Wednesday, June 9, 2010

REVOLUTIA MEA


Share/Bookmark

Ma uit la 15 si fac pauze.Lungi. Nu pot sa vad dintr-o bucata singele, bataile, sacrificiile, durerea.
Revolutia mea, revolutia noastra, stropita cu singe nevinovat, pornita din inimi pure este ingropata sub pamint. Noi copiii ei ii plingem pe fratii nostri din Cimitirul Eroilor.

Ati fost vreodata la Cimitirul Eroilor? Nu cunosc pe nimeni de acolo dar pling pina mi se face rau de fiecare data. Ii stiu pe toti. Fratii mei de singe. SInge varsat intr-o dimineata de decembrie in care am crezut ca putem schimba lumea.

Trebuie sa vad filmul pina la capat. String din dinti, imi trag mucii si ma uit mai departe.
Inchid ochii si refac scenariul. In filmul meu armata nu a tras in nimeni. Florile impodobesc armele soldatilor. Este o revolutie a intelegerii si iubirii. SI Duhul Sfint se purta deasupra apelor.

Acum, peste 20 de ani ma uit in jur. Lumea este proaspata de culori. Rozul din obrajii fetelor decent imbracate se reflecta in vitrinele magazinelor cochete si prospere.
Ma urc in metrou si un tinar simpatic imi cedeaza locul, pentru ca observa ca ma doare spatele.
Guvernul tocmai a micsorat taxa de transport, si alocatiile mamelor au crescut cu 13%.
O femeie batrina elegant imbracata citeste o carte in parc zimbind visator.

In departare, dintr-un radio se aude Maria Tanase. Clopotele bat.
Pe cer in urma unui avion ramine scris un poem:
'AU MURIT SI SINT LIBERI'


1 comments:

Frumoase vise....

...ar fi totusi mai realiste daca scopul pentru care au murit acei oameni la revolutie ar fi fost atins.

Acum dupa 20 de ani stau si inca ma intreb:

Pentru ce au murit acei oameni?

La nivelul de trai la care suntem acum, din pacate au murit degeaba

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Share

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites