CURRENT MOON

Saturday, April 14, 2012

Easter in Romania



cybershamans (karmapolice) / CC BY-NC-ND 3.0
Share/Bookmark

Lumina Sfanta 2012


HRISTOS A INVIAT! AZI LUMINA SFINTA S-A POGORIT LA IERUSALIM LA ORELE 14.24.....CE DULCE E DOMNUL!

JERUSALEM ADDICTION-DE PASTI


REPOST FOR SHAKUKA
























Soarele fierbinte, mare si galben care iti arde ochii atunci cind vrei sa urmezi cararea aurie ce te imbie in timpul zilei.

Vintul parfumat de aprilie ce iti aduce miresmele uitate ale unor flori mitice ce infloresc o data la 7 ani.

Noaptea in desert cu luna nebuna si mare atirnata deasupra capului ce te urmareste obstinat in vis si iti trimite stelele cu praf de zine ca sa te poarte dincolo de zari.

Manastirea Karantaniei care iti arata ca odinioara diavolul lui Iisus, toate imparatiile pamintului.

Marea Moarta cu apele ei blestemate care totusi, daca le suporti, te tamaduiesc de multe boli stiute si nestiute.

Soldatii sexy si nepasatori ce vegheaza ca arabii sa nu te injunghie in piete.

Arabii tineri ce pling si striga in biserica invierii chemindu-l in syriani pe Unicul Dumnezeu; lacrimile lor si siroaiele de singe ce tisnesc spontan atunci cind isi izbesc capul de marmura rece, daca Dio nu trimite lumina sfinta in simbata invierii.


Sunetul obesdant si rapid al tobelor lor, ce te baga in transa si te cheama sa-L slujesti intr-un ritual arhaic pe Dumnezeul Luminii si al Extazului.

Maicile venite din tote colturile lumii si babele romance si grecoaice ce isi fac cruci tifnoase cind ii vad pe tinerii bahayin syrianii cum isi duc imperturbabili la sfirsit ritualul fara de care lumina nu vine de 2000 de ani.

Araboaicele frumoase ce se strecoara din casa prefacindu-se ca se duc la piata, dar venind de fapt sa ia si ele lumina sfinta de la Issa-Iisus.

Tinerii ucenici greci blonzi si cu ochi de azur, pogoriti din picturile lui Fra Angelico. Turistii rusi nesimtiti, galagiosi, ce ii fac pe romani tigani, dar se poarta ca in mahalele vechi ale Bucurestiului.

Mishtaraua, politia israeliana ce patruleaza prin biserica pentru ca nimeni sa nu se bata, dupa ce in prealabil li s-a facut instructajul religios ca nu cumva sa creada ca lumina sfinta e pe bune si sa se converteasca(dar nu reusesc intotdeuna).

Isteria pelerinilor cind li se pare ca vine lumina sfinta si flashurile sutelor de aparate fotografice care te orbesc, dindu-ti impresia ca lumina a venit. Inca o data.

Rugatorii ce dupa postul indelungat au dormit din vinerea mare in basilica pentru a prinde momentele sacre, unice, irepetabile ale pogoririi luminiii sfinte.

Chipurile lor emaciate ce se umplu de duhul sfint in momentul in care lumina se pogoara peste ei ca un porumbel, ca un val, ca o ploie de foc.

Racnetele rabinilui injunghiat intr-o simbata de pasti la poarta Damascului si privirile nepasatoare ale trecatorilor ce fac poze.

Mirosul pregnant, obsedant de mirodenii, aur, menta si singe specific Ierusalimului.

Bucuria Invierii Domnului ce a stat atirnat pe cruce inca o data si inca o data pentru o lume nebuna nebuna nebuna.

cybershamans
(karmapolice) / CC BY-NC-ND 3.0
Share/Bookmark

Focul Sfânt de la Ierusalim

An de an, cu ocazia Paştelui ortodox, credincioşii se bucură de ceea ce ei numesc minunea Sfintei Lumini. Acest eveniment miraculos se petrece an de an în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, în timpul slujbei de vecernie ce are loc în Sâmbăta Mare, ziua dinaintea Paştelui.

Aprinderea miraculoasă a Sfintei Lumini sau a Focului Sfânt este un ritual vechi de peste 1200 de ani care are loc, la Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, cinstită de creştini ca fiind locul unde a fost răstignit şi înmormântat Iisus.

  • Focul Sfânt de la Ierusalim, MINUNEA care se întâmplă în FIECARE AN în Biserica Ortodoxă

În ciuda tuturor paznicilor, lumânările se aprind

pazniciDouă evenimente neliturgice preced celebrarea ritului Luminii Sfinte din Marea Sâmbătă.


Primul, perchiziţionarea Sfântului Mormânt, durează o oră şi are ca scop îndepărtarea oricărei surse de foc din interiorul lui.

Percheziţia implică trei inspecţii separate care încep la ora 10.00 şi este condusă de un paznic musulman stabilit pentru Sfântul Mormânt, în prezenţa clericilor armeni, copţi şi iacobiţi.

Cel de-al doilea eveniment neliturgic, sigilarea uşii Sfântului Mormânt,se petrece la ora 11.00. Garda musulmană pune o bandă albă printre cele două mânere ale uşii, sigilând-o cu ceară.

În jurul orei 12.30, patriarhul ortodox vine în Biserica Învierii, unde corurile cântă în limbile greacă şi arabă "Învierea Ta Hristoase, îngerii o laudă în ceruri şi pe noi pe pământ ne învredniceşte cu inimă curată să Te slăvim!".

Urmat de episcopi şi ceilalţi clerici, patriarhul înconjoară de trei ori Sfântul Mormânt, oprindu-se în faţa intrării.paste

În timp ce se cântă "Lumină lină", Patriarhul îşi scoate veşmintele şi mitra şi se supune percheziţionării primarului oraşului şi şefului poliţiei, pentru a se dovedi că nu are asupra sa nici un dispozitiv cu care să poată aprinde vreo lumânare.

După acest moment, se deschide uşa Sfântului Mormânt. Patriarhul îmbrăcat numai în stihar intră înăuntru însoţit de episcopul armean, care rămâne în Capela Îngerului, după care uşa este închisă.

Cum se întâmplă minunea?

paste 2Punctul culminant al ritualul la care iau parte feţe bisericeşti de pretitundeni îl reprezintă momentul în care Patriarhul Ierusalimului intră în Capela Îngerului cu patru mănunchiuri a câte 33 de lumânări neaprinse.

El este închis în încăperea în care se află mormântul lui Iisus după ce aceasta este inspectată pentru a se asigura că nu există în interior nicio sursă de foc.

Potrivit ritualului, Patriarhul înconjoară de trei ori mormântul şi îngenunchează în faţa dalei de marmură care îl acoperă. Apoi, el se roagă pentru pogorârea Sfintei Lumini folosind o rugăciune specială a cărei origini este necunoscută.

După ce lumânările sunt aprinse miraculos, precum susţin înalţii bisericii, Focul Sfânt este împărţit miilor de credincioşi care se înghesuie în centrul vechi al oraşului. Lumina de la Ierusalim ajunge în 13 ţări ortodoxe, printre care şi România.paste 4

Interesant este faptul că Lumina Sfântă nu apare decât de Paştele Ortodox şi decât la ortodocşi. Ori de câte ori non-ortodocşii au încercat să obţină Lumina Sfîântă, tentativele lor au eşuat lamentabil.

Minunea duce la credinţăpaste 3

Miracolul nu se limitează doar la ceea ce se întâmplă în interiorul Mormântului unde se roagă Patriarhul. Mai semnificativ este poate faptul că există relatări potrivit cărora Lumina apare şi în afara Mormântului.

În fiecare an, mulţi credincioşi declară că Lumina a aprins de la sine lumânările pe care le ţineau în mână. Toata lumea aşteaptă în Biserică cu lumânări în mână în speranţa că s-ar putea aprinde spontan.

De multe ori candele stinse se aprind de la sine sub ochii pelerinilor. Flacăra albastră poate fi văzută deplasându-se în diferite locuri din Biserică.

Un număr de declaraţii semnate de pelerini ale caror lumânări s-au aprins spontan atesta adevărul acestor întâmplări.

Cine trăieşte de aproape minunea aprinderii lumânărilor sau vede Lumina albastră, de obicei părăseşte Ierusalimul total schimbat şi pentru toţi care iau parte la acest eveniment există un "înainte şi după" minunea Sfântului Foc de la Ierusalim

.

cybershamans (karmapolice) / CC BY-NC-ND 3.0
Share/Bookmark

Gulliver's Travels (1939)



cybershamans (karmapolice) / CC BY-NC-ND 3.0
Share/Bookmark

The Art of War by Sun Tzu - Whole Book



Share/Bookmark

Cum se sărbătorea Paştele la Curţile domnitorilor români

Înainte vreme, curţile domneşti româneşti serbau cu mare fast şi evlavie Duminica Floriilor, Săptămâna Mare şi Paştele, mărturie stând însemnările lăsate de călătorii străini veniţi pe meleagurile noastre în acele timpuri, la fel ca şi cele ale cronicarilor autohtoni.

În vechime, atât în Bizanţ, cât şi la Curţile domneşti din Ţările Române, Floriile se prăznuiau cu multă solemnitate. Domnitorul Ţării Româneşti, însoţit de boierii săi, mergea la biserica Curţii Domneşti pentru a asculta slujba religioasă ce se desfăşura cu ocazia acestui eveniment.

În biserică se cânta Polieleul şi erau împărţite tuturor lumânări de ceară aprinse, la fel ca la Paşte. Sirianul Paul de Alep, însoţitorul mitropolitului Macarie, de la care avem o mulţime de date preţioase despre trecut, povesteşte că în dimineaţa duminicii Floriilor, în anul 1654, patriarhul Macarie a dăruit celor prezenţi ramuri înverzite de pom, precum şi flori albe culese de pe câmp, slujind, se înţelege, şi liturghia.

„Joia pocăinţei”

În cele trei seri din Săptămâna Mare, duminică spre luni, luni spre marţi şi marţi spre miercuri, Vodă mergea la biserica Curţii Domneşti cu toată boierimea şi asculta vecernia, adică slujba de seară.

Miercuri dimineaţa era obiceiul de a se face maslu – adică ungerea cu ulei sfinţit însoţită de rugăciuni – în Spătăria cea mică, unde, pentru aceasta, erau adunaţi şi toţi boierii Curţii.

Maslul îl făcea mitropolitul, ajutat de arhierei şi de preoţii Curţii; şi după ce maslul lua sfârşit, marele vistiernic dădea cu mâna sa mitropolitului 4 galbeni, arhiereilor câte doi galbeni, iar preoţilor câte un galben.

Fiecare boier mergea apoi în faţa voievodului să-şi ceară iertare dacă l-a supărat cu ceva, obicei care a fost transferat, mai pe urmă, zilei de joi.

În Joia Mare domnitorul mergea din nou la biserica Curţii, alături de toată boierimea; la finalul slujbei se ducea la toate icoanele, se închina şi îşi cerea şi el iertare de la toţi cei aflaţi înăuntrul edificiului sfânt, fiind apoi împărtăşit cu sfintele daruri.

După domnitor urmau feciorii săi şi apoi toţi boierii în funcţie de rang. Paul de Alep numea Joia Mare „joia pocăinţei”, deoarece aşa era socotită în ritualul bisericii bizantine şi slave ortodoxe.

Dacă del Chiro afirmă, pentru domnia lui Constantin Brâncoveanu, că joia era ziua împărtăşaniei, Antim Ivireanu spune că boierii se cuminecau unii joi, alţii sâmbătă ori duminică.

Spălarea rituală a picioarelor, obicei strict ţinut la Curtea Domnească din Bucureşti

După împărtăşanie, boierii erau cinstiţi de domnitor cu un pahar de vin şi apoi cu câte o cafea, trataţia fiind urmată de ritualul „spălării picioarelor”. La 1762, aceasta nu era o ceremonie obligatorie – aşa cum arată Paul de Alep că se întâmpla în timpul domniei lui Matei Basarab – ci se îndeplinea la dorinţa voievodului, participând atât domnitorul cu boierii, cât şi Doamna cu jupânesele ei.

Obiceiul spălării picioarelor se făcea în amintirea faptului că şi Iisus a spălat picioarele Apostolilor, ucenicii săi, şi s-a ţinut un timp la Curtea Domnească din Bucureşti mai strict decât în oricare altă ţară europeană din apus. El se desfăşura în curtea Palatului domnesc, dacă timpul o permitea, iar cel care o săvârşea era mitropolitul ţării, după rânduiala bisericii.

Mitropolitul începea prin a-şi alege preoţii care urmau să joace rolurile celor 12 apostoli. Înainte de a începe spălarea pe picioare a acestora, mitropolitul primea de la vistierie o fotă din cele bune, pe care o punea de jur împrejurul lui, ca un fel de şorţ, un burete şi un prosop. În apropiere se aşeza un vas din argint, dar şi ibrice de argint, ori din alt metal.

Unul dintre preoţi sau dintre diaconi citea din Evanghelia lui Ioan, în aşa fel încât toate acţiunile mitropolitului să corespundă versetelor din Biblie. După ce spăla rând pe rând picioarele ucenicilor, le ştergea cu prosopul.

La final, mitropolitul se îmbrăca în veşmintele arhiereşti pe care le scosese înainte de a începe ritualul şi făcea o serie de mătănii în faţa vasului cu apă, în care îşi înmuia degetele şi făcea cruce.

Vasul cu apă era apoi dus de către un preot la domnitor, care îşi făcea şi el cruce, atingând apa din vas. După terminarea spălării rituale a picioarelor, domnitorul mergea în odăile sale din palat, iar boierii plecau către conace. Era obiceiul să se dea celui ce ţinuse locul lui Iuda, adică apostolului care l-a vândut pe Iisus, zece lei şi un postav care costa 1 leu cotul (cotul era o unitate de măsură a textilelor).

Ostaşii străjii domneşti, îmbrăcaţi cu haine noi pe cheltuiala Curţii

În Joia cea Mare, domnitorul mai avea o sarcină de îndeplinit: el trebuia să-şi treacă în revistă straja domnească. Aceasta era alcătuită din mai multe steaguri (companii) de ostaşi, fiecare steag având vreo 50 de oameni cu căpetenia lor.

Mai erau şi două steaguri de vânători, alcătuite fiecare tot din 50 de oameni şi conduse de un vătaf de vânători, a cărui unică grijă era aceea a vânatului domnesc, scutit fiind, din acest motiv, de bir.

Şi mai erau şi Roşii, cam vreo sută de ostaşi, numiţi aşa datorită culorii hainelor cu care erau îmbrăcaţi. În total, garda număra în jur de 500 de oameni, dacă nu şi mai bine.

Cel care se ocupa de îmbrăcămintea ostaşilor era marele agă, care avea grijă şi ca fiecare dintre ei să aibă comănacul de pe cap însemnat cu o anumită „slovă” (ca să se ştie din ce steag se trage fiecare). Cămăraşul Curţii îi striga de pe o listă, iar ostaşii se prezentau pe rând, cu armele în mână.

Trecând prin faţa domnitorului, ei îşi descărcau cu zgomot puştile. Cel căruia nu-i lua arma foc era şters de pe listă, iar dacă era bătrân şi neputincios era iertat de slujbă, dându-i cămăraşul carte de la vodă să fie scutit şi de bir.

Primii treceau seimenii Curţii Domneşti, apoi vânătorii, după aceea seimenii hătmăniei şi dărăbanii. Toţi erau îmbrăcaţi în haine noi, făcute pe cheltuiala domniei.

Vineri dimineaţa, domnitorul şi boierii se duceau din nou la biserică, unde se slujeau doar ceasurile şi se asculta vecernia cu sărutarea Epitafului. Ceasurile din acea zi erau cântări scurte referitoare la patimile Mântuitorului.

O zi mai târziu, în Sâmbăta Mare, la ora şase seara, domnitorul mergea din nou la biserică, unde la canonul cel dintâi se împărţeau lumânări de ceară tuturor celor prezenţi. După slavoslavie se scotea Aerul, o bucată de pânză mare, brodată, cu scena punerii în mormânt a Mântuitorului.

Domnitorul şi mitropolitul mergeau împreună înaintea Aerului cu tot alaiul. Boierii veneau şi ei mai apoi. Ţinând în mâini lumânările aprinse, întreaga suită ieşea din biserică, apoi cobora pe scara cea mare, ajungând în curtea palatului, unde erau pregătite scaunele. Acolo, după obicei, se făcea şi sărutarea Aerului de către toţi cei de faţă.

Vinerea Mare şi Paştele la Curtea Regală

Potrivit ceremonialului Curţii Regale din România din 1882, în Vinerea Mare, regele însoţit de Casa sa civilă şi militară se îndrepta spre biserica Mitropoliei, pentru a asista la slujba ce se făcea cu acest prilej, la orele şapte şi jumătate.

La Mitropolie suita regală era deja aşteptată de miniştrii ţării, preşedinţii şi membrii Adunării legiuitoare – toţi câţi se aflau în Capitală, reprezentanţii Înaltei Curţi de Casaţie şi a celei de Conturi, mai marii Curţilor şi Tribunalelor, primarul capitalei alături de Consiliul municipal, înalţii funcţionari ai statului şi ofiţerii superiori din garnizoană.

Pentru toţi cei adunaţi exista şi o ţinută de mare doliu impusă de acest eveniment religios. Civilii veneau îmbrăcaţi în fracuri negre cu cravată şi mănuşi negre, iar ca decoraţii erau marile cruci fără cordon. Militarii erau îmbrăcaţi în ţinută oficială, iar decoraţiile erau la fel, cruci fără cordon.

În momentul când se scotea Sfântul Epitaf, ocolirea bisericii se realiza într-o ordine bine stabilită. Primii erau preoţii cu faclele, urma apoi prefectul Poliţiei Capitalei, adjutanţii regali, mareşalul Curţii Regale, apoi clerul oficiant cu Sfântul Epitaf. Veneau după aceea regele cu mitropolitul primat.

După ei alaiul se continua cu miniştrii, apoi cu preşedinţii şi membrii Adunării Legiuitoare, Înaltele Curţi de Casaţie şi Conturi, Curţile şi Tribunalele, primarul capitalei cu Consiliul său municipal, şi la urmă înalţii funcţionari ai statului şi ofiţerii superiori. Un adjutant regal secondat de doi ofiţeri de ordonanţă era însărcinat să supravegheze îndeaproape respectarea acestei ordini a procesiunii.

În sâmbăta Paştelui, la orele 12 din noapte, regele urmat de Casa sa civilă şi militară şi escortat de un escadron de cavalerie era prezent la Mitropolie pentru slujba de Înviere. La Mitropolie se aflau şi ceilalţi înalţi reprezentanţi ai ţării: miniştrii, înaltele corpuri ale statului, magistraţii şi funcţionarii superiori.

Ţinuta obligatorie pentru acest eveniment consta în frac, cravată şi mănuşi albe, precum şi „decoraţiuni în formă reglementară”. (Cermonialul Curţii Regale din România, Tipografia Curţii Regale, Bucureşti, 1882). Liturghia era slujită de mitropolitul primat, înconjurat de întregul cler.

În clipa în care Înalt Prea Sfinţia Sa exclama: „Cristos a înviat!”, acest fapt era anunţat Capitalei prin salve puternice trase cu cele 101 tunuri de pe Dealul Spirei.

Noaptea de Înviere la Curtea domnească

Marile noastre sărbători creştineşti se făceau la Curtea Domnească după felul celor împărăteşti de la Ţarigrad, şi cum Paştele era una din aceste sărbători, fastul era pe măsură. Domnitorii noştri au preluat toate obiceiurile, ceremoniile şi alaiurile împăraţilor bizantini.

În noaptea Învierii, domnitorul, îmbrăcat în căbăniţă, se ducea la biserica Curţii Domneşti, unde îl aşteptau mitropolitul ţării, arhiereii, egumenii tuturor mănăstirilor din Bucureşti şi toţi boierii. Căbăniţa era un veşmânt de mare preţ ce-l purta domnitorul doar la ceremoniile de maximă importanţă: la înscăunare, de Crăciun şi de Paşti.

După ce era citit în biserică Canonul Sâmbetei, Vodă împreună cu toţi cei de faţă se ducea la Divanul cel mare, unde se făcea cântarea sfintei Învieri. Divanul cel mare era sala unde se ţinea sfatul domnesc alcătuit din boierii de Divan, spre deosebire de Divanul cel mic, unde se înfăptuiau ceremoniile de mai mică importanţă.

Logofătul Curţii avea datoria să înzestreze pe domnitor, pe soţia acestuia şi pe copiii lor cu câte o cruce. Aceste cruci erau legate cu „năfrămi grele”, cu „sârmă cusute” ori cu „fir”, acolo unde crucea era ţinută cu mâna. Obiceiul purtării de cruci la astfel de eveniment de către membrii familiei domnitoare a pierit cu timpul, el devenind apanajul clericilor.

Ceremonia continua apoi în spaţiu deschis. Mitropolitul se închina, săruta crucea şi Evanghelia şi, întorcându-se către Vodă şi cei de faţă, binecuvânta întreaga adunare. Domnitorul mergea spre el sărutând la rândul său crucea şi Evanghelia, apoi săruta şi crucea pe care o avea mitropolitul în mână.

În acest timp se făceau deja auzite tunurile, însoţite şi de puştile pe care le folosea armata în cinstea ceremoniei Învierii. Muzica militară răsuna şi ea cu putere.

La finalul slujbei, domnitorul mergea în spătărie (sala tronului domnesc), iar ceilalţi intrau pe rând: primul venea mitropolitul, urmau arhiereii şi egumenii, apoi toţi boierii. Fiecare, atunci când intra, se închina înaintea domnitorului aflat pe tron şi lua loc pe scaunul lui.

Erau serviţi cu băutură, dulciuri şi cafea şi mergeau apoi în odăile Doamnei, unde, de asemenea, li se dădea cafea. Dacă nu se făcea masă mare, domnitorul se retrăgea în camerele sale, iar boierii plecau la casele lor. Dacă invitaţia la masă era pentru mai târziu, dregătorii şi înalţii prelaţi se întorceau la ora stabilită.

Iertarea osândiţilor

Francezul De la Croix, fost secretar al ambasadei franceze de la Ţarigrad în timpul domniei regelui Ludovic al IV-lea, a păstrat în cartea sa La Turquie cretienne sous la puissante protection de Luis le Grand, tipărită la Paris în 1695, descrierea unui Paşte la Curtea Domnească din Bucureşti.

Astfel, după desfăşurarea slujbei religioase urma ospăţul. Erau întinse trei mese; una, cea mai mică, era destinată domnitorului şi era pusă pe o ridicătură, sub un baldachin. De o parte şi de alta erau celelalte două mese, foarte întinse, pentru boieri şi pentru cler.

Boierii luau loc la masa din stânga domnitorului, iar clerul în frunte cu mitropolitul, în dreapta domnului. După ce mitropolitul binecuvânta bucatele, toată lumea începea să mănânce. Domnitorul, cu capul descoperit, se ridica în picioare, închinând un pahar cu vin pentru Doamna.

În timpul mesei el avea obiceiul să trimită farfurii cu mâncăruri alese celor la care ţinea. La sfârşitul mesei boierii se duceau, doi câte doi, în faţa mai marelui lor şi, în genunchi, cu capetele descoperite, închinau în sănătatea lui.După ce masa lua sfârşit domnitorul dădea poruncă să se aducă daruri boierilor săi, precum şi celorlalţi oaspeţi.

Era obiceiul ca de sărbătorile de Paşte domnitorul să ierte anumite pedepse date unor osândiţi sau să hotărască micşorarea altora. Astfel, în timpul mesei date în ziua de Înviere, mitropolitul spunea rugăciunea „Tatăl nostru…”, iar când ajungea la cererea:

„Şi ne iartă nouă greşalele noastre…” se oprea, iar logofătul Curţii Domneşti citea lista celor care urmau a fi iertaţi şi a celor cărora li se hotăra reducerea pedepsei. Acesta a fost un obicei care a rămas multă vreme la noi odată cu venirea Paştelui.

Mărturiile secretarului Anton Maria del Chiaro despre Curtea lui Brâncoveanu

Interesante relatări despre marea sărbătoare a Paştelui a făcut şi Anton Maria del Chiaro, care a tăit pe meleagurile noastre timp de câţiva ani, la începutul secolului al XVIII-lea, fiind în serviciul a trei domnitori români.

Evreu având numele de botez David, născut la Florenţa în 1669, a trecut mai târziu la catolicism, naşul său fiind un bogat şi influent gentilom florentin: Leone Battista del Chiaro, de la care „a împrumutat” şi numele. A studiat ştiinţele umaniste şi limba latină, apoi a frecventat cursurile de anatomie şi de medicină.

Ajuns la Bucureşti la începutul lunii mai 1710, la Curtea domnitorului Constantin Brâncoveanu, Anton Maria del Chiaro a devenit secretar al acestuia, fiind şi profesor de latină şi italiană pentru doi dintre fiii lui Brâncoveanu.

Dată fiind apropierea sa de Curte, del Chiaro oferă o foarte interesantă descriere a ospăţului oferit de domnitor, cu ocazia sărbătorilor de Paşte, marilor săi dregători, ospăţ imitat de Doamnă, care-şi avea şi ea invitate jupâniţele, adică soţiile dregătorilor invitaţi de domnitor.

La începutul ospăţului domnesc, se închina pentru Dumnezeu, pentru sultan, pentru domnitor, iar patriarhul închina în sănătatea boierilor. Vinul era adus din belşug la masă, turnat fără încetare în pahare; atât vin autohton, după cum ne informează del Chiaro, dar şi vin făcut în Apus.

Florentinul laudă şi bucatele aduse la masă, deosebit de bogate şi variate, unele dintre ele după moda nemţească, franţuzească şi italienească.

Este amintit şi vechiul obicei ca la petrecerile domneşti să nu se ridice farfuriile de la masă; astfel încât atunci când se schimbau felurile de mâncare, ele erau aşezate una peste alta, ajungându-se la situaţia în care maldărul de vase din faţa fiecăruia să împiedice privirile a se mai întâlni, chiar dacă mesenii se ridicau în picioare cu prilejul închinărilor.

Del Chiaro face însă o precizare importantă: la curtea lui Brâncoveanu, obiceiul fusese abandonat.

Secretarul aminteşte şi darurile foarte scumpe oferite de domnitor boierilor şi slujbaşilor săi. Străinilor aflaţi în slujba domnitorului, cum era şi cazul lui del Chiaro, li se dădeau câţiva coţi de postav şi de atlas pentru îmbrăcăminte şi o sumă de bani care varia între 25 şi 60 de reali (galbeni).

În timpul domniei lui Ştefan Cantacuzino, chiar acesta cu mâna lui împărţea darurile cu 10-12 zile înainte, pentru ca fiecare să poată să-şi facă la timp, pentru Paşte, haine noi.

În plus, Doamna trimitea profesorilor fiilor ei câte o cămaşă de noapte lungă, cusută cu flori albe de mătase, o pereche de nădragi cu un brâu frumos împodobit cu flori sau arabescuri în diferite culori, dar şi o basma de modă turcească lucrată cu flori de aur ori mătase.

Soţia domnitorului Brâncoveanu, Doamna Maria, obişnuia să pună în basma aur, mai mult ori mai puţin, în funcţie de cât de merituoasă era persoana respectivă. În afară de darurile primite de la familia domnitoare, secretarii care mergeau pe la soţiile marilor boieri pentru a le face urări primeau şi de aici câte o basma, dar şi două ouă încondeiate cu mare măiestrie.

Glumele domnitorului din a doua zi de Paşte

Obiceiul era ca şi la a doua Înviere, din chiar ziua de Paşti, domnitorul împreună cu boierii să fie prezenţi, fiind din nou sărutate crucea şi Evanghelia. Tunurile şi puştile se puneau din nou în funcţiune; şi nu lipsea nici trataţia cu cafea şi tot soiul de dulceţuri, după ieşirea de la biserică. Toţi luau apoi drumul caselor lor.

A doua zi, lunea, domnitorul – conform unui vechi obicei, pentru a glumi cu boierii săi – nu le spunea acestora când trebuie să fie la biserică. Se ducea singur şi, cum constata lipsa vreunui boier, trimitea un slujbaş să-i ia acestuia un cal din grajd şi să-l ducă în grajdul lui.

Când domnitorul ieşea din biserică, boierii trebuiau să pună de la poarta bisericii până la uşa spătăriei „năfrămile lor”, iar în spătărie, covoare. Tuturor celor de la Curte li le dădea în această zi tot felul de daruri de la vistierie, care erau consemnate în catastiful domnesc.

A treia zi veneau la Curtea Domnească toţi egumenii de la mănăstirile de la Bucureşti şi închinau domnitorului un miel gras plocon. În a patra zi, domnitorul împreună cu boierii mergeau la Colentina, unde dregătorii săi urmau să se întreacă la jocul halcalei şi cel al geridului (nume ale unui joc turcesc, în care călăreţii aruncau, din galop, un băţ în formă de suliţă spre o ţintă, care, în cazul de faţă, era un cerc de fier – halcaua).

Ajuns la Colentina, domnitorul îşi lua locul obişnuit în cortul ce-i fusese anume pregătit, iar boierii stăteau şi ei pe jilţurile lor. Vodă era cel care hotăra care anume dintre boieri trebuia să încalece pe caii domneşti şi să arunce cu suliţele în halcaua pregătită dinainte.

Care boier se dovedea dibaci şi lua halcaua din repeziciunea calului se ducea cu ea la domnitor, i se închina, îi săruta mâna şi poala hainei sale domneşti – obicei turcesc care a dăinuit mult timp la noi în ţară.

Paştele oamenilor obişnuiţi

Duminica Floriilor deschidea săptămâna pregătirilor de Paşte şi pentru bucureşteanul de rând. Astfel, pe lângă munca în gospodărie, o obligaţie morală era mersul la biserică.

Călătorii străini arătau că românii erau cucernici şi nelipsiţi de la slujbele bisericeşti.

În ziua de marţi din Săptămâna Mare trebuia să se lucreze puţin, iar miercuri aproape deloc. În Joia Mare se mergea la spovedanie.

La cele 12 Evanghelii fetele aduceau un şiret de ibrişin, făcând câte un nod după fiecare Evanghelie, această practică fiind considerată leac pentru boli. Joia Mare era numită şi Joimăriţa.

Aceasta, la origine zână a morţii, avea grijă să nu le găsească pe femei cu treaba neterminată. Joimăriţa „era o zână care dădea fetelor o impulsie la lucru torsului în joia mare seara, spre a nu le apuca Paştele cu caierele netoarse”. (Lt.-col. Dimitrie Pappasoglu, Istoria fondării oraşului Bucureşti).

Mai circula însă şi următoarea poveste: „se stârnise vorba cu joimăriţa ca să stea copiii acasă în paza servitorilor, să nu se ia după părinţii lor la denia celor 12 evanghelii, în Joia mare, căci adesea s-a întâmplat de au adormit copii prin biserică. (Istoria fondării oraşului Bucureşti).

În această zi, morţii se pregătesc să vină pe pământ şi trebuie primiţi cum se cuvine: cu foc din vreascuri, cu vin şi cu pâine. Pe morminte se aprind lumânări, se varsă apă şi se pun aşchii de lemn aprinse. Este şi o zi în care se fac vrăji.

Unii spun că acum înfloresc urzicile şi, deci, nu mai sunt bune de mâncat. În Joia Mare femeile vopsesc ouăle, mai mult roşii.

Călătorul turc Evlia Celebi, ajuns în Bucureşti la jumătatea secolului al XVII-lea, a consemnat în opera sa Seyahatname (Carte de călătorii) – care avea zece volume depăşind 10.000 de pagini – şi îndeletnicirile românilor în această perioadă.

Despre locuitorii din Bucureşti, el constata că au „datini eretice” – au sărbătoarea ouălor roşii, Kizil Yumurta, adică Paştele, aşa cum au şi grecii. Sunt amintite în cartea lui Celebi şi româncele cu stare, care încondeiau ouăle cu aur şi culori şi ornamentau coliva cu „chenare întortocheate, sucite şi încolăcite”

Legendele privind ouăle roşii sunt multe. Una dintre ele povesteşte despre o femeie care purta un coş plin de ouă; aflând de Învierea lui Iisus, ea zice că va crede vestea învierii doar atunci când i se vor înroşi ouăle din coş; şi ouăle s-au înroşit...

În altă legendă, Fecioara Maria (în alta, Maria Magdalena) a pus sub crucea lui Iisus un coş cu ouă, vrând a-i îmbuna pe soldaţi, iar sângele Mântuitorului s-a scurs pe ele, înroşindu-le.

În Vinerea Mare toată lumea mergea să aprindă câte o lumânare (candelă) la cimitir şi să ia agheasmă de la una dintre bisericile cu hramul Izvorul Tămăduirii: Fântâna lui Mavrogheni, în Izvor, sau în Dudeşti.

Vinerea se ţine post negru toată ziua; pe cel ce face asta nu-l mai doare capul. Nici nu se munceşte în această zi, doar se face baie. Doar se frământă şi se coace pasca pentru Paşte. Sâmbăta, oamenii se găteau cu noile haine şi plecau la slujba de Înviere, unde ascultau cu pioşenie oficierea divină, pornind spre case abia spre dimineaţă.

Bibliografie selectivă:

***Călători străini despre Ţările Române, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1976

***Ceremonialul Curţii Regale din România, Tipografia Curţii regale, Bucureşti, 1882

Dan Simonescu, Literatura românească de ceremonial, Condica lui Gheorgachi, 1762, Bucureşti, Fundaţia regelui Carol I, 1939

Irina Nicolau, Ghidul sărbătorilor româneşti, Editura Humanitas, Bucureşti, 2001

Lt. Colonel Dimitrie Pappasoglu, Istoria fondărei oraşului Bucureşti, Bucureşti, 2000

sursa HISTORIA.RO

cybershamans (karmapolice) / CC BY-NC-ND 3.0
Share/Bookmark

Ufo Ovnis y Extraterrestres en piedras supuetamente milenarias en Mexico...



Share/Bookmark

Friday, April 13, 2012

Horrible Histories - Boudicca

Mystery of the Crystal Skulls Full Video


One of archaeology's most compelling mysteries is that of the 13 crystal skulls. The crystal skulls have been some of the most powerful mystical symbols in human history. Several "perfect" crystal skulls have been found in parts of Mexico and Central and South America. Together, they form a mystery as enigmatic as the Great Pyramids and Stonehenge.

cybershamans (karmapolice) / CC BY-NC-ND 3.0
Share/Bookmark

The secrets hidden in the pyramids of Egypt (Harun Yahya)



cybershamans (karmapolice) / CC BY-NC-ND 3.0
Share/Bookmark

Thursday, April 12, 2012

The Rock cut Caves of Maharashtra, Ellora and Ajanta, India (HD)



cybershamans (karmapolice) / CC BY-NC-ND 3.0
Share/Bookmark

Ushpizin (אושפיזין) now with english subs


ONE OF MY FAV MOVIES, LOVERS OF RABBI NACHMAN ENJOY!
cybershamans (karmapolice) / CC BY-NC-ND 3.0
Share/Bookmark

Celții primitivi -ANCIENT CELTS ENGLISH DOCUMENTARY


HERE

Filmul documentar „Celții primitivi” face parte dintr-o serie de filme narate de Terry Jones, care prezintă istoria Romei Antice din perspectiva barbarilor. O combinaţie rară de cercetări istorice şi charisma şi umorul lui Terry Jones fac din acest documentar un film esenţial pentru pasionaţii de istorie.

„The primitive Celts” (Celții cei primitivi) este primul episod al seriei. Cei mai mulți dintre noi cred că societatea celtă a fost primitivă și necivilizată, iar Terry Jones vrea să ne arate că nu e deloc așa.

Celții nu au fost niște primitivi, dimpotrivă, erau o societate avansată, care depășea Roma în unele privințe. De exemplu, multe din drumurile din acest ținut, despre care se spunea că au fost construite de romani au fost construite chiar de către celți.

Ce i-a atras pe romani spre aceste teritorii a fost faptul că erau foarte bogate. Astfel, generalul roman Iulius Cezar a pornit într-o misiune de cucerire a celților cu o armată profesională, în fața căreia acest popor n-a avut nici o șansă. Și cum istoria e scrisă de învingători…

Vizionare online film documentar subtitrat Celții primitivi


cybershamans (karmapolice) / CC BY-NC-ND 3.0
Share/Bookmark

Kami Liddle & Zoe Jakes perform at The Massive Spectacular! 2011



cybershamans (karmapolice) / CC BY-NC-ND 3.0
Share/Bookmark

Wine & Alchemy ~ "Adir Hu" ~ with gypsy-inspired dance ~ Bay Area Ren Fe...



cybershamans (karmapolice) / CC BY-NC-ND 3.0
Share/Bookmark

FOR THE LAST DAYS OF PESACH - Adir Hu


Mighty is God

May he build His house soon

Speedily, speedily, in our days

Oh God, build! Build Your house soon!

Chosen is God, Great is God, Outstanding is God

May he build...

Glorious is God, Ancient is God, Worthy is God, Kind is God

May he build...

Pure is God, Unique is God, Mighty is God, Learned about is God, Kingly is God, Awesome is God, Strong is God, Powerful is God, Redeeming is God, Righteous is God

May he build...

Holy is God, Merciful is God, Almighty is God, Firm is God,

May he build...


cybershamans (karmapolice) / CC BY-NC-ND 3.0
Share/Bookmark

Sweet Wishes



Share

The Legend of the Surami Fortress (1984)

fi

Share/Bookmark

Eyes of a Child ~ MORNING COFFEE

SALVATI VACCINURILE ROMANESTI!

Rămânem fără vaccinuri româneşti! Celebrul Institut Cantacuzino, unde se fabricau Polidinul, Cantastimul, vaccinurile pentru copii, dar şi antigripalul, este pe cale să se închidă. În aceste condiţii, vom fi la mâna firmelor străine.

  • În laboratoarele  institutului  se testau sute  de virusuri
  • Clădirea institutului se află în centrul Capitalei / foto: Vlad Chirea

În 1961, Institutul Cantacuzino fabrica 174 de produse biologice, seruri şi vaccinuri, inclusiv celebrul Polidin. În ultimii ani, rând pe rând, vaccinurile de la Cantacuzino au dispărut: cel de febră tifoidă, cel de dizenterie, cel de poliomielită, apoi Cantastimul şi Polidinul. Iar acum, a ajuns să nu mai fabrice... nimic.

Informaţia că singurul producător de vaccinuri din România se află în faliment şi, mai rău decât atât, este pe cale să se închidă a fost furnizată în urmă cu două zile de angajaţii unităţii.

Aceştia îl acuză chiar pe directorul Radu Dorel Lucian că nu a mai semnat de ceva vreme nici un act de colaborare cu terţi, pierzându-se astfel clienţi importanţi. În aceste condiţii, angajaţii Institutului Cantacuzino îi cer ajutorul ministrului sănătăţii, pentru salvarea singurului producător de vaccinuri din România.

Încă din 2010, responsabilii din Ministerul Sănătăţii ştiu de problemele de la Cantacuzino, pentru că mai multe linii de fabricaţie au fost închise şi, rând pe rând, vaccinurile autohtone au dispărute.

Ministerul a început să cumpere tot mai des seruri de imunizare din străinătate. Nici actualul ministru, Ladislau Ritli, nici cel de dinainte, Attila Cseke, nu au fost în stare să realizeze programe de salvare a Institutului Cantacuzino.

Se pare că este mai comod să dai bani pentru aducerea unor vaccinuri de afară decât să le produci chiar în ţara ta.

Ritli caută soluţii salvatoare

Ladislau Ritli

Ministrul sănătăţii, Ladislau Ritli (foto), i-a chemat marţi la discuţii pe liderii sindicatului TESA-IC. După ce şi-au spus nemulţumirile, aceştia au fost asiguraţi de către demnitar că se vor căuta soluţii salvatoare pentru Institutul Cantacuzino.

Rămâne însă de văzut cum vor rezolva mai-marii ministerului problemele grave existente în unitate şi ce măsuri vor lua împotriva Radu Dorel Lucian este actualul director al Institutului Cantacuzinodirectorului Radu Dorel Lucian.

El e acuzat că «a îngropat» institutul

Radu Dorel Lucian este actualul director al Institutului Cantacuzino din septembrie 2011. În perioada 2005- 2009, acesta a mai deţinut funcţia de director al aceleiaşi unităţi, însă spre sfârşitul mandatului a fost demis pentru management defectuos.

Angajaţii susţin că, de la începutul anului, şeful de la Cantacuzino are un comportament foarte ciudat. “Nu ştim ce s-a întâmplat cu el. Stă închis în biroul său.

Însă cel mai rău este că nu mai semnează actele pentru achiziţiile necesare institutului şi nici pe cele pentru participarea la licitaţii, ocazie cu care s-au ratat nişte licitaţii pe care le puteam câştiga foarte uşor... şi vorbim aici de nişte miliarde de lei”, ne-a declarat îngrijorat liderul organizaţiei TESA-IC, Dumitru Viezureanu.

Până la închiderea ediţiei, Radu Dorel Lucian nu a putut fi contactat pentru aşi exprima punctul de vedere.

Polidinul, un ser miraculos

Producţia vestitului Polidin, un ser imuno-stimulator, a fost oprită. Aproape şaizeci de ani, Polidinul a fost printre cele mai folosite vaccinuri, la noi în ţară. După ce, în 2009, fabrica de la Iaşi, care aparţinea Institutului Cantacuzino, a rămas fără autorizaţie de funcţionare, nici un factor de decizie nu a încercat să facă ceva pentru acest ser miraculos. Doctorii trag semnalul de alarmă: nu există nici un medicament la fel de bun ca Polidinul în bolile infecţioase.

Vaccinul BGC pentru bebeluşi, adus din străinătate

În 2010, la Institutul Cantacuzino s-a oprit producţia la vaccinul împotriva tuberculozei. Atunci, ministerul a importat un milion de doze în valoare de 100.000 de euro, cu care au fost imunizaţi bebeluşii.

Vaccinul pentru bebeluşi BCG (vaccin antituberculos) li se face obligatoriu tuturor nou-născuţilor, la noi în ţară, fiind inclus în programul naţional de vaccinări.

În primăvara anului 2010, pentru că institutul nu a obţinut reautorizarea liniei de producţie a vaccinului antituberculoză (BCG), managerul unităţii a fost demis de ministrul sănătăţii din acea perioadă.

Antigripalul românesc dispare

În ultima perioadă, vaccinurile antigripale sezoniere au reprezentat salvarea financiară a institutului. De la controversatul vaccin împotriva gripei porcine însă şi până la linia de fabricaţie a acestui ser au tot fost probleme.

Angajaţii susţin că nu mai au materiale şi din această cauză nu vor mai putea identifica diverse virusuri care vor fi trimise în străinătate. În aceste condiţii, în programele de vaccinare sezonieră, ministerul va aduce seruri de peste hotare.

Cantastimul, inventat de unchiul Mălinei Olinescu

Cantastimul a apărut în 1984, în urma unor cercetări complexe ale specialiştilor de la Institutul Cantacuzino.

Angajaţii de aici susţin că acest produs, foarte eficient împotriva cancerului, s-a născut dintr-o poveste de iubire: unul dintre cercetători a vrut să-şi salveze soţia atacată de teribila boală.

Cantastimul, care este practic un Polidin îmbunătăţit, stimulează sistemul imunitar şi este eficient în lupta împotriva cancerului.

Este un extract purificat dintr-o bacterie numită pseudomonas aeruginosa, care, în mod straniu, este deosebit de periculoasă pentru om.

Una dintre tulpinile acestei bacterii, pseudomonas malei, este chiar armă bacteriologică înscrisă pe lista bioterorismului.

Primii specialişti de la Cantacuzino care au lucrat la acest produs au fost regretaţii Arthur Marx şi Andrei Olinescu, fratele Doinei Spătaru Olinescu şi unchiul Mălinei Olinescu, cântăreaţa care s-a sinucis anul trecut.

O legendă care circulă în lumea medicală spune că acest produs farmaceutic s-a născut dintr-o poveste de iubire. Soţia doctorului Olinescu s-a îmbolnăvit de cancer la sân. Acesta, care lucra deja la proiectul “Cantastim”, a grăbit cercetările şi a obţinut medicamentul. Aşa a reuşit să-şi salveze soţia, care a mai trăit 25 de ani după ce a făcut tratamentul cu Cantastim.

Produsul se găsea doar la farmacia Institutului Cantacuzino, din cauză că modul de preparare este sofisticat. Bacteriile care poartă substanţa activă sunt crescute în laboratoarele institutului.

Pentru a obţine câteva miligrame de Cantastim trebuie prelucrat un kilogram de bacterii, ceea ce este foarte mult. De aceea, procesul tehnologic pentru o doză, adică cinci fiole, poate dura şi trei luni. (Sorin Golea)

Băsescu se imuniza anual

Preşedintele Traian Băsescu (foto) declara, în 2010, că îşi face anual injecţii cu Cantastim pentru a se imuniza. Ultima dată, şeful statului a apelat la acest ser la sfârşitul anului 2009. La puţin timp după aceea, la linia de fabricaţie a vaccinului au fost depistate nereguli, iar producţia miraculosului ser a fost întreruptă.

cybershamans (karmapolice) / CC BY-NC-ND 3.0
Share/Bookmark

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Share

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites