CURRENT MOON

Saturday, December 4, 2010

CARDUL DE SĂNĂTATE: O LOVITURĂ DATĂ INTERESULUI NAŢIONAL

Share/Bookmark


Octavian Brânzei

Forul Ortodox Român a participat, joi 18.10.2010, la dezbaterea organizată de Ministerul Sănătăţii în jurul proiectului de ordonanţă de urgenţă prin care se doreşte introducerea cardului de sănătate cu cip.

Printre multele controverse legate de proiectul legislativ (unele dintre ele punctate şi de FOR în comunicatul de acum câteva zile, când ceream dezbatere publică) a ieşit la iveală un lucru şocant, făcut public de reprezentantul Asociaţiei pentru Tehnologie şi Internet, Bogdan Manolea, spre stupoarea autorităţilor prezente la dezbatere. Anume că, deşi proiectul legislativ însăilat de autorităţi este în stadiul, chipurile, de a fi supus dezbaterii publice, Imprimeria Naţională a organizat deja licitaţia prin care a acordat fonduri publice unui furnizor de semiconductori de tip cip cu contact pentru smart carduri folosite pentru cardurile de sănătate! Suma contractului este de aproape 35 milioane EUR (cu TVA).

Mai mult decât atât, anunţul pentru organizarea licitaţiei a fost făcut public ÎNAINTE ca Ministerul Sănătăţii să facă publică nota de fundamentare a OUG privitoare la introducerea cardurilor de sănătate, fapt ce denotă graba şi dispreţul faţă de dialogul cu cetăţenii, care este doar simulat, deciziile fiind deja luate.Reamintim că aceste fonduri reprezintă doar o mica parte din costurile presupuse de implementare a întregului sistem informatic necesar pentru susţinerea cardurilor de sănătate. Pentru a avea o idee despre aceste costuri, în Germania, de exemplu, implementarea unui astfel de sistem a costat 1.7 miliarde de euro şi a fost un eşec, proiectul fiind blocat în acest moment. Dacă cea mai puternică economie a Europei, Germania, a eşuat cu acest plan, cum de îşi permite o ţară care se împrumută pentru pensii şi salarii, să înceapă un asemenea proiect?!

De notat mai este faptul că, prin această lege, care se caută a fi introdusă rapid în Parlament prin ordonanţă de urgenţă, actualii guvernanţi spun că se vor economisi câteva sute de milioane de lei, scurşi din sistem din cauza... medicilor de familie (trebuia găsit şiţapul ispăşitor pentru catastrofa din sistemul de sănătate!). Este, evident, absurd să vrei să acoperi pierderi cheltuind pentru aceasta sume colosale, mult mai mari decât pierderile în sine!

Totodată, este evident faptul că libertatea noastră de conştiinţă, dreptul la intimitate şi la protecţia datelor personale sunt puse în pericol de un stat căpuşat de grupuri de interese care promovează, pe spinarea oamenilor acestei ţări, proiecte de informatizare a societăţii care sunt complet ineficiente pentru scopurile ”generoase” oficiale, dar care pot îndeplini, în schimb, o singură funcţie: aceea a creării cadrului logistic necesar supravegherii cetăţenilor români.

La această dezbatere, autorităţile au promis alternativă la cardul electronic de sănătate. Acest lucru este pozitiv, deşi, aşa cum s-a arătat, erau obligate să garanteze acest drept, conform Constituţiei şi legilor în vigoare. Recunoaştem însă că este tulburător şi revoltător sentimentul că libertatea şi demnitatea noastră se află la bunul plac al unor grupuri de presiune şi de interese şi că doar în urma luărilor de poziţie ale societăţii civile româneşti autorităţile catadicsesc să mai dea un pas înapoi în acest marş forţat către abuzuri asupra libertăţilor civice.

Întrebarea pe care o pune FOR este: putem noi, ca societate civilă, să determinăm autorităţile să renunţe la folosirea banului public împotriva intereselor naţionale şi a drepturilor oamenilor la o viaţă privată normală, lipsită de intruziunea statului? Credem că stă în puterile noastre să dăm acest răspuns.

Secretar General FOR

Iulian Capsali


ARTA SFINTA ROMANEASCA

Share/Bookmark

GRIGORE LESE-O MOARTE CE TI-AS PLATI


O, MOARTE, CE ŢI-AŞ PLĂTI

- O, moarte, ce ţi-aş plăti,
Viţă verde iadăra.
La mine de n-ai veni!
Daţ-aş aor şi arjînt
Să nu mă bagi în pământ!
- O, omule, ce grăieşti,
Cât ai vre tu să trăieşti?
Copacu-i cu rădăcină
Şi-a lui vreme încă vine:
Uscă-i-se crengile,
Sacă-i rădăcinile;
D-apoi tu că eşti de lut,
Cum nu-i mere în pământ?
Acolo nu trebe nemnic,
Nici aor, nici arjînt;
Da-ş-ar domnii ce ş-ar da
Numa să poată scăpa.

sursa roncea


By Changing Yourself, You Change Reality-SCHIMBINDU-TE ITI SCHIMBI REALITATEA


Share/Bookmark


The point in the heart, which has no form or direction, is similar to my spiritual “stem” cell, from which I can freely build myself up. It is the end of the rope thrown to me from the final state that I must reach. Grounded in it, I can now build everything else around it by exercising my free will.
Punctul din inima , care nu are forma sau directie este similar cu celula mea stem spirituala, din care pot sa ma construiesc asa cum doresc. Inradacinat in ea, pot acum sa creez totul in jurul sau, exercitindu-mi liberul arbitru.

All reality is divided into me and the external world. And if I know how to use the external reality correctly, I can change myself, thereby realizing my free will. Freedom lies solely in the ability to change oneself and not the world! The world is just the imprint of my properties.


Toata realitatea este divizata in 'eu' si' lumea exterioara'.Si daca stiu cum sa folosesc realitatea externa in mod corect, ma pot schimba pe mine, astfel realizindu-mi liberul arbitru. Libertatea consta exclusiv in abilitatea persoanei de a se schimba pe ea, si nu lumea din afara! Lumea este doar matricea,tiparul proprietatilor mele.


I only need to know how to correct my properties, how to change the combination of these initial, natural qualities in me. To do this, I am given a “Kli” (an instrument), a lever, a “crane” that I can use to turn myself upside down and lift myself up! Then, the entire reality will change. I see that everything is different now, as if I were born into a new world.

Eu doar am nevoie sa stiu cum sa-mi corectez proprietatile, cum sa schimb combinatia acestor calitati naturale initiale in mine. Pentru a face asta, imi este daruit un 'kli', un instrument, un levier, o macara pe care o pot folosi ca sa ma intorc cu susul in jos si sa ma ridic. Apoi, intreaga realitate se va schimba.Eu vad totul diferit acum, ca si cum as fi nascut intr-o lume noua.


So, do I replace my view of reality or the reality itself? I change the reality! After all, reality is what resides within my perceptions.


Deci, voi inlocui punctul meu de vedere al realitatii sau realitatea insasi? Eu schimb realitatea! La o adica, realitatea este ceea ce salasluieste in perceptiile mele.
rav laitman

Kalachakra 2003 Initiation



Share/Bookmark

MASAJUL FARA CONTAPARANORMAL-DJUNACT

DJUNA MAREA TERAPEUTA SHAMAN


Share/Bookmark


Eugenia Davidasvili, cunoscuta azi in intreaga lume ca Djuna (Giuna), s-a nascut pe 22 iunie 1949, in Georgia.

S-a afirmat atat prin eficienta tratamentelor sale, cat si prin acuratetea diagnosticelor, testele efectuate la Washington Research Center aratand o acuratete de 97% in diagnosticare.

De-a lungul carierei sale, Djuna a fost preocupata si de formarea de noi terapeuti. Djuna Davitasvili este un nume foarte cunoscut, cu puternice rezonante speciale pentru milioane de oameni.

Dar nu despre persoana sau personalitatea vestitei vindecatoare vom vorbi mal jos, ci vom reproduce – fara comentarii – o serie de sugestii si retete pentru terapia (sau profilaxia) diverselor afectiuni ce macina astazi lumea vie. Sunt, de fapt, reguli de viata general valabile, bazate exclusiv pe ceea ce ne ofera natura.

Alimentatia sta la baza sanatatii, prin modul in care stim sau nu sa o facem prin prisma ratiunii, si nu doar a pornirilor instinctuale. Djuna identifica trei categorii mari de alimente, dupa cum urmeaza:

1. carne, peste, zeama de carne, oua, fasole (bob), ciuperci, nuci, floarea soarelui (seminte), vinete.
2. verdeata, fructe, legume, pepene verde, pepene galben, vin sec, unt, grasimi, ulei vegetal.
3. paine, peste, fainoase, orez, cartofi, zahar, miere de albine.

Pentru curatirea organismului de substantele daunatoare acestuia, introduse in corp prin alimentatia curenta, trebuie sa se tina seama de cateva reguli usor de respectat.

- Categoria nr. 1 de alimente reprezinta acizii, iar categoria nr. 3 – bazele. Nu se amesteca la aceeasi masa alimentele din categoria 1 cu cele din categoria 3.
- Se pot combina categoria 1 cu categoria 2 sau categoria 2 cu categoria 3.
- Diferenta dintre mesele acide si cele bazice trebuie sa fie de minimum 3 ore.
- In curatirea organismului, lactatele sunt excluse.
- Nu se bea apa in timpul mesei, ci abia la o ora dupa aceasta.
- Tot cu o ora mai tarziu se pot consuma si fructe, intrucat ele se digera mai repede decat restul alimentelor.
- Pe langa alimentele enumerate mai sus, dimineata si seara se consuma cate un catel de usturoi.
- Curatirea organismului se face, de preferinta, in luna iunie.

Curatirea limfei si a sangelui

Dimineata, se beau 100 ml de apa rece, in care s-a dizolvat sare amara, atat cat sa fie baubila. Se prepara un suc din portocale (900 ml), grapefruit (900 ml) si lamaie (200 ml). La o ora dupa ce s-a baut solutia de sare amara, se beau 100 ml din sucul respectiv si 100 ml de apa fiarta si racita. Apoi, aceeasi cantitate (100 ml suc si 100 ml apa racita) se bea la fiecare jumatate de ora, pana se termina cantitatea de 2 litri din fiecare. Tratamentul dureaza 3 zile, perioada cand nu se mananca si nu se bea nimic altceva.

Curatirea ficatului

Timp de 2 zile, se beau cate 5-6 pahare de suc de mar. In a treia zi, bolnavul se culca la ora 19 pe partea dreapta, cu o sursa de caldura (perna electrica) sub ficat. Se prepara un amestec din 3 linguri de ulei de masline si 3 linguri zeama de lamaie, care se bea din sfert in sfert de ora, pe durata a circa 2 ore. Cantitatea totala trebuie sa fie de 300 ml ulei de masline si 300 ml zeama de lamaie. A doua zi de dimineata se face clisma, care va elimina toate reziduurile de la ficat.

Curatirea rinichilor (calculi renali)

Pe parcursul unei saptamani, nu se mananca decat pepene verde cu paine neagra. In ziua a saptea, intre orele 2 si 3 (noaptea), se face o baie calda, cu corpul cufundat in apa pana la gat si se mananca pepene verde rece. Dupa circa o ora, vor fi eliminate pietrele. Eventual, procedura se repeta dupa doua saptamani.

Curatirea articulatiilor de saruri (spondiloza, artrita, poliartrita)

Se fierb 5 g foi de dafin in 300 ml apa, timp de 5 minute, dupa care se tin intr-un termos, 3-4 ore. Pe parcursul a 12 ore, se consuma lichidul, luandu-se cate o lingurita. Tratamentul dureaza 3 zile, insotit de alimentatie de regim, dar o singura data pe an.

„Elixirul tineretii” (indicat in special persoanelor care au probleme legate de inima si de circulatia sangelui)

Se piseaza foarte bine 300 g usturoi, intr-o piulita de lemn. 200 g din cantitate se scot de la fundul vasului si se pun intr-un borcan de sticla, impreuna cu 200 ml alcool de 90º. Se inchide bine si se tine 10 zile la macerat. Tratamentul va dura 11 zile, cu o jumatate de ora inaintea fiecarei mese, preparatul luandu-se in cate 20 ml lapte rece, dupa cum urmeaza:

ziua 1 – 2 picaturi dimineata (D), 2 picaturi la pranz (P), 2 picaturi la cina (C);
ziua 2 – 4 D, 5 P, 6 C;
ziua 3 – 7 D, 8 P, 9 C;
ziua 4 – 10 D, 11 P, 12 C;
ziua 5 – 13 D, 14 P, 15 C;
ziua 6 – 15 D, 14 P, 13 C;
ziua 7 – 12 D, 11 P, 10 C;
ziua 8 – 9 D, 8 P, 7 C;
ziua 9 – 6 D, 5 P, 4 C;
ziua 10 – 3 D, 2 P, 1 C;
ziua 11 – 25 D, 25 P, 25 C.


O reteta relativ mai simpla se bazeaza pe amestecul obtinut din 500 g usturoi pisat, cu zeama de la 24 de lamai. Se pune intr-un borcan, se acopera cu tifon si se tine 24 de zile, amestecandu- se periodic. Se consuma cate o lingura la o jumatate de pahar cu apa, seara, inainte de culcare.

sursa damaideparte



Djuna

De-a lungul carierei sale, Djuna a fost preocupata si de formarea de noi terapeuti. Exigenta cu care sunt selectati cei ce vor sa-i devina elevi este descrisa de Maria Cobileanschi in articolul "Familia paranormala". Cartea tradusa in limba romana de editura ANTET-2000 poate fi considerata manualul terapeutului din scoala Djunei.

Conditiile unui tratament eficient

In aceasta scoala, se considera ca eficienta unui tratament depinde de: a) capacitatea pacientului de a se autosugestiona b) maleabilitatea terapeutica a acestuia.

Daca pacientul percepe campul terapeutului si senzatiile specifice (caldura, presiune etc), realizarea terapiei are rost. Situatia contrara se intalneste cand pacientul se opune psihic terapiei.

Terapeutul trebuie sa se autosugestioneze si el, caci deplasarea energiei tine de comanda mentala, iar imunitatea terapeutului depinde si ea de aceasta.

Tratamentul se face doar daca in apropiere se afla o sursa de apa. In caz contrar, nu se face tratament. Apa absoarbe energia negativa de pe mainile terapeutului.

In timpul tratamentului, mainile terapeutului sunt spalate de curand, putin umede, calde. In acest caz, fluxul energetic se misca liber. Ceasul, inelele, bratarile se scot. In timpul unui tratament eficient, cu transfer maxim de energie catre pacient, mainile terapeutului transpira.

Miscarile de apucare cu mana de catre terapeut sunt interzise, pentru a nu deplasa campul sanatos.

Organe cu disfunctii

Modul de abordare a organelor cu disfunctii este inedit:

  • terapeutul se adreseaza, cu voce tare, organelor pacientului
  • discutia are loc pe un ton autoritar, eventual reliefand prostiile facute de organul respectiv. Mai exact, cuvintele sunt adresate gandirii organului respectiv, in genul: Minte a ficatului, te porti urat, esti aidoma unui copil alintat. Stii bine ca trebuie sa te comporti altfel. Sper sa intelegi acest lucru si sa-ti vezi de treaba.
  • inainte de aceasta, terapeutul ii aplica pacientului cateva lovituri slabe, in zona organului bolnav, pentru a trezi mintea organului respectiv
Autoarea cartii considera ca fiecare organ are anumite caracteristici: intestinele sunt rabdatoare si supuse, ficatul e inert in gandire si cam greoi (asa ca trebuie luat tare, pe un ton categoric; n-are rost sa-i vorbesti frumos ). Inima e un organ sensibil si inteligent, care intelege usor ce i se cere.

Terapia prin privire

O alta tehnica din scoala Djunei e cea in care terapeutul inspira pe nas si expira pe gura, catre zona bolnava a pacientului. Zona e acoperita de o tesatura de bumbac. Exista doua variante: a) expiratie fierbinte, eficienta in boli articulare sau raceli b) expiratie rece , eficienta in stari de oboseala.

Merita mentionata si terapia prin privire. Mainile terapeutului se aplica pe zona suferinda, iar privirea lui se atinteste asupra aceleiasi zone. Terapeutul isi imagineaza cum energia emanata de ochii lui patrunde in zona bolnava, insanatosind-o.

Autoarea abordeaza si chestiunea terapiei la distanta. De ce n-ar fi posibila, din moment ce exista si acupunctura la distanta ? Iar ca e posibil sa trimitem Reiki la distanta, stim cu totii. In scoala Djunei, terapia la distanta dureaza max. 20 min; in transe de 3-5 min, separate prin pauze.

Vindecarea prin metoda tibetana Cartea "Vindecarea prin metoda tibetana. Curs de bioterapie" asigura o lectura fascinanta, chiar si terapeutilor din alte scoli. De ce ? In primul rand, pentru ca si un maestru din alta scoala iti poate dezvalui ponturi de practica sau experiente interesante.

In al doilea rand, pentru ca acelasi exercitiu poate fi folosit, in variante diferite, in mai multe scoli. Fireste, principiile dupa care functioneaza corpul omenesc si Universul sunt aceleasi. Cunoasterea principiilor si a variantelor de tehnici ne ajuta sa capatam o perspectiva mai ampla asupra tabloului general al practicilor sapientiale.

sursa mysticway

Mortiis - Monolith (VIDEO) Tribal Club Dance



Share/Bookmark

Go away from me.
I just want to flee.
The god i used to be.
Fill me no more with glee.

Where am I now?
Upon whom to bestow,
The Secrets locked inside.
[ Find more Lyrics on http://mp3lyrics.org/9hZH ]
The universe I hide.

The Monolith is I.
It was always me.
This world has always been,
The place I really lived in.

Here i stand, alone.
My soul has turned to stone.
Half my kingdom to,
Him that helps me through

Mortiis - Spirit In A Vacuum



Share/Bookmark


Mental Maelstrom beckons me,
To fall into the core.
The Centre of the universe,
Mocks me forevermore.

Who awoke the engine when i
could not its key?
Who landed me upon this place,
This island in the sea?

(There's) four or five thousand clouds,
All inside my head.
I'm looking for the mind i had,
How long has it been dead?

Eighteen thousand Million years,
with Aeons in between.
Cannot save me from my fears,
Of things i might have seen.

What did you see?
Who did you see?
[ Find more Lyrics on http://mp3lyrics.org/9hb2 ]

Don't want to go back to that place.
Don't want to go back to my soul.
My spirit in a vacuum.
Spirit in a vacuum.
My spirit in a vacuum.

Mental Maelstrom, that is you.
You've killed my inner sun.
The sacrifices that i made,
I want them all undone.

You put the engine back to sleep,
When I thougth I'd found the key.
Now that I am stranded here,
You return to Misery.

How can I kill the alien mind,
That tries to be me'
I've seen the vacuums eye,
And now i see the thing that I be.

Don't want to go back to that place.
Don't want to go back to my soul.

Spirit in a vacuum.

My spirit in a vacuum.

SIMPLY RAW

Share/Bookmark


UN FILM DESPRE DIETA CU CRUDITATI SI CUM POATE INVINGE DIFERITE BOLI.SUBTITRAT.

Mortiis - Parasite God

Share/Bookmark

"We are floating - Above the mountains.
Watching all the tiny people.
How they waste themselves away.
Obey themselves away.

How willingly - They lay their love.
How willingly - They sacrifice themselves,
To the Locust Master - to the one that drowned the world.

They love their Parasite God - Yet they crucify me.

How willingly - They lay their love.
How willingly - They sacrifice themselves,
To the bringer of hunger - to the one that drowned the world.

They love their Parasite God - Yet they crucify me.

I want to be your Parasite God.
So i can show you what you really are.
I want to be your Parasite God.
So i can show you what you really are.

They love their Parasite God - Yet they crucify me."






2010 Saga Dawa Day Teaching-KARMAPA SPEAKS

U2 - Beautiful Day


The heart is a bloom
Shoots up through the stony ground
There's no room
No space to rent in this town

You're out of luck
And the reason that you had to care
The traffic is stuck
And you're not moving anywhere

You thought you'd found a friend
To take you out of this place
Someone you could lend a hand
In return for grace

It's a beautiful day
Sky falls, you feel like
It's a beautiful day
Don't let it get away

You're on the road
But you've got no destination
You're in the mud
In the maze of her imagination

You love this town
Even if that doesn't ring true
You've been all over
And it's been all over you

It's a beautiful day
Don't let it get away
It's a beautiful day

Touch me
Take me to that other place
Teach me
I know I'm not a hopeless case

See the world in green and blue
See China right in front of you
See the canyons broken by cloud
See the tuna fleets clearing the sea out
See the Bedouin fires at night
See the oil fields at first light
And see the bird with a leaf in her mouth
After the flood all the colors came out

It was a beautiful day
Don't let it get away
Beautiful day

Touch me
Take me to that other place
Reach me
I know I'm not a hopeless case

What you don't have you don't need it now
What you don't know you can feel it somehow
What you don't have you don't need it now
Don't need it now
Was a beautiful day
Share/Bookmark

Julian Assange: Am primit ameninţări cu moartea

Share/Bookmark

Julian Assange, fondatorul WikiLeaks. Foto: .csmonitor.com

Julian Assange, fondatorul WikiLeaks. Foto: .csmonitor.com

Fondatorul site-ului WikiLeaks, Julian Assange, a declarat, într-un dialog online găzduit de site-ul The Guardian, că el şi colaboratorii săi au primit "ameninţări cu moartea", care au determinat echipa sa să ia măsuri de securitate sporite.

"Ameninţările la adresa vieţilor noastre sunt lucruri cunoscute, luăm măsuri de siguranţă atât cât putem, fiind vorba despre o superputere", a spus el, părând să se refere la SUA, conform Adevărul.

Tom Flanagan, fost consilier al premierului canadian, a spus recent: "Cred că Assange ar trebui asasinat...Cred că Obama ar trebui să dea acest ordin. Nu aş fi trist dacă Assange ar dispărea".

Întrebat ce simte cu privire la astfel de declaraţii, Assange a spus că "Flanagan şi ceilalţi care fac astfel de declaraţii la modul serios ar trebui acuzaţi de incitare la crimă".

Vezi aici răspunsurile lui Assange.

Dialogul online al lui Julian Assange a avut loc în contextul în care presa scrie că arestarea sa este iminentă. Vezi aici detalii.

Site-ul WikiLeaks, specializat în dezvăluirea de documente secrete, a început duminică să publice aproximativ 251.000 de mesaje ale diplomaţiei americane, ceea ce a generat furia Washingtonului şi a pus numeroase guverne în situaţii stânjenitoare.


Vegetarian Sweet Corn Soup-TOT DE POST



Share/Bookmark

Instant Bread Snack-BUNATATI DE POST



Share/Bookmark

Green Chutney (Mint and Coriander)



Share/Bookmark

GENIILE SI EROII NE SINT UMILITI-ALEXANDRU PESAMOSCA

Share/Bookmark


Profesorul Pesamosca

Share/Bookmark

4 Decembrie 2010 | Articol semnat de Petru Calapodescu
Mareste  fontul| Trimite pe facebookr| Trimite pe twitter| Trimite pe  yahoo messenger| Trimite pagina  unui prieten| Printeaza  pagina

 Teribil, zguduitor, un reportaj difuzat acum câteva zile de Antena 3. Undeva, într-o cămăruţă a Spitalului “Marie Curie”, pe un pat îngust, cu o înfăţişare resemnată, neavând unde să se mişte, înconjurat de vrafuri de cărţi de ştiinţă, un octogenar cu chipul resemnat.

Prezenţă şocantă într- un spital de copii, dar omul cu părul ca neaua era nimeni altul decât un geniu al medicinii româneşti, nimeni altul decât cel care, după decenii la “Grigore Alexandrescu”, înfiinţase în 1984 Clinica de chirurgie pediatrică de la “Marie Curie”: profesorul doctor Alexandru Pesamosca.

Geniu al chirurgiei nu doar româneşti, autor al unor premiere medicale mondiale, bisturiul de aur care salvase sănătatea, chiar viaţa a 45 de mii de copii, s-a văzut, la retragerea la pensie, redus aproape la situaţia unui caz social.

Găzduit cu greu într- o cămăruţă, asemenea celeia, dacă nu chiar aceeaşi, în care, după istovitoare nopţi de gardă, se odihnea o oră, două spre a reintra în sala de operaţii ca să redea zâmbetul unor copii chinuiţi, care-l privesc acum din mulţimea de fotografii aflate pe pereţi. E singura avere pe care a adunat-o în aproape şase decenii de carieră. Timp în care “n-a luat”, nu şi-a făcut vile şi case de vacanţă, nu şi-a îngrăşat conturile. I-a fost destulă răsplata de a fi redat vieţii copiii suferinzi.

Ce fel de societate suntem? De unde atâta ignoranţă, atâta nepăsare, atâta uitare a valorilor naţionale atunci când “nu ne mai sunt de folos”, nu ne mai aduc un “ce profit”? De unde acest cinism faţă de monumente ale neamului, de valori ale patrimoniului naţional? Admit că tinerii nu i-au cunoscut pe marii noştri medici, actori, muzicieni, savanţi.

Dar Academia? Dar nenumăratele ONG-uri care-s îngrijorate de soarta păpădiei, nu şi de a unor înaintaşi celebri, care pleacă dintre noi uitaţi şi fără minima recunoştinţă? Dar guvernanţii, pentru care patrimoniul neamului e numai material, iar nu şi istoric, cultural ori ştiinţific, cunoaşterea pentru ei fiind doar cea de pe Google?


Strămoşul omului vine din Cosmos?

Share/Bookmark


4 Decembrie 2010 | Articol semnat de Sorin Golea, Oana Timar
Mareste  fontul| Trimite pe facebookr| Trimite pe twitter| Trimite pe  yahoo messenger| Trimite pagina  unui prieten| Printeaza  pagina

Bacteria descoperită recent de NASA in apele lacului american Mono naşte discuţii printre oamenii de ştiinţă. Cercetători din intreaga lume, inclusiv din Romania, cred că acest organism ar putea fi o formă de viaţă extraterestră.

Lanţul ADN al bacteriei GFAJ - 1 (foto mic) descoperită de NASA  conţine arsen (As) în loc de fosfor (P), aşa cum au celelalte organisme  de pe Pământ

De joi seară, de când NASA a anunţat într-o conferinţă extraordinară că a descoperit o bacterie capabilă să trăiască cu arsen, o substanţă toxică pentru restul fiinţelor, lumea ştiinţifică fierbe! În România, nu puţini cercetători cred că microorganismul este încă o dovadă că în Cosmos exisse adapteze foarte uşor, exact ca bacteria studiată de NASA. Nu trebuie să uităm că analiza genetică a fiinţelor arătase până acum că toate au la bază o structură comună”, ne-a declarat prof. dr. Gheorghe Mencini - copschi, (foto) unul dintre cei mai apreciaţi biochimişti români.

Are un tip de ADN diferit

GFAJ - 1, aşa cum a fost denumit noul microorganism, e capabil ca, dintre cele şase elemente esenţiale vieţii (carbon, hidrogen, azot, oxigen, fosfor şi sulf), să înlocuiască fosforul cu arsen. Folosind acest element care e toxic pentru restul fiinţelor, bacteria reuşeşte chiar să se dezvolte, modificându- şi structura genetică. “Să nu uităm că toate formele de viaţă au capacitate de adaptare la mediu şi că natura îşi construieşte mecanismele sale pentru a supravieţui”, a declarat şi cercetătorul Simion Nicolaev, directorul Institutului Naţional de Cercetare Grigore Antipa.

Descoperire epocală într-un lac izolat

Bacteria a fost descoperită în lacul Mono din California, SUA,  zonă care oferă o privelişte stranie, cu stânci ridicându-se din apă


Bacteria care a şocat o lume întreagă a fost descoperită de cercetătorul NASA dr. Felisa Wolfe-Simon (foto) în apele lacului Mono, din statul american California. Caracterizată printr-o salinitate extremă şi o concentraţie uriaşă de arsen, apa aceasta este printre cele mai ostile medii de viaţă de pe Terra. Aici s-a găsit un microrganism care în lanţul ADN are, în loc de fosfor, aşa cum au toate vietăţile de pe Terra, arsen - substanţă extrem de toxică. De aceea, dr. Felisa Wolfe-Simon nu exclude ideea că noua descoperire arată că viaţa e posibilă şi pe alte planete care au condiţii considerate până acum ostile vieţii.

Într-o peşteră din Dobrogea s-ar putea ascunde secretul originii noastre

 În 1986, în timpul excavaţiilor pentru un puţ minier, în apropiere de Mangalia, judeţul Constanţa, a fost descoperită o peşteră lungă de 200 de metri, numită Peştera Movile.

Acest miriapod găsit în peşteră măsoară 10 centimetri şi are  muşcătura veninoasăEa a fost cercetată de speologi abia în 1990. Membrii echipei au găsit câteva încăperi mici, parţial inundate, izolate total de mediul extern. Aerul nu era respirabil, fiind otrăvit cu hidrogenul sulfurat şi dioxidul de carbon, gaze nocive vieţii în mod normal. Cu toate acestea, aici s-au găsit numeroase vieţuitoare nevertebrate, multe aparţinând unor specii necunoscute până atunci. Practic, Peştera Movile adăposteşte un adevărat ecosistem subteran care nu depinde de energia solară sau de atmosfera exterioară, caz unic pe Terra. Organismele aflate aici s-au adaptat la condiţiile de mediu şi utilizează energia chimică rezultată din oxidarea hidrogenului sulfurat pentru a-şi procura hrana. Dacă în urma unui război nuclear viaţa de pe Pământ ar dispărea, acest ecosistem ar fi un supravieţuitor, au spus cercetătorii. Se pare că aici se păstrează chiar secretul originii vieţii. Descoperirea acestei peşteri l-a inspirat pe regizorul american Bruce Hunt în relizarea filmului “The Cave”, în anul 2005.

Ne vizitează trei OZN-uri uriaşe în 2012 ?

Trei OZN-uri, cu o lungime de zeci de kilometri fiecare, se îndreaptă spre Pământ, potrivit calculelor făcute de oamenii de ştiinţă, acestea urmând să aterizeze pe Terra în luna decembrie a anului 2012.

Specialiştii unei organizaţii care caută inteligenţă extraterestră  spun că Terra va fi vizitată de OZN în 2012

Anunţul cu privire la apropierea OZN-urilor de planeta noastră a fost făcut de către cercetătorii Institutului Internaţional SETI - organism destinat căutării inteligenţei extraterestre. Ei susţin că invazia extratereştrilor, care coincide cu sfârşitul calendarului Maya, este una absolut reală şi că NASA încearcă să ascundă populaţiei această informaţie importantă. Pentru susţinerea celor anunţate, cei de la SETI dau publicităţii şi coordonatele din spaţiu ale acestor OZN-uri, precizând şi că unul e de formă cilindrică, iar un altul, de formă sferică.

Viaţa a fost adusă de comete

Panspermia este o teorie lansată de astronomul britanic Sir Fred Hoyle (1915-2001), care a spus că viaţa a ajuns pe Terra din Cosmos, adusă de comete. Microorganismele extraterestre sosite s-au înmulţit, au produs oxigen, iar în mediul nou-creat au apărut formele de viaţă pe care le cunoaştem, inclusiv omul.

Şi alte microorganisme sfidează legile vieţii

Deinococcus radiodurans. Recunoscută drept cea mai rezistentă formă de viaţă descoperită de om, această bacterie supravieţuieşte şi se dezvoltă chiar şi în condiţii de iradiere extremă.

Metalireducens. Bacteria a uimit întreaga lume când a fost găsită în reactoarele nucleare şi s-a dovedit că poate digera deşeurile de uraniu, unul dintre cele mai radioactive metale.

Thiobacillus ferrooxidans este denumirea dată speciei bacteriene care poate dizolva cuprul şi care trăieşte în zăcămintele cu acest metal.

Syntrophus este o bacterie “mâncătoare” de petrol ce este folosită la zăcămintele solidificate, pe care le fluidizează pentru a putea fi exploatate.

Desulfovibrio. Existenţa hidrogenului sulfurat în Marea Neagră este explicată de specialişti prin prezenţa unei specii de bacterii care metabolizează sulful.


Pain Box - Dune



Share/Bookmark

DUNE: An Interview with Frank Herbert & David Lynch Part 1



Share/Bookmark

Dune 2010 opening



Share/Bookmark

The Litany Against Fear.



Share/Bookmark

Daniela Amavia Interview about Children of Dune



Share/Bookmark

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Share

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites