CALATORIE IN EGIPTUL MAGIC

Tuesday, April 26, 2011

CELE MAI TARI UNITATI DE COMANDO DIN LUME

Share/Bookmark

Când ai intrat în atenţia celor mai buni soldaţi din lume, fiecare nanosecundă a vieţii tale se scurge cu greutatea unui an de zile. Steaua ta a apus subit. Orice plan de viitor devine pură fantasmagorie. Hăituitorii şi vânătorii tăi aparţin celor mai antrenate şi mai redutabile trupe de commando din lume. Nu contează absolut deloc cât eşti de puternic, bogat sau fioros. Nu contează influenţa politică pe care o ai, nici numărul gărzilor de corp menite să te protejeze. Odată ce oricare dintre unităţile de mai jos a primit ordin să te lichideze, nimeni şi nimic nu te mai poate salva. Decât poate mila providenţei sau un ordin de anulare a misiunii. Dacă ordinul ajunge la timp, bineînţeles...


Sayeret Matkal


Încep, deloc întâmplător, cu vârful de lance al impresionantei maşini de război a statului Israel, mă refer aici la unitatea specială Sayeret Matkal.

Faimoşi pentru faptul că aparţin celei mai de temut unităţi dintr-o armată de elită, cum sunt forţele de apărare ale statului Israel, războinicii moderni care au onoarea şi privilegiul de a activa într-una dintre cele mai eficiente trupe de commando din întreaga lume, s-au ridicat mereu la înălţimea renumelui lor.


Înfiinţată în anul 1957 prin eforturile generalului Abraham Arnan, unitatea Matkal a fost creată, iniţial, după modelul trupelor britanice de elită SAS, considerate pe atunci etalonul trupelor de comando prin definiţie. Războinicii din Matkal sunt, la ora actuală, consideraţi printre cei mai buni experţi în misiuni de recunoaştere în spatele liniilor inamice, raiduri, răpiri, eliberări de ostatici, lichidări, precum şi în operaţii de contra-terorism.


Numărul exact al specialiştilor din Sayeret Matkal este necunoscut, fiind ţinut secret. Aceşti luptători şi-au dovedit de fiecare dată eficacitatea în cadrul unor evenimente celebre, precum Războiul de Şase Zile, raidurile israeliene din Liban în anul 1973, Războiul de Yom Kippur, Operaţiunea Entebbe, Războiul din Liban din anul 1982, prima şi a doua Intifada, Războaiele din Golf, Confruntarea din Liban în anul 2006, precum şi Operaţiunea Orchard, în care forţele aeriene israeliene au distrus în anul 2007 un misterios complex militar din Siria.


Unitatea Matkal a fost înconjurată de secret într-o asemenea măsură, încât zvonuri despre existenţa ei au apărut de abia la sfârşitul anilor 1970. Testele de admitere sunt extrem de severe şi restrictive, iar recrutul admis trebuie să se supună unui antrenament foarte dur pe o perioadă de 28-29 luni, timp în care viitorul membru al Sayeret Matkal trebuie să devină un expert de clasă mondială în mai multe domenii, precum mânuirea armelor de foc, sistemul de luptă fără arme Krav Panim el Panim, arta camuflajului, a supravieţuirii în detenţie sau pe teritoriul inamic, precum şi conducerea oricărui tip de vehicul, fie el terestru, aerian sau nautic.


Spetsnaz


Prin anii 70-80, în plin Război Rece, printre cadrele militare circula un banc, savuros de altfel, dar care spunea totul despre natura şi menirea demonilor cu chip uman care activează în cadrul trupelor de comandă ruse, considerate de mulţi experţi drept cele mai dure din întreaga lume.


"Cică, la un moment dat, s-au întâlnit la sediul ONU, într-o pauză de lucrări, preşedinţii Reagan şi Brejnev. Ameţiţi de numărul paharelor date peste cap, cei doi lideri mondiali au început, uşor-uşor, să se laude şi să se ameninţe reciproc. A început, evident, Reagan. (după cum era de aşteptat, americanul a cedat primul la băutură.)


- Dacă trimitem portavioanele, submarinele nucleare şi aviaţia noastră, URSS-ul va fi distrus într-un minut, zise Reagan.

- Foarte bine, încercaţi numai. Noi nu ne vom trimite flotila şi rachetele nucleare spre SUA, replică neobişnuit de calm Brejnev.

- Dar ce veţi face atunci, aveţi cumva o arma secreta capabilă de pagube mai mari? întreAbă curios americanul.

- Nu, dar o sa timit o echipă Spetsnaz în America, ameninţă, calm, rusul.

- Asta nu, orice dar asta nu. Ăia nu sunt fiinţe omeneşti, nu ştiu cum i-aţi făcut. Ăia ar goli până şi Iadul de diavoli. Uită, te rog, de glumele mele proaste şi hai să rămânem prieteni, a încheiat - speriat pe bună dreptate -, Reagan".


"Diavolii" grupaţi sub titulatura oficială de Voiska Spetsialnogo Naznacheniya, pe scurt Spetsnaz, fac parte din cea mai dură unitate de comando din lume.


Copiii cei răi ai Mamei Rusia,aflaţi în prezent în în subordinea GRU, serviciile secrete ale Kremlinului, pot fi consideraţi aproape o nouă etapă evolutivă a speciei Homo sapiens sapiens. Îmbrăcaţi, de regulă, în uniformele de camuflaj, cu tricourile lor caracteristice, alb-albastru sau alb-negru, la vedere, militarii Spetsnaz sunt o specie distinctă în rîndul trupelor de comando. Termeni precum Frică, Ezitare, Milă, Abandon, Slăbiciune, le sunt totalmente străini. Antrenamentele lor sunt pur si simplu inumane, aceste moduri de a pregăti cadeţii fiind interzise în ţări unde drepturile omului nu sunt o simplă formalitate.


Dacă antrenamentele şi pregătirile celorlalte trupe de comando din lume se axează pe acumulare de cunoştinţe şi abilităţi, ideologia celor din Spetsnaz se bazează doar pe Durere, Violenţă şi Teroare. Orice cadet care refuză antrenamentele - care ar îngrozi orice om normal -, este liber să plece oricând. Spetsnaz nu-i vrea în rândurile sale decât pe cei puternici şi necruţători, pe cei cu înclinaţii înnăscute spre violenţă şi moarte.


Aceştia sunt materia primă ideală din care instructorii de sub emblema liliacului aducător de moarte vor făuri războinicii perfecţi. Cadeţii sunt sfărâmaţi încet şi metodic, pentru a fi ulterior remodelaţi sub forma unor luptători de elită nemaivăzuţi.


Reflexele le sunt ascuţite, instinctele devin precum cele ale animalelor de pradă, iar capacitatea de luptă este neegalată. Antrenamentele deosebit de complexe urmăresc decondiţionarea treptată şi transformarea ucenicului într-un luptător care se bazează pe folosirea aşa-numitului "creier reptilian". Cadeţii se luptă zilnic, cu scopul precis de a-şi face răni cât mai grave.


Coastele şi degetele rupte, nasul şi dinţii sparţi, articulaţiile sucite, sunt evenimente zilnice care nu impresionează pe nimeni. Instructorii Spetsnaz susţin că este practic imposibil să ignori senzaţiile atroce de durere, din această cauză soldaţii sunt învăţaţi să iubească durerea, să o aprecieze şi să nu fugă niciodată de ea. Toţi membrii practică la nivel superior arte marţiale ruseşti, extrem de eficiente, precum Systema şi Combat Sambo.


Ca şi cum nu ar fi fost de ajuns pentru nişte specimene capabile să ucidă chiar şi cu o coală de hârtie, cei din Spetsnaz beneficiază de o serie de arme specifice, care le sporesc eficienţa în misiuni sau pe câmpurile de luptă.


Relatările de groază despre "isprăvile" lor de pe teatrele de operaţiuni din Afganistan, Dagestan, Cecenia, Georgia sau Osetia, demonstrează calităţile războinice ale trupelor de comando ale GRU.


Beretele maron

Eficienţa şi ferocitatea trupelor de comando turceşti a depăşit de mult graniţele acestei ţări, cu o cultură şi istorie fascinante. Puţini oameni au habar că, la ora actuală, Turcia este un adevărat colos din punct de vedere militar. Mentalitatea tradiţional-războinică a urmaşilor otomanilor, precum şi orgoliile şi nostalgiile de mare putere din trecut, au făcut ca statul modern turc să investească enorm în sectorul militar.


Astfel, la ora actuală, Turcia are cea mai mare şi mai puternică armată din NATO, după cea a Statelor Unite. Aşezarea ţării - la răscruce de continente, într-o zonă cu echilibru fragil, înconjurată de numeroşi duşmani tradiţionali -, i-a pus în gardă pe strategii militari de la Ankara, care au preconizat crearea şi dezvoltarea unor trupe de comando excepţionale, destinate să sugrume în faşă orice pericol extern sau intern la adresa statului turc.


Aşa a luat naştere legenda adevărată a forţelor speciale grupate sub titulatura de Beretele Maron (pe baza beretelor distincte de culoare maron, accesoriu vestimentar purtat doar de membrii acestor forţe speciale) sau Bordo Beriler, în limba natală. Oricât de mult nu le-ar conveni americanilor, propriile Berete Verzi, cele mai bune trupe de comando de sub steagul Unchiului Sam, sunt concurate serios de aceşti vajnici urmaşi ai ienicerilor. Cadrele care au dreptul să poarte beretele maron, sunt adevăraţi supra-oameni policalificaţi.


Un purtător de Beretă Maron beneficiază de un antrenament înfiorător şi este capabil să supravieţuiască în toate tipurile de mediu înconjurător, de la gheţurile arctice, nisipul deşerturilor şi junglele luxuriante, până la megalopolisurile înţesate de zgârie-nori. Testele de admitere sunt extrem de drastice, selecţionerii căutând subiecţi perfect sănătoşi, cu inteligenţă nativă deosebită şi o condiţie fizică de invidiat.


Pregătirea ulterioară durează nu mai puţin de 3 ani şi jumătate, interval la sfârşitul căruia tânărul turc este transformat într-unul dintre cei mai buni luptători din lume. Beretele Maron sunt printre puţinele forţe speciale care au parte de antrenamente în misiuni de luptă reale, în care trebuie să omoare de fiecare dată. Desele confruntări cu gherilele kurde menţin performanţele ridicate ale acestor trupe de elită.


Kopassus

Komando Pasukan Khusus, în limba bahasa (vorbită în Indonezia), însemnă Forţele Speciale ale Armatei Indoneziene şi constituie o unitate de elită specializată în războaiele neconvenţionale, sabotaje, acţiuni antitero, asasinate şi eliberări de ostatici. Kopassus este formată din cinci regimente în care sunt admişi, după teste dure, doar cei mai hotărâţi şi chiar fanatici soldaţi indonezieni.


Membrii săi au o reputaţie sumbră în regiune, fiind nimeni alţii decât cei care au înăbuşit în sânge revoltele etnicilor papuaşi din Timorul de Vest. Agenţii din cadrul Kopassus au mers atât de departe, încât l-au asasinat pe Theys Eluay, fostul conducător al Consiliului Prezidenţial din Papua. Oficialul din opoziţia papuaşă a fost prins şi executat pe loc de către un soldat Kopassus, care l-a sugrumat cu mâinile goale. Ferocitatea acestei trupe de commando s-a evidenţiat şi în perioada confruntărilor armate din anii 1962-1963, dintre Indonezia şi Malaezia. Criteriile de selecţie sunt foarte dure.


Dintr-un număr de 1.500 de candidaţi care aplică pentru a deveni membri Kopassus, doar 15 trec de selecţia iniţială. După această etapă, cei 15 "norocoşi" sunt supuşi unor teste teribile, timp de o lună. La sfârşitul acestei adevărate luni de iad, din cei 15, doar 5 sau 6 sunt admişi în Kopassus. Pentru aceştia, de abia acum urmează antrenamentul adevărat.


Sunt obligaţi să devină experţi în Pentjak Silat, un complex de arte marţiale indoneziene axat pe lupta cu cuţitul, lupta la sol şi tehnici de ucidere sau schilodire cu mâinile goale. Un membru Kopassus este antrenat în tehnici secrete de autohipnoză şi autoprovocare a transei, stări limită ale conştiinţei în care agentul nu simte durere, frică, foame, sete, oboseală şi este capabil să lupte până la moarte fără cea mai mică ezitare.


Unitatea Ghatak


Sunt consideraţi elita trupelor de intervenţie din India şi se numără, fără îndoială, printre cei mai duri oameni ai Asiei. Încadraţi în rândurile Armatei Indiene şi încartiruiţi în mod tradiţional în oraşul Bangalore din statul Karnataka, membrii acestor trupe indiene înglobează 7 batalioane de intervenţie, compuse din războinici moderni, capabili să jupoaie un om de viu cu mânile goale, după cum au dovedit-o unele cazuri reale de interogări şi execuţii în care le-au căzut victime extremiştii musulmani pakistanezi, duşmanii "de tradiţie", dacă putem spune aşa, ai comando-urilor indiene.


La fel ca în majoritatea trupelor de elită din lume, cei care activează în unităţile de comando indiene sunt oameni de excepţie, capabili să conducă orice mijloc de locomoţie, fie el aerian, nautic sau terestru.


Principalele sarcini ale celor din Ghatak constau în obţinerea de informaţii, misiuni de recunoaştere în teritoriul inamic, acţiuni de sabotaj şi asasinări, răpirea de terorişti sau comandanţi ai forţelor armate inamice, infiltrări şi operaţiuni anti-tero, precum şi acţiuni de salvare a ostaticilor pe teritoriul indian sau în afara graniţelor acestei ţări. Sunt antrenaţi în condiţii de mediu ostil, în deşerturile, junglele, munţii sau pe mările Indiei. Comando-urile indiene au beneficiat de stagii de perfecţionare alături de experţi din Spetsnaz sau SAS.


Zi şi noapte, războinicii Indiei sunt capabili să mărşăluiască, fără întrerupere, pe o distanţă de 20 kilometri de teren accidentat, fiecare soldat purtând în spate o greutate standard de 60 kilograme. Sunt antrenaţi în tehnici secrete de Raja Yoga şi meditaţie avansată de către maeştrii autentici din Himalaya. După unele surse, orice membru al comando-urilor indiene poate să hipnotizeze cu uşurinţă alte persoane, cei mai avansaţi ofiţeri fiind capabili de capacităţi care ţin de domeniul paranormalului şi inexplicabilului.


Batalionul Cobra


Sârbii sunt un popor dur, redutabil şi demn de admiraţie pentru modul prin care au răzbit prin istorie. Nicăieri nu transpare mai puternic sufletul sârb în adevărata sa esenţă, decât în privirile necruţătoare ale membrilor comando-urilor sîrbeşti.


Circulă relatări conform cărora, la recomandarea CIA, Statul Major American ar fi hotărât, până la urmă, să renunţe la o eventuală invazie terestră a Serbiei în timpul bombardamentelor NATO, din anul 1998, din teama, perfect întemeiată, că mult-lăudaţii soldaţi din Navy Seals, Green Berets sau Delta Force (celebri datorită filmelor de la Hollywood) vor fi obligaţi să lupte cu dârzele comandouri sărbeşti, în munţii şi văile sălbatice ale Serbiei.


Crema forţelor armate ale Belgradului, pe numele ei Bataljon vojne Policije specijialne namene "Kobre" are o tradiţie care coboară până în anul 1978, când acest corp de elită a fost înfiinţat printr-un ordin al Secretarului Apărării din acea perioadă. Pe baza rezultatelor obţinute în competiţii specifice adresate trupelor speciale, "cobrele" sârbe şi-au cucerit un renume printre cele mai bune trupe de comando din Europa.


Luptătorii din Batalionul Cobra beneficiază de arme special concepute, precum şi de o pregătire unică în domeniul artelor marţiale. Recentele războaie din fosta Yugoslavie, precum şi incidentele armate din provincia sârbă Kosovo, au servit drept terenuri de antrenament real pentru mulţi luptători de elită sârbi, o parte din ei servind în rândul temutelor forţe para-militare conduse de celebrul Zelijko Raznatovic (Arkan).


SAS


Soldaţii de elită din Special Air Service (SAS) constituie prototipul luptătorului de comando - aceasta pentru că SAS poate fi considerat primul corp militar modern de comando, fiind înfiinţat în anul 1941 şi botezat în focul celui de al doilea Război Mondial. Forţele SAS au servit ca model iniţial pentru toate trupele de elită similare din toate ţările lumii. În mare, antrenamentul şi metodica pregătirii specifice în domeniu se bazează pe primul manual după care erau instruiţi membrii SAS, deci putem afirma că SAS este "strămoşul" conceptului de comando sau trupe speciale.


Cei grupaţi sub motto-ul "Who Dares Wins" s-au străduit mereu să se ridice la înălţimea acestor cuvinte. De-a lungul timpului, SAS s-a distins nu doar în soluţionarea exemplară a celebrei luări de ostatici din Ambasada Iranului din Londra, ci şi pe majoritatea teatrelor de operaţiuni militare din ultimele decenii, începând cu conflictul dintre Indonezia şi Malezia şi terminând cu războaiele recente din Irak şi Afganistan.


Agenţii SAS sunt antrenaţi pentru a se descurca cu brio atât în operaţiuni tipice de comando, cât şi în domeniul contra-spionajului, fiind pregătiţi de specialişti din serviciile secrete MI -5 şi MI -6. Antrenamentele lor includ deprinderea tainelor luptei cu cuţitul ale indienilor apaşi, Sayoc Kali, Krav Maga sau Jeet Kune Do, stilul de arte marţiale fondat de însuşi Bruce Lee.


Brigada Leopardului de Zăpadă


Puţine forţe speciale transmit groaza şi disperarea pe care o par să o împrăştie, la fiecare pas, membrii trupelor de comando chineze, aflaţi cu siguranţă printre cei mai buni luptători din lume. China a avut încă din Antichitate o bogată tradiţie a luptătorilor şi gărzilor imperiale de elită. În pofida efectelor "Revoluţiei Culturale", această moştenire s-a transmis mai departe şi Chinei comuniste. În prezent. Marele Dragon beneficiază de protecţia a numeroase detaşamente şi brigăzi de trupe de elită.


Între acestea se evidenţiază Brigada Leopardului de Zăpadă a fost denumită astfel la propunerea ofiţerului Qu Liangfeng, care a decis că numele leopardului zăpezii este cum nu se poate mai potrivit, deoarece această felină sălbatică scapă adesea ambuscadelor vânătorilor şi se întoarce, neştiut, pe urmele lor, ucigându-le toţi câinii.


Este un corp special alcătuit doar din ofiţeri experţi în Sanshou militar, o formă de kung fu full-contact, cu potenţial mortal, adaptată special pentru scoaterea rapidă din luptă a oponentului. Brigada Leopardului a participat, împreună cu omologii lor din Spetsnaz, la exercitţiile comune "Cooperation-2007", destinate combaterii anti-terorismului.


Antrenamentele sunt epuizante, dar eficiente, un luptător din cadrul brigăzii fiind capabil să facă, fără pauză între ele, serii de 200 de flotări, 200 de flexii abdominale şi 100 de genuflexiuni. Rezistenţa lor este de invidiat: orice membru al Brigăzii Leopardului poate alerga pe o distanţă de 10 kilometri, cu o greutate de 35 kilograme în spate.









sursa descopera.ro




0 comments:

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Share

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites