universitar la nou înfiinţatul Institut de Petrol şi Gaze Bucureşti, financiar sau material, nu s-a schimbat nimic în viaţa de familie, decât că Marin Năstase, care era fumător, a trecut de la ţigara “Carpaţi” la “Kent” şi a continuat să ia prânzul la cantina institutului, la “Coş“ sau la vreun restaurant întâmplător.

Aproape a uitat că are o soţie, pe care o neglija total. Dacă aceasta încerca să-l mângâie cumva sau măcar să-l atingă, el o lovea. Foarte violentă această corcitură ţigănească, mereu irascibilă faţă de soţie. A lovit-o şi a bătut-o, de zeci de ori, pentru motive născute din firea lui agresivă. Când se enerva, mai din nimic, se îngălbenea şi tremura de furie.

Rar, la câte 6 luni, ba chiar un an, îşi mai aducea aminte că trebuie să fie şi bărbatul soţiei sale. Atât! Ciudat! Niciodată Elena Năstase nu şi-a explicat de ce Titi al ei este aşa de rece cu ea şi de ce timpul liber şi-l petrece cu “prietenul” său bun, prezentat familiei ca un fost ofiţer, camarad şi amic de-al său. Întâmplător, odată, un cumnat, căutându-l la “prieten” acasă, l-a surprins pe Titi în pat cu amicul său bun, însă nimeni nu-şi putea închipui în naivitatea şi în necunoaşterea de atunci sau în lipsa de educaţie sexuală crasă că ar putea exista relaţii amoroase între bărbaţi. Deci Marin Năstase – Titi, zis Ţapu, de către unii cunoscuţi sau cunoscători, era… BISEXUAL.

Şi-a mai făcut un pas: a vândut casa din Colentina, s-a mutat cu chirie într-o locuinţă pe strada 7 Scaune şi şi-a cumpărat o maşină. Şi încă un pas: după puţini ani, s-a mutat iar într-un apartament confortabil, dintr-un bloc cu 4 etaje care, naţionalizat acum, aparţinu-se Fundaţiei “Elias”, bloc situat pe o stradă perpendiculară pe Calea Moşilor, foarte aproape de aceasta, cât şi de Piaţa Moşilor.

Fiul lui, Adrian, a urmat cursurile Liceului “Sfântul Sava” (devenit Nr.1) din Bucureşti şi a fost un elev mediocru în primele clase. Vacanţele de vară şi le petrecea la Tărtăşeşti, unde Marin Năstase îşi ducea întreaga familie, an de an. Acolo îl chema casa părintească, renovată şi mărită, acolo îi erau părinţii, unchii, mătuşile, verişorii. Doamna Elena Năstase muncea din greu, Ady zburda împreună cu alţi copii din sat, adică prietenii copilăriei sale: Toma Zaharia (devenit general în regimul Iliescu-Năstase); Gabriel Bivolaru (gangsterul deputat PDSR, care, împreună cu escroaca Mona de Frejes, originară din Bacău şi devenită cetăţean englez, au furat statului 2300 miliarde lei); Marin Bucur (noul proprietar de formă al faimosului restaurant CAPŞA, fost naţionalizat).

Ady se juca voios cu prietenii lui, vară de vară, printre tot felul de nebunii copilăreşti, păşteau vitele împreună, furau fructe din livezile oamenilor şi toate celelalte. Când a ajuns mare om politic, Ady nu şi-a uitat prietenii: pe Toma Zaharia, poliţaiul corupt, care şi-a construit o vilă de miliarde la Tărtăşeşti l-a făcut general, mai marele poliţiştilor pe capitală; pe Marin Bucur, rudă cu familiile Năstase şi Zaharia, l-a folosit drept paravan la cumpărarea restaurantului CAPŞA. Această metodă de camuflare a proprietarului adevărat a utilizat-o şi Marin Năstase, folosindu-şi rudele când a divizat suprafaţa de teren agricol, stupii de albine şi oile cumpărate din biatalui soldă de sublocotenent, ca să nu fie trecut la “chiaburi”.

Metoda aceasta de camuflare a adevăratului proprietar va fi perfecţionată de Ady în cariera sa financiară şi politică. În cazul lui Grigore Bivolaru, când a fost descoperit ca “inginer financiar” păgubind statul cu 2300 miliarde lei şi a fost invitat la Procuratură, deşi era deputat PDSR, în opoziţie, Ady, prietenul din copilărie ajuns preşedinte de partid şi senator, a organizat la repezeală un marş la Procuratură, cu circa 40 de deputaţi şi senatori PDSR, unde a protestat, considerând actul ca persecuţie politică. După ani de tergiversări şi dispariţii de probe din dosare, în domnia bunului plac a lui Ady, Gabriel Bivolaru s-a ales cu o condamnare de 5 ani închisoare, în vreme ce un hoţ de găini primeşte 2 ani.

Ce naşte din pisică şoareci mănâncă sau aşchia nu sare departe de trunchi

Anii au trecut în goana lor nebună, Ady a crescut şi a ajuns elev în cursul superior al aceluiaşi liceu, Nr.1, fost Colegiul Naţional “Sfântul Sava”. Viaţa familiei Năstase a mers în acelaşi fel până prin 1963-64, când Marin Năstase, anticomunistul convins şi antisovieticul şi mai convins, a hotărât să se înscrie în rândurile PCR, spunând celor apropiaţi chiar aşa: “Îmi dau seama că viitorul este al comunismului, mă înscriu în PCR şi la fel îmi voi înscrie şi copiii în partid”. Marin Năstase s-a ţinut de cuvânt, s-a înscris şi a devenit membru PCR. Din acel moment, viaţa lui şi a copiilor săi a luat o nouă direcţie, aceea a imposturii, deoarece el nu a urmărit decât avantajele materiale imediate, nici vorbă de vreo motivare ideologică!

Alesul Românilor pentru Preşedintele lor

Pe măsură ce creştea, Adrian (Ady) afişa evident caracteristicile rasei bunicii lui de la Tărtăşeşti: viclean şi hoţ ; în schimb, sora lui, Dana, semăna cu mama ei: blândă, naivă, chiar prostuţă. La 12 ani, Ady şi-a descoperit, subit, bucuria de a se juca la vărul său mai mic cu 6 ani, şi de aceea îl vizita aproape zilnic, după şcoală. Dar nu ca să se distreze altfel decât cu timbrele poştale din cele trei clasoare ale unchiului său. Şi astfel, zi de zi, cum apărea, după ce mătuşa sa îl trata cu sandvişuri, el cerea clasoarele cu timbre, “ca să se joace”. După câteva săptămâni, matuşa a observat că nu mai exista nici un timbru în cele trei clasoare.

Aşa a început, cu furtişagul, să colectioneze mărci poştale. Şi, de atunci, i s-a dezvoltat dorinţa de a colecta, mai ales prin acaparare şi furt. Odată cu noua poziţie privilegiată a lui Marin Năstase (Titi), nu numai de membru de partid, cât şi de colaborator al securităţii, sunt indicii că şi Ady a fost, încă de pe atunci, din ultimele clase de liceu, “adoptat” de Securitate. Deodată a devenit elev fruntaş, iar atunci când la liceu venea vreo delegaţie de străini din ţările capitaliste, întotdeauna cuvântul de “bun-venit”, în limbile engleză sau franceză, era rostit de elevul Năstase M. Adrian.

Când era în ultima clasă de liceu, în revista “Magazin istoric” au apărut, sub semnătura lui, unele comunicări sau precizări privind evenimente ori conducători din istoria medievală a României, în special din zonele Banatului şi Transilvaniei. Unele comunicări erau inedite, rodul “cercetărilor” elevului Năstase M. Adrian, uneori precise puneri la punct. Probabil că atunci mulţi s-au mirat sau l-au lăudat pe autorul unor asemenea studii serioase, cu toată vârsta sa adolescentină. Nimeni însă nu a ştiut că de fapt contribuţia lui Adrian – elevul minune – nu era decât semnătura, căci autorul adevărat era “iubitul” lui, fostul profesor de istorie Ion D. Suciu, de la Universitatea din Bucureşti, epurat din cadrele universitare în 1946, condamnat politic de trei ori şi binecunoscut ca homosexual, dar şi ca un specialist în istoria medievală a Banatului şi Transilvaniei.

Aşchia nu sare departe de trunchi

Legătura lor a fost de lungă durată, ba chiar au purtat şi verighete. Deşi Ionică Suciu era mult mai în vârstă, legătura a fost pasională, şi astfel a apărut şi această moştenire de la tatăl său – bisexualitatea. Într-o seară, Adrian a plecat, beat de amor şi de alcool, de la Suciu. Aproape de casă a cazut pe trotuar, poziţie în care l-a găsit taică-său. Acesta, în loc să reclame cazul la miliţie sau să-l confrunte pe Suciu, i-a dat doar un telefon, rugându-l să-i lase băiatul în pace. Ştia el ce ştia!

Adrian a intrat apoi la Facultatea de Drept şi, ca student, şi-a continuat viaţa sexuală dublă. Deseori, invita la el acasă studenţi negri, cu care se închidea în cameră, spunându-i mamei sale să nu-i deranjeze, că studiază. Şi biata mamă, în naivitatea femeilor generaţiilor trecute, nu avea decât cuvinte de laudă pentru fiul ei aşa de studios.

Încă de pe la 14-15 ani, Marin-tatăl l-a format pe Adrian prin “spălarea creierului”, în mod constructiv, spunându-i de o mie de ori că este superinteligent şi că va ajunge mare, dar că trebuie să se căsătorească cu o fată din înalta nomenclatură comunistă. Probabil că aşa sunau indicaţiile de sus. La rândul său, Marin a mai dat o lovitură importantă a vieţii sale – a încercat, mai întâi la Timişoara, să-şi ia un doctorat, dar nu a reuşit. Atunci a pus în mişcare toată mierea stupilor din Tărtăşeşti, pe care a vândut-o, alături de alte produse agricole şi – cu banii adunaţi, plus “o vorbă bună” de la “Secu” – şi-a luat titlul de doctor în “izotopi radioactivi”, la Bucureşti.

Aşa că a devenit Doctor Inginer Marin Năstase, fără să ştie ceva despre izotopii radioactivi. Nu că i-ar fi fost foarte necesar acest titlu în cariera sa de cercetător ştiintific sau în cariera universitară – el habar n-avea de fizică atomică. A procurat doar o carte din străinătate, pe care a tradus-o. Titlul i-a trebuit să justifice că nu-i un oarecare ingineraş, ci un om de ştiinţă, adică un doctor-inginer sadea. Şi în această calitate a făcut, ulterior, parte din mai multe delegaţii de oameni de ştiinţă români, care au mers în străinătate, ca invitaţi la diferite ocazii. Iar Marin Titi Năstase participa ca “ochiul şi urechea” vigilentei Securităţi, fără teama ca un ditamai doctor-inginer să fie bănuit de turnător.

A fost în delegaţii în Cehoslovacia, China, Franţa, Suedia (6 luni), şi alte ţări; ca rezultat al acestor plecări, situaţia familiei nu s-a schimbat cu nimic; banii primiţi pentru deplasări în străinătate, în valută, i-a cheltuit pentru sufletul său, pentru tabieturile sale: maşina, ţigările “Kent”, mesele la restaurant. Soţia, biata lui consoartă, a purtat acelaşi palton (făcut dintr-o manta militărească transformată şi vopsită) peste 20 de ani. Şi tot cartofii şi fasolea au fost hrana ei şI a copiilor. În toţi aceşti ani de urcuş vertiginos al semi-ţiganului Marin Năstase, el şi-a mai pregătit o lovitură de “imagine”, care i-a adus bani, glorie, grade militare succesive de rezervist (până la cel de general) şi a fost înmormântat, cu onoruri militare, la Cimitirul Ghencea-militar.

Cum comuniştii au căutat cu insistentă să-şi aibă eroii lor antifascişti, Marin Năstase şi-a ticluit o poveste mincinoasă, pe care nimeni n-a verificat-o; dealtfel era şi greu de verificat, după aproape 40 de ani de la sfârşitul războiului. Basmul bulibaşei suna cam aşa: a fost odată, ca niciodată, în Braşov, şi se făcea că un tânăr ofiţer de antiaeriană, care şoma, din lipsă de activitate militară, rătăcea de unul singur, a doua zi imediat după 23 August 1944, pe una din străzile oraşului; deodată a apărut o coloană germană de camioane cu soldaţi şi armament, care se retrăgea de undeva, în confuzie şi mare grăbire.

Comandantul coloanei, un ofiţer superior, văzând un chipeş ofiţer român, fost camarad de luptă (teoretic), a oprit coloana şi, politicos, l-a întrebat pe ofiţerul român, care s-a întâmplat să fie chiar Marin Năstase, care e direcţia spre vest, spre Cluj. Proastă inspiraţie a ofiţerului german, care, în loc să aleagă un locuitor al Braşovului, oraş care avea pe atunci o bună populatie săsească, l-a preferat pe ofiţerul român ce nutrea în ascuns sentimente de ură faţă de fascişti şi de mare admiraţie faţă de armata şi poporul rus “libertate ne-a adus”.

Ca urmare, ofiţerul român i-a indicat o direcţie contrarie, care mergea spre Moldova, şi care ducea, de altfel, spre o fundătură, drum bine ştiut de bulibaşa artileristă. Deci coloana germană a plecat în direcţia indicată de ofiţerul Năstase şi s-a înfundat undeva, unde a fost pe de-a-ntregul capturată de Armata Roşie, biruitoare.

Prin anii 80, după această poveste, s-a turnat un film, inspirat din lupta contra fascismului. Năstase a fost consilierul regizorului şi a încasat nu numai onorariul pentru munca sa, dar şi o primă suplimentară şi decoraţii. Nimeni nu s-a întrebat în anii turnării acestui film fantezist dacă sublocotenentul Năstase chiar a săvârşit asemenea faptă şi, dacă a făcut-o, atunci de ce în anul 1946 totuşi a fost epurat din armată – fiind în asemenea grad devotat de timpuriu partidului şi comunismului – sau, dacă a făptuit acest lucru, de ce l-a ţinut secret circa 40 de ani? Sfânta impostură!

În acei ani s-a considerat el oare curat ca lacrima faţă de partid şi devotat instituţiei cu care colabora? Într-adevăr, a avut grija ca, după izgonirea Regelui, în 1947, să arunce în Dâmboviţa sabia pe care a primit-o în 1942 din mâna Regelui, şi cu asta a considerat că nu a mai ascuns nimic tovarăşilor, nici măcar averea de la Tărtăşeşti.

După terminarea Facultăţii de Drept şi obţinerea licenţei, Adrian Năstase (Ady) a lucrat undeva, la Preşedinţia Consiliului de Miniştri, repartizat… ştiţi de cine. Dar a mai deţinut o funcţie: a fost cooptat ca membru al Asociaţiei de Strângere a Relaţiilor cu Străinătatea, respectiv al Asociaţiei de Prietenie Româno-Americană, Româno-Engleză, Româno-Franceză, etc., etc. Astfel, el avea avantajul privilegiat al pătrunderii fără frică (în misiune) în ambasadele acelor ţări, cu ocazia sărbătorilor lor naţionale sau la alte manifestări social-culturale.

Acolo se bucura de dublu avantaj, datorită pătrunderii şi cunoştinţelor sale în limbile engleză şi franceză, învăţate cu meditatori, avea posibilitatea să vâneze victime, atât pentru securitate cât şi pentru el. Atunci el a lucrat pentru DIE, serviciul străinilor în trecere prin teritoriul român, adică pe un american, de exemplu, îl cunoştea la Ambasada SUA, unde Ady era invitat cu ocazia sărbătoririi Independenţei SUA, 4 Iulie. Adrian, amabil şi serviabil, americanul, fericit că a întâlnit un localnic cu care se putea înţelege.

Adrian îl invita la Operă, la Athenée Palace, şi în alte locuri frumoase, pentru ca, în acest fel, sub masca amiciţiei, să afle scopul precis al vizitei americanului la Bucureşti; putea constata orice din întrebările puse, ce-l interesa. Afla dacă intenţiona să întâlnească o anumită persoană, cetăţean român şi, în acelaşI timp, găsea şi partenere ori parteneri pentru relaţiile sale bisexuale. La un moment dat, s-a pricopsit cu o suedeză, pe care chiar a găzduit-o acasă, în familie; cum putea oare mama lui, în această situaţie, să-l bănuiască pe Adişor al ei că făcea ceva împotriva firii, mai ales că ea nu statea decât acasă şi cunoştea doar drumul spre piaţă. Nu avea prietene, nimeni nu o vizita. Relaţiile cu familia ei erau rupte, la cererea soţului, ca fiind neconforme cu noua lui linie de impostor-colaboraţionist.

Tot pe la ambasade, la cea a Franţei de data aceasta, a cunoscut un francez distins, partener homosexual, care l-a invitat la Paris (individul fiind o personalitate), aşa că Adişor, pe post de fetiţă, a primit imediat paşaportul şi a plecat pe malurile Senei, unde a avut o “lună de miere” de toată frumuseţea; franţuzul amorezat l-a plimbat prin toată Franţa şi l-a făcut pe deplin fericit. Întors în ţară, el a intrat într-o altă aventură, de data asta ca băiat. La Ambasada USA a întâlnit o tânără naivă, americancă, ai cărei părinţi, evrei, părăsiseră România în 1951, stabilindu-se la New York, unde tatăl profesa medicina.

Tânăra, studentă, pregătea o lucrare despre România, iar Ady s-a oferit imediat să o ajute, fapt pentru care a găzduit-o mai multe luni şi cu care a întreţinut nu numai relaţii sexuale normale, dar a şi întocmit planuri serioase de căsătorie. Pe vremea aceea, Adrian Năstase nu nutrea încă dorinţe de a fi conducător al României, i-ar fi plăcut să trăiască în America, sub capitalişti. Tânăra newyorkeză era atât de prostuţă încât a citit notele informative despre ea, făcute de iubitul ei, care, din neglijenţă, le-a uitat în cameră.

Când l-a întrebat despre ele, el a liniştit-o că aşa trebuie procedat prin lege când găzduieşti cetăţeni străini şi a convins-o să nu se alarmeze. Între timp, fata s-a îndrăgostit cu adevărat de el, dar tatăl ei a aflat motivul prelungitei sale şederi în ţară şi cine este cel care voia să-i fie ginere, şi şi-a chemat fata urgent la New York, i-a spus totul şi a trimis-o în Franţa, la studii, aşa că ţesătura lui Ady s-a destrămat. Ea a apucat să-i comunice ceea ce ştia tatăl ei. Reacţia imediată a lui Adrian faţă de un prieten a fost: “De unde ştie el? A fost la c… meu?”.

Probabil că au mai apărut şi alte asemenea “iubiri”. Iar despre cei descusuţi informativ se va afla doar dacă vreodată vor fi date publicităţii dosarele şi dacă vor mai exista aceste dosare ale lui Năstase (de activitate asiduă în cadrul DIE şi ale procesului Suciu).

Când, cu câţiva ani în urmă, a izbucnit scandalul Priboi, presa întreagă a înregistrat acţiunile furioase de apărare a lui Priboi de către primul ministru al României, Adrian Năstase. Ce legătură poate fi (că de rudenie nu este) între un pretins intelectual de rasă, doctor în drept, profesor universitar şi un ofiţer torţionar, dovedit semidoct şi semianalfabet original, recrutat din drojdia societăţii şi instruit în şcolile poliţiei politice, unde a învăţat ura de clasă, ura de oameni, deci o brută? Priboi i-a botezat lui Năstase primul copil.

Priboi a fost ridicat de Năstase în ritmul urcuşului său politic: purtător de cuvânt, deputat PSD, consilier personal. Şi nimeni nu s-a întrebat de ce Năstase urăşte ideea deconspirării securităţii şi s-a opus cu vehemenţă ca dosarul lui Priboi să fie făcut public. Explicaţia este simplă: Priboi a fost legătura lui Năstase cu Securitatea, a fost îndrumătorul lui. Dacă Priboi este descoperit şi, eventual, adus în faţa justiţiei, atunci el va vorbi şi de Adrian Năstase şi de colaborarea lor. Or, în acest caz, urmează prăbuşirea de pe înaltul soclu pe care şi l-a construit.

Presa din ţară a anunţat că la examenul de bacalaureat părinţii au fost de acord să se facă publice rezultatele obţinute de elevi, cu o singură excepţie: părinţii elevului Andrei A. Năstase (Adrian şi Dana) de la Liceul “Jean Monet”. Iniţial s-ar putea aprecia modestia şi dorinţa de a păstra un secret familial. Dar n-a fost să fie aşa! La finalul examenului de bacalaureat s-a anunţat, de data asta, că odrasla premierului a obţinut cea mai mare notă şi pe liceu, şi pe Bucureşti. Şi atunci unde ar fi modestia? Faptul a reamintit celor ce cunosc amănuntele o altă asemenea situaţie, petrecută cu câteva decade înainte, dar cu alţi actori pe scenă.

Dana, sora lui Adrian, a dat examen de admitere la Facultatea de Filologie (secţia engleză) şi a căzut la examen, fapt pentru care plângea acasă în hohote, cu toate consolările mamei sale. Tatăl, Marin Năstase, nu era acasă. Când a venit, el şi-a găsit fiica în lacrimi. A aflat cauza, şi-a îmbrăcat pardesiul imediat şi a ieşit în răcoarea serii de toamnă. După o oră s-a întors şi vesel i-a spus fetei: ai reuşit! A doua zi, pe listele celor reuşiţi la admiterea la limba engleză a apărut şi numele Năstase M. Dana.

Este de bănuit că tăticul a făcut un târg acolo unde s-a dus, fiindcă la absolvirea facultăţii Dana nu a fost angajată ca profesoară, ci ca salariată a unei firme de comerţ exterior. Or, se ştie de cine aparţineau Comerţul Exterior, Externele, Turismul, ş.a. Dana a fost trimisă imediat în Siria, apoi în Norvegia şi Olanda (în coasta NATO). După 1989, a avut servicii numai în contact cu străinii, la Sofitel, Soros şi la mulţi alţii, la fel de importanţi. Aşa că istoria s-a repetat, între două examene: tatăl a avut timpul să aranjeze ca fiul său să cunoască subiectele (sau altă metodă) pentru evitarea oricărei surprize.”

VA URMA…

Bookmark to:

(Visited 37 times, 37 visits today)

• 
• 

« Previous Photo Next Photo »

You are viewing image number 1 of total 3 images.

« Previous Photo Next Photo »

You are viewing image number 2 of total 3 images.

« Previous Photo Next Photo »

You are viewing image number 3 of total 3 images.

Post To:Digg Facebook Yahoo! Buzz

Read More