COADA DRAGONULUI

Si chiar acum cind lumina zimbetului tau ma incalzeste, mai mult chiar decit soarele jucaus de ianuarie din Ierusalim, iti simt corpul strapuns de sabie, durerea finala, durerea mortii, durerea mica, binecuvintata, ca un balsam ce ti se scurge in singe, incomparabil mai blinda, incomparabil mai iertatoare decit durerea de nesuportat pe care corpul tau fragil a trebuit s-o indure cit am fost despartiti.

3 vieti . Atit mi-au trebuit sa te gasesc, si chiar si asa, chiar daca te cautam disperata pe toate strazile pamintului, sau in visat, nu as fi putut sa te vad, invaluit de negurile uitarii, ale zilelor ce se scurgeau tirindu-se milos, ca serpii lenti ce asteapta cu infrigurare sa isi schimbe pielea, ca sa devina ce au fost- puncte de lumina pe cerul iubirii. Dar tu ai vazut si m-ai luat de mina pe cind treceam oarba, pe linga tine.

Uneori, cind durerea mea imi permite, pot sa iti vad ranile.As vrea sa ti le ling, sa-ti sorb singele incet, meticulos, ca o lipitoare ce purifica karma unor gesturi vechi de sute de ani, niciodata uitate pe deplin.

Nu stiu cum sa iti zimbesc. Cu iubire? Ochii tai sint atit de infometati de ea, incit iti lumineaza fata ca o lampa de miner. As vrea sa porti acest zimbet cu tine oriunde te duci, ca un talisman stralucitor ce nu da voie intunericului sa te inghita in orele de singuratate pe care ti le-ai impus.

O zi insorita de toamna. Atit imi ramine in minte, cu obstinatie. Frunze ruginii, ce cad cu o lentoare obsedanta pe pamint. Frunzele, ca pasari in zbor se rotesc innebunitor de incet, si nu ating pamintul. Nu in aceasta viata, pentru ca timpul s-a oprit in loc cind am plecat.

As fi vrut sa-ti spun cit ma doare sa te parasesc, dar gura mea este pecetluita cu sigiliul greoi al onoarei.Nu pot sa imi dezonorez maestrul si sa nu-l ascult. Ce imi ramine?lacrimile te-ar rani si mai tare, iar daca as mai zabovi, stiu ca nu as mai pleca niciodata si asta nu este acceptabil. Nu in lumea noastra, a ultimilor cavaleri ai moralei, a samurailor.

As vrea sa-ti spun ca o sa ma intorc, dar stiu ca nu o sa ne mai vedem in acest timp.

As vrea sa-ti multumesc pentru clipele de fericire totala petrecute impreuna linga iazul din fata casei, iaz linga care seara cintam la flaut pentru tine. Pentru clipele de tacere impartasite cind mina in mina ne plimbam prin paduri. Pentru clipele de extaz in care trupurile noastre respirau in acelasi ritm, sorbeau acelasi aer, pulsau ritmic in armonie cu centrul galaxiei. Pentru ca mi-ai fost alaturi cu gindul si cu rugaciunile in timpul razboaielor si al tradarilor. Pentru caldura corpului tau care imi oferea uitare si ma invaluia ca intunericul primordial, cind un alt frate de arme sau de singe murea strapuns de sagetile dusmanilor sau de taisul sabiilor lor.

Dar mi-am desprins mina de a ta, m-am intors cu spatele si am plecat spre munti, cu o simpla legatura in spate, in care aveam mataniile, bolul de cersetor si o singura piatra pretioasa pe care aveam s-o ofer templului in care aveam voie sa ma adapostesc doar cind erau sarbatori.

As fi vrut sa-ti mai cuprind o data cu privirea trupul mic si fragil si chipul atit de iubit.Dar nu mai aveam ochi, caci toata lumina lor erai tu, si acum, o lasasem in urma. O viata de intuneric, dedicata ispasirii pacatului de omucidere, chiar daca razboiul era datoria mea, obligatia mea si lucrul pentru care fusesem nascut, crescut si educat de mic.

Iar tu ai fost inconjurata de mine, traind intr-un univers a carui energie este compusa din destinul pentru care fusesem nascut....

Iar acum alt vis, alte corpuri/haine ce adapostesc cioburile de lumina ce sint sufletele noastre.

Te iubesc. Te iubesc. Sint ca o vaca din turma unui proprietar bogat, care a fost infierata ca sa se vada cui ii apartine.

Iti port semnatura in celule. Nu pot fi a altcuiva.

Te iubesc, si nu vreau nimic pentru mine, doar sa te alin, atunci cind, dornic de caldura si insetat de intuneric vrei sa te invelesti cu mine.

Te iubesc si chiar daca nu vrei si nu poti sa auzi aceste cuvinte de la mine, eu ti le voi sopti pina cind, intr-o viata mai noua, o sa vrei sa le auzi din nou. Vreau sa ispasesc si pentru tine, orice ar putea fi ofensa adusa fluviului karmic. Nu mai am discernamint. Iadul este cea mai odihnitoare gradina atunci cind te tin in brate. Raiul fara tine este fad si lipsit de sens. Sint egoista pentru ca simt nevoia sa ma revars in tine, cind amintirea suferintei tale iti taie inca inima. Ti-am umplut camera cu mirosul meu, asternuturile tale poarta in tesaturile lor urma lichidelor mele si carafa din care mi-ai oferit de baut are memoria cuvintelor mele de iubire imprimata in cristalul sau.

Universul in care traiesti ma are drept unic Creator.

Posted in: scrisori de dragoste