Saturday, May 15, 2010

Despre trezirea spirituală – interviu cu Eckhart Tolle (1)

Share/Bookmark





Fragmente din interviul luat de Paula Coppel, jurnalistă la Unity Magazine, scriitorului Eckhart Tolle


Paula Coppel: În „Puterea prezentului”, aţi descris procesul care a avut loc în momentul trezirii dumneavoastră. spirituale. Mai exact, ce credeţi că vi s-a petrecut?

Eckhart Tolle: Timp de mulţi ani m-am identificat profund cu mintea mea şi cu puternicele suferinţe emoţionale care se acumulaseră în mine. Gândirea mea era într-o mare măsură orientată negativ, iar simţul identităţii personale era şi el într-o mare măsură negativ, deşi, studiind din greu, încercasem să-mi dovedesc mie însumi şi lumii întregi, că eram suficient de bun în tot ceea ce făceam. Cu toate acestea, după ce am dobândit succesul academic, am fost fericit doar două - trei săptămâni, apoi depresia şi anxietatea au revenit.
Noaptea aceea (când a început procesul transformării mele lăuntrice) a fost ca o dezicere de acea identificare ireală cu mintea şi cu emoţiile mele dureroase. Coşmarul devenise de nesuportat şi asta a iniţiat separarea conştiinţei de identificările sale cu forma. M-am trezit şi brusc mi-am dat seama de mine însumi, că „Eu sunt” şi acest sentiment a fost profund liniştitor.

Paula Coppel: În carte aţi scris că un gând cristalizat a precedat acest moment : „Eu nu mai pot trăi cu mine însumi”. Spuneţi-ne despre aceasta.

Eckhart Tolle: Este interesant că ieşirea din minte a fost declanşată, de fapt, de un gând. În acel moment, conştiinţa a privit gândul „Eu nu mai pot trăi cu mine însumi” şi mi-am dat seama că sunt doi: „Eu” şi „mine însumi” cu care nu mai puteam trăi. Apoi a apărut un alt gând, mai mic: „Cine este acest sine cu care nu mai pot trăi?” Dar nu a fost nici un răspuns, asta fiind ultima întrebare pe care mi-am pus-o. Apoi nu a mai contat. Această pace mi-a schimbat şi percepţia despre lumea formei, lumea exterioară. Când m-am trezit a doua zi, totul era minunat, extrem de viu şi liniştit.
Fără a mai percepe lucrurile prin vechiul filtru al concepţiilor şi condiţionărilor trecute, se poate simţi că universul este extrem de viu, chiar şi aşa-zisele obiecte neînsufleţite. Adesea iau mici obiecte în mână şi doar le privesc şi simt că sunt vii. Fizicienii au confirmat că ceea ce noi percepem ca materie moartă, nu este deloc moartă. Totul este un câmp energetic extrem de viu.

Paula Coppel: Continuaţi să trăiţi în starea de pace şi beatitudine pe care aţi experimentat-o după trezirea spirituală?

Eckhart Tolle: În esenţă, da, pacea este acolo continuu. Există variaţii ale intensităţii stării. Iniţial a fost o experienţă intensă pentru mult timp – săptămâni, luni, ani. Era un fel de beatitudine, dar care era aşa doar în contrast cu ceea ce fusese mai devreme. Acum, acea stare de pace este normală. De îndată ce beatitudinea a devenit o stare obişnuită, s-a transformat în pace.

Paula Coppel: Trezirea dumneavoastră. spirituală a fost forţată şi completă. Cei mai mulţi dintre noi încearcă să ajungă acolo lent, pas cu pas. Încă suntem surprinşi când emitem judecăţi sau când ego-ul nostru acţionează şi trebuie să ne amintim de fiecare dată să lăsăm aceste momente să treacă. Dumneavoastră trebuie să vă mai reamintiţi, vreodată, asemenea lucruri sau trăiţi consecvent în conştiinţa înaltă, fără a mai trebui să vă corectaţi cursul vieţii?

Eckhart Tolle: Ei bine, au trecut ceva ani până când transformarea spirituală să fie pe deplin integrată în viaţa mea. La început, pe plan exterior, viaţa mea a continuat ca şi cum nu s-ar fi petrecut nimic important, deşi exista o modificare a stării interioare. Lucrurile veneau în viaţa mea fără niciun efort, câteodată la o scară mai mică sau mai mare, dar îmi continuam vechea viaţă, crezând că lumea academică încă era calea pe care trebuie să o urmez. Am fost acceptat la Cambridge şi din nou asta a venit fără efort, iar pentru un timp mi-a făcut plăcere. Apoi, treptat, am observat o greutate apăsătoare, deoarece toţi cei din jur erau identificaţi cu ego-urile şi cu minţile lor. Aşa că mi-a luat ceva timp până când am fost pregătit să-mi dau seama că „nu aici îmi este menit să fiu!” Aproape că, în acel moment, ajunsesem din nou în starea de nefericire. A trebuit să mă readuc înapoi la momentul prezent. Era ca şi cum mintea mă trăgea de mânecă, spunându-mi „Vino pe drumul ăsta către nefericire”. A trebuit să-mi spun „Nu, nu merg acolo”.

Paula Coppel: Practica dumneavoastră spirituală cuprinde rugăciunea şi meditaţia, sau este mai mult o stare de a fi?

Eckhart Tolle: Este mai mult o stare de a fi. Eu nu mă rog pentru ceva, dar în trecut am folosit de câteva ori afirmaţii spirituale. De fapt, sunt mai aproape de înţelegerea că, pe un anumit nivel, lucrurile s-au petrecut deja. De exemplu, înainte de a scrie „Puterea prezentului”, am avut o viziune că deja scrisesem cartea şi că aceasta influenţa lumea. Am avut sentimentul că deja există o carte, undeva, în manifestare. Am desenat un cerc pe o foaie de hârtie şi i-am spus „carte”. Apoi am scris pe ea ceva despre efectul pe care l-a avut cartea asupra lumii, cum a influenţat viaţa mea şi viaţa altor oameni şi cum a fost tradusă în multe limbi, influenţând sute de mii de oameni. Dar nu am trasat cercul pentru că am vrut ca aceasta să se petreacă cu adevărat – a fost mai degrabă ca şi cum scriam pe acea foaie de hârtie ceea ce simţeam că este deja o realitate pe un anumit nivel. Asta este ceea ce cred că oamenii ar numi materializare şi vizualizare adevărată. Nu lucrează prea puternic dacă vă gândiţi că aveţi nevoie să aduceţi ceva sau să atrageţi ceva către voi. Lucrează cel mai puternic atunci când vă daţi seama că acel lucru este deja o realitate, pe un plan nevăzut. Există deja acolo. Şi, atunci când vă daţi seama pe deplin că este deja o realitate, simţiţi puterea acestui lucru. Atunci, sentimentul pe care îl aveţi când priviţi o hartă a comorilor, nu este diferit de cel pe care îl aveţi în momentul în care ea se materializează.

Paula Coppel: Mulţi oameni caută ceea ce aţi numit „celălalt scop al lor” – ceea ce ar trebui să facă cu vieţile lor. Ce relaţie există între acesta şi „scopul interior”?

Eckhart Tolle: Chiar dacă vă îndepliniţi scopul exterior, asta nu vă va satisface niciodată dacă nu v-aţi descoperit scopul interior, care este trezirea spirituală, a fi prezent, a fi centrat în viaţă. Adevărata putere izvorăşte din prezenţă, este chiar prezenţa. Unii oameni sunt chemaţi să facă lucruri măreţe în exterior, în această lume, prin crearea unei noi structuri ce reflectă conştiinţa lor care se trezeşte. Alţi oameni – pe care îi numesc susţinătorii frecvenţei – nu sunt chemaţi să iasă în lume şi să creeze lucruri mari în exterior. Scopul lor este să lase conştiinţa proprie să curgă în tot ceea ce fac – să facă totul, într-o manieră sacră. A face totul într-o manieră sacră, înseamnă a face totul, fiind pe deplin în starea de prezenţă. Orice faceţi, indiferent cu ce lucraţi, indiferent dacă este lucru manual, vorbiţi cu oamenii sau vindeţi ceva, fiecare lucru mărunt cuprinde puterea şi simplitatea prezentului.
De asemenea, starea de conştienţă a acestor oameni se răspândeşte nu numai către toţi cei cu care vin în contact, ci schimbă şi conştiinţa colectivă, pe un nivel nevăzut.

În cele din urmă, fiecare mare realizare constă în mici paşi. Ridicaţi receptorul şi vorbiţi cu cineva. La celălalt capăt răspunde cineva şi spuneţi ceea ce aveţi de spus. Aşa percep eu viaţa mea. Nu mă văd: „O, fac lucrul ăsta măreţ deoarece prin conferinţa pe care o voi ţine toată lumea se va transforma.” Dacă aş fi avut aceste ganduri, aş fi trăit stresat, deoarece mintea ar fi spus imediat: „Dar dacă nu va fi ca o inspiraţie pentru ei şi nu se vor transforma?” Prin urmare, realitatea este acolo, este fiecare moment prezent. Ţi se cere să ţii o conferinţă. Ieşi dintr-o clădire şi te sui într-o maşină. Te uiţi pe fereastră. Ajungi la adresă. Stai pe un scaun. Aştepţi. Te urci pe scenă. Fiecare moment e simplu. Există doar asta.
via yogaesoteric.net

VATICANUL ASA CUM NU L-ATI MAI VAZUT

Share/Bookmark

Dati clik pe o cifra si va aparea o imagine din Vatican ,apoi,tine-ti apasat mouse-ul si plimbati-l spre dreapta sau stanga,in sus si in jos;

este o calatorie virtuala nemaipomenita, in cladirea si curtile interioare! .

http://www.vatican.va/various/basiliche/san_giovanni/vr_tour/index-en.html



FLORI DE CIRES






Share/Bookmark

How can we ever
lose interest in
life?
Spring has come again
And cherry trees bloom in the
mountains.

--Ryokan

Cum putem vreodata
sa ne pierdem interesul
fata de viata?
Primavara a venit din nou
Si ciresii infloresc
in munti.

Ryokan

MAGAZINE NATURISTE VS FARMACII


Share/Bookmark

Friday, May 14, 2010

DESPRE VESTIGIILE DACE


Share/Bookmark "arata-mi calea strabune
simt lupii cum sufla in ceafa
arata-mi calea strabune
sunt singur si rupt sunt de haita"

"In cursul lunii octombrei 2009, lucrarile de amenajare a unui drum satesc in localitatea Farcasa, judetul Neamt, par a fi scos la lumina un sanctuar megalitic, ne informeaza pr. dr. Dumitru Ionita din localitatea amintita care, din nefericire, a fost distrus, fara ca specialistii sa fi putut sa-si spuna parerea.

Din cele relatate de inimosul profesor, sanctuarul ar fi avut elemente de corespondenta cu acelea ale celebrului sanctuar de la Stonehenge, din Anglia. Prezent la fata locului, profesorul Ionita a identificat 13 bucati mari de piatra, care ar fi fost dispuse semicircular si care ar fi deservit probabil cultului solar al unei civilizatii necunoscute si misterioase din zona.

Pietrele despre care vorbeste profesorul aveau forma paralelipipedica si lungimi care variau intre 3 si 4 metri, fiecare cantarind cateva zeci de tone. Interventia utilajelor folosite de autoritatile locale pentru amenajarea drumului au netezit practic terenul, colosii din piatra fiind sparti, transportati in alta zona din locul lor de bastina."

"In paduri inalte, in timpul noptii negre,
Sub luna-ceea plina, cea cu luciri funebre,
Se-aude-un lup sihastru, ce urla cu turbare,
Caci si-a pierdut poporul, si-acum aceasta-l doare.

Iar eu il caut prin padure, trecand prin umbra noptii,
Sa-i amintesc ca dacii nu au pierit cu totii;
Si-l rog cu intristare, pe mine sa m-ajute,
Caci fratii nostri vor ca tara lor s-o uite."

SURSA DACIA REVIVAL
"

Diddy - Dirty Money - Hello Good Morning ft. T.I., Rick Ross

Gaga către puştiul care o imită: “Să-ţi urmezi visele şi să stai departe de fete”

Share/Bookmark


Lady  Gaga (foto: Epa)Zilele trecute a apărut pe internet un videoclip cu un băiat de numai 12 ani pe nume Greyson Michael Chance care cânta melodia “Paparazzi” a celebrei Lady Gaga, mai bine decât artista în sine. Vedeta a vorbit cu puştiul în timpul unei emisiuni şi i-a spus că e foarte talentat şi că ar trebui să muncească şi să-şi urmeze visele.

Greyson a fost invitatul special în emisiunea lui Ellen DeGeneres şi a vorbit, în direct, cu idolul său, cântăreaţa Lady Gaga.

"Greyson eşti atât de dulce şi de talentat şi mă bucur atât de mult că ai făcut un cover după “Paparazzi'. Toată lumea te iubeşte. Îţi doresc să-ţi urmezi visele şi să munceşti mult, să stai departe de fete şi să rămâi concentrat" i-a transmis nonconformista vedetă puştiului.




Poarta catre alt univers in Carpati

Share/Bookmark





E.H. este un om ca oricare altul. Nimic misterios sau "paranormal" in aspectul lui ori comportamentul sau. Fost inginer, a iesit la pensie in 1988 si a putut sa consacre integral pasiunii sale: drumetiile montane. Divortat din 1974, fara copii, aceasta pasiune de multe ori excesiva nu intampina nici un fel de piedica. N-a fost niciodata atras de alpinism, era mai curand un iubitor al naturii: nu i-au placut piscurile accesibile doar "la coarda", ci traseele lungi, la capatul carora placerea este si un rezultat al efortului.

Lecturile
sale nu aveau nimic in comun cu paginile volumului nostru. Era (si intr-un anumit fel, a ramas) o fire pragmatica, care n-ar fi fost in nici un caz atras de titlul acestui material. Totul s-a schimbat intr-o zi din toamna anului 1990, in masivul Piatra Mare. Domnul E.H. ne-a vizitat si ni s-a destanuit, dar ne-a rugat sa-i protejam numele. Acestea fiind scrise, sa-i lasam cuvantul:

"Imi amintesc ca si cum ar fi fost ieri. Era in ziua de 22 septembrie 1990 pe la ora 11. Plecasem pe unul din traseele mele favorite. Piatra Mare pe la Sapte Scari. Ziua era foarte frumoasa, calduroasa chiar in umbra padurii. In jurul orei 11, mai aveam cam o jumatate de ora pana la cabana si incetinisem ritmul, ca sa ma bucur de frumusetea peisajului.

Parasisem cursul izvorului si incepusem un fel de... ratacire intentionata, ca sa mai schimb ceva din monotonia cararii. Drumeagul meu urca catre o culme impaturita si, la un moment dat, am zarit ceva bizar, ca o sclipire, in dreapta mea; soarele, reflectat intr-un obiect. M-am gandit imediat la nesimtitii care lasa mormane de conserve si borcane prin padure. O curiozitate stupida m-a impins catre acel loc: eram convins ca e vorba de vreo sticla de vin aruncata, dar vroiam sa ma conving. Cand am zarit-o prima data, lucirea era undeva cam la vreo 20-30 de metri catre culme.

Am inceput sa urc, dar n-am vazut nimic. In mod evident, eram in alt unghi fata de lumina soarelui. Dupa
cateva minute de urcat, am inceput sa-mi pun oaresce intrebari: eram intr-un luminis, totul imi era vizibil, dar nu vedeam nici un obiect capabil sa reflecte lumina. Eram pe cale sa plec mai departe, cand am vazut... imi este greu sa va descriu. Era o forma eliptica, verticala, pe care nu o sesizam decat prin modificarea luminii. Stiti cum arata fenomenul optic denumit "Fata Morgana" ? pe sosele, din cauza caldurii la sol, se produce frecvent acest fenomen:

peisajul era
deformat, unduit, ca si cum ar fi privit printr-un geam curb. Acelasi lucru, cu o deformare in unghiuri drept, il aveam eu in fata ochilor. Era un brad in spatele formei: portiunea de trunchi din spatele elipsei ciudate era deformata, voalata. Daca vreti o alta comparatie, mai semana cu o perspectiva unduita pe care o aveti prin vaporii de benzina. M-am apropiat si am constatat cu uimire ca nu vedeam nici un obiect material care sa poata genera un asemenea efect. In locul respectiv nu era nimic. Un nimic care arata ca o diafragma, o suprafata eliptica intinsa in aer, aparent concava.

Mai uimitor era faptul ca din spate, forma respectiva nu mai exista. M-am intrepus intre ea si bradul despre care v-am mai spus si n-am mai vazut-o. Nici nu mai stiam unde era. A trebuit sa revin in pozitia initiala pentru a o revedea. Elipsa avea cam 1 metru, 1 metru si 20 in diametru mare, adica inaltimea, si maximum 40 de centimetri in cel mic, in latime. Baza era cam la 25-30 de centimetri de sol. Plutea. Era perfect transparenta, in afara de fenomenul de unduire, de voalare, a spatiului din spatele ei. Marginile erau foarte netede, adica fenomenul de alterare optica se termina brusc.

Ce-am facut ? m-am gandit ca ar putea fi vorba de vreo panza de paianjen foarte fina, dar cred ca incercam sa ma conving ca aveam in fata un fenomen natural, ceea ce in mod evident, dupa cum aveam sa ma conving, nu era. M-am fatait cateva clipe in jurul ei si apoi am incercat sa o ating. Din fericire, un fel de instinct, de teama nemotivata (forma parea perfect inofensiva) m-a facut sa iau mai intai o creanga de brad de pe jos. Prima data am atins marginile elipsei. Creanga intampina o rezistenta elastica ca si cum as fi apasat pe un balon.

Elipsa se deforma foarte putin in locul in care apasau eu, dar rezistenta era
de netrecut dupa doar cativa centimetri castigati. Atunci am apropiat creanga de centrul elipsei. Nu am intampinat nici un fel de rezistenta: creanga intra fara probleme in forma aceea ciudata, dar nu mai era vizibila. Era ca un fel de gaura in care varful crengii disparuse total; in tot acest timp, continuam sa vad perfect peisajul unduit din spate.

Creanga avea vreo 50 de centimetri lungime si disparuse pe jumatate inauntru.
Cand am retras-o, am vazut cu groaza ca nu mai avea decat 20 de centimetri lungime. Portiunea intrata in forma aceea disparuse cu totul. Capatul era perfect sectionat, ca si cum un fierastrau de mare precizie ar fi functionat pe partea cealalta. Atunci m-am gandit ce s-ar fi intamplat daca ar fi fost mana mea in locul crengii....

Am repetat operatia cu alte crengi, apoi am legat o piatra cu sfoara si am aruncat-o in elipsa; rezultatul a fost acelasi de fiecare data. Orice patrundea in acea forma nu se mai intorcea. In acel moment m-am cam speriat. In plus, se facuse cam tarziu si m-am hotarat sa plec mai departe catre cabana. Mai inainte insa, am fost nevoit sa fac, pentru prima data in viata, gestul necivilizat de a scrijeli copacii din padure. Ca sa recunosc locul, am insemnat toti brazii din luminis cu un cutit.



Am ajuns la cabana putin dupa pranz. O supa calda si un ceai mi-au mai refacut moralul, dar problema continua sa ma macine. Il cunosteam pe cabanier si i-am povestit toata intamplarea. Omul ma stia, asa ca nu si-a batut joc de mine. Mi-a spus ca el n-a vazut niciodata asa ceva in padure, dar ca totul este posibil si ca nu s-ar mira daca ar fi vorba de "vreo noua dracovenie de-a armatei". Asa cum se intampla deseori pe munte, vremea s-a stricat brusc pe la ora 15.

A inceput sa bata
vantul, s-a racorit si era limpede ca se pregatea de o furtuna. Cum eram si obosit, m-am hotarat sa raman peste noapte si am vorbit cu cabanierul. Seara, la masa, s-a apropiat de mine Stefan, baiatul cabanierului, un pusti de 12 ani. Il cunosteam destul de bine si din cauza asta a venit la masa mea fara timiditate. "Am auzit ca ati vorbit la pranz cu tata ", mi-a spus el. "Stiti, eu am vazut stafia din padure!"

Am inceput sa-l descos si am aflat ca Stefan era impreuna cu doi ciobani cand a zarit
prima data elipsa. Curios din fire, a revenit de mai multe ori in acel loc; tot de la el am aflat ca forma trece prin cel putin doua faze distincte: cand are aspect transparent (starea in care o vazusem eu), ea permite intrarea unor obiecte; cand, asa cum o vazuse Stefan o singura data, devine albicioasa si ceva mai mare, functioneaza in sens invers, adica era inchisa pentru noi si lasa obiecte din partea cealalta sa treaca prin ea.

A doua zi de dimineatza am plecat si, din cauza vremii foarte proaste, n-am mai trecut prin luminis. M-am intors in Piatra Mare dupa doua saptamani. De data asta am mers direct la cabana, l-am luat pe Stefan si am plecat catre locul cu pricina. Cu noi a venit si un baiat de la o stana din apropiere, unul dintre cei care il insotisera pe Stefan in preumblarile sale prin padure.

Pe drum el mi-a povestit o
intamplare si mai stranie legata de elipsa: cu doua luni in urma, din ea ar fi iesit ("tasnit" spusese baiatul) ceva ca o minge mare, alba; aceasta s-ar fi rostogolit fara directie prin padure si orice incercare de a o gasi ar fi esuat. Nu prea stiam daca sa-i dau sau nu crezare, dar ma gandeam ca n-avea niciun motiv sa minta. In plus parea destul de speriat. Ajunsi in luminis, dezamagirea noastra a fost imensa: nu mai era nici un fel de elipsa.

Pur si simplu disparuse. Numai brazii marcati de mine imi dadeau
certitudinea ca nu visasem. Pe tot timpul iernii am ramas in Bucuresti si, treptat, forma din padure mi-a iesit din minte.




Apoi, in februarie 1991, un prieten caruia ii povestisem toata intamplarea mi-a facut o vizita. Era foarte agitat si mi-a aratat o revista germana in care aparea un material despre fenomenele similare celui observat de mine. Articolul mentiona existenta unei organizatii care studia ciudatele elipse, ODRG (Open Doors Research Group - Grupul pentru cercetarea portilor deschise).

Le-am scris o
scrisoare in care povesteam tot ce vazusem si auzisem si, in luna aprilie, am primit din partea lor un colet. Imi scrisesera o scrisoare de multumire pentru informatiile furnizate, asigurandu-ma ca Poarta vazuta de mine a intrat pe listele lor. Pe langa scrisoare, imi trimisesera mai multe materiale din care am aflat totul despre Portile Deschise. Am ramas de atunci in corespondenta si tot ce urmeaza este rodul informatiilor primite de mine.

Forme precum aceea vazuta de mine ar fi aparut din timpuri imemoriale, ele fiind prezente, sub diferite descrieri, in nenumarate texte vechi. In anul 1962, Barry Roscott, un inginer englez, a vazut o Poarta in timpul plimbarilor sale prin imprejurimile orasului Manchester. Poarta a ramas deschisa timp de 2 luni, iar Roscott a apucat sa faca mai multe observatii si experimente. In urma acestei experiente s-a infiintat grupul ODRG, care si-a facut membri in toate colturile lumii. Din 1963 pana astazi ODRG a inregistrat nu mai putin de 238 de Porti Deschise pe Terra.

Cele mai multe par a fi fost in SUA, iar cele mai recente provin
din Rusia (18 Porti observate intre anii 1988 si 1995), Polonia (3 porti) si Romania (Poarta observata de mine in masivul Piatra Mare). In medie, o Poarta ramane deschisa intre 2 luni si un an. S-a observat o legatura intre durata ei si marime. Cu cat o Poarta este mai mare, cu atat are sanse sa existe mai mult timp. Portile de 1 an au cel putin 1 metru latime. Majoritatea au forma eliptica observata de mine (verticala sau orizontala), dar au fost consemnate si porti circulare.

O poarta trece prin 4 faze distincte: deschidere, stare de acces, stare de sursa si inchidere. Fazele 2 si 3 nu apar neaparat in aceasta ordine. Nimeni nu a asistat pana astazi la deschiderea unei Porti sau la inchiderea ei. Tot ce se stie , gratie unor observatii facute pe teren , este faptul ca la deschidere este prezenta o radiatie extrem de intensa, care poate fi daunatoare organismelor biologice.

Starea de acces este cea in care am observat-o eu : Poarta este deschisa pentru
lumea noastra, noi putem introduce in ea orice obiect sau fiinta, dar nimic nu vine din partea cealalta. In aceasta stare, ea este transparenta, prezentand doar fenomenele de modificare optica descrise mai sus. Starea de sursa este cea descrisa de Stefan - in aceasta faza, Poarta de o culoarea albicioasa, nu permite accesul din partea noastra, ci functioneaza ca o usa deschisa pentru cealalta parte.

Din ea pot iesi obiecte, (fiinte?), descrise intotdeauna ca fiind de
forma unor mingi albicioase, care se deplaseaza cu foarte mare viteza, rostogolindu-se pe sol sau planand la mica inaltime. Faza de inchidere, niciodata observata, pare a genera aceeasi radiatie foarte intensa.


Acum ajungem la cel mai important aspect: ce sunt Portile? ODRG a pornit prin excludere: ce nu sunt Portile? Nu sunt, in niciun caz, opera omului. Daca ele ar fi facut parte din vreun proiect militar secret, aparitia lor n-ar fi fost intamplatoare.


ODRG sustine ipoteza potrivit careia ele ar fi alterari intentionate ale continuum-ului spatio-temporal, permitand comunicarea intre universuri paralele. O alta civilizatie, extraterestra, ar poseda aceasta tehnologie extrem de avansata si ar explora alte lumi prin intermediul Portilor. Mingile descrise ar fi un fel de sonde expediate in lumea noastra, capabile sa inregistreze date despre universul nostru.

In starea de acces, Portile ar prezenta momente de absorbtie, in care obiecte materiale din lumea noastra ar fi "supte" de elipsa. Exista descrieri ale acestor momente, cand Portile intra intr-o stare vibratorie si orice obiect din vecinatatea lor imediata este absorbit. Nu pot decat sa ma bucur ca n-am prins Poarta din Piatra Mare intr-un asemenea moment...



ODRG investigheaza si cazuri de disparitii inexplicabile: extrem de multe persoane au disparut, ca din senin, in timpul unor banale plimbari prin natura. In foarte multe cazuri, exista martori care povestesc situatii aparent absurde: cutare se plimba cu ei in padure, la un moment dat a luat-o putin inainte si... a disparut.
Toate cercetarile (implicand si politia) n-au dat niciun rezultat. ODRG a inregistrat 27 de cazuri de disparitii care pot fi puse pe seama Portilor, fiindca marturiile legate de aceste cazuri cuprind descrieri ale unor Porti.



Daca lucrurile incep sa fie mai clare in privinta Portilor, ramane un singur mare mister... ce se afla dincolo?



sursa: Paranormal (Ed LVB Invest International)
via amira

Obiecte Misterioase la Muzeul de Istorie a Transilvaniei din Cluj



Share/Bookmark


Nu de putine ori, arheologii si istoricii patesc ca proverbialul cioban aflat la gradina zoologica unde, vazand o girafa a exclamat: "Un asemenea animal nu exista!". Se intampla ca si cercetatorii sa procedeze identic, cand dau de artefacte care... nu ar trebui sa existe. Si, pentru ca nu exista nici o explicatie plauzibila, lucrurile intra in uitare sau sunt discret ascunse sub pres. Doua asemenea obiecte se gasesc la Muzeul de Istorie a Transilvaniei din Cluj.

Carari regasite

Despre ciudatul obiect descoperit la Aiud avea sa scrie Florin Gheorghita, intr-o carte editata in 1983. Cunoscutul autor informa ca, in vara anului 1973, la o cariera de nisip de langa Aiud, cupa excavatorului a scos de la o adancime apreciabila (circa 10 m) trei obiecte acoperite de un strat compact de nisip pietrificat. Banuind ca sunt vestigii arheologice, seful de santier i-a chemat pe specialistii din muzeul clujean.

In interiorul celor doua obiecte mai mici s-au gasit oase fosilizate, care ulterior aveau sa se dovedeasca a fi de rinocer lanos (animal care a trait in acest areal acum 10-18.000 de ani, fiind contemporan cu omul din Neanderthal).

Dar marea surpriza avea sa urmeze: obiectul era din metal prelucrat! Trimis pentru expertiza la Institutul de Fizica de la Magurele, raspunsul a fost mai mult decat deconcertant: obiectul era din aluminiu (89%), cu urme de cupru, nichel, cobalt etc. Aici se incheie relatarea autorului iesean, caci obiectului avea sa i se piarda urma. Aveam sa-l regasesc, la peste un sfert de secol, uitat in depozitul muzeului din Cluj.

Putina istorie

Aluminiul este un metal descoperit doar cu un veac si jumatate in urma, de catre chimistul german H. Cr. Oersted. Producerea sa pe scara industriala a fost posibila abia dupa producerea constanta de energie electrica. Primele prelucrari industriale au inceput in 1883 in S.U.A. Aluminiul se autoprotejeaza printr-un strat subtire de oxid, care se ingroasa abia dupa secole sau milenii. Vom vedea mai jos ce importanta are acest detaliu.
Despre celelalte "ingrediente" continute in aliaj, se poate spune ca au fost descoperite tot relativ tarziu: cadmiul in 1817, nichelul in 1751, bismutul in 1753, iar cobaltul in 1735.

Obiectul gasit la Aiud are forma unui trepied. Talpa nu este plana, avand pe partea anterioara o deviatie de 15 grade. Pe partea superioara, se afla doua brate in forma de triunghi.
La capatul posterior si cel superior, se afla doua orificii. La o examinare atenta, pot fi descoperite urme de filet, ceea ce denota ca obiectul a facut parte dintr-un angrenaj. Toata suprafata este acoperita cu un strat gros de oxid de aluminiu (pe alocuri de cativa milimetri) de culoare alb-galbuie. Obiectul are o lungime de 20,5 cm, latime de 12,5 cm, inaltime maxima de 6,8 cm si o greutate totala de 2,3 kg.

Analizele din Elvetia si o vechime de necontestat

Inginerul pensionar Marian Pasla a avut ideea de a trimite un fragment din calota unui laborator din Lausanne (Elvetia). Metalurgistii elvetieni au confirmat cu exactitate compozitia determinata de colegii lor din Romania. Ei au adus si o serie de informatii suplimentare: aliajul nu se incadreaza in nici un tip standard folosit in zilele noastre, fiind definit drept "aluminiu slab", ceea ce denota caracterul artificial "ingineresc" creat.
Stratul de oxid de aluminiu, gros si pe toata suprafata, confirma "imbatranirea obiectului", varsta acestuia fiind considerata de minimum 300-400 de ani, deci cu mult inainte de prima producere a aluminiului!

Puse toate aceste informatii cap la cap, putem ajunge la cateva concluzii de-a dreptul socante: cineva, demult, a "pierdut" acest obiect, undeva pe malul Muresului.
Si asta, cu mult timp inainte de descoperirea aluminiului. Poate chiar atunci cand pe pasuni pasteau rinoceri lanosi. Vechimea obiectului de la Aiud este incontestabila, fiind un obiect unic in felul sau pe plan mondial. Raman insa un mister raspunsurile la intrebarile de genul: cui a apartinut si din ce mecanism a facut parte?

Deocamdata, obiectul se afla in depozit. Muzeografii evita sa-l expuna, desi ar atrage mii de curiosi si turisti. Motivul este simplu: nu pot incadra obiectul in nici o categorie, in nici o perioada istorica. Si poate ca mai exista un motiv nerostit: uitarea e mai buna cand intalnim ceva atat de insolit, ceva ce ne pune in incurcatura, cand este vorba de a rescrie istoria tehnologiei si stiintei de pe mica noastra planeta.

Un pionier al aeronauticii

Despre urmatorul obiect stim cine si cand l-a creat. Se afla expus la sectia de istorie a stiintei din muzeul clujean. Inventatorul sau a fost un mare pasionat de aeronautica, Martin Lajos. El s-a nascut la Buda, pe 30 august 1827. Dupa studii de inginerie, are o destul de lunga cariera militara. In cele din urma, ajunge la Cluj, in orasul de pe Somes, unde, dupa mai multe functii administrative si pedagogice, devine rector al universitatii clujene.

Martin era un pasionat al aparatelor de zbor, mai ales al celor mai grele decat aerul, intr-o perioada cand un asemenea deziderat era de neconceput. In 1856, face un studiu cu privire la o racheta propulsata cu elice. Ulterior, avea sa construiasca "aripa plutitoare", un proiect sortit insa esecului.
Duce o corespondenta bogata cu un alt pionier al aeronauticii, Otto Lilienthal. Moare la 4 martie 1897, sarac si uitat de autoritati. Totusi, a lasat ceva in urma: "roata plutitoare", un obiect insolit, expus la Cluj.

"Roata plutitoare"

Aparatul de la Cluj nu se aseamana cu nici un aparat de zbor conventional. Are un aspect de-a dreptul straniu. Este construit din doua tije metalice, care se termina la capete cu cate un set de elice. Niciacestea nu sunt conventionale: se pot plia si desface succesiv, astfel incat sa nu se atinga in timpul miscarii de rotatie.

Intregul angrenaj este pus in miscare de doua pedale, legate de pale printr-un sistem complex de roti dintate din cupru.
"Pilotul" se aseza intre cele doua pedale si, apasand vartos, facea ca elicele sa se invarta, sa creeze un vector liber si sa se ridice aparatul in aer.
Cronicile vremii spun ca aparatul s-a ridicat in aer la 4 metri inaltime, in data de 30 august 1896, pilot fiind vajnicul comandant de pompieri al urbei. Peste cateva zile, fiul inventatorului avea sa repete isprava.

Acest zbor a avut loc in fata mai multor martori demni de incredere. Inginerul inventator, prin deschiderea succesiva a elicelor, dorea sa imite bataile aripilor pasarilor, reinventand natura intr-un mod ingenios.
Martin Lajos a fost un vizionar. Intr-un studiu, avea sa scrie: "cucerirea aerului este doar o problema de timp" si avionul va fi "o inventie care va transforma societatea si sistemul social".

Si a mai scris: "Se vor lichida acele bariere care desparteau popoarele si statele unele de altele, iar societatea se va asigura prin noi tratate si intelegeri internationale. Dreptul international va fi nevoit sa se acomodeze noii situatii, iar pe langa dreptul maritim, se va dezvolta un alt drept - dreptul aerului. Dar sa nu creada nimeni ca avionul ne va face sa ne putem dispensa de calea ferata sau de vasul maritim. Avionul, ca nou factor de locomotie, va mari circulatia, o va inviora, dar nu o va absorbi." Si cata dreptate avea!

"Roata plutitoare" se afla intr-o stare aproape perfecta. Trebuie inlocuite cateva elice, angrenajul metalic gresat, pedalele intarite. Pana acum, nimeni nu a incercat sa faca aceste lucruri care cer un efort fizic si material mai mult decat insignifiant. Nu de altceva, dar poate un ins curajos, la fel ca si capitanul de pompieri, ar trebui sa incerce sa reediteze zborul de acum 105 ani. Si daca acest lucru s-ar intampla, mai mult ca sigur ca istoria aeronauticii va trebui rescrisa din temelii.

In loc de epilog

Cele doua stranii exponate din muzeul clujean sunt numai cateva exemple de pe o lunga lista de obiecte inexplicabile. Si alte muzee sau colectii particulare contin asemenea artefacte neconventionale. Dar, de cele mai multe ori, sunt uitate, ignorate, minimalizate. Si toate acestea, dintr-o absurda comoditate de a gandi si, in special, a regandi istoria cunoasterii umane.

Cu mai multa atentie, cu mai mult nonconformism in gandire si fapte, s-ar putea deschide noi porti spre autocunoastere, noi brese cu privire la rolul si la locul stiintei umane in acest straniu univers.
Peter Leb
pt. fromula as

Blesteme, descantece si leacul lor



Share/Bookmark



Cu toate ca se vorbeste mult despre ea, putini sunt cei care stiu cu adevarat ce rol nefast are in societatea moderna si in viata de zi cu zi magia neagra. Odata cu valul economiei de piata, ea a devenit obiect de larg consum.

O gasim in anunturi de mica publicitate, pe toate canalele de televiziune, ba chiar si pe garduri ori pe stalpi, pe care sunt lipite anunturi cu "leg, dezleg, fac, desfac".

Tinerii nostri "beneficiaza" de magia neagra in discoteci - nu este un secret pentru nimeni ca peste 80% din muzica rap si multe din dansuri sunt inspirate de magia neagra africana (Voodoo), iar muzica rock heavy metal si trash este inspirata de magia neagra vest-europeana si de cea tibetana (cea din urma fiind considerata cea mai puternica din lume, sursa de inspiratie pentru insusi Hitler).

Iata, asadar, ca magia este cat se poate de prezenta in viata noastra a tuturor, chiar daca nu-i constientizam prezenta.

Magia - o arma extrem de puternica

Recunosc ca, initial, am spus si eu la fel ca toata lumea: "Astea cu magia sunt povesti", dar pozitia mea a fost clintita de unde ma asteptam mai putin.

Am vazut, de pilda, mari profesori universitari, doctori in neurologie si psihiatrie, cu zeci de ani de experienta, care trimiteau oamenii nu la farmacie sa-si cumpere hapuri, ci la manastirile din Moldova, ca sa primeasca canoane, agheasma si sa li se faca rugaciuni.

Apoi, multi din terapeutii naturisti cu care colaborez se plang tot mai des ca sunt solicitati de persoane cu boli care de care mai ciudate si care marturisesc intr-un tarziu ca au practicat magia neagra si - redau textual - "s-au ars" (adica au primit un soc retur, voi explica ulterior ce este acesta).

Sa adaugam, la toate acestea, palatele magicienilor negri din preajma Bucurestilor, bisericile pline cu oameni posedati, carora medicina nu le-a gasit leacul, nici macar diagnosticul, si vom intelege ca magia este o arma extrem de puternica si de periculoasa.

Ma preocupa de mult problema magiei, pe care am incercat sa o elucidez. N-a fost usor. Intrucat nu am stiut efectiv de unde sa apuc acest subiect inedit, am cerut sfatul unui preot, pentru a putea lamuri lucrurile, mai ales la nivel de principiu.

Ajutorul a venit de la unul din cei mai mari duhovnici in viata ai Moldovei - parintele Iustin Parvu, de la Manastirea Petru-Voda din judetul Neamt. El m-a lamurit ca exista doua tipuri distincte de magie:

Cea alba, care foloseste doar puterea binefacatoare a lui Dumnezeu si a ingerilor sai. Cei mai cunoscuti magicieni albi sunt chiar cei Trei Magi de la Rasarit, care au vestit nasterea lui Iisus Hristos.

Cea neagra, care prin cele mai diverse mijloace ofera succese materiale, sociale facile, prin mijlocirea... diavolului. Unii o mai numesc magie practica, magie verde ori in multe alte feluri, dar in esenta este magie neagra.

Parintele Iustin mi-a oferit si alte explicatii, precum si informatia extrem de pretioasa ca, in societatea contemporana, magia neagra este adesea foarte abil deghizata sub masca celei albe.

Au urmat apoi ani de cautari, pe durata carora am constatat ca Internetul este suprasaturat de tot felul de magicieni, de pe toate meridianele.

Apoi, am facut cunostinta, pe rand, cu diferitele sisteme de magie ale diferitelor culturi. Din pacate, cel mai repede circula curentele de magie neagra, deoarece dau rezultate extrem de rapide (in acord cu necesitatile unei societati de consum), in ciuda faptului ca pervertesc sufletul si sunt extrem de periculoase.

Cele mai la moda sunt acum magia africana Voodoo, cea tibetana si indiana, afirmandu-se tot mai puternic si cea a indienilor de pe continentul american.

Pe plan national, in marile centre urbane, suprematia e detinuta de magia neagra, tiganeasca, iar in zonele mai retrase, sunt practicate procedee din traditia solomonarilor (samanilor daci), dar mult pervertite de contactul cu civilizatia moderna.

Din fericire, si in cazul magiei, traditia populara romaneasca veche ofera un adevarat arsenal de protectie, nu doar impotriva influentelor nefaste, ci si impotriva agresiunilor psihice banale.

Magia alba in traditia populara romaneasca

Cu siguranta, mai aveti proaspete in minte "Amintirile din copilarie" ale lui Ion Creanga, cu mama cea minunata care oprea ploaia infigand toporul in pragul de lemn si care ii facea lui Nica un "benghi" in frunte, ca sa-l apere de deochi si cate si mai cate.

Sunt pagini autentice de magie alba, care a avut pana acum un secol o raspandire extraordinara in Romania.

Cu venirea societatii industrializate, avida de bani si bunuri materiale, cu patrunderea tutunului si a bauturilor alcoolice tari, obtinute prin distilare, aceasta traditie a degenerat si apoi, treptat, a fost data uitarii.

Din fericire, au existat suficienti culegatori de folclor, multi dintre ei straini, care sa imortalizeze in scrierile lor aceasta traditie extraordinara.

Actualmente, mai sunt doar trei zone care pastreaza filoane autentice de magie alba: Maramuresul, Bucovina si zona manastirilor de la granita judetelor Neamt si Suceava, dar si aici traditiile sunt foarte amestecate si, nu rareori, pervertite.

Medicina populara romaneasca a fost in proportie de peste 50% medicina magica (un unicat in Europa!), care punea in valoare influenta binefacatoare a agheasmei, a plantelor sfinte, a postului negru, a rouai, a soarelui, a rugaciunii si a cuvantului in sine (scris sau rostit), a dragostei si a sacrificiului.

Impletire de crestinism si traditii ancestrale, ea apela deopotriva la ajutorul lui Dumnezeu, al ingerilor si al arhanghelilor, dar si al zanelor, spiritelor bune ale locurilor ori ale diferitelor plante.

Scopul ei era ocrotirea de boli, de deochiuri si blesteme, aducerea ploilor, ocolirea catastrofelor, aducerea belsugului in casa si, mai ales, dobandirea si pastrarea pacii sufletului si a curateniei cugetului.

Analizand majoritatea procedeelor simple, dar extrem de eficiente, ale magiei albe romanesti, este evidenta o linie de bun simt, pastrata in toate practicile. Practici pe care vi le prezentam pe scurt in continuare.


Mijloace de protectie magica si psihica in medicina populara romaneasca

Agheasma

Desi am scris relativ recent despre ea, atunci cand am prezentat proprietatile tamaduitoare miraculoase ale apei, este inevitabil sa nu pomenim de acest elixir acum, cand vorbim despre protectia prin magie alba.

Apa sfintita este remediul cel mai frecvent folosit in medicina populara romaneasca, fiind un adevarat mijloc de prim ajutor magic.

Agheasma are darul de a alunga prompt si rapid diavolul si de a chema ingerii, de a purifica oamenii si locurile, de a limpezi gandurile si sentimentele.

Asa se explica potolirea ca prin farmec a crizelor de epilepsie, a acceselor de isterie, a delirurilor alcoolice s.a.m.d., prin simpla administrare sau stropire cu agheasma

Iata cele mai cunoscute procedee de folosire a agheasmei:

Purificarea locuintelor cu agheasma

Stropirea camerei cu agheasma, mai ales atunci cand este facuta de preot, are darul de a o proteja de spiritele si de influentele rele.

Aceasta purificare a locului cu apa sfintita este un remediu extraordinar, atunci cand se urmareste stingerea unor certuri sau dispute in familie, atunci cand locuitorii se imbolnavesc din senin, cand apar cosmaruri sau stari de tristete inexplicabila.

Mai intai, trebuie dereticata toata casa si aerisita, deschizand larg ferestrele ca sa intre soarele.

Apoi, dupa ce preotul stropeste cu agheasma toate ungherele camerei, trebuie ca fiecare membru al familiei sa mearga sa se spovedeasca si sa se impartaseasca.

In continuare, vreme de 7 zile (49 de zile, dupa alte surse), nu trebuie ca cineva sa se certe, sa ocarasca sau sa spuna vreun cuvant rau sub acoperisul casei.

Acest procedeu stravechi de purificare a locuintelor poate fi insotit si de tamaieri, aducerea de plante ocrotitoare etc. - procedee despre care vom vorbi mai tarziu

.Stropitul cu agheasma a bolnavilor gravi si a celor posedati

Cel mai frecvent este consemnata folosirea agheasmei pentru stropirea bolnavilor gravi si a celor tulburati sufleteste.

Se inmoaie o tulpina de busuioc pastrata la icoana Sfintei Marii in agheasma si cu ea este stropit cel in cauza de sus pana jos, dar in special in zona capului si a pieptului.

Acest procedeu, aplicat cu credinta, opreste instantaneu accesele de furie, manifestarile agresive de tot felul, precum si multe alte simptome specifice bolilor psihice grave.

Stropitul cu agheasma poate fi folosit si ca mijloc de prim ajutor, dar si ca procedeu tamaduitor, care sa fie aplicat zilnic.

Stropirile se fac dimineata si seara. Este bine ca cel care stropeste sa spuna in gand inainte de aceasta operatie Tatal Nostru si sa-si faca de trei ori semnul crucii.

Bautul agheasmei in scop de protectie

Bautul agheasmei se face de obicei dimineata, pe stomacul gol, dupa spalat si rugaciune. Se iau trei guri de agheasma, dupa fiecare inghititura facandu-se semnul crucii. Dupa ce s-a baut agheasma, nu se mananca nimic vreme de jumatate de ceas.

Este un remediu pentru a scapa de deochi (afectiune cu manifestari foarte diverse: greata, dureri de cap, apatie ori exacerbarea emotivitatii, indigestie, slabiciune, tulburari de auz si de vaz, somnolenta, iritabilitate etc.), pentru a-i proteja pe copiii foarte emotivi si sensibili la boli.

Atunci cand apareau boli cu simptome neobisnuite si exista banuiala ca ar fi "facatura", cel afectat intra in post negru cateva zile la rand, se ruga si bea agheasma, cate trei inghitituri la rasaritul soarelui la amiaza si la asfintit.

Plantele Magice

Magia plantelor in Romania are o traditie extraordinara, prin varietatea speciilor folosite si a ritualurilor, dar si prin caracterul sau unitar - ritualuri identice, pentru aceleasi ierburi, sunt intalnite deopotriva in Banat si in Nordul Moldovei ori in Maramures.

Exista mai multe categorii de plante magice, dintre care cele mai puternice sunt cele toxice (matraguna, omagul, strigoaia, rostopasca), acestea din urma fiind si cele mai periculoase.

In general, puterea unei plante, castigata de partea utilizatorului prin tot felul de ritualuri, este neutra, ea putand fi folosita deopotriva pentru a face bine si pentru a distruge.

Matraguna, de exemplu, putea fi un remediu salvator in bolile cu sfarsit letal, atunci cand era culeasa si administrata cu dragoste, cu post si rugaciuni, dar si o arma ucigatoare, atunci cand era insotita de blesteme si ocari.

In afara plantelor toxice, mai exista o categorie de plante magice cu totul aparte - plantele de protectie psihica si magica. Despre acestea, vom vorbi in continuare.

Plante pentru amulete

Fara indoiala ca cei mai in varsta isi amintesc de saculetul pe care li-l punea la gat bunica, atunci cand erau mici, saculet care continea fel si fel de ierburi, care sa-i apere de deochi si boli.

In intreaga Europa a existat aceasta traditie, pana in secolul trecut, traditie care avea foarte mici variatii de la un popor la altul.

Cel mai bine era ca aceste plante sa fie pastrate cat mai aproape de corp, dar ele puteau fi puse si intr-un mic saculet, care era mereu purtat la gat pe sub haine, ori puteau fi puse sub perna ori la capul patului, in timpul somnului.

Si astazi, in satele izolate de munte, mai poti intalni convalescenti, copii ori fete de maritat care poarta la gat fel de fel de plante care sa-i ocroteasca - o traditie veche de milenii, cu o eficienta inexplicabila, dar reala.

Iata cateva plante magice folosite frecvent pentru amulete:

Usturoiul - cativa catei de usturoi pusi intr-o panza si purtati la gat sunt un remediu infailibil pentru ocrotirea copiilor de raceli, de viermi intestinali si de deochi.

Flacaii care mergeau singuri prin padure aveau neaparat o capatana de usturoi la ei, pentru a-i feri de iele ori de Fata Padurii.

De asemenea, barbatii ori femeile vlaguite, care aveau noapte de noapte visuri ude (polutii nocturne), pastrau noaptea la capul patului o capatana sau o cununa de usturoi.

Odolean - este mai cunoscut sub numele de valeriana (Valeriana officinalis), radacina sa fiind un remediu extraordinar pentru protectia fetelor de maritat (mai ales pentru a fi ocrotite de zburatori, care luau vlaga si mintile fetelor).

Radacina de odolean era purtata in general la brau, avand rolul de a indeparta influentele erotice malefice.

Iarba creata - este un ingredient frecvent folosit alaturi de odolean. Sub acest nume, mai este cunoscuta si menta dulce (Mentha viridis), care calmeaza psihicul, reduce iritarea si alunga demonii maniei, precum si pe cei ai pasiunii necontrolate.

Solomonarii de odinioara spuneau ca in noptile intunecate puteau auzi zmeii mergand prin ceruri si spunand: "De n-ar fi odolean si iarba creata,/ Am avea si noi o viata./ Leusteanul de n-ar fi,/ Atunci noi n-am mai pieri".

Leusteanul - era odinioara la mare pret pentru alungarea entitatilor malefice, dar si pentru apararea de "facaturi de dragoste". Se folosea impreuna cu odoleanul si iarba creata, alcatuind o triada invincibila.

Femeile faceau amulete cu ele si puneau aceste trei ierburi intr-o mancare speciala, pe care o dadeau tinerelor fete, inainte de a merge singure cu oile in munte, ca sa le ocroteasca.

Iarba neagra - este o denumire data sanisoarei (Sanicula europaea), fiind folosita mai ales pentru protectia femeilor de blesteme (pentru a nu le seca sau a nu se otravi laptele tinerelor mame, pentru a nu-si pierde fertilitatea tinerele sotii etc.). Se tinea ca si celelalte ierburi, intr-un saculet la gat.

Vascul - este o planta care, pe de o parte, aduce norocul si belsugul in casa, iar pe de alta parte, o apara de blesteme si alunga raul. Vascul, mai ales cel de la Craciun, se tinea pe pragul usii de la intrare, ca sa sperie toate spiritele rele si sa le atraga pe cele bune.

Multe alte plante se folosesc local pentru protectia oamenilor, a caselor ori a animalelor - teiul inflorit, salvia, sanzienele galbene, cimisirul, ramurile de brad. Toate se pastreaza prinse in cununa la icoane ori pe pragul de sus al casei.

Ilie Tudor


"Cautam un preot care
sa ne dezlege"

Legaturile de la picioarele mortului

Constatand ca in ultima vreme tot mai multa lume incearca sa-si rezolve problemele si frustrarile cu ajutorul magiei negre, m-am gandit ca ar fi interesant sa aflam cum ne putem feri de farmece si cum se pot dezlega.

La noi in bloc aud tot mai multe femei care se plang ca au fost amenintate de cate o vecina ca "le aprinde lumanari intoarse"!!
Cat de grave sunt aceste amenintari?

In continuare, am sa va relatez o intamplare legata de acelasi context.

In urma cu peste un deceniu, un tanar de 20-21 de ani face greseala si se culca cu o tanara de 19-20 de ani. Nici nu stie cum, si se trezeste insurat. Peste trei-patru ani are un copil. Dupa sapte-opt ani de la casatorie, barbatul se indragosteste de o alta femeie.

Aceasta iubire este reciproca si foarte frumoasa. Curand, barbatul isi da seama ca vrea sa traiasca alaturi de iubita lui si ii cere nevestei divortul. Initial, ea accepta. Apoi moare o ruda a nevestei si ea ii ia acesteia legaturile de la picioare.

Refuza divortul, ba mai mult, ii spune barbatului ca nu va scapa de ea decat daca "el o omoara pe ea sau daca ea il omoara pe el". Tribunalul respinge divortul. Barbatul si iubita lui isi traiesc in continuare povestea de dragoste.

Dupa cativa ani, el incearca iar sa divorteze, dar fara rezultat, iar soarta face ca el sa fie departe de iubita lui timp de sapte-opt ani. Acum s-au regasit, dar au marea temere ca nevasta practica magie neagra cu legaturile de la mort sau cu altceva.

Intrebari pentru cititori, preoti, initiati:

Ce ar trebui sa faca barbatul si iubita lui ca sa dezlege aceste vraji? Cum sa se apere? Cum ii poate ajuta biserica?

Daca o femeie face vraji ca sa castige un barbat si apoi ca sa-l tina langa ea, atunci legamantul sacru al casatoriei mai este valabil in fata lui Dumnezeu?

La ce pedeapsa trebuie sa se astepte cineva care practica magia neagra?

Exista posibilitatea ca farmecele facute asupra barbatului sa se rasfranga asupra copilului si sa fie "platite" de acesta?

In speranta ca aceste chestiuni intereseaza mai multa lume si ca voi primi raspunsuri la aceste intrebari, va multumesc.A.I.M.

"Intr-o zi, m-a chemat si mi-a spus:
eu ti-am facut farmece si nimeni nu
te poate desface"

Stimata redactie a revistei "Formula As",

Ma numesc Radu Floarea, sunt din Constanta, citesc ziarul dvs. si sunt profund impresionata de tot ceea ce faceti pentru cei in suferinta. Cu inima stransa si cu emotie, am indraznit sa va scriu si eu. Am 53 de ani si de la varsta de 16 ani imi castig painea singura. M-am luptat mereu cu viata. Am fost foarte nefericita.

In mai multe numere de revista, diferite persoane au cerut ajutor ca sa gaseasca un preot, sa le dezlege de blestem. Va rog din tot sufletul si va implor cu lacrimi in ochi sa ma ajutati si pe mine sa gasesc o astfel de adresa.

Cand aveam 25 de ani, o prietena mai mica decat mine cu trei ani, pe nume Lenuta, din invidie si ura ascunsa, desi mancam amandoua din farfurie si eram practic nedespartite (ea avea o situatie buna materiala, era bogata, iar eu eram saraca), mi-a facut farmece si le-a bagat la cap de mort.

M-a chemat intr-o zi la ea, prin 1978, si mi-a spus: "Florica, sa iti spun eu de ce iti merge tie rau. Eu ti-am facut farmece, nimeni nu te poate desface si toata viata nu vei fi fericita".

In august 1988, eu am plecat la Constanta. La un an, am intalnit un vechi prieten, care era vaduv de sapte ani. Am ramas impreuna. In 1989, am mers acasa la el. Nu m-a vrut nici unul din familie, ba si mai rau, soacra mea (intre timp ne-am casatorit) ne-a facut farmece ca sa nu fim fericiti si sa nu avem spor.

Am fost de trei ori in somaj, iar acum lucrez ca femeie de serviciu. Sotul meu, fost casier si administrator la Tribunal, acum e sef de depozit. Ne judecam de sase ani pentru litigiu de munca. Am fost la fel de fel de preoti, am facut dezlegari.

Din 1997, am tinut toate posturile, el este un om foarte bun. Am ajuns si la un Hoge si ne-a spus ca suntem blestemati. De doi ani facem dezlegari mereu. Va rog frumos, daca se poate, sa ne ajutati ca prin intermediul revistei dvs. sa aflu si eu despre acei preoti care dezleaga de blestem.

Sotul meu are argint viu in el, dar s-a localizat. La cine am fost, nu a putut sa i-l scoata, o batrana ne-a spus sa gasim un preot puternic. Va spun toate astea, pentru ca la aceasta varsta nu avem casa si un serviciu stabil.

Nu pot sa astern pe hartie calvarul si disperarea vietii mele, dar sper sa ma intelegeti. Pana la aceasta ora nu am stiut ce este fericirea, am fost numai cu lacrimi pe obraz. Numai Dumnezeu ne-a tinut si Maica Domnului.
Cu stima, respect si emotie, astept ajutor.Radu Floarea - Constanta


Pr. Daniel Goga
Paroh al Bisericii "Sfantul Nicolae" din Bucuresti"Este nevoie sa curatim si
sa sfintim permanent tot ceea ce ne inconjoara, dar cu atat mai mult pe noi insine"

- Preacucernice parinte paroh, revista noastra primeste de la o vreme scrisori de un fel cu care nu s-a mai confruntat pana acum: cititorii nostri se plang de blesteme sau vraji, "legaturi" sau "deochiuri", care le transforma viata in chin.

Neputinciosi in fata magiei negre, ultima lor speranta raman dezlegarile preotesti. Este pregatita biserica ortodoxa sa rezolve aceasta tara a societatii in care traim?

- Exista o carte fundamentala, publicata in mai multe editii in ultimii zece ani, "Pravila Bisericeasca". Aflata la indemana oricui, ea ar trebui sa existe in biblioteca fiecarui credincios.

"Pravila" este o adevarata "farmacie bisericeasca", iar "medicamentele" sunt Sfintele Taine, intre care Sf. Maslu ramane cel mai important pentru astfel de cazuri, pe langa Ierurgiile necesare, cum ar fi "Rugaciune pentru cei ce s-au blestemat", "Rugaciune pentru cei demonizati", "Rugaciune pentru casa bantuita de duhuri necurate" si multe altele.

Crestinul fara prea multe cunostinte teologice trebuie sa inteleaga ca Ierurgiile sunt rugaciuni si slujbe speciale, care se fac de catre preoti, pentru indepartarea efectelor blestemelor sau farmecelor, pentru curatirea omului, a locului unde traieste si a intregii naturi inconjuratoare, spre lauda lui Dumnezeu si mantuirea sufletului.

Este nevoie sa curatim si sa sfintim permanent tot ceea ce ne inconjoara, dar cu atat mai mult pe noi insine, pentru aflarea mantuirii, adica pentru salvarea sufletelor noastre, fiindca, prin pacatele zilnice, omul isi intineaza inima, simturile, casa, mintea, trupul, inclusiv propria familie si oamenii cu care are orice legaturi.

Pana si pentru pacatosii care au recurs la blesteme si vraji exista rugaciuni, daca s-au cait adanc. Cu atat mai mult se fac toate acestea pentru ceilalti, "victimele" lor! Raul circula prin lume in mod incredibil..
.
Daca tu, de pilda, dracui toata ziua un animal domestic, dracul intra in el, caci este ca si cand l-ai afurisit pe bietul animal, iar atunci cand il tai pentru a-l manca, diavolul patrunde si in tine, deci hrana pe care ai afurisit-o cand era vie ti se face osanda in clipa cand o consumi, tu fiind convins, in ignoranta ta, ca nu faci altceva decat sa te hranesti ca sa poti munci pentru intretinerea familiei.

Din tine, satana intra si in sotie sau sot, prin impreunare, apoi ii copleseste pe copii si se instaleaza in intreaga casa... Iata ce efecte catastrofale poate avea, pe nevazute si pe nesimtite, banala dracuire repetata a unei fiinte vii, domestice. Darmite efectele unui blestem!

In ce-i priveste pe preoti, cei chemati sa duca la implinire aceste puternice rugaciuni, ei sunt, conform unei formule consacrate, "doctori de suflete". Adaug ca, uneori, preotul reuseste sa vindece chiar si trupul cu puterea lui Dumnezeu, acolo unde medicul obisnuit nu mai are ce face.

Aceeasi comparatie intre medic si preot, ca "doctor al sufletului", este valabila si in cazul exorcistilor, care exista atat in catolicism, cat si in ortodoxie, chiar daca lumea cunoaste prea putin asemenea amanunte.

Un doctor, cand termina facultatea, devine medic generalist. Abia dupa mai multi ani de practica, el se specializeaza intr-un anume domeniu medical, adica se face oncolog, cardiolog, chirurg etc.

La fel sunt si preotii, astazi, in Romania! Dupa absolvirea Teologiei, un parinte are nevoie de o indelungata ucenicie, ca slujitor bisericesc.

Abia dupa aceea isi simte cu adevarat vocatia si alege sa devina liturghisitor, catehet, duhovnic, exorcist s.a.m.d. Acestia toti sunt "harismatici", adica egali in harul daruit de Dumnezeu, insa stralucesc, cu atat mai mult, fiecare intr-un anumit domeniu al preotiei.

- Exista vreo pedeapsa in randuiala bisericeasca, in afara de Judecata lui Dumnezeu, pentru cei care folosesc asemenea practici de magie neagra impotriva aproapelui lor?

- Desigur! Sfanta Scriptura condamna magia neagra. Blestemele, vrajitoria sau alte "legaturi" sunt lucrarea ascunsa a diavolului sub diferite forme. Scriptura Veche pedepsea cu moartea pe vrajitori.

Daca cineva chema sufletul vreunui mort, adica facea "spiritism", in limbaj modern, sau se indeletnicea cu vrajitoria, urma sa fie ucis cu pietre, "iar sangele lor sa cada asupra capetelor lor".

De asemenea, Noul Testament, prin cuvintele Sf. Ap. Pavel, avertizeaza ca cel care se duce la vrajitori da dovada de necredinta, "socotind ca poate sa bea si din paharul Domnului, si din cel al diavolului".

Tocmai de aceea, "Pravila" de care pomeneam la inceput spune raspicat ca blestematorul, fermecatorul, vrajitorul, prezicatorul, cel care leaga dobitoacele ca sa fie sterpe sau fura laptele, cel care leaga barbati sau femei, ca sa nu se poata cununa, si toti cei de felul acestora sunt opriti 20 de ani de la Impartasanie, dar cu conditia sa se pocaiasca si sa posteasca neintrerupt.

Exista si fenomene mai rar intalnite, ale unor crestini care se blestema pe sine sau ale preotilor care fac vraji, motiv pentru care sunt "caterisiti", adica opriti de la slujire.

Dar cea mai dramatica pedeapsa pe care o poate aplica biserica, numai prin intermediul Sfantului Sinod, este "Anatema"... Ea se rosteste contra celor care dispretuiesc si hulesc adevarurile sfinte, ducandu-i pe altii la ratacire si pierzare de suflet.

Anatema cuprinde blestem, afurisenie si predarea celui anatemisit pe mana satanei, devenind mort sufleteste si vrajmas al lui Dumnezeu.

Ceea ce este pedeapsa cu moartea in legile laice de stat ramane anatema in legile bisericesti!

- Parinte, printre credinciosi exista impresia ca biserica ortodoxa se fereste sa isi asume exorcizarea, dezlegarea de blesteme si vraji, iar preotii care implinesc asemenea ritualuri nu sunt vazuti cu ochi buni de catre superiorii lor.

- Aceasta impresie nu este obiectiva, nu acopera o realitate, iar eu imi asum raspunderea unei asemenea afirmatii, in calitate de preot paroh care lucreaza in fiecare zi cu nenumarati crestini!

Nici vorba sa fie biserica vinovata de asa ceva, dimpotriva, crestinii pasesc pragul sfintelor lacasuri cu sufletul indoit, rataciti, cu putina credinta si fara osteneala.

Orice om aflat in suferinta vrea sa fie vindecat peste noapte, si atunci cand vede ca semnele bune intarzie sa apara, isi pierde rabdarea si bate in retragere.

Asta se cheama "nesimtire" duhovniceasca sau "impietrirea inimii". Biserica, dupa cum ati vazut in cele spuse aici, are un arsenal vast de mijloace pentru tamaduire sau macar alinare. Nici o masina nu porneste, daca nu intorci cheia in contact!

Sa faca biserica mai mult? Dar stii tu exact de cat anume ai nevoie?! Spune-mi cat poti sa duci, ca sa stiu cat pot sa-ti dau... Preotul trebuie sa tina cont de "cresterea duhovniceasca" a omului. Daca ii da prea mult, il sufoca.

Nici unui copil de clasa primara nu-i incarci ghiozdanul prea mult, caci ii strambi spinarea. Crescand duhovniceste, crestinul isi va lua singur greutatea la spinare si abia apoi va vedea efectele binefacatoare. Nu-ti place un anumit preot?

Nu te intelegi cu un anume duhovnic? Du-te la altul! Nu te opreste nimeni. Esti liber sa cauti pana vei gasi slujitorul potrivit.

Duhovnicii sunt, iertata sa-mi fie comparatia, ca si incaltamintea. Un duhovnic cu faima poate sa fie pentru cineva ca un pantof mult prea larg, ce te incurca la mers. Un parinte mai mic in duhovnicie te strange ca un pantof prea stramt.

Cauta, pana vei gasi slujitorul potrivit, caci daca umbli fara pantofi in picioare, poti calca in cioburi si te ranesti, adica nu e bine sa stai fara duhovnic langa tine, deoarece risti sa cazi in ispite mari sau necazuri grele, din care nu stii cum sa mai iesi.

Preotul trebuie sa fie prietenul si aliatul tau, caci noi toti suntem creaturi unice ale lui Dumnezeu, dar nu solitare, singuratice, tot asa dupa cum mantuirea este personala, dar nu subiectiva.

Crede si vei intelege, fii intelept si vei dobandi ascultare, deci rabdare... Abia atunci vei cere si ti se va da in Numele Celui de Sus!

Marius Petrescu

Printre preotii exorcisti, care se bucura de o vie pretuire in scrisorile cititorilor nostri, se afla parintele Daniil Horga, din com. Calugareni, jud. Suceava

formula as

L.E.-citind articolul am gasit PRAVILA BISERICEASCA PENTRU CEI INTERESATI AICI

Thursday, May 13, 2010

SA NE UITAM LA UN FILM FRUMOS-FLICKA

Share/Bookmark



Filmul surprinde povestea unei adolescente cu o vointa extraordinara, ce se ataseaza atat de mult de un cal salbatic pe care il gaseste incat, in momentul in care tatal ei il vinde, ea face tot posibilul pentru a castiga banii de care are nevoie pentru rascumpararea lui.


Video not found ? Foloseste Mozilla Firefox. Apasa aici pentru download.

AVEM O BUCATARIE SOMPTUOASA-RADU ANTON ROMAN

Share/Bookmark



Praznic de sarbatori, cu scriitorulRadu Anton Roman

"Oameni buni, avem una dintre cele mai fastuoase bucatarii din lume. Haideti sa ne bucuram de ea impreuna!"


Din strada nu vezi mare lucru - o casa la curte, pazita de un maidanez simpatic si vigilent. Bonom si negrabit in miscari, protocolar, dar cu masura, ca orice ardelean care se respecta, Radu Anton Roman te pofteste sa intri. Odaile sunt simple si inalte, fara farafazlacuri pe pereti. Incaperi mari, proaspat varuite si calduroase, ca si sufletul lui. Nimic in plus, nimic in minus. Un hol de primire, cu o masa rotunda intr-un colt si o icoana a Maicii Domnului, ocrotita cu un stergar vechi de cand lumea.

Putine, dar bine plasate, obiectele taranesti vorbesc despre pasiunea lui Radu Anton Roman pentru tot ceea ce este vechi si durabil. Intre doua telefoane si un e-mail ce nu suporta amanare, discutia noastra se infiripa usor, cu bucurie, ca intre doi prieteni care nu s-au mai vazut de o vesnicie.

Cu Radu Anton Roman poti vorbi orice: despre literatura si folclor, despre cartile lui de proza si poezie, dar, mai ales, despre fabuloasa lume a bucatelor romanesti, pe care le gateste el insusi, saptamana de saptamana, la Pro Tv. O adevarata emisiune-spectacol, pe care daca o vezi, visezi sa te faci bucatar.


"Ce nu-i sat si nici oras? E orasul Fagaras!"

- Draga Radu Anton Roman, talentul tau la gatit si cunostintele de-a dreptul enciclopedice despre bucataria autohtona te-au transformat, pe buna dreptate, intr-o vedeta a Pro Tv-ului. Putini sunt insa cei care stiu ca esti un stimat si reputat scriitor, nascut pe plaiuri fagarasene. Suntem in prag de Craciun si ma gandesc ca evocarea obarsiei tale ar aduce in paginile revistei putin miros de zapada din munti. Cat din Fagarasul tau natal porti cu tine?

- E greu sa cuprind in cuvinte imaginea acestui oras - un loc aparte, binecuvantat de Dumnezeu; un loc deopotriva arhaic si citadin, asa cum suna o gluma a copilariei mele: "Ce nu-i sat si nici oras? E orasul Fagaras". Imagineaza-ti ce privilegiu extraordinar era sa te preumbli intr-o livada imensa, spuzita cu flori, pentru ca apoi sa ajungi in fata bibliotecii sau a Liceului "Radu Negru", unde trudeau profesori renumiti, cu o certa vocatie a eruditiei, obsedati de nuante si indarjiti in exigenta lor pedagogica.

Mic si partial rural, Fagarasul era modelul orasului transilvan, avand tatuat in memoria lui adanca: Unirea de la 1918, Scoala Ardeleana, mandria de a fi roman. Era bine conservata aceasta amintire identitara, mai ales in randul elitei intelectuale - oameni care traiau modest, discret, invizibil aproape, dar indestructibili in tesatura de inteligenta si de cultura pe care o formau impreuna.


- De-a lungul timpului, Liceul "Radu Negru" a dat promotii intregi de olimpici, de copii exceptionali. De unde vine aceasta ambitie intelectuala a fagaraseanului? Are el ceva in plus fata de altii?

- Sigur ca are: inteligenta, tenacitatea muncii si dorinta de a-si face copiii docti. Fagaraseanul nu e un muntean oarecare. Toate documentele vorbesc despre uriasa bunastare a Fagarasului de altadata, bunastare datorata - sa nu te miri - comertului cu cai, stiintei extraordinare de a negocia. Fagarasenii erau foarte buni samsari si geambasi. Tin minte si acum pietele din oras, cu fastul lor indescriptibil. Aldamasurile si negocierea prealung ritualica, strangerile de mana - toate erau o procesiune fastuoasa si extrem de elaborata.

Ca sa vinzi un cal, intrai intr-o poveste care tinea o zi intreaga. Iti alegeai calul la opt dimineata si il cumparai seara la sase. Toata ziua o petreceai in targuire, iar calul era incercat si rasincercat, pus la cele mai ciudate probe, ba chiar era spalat ca nu cumva sa fie vopsit sau dat cu zahar. Asa cum l-am prins eu, Fagarasul deja se schimbase. Marile averi si turmele fara numar disparusera. Orasul incerca sa-si ascunda ranile adanci de dupa razboi. Aparent resemnati, fagarasenii se aparau in felul lor, coalizandu-se.

Refuzau sa colaboreze cu regimul comunist. Refuzau sa fie turnatori. Pe strazi, se vorbea in soapta, dar deschis. Se spuneau adevaruri, se maraia pe fata. Nu era tacerea aceea vinovata, pe care o gaseai la campie, in satele sarace din sud. Asta explica si rezistenta din munti, rezistenta care mi-a marcat copilaria.


Tin minte ca in preajma Craciunului am iesit cu tata in oras, sa mancam mici. La un moment dat, in restaurant au intrat patru insi, cu sarici ciobanesti, obositi si nerasi, cu fata tulburata de fum si o privire incercanata de nesomn. Greoi, masivi si inarmati pana in dinti, au dat binete, s-au asezat la o masa si au inceput sa manance si sa bea linistiti, in timp ce afara se strangea o blocada teribila. Toti securistii si militienii din oras pandeau cu armele pregatite.

Dupa vreo doua ore, in care nu au scos nici un cuvant, cei patru s-au ridicat de la masa, s-au inchinat, au facut rugaciunea de multumire, dupa care au iesit, fiind imediat ciuruiti de gloante. Si acum ma tulbura scena, indarjirea si impacarea de pe fetele acelor oameni. Aveam 5 ani si nici o intelegere a ceea ce se intampla, dar nu pot sa uit cat erau de reci si de puternici. De fapt, oamenii aceia se pregateau de moarte. Era ultima lor masa. Totul era inconjurat de o resemnare optimista, cristica. Ultimul lor Craciun.


Asta-i fagaraseanul! Ca sa-l intelegi, trebuie sa traiesti in opincile lui, sa bati muntii cu el, sa dormi sub cerul liber, invelit cu suba lui mitoasa de oier. Mereu m-a fascinat la fagarasean limpezimea in ceea ce stie el ca are de facut. Muntean calit in necazuri, nu are dileme sau ezitari. El stie un singur lucru: pamantul trebuie muncit. Asta nu i-o scoti din cap, orice ar fi. Batran, bolnav, neputincios, trebuie sa iasa la camp.

Niciodata nu lasa pamantul parloaga. Este o porunca interioara, peste fire. Din morti se scoala si pleaca la camp. Nu e o metafora, ci o realitate teribila - munceste pana cade din picioare, indiferent ca pamantul e bun sau prost, ca face sau nu cartofi, ca e seceta sau potop.


- Oare priceperea ta intr-ale bucatariei isi are radacinile tot in Ardeal? Sa fie la originea ei mamaliga si branza oierilor de la poalele Muntilor Fagaras?

- Am umblat mult prin tara. Am vazut 350 de orase. Am calcat in ele cu piciorul si am dormit acolo macar o noapte. Apoi, am cunoscut Romania ca pescar, rascolind o sumedenie de rauri si de balti, de ghioluri si lacuri alpine. Asta antrena o continua curiozitate si o nesatioasa aventura. Bucataria a fost o anexa, un ingredient necesar, apropiindu-ma de ea mult mai tarziu.

Am inceput cu bucataria alpina, pastorala - extrem de diferita de la zona la zona. A fost un soc sa descopar pe crestele Maramuresului "mamaliga pe paturi" sau "tocana de mamaliga". Era ceva ravasitor. Nu ma gandisem ca se poate gati si asa. Am venit de acolo cu o incantare uimita si cu gandul sa uimesc la randul meu pe altii, prieteni si colegi. Asa a inceput acest import culinar - din Oas, din Bucovina, din Secuime, din Ardealul Central, din Moldova de mijloc, din Delta.

La un moment dat, s-a adunat in mintea mea si in farfuria mea o lume intreaga de chestii ciudate, aduse cu mine din toata tara. Recunosc, ma atrageau lucrurile senzationale, nemaiauzite, nemaigustate, cum ar fi ciorba din mate de morun - o mancare exclusiv regionala. N-ai cum sa o scoti de acolo. E veche de cand lumea, fiind pomenita inca de la 1600 de Paul de Alep.


Leusteanul magic si cei 70 de sfinti

- Adunand retete din toate locurile, ai avut gandul ca mancarea ne exprima specificul, istoria, traditia, temperamentul chiar?

- Cum spuneam, la inceput m-au atras elementele exotice, uimirea ca exista mancaruri romanesti necunoscute romanilor: bostani umpluti cu sarmale sau tocana de munte. S-au adunat peste o suta de retete si m-am gandit sa le public. Aici a intervenit o intalnire minunata cu editorul si prietenul meu, prof. Ion Balsoiu, care, vazand manuscrisul, a zis: "E prea putin".

Impins de la spate, am descoperit bucuria investigarii ritualice a bucatariei sacre crestine si precrestine: papusile de Dragavei, turtele sau gratarul de stevie coapta pe carbune. Nu se mai stie carui zeu ii era dedicat acest fel de mancare, dar perioada in care se face (Postul Mare) si vorbele care insotesc coacerea arata caracterul magic, ritualic al mancarii.

Ce sa mai vorbim despre mucenici si colaci, care poarta o sumedenie de nume, de forme si gusturi! "Colacul lui tata", de pilda, care se face in zona montana a Munteniei. E antropomorf: are gura, are ochi, are tot ce vrei si se face pentru mortii care au pierit fara lumanare si fara nume - fara mormant, adica. Generos colac. Putine sunt semintiile care fac un asemenea gest de pomenire.

Plecand de la aceasta induiosare, am inceput sa inventariez si mai in adanc, umbland incetisor la biblioteci, rascolind in teribila voluptate a documentului. Am citit, m-am umplut de praf, am descoperit carti ciudate, manuscrise abandonate, cum ar fi "Bucataria tereanului roman", scris de un anume Lupescu, autor care s-a prapadit in 1916 si caruia nimeni nu i-a publicat cartea. O carte extraordinara, in care gasesti tot - de la antropologie la etnografie.

La asta s-au adaugat distinctii necesare: bucatarie citadina, bucatarie de sarbatoare, intreaga procesiune de gesturi si insotiri ritualice, actul mancarii fiind una din formele contactului nostru cu divinitatea. Brusc, in viata mea a patruns o sumedenie de plante magice: patrunjelul magic, leusteanul magic, usturoiul magic, podbalul magic, odoleandrul magic - chiar si pruna magica.

Sunt plante care, in anumite perioade, au forte magice, incluse fiind intr-un calendar popular, tolerat cumva de calendarul crestin, el insusi impanat deelemente precrestine, de sfinti inexistenti, cum ar fi: Sfantul Sisoe, Sfantul Matcalu (fratele mai mic al Pastelui), Sfanta Nicolina, care este duminica de dupa Sfantul Nicolae si in unele regiuni din nord mai este numita Sfantul Nicolae Mic.

Cu totii ar fi cam 70 de sfinti necunoscuti care, in plus, au si niste functii ciudate. De pilda, Sf. Varvara, sfanta minerilor, este de fapt zeita varsatului: Barbura. Zilele Barburei (zilele Savelor) este o sarbatoare menita sa apere copiii de varsat, de unde si numele de "Sarbatoarea bubelor" - cand se mananca doar anumite lucruri, miere si prune. Toata mancarea trece prin acest cortegiu de interdictii si recomandari. Asta a fost cea mai teribila descoperire a mea: in Romania nu se mananca pur si simplu.

Prin mancare, romanul se afla intr-o permanenta legatura cu divinitatea. Altfel spus, am pornit de la ciorba si am ajuns cu uimire la sacralitatea ciorbei. Am plecat de la insolitul supei "Storciac" (o supa facuta din morun cu smantana) si am ajuns la gestul sacru al prunelor mancate intr-o anumita perioada a anului, de Sf. Andrei.


Un pahar de vin negru, "Mai tatuca" si La Multi Ani!

- Banuiesc ca in sinea ta suferi teribil vazand actuala globalizare culinara, meniurile McDonald"s, invazia E-urilor si a conservantilor chimici. Poate tartina sau hot dog-ul sa ne reprezinte spiritual, sa ne puna in legatura cu divinitatea?

- Sufar, dar n-am ce face. Trecem prin acest proces de mondializare - de la pantofii pe care ii purtam pana la alimentele, filmele si cartile pe care le scriem cu ochii la altii. Ce conteaza ca la New York sunt cei mai prosti bucatari din lume si ca cei mai rafinati sunt in luxurianta China? Important e ca, in globalizarea de care vorbesti, bucataria romaneasca isi are locul ei. Noi avem dreptul sa mondializam la randul nostru.

Gastronomia romaneasca are o savoare si o originalitate care ii da dreptul sa ocupe un loc pe podium. Nu putem face nimic sa ne opunem mondializarii, dar imi pot rezerva dreptul sa spun tuturor celor dispusi sa ma asculte: "Oameni buni, avem una dintre cele mai fastuoase bucatarii din lume. Haideti sa ne bucuram de ea impreuna!".

S-ar putea ca cine stie ce lecturist de suprafata sa spuna ca toate bucatele noastre sunt de import, ca sarmalele si tocatura sunt turcesti, ca zacusca e bulgareasca etc. Dar hai sa mergem in Moldova si sa ne dedulcim cu tocana la bostan. Se ia un bostan, se taie in jumatate, se scoate miezul si se amesteca abil cu alta umplutura, apoi se coace la cuptor. In acelasi bostan se fac si sarmalele. Tot in Moldova se fac celebrii toci sau tocinei. Se mai face puiul cu smantana si cu marar, ca sa nu mai vorbim despre sarmalutele cu leustean.

Unde in lumea asta mai gasesti asemenea minunatii? Daca nu ti-e de ajuns, hai sa mergem in Delta. Aici exista vreo 7-8 feluri de bors de peste. Cel mai spectaculos este cel facut din peste mic, fiert, pasat, cu fructe de Dunare (cozi de raci, scoici si alte minuni), plus 2-3 castane de balta, 2-3 ciupercute de salcie si, la sfarsit, pestele mare. Nu mai pomenesc de ciorba de mate de morun, sau de oproboi - o teribila placinta facuta din placenta de morun, icre negre,ceapa si rosii.

Unde, in lume, ne mai putem scufunda intr-un asemenea deliciu gastronomic? Daca iti fac ca in Oltenia o saramura de pui, o sa spui ca mananci ambra si ca zbori printre stele. La fel vei simti mancand o ciorba de ardei umpluti sau muschiul impletit din trei feluri de muschiulet: de vitel, de purcel si de miel, toate impletite cu fire de ceapa verde si usturoi, cu bucatele subtiri de cascaval. Dincolo de ineditul unor mancaruri, noi avem ceea ce altii au pierdut de mult: memoria unor practici precrestine.

Ce crezi ca inseamna tochitura asta macelareasca sau praznicul porcului? Acum 5000 de ani, egiptenii au trecut de la sacrificarea umana la sacrificiul simbolic: porcul si graul. Prima data au facut coliva - grau cu miere si nuci. Apoi, au facut o tocana, luand elementele vitale ale porcului: cap, sorici, slanina, inima, rinichi, splina, ficat - 7 elemente vitale, puse in matul porcului (numit: mos), care se punea pe foc si se cocea, pentru a fi bun zeilor. Ei bine, egiptenii aveau aceasta sarbatoare pe 20 decembrie, de Ignat.


- Ai pomenit de Craciun si, cu siguranta, cititorii nostri asteapta un sfat si un indemn. Cu ce bucate deosebite am putea spori bucuria sarbatorii?

- Ma gandesc la o reteta gasita tocmai in muntii Caliman. Se numeste "Mai tatuca", o mancare descoperita de mine pe un frig cumplit, in casa unor ciobani, care m-au omenit, punandu-mi pe masa mai intai o strachina de "Scofala" (ceva simplu de gatit: branza, cateva ierburi si ceapa, perpelite in ceaun), de unde si expresia "a nu face nici o scofala" sau verbul pastrat si acum in dictionare "a scofali bucate bune".

Terminand deci "scofala", m-am trezit in fata unui castron enorm de "Mai tatuca". Cu greu iti poti imagina o mancare mai gustoasa! E vorba de niste picioare de porc, rasfierte in vin, cu mirodenii, boia si tot ce trebuie. Reteta e simpla:

4-5 picioare de porc se rumenesc in untura, dupa care se toarna un litru de vin si se lasa la foc mic sa bolboroseasca timp de 2-3 ore. La sfarsit, cand carnea se desprinde de pe ciolan, se adauga sarea, piperul si restul condimentelor: putin cimbru, putin busuioc, putina menta daca vrei. Pusa langa o varza calita, cu un pahar de vin negru, vartos si o mamaliga pripita, "Mai tatuca" iti va umple sufletul de bucurie si de sarbatoare.


La multi ani, prietene!
Sorin Preda

Putini sunt cei care stiu ca "bucatarul-sef" de la Pro Tv e de profesie scriitor. Un ingredient absolut necesar pentru ca retetele lui sa nu dea gres niciodata. Cine crede ca bucataria si televiziunea se pot face dupa ureche se-nsala. In ambele cazuri e nevoie de talent, de personalitate si de o doza de nebunie care sa transforme dovleacul umplut si ciorba de peste in metafore: mancaruri absolut fabuloase, in care aroma de poezie te-mbata mai tare ca vinul.
Ne bucuram ca, in preajma Craciunului, descantatorul de cuvinte si de bucate oficiaza in paginile "Formulei As". Sa ne fie, la toti, cu plin!

Sanziana Pop



Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Share

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites