Saturday, February 19, 2011

Buckethead - Soothsayer



Share/Bookmark

Big Fat Gypsy Weddings 2011 Episode 1



Share/Bookmark

Pâine franţuzească contaminată cu LSD în cadrul unui experiment al CIA

Share/Bookmark


Misterul de peste 50 de ani care pluteşte asupra „pâinii blestemate” din Pont-Saint-Espirit, ce a lăsat locuitorii pradă halucinaţiilor de tot felul, a fost în sfârşit elucidat. Un jurnalist de investigaţie a descoperit că Statele Unite au contaminat în mod voit respectiva pâine cu LSD, ca parte a unui experiment CIA.

În 1951, un sat pitoresc şi liniştit din sudul Franţei a fost lovit dintr-o dată, în mod misterios, de o nebunie în masă şi de halucinaţii bizare. Cel puţin cinci oameni şi-au pierdut viaţa, câteva zeci au fost internaţi în aziluri şi alte câteva sute au fost grav afectaţi. Pentru zeci de ani s-a presupus că pâinea locală a fost din greşeală şi din nebăgare de seamă otrăvită cu un mucegai psihedelic. În prezent un jurnalist american de investigaţie a dezvăluit existenţa unor dovezi care sugerează că CIA a contaminat hrana locală cu un drog halucinogen (LSD), ca parte a unui experiment de control mental care a fost desfăşurat pe perioada Războiului Rece.

Misterul „pâinii blestemate” încă îi mai bântuie pe localnicii din Pont-Saint-Espirit, Provincia Gard, din sud-estul Franţei
Pe 16 august 1951, locuitorii au fost dintr-o dată loviţi de halucinaţiile înfricoşătoare ale unor bestii înfricoşătoare şi ale focului. Un om a încercat să se înece ţipând că buricul său este mâncat de şerpi. Un copil de 11 ani a încercat să-şi stranguleze bunica. Alt om a spus: „Sunt un avion”, înainte de a se arunca de la fereastra etajului al doilea şi de a-şi rupe ambele picioare. Apoi, el s-a ridicat şi a mai mers şchiopătând încă aproximativ 50 de metri. Altul şi-a văzut inima ieşindu-i prin picior şi l-a implorat pe doctor să i-o pună înapoi. Mulţi dintre săteni au fost duşi la azilul local în cămăşi de forţă.

Ziarele din acea perioadă au scris: „Cei infectaţi au căzut pradă delirului: se zvârcolesc cu sălbăticie în paturile lor, ţipă că le înfloresc flori roşii din corp şi capul li se transformă în plumb topit...” Pe atunci s-a presupus că cel mai cunoscut brutar local a contaminat fără să-şi dea seama făina cu ergot, un mucegai halucinogen care infectează boabele de grâu. Altă teorie susţinea că pâinea a fost otrăvită cu mercur organic.

Oricum, H.P. Albarelli Jr., un jurnalist de investigaţie a pretins că totul s-a datorat unui experiment sub acoperire condus de CIA şi de Divizia de Operaţiuni Speciale top-secret a Armatei SUA (SOD) la Fort Detrick, Maryland. Cercetătorii care au emis ambele explicaţii posibile, scria Albarelli, au lucrat pentru Swiss-based Sandoz Pharmaceutical Company, care aproviziona în secret atât Armata SUA, cât şi CIA cu LSD.

Domnul Albarelli a venit cu documente CIA în timp ce investiga sinuciderea suspectă a lui Frank Olson, un biochimist care lucra pentru SOD şi care a căzut de la fereastra etajului al treisprezecelea al clădirii unde lucra, la doi ani după incidentul „pâinii blestemate”. O notă transcrie conversaţia dintre agentul CIA şi oficialul Sandoz care menţiona „secretul de la Pont-Saint-Espirit” şi explica faptul că nu a fost „nicidecum” cauzat de mucegai, ci de dietilamidă, D-ul din LSD.

Când îşi compunea cartea „O greşeală teribilă. Omorârea lui Frank Olson şi experimentele secrete ale CIA din timpul Războiului Rece”, Albarelli a vorbit cu foştii colegi ai domnului Olson, iar doi dintre ei i-au spus că incidentul de la Pont-Saint-Espirit a fost parte a unui experiment de control mental condus de CIA şi de Armata Statelor Unite. După războiul din Coreea, americanii au iniţiat un program vast de cercetare a manipulării mentale pe prizonieri şi pe trupele inamice. Cercetătorii de la Fort Dietrich i-au spus că agenţii au pulverizat LSD în aer şi au contaminat produsele alimentare locale.

Domnul Albarelli a spus că dovada-bombă a fost un document trimis de Casa Albă membrilor Comisiei Rockefeller, formată în 1975 pentru a investiga abuzurile CIA. Documentul conţinea numele unui număr de naţionalişti francezi care au fost racolaţi în secret de CIA şi făcea referire directă la incidentul de la Pont-Saint-Espirit în cadrul căruia a fost testat LSD-ul ca armă ofensivă. Domnul Albarelli mai susţinea, de asemenea, că Armata Statelor Unite şi-a drogat mai mult de 5700 de angajaţi, fără voia lor, între 1953 şi 1955.

Niciuna din aceste surse nu indică dacă Serviciile Secrete Franceze erau la curent cu desfăşurarea operaţiunii secrete. Conform presei americane, şefii Serviciilor Secrete Franceze au cerut ca CIA să dea explicaţii ca urmare a descoperirilor aduse la lumină în carte. Serviciile Secrete Franceze însă au negat aceasta.

Localnicii din Pont-Saint-Espirit încă mai vor să ştie de ce au fost loviţi de asemenea scene apocaliptice. „La acel moment populaţia a propus teoria desfăşurării unui experiment menit să controleze revoltele populare.” spune Charles Granjoh, 71 de ani. „Era cât pe ce să dau ortul popii” a declarat acesta pentru săptămânalul francez „Les Inrockuptibles”, „Aş vrea să ştiu de ce.”

sursa yogaesoteric,net

Almas gemelas - OMRAAM MIKHAËL AÏVANHOV



Share/Bookmark

Raport secret CIA: Război în România!

Share/Bookmark


CIA PREVEDE REVOLTA ARMATEI ROMÂNE
Scăderea pensiilor militarilor poate duce la revolta întregii armate române.


Sindicatul militarilor în rezervă şi disponibilizaţi cheamă la revoltă


Situaţia poporului român este dramatică, la limita supravieţuirii. Orice scânteie poate să aprindă incendiul, oriunde. Depinde de unde vine scânteia. Când armata cheamă trimiterea clasei politice la puşcărie revoluţia este la doi paşi.
Militarii cheamă direct la solidaritate în vederea unei noi revoluţii şi pedepsirea Preşedintelui Băsescu şi a clicii de la putere.


Ofiţerii disponibilizaţi reprezintă un pericol terminal şi pot pune baza unei revolte a întregii armate române. Încă din anii din ‘90, în numele modernizării Armatei, cerută de alinierea la exigenţele armatelor statelor NATO, au fost desfiinţate mari unităţi, unităţi militare tradiţionale, categorii întregi de forţe ale armatei. Zeci de mii de ofiţeri şi subofiţeri au fost disponibilizaţi.

În paralel, prin decizii de natură „economică”, a fost trecută la fier vechi o industrie militară ca urmare au fost condamnate la foame alte mii, zeci de mii de specialişti de înaltă clasă împreună cu familiile lor. În 1989 armata avea 235.000 de militari activi. Generali, ofiţeri, subofiţeri şi militari în termen. În 2007 ajunsese la circa 75.000 militari, iar pentru 2015 numărul acestora se va diminua la 65.000. Au dispărut, deci, 170.000 de oameni, inclusiv ca urmare a profesionalizării armatei.


- în anul 1998: 36.500 ofiţeri;
- la 31.12.2003: 14.252 ofiţeri;
- la 31.12.2009: 11.250 ofiţeri;


Nicio altă instituţie fundamentală a statului nu a mai cunoscut o asemenea dramatică transformare în anii de după revoluţie!

CIA: 80.000 DE REZERVIŞTI SUNT O FORŢĂ EXTRAORDINARĂ CARE POATE SCHIMBA ECHILIBRUL POLITIC DIN ROMÂNIA. PREZENŢA ACESTORA ALĂTURI DE POLITIŞTI ÎN MIJLOCUL MASEI DE DEMONSTRANŢI VA DUCE LA CĂDEREA REGIMULUI ACTUAL, CARE NU MAI ARE LEGITIMITATE SAU SPRIJIN POPULAR. SINGURA PROGNOZĂ SAU SCENARIU PENTRU ROMÂNIA ESTE O REVOLTA POPULARĂ.


Tensiunea în armata română este un grav motiv de îngrijorare pentru cancelarile vestice. O revoltă în Balcani ar fi o lovitură pentru NATO. Nu demult peste capul Departamentului de stat Preşedintele Obama a semnat un ordin secret către CIA numit Stabilizarea României care trebue citit invers.


Politica de dezbinare a lui Băsescu în loc să atenueze tensiunile în zona militară le accentuează. Prezenţa militarilor în uniformă chiar în rezervă în mijlocul unor largi manifestaţii ale populaţiei profund nemulţumite va pune pecetea finală pentru acest regim.
Folosesc acest prilej pentru a vă pune o întrebare care mă frământă de multă vreme. Există vreo întelegere secretă între mogulul cel bun Voiculescu şi mogulul cel rău Băsescu?


Mafia armamentului Băsescu


Cea mai puternică mafie din Romania este cea a armamentului. Ea are ca bază contrabanda de arme desfaşurată în jurul lumii. Pe langă aceasta sunt comisioane fabuloase obţinute prin contracte militare. În vârful acestei mafii extrem de puternice se găseşte Traian Băsescu. Fiecare export de arme conform legislaţiei poartă semnătura comandantului suprem.

Această mafie având la dispoziţie sume enorme a cumpărat întreaga structură a democraţtiei Româneşti. Justiţia, serviciile secrete, armata, parlamentul sunt în mâna mafiei armelor care acţionează nestingherit. Despre această mafie nu se aude mai nimic şi toate eforturile mele făcute în calitate de jurnalist de investigaţie specializat în terorism şi transport ilegal de arme se lovesc de zidul implacabil al tăcerii.

În lume au existat trei imperii globale de armament conduse de 3 negustori ai morţii : BOUT, KASSAR ŞI BĂSESCU. Primii doi au transportat în jurul lumii armele produse de fabricile de armament ale statului român. Kassar a fost extrădat şi a luat 20 de ani, Bout a fost extrădat de curând din Thailanda şi în curând va avea loc procesul lui la New York.


Antena 3 nu scoate niciun piuit despre faptul că Băsescu este citat ca martor principal (şi în curând acuzat) în acest proces. Punctul principal al acuzării reprezintă rachetele sol aer pe care Bout a încercat să le procure pentru a le trimite teroriştilor columbieni FARC. Toate aceste rachete sunt de provenienţă românească. Absolut toate capetele de acuzare în acest proces îl leagă pe Basescu de transportul de armament şi terorismul internaţional.

Flota aeriană a ucrainianului Bout (6o de avioane şi helicoptere) are ca bază cadoul făcut de Băsescu. Lumea vorbeşte de vânzarea flotei comerciale, dar nu se scoate nicio vorbuliţă despre vânzarea flotei aeriene de către Băsescu pe un preţ de nimic. Un Tupolev la preţul unui jeep sau unui apartament...

Sursa: News.ro Ştiri pe Blog

Homam

Infinite Love David Icke-music by Silverkinetic-more music avail on Itun...



Share/Bookmark

Omraam Mikhael Aivanhov - Un Maestru Spiritual Autentic (cititi cartile ...



Share

99 FRANCS

Friday, February 18, 2011

UE - noul Soviet - Lectura de Vladimir Bukovsky



Share/Bookmark

6 Reasons Why You Should Date a Fat Girl

Share/Bookmark

I get shit on quite a bit by female readers (usually via email) calling me a sexist pig and what not for the “fat chick” and “dirty whore” jokes I make. While they are mostly right, I need to point out that I love chubby girls. Yes you, chick who said I show nothing but “plastic bitches” on this site, I’m talking to you.

The reason “men’s entertainment” sites don’t show hefty women anymore, is because they aren’t in demand. Supply and demand. This site is 72% men, and in almost 3 years I’ve only had a handful of people make comments about liking ‘the chubbies.’ RM readers demand hot sluts with big tits, and I supply them.

Today however, I’m going to make my case for the larger ladies. Yes you in the back row who can finish a Porterhouse steak, and clear a motherfucking swimming pool when you cannon ball, I got your back (or a fraction of it at least lol).

Not Afraid To Eat


It’s boring when you sit down at a nice restaurant and your date orders a garden salad. Yea it’s cheaper, but if we weren’t ready to pay for a Filet Mignon, we wouldn’t have asked to take you out. A big girl is likely to clean her plate (and yours) and have enough room for dessert. Eating alone is no fun.

Less Likely To Be Conceited


Super hot girls who get hit on constantly, are stuck up beyond belief. Comments like “Hey I like your hair today” get laughed at and grazed over. They’ve also got entire cell phone full of guys who want to bang them. That means, even if you do end up dating her, she’s liable to be getting drilled by 2 or 3 other fleshrockets at the same time.

Will Give You A BJ That You Won’t Ever Forget


Every single guy who read this and experienced it is smiling right now. I asked my dad a few years ago “Hey dad, why do fat girls give better head?” This is when he told me that they will work a lot harder to keep their man. A model can get whoever she wants, so why perfect the art? My dad is smart, so we’re going to use this as an acceptable answer.

More Durable


Do you ever like to wrestle around with your girl? Maybe throw her in an armbar or choke hold while you’re watching a UFC event on TV? Damn right you do, it’s fun. Kinda like body slamming a little brother into the couch cushions when your parents weren’t looking. Anyway, I have found that girls with a little bit of weight on them, can dish it out and take it to. Sure they might be out of breath after 30 seconds of grappling, but at least they won’t cry about you messing up their hair.

Will Keep You In Shape

I don’t even know how to explain this next part without getting graphic. You know how when you go down on a girl, sometimes you put your hands under her butt cheeks to lift her towards you? Well, try doing that with a girl who weighs over a buck ninety. It’s hard. And if you look at your biceps while doing so, you’ll see that they’re getting all pumped up. Are we on the same page yet? A meal and a workout all in one.

Warmer When It’s Cold Out

It’s the winter time right now, and winter sucks balls. Nights are long, unpleasant and nippy. You can remedy this with a girl that has a few rolls. Let’s say your arm is cold: Simply snuggle up behind her (spooning style) and slip your arm in between her chub folds. Instant body heat.

Conclusion: Haters gonna hate, but I’m not one of them, and you shouldn’t be either. I am also a firm believer in “Don’t knock it till ya try it.” So gentlemen, next time you feel like shunning a girl at the bar because she weighs more than you will ever be able to benchpress, think back to this article and keep an open mind.

source regretfulmorning


CIND TE TRADEAZA CEL MAI BUN PRIETEN


Share/Bookmark

Eight Verses of Thought Transformation



Audio: download mp3 (2 minutes)

The following prayer was recorded by the Sravasti Abbey Sangha in April 2010 and is included here in high-quality mp3 format.


Namo Shakyamuni Buddha (3x)


With the thought of attaining enlightenment
For the welfare of all beings,
Who are more precious than a wish-fulfilling jewel,
I will constantly practice holding them dear.


Whenever I am with others
I will practice seeing myself as the lowest of all,
And from the very depth of my heart
I will respectfully hold others as supreme.


In all actions I will examine my mind
And the moment a disturbing attitude arises,
Endangering myself and others,
I will firmly confront and avert it.


Whenever I meet a person of bad nature
Who is overwhelmed by negative energy and intense suffering,
I will hold such a rare one dear,
As if I had found a precious treasure.


When others, out of jealousy,
Mistreat me with abuse, slander and so on,
I will practice accepting defeat
And offering the victory to them.


When someone I have benefited
And in whom I have placed great trust
Hurts me very badly,
I will practice seeing that person as my supreme teacher.


In short, I will offer directly and indirectly
Every benefit and happiness to all beings, my mothers.
I will practice in secret taking upon myself
All their harmful actions and sufferings.


Without these practices being defiled by the stains of the eight worldly concerns,
By perceiving all phenomena as illusory,
I will practice without grasping to release all beings
From the bondage of the disturbing unsubdued mind and karma.


CUM VA ARATA VIITORUL

Share/Bookmark

Cum va arăta viitorul? Sticla va fi omniprezentă (VIDEO)

Firma Corning Gorilla Glass, producătoarea sticlei speciale ce se găseşte în componenţa smartphone-urilor de ultimă generaţie, a lansat pe piaţă un clip în care viitorul este văzut prin prisma inginerilor companiei.

În viitor, prezice Corning, toate ferestrele şi display-urile ce ne vor înconjura vor fi create dintr-o sticlă puternică şi totodată programabilă. Astfel, vom putea stabili ca fereastra de la dormitor să fie opacă în timpul nopţii, ca apoi să lase lumina soarelui să pătrundă în cameră la ora la care dorim să ne trezim.

De asemenea, orice suprafaţă din gospodărie va fi, totodată, un display. Acesta va permite comunicarea cu cei dragi, prin videotelefonie, cât şi informarea din multiple surse (TV, Internet, radio, reţele sociale).

Iată viziunea Corning:

Cei de la Corning nu sunt singurii care au încercat să îşi imagineze cum va arăta viitorul. În 2010, o companie suedeză lansa acest clip, în care specialiştii săi arătau cum vor evolua ecranele:



Nici Microsoft nu s-a lăsat mai prejos. în 2009, specialiştii departamentului Office din cadrul companiei americane au prezentat viziunea lor pentru anul 2019 -- desigur, un an în care produsele Microsoft vor fi extrem de utile:



Ultimul clip 'futuristic' vine din partea GE, care în 2006 prezenta felul în care va arăta, în viitor, o bucătărie obişnuită:

Sursa: The Atlantic Wire/DESCOPERA.RO


CANTU SICILIANO@Roy Paci & Aretuska



Share/Bookmark

Giramundo - Roy Paci & Aretuska feat Pau (Negrita)



Share/Bookmark

CELE MAI SCUMPE ALIMENTE ALE LUMII(PRIMITA PE MAIL)

Share/Bookmark


show details 7:15 AM (4 hours ago)

















Cele mai scumpe alimente din lume

1. Şofranul
http://www.aphrodisiology.com/images/saffron-aphrodisiac-2.jpg
Ș ofranul este cea mai scumpă mirodenie a lumii. Preţul lui este dat de greutatea cu care se recoltează şi prelucrează acest condiment fragil care este de fapt pistilul crocusului de şofran. Pentru a recolta 500 de grame de şofran e nevoie de aproximativ 75.000 de flori recoltate de pe o suprafaţă echivalentă cu un teren de fotbal. La procesul de cultivare se adaugă unul delicat de recoltare, uscare, sortare şi transportare a şofranului care face ca în final preţul unui kilogram din această mirodenie să ajungă la 11.000 de dolari.

2. Nucile de Macadamia
http://echolife.files.wordpress.com/2010/07/macadamia_nuts.jpg
Iată nucile cu adevărat tari. La propriu şi la figurat, la coajă şi la preţ. Nucile de Macadamia sunt cele mai scumpe nuci din lume întrucât arborele care le produce are nevoie de 7-10 ani pentru a ajunge la maturitate şi necesită fertilizări intense şi costisitoare. Cei care vor să treacă de coaja tare pentru a ajunge la miezul cremos al acestei nuci care conţine peste 80% uleiuri şi aproximativ 4% zaharuri trebuie să plătească 300 de dolari per kilogram.
3. Beluga – caviarul iranian
http://www.samuelsandsonseafood.com/products/CAVBEL_photo.jpg
Cel mai scump caviar din lume nu este cel rusesc a ș a cum s-ar crede, ci caviarul almas (termenul iranian pentru diamant). Preţul acestui caviar, rar şi de aceea foarte scump, este dat de faptul că este produs de un sturion care are cel puţin 100 de ani. Luxosul caviar provine din acest sturion care a supravieţuit dinozaurilor şi care există pe pământ de acum 120 milioane de ani. Acest caviar iranian ajunge pe piaţa din Statele Unite şi se vinde cu 5000 de dolari kilogramul. Încă un motiv în plus pentru a consuma caviar cu moderaţie.
4. Trufa albă
http://verygoodfood.dk/wp-content/uploads/IMG_0464-1.JPG
Cea mai scumpă ciupercă din lume este de departe trufa, dar nu cea neagră ci varietatea ei albă, mult mai rară. Originară din zona Langhe, regiunea Piedmont, din nordul Italiei, trufa albă creşte până la 12 centimetri în diametru şi poate atinge 500 de grame în greutate. Aceste trufe au un preţ de 2000 de dolari, adică 4000 de dolari per kilogram. Însă preţul lor explodează atunci când sunt vândute la licitaţii. Cea mai scumpă astfel de trufă a fost vândută în decembrie 2007 lui Stanley Ho, proprietarul unui cazino din Macao, care a plătit 330.000 de dolari pentru 1,5 kilograme de trufă albă. Ca să înţelegem ce sunt trufandalele!
5. Cartoful “La Bonnotte”
http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/1/1e/BlauerSchwede02.JPG
Considerăm cartoful un aliment la îndemână pentru că este ieftin. ar acum ne ocupăm de tot ce-i mai scump. Cel mai costisitor cartof din lume este o varietate din Franţa – “La Bonnotte”. Doar 100 de tone sunt cultivate anual, iar locul de cultură este exclusiv insula Noirmourtier. De ce este scump? Pentru că este nevoie de fertilizare specială a pământului de cultură cu alge şi de o climă specială, aproape de mare. Cum această specie este aproape pe cale de dispariţie, bătălia pe această varietate este mare, 1 kg ajungând până la 500 euro.
6. Vita Kobe
http://oddstuffmagazine.com/wp-content/uploads/2010/12/Kobe-beef-960x640.jpg
Cea mai scumpă carne de vită din lume este obţinută de la specia japoneză Tajima-ushi. Vacile sunt hrănite cu cea mai bună iarbă şi sunt crescute după o tradiţie strictă în regiunea Kobe (hrănite cu bere şi masate în fiecare zi). Carnea este fragedă, gustoasă şi are o textură deosebită cu firişoare de grăsime distribuite incredibil de uniform ce îi conferă cărnii un aspect marmorat. Deşi există variante americane şi britanice ce sunt vândute ca vită stil Kobe (hrănite cu bere şi masate zilnic), adevărata vită Kobe ajunge la 100 dolari pentru 200 grame de carne macră. Folosită la sashimi, shabu-shabu, teppanyaki, vita de Kobe se deosebeşte de mai puţin reuşitele copii şi datorită hranei care este mai bună şi mai scumpă decât cea de pe continentul american.
7. Sandvişul de platină
http://www.molomo.ru/img/exp8.jpg
Cel mai scump sandviş din lume – da, există şi aşa ceva! – este von Essen Platinum Club Sandwich. Această delicatessă cu 3 straturi are cel mai fin piept de pui (poulet de Bresse, considerat a patra minune gastronomică a lumii!), şuncă, ouă de prepelită şi trufe albe. Se vinde în Cliveden, Berkshire şi costă aproape 200 de dolari. Are 1,182 de calorii şi este pe lista de “trebuie gustat” a fanaticilor gurmanzi din toate ţările.
8. Pizza de 8300 euro
http://2.bp.blogspot.com/_5rxPo5mzGhk/TJtk1uNeQuI/AAAAAAAAGSg/pSfwjrv7Quc/s1600/9.jpg
Pizza cea mai scumpă din lume poate fi gustată în Italia. Cu toppinguri generoase de caviar şi homar, această pizza are un diametru de 20 cm şi un topping excepţional în stare lichidă – coniac Louis XIII Remy Martin. În acest caz nu mai cereţi ketchup.
9. Omleta de 1,000 de dolari
http://elitechoice.org/wp-content/uploads/2010/11/omelette.jpg
Restaurantul Le Parker Meridien din New York serveşte cea mai scumpă omletă din lume. Preţul de 1,000 de dolari (sau 700 de dolari dacă o faceţi acasă) nu este dat de cele 10 ouă folosite, ci de cele 200 g de caviar sevruga şi de 1 homar întreg.
10. Îngheţata de 1,000 de dolari
http://laurela.us/wp-content/uploads/2008/10/most-expensive-icecream.jpg
Încă din 2004 în Cartea Recordurilor ca fiind cea mai scumpă îngheţată din lume, specialitatea restaurantului Serendipity 3 din Manhattan conţine 5 globuri de îngheţată din vanilie de Tahiti, vanilie de Madagascar, foiţe de aur comestibile de 23 K şi una din cele mai scumpe ciocolate din lume – Amedei Porceleana.
11. Trufele Chocopologie
http://phenomenonsofhistory.com/site/wp-content/uploads/2010/07/372019.jpg
Apreciate ca fiind cele mai gustoase şi scumpe produse de ciocolată din lume trufele “Chocopologie by Knipschildt” costă nici mai mult nici mai puţin decât 2,600 de euro per 370 grame ș i se pot achizi ț iona doar pe bază de comandă. Realizate manual după o reţetă secretă, delicatesele con ț in, printre altele, trufă neagră ș i 70% cacao.
12. Cafeaua Kopi Luwak
http://3.bp.blogspot.com/_fWNzOZvYSzQ/TFeaaMlVS8I/AAAAAAAADlc/ZDgAqxJIj-w/s1600/klkompr.JPG
S-ar putea să deveniţi hipertensivi doar gânindu-vă la această cafea întrucât doar auzul preţului ei poate să accelereze pulsul unui hipotensiv: peste 1000 de dolari per suta de grame. Preţul cafelei Kopi Luwak este determinat nu doar de gustul apreciat ca fiind deosebit ci şi de raritatea ei. Kopi Luwak este o specie de cafea care creşte într-un areal foarte restrâns, exclusiv în insula Sumatra (Indonezia), motiv pentru care recolta anuală este de doar 15 kilograme de cafea. Iar doritorii, se pare, sunt mai mulţi.
13.Ceaiul Tieguanyin
http://multipleinfusions.com/wordpress/wp-content/uploads/2008/05/xi-ping-anxi-oolong.jpg
Dacă preţul cafelei vă face rău nu încercaţi nici cu ceai. S-ar putea să vă dăuneze. Mai ales dacă vă doriţi un ceai verde Tieguanyin.
Cel mai scump ceai din lume vine să ne arată că în China nu se produc doar obiecte de serie mare şi preţ mic ci şi ceaiuri rare şi scumpe. O singură ceaşcă din acest ceai – făcută din 2-3 frunze uscate – costă 15 dolari iar preţul kilogram ajunge la suma de 3000 de dolari.

14. Plicul de ceai cu diamante
http://4.bp.blogspot.com/_9cS1xh4GAB8/S7RPR6K-tLI/AAAAAAAAD_k/1IzRNScLUiA/s1600/mostexpensiveteabags.jpg
Dacă un ceai chinezesc vă pare a fi scump, cu siguranţă că acest plic de ceai cu diamante o să vă pară a fi exagerat. Şi chiar acest efect extravagant l-a urmărit compania PG care l-a produs pentru a celebra al 75-lea an al existenţei sale. Decorat manual cu 280 de diamante pentru a le reaminti englezilor cât de mult iubesc ceaiul, plicul costă 7500 de lire sterline. Cred că englezii îşi puteau aminti că le place ceaiul şi într-o manieră mai discretă.
15.Cea mai scumpă şampanie
http://www.weareprivate.net/blog/wp-content/uploads/perrier_jouet_2002_vintage-collection_01.jpg
Dacă bei un pahar din această şampanie probabil trebuie să bei o alta după doar ca să sărbătoreşti faptul că te-ai apropiat de cea mai scumpă şampanie a lumii. Cea mai scumpă şampanie poartă numele de Perrier Jouet Belle Epoque Blanc de Blanc şi nu vechimea este cea care o face atât de preţuită – aşa cum se întâmplă la vinurile de colecţie – ci faptul că este produsă din struguri atent selecţionaţi şi vândută în sticle pictate manual. O astfel de sticlă costă 1,500 de dolari.
16. Un whiskey cu adevărat rar
http://www.hoteliermiddleeast.com/pictures/Macallan-lalique.jpg
Probabil că dacă ar fi supravieţuit câţiva dinozauri unii tot ar fi fost mai ieftini decât acest whiskey din categoria “fine and rare” ce poartă numele de Macallan Fine Rare Vintage. Nu ştiu cât de rafinat este acest distilat, vechi de 30 de ani, dar rar este cu siguranţă. Anul trecut, în întreaga lume mai erau doar 85 de sticle. Şi poate or mai fi, dacă nu s-o fi spart vreuna, că de băut cu siguranţă se bea cu moderaţie. Nu poţi bea mult whiskey de 38.000 de dolari sticla fără să te doară rău capul a doua zi.
17.Un rom pentru piraţi bogaţi
http://www.amathusdrinks.com/media/catalog/product/cache/1/image/5e06319eda06f020e43594a9c230972d/f/i/file_740_474.jpg
Cel mai scump rom al lumii nu pare a fi pentru lupii neînfricaţi ai mărilor ci mai degrabă pentru saloanele unor milionari excentrici. Wray & Nephew White Overproof este cu siguranţă cel mai scump rom al lumii. Rar, şi cu siguranţă bun, acest rom distilat în 1940 este cea mai preţioasă licoare din categoria sa. O singură sticlă de – nu se ştie câte or mai fi – Wray & Nephew White Overproof Rum costă 53,000 de dolari.
18. Diamantele sunt eterne. Chiar şi la cupă.
http://www.mycuizine.com/Wow/images/Expens21.jpg
Nu se putea ca japonezii, care beau de revelion şampanie cu foiţă de aur ca să aibă un an nou bun şi bogat, să nu ducă extravaganţa la un nou nivel. Acesta este cauza, şi nu lipsa cruntă a măslinelor din Japonia, pentru care a fost inventat cel mai scump coctail din lume. În fond, “Diamonds-Are-Forever” – not for everyone – nu are cine ştie ce ingrediente rare, dacă facem abstracţie de diamantul de 1.6 carate din pahar.
Dacă vă interesează un astfel de cocktail îl găsiţi la hotelul Ritz-Carlton din Tokyo. Pentru 11.000 de dolari cât costă cred că nici nu trebuie să coborâţi la bar. Puteţi solicita room-service-ul.

19.Prietenii nu ştiu de ce
http://i64.servimg.com/u/f64/14/34/15/34/bonsec10.jpg
Nu ştiu dacă prietenii dumneavoastră ştiu, dar ai mei nu cunosc de ce preţul berii a crescut atât de mult. Mă rog, nu toată berea, ci doar Vielle Bon Secours, cea mai scumpă bere a lumii. Greu să ieşi cu băieţii la o bere când o singură sticlă, vândută exclusiv la Bierdorme în Londra, costă 1000 de dolari. Şi nu sunt reduceri la happy hours!
20.Pentru femei puternice
http://www.inoslo.no/images/content/Image/Luxury/diva_main720.jpg
Nu conţinutul face ca această sticlă de băutură, care pentru preţiozitate nu mai este numită vodca ci dovka – probabil fiindcă citeşti anagramat după ce vezi preţul – ci ambalajul. Diva Vodka, produsă de Blackwood Distillery din Scoţia – da, scoţienii produc şi vodcă! – este cea mai scumpă vodcă a lumii. În funcţie de decoraţiunile din “cristal” ale sticlei preţul uneia singure ajunge de la 35 de lire sterline şi până la 540.000 de lire sterline. Hai, recunoaşteţi că vă e dor de zilele în care se cumpărau băuturi cu sticle la schimb.
21.Apa vieţii
http://www.yankodesign.com/images/design_news/2009/01/07/aqua_mineralis2.jpg
Există o apă, literalmente, mai scumpă decât aurul. Şi platina. Şi multe alte metale rare şi scumpe. Se numeşte Kona Nigari şi este, de departe, cea mai scumpă apă a lumii. Sincer, nu prea ştiu de ce, dar preţul a 30 de mililitri din această apă produsă prin desalinizarea apei bogate în minerale din adâncurile mării hawaiene, costă 17 dolari.


Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Share

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites