Mărţişorul
“Mărţişorul este o traditie românească veche de peste 8000 de ani, cu continuitate în timpul geţilor, al dacilor, şi în perioada ocupaţiei romane. Cele mai vechi dovezi arheologice ale acestei tradiţii au fost descoperite de arheologi la Schela Cladovei, în judeţul Mehedinţi. La Schela Cladovei a fost descoperită cea mai veche civilizaţie a Europei, cu o vechime de aproximativ 10.000 de ani. Aici au fost construite primele case din Europa, au fost făcute primele înmormîntări, au fost cultivate primele plante şi au fost făcute primele intervenţii chirurgicale.”
În vechime, pe data de 1 martie, mărţişorul se dăruia înainte de răsăritul soarelui, copiilor şi tinerilor – fete şi băieţi deopotrivă. Şnurul de mărţişor, alcătuit din două fire de lînă răsucite, colorate în alb şi roşu, sau în alb şi negru, reprezintă unitatea contrariilor: vară-iarnă, căldură-frig, fertilitate-sterilitate, lumină-întuneric. Şnurul era fie legat la mîna, fie purtat în piept.
El se purta de la 1 martie pînă cînd se arătau semnele de biruinţă ale primăverii: se aude cucul cîntînd, înfloresc cireşii, vin berzele sau rîndunelele. Atunci, mărţişorul fie se lega de un trandafir sau de un pom înflorit, ca să ne aducă noroc, fie era aruncat în direcţia de unde veneau păsările călătoare, rostindu-se: “Ia-mi negretele şi dă-mi albetele”.
Unele legende populare spun că mărţisorul ar fi fost tors de Baba Dochia în timp ce urca cu oile la munte. Cu timpul, la acest şnur s-a adaugat o monedă de argint. Moneda era asociată soarelui. Mărţisorul ajunge să fie un simbol al focului şi al luminii, deci şi al soarelui.
Poetul George Coşbuc, într-un studiu dedicat mărţişorului afirmă: “Scopul purtării lui este să-ţi apropii soarele, purtându-i cu tine chipul. Printr-asta te faci prieten cu soarele, ţi-l faci binevoitor să-ţi dea ce-i stă în putere, mai întîi frumuseţe ca a lui, apoi veselie şi sănătate, cinste, iubire şi curăţie de suflet… Ţăranii pun copiilor mărţişoare ca să fie curaţi ca argintul şi să nu-i scuture frigurile, iar fetele zic că-l poartă ca să nu le ardă soarele şi cine nu le poartă are să se ofilească.”
Cu banul de la şnur se cumpăra vin roşu, pîine şi caş proaspăt pentru ca purtătorii simbolului de primăvară să aibă faţa albă precum caşul şi rumenă precum vinul roşu.
La geto-daci anul nou începea la 1 martie. Astfel, luna Martie era prima lună a anului. Calendarul popular la geto-daci avea două anotimpuri: vara şi iarna. Mărţisorul era un fel de talisman menit să poarte noroc, oferit de anul nou împreună cu urările de bine, sănătate, dragoste şi bucurie.
Astăzi, valoarea mărţişorului începe să fie dată doar de creaţia artistică. Se confecţionează din orice şi poate să semnifice orice. Doamna Irina Nicolau afirmă “Cîndva, credeau în puterea magică a mărţişorului. Acum nu mai cred. Cîndva, oamenii credeau că o babă a urcat la munte cu 12 cojoace şi a îngheţat. Acum nu mai cred. Tot ce pot e să cunoască povestea.” – Sursa: CrestinOrtodox.ro
Pentru strămoşii noştri, anul nou de la 1 martie însemna reînvierea naturii. Mărţişorul, simbol al primăverii, se confecţiona din fire de cânepă sau lână(mai tîrziu din bumbac), albe şi roşii, care se leagau în forma de 8. De acest şnur se atîrnau monede din aur sau argint, dar şi fire de iarbă, muguri sau flori. În zonele româneşti străvechi, mamele prindeau copiilor mărţisorul la gît, la mînă sau la picior, obiceiul păstrîndu-se şi astazi în unele sate. Mărţisorul se poartă toată luna martie.
La înmînarea mărţisorului de 1 Martie copiii veneau din locurile însorite de pe munte pînă în pragul casei cu brazdele de iarbă şi cu primele flori de corn. Fiecare membru al familiei trecea de trei ori pragul peste brazdă, mama ieşea cu colaci, iar florile se treceau din gura în gura, pentru ca oamenii să devină tari precum lemnul de corn. Floarea de corn se purta legată împreună cu cele doua fire, alb şi rosu, pînă la sfîrşitul sărbătorilor.
În ultima zi a lunii martie, înainte de răsăritul soarelui, avea loc ritualul scoaterii mărţişorului şi predării lui către natură. În localităţile de la cîmpie mărţişorul se pune pe un pom înflorit sau în crengile vişinilor, cireşilor sau prunilor.
În satele de la munte şi deal, mărţisorul se pune pe cornul sau măceşul înflorit. Există credinţa că mărţişorul este ridicat de rîndunele şi purtat spre soare, binecuvîntînd astfel norocul celui care l-a pus în pom.
În satele Transilvaniei, Mărţisorul roşu-alb din lînă se agaţă la porţi, ferestre, la coarnele animalelor, la strungile oilor, la torţile găleţilor, pentru îndepărtarea deochilui, a spiritelor malefice, pentru invocarea vieţii, a puterii regeneratoare care se credea că ar fi stimulată prin însăşi “culoarea vieţii”.
Bihorenii credeau că însăşi apa de ploaie adunată de 1 Martie sau din “zilele babelor” te face frumos şi sănătos, iar în Banat se obişnuia ca fetele să adune stropii de apa sau nea de pe frunzele fragilor din pădure să se spele pe obraji rostind descîntecul “drogobetelui de dragoste”: “Floare de fragă/ Din luna lui Marţ/ La toata lumea sa fiu dragă / Urăciunile să le desparţi” – După “Mărţisorul în tradiţia românească”, de Dr. Maria Bocşe
LA MULŢI ANI de MĂRŢIŞOR!
sursa
0 comments:
Post a Comment