Este un document uluitor.Din el rezulta ca Hitler nu era atit de nebun pe cit l-au acreditat "mediile" postbelice invingatoare. Va asigur ca lectura acestor texte va fi extrem de interesanta pentru intregirea cunostintelor despre istoria recenta.
|
Pretextul utilizat de Hitler pentru a merge în Finlanda a fost ziua de naştere a mareşalului şi comandantului suprem al forţelor armate finlandeze, Carl Gustav Mannerheim. Luaţi prin surprindere de vizita lui Hitler, finlandezi au evitat să îi facă o primire oficială Fuhrerului. Liderii finlandezii au ales ca loc pentru discuţii un vagon restaurant ce se afla în apropierea aeroportului militar de la Immola, din sud-estul Finlandei.
Conform radioului finlandez, întâlnirea a durat o oră şi a avut două părţi. In prima dintre acestea, care trebuia înregistrată de radio, Hitler a ţinut un scurt discurs şi un toast în onoarea mareşalului Mannerheim. În cea de a doua parte, urmau să aibă loc discuţii particulare între Hitler şi Mannerheim. Hitler n-a ştiut însă că şi acestea au fost înregistrate.
Înregistrarea făcută atunci a fost ţinută secretă în arhivele radioului finlandez până în 2004.
Inamicul comun: URSS
Răceala cu care a fost primit Hitler în Finlanda are şi o altă explicaţie. O mare parte din opinia publică finlandeză era reticentă în ceea ce priveşte o eventuală alianţă cu Germania.
Finlandezii s-au aşteptat ca Hitler să le propună o ofensivă comună contra URSS-ului, ceea ce încălca flagrant linia adoptată de conducerea finlandeză de a nu lupta pe teritoriul sovietic. De altfel, Finlanda nu voia să piardă capitalul de simpatie internaţională pe care şi-l câştigase în urma atacului sovietic.
De partea cealaltă, prin vizita în Finlanda, Hitler voia probabil să se asigure că
Finlanda va continua să lupte contra sovieticilor ţinând pe loc trupe ale Armatei Roşii, care, altfel, puteau fi transferate pentru a lupta contra Germaniei. Este posibil ca Hitler să le fi propus oficialităţilor finlandeze o implicare mai puternică în războiul contra URSS, dar aceştia să fi refuzat. Din înregistrare, care se termină brusc, lipseşte însă o astfel de discuţie.
Contextul militar al vizitei
După marea contraofensiva lansată de forţele ruseşti pe 5 decembrie 1941, pe frontul de Est, trupele germane au fost împinse din faţa Moscovei înapoi înspre oraşul Smolensk. Ofensiva rusă a fost oprită cu mari pierderi de către armata germană, în februarie 1942, la doar o sută de kilometri de Smolensk.
Armata Roşie a reuşit însă să recucerească oraşul Rostov, punct de mare importanţă strategică.
Încurajat de succesul contraofensivei de iarnă, Stalin hotărăşte lansarea unei noi ofensive asupra poziţiilor germane la 12 mai 1942, în zona Harkov. Ofensiva rusă s-a concentrat pe zona apărată de Armata VI-a germană condusă de Friedrich von Paulus.
După câteva succese iniţiale, ofensiva a fost oprită de germani, care au contraatacat puternic. Printr-o dublă învăluire în zona Harkov, germanii au încercuit un sfert de milion de soldaţi ruşi. În ciuda încercărilor disperate ale ruşilor de a sparge încercuirea, 200.000 de soldaţi ruşi au căzut prizonieri în mâinile germanilor.
În vara anului 1942, Hitler îşi schimbase obiectivul. Cucerirea resurselor petroliere din Caucaz şi ocuparea Stalingradului deveniseră ţintele cele mai importante pentru Wehrmacht, în detrimentul ocupării Moscovei.
Analiza lui Hitler
În înregistrarea făcută publică de radioul finlandez, Hitler face o analiză pertinentă a situaţiei de pe întreg frontul. Recunoaşte că nu a vrut să fie prins într-un război pe două fronturi Vest şi Est. „Vremea” l-a obligat să atace Franţa în primăvara anului 1940 şi nu în toamna lui 1939, aşa cum ar fi dorit. O altă cauză a întârzierii atacării URSS-ului a fost ... Italia.
Greutăţile întâmpinate de aliaţii italieni, atât în Africa, cât şi (în special) în Albania şi Grecia au obligat de fiecare dată Germania să sară în ajutorul aliatului, ceea ce a dus la o întârziere şi la o scădere a forţei de luptă a Wehrmachtului pe frontul de Est. Hitler mai afirmă că a subestimat puterea şi înzestrarea armatei sovietice şi că a vrut să atace URSS-ul încă din 1940. Momentul hotărâtor în luarea acestei decizii a fost întâlnirea cu ministrul de Externe sovietic Molotov din august 1939.
Despre România
Deosebit de interesante sunt referirile lui Hitler la adresa României. Fuhrer-ul recunoaşte tranşant faptul că nici măcar nu s-ar fi gândit să atace URSS-ul fără petrolul românesc. În lipsa celor cinci milioane de tone de petrol românesc, Wehrmachtul ar fi fost blocat.
Coşmarul cel mai mare a lui Hitler era legat de o posibilă ocupare a României de către URSS în vara anului 1940. Insistenţele lui Molotov în legătură cu garanţia pe care o dăduse Germania statului român l-au făcut pe Hitler deosebit de suspicios în legătură cu posibilele intenţii agresive ale lui Stalin la adresa României.
Din nefericire, înregistrarea se opreşte la momentul în care Hitler îi relatează lui Mannerheim răspunsul pe care i l-a dat lui Molotov în privinţa garanţiilor acordate României.
Transcriptul înregistrării conversaţiei lui Hitler cu Mannerheim - 4 iunie 1940
Hitler: ... Nici noi n-am ştiut chiar foarte exact ce dimensiuni monstruoase avea înarmarea acestui stat (URSS, n.r.)
Mannerheim: Noi nu ne-am imaginat deloc aşa ceva în Războiul de Iarnă. În războiul de iarnă nu ne-am fi închipuit asta, desigur că aveam impresia că sunt bine înarmaţi, dar nu aşa de bine cum erau în realitate. Iar acum nu mai există niciun dubiu asupra intenţiilor lor.
Hitler: E foarte clar. Au cea mai monstruoasa înarmare la care se pot gândii oamenii. Deci dacă mie mi-ar fi spus cineva că un stat poate alinia 35.000 de tancuri, atunci i-aş fi răspuns: "Aţi înnebunit!"
Mannerheim: 35.000?
Hitler: 35.000 de tancuri. Până acum am distrus peste 34.000 de tancuri. Dacă mi-ar fi spus cineva lucrul acesta, i-aş fi zis... "Dumneavoastră" (...) dacă un general de-al meu mi-ar fi declarat că un stat dispune de 35.000 de tancuri aş fi zis... "Dumneavoastră, Domnul meu, vedeţi totul dublu sau înzecit. Sunteţi nebun, vedeţi stafii!". N-aş fi crezut posibil lucrul acesta. Am găsit fabrici, doar una singură, în Kamiroskaia (?!?) spre exemplu, avea acum doi ani câteva sute (...) habar nu aveam.
Acum se află acolo o fabrică de tancuri, care într-o prima fază avea peste 30.000 de muncitori, iar la terminarea construcţiei peste 60.000 de muncitori, o singură fabrică de tancuri! Am ocupat-o, o fabrică gigantică! Mase de muncitori care însă trebuiau să trăiască ca şi animalele.
Mannerheim În regiunea Donetk?
Hitler: În regiunea Donetk
Mannerheim: Da, dacă ne gândim că au avut libertate să se înarmeze timp de 20 de ani, peste 20 de ani, aproape timp de 25 de ani... şi tot, tot ce au avut au cheltuit pe înarmare, numai pe echipare!
Hitler: Numai! Îi spuneam înainte Domnului Preşedinte (al Finlandei, n. r), că nu mi-aş fi imaginat lucrul acesta înainte, dacă aş fi presimţit asta, atunci mi-ar fi fost şi mai greu, însă decizia (de a atacă URSS, n.r.) aş fi luat-o cu atât mai mult. Pentru că nu aveam altă alternativă. Îmi era clar încă din iarnă '39/'40 că atacul asupra Rusiei trebuia să vină.
Însă eu (...) războiul pe două fronturi, el ar fi fost o nenorocire, atunci am fi fost distruşi. Astăzi vedem asta mai bine decât puteam atunci. Atunci am fi fost terminaţi. De fapt eu vroiam, iniţial încă în toamnă anul 1939 vroiam să realizez campania din vest. Numai permanenta vreme proastă pe care am avut-o ne- a împiedicat.
Pentru că toate armele noastre erau ... sunt arme "de vreme bună". Sunt foarte fiabile, sunt foarte bune, sunt însă din păcate arme de vreme bună, am văzut asta şi acum în campania aceasta. Toate armele noastre sunt desigur proiectate pentru vestul Europei, şi noi cu toţii am fost convinşi, asta era părerea noastră încă din vremurile vechi, că iarnă nu se poate purta război.
Iar tancurile germane nu au fost testate pentru a fi pregătite pentru războiul de iarnă, ci din contra s-au făcut probe pentru a dovedi că iarnă nu se poate purta război. Ar fi fost alta situaţie, mă înţelegeţi, în toamnă lui 1939 mă aflăm mereu în faţă întrebării, iar eu vroiam doar să atac în orice caz!
Şi aveam convingerea că voi fi terminat Franţa în şase săptămâni. Însă când s-a pus întrebarea a venit brusc ploaia. Şi vremea ploioasă durează, iar eu cunosc foarte bine regiunea asta franceză; şi nici eu nu am putut ignora punctele de vedere a multor dintre generalii mei, anume că probabil nu am fi reuşit să avansam cu elan, că nu am fi putut exploata arma tancului, că nu am fi putut exploata nici aviaţia cu pistele improvizate pe câmp din cauza ploii, am fost acolo că soldat timp de patru ani în Marele Război.
Şi aşa a venit întârzierea aceasta. Dacă aş fi terminat cu Franţa în anul 1939, altfel ar fi decurs istoria lumii. Aşa a trebuit să aştept până în anul 1940, şi din păcate n-a mers înainte de luna mai, abia pe 10 mai a fost prima zi frumoasă, pe 10 mai am atacat imediat. Pe 8 mai am dat ordinul pentru atacul din 10 mai. Şi pe urmă a trebuit să realizăm această uriaşa mutare a diviziilor din vest către est.
Am avut şi acea sarcină, ocupaţia Norvegiei. Şi în aceeaşi clipă s-a abătut peste noi un, astăzi pot să-i spun aşa liniştit, un foarte mare ghinion, şi anume slăbirea care a rezultat în Italia; prin, în primul rând prin situaţia nord-africană, în al doilea rând prin situaţia din Albania şi Grecia, o nenorocire.
A trebuit să ajutăm, asta a însemnat pentru noi brusc din nou o împărţire a aviaţiei, o împărţire a diviziilor noastre de tancuri. Când tocmai eram pe cale să pregătim tancurile aici pentru frontul de est, a trebuit din senin să renunţăm la două divizii, două divizii mari, până la urmă au fost trei, şi să suplinim frecvent colo pierderi foarte mari.
Au fost lupte sângeroase care s-au dat acolo în deşert. Toate astea ne-au lipsit foarte mult în est, şi nu aveam altă alternativă decât decizia care era inevitabilă.
Am avut pe urmă o întâlnire cu Molotov atunci, şi era foarte clar: Molotov a plecat de la întâlnire decis să înceapă războiul, iar eu m-am despărţit de el cu decizia să i-o iau înainte dacă e posibil. Căci pretenţiile sale aveau că obiectiv final foarte clar stăpânirea Europei.
Pentru noi deja în toamnă lui 1940 s-a pus necontenit întrebarea dacă să provocăm o ruptură. Eu atunci am sfătuit mereu guvernul finlandez să negocieze şi să câştige timp şi să trateze lucrurile diversionist. Pentru că am avut întotdeauna o frică: că Rusia va ataca în mod surprinzător România în toamna târzie.
Pentru a ajunge în posesia surselor de petrol. Iar noi nu am fi fost gata pregătiţi în toamnă târzie a lui 1940. Dacă atunci Rusia ar fi ocupat sursele de petrol româneşti, păi atunci Germania ar fi fost pierdută! Cu 60 de divizii ruseşti treaba s-ar fi făcut. Atunci noi nu aveam în România forţe militare. Guvernul României ni s-a adresat abia mai târziu, iar ceea ce aveau ei (armată romană, n. r.) ar fi fost ceva ridicol. Ăia trebuiau doar să-şi asigure sursele de petrol.
Eu nu puteam să mai încep un război au armele noastre în septembrie sau octombrie, păi asta ar fi fost imposibil. Nici mutarea armatei către est nu o aveam încă pregătită. A trebuit mai întâi să punem în ordine armele. Pentru că în cele din urmă am avut desigur şi de suferit sacrificii în campania din vest.
Ar fi fost imposibil să pornim înaintea primăverii lui 1941. Iar dacă rusul ar ar fi ocupat România în toamnă lui 1940 şi ar fi cucerit sursele de petrol, atunci le-am fi pierdut pe acestea în anul 1941. Noi avem marea producţie germană, însă ceea ce înghite numai aviaţia, ce înghit diviziile noastre de tancuri, sunt totuşi cantităţi monstruoase. Este un consum care depăşeşte toate imaginaţiile.
Fără contribuţia a cel puţin 4 până la 5 milioane de tone de petrol românesc nu am putea duce războiul. De asta am fost foarte îngrijorat. De aceea şi obiectivul meu a fost de a scurge prin negocieri această perioadă, am fost de puternici răspundem acestor pretenţii de şantaj.
Pretenţiile erau pur şi simplu şantaj gol-goluţ. Era un şantaj, ruşii ştiau că nu avem încotro, că eram legaţi în vest, puteau să obţină de la noi orice prin şantaj. Iar abia la vizită lui Molotov am (...)
Astfel negocierile s-au terminat foarte abrupt. Era vorba de patru puncte. Primul punct, care privea Finlanda, libertatea de a se apăra în faţă ameninţării finlandeze.
Zic eu: " Nu-mi puteţi spune mie că Finlanda v-ar ameninţă!". Molotov: "Finlanda lucrează împotrivă prietenilor Uniunii Sovietice, aceştia sunt urmăriţi fără încetare". O mare putere nu poate permite să-i fie periclitată existenţa de către un stat mic.
Îi zic: "Păi existenţa Dumneavoastră nu e ameninţată de Finlanda.
Nu puteţi să-mi povestiţi mie că existenţa Dumneavoastră ar fi ameninţată de Finlanda". Ba da, ar există şi o ameninţare morală a existenţei unui mare stat, şi ceea ce ar urmări Finlanda ar fi o ameninţare la adresă existenţei morale. Atunci i-am spus că nu vom mai tolera că spectatori pasivi un nou război la Marea Baltică. M-a întrebat care este poziţia noastră în România.
Căci noi dădusem garanţia. Dacă garanţia se îndreptă şi împotrivă Rusiei I- am răspuns atunci că nu cred că se îndreaptă împotrivă lor, deoarece "doar nu aveţi intenţia să atacaţi România". "Nu am auzit niciodată că aţi avea intenţia de a invada România. Aţi spus mereu că Basarabia vă aparţine, dar nu aţi spus niciodată că vreţi să atacaţi România", Da, zicea el, că doreşte să ştie precis dacă această garanţie ... (sfârşitul înregistrării)
Mannerheim, omul care a ţinut piept lui Stalin şi lui Hitler
Carl Gustaf Emil Mannerheim, omul care a condus armata finlandeză în faţa trupelor invadatoare sovietice, a fost ofiţer în armata imperială rusă ajungând chiar să lupte în Primul Război Mondial pe frontul din România. Mannerheim s-a născut în Askainen, în Finlanda, la data de 4 iunie 1867. După ce absolvă Liceul Privat din Helsinki , este admis la Şcoala de Cavalerie "Nicolae" din Sankt Petersburg.
Promovează în 1889 şi este avansat la gradul de "cornet", fiind detaşat în Polonia la un regiment de dragoni.În ianuarie 1891, Mannerheim a fost transferat să lucreze în Garda de Cavaleri a Majestăţii Sale Maria Feodorovna în Sankt Petersburg. A luptat în războiul ruso-japonez şi a fost avansat la gradul de colonel pentru curajul în bătălia de la Mukden .
În Primul Război Mondial, Mannerheim a fost comandant de cavalerie pe frontul Austro-Ungar şi Român. Mannerheim a comandat pe frontul românesc o unitate de luptă ruso-română localizată pe Carpaţi şi acolo, în toamna anului 1917 s-a conturat decizia de a servi armata ţării sale în situaţii critice. După ce dovedeşte competenţă în timpul luptelor împotriva forţelor Austro-Ungare, va fi onorat cu una din cele mai înalte distincţii ale Rusiei Imperiale, Crucea Sfântului Gheorghe.
În aprilie 1917 Mannerheim a fost avansat la gradul de general locotenent. A căzut în dizgraţia noului guvern care îl privea ca pe unul din ofiţerii ce nu a susţinut revoluţia. Acesta este momentul în care Mannerheim devine anticomunist convins.În ianuarie 1918, Senatul noii Finlande independentă îl însărcinează pe Mannerheim cu comanda armatei Finlandei, care era compusă din câteva sute de membrii ai Gărzii Albe. Demisionează după câteva luni şi pleacă în Suedia nemulţumit de aproprierea Finlandei faţă de Germania .
Se reîntoarce şi participă la primele alegeri prezidenţiale din Finlanda pe care le pierde. Hotărăşte să se retragă din viaţa publică. După ce Pehr Evind Svinhufvud a fost ales preşedinte în 1931, el l-a însărcinat pe Mannerheim cu conducerea Consiliului Apărării Finlandei. În acelaşi timp Mannerheim a primit promisiunea scrisă ca în eventualitatea unui râzboi sâ devină conducător al Finlandei.
În 1933, Mannerheim a primit titlul de Mareşal. Mannerheim a susţinut industria militară a Finlandei şi a încercat să înfiinţeze o uniune militară cu Suedia. Când negocierile cu Uniunea Sovietică au eşuat în 1939, Mannerheim acceptă din nou poziţia de conducător al armatei Finlandei în caz de război. În timpul războiului de iarnă şi războiului de continuare, Mannerheim a menţinut relaţiile cu Germania Nazistă cât de formale posibil şi s-a opus cu succes propunerii lor pentru un tratat de alianţă.
Mannerheim de asemenea s-a opus cu stricteţe ca trupele lui să participe la Asediul Leningradului. In 1944 devine preşedinte şi acceptă condiţiile de pace impuse Finlandei de URSS. Au fost dure, totuşi nu la fel de dure ca acelea impuse statelor ce urmau să sfârşească după Cortina de Fier. În ciuda concesiilor teritoriale masive Finlanda îşi păstra independenţa, sistemul politic pluripartit şi economia de piaţă.
Cu toate acestea, Finlanda a fost nevoită să achite reparaţii de război masive şi să lupte în războiul din Laponia împotriva trupelor germane din nordul ţării. Mannerheim demisionează din funcţia de preşedinte pe 4 martie 1946 din motive de sănătate. Mannerheim a murit pe 28 ianuarie, 1951 la spitalul din Lausanne, Elveţia, în urma unei crize de ulcer duodenal.
PS. 5.000.000T combustibil livrate Germaniei reprezintä 500.000 vagoane
500.000 x30m/ vagon =15.000Km lungime egalä cu de 3 ori distanta
dus-intors Germania-Romania.
0 comments:
Post a Comment