E născută în zodia Taur, dar pare o leoaică în vara adâncă a vieţii. Dăruită cu un destin aparte şi cu gesturi atipice, pe care şi le-a asumat cu atitudinea limpede a omului care acceptă ceea ce vede în “oglinda” interioară.
Reperele vieţii ei sunt năucitoare: un bunic i-a fost ucis la Auschwitz, a interpretat-o pe Fecioara Maria în “Patimile lui Hristos”, are trei copii, s-a măritat prima oară la 21 de ani, dar trăieşte fascinată, de zece ani, cea de-a doua căsnicie, lângă un om de care încă “îi e sete”.
Se spune că în noaptea naşterii ei s-a văzut o cometă. “Nu ştiu asta. Dar ştiu că sunt Maia Morgenstern”.
Când o vezi, simţi nevoia de a-i spune “Doamnă”. După o vreme totuşi, parcă i-ai spune, simplu, “Maia”.
O recunoşti imediat după voce, cu mult înainte de a-i vedea ochii de culoarea măslinelor coapte, luminaţi de energia vitală din fiinţa Maia Morgenstern. O masă, o cafea, un suc, o poveste. Dar nu una oarecare. 1 mai 1962. Venea pe lume, la Spitalul Filantropia, primul şi unicul copil al soţilor Usher şi Sara Morgenstern.
Părinţii au făcut matematică
“După 10 ani de la căsătorie, aveau, în sfârşit, fiica visată”, spune actriţa. Plonjăm în destinul plin de furtuni al familiei. Tatăl, Usher, s-a născut în 1919, în Reni, oraşul din colţul sudic al fostei Basarabii Mari, când teritoriul ţinutului Ismail ţinea de România, nu de Ucraina, ca acum.
“Bunicul Aaron, tatăl lui, era director de bancă şi un om extrem de religios. De fapt, de acolo i s-a tras şi deportarea la Auschwitz, în timpul războiului, unde a şi murit. Nu a conceput să nu mai meargă la sinagogă, de unde l-au şi luat. Tata şi bunica Estera au fost trimişi într-un lagăr de muncă, dar în Basarabia.
Au scăpat cu viaţă. După război au mai stat câţiva ani într-un lagăr stalinist. Tata a ajuns apoi la Bucureşti, unde s-a înscris la Facultatea de Matematică. Acolo a şi cunoscut-o pe mama”, povesteşte Maia, cu un surâs nostalgic.
Despre ceilalţi bunici, din partea mamei, Idel şi Aneta Rapapor, îmi spune de exerciţiile de ascundere în podul casei din Dorohoi, pe care le făceau în acele vremuri urgisite de ură şi crime. “Asemenea lucruri nu trebuie uitate, dar nici reamintite cu văicăreală”, îşi încordează brusc privirea şi vocea.
A copilărit în cartierul Buzeşti
Strada Occidentului, cartierul Buzeşti, aproape de Piaţa Matache, un apartament încălzit cu lemne, de la etajul 2 al unei case. Acolo a fost “acasă” pentru Maia Morgestern, în copilărie şi adolescenţă. Crescută fără televizor până la 18 ani, dar în cultul cărţilor şi al demnităţii.
Dependentă aproape ombilical de mama ei, pe care a iubit- o aproape cu disperare. “Îmi doream chiar să fie şi bolnavă, doar să stea mai mult cu mine. Trebuia să închidă ferestrele casei când mă puneam eu pe plâns, copil fiind, ascultând «Măicuţa mea», a lui Dan Spătaru. S-ar fi auzit până la colţ bocetele mele”.
După ce tatăl a fost dat afară, în anii ’60, de la Facultatea de Matematică, unde ajunsese profesor, mama, unul dintre pionierii informaticii în România, a ţinut toată casa, toată familia.
“Tata, care trăieşte, are 92 de ani, nici măcar nu are pensie. Nu s-a mai angajat. Dacă mă întrebi acum ce meserie a avut, aş spune că aceea de «înţelept cu normă întreagă ». A gândit, a scris. E unul dintre cei mai necruţători «spuitori de verde-n faţă».
E vegetarian şi practicant de yoga, de jumătate de secol, când nici nu se ştia la noi de aşa ceva”. Şi, o vreme, i-a oferit meditaţii particulare de logică matematică însuşi viitorului mare filosof Constantin Noica. Mama, Sara, a murit acum doi ani şi e singurul moment în care vocea Maiei tremură câteva clipe.
«Am vrut să fiu taxatoare»
Continuă apoi, surâzând, odiseea altor timpuri. “Am vrut să fiu taxatoare, din adâncul sufletului. Apoi, balerină. Sigur, şi acum mi-aş dori. Cum repet pentru o piesă despre marea balerină Isadora Duncan, pun «Lacul Lebedelor » la CD, şi zboară elefănţeii prin casă”.
Deja aproape râde. Deşi imediat îşi aminteşte de “balaurul” copilăriei ei: “Când eram întrebată dacă sunt şi eu la fel de bună la matematică, aşa cum e mama, cădeau pereţii pe mine”.
Maia a fost crescută în cultul sincerităţii cu propriul sine. “Nu te îmbeţi cu apă rece, dar, fireşte, nu ajungi să-ţi devii nici propriul duşman”. Învaţă în continuare, iar şi iar.
Puţini ştiu, dar e studentă la Filologie, Secţia de Studii Iudaice şi Limba Greacă, din cadrul Universităţii Bucureşti. “Mă chinuiesc să trec anul II”, se autoironizează ea, chiar dacă motivul acelei “chinuieli” e doar lipsa timpului. Îi consideră maeştri personali în arta dramatică pe Charlie Chaplin, pe Meryl Streep şi pe George Constantin şi admiră modelul Maicii Tereza.
“Pentru forţa credinţei, nu neapărat cea religioasă, ci pentru puterea de a crede cu adevărat în ceva”.
Va împlini 10 ani de căsnicie, cu cel de-al doilea soţ
Şi-a asumat fiecare iubire, după cum şi-a asumat şi rolul real de mamă a trei copii, cu trei bărbaţi diferiţi: Tudor Aaron (27 de ani), deja actor la Teatrul Evreiesc de Stat, din prima căsnicie, cu actorul Claudiu Istodor, Eva Cabiria (12 ani), din relaţia cu fostul actor timişorean Andras Istvan Demeter, actualul preşedinte al Radioului Naţional, şi Ana Isadora (7 ani), cu actualul soţ, medicul neurochirurg Dumitru Băltăţeanu.
Cu cel din urmă s-a cunoscut în februarie 2001 la Marsilia, unde Maia juca într-o piesă de teatru, iar Doru, cum îi spune ea, se afla printre spectatori. 12 februarie 2001. Până la sfârşitul anului, făceau nunta. Pe 27 decembrie, mai precis. Maia n-a ezitat să se îmbrace din nou mireasă şi, astfel, să-şi conducă şi maşina până la primărie. Ştie că e şi o mamă, dar şi o soţie “imposibilă”.
Că în viaţa oricărui cuplu mai sunt certuri, disensiuni mari sau mici. Dar e fascinată de oamenii pasionaţi de vocaţia lor. Aşa cum e soţul ei, aşa cum e ea însăşi. “Sunt sedusă de el, mi-e sete de el, iar respectul pentru vocaţia celuilalt este esenţială”.
Făcea mămăligă, când a aflat că Mel Gibson o vrea
în rolul Fecioarei Maria din «Patimile lui Hristos»
Vrând-nevrând, a devenit actriţa din România cu cea mai mare vizibilitate la Hollywood, prin rolul Mariei, mama lui Iisus, dintr-unul din cele mai controversate filme din istorie: “Patimile lui Hristos” (2004), regizat de faimosul Mel Gibson.
“Făceam mămăligă, când am primit telefonul prin care mi se spunea că domnul Gibson mă vrea în acel rol”, zâmbeşte Maia. Dar, paradoxal, succesul, dar şi controversa din jurul producţiei au îndepărtat-o de Hollywood.
“Tabăra evreiască” n-a acceptat ideea că o evreică a întruchipat-o pe Fecioara Maria - de parcă, vorba lui Petre Ţuţea, “Iisus s-ar fi născut la Fălticeni” -, iar “tabăra creştină” n-a fost de acord cu faptul că, evreică fiind, nu putea vedea în acel personaj mai mult decât “un rol ca oricare altul, fiind vorba de durerea oricărei mame care îşi vede fiul schingiuit şi omorât”.
Toate astea au duru- t-o, pentru că n-aveau legătură cu prestaţia ei actoricească. “Ce-au spus părinţii despre rol?”. “Mama avea felul ei de a critica un lucru, dar adăuga imediat: «Ai fost perfectă!».
Tata a zis doar atât: «Scurt! Prea scurt!»”. “Filmul, prea scurt?”, întreb nedumerit, gândindu-mă la cele peste două ore ale peliculei. “E, nu. Rolul! Prea scurt, fără întindere”, mă luminează actriţa, privind complice în jos.
Filmează «Domnişoara Christina», după romanul lui Mircea Eliade
În afară de piesele mai vechi, “Livada de vişini” şi “Burghezul gentilom”, de la Teatrul Naţional, Maia Morgenstern repetă, tot aici, pentru piesa “Vizita Bătrânei Doamne”, în regia lui Alexander Morfov.
La Teatrul Odeon, pregăteşte rolul Isadorei Duncan, din “Când Isadora dansa”, regia Răzvan Mazilu, iar la Teatrul Metropolis încântă deja publicul în noua producţie “Love Stories”, regizată de Claudiu Goga.
Tot aici, mărturiseşte că maestrul Radu Beligan i-a propus un proiect “absolut uluitor”, dar ale cărui amănunte le ţine încă secrete. De asemenea, filmează pentru o producţie românească, “Domnişoara Christina”, după romanul cu acelaşi nume al lui Mircea Eliade.
Peste un milion de oameni au fost omorâţi la Auschwitz
Auschwitz este numele unui complex de lagăre de concentrare şi exterminare a evreilor, cunoscut şi sub numele de Auschwitz- Birkenau, creat în vremea celui de-al Doilea Război Mondial, de Germania nazistă.
Era situat pe teritoriul Poloniei, în sud, la 60 de kilometri de Cracovia şi a funcţionat între anii 1940-1945. În mod oficial, se estimează că aici au fost omorâte, mai ales prin gazare, 1,1 milioane de persoane, majoritatea evrei adunaţi din toate statele ocupate de hitlerişti, dar şi ţigani şi prizonieri ruşi de război.
cybershamans (karmapolice) / CC BY-NC-ND 3.0
0 comments:
Post a Comment