Saturday, October 9, 2010

Le-am dat religia, legendele, arta si medicina

Share/Bookmark


Titlul nu este inspirat din opera lui Nicoalae Densusianu, ci dintr-un material cat se poate de acceptat de toata lumea, disponibil pe internet aici si aici.

Orfeu (în limba greacă: Ορφεύς = Orfeus ) este un erou din mitologia greacă, fiul regelui trac Oeagrus şi al muzei Calliope. După Pindar, tată îi era zeul Helios-Apollo, care i-a dăruit lira, instrument creat de ingeniosul Hermes. Cântăreţ desăvârşit, personajul a devenit cu timpul arhetipul artistului.

Legenda

^ 2. Despărţirea lui Orfeu de Euridice. Desen după relieful 1031 din Villa Albani, copie romană din sec. I e. n. după un relief attic consacrat divinităţilor din 420 î. Hr.

Fiul regelui trac, originar din regiunea munţilor Rodopi, a fost asemenea lui Tamiras şi Heracles instruit de fratele său Linos în arta cântului, dobândind în ea o inegalabilă măiestrie. Muzica lui fermeca orice fiinţă, chiar şi stâncile erau clintite din loc de cântul lui. Nu este deci de mirare că Orfeu a fost de mare ajutor argonauţilor, la a căror expediţie a participat, domolind marea furtunoasă datorită puterii de a stăpâni prin arta lui elementele naturii.

Conform istoriografului Diodor nu cântul, ci ruga fierbinte a fost cea care-i aduse izbăvirea (Istorii 4, 43,1s.). În versiunile mai vechi, Orfeu este recrutat de argonauţi pentru a acoperi ademenirile sirenelor cu propriul său cânt.

După despărţirea de ortacii lui Iason cântăreţul s-a îndrăgostit de nimfa Euridice, dar fericirea sa alături de aceasta a fost de scurtă durată. Există două versiuni ale morţii nimfei din cauza muşcăturii unui şarpe veninos. După Vergiliu, Euridice era râvnită de Aristaeus, care, urmărind-o o dată, o făcu să calce în goana ei pe un şarpe. Ovidiu povesteşte că nenorocirea ar fi avut loc pe când nimfa culegea flori cu suratele ei, naiadele.

Orfeu o plânse îndelung şi, nesuportând până la urmă despărţirea, coborî în infern să o caute. El reuşi, cântând, să înmărmurească întregul Tartar şi să-l înduplece chiar pe zeul Hades să-i dea iubita înapoi. Consimţământul de a o însoţi pe Euridice pe calea spre lumea pământenilor, alături de călăuzitorul sufletelor, Hermes, i-a fost dat cu condiţia de a nu se uita nicio clipă la ea.

Orfeu nu reuşi, frământat de temeri cum era, să respecte această condiţie; când mai avea doar un pas de făcut pentru a ieşi la lumina zilei, el îşi întoarse capul şi îşi pierdu astfel iubita pentru a doua oară. În pofida rugăminţilor eroului, care a rămas îndelung timp (la Vergiliu şapte luni, la Ovidiu şapte zile) în preajma râului Styx, înduioşând cu lira lui toate animalele sălbatice, Hades nu a mai eliberat-o pe Euridice.

Singur şi îndurerat pentru tot restul vieţii, Orfeu şi-a găsit până la urmă pe meleagurile natale sfârşitul, fiind sfâşiat în bucăţi de menade, preotesele trace ale lui Dionis. Acestea erau mânioase pe el pentru că nu a participat la cultul lor orgiastic. După Ovidiu, capul şi lira sa au fost aruncate în râul Hebrus şi purtate pe marea Egee până pe ţărmul insulei Lesbos.

Acolo, capul fu cât pe ce să fie înghiţit de un dragon, împietrit până la urmă de către Apollo. Deoarece capul nu încetase să cânte, i se înălţă acolo un oracol (Philostrat în „Heroicos” şi „Vita Apollonii”, Pausanias 9, 30,5). Insula deveni în acest fel leagănul poeziei lirice. Lira însǎ fu ridicatǎ de zeii olimpieni în cer, unde formeazǎ constelaţia cu acelaşi nume.

Originile tracice ale mitului

Izvoarele legendei afirmă în mod repetat originea tracică a lui Orfeu. Însăşi arta cântului provenea în accepţia vechilor greci din Tracia. Arrian pomeneşte în istoria dedicată patriei sale, Bithynica din secolul al II-lea î.Hr., o nimfă numită Tracia, cunoscătoare a plantelor tămăduitoare şi născocitoare de melodii.

Numele acesteia îl poartă ţinuturile tracilor, cunoscute înainte sub denumirea de Pèrke (fragmentul 13 din
Bithynica). Rădăcina indogermanică „per-/pir/per(k)” semnifică „stânca”, „piscul” sau "piatra", ceea ce denotă cultul tracic al unei divinităţi a munţilor, identificată de greci cu frigiana Cybele. Fiul acesteia s-a numit Pèrkos sau Peiros şi a fost venerat chiar şi în epoca Imperiului Roman sub forma de "Heros equitans", a unui războinic trac călare, reprezentat uneori pe pietrele funerare romane.

Toponimul Pirin/Perin al munţilor din sud-vestul Bulgariei este derivat din numele acestui zeu, care devine sub influenţa elenă
Sabazios. Acest zeu al luminii zămisleşte apoi cu Zeiţa Mamă pe sacerdotul cultului său, identificat cu regele trac Rhesus, cu Orfeu şi cu Zamolxis, acesta din urmă fiind numit şi „Orfeul nordic”.

Nota privitoare la Calaretul trac sau Heros equitans sau Heron (in latina).
Acesta avea urmatoarele atribute: Invictus
(Nebiruitul), Aeternus (Veşnicul), ΚαταχΘδνιος (Stăpânul morţilor), Κτvξστης - Întemeietorul de neamuri

Pe un obelisc egiptean, amplasat initial in Heliopolis, putem gasi urmatoarele inscriptii:

" Apollo the mighty, the blazing son of Helios, whom Helios has chosen, and Ares the valiant has favoured; whose good things last for ever, whom Am- mon loves ; who fills the temple of the Phoenix with good things, to whom the gods have given length of life; Apollo the mighty, the son of Heron, to Rha- mestes the king of the world, who has protected Egypt by conquering foreigners ; whom Helios loves, to whom the gods have given long life, the lord of the world, Rhamestes of eternal life."

Apolo cel mare, fiul stralucitor al lui Helios, pe care Helios l-a ales, si Ares cel curajos l-a favorizat: ale carui fapte bune sunt nemuritoare, cel pe care Am-mon il iubeste; care umple templul Phoenixului cu lucruri bune, cel caruia zeii i-au dat viata lunga; Apolo cel mare, fiul lui Heron, lui Rha-mestes regele lumii, care a protejat Egiptul de atacurile strainilor; pe care Helios il iubeste, careuia zeii i-au dat viata lunga, stapanul lumii, Rhamestes al vietii vesnice.

" Apollo the strong, he who stands upon truth, the lord of the diadem, who possesses Egypt in glory, who has adorned the city of the sun, and founded (ym'o-cis) the rest of the world - si a intemeiat restul lumii, and has greatly honoured the gods established in the city of Helios, whom Helios loves.""

This says
Helios (the sun) to King Rhamestes; we have given to thee all the world to reign over with joy—thee whom Helios loves and Apollo: the strong truth-loving son of Heron, born of the gods, the founder (ktiot^s) of the world whom Helios has chosen, strong in war, King Rhamestes, to whom the whole earth is subdued with strength and courage : King Rhamestes of eternal life."

Deci si la egipteni avem legatura
Heron-Helios-Apolo, numai ca aici Apolo este numit fiul lui Helios/Heron. Heron sau Helios sau Apolo fiind tatal lui Orfeu.

Iata cum am legat mitologia greceasca, latina si cea egipteana de cea tracica sau dacica. Nu de alta, dar, ca sa vezi, Orfeu a fost totusi rege trac, fiul regelui trac Oeagrus. Orfeu este "arhetipul artistului", iar nimfa Tracia stia plantele vindecatoare - medicina tracica era celebra, se pare. Am incheiat pledoaria.

sursa romaniadacia

0 comments:

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Share

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites