TREI SECOLE

Ma simt de parca am trait trei secole.
Sa ma explic.
Uitindu-ma la excelentul articol de azi din libertatea despre fotografiile pe care Inge Morath le- facut in Romania anilor 50 (aici) mi-am amintit de copilaria mea.


Am trait trei secole. Unul prin ochii bunicii mele care, nascuta in 1912 avea proaspete in memorie povesti spuse ei de parinti, povesti din secolul trecut (secolul 19), si pe care mi le spunea cu mult drag.
Prin vorbele ei am vazut cu ochii mintii:
Eleganta doamnelor ce se plimbau pe Calea Victoriei. Galanteria domnilor ce le insoteau. Grija cu cre se aprindeau felinarele seara pe bulevard de catre cei care se ocupau cu asta si care aveau niste bete speciale. Uimirea in fata primelor aparate de fotografiat. A primelor masini.


Si apoi frumosul inceput de secol 20 cu ametitoarele baluri si cavalerii rosiori care invitau domnisoarele la valsuri, lasindu-le imbujorate si visatoare. Rochiile lungi dar care lasau totusi sa se vada incitant" o botina din cea mai fina", serile la circiumioarele de la Sosea in care parfumul teilor se amesteca cu aroma vinului chihlimbariu de Fetesti, turnat in pahare cristaline ca si risul doamnelor ce venisera cu sotii sau amantii.

Am ris si am plins pe rind la piesele de teatru ale maestrilor ca Birlic si Tanase care inveseleau un Bucuresti ce incepea sa fie acoperit de aripile intunecate ale razboiului. M-am extaziat in fata frumusetii angelice a Capitanului si am trait credinta utopica pe care au avut-o cu totii ca se va schimba ceva in bine pentru tara daca se vor schimba ei in interior prin rugaciune.

Am ris pina am ramas fara suflare imaginindu-mi bataile cu flori de la sosea.Amatorii de distracţie, aflaţi în trăsurile care se deplasau pe cele două sensuri de mers, aruncau cu flori unii în alţii sperind ca daca erau atinşi de aceste flori, vor avea noroc. Am simtit mai tirziu disperarea cu care cochetele Bucurestiului isi aruncau cu voluptate blanile de vulpe peste rochiile de matase asortate la pantofii cu tocuri de cristal, a caror toaca laica puncta asfaltul Caii Victoriei, in incercarea de a uita de primul razboi .


Si apoi am vazut al doilea razboi cu frumosii ofiteri germani care dadeau ciocolata copiilor saraci de la tara si invitau galant domnisoarele la Capsa.


SI in timp, am simtit strecurindu-mi-se in vene o data cu vorbele ei raul, nevorbit, raul rosu care a ucis o lume si doua si trei.
Care le-a luat tot si prietenii si iubitii si casele, tirindu-i ca uraganul pe Dorothy din Kansas in Oz.
Numai ca in loc de mirifica lume de smarald au aterizat cu totii intr-o lume cu reguli inexistente in care erai pedepsit daca indrazneai sa fii tu insati si nu marioneta spalata pe creier dorita de KGB.


Da, am trait trei secole si acum ma mir cum e posibil ca permanenta miscare a firii sa ne duca spre mai rau si mai rau si mai rau.

Posted in: bataie cu flori la sosea,bucurestii de altadata,personale