CURRENT MOON

Friday, December 18, 2009

UTIL LA JOB

dif_sef_angajat …si daca tii la slujba ta….. corpculture12 Iar daca vorbim despre salarii, exista, bineinteles, mai multe tipuri:

1.Salariul CEAPA: il vezi, il iei in mana si incepi sa plangi.

2.Salariul NENOROCIT: nu te ajuta cu nimic, te face sa suferi dar nu poti trai fara el.

3.Salariul DIETETIC: te face sa mananci din ce in ce mai putin.

4..Salariul ATEU: te indoiesti de existenta lui.

5.Salariul MAGIC: faci cateva miscari si dispare.

6.Salariul FURTUNA: nu stii cand apare si nici cat tine.

7.Salariul UMOR NEGRU: razi ca sa nu plangi.

8.Salariul PREZERVATIV: iti taie pofta.

9.Salariul IMPOTENT: cand ai nevoie mai multa te dezamageste.

10.Salariul MENSTRUATIE: vine o data pe luna si tine 4-5 zile.

11.Salariul EJACULARE PRECOCE: abia a intrat si s-a terminat.

12.Salariul FANTOMA: nu-l vezi niciodata.
Sa ai o munca cat mai placuta ....!!!!

Thursday, December 17, 2009

MOSUL ALB SI ROSU

IN RUSIA , MOSUL TRADITIONAL ERA IMBRACAT IN ALB, ABIA APOI A VENIT MOSUL COCA-COLA.
INDIFERENT DE CULOARE, VA UREZ SA VINA CU SACUL PLIN SI BUCURIE IN SUFLET.


Mos Craciun este un batranel vesel si rotofei care aduce buna dispozitie si cadouri copiilor din intraga lume in seara de Ajun. Poarta un costum rosu cu blanita (pentru ca desigur locuieste la Polul Nord) si conduce o sanie care zboara, trasa de reni, dintre care cel mai cunoscut este Rudolf! Mos Craciun aterizeaza pe acoperis si apoi se strecoara pe horn in jos, lasa cadourile sub bradul de Craciun si umple ciorapiorii cu dulciuri.
de Marilena Iovu


Acum mai bine de o suta de ani, Virginia, o fetita de opt ani din New York, a aflat de la ceilalti copii ca nu exista Mos Craciun. Atunci ea l-a intrebat pe tatal ei daca acesta exista. Cum tatal a evitat sa raspunda la intrebare ea a scris unui ziar (de cate ori familia ei avea o problema scria la ziar pentru a afla raspunsul):

Am opt ani. Unii dintre prietenii mei de joaca imi spun ca nu exista Mos Craciun. Tata mi-a spus: "Daca o sa vezi scris negru pe alb in ziar inseamna ca asa e." Va rog sa-mi spuneti adevarul: exista Mos Craciun? - Virginia

Scrisoarea a ajuns pe masa unui redactor care stia ca trebuie sa-i spuna fetitei adevarul. Raspunsul lui a facut istorie in editorialele americane.

"Virginia, prietenii tai de joaca se inseala. Au fost afectati de scepticismul unei epoci sceptice. Ei nu cred decat ceea ce vad. Ei cred ca ceea ce nu pot intelege mintile lor nu exista. Toate mintile, indiferent ca sunt ale unui om mare, sau ale unui copil sunt reduse. In acest univers maret omul este doar o insecta, o furnica, in intelectul lui, in comparatie cu lumea nemarginita care-l inconjoara.

Da Virginia, Mos Craciun exista. Exista cu siguranta, asa cum exista iubirea si generozitatea, care dau vietii tale cea mai mare incantare si bucurie. Vai, ce trista ar fi lumea fara Mos Craciun! La fel de ingrozitoare ar fi daca n-ar exista nici o Virginia. N-ar mai exista nici credinta unui copil, nici o poezie, nici o poveste de dragoste care sa faca existenta noastra suportabila. N-am avea nici o alta bucurie, decat ceea ce am vedea si auzi. Lumina cu care copilaria umple lumea s-ar stinge.

Sa nu crezi in Mos Craciun? Atunci inseamna ca nu crezi nici in zane. Poti sa-l pui pe tatal tau sa angajeze oameni care sa-l pandeasca pe Mos Craciun coborand pe horn pentru a-l prinde. Si chiar daca nu l-ai vazut pe Mos coborand, ce dovedeste asta? Nimeni nu-l vede pe Mos Craciun, dar asta nu inseamna ca el nu exista. Cele mai adevarate lucruri din lume sunt acelea pe care nici oamenii mari, nici copii nu le pot vedea. Ai vazut vreodata zane dansand pe pajiste? Sigur ca nu, dar asta nu inseamna ca ele nu sunt acolo.

Nimeni nu-si poate imagina toate minunile vazute si nevazute din lume.

Lumea nevazuta este acoperita de un val pe care nici macar cel mai puternic om n-ar putea sa-l dea la o parte. Doar credinta, poezia, iubirea pot da la o parte aceasta cortina pentru a ne dezvalui imaginea frumusetii si splendorii supranaturale de dincolo. Sunt acestea reale? Virginia, nimic din lumea asta nu este mai adevarat si mai durabil.

Nu exista Mos Craciun? Slava Domnului, el traieste si va trai mereu. O mie de ani de acum inainte, ba nu, de zece ori 10.000 de ani de acum inainte el va continua sa bucure inimile copiilor."

Ce va doriti de Sarbatori?


Kabbalah Astazi - nr. 24

Mirosul de pin si scortisoara si gustul de menta trezeste amintiri despre cum il asteptam nerabdatori pe Mos Craciun. Acele amintiri placute din copilarie persista si la varsta maturitatii, dar sezonul sarbatorilor nu mai este doar o perioada in care se dau si se primesc cadouri, se mananca mese delicioase, si in care ne bucuram de privelisti placute si mirosuri.

Stresul Sarbatorilor

Chestionarul facut de Societatea Americana de Psihologie fondata in 2006 arata ca aproape jumate din toate femeile Americane trec printr-o mare perioada de stres pe timpul sezonului sarbatorilor. Din noiembrie pana in ianuarie, femeia moderna deja extenuata se straduieste sa mentina traditiile sarbatorilor prin cumpararea de cadouri, trimiterea de felicitari, si gatirea unor mese minunate de sarbatoare, totul in timp ce se duc la servici, au grija de familie si au grija de casa.

Barbatii participa la aceasta anxietate cel putin la fel de mult, din moment ce sunt pusi sub lumina reflectorului pentru a finanta cheltuielile suplimentare de sarbatori si sa se ocupe de datoria rezultanta ce va veni in ianuarie. Presiunea sporita trezeste in noi cele mai nesanatoase obiceiuri care ar putea avea efecte pe termen lung asupra sanatatii noastre mentale si fizice.

Asteptarile Exagerate

Expertii sunt de acord ca o cauza de netagaduit a stresului de sarbatori sunt asteptarile exagerate si atentia disproportionata asupra consumului material. In conformitate cu Beth Willinger, profesor in cercetare la Newcomb College Center pentru Cercetare asupra Femeilor de la Facultatea Tulane, “Am devenit mult mai complecsi si complicati ca societate, si asteptarile au crescut. Asteptarile noastre ca tara au crescut de asemenea asteptarile noastre pentru supra-abundenta si un consum vizibil.” Asteptarile noastre alimenteaza frenezia pentru cheltuiala, datorie si mai mult stres.

Deci de ce continuam cu acest ciclu? Potrivit Kabalei – o stiinta care studiaza motivatiile noastre interioare, asteptarile noastre au iesit de sub control deoarece dorintele noastre au crescut. Dar cand o dorinta creste, la fel face si golul resimtit cand acea dorinta nu se implineste. Si cu totii stim ca un sentiment de lipsa este intolerabil.

Un plus la nivelul nostru e stres este faptul ca dorinta de supra-abundenta nu a scazut nici macar o data cu climatul economic actual, totusi capacitatea noastra de a indeplini aceasta dorinta a scazut. Somajul a atins rata maxima din ultimii 15 ani, primele de sarbatori au scazut cu doua treimi, si chiar si cei mai norocosi dintre noi care si-au pastrat job-urile muncesc din ce in ce mai des peste program si fac de obicei mai putini bani. Pur si simplu nu ne permitem sa ne indeplinim dorintele si asteptarile supradimensionate.

Ce Ne Dorim de Fapt?

Evident, ceva trebuie sa se schimbe. Cand dorintele si asteptarile oamenilor nu mai pot fi implinite, este un indiciu sigur ca oamenii trebuie sa tinda spre un nou fel de implinire. De fapt, ce ne dorim cu adevarat de sarbatori? Traditiile noastre de sarbatori provin din propria nevoie umana pentru conexiune; ceea ce ne dorim cu adevarat in acest sezon special este de a ne simti plini de viata, festivi, veseli si conectati cu cei din jurul nostru. Deci este logic ca banii si lucrurile materiale pe care le pot cumpara banii sa nu fie motivul principal al sarbatoririi, chiar daca am uitat acest lucru.

Adevaratul Dar

Adevaratul cadou al sezonului sarbatorilor consta in relatiile noastre interpersonale. Chiar mai mult, aceste relatii ne ajuta sa depasim crizele noastre emotionale si financiare, pe termen lung.

Nimeni nu se poate ridica singur din senzatia de gol, stres, si faliment; nu putem decat sa ne ajutam reciproc. In acest sezon al sarbatorilor, in loc sa ne daruim mai multa agitatie si datorie, ne putem oferi prietenie si considerare de care avem cu adevarat nevoie. Ne putem inveseli unul pe celalalt si sa ramanem cu impresii bune a caror valoare va dura mai mult decat cea a unei tarte sau a unui card de cadouri la Big. Si este un dar care devine din ce in ce mai bun cand il daruim iar si iar.

Traducere – Oana Irina Capatina

TEXTE MISTERIOASE PE GIULGIUL DIN TORINO

Texte misterioase au aparut pe Giulgiul din Torino

Barbara Frale, unul dintre cercetatorii acreditati de Vatican cu studierea Giulgiului din Torino, sustine ca a descoperit fragmente de text aproape invizibile pe misteriosul artefact crestin, fragmente ce dovedesc, in opinia sa, autenticitatea Giulgiului.

Frale afirma ca textele sunt in limbile greaca, latina si aramaica si ca ele includ chiar si numele "Iisus Nazariteanul", o dovada clara ca Giulgiul din Torino nu este un fals medieval. Frale este convinsa ca, in Evul Mediu, nimeni nu ar fi mentionat numele lui Iisus fara a face referire la natura sa divina, nici chiar un farsor incercat. Mai mult, textele ar fi fost scrise pe un pergament care a fost lasat pe fata Mantuitorului pentru a putea fi identificat mai usor de catre cei apropiati, dupa coborarea Sa de pe Cruce.

"Am lasat in urma orice sentiment religios si am incercat sa fiu cat se poate de obiectiva. Atunci cand am efectuat studiul, a facut-o ca si cand as fi documentat executia unui om dintr-o anume epoca", declara aceeasi barbara Frale.

Evident, scepticii care sunt convinsi ca Giulgiul este o creatie medievale, aparuta intre secolul XIII si secolul XIV, afirma ca Barbara Frale a vazut in urmele de pe artefact ceea ce a dorit sa vada.

Din cauza fragilitatii sale, Giulgiul este tinut intr-o camera speciala de la Vatican si este aratat arareori publicului si chiar cercetatorilor, astfel ca dovada afirmatiilor Barbarei Frale va trebui sa astepte pana la noi verificari.

Sursa: Yahoo.news

via



Profesor de arte marţiale bătut de maimuţe

 Un bărbat din China care a învăţat mai multe maimuţe să deprindă secretele artelor marţiale, pentru a susţine spectacole pe stradă, a rămas şocat când a văzut că mamiferele au folosit tehnicile învăţate pentru a-l ataca.

Lo Wung şi-a antrenate maimuţele în stilul taekwondo, iar acestea se luptau zilnic în faţa unui supermarket din oraşul Enshi, provincia Hubei, pentru a-i distra pe cumpărători şi a-i aduce profit stăpânului.

La un moment dat, o maimuţă a profitat că stăpânul ei a alunecat pe stradă şi l-a surprins cu o lovitură perfectă de picior din săritură, aplicată direct în cap. Văzând una ca asta, celelalte maimuţe nu au stat pe gânduri şi au tăbărât pe maestrul lor, snopindu-l în bătaie.

"Am văzut cum una l-a pocnit direct în ochi. Pe alta a apucat-o de ureche, iar aceasta l-a apucat şi ea de nas. A fost mai interesant decât un film cu Bruce Lee", a declarat un martor l-a incident, citat de Ananova.

Ţn cele din urmă, Lo Wung a reuşit să preia controlul asupra maimuţelor, imobilizându-le cu ajutorul unei frânghii pentru a le împiedica să fugă.

33.000.000 € aruncaţi pe fereastră!

Eşec total pentru campaniile de vaccinare ale Ministerului Sănătăţii (MS)! Pană marţi, din cele 1,3 milioane de doze de vaccin împotriva gripei porcine livrate în toată ţara, doar 30.000 de fiole fuseseră administrate. Lucrurile nu stau mai bine nici în cazul imunizării contra cancerului de col uterin: doar câteva mii de părinţi au acceptat ca fetiţele lor să primească injecţia profilactică. În total, cheltuielile celor două campanii de vaccinare ajung la 33 de milioane de euro!

Pentru că sute de mii cutii cu vaccin zac în depozite, autorităţile au impus o măsură care obligă populaţia să se imunizeze. “Cei din categoriile de risc (bolnavii cronici, medicii, poliţiştii) care nu vor să se vaccineze şi se îmbolnăvesc îşi vor plăti spitalizarea”, a declarat, marţi, Adrian Streinu- Cercel, secretar de stat în MS, în speranţa că, astfel, se vor imuniza mai mulţi români. Deşi numărul deceselor cauzate de A(H1N1)a ajuns ieri la 27, populaţia refuză în continuare vaccinarea. Nici cadrele medicale nu vor să-şi facă injecţia, până acum imunizându-se doar 10% din acestea. Alte nouă milioane de doze de vaccin antigripal vor fi produse anul viitor, costul total al acestei campanii ridicându- se la 10.000.000 €.

Cutiile cu vaccin contra virusului A(H1N1) au fost depozitate la sediile direcoeiilor de sănătate publică din întreaga ţarăGravide ucise de gripa porcină

O gravidă în luna a şaptea, din Petrova, jud. Maramureş, diagnosticată acum cinci zile cu gripă porcină, a murit marţi noapte. O altă femeie însărcinată, suspectă de îmbolnăvire cu gripa nouă, a fost operată, la sfârşitul săptămânii trecute, pentru scoaterea fătului. Din nefericire, copilul a murit, iar aseară s-a stins şi mămica sa.

Nici părinţii fetiţelor nu se lasă convinşi


Vaccinarea contra cancerului de col uterin nu are nici ea succes. Anul trecut, 23 de milioane de euro au fost cheltuiţi pentru cumpărarea a 330.000 de fiole de vaccin, dar numai 8.000 de eleve au fost imunizate.

Deşi statisticile arată că tumorile de col provoacă, zilnic, decesul a cinci românce, 90% dintre părinţi refuză tratamenul profilactic al fetiţelor lor şi anul acesta. Astfel, la Brăila, deşi s-au livrat 3.300 de doze, doar 150-160 de eleve vor fi vaccinate. Aceeaşi situaţie este şi la Iaşi, unde s-au trimis 5.000 de doze şi doar 280 de eleve vor fi imunizate. Directorii şcolilor nu cred că, după vacanţa de iarnă, părinţii vor fi mai receptivi faţă de ideea vaccinării.
via

Wednesday, December 16, 2009

Obiceiuri de Craciun

Sezatorile de iarna din Postul Craciunului

Dupa Lasatul Secului de Craciun, incepea sezonul sezatorilor. Era singura adunare in care se veseleau oamenii in Postul Craciunului. Sezatorile erau organizate in serile zilelor lucratoare, la una sau mai multe case. In zilele de sarbatoare sau duminica nu se faceau sezatori. Aceste sezatori puteau sa aiba si un caracter de intrajutorare, daca tinem seama ca femeile se ajutau intre ele la torsul lanii. Se mancau boabe de porumb fiert, nuci, fructe uscate si alune.

In vechime oamenii erau de omenie, nu stateau pe ganduri cand era vorba sa ajute pe cineva. Locul desfasurarii era anuntat din timp. Principalele preocupari in Postul Craciunului erau torsul si tesutul. Insa, nu trebuie sa uitam ca in cadrul acestora se comentau evenimentele cele mai importante din viata satului, se canta, se rosteau proverbe si se invatau colindele pentru Craciun. Era locul in care invatai ce este potrivit firii si ce nu e bine sa faci.

Daca sezatoarea avea ca scop intrajutorarea, se torcea lana persoanei care le gazduia. In cazul in care era un prilej de intrunire comunitara, fiecare persoana isi aducea de acasa lana pentru tors. Fetele tinere erau insotite la sezatoare de mama sau de bunica. In cadrul sezatorilor, niciodata nu coseau camasi. Acest lucru era facut de fiecare persoana, in propria casa.

Flacaii mergeau pe la casele in care aveau loc sezatorile, insotiti de muzicanti. Cand acestia intrau in aceste case, munca era abandonata. Se juca, iar pentru fetele tinere era locul unde invatau pasii de joc.

Astazi vedem sarbatorile cu ochii omului modern, ochi care nu mai stiu sa priveasca si spre Dumnezeu. Nu mai stim de sezatori, nu mai facem mancare de prune, nu mai daruim colaci si nuci, nu mai postim. Tesutul mai este cunoscut doar de cateva batrane. Nu se mai gateste in oale de lut sau in ceaunul de tuci de pe pirostrii. Ce era pe vremea bunicilor, nu mai este prezent. A patruns noul !


Obiceiuri de Craciun - Sfintirea Mesei de Ajun

Cand cocosul vesteste miezul noptii, spre Ajun, gospodinele se scoala ca sa moaie turtele. Clitul de turte se scoboara de la locul de unde fusese pus ca sa se usuce si sa fie ferit de ochii si manile copiilor, se iau cate 3 - 4 turte, se rup in doua ori in patru bucati si se moaie intr-o apa calduta in care s-a topit zahar si apoi se aseaza pe fundul unei farfurii. Peste acest strat de turte se presara zahar pisat, amestecat cu miez de nuca, asemenea pisat, sau numai jolfa, julfa, jofa sau jufla de samanta de canepa.

Unele gospodine indulcesc apa cu miere. Pe la targ sau chiar si prin sate, fruntasii adauga si apa de flori, migdale si alte "bunatati" frumos mirositoare.

Peste acest strat se pune un alt rand de turte muiate, si iaras julfa sau miezul de nuca, si astfel se urmeaza pana se umple blidul, peste care se presara zaharul sau miezul de nuca; alteori, turtele se ung cu miere, caci deasupra nu se pune niciodata julfa.

Gospodinele cari, din pricina nevoiii, nu au turte, taie felii de pane de targ si le indulcesc in apa cu zahar, punandu-le apoi pe farfurii in locul turtelor, caci ajun fara turte sau "turte-rupte" n-ar sta frumos pentru cinstea casei.

Cand lucrul acesta este ispravit, femeia merge in "casa cea mare" sau in "casa de dincolo",-odaia care este pastrata curata,- aseaza pe masa de sub icoana cea mai frumoasa fata de masa pe care o are, iar pe mijlocul ei pune o sticla de vin rosu, prohir, iar la lipsa alb. La dreapta sticlei pune o farfurie cu turte, iar in cealalta parte o farfurie, jumatate cu bob facalit sau facaluit, - sleit, dupa cum se spune prin Muntenia, - cu ceapa prajita pe deasupra, iar cealalta jumatate este plina cu perje fierte. In cele patru cornuri sau colturi ale mesei se aseaza cate un colac, iar in lipsa, cate un sfert de pane. Intre colacii din dreapta se pune cate un fuior de canepa, bine periat, zicand unii ca acesta este barba lui Mos-Craciun; adevarat, e un mic plocon preotului; prin alte parti, "fuiorul popii" se da de obiceiu in ajunul Bobotezei.

Prin jud. Neamt, gospodinele pregatesc, pentru masa preotului, bors cu matere, plachie cu righi, - hribi, hrighi, - galuste, salata de masline cu otet si ceapa, pere fierte, tocmagi cu zahar, grau indulcit cu miere, s. a.

Prin jud. Suceava, se pun pe masa cele mai bune bucate de sec. "Nimeni n-are voie sa descopere masa pana nu intra preotul pe usa. Tot asa n-are dreptul sa guste din masa, caci se crede ca unul care ar face acest lucru, ar face bube. Preotul canta si apoi sta pe laita dupa ce blagosloveste intreaga masa. Ia si gusta din fie­care fel de mancare. Barbatul destupa sticla cu vin si cinsteste pe preot. Preotul face urarile cuvenite in legatura cu venirea sarbatorilor. De-i glumet, mai spune cate o gluma; gusta din masa si cei ai casei, si ceea ce le-a ramas, dau si la alti megiesi, ca Dumnezeu sa primeasca".

In acest timp, afara arde catuia cu tamaie. Ca plata preotul ia gologanii pe cari ii gaseste sub fata de masa, pe cornul mesei din fata si din dreapta, cei doi colaci din dreapta precum si o parte din vinul din sticla. Dascalii poarta pe umar dasagii cu colaci, ajutandu-se la aceasta si de alti oameni din sat sau ucenici dela strana.

Prin Bucovina se pune pe masa grau fiert, crezandu-se ca datina a ramas de cand Maica Domnului si cu Iisus Hristos au bine­cuvantat graul samanatorului ce le-a aratat drumul spre Egipt cand Jidovii lui Irod cautau prunci :

De doi ani si mai in jos,

Ca s-omoare pe Hristos.

Fetele pun repede sub prag cate o spelca, - ac de par, - ca sa treaca preotul peste dansa. Dupa ce va trece, fata va lua-o si va pune-o in cap, va dormi noaptea cu dansa si astfel isi va visa vii­torul sot.

Alte fete pun grau pe patul unde va sta preotul, ca sa se ma­rite in caslegile viitoare.

Alte fete roaga neaparat, prin mamele lor, pe preot sa stea cat de putin pe laita si sa guste din masa; altfel nu vin petitorii de graba.

Dupa ce iese preotul si cardul de copii din casa, gospodinele matura numai decat casa, ca sa fie ferita de purici peste vara. Unele femei pun cateva graunte sub asternutul unui pat, unde va sedea preotul, ca sa-i stea clostele pe oua. Preotii stiu acest lucru, stau putin pe pat, caci daca nu stau, femeile ii pandesc pe furis si-i petrec afara cu cociorva pe la spate, asezandu-se apoi dansele pe locul unde trebuia sa seada preotii.

Datina de a umbla preotul cu Ajunul, ca sa sfinteasca masa si sa vesteasca enoriasilor Nasterea Domnului, este, de buna sama, foarte veche. Diaconul Paul de Aleppo, notarul si insotitorul pa­triarhului Macarie al Antiohiei, calatorind in terile noastre pe aproape de jumatatea veacului XVII, inseamna urmatoarele: "e de observat ca in aceasta tara se obisnueste in seara despre Nasterea lui Hristos, ca toti preotii din diferite targuri, insotiti de sarmani, de ceteti si de coristi, sa se duca in carduri, purtand icoane si sa umble prin norod toata noaptea, vizitand casele boierilor si urandu-le bucurie. Astfel umbla ei toata noaptea, cantand Nasterea lui Hristos".

Ca nu-i vorba de colindul de seara al tineretului, ci de ve­stirea Nasterii si sfintirea mesei, dovedesc sirele urmatoare, cari ne vorbesc despre colindatori : "Tot asemenea faceau lau­tarii, tobosarii, flautistii, colindand in cete toata noaptea urmatoare cu lanterne pe la casele boierilor celor mari".

Fiindca de obiceiu prin cele mai multe parti poporul, adica parohia unui preot, este foarte mare, foarte raspandita, preotul porneste cu ajunul inca de cu noapte; poporanii stiu aceasta si se pregatesc . De pe la poarta preotul incepe sa cante "Nasterea ta, Hristoase..."; intrand, da tuturor celor din casa sa sarute icoana.

La Romanii de pe langa Suceava si prin unele parti din Mol­dova, nu se face cina de seara ca in partile Cernautilor, ci atunci se mananca, la venirea preotului. Dupa ce a venit si a blagoslovit masa, cei din casa se aseaza la masa .

Prin Bucovina, unele femei isi invata copiii sa zica atunci cand aud pe preot cantand in casa, de cate trei ori: "gainile se oua", cu credinta ca astfel gainile se vor oua in sir tot anul.

Prin Ardeal, precum de pilda in Tomnatec, femeile tipa, - arunca, - foc cu cenusa dupa preot, ca sa nu-i manance purecii peste vara .

Alte gospodine iau un linguroiu de grau fiert si indulcit cu miere, care se afla pe masa, si arunca de trei ori in pod, prinzand pe cel ce cade si pastrandu-l pana in ziua cand se scot albinele.

Atunci se ia acel grau si se pune sub stiubeie, zicand albinelor :

- Asa sa fiti de roditoare si de cinstite, precum este graul.

Cu acest grau din ajunul Craciunului si cu aghiasma de la Boboteaza se stropesc gradinile ca sa rodeasca.

Indata dupa plecarea preotului, gazda, dand ceva turte celor din casa, pleaca prin vecini cu alte turte si bucate, spre a le da de pomana, pentru sufletul mortilor, pentru sanatatea celor vii si pen­tru rodul campului.

sursa crestin ortodox

Bigfoot a stat iar la pozat

Bigfoot a stat iar la pozat












Probabil ca scepticii vor arunca din nou “cu pietre”, dar camera foto a unui vanator din Minnesota, SUA, a surprins in padure imaginea unei creaturi de culoare inchisa, inalta de 2,15 metri.

Tim Kedrowski admite ca la inceput era foarte sceptic. Dar acum, agentul de vanzari in varsta de 55 de ani din Rice, Minnesota, se intreaba daca nu cumva camera sa cu senzori de miscare a reusit sa faca ceva ce nu i-a mai reusit nimanui - fotografierea lui Bigfoot in padurile mari ale Minnesotei, departe de locurile care l-au consacrat, din Pacificul de nord-vest.

Cei doi fii ai lui Kedrowski au montat camera pe teritoriul de vanatoare al familiei, in apropiere de Remer, langa lacul Leech, pentru a vedea ce animale declanseaza obiectivul - neasteptandu-se ca o creatura de peste doi metri sa apara printre copaci la sfarsitul lunii octombrie.

Probabil ca oamenii de stiinta deja chibiteaza pe marginea subiectului, insa fotografia lui Kedrowski le-a reinnoit entuziastilor speranta ca legendara creatura Bigfoot sau Omul Zapezilor ar putea exista.

Desi unele cazuri de contact cu o asemenea creatura au fost anuntate de-a lungul anilor in Minnesota, cele mai multe astfel de rapoarte s-au inregistrat in California si in Pacificul nord-vestic. Aceasta, pana in ziua ploioasa de 24 octombrie, la ora 7:20 PM, cand camera lui Kedrowski a facut click si a captat imaginea putin neclara a ceva ce nu pare a fi o capra, un lup sau un urs.

"Suntem siguri ca nu este vorba despre un animal, dar si de faptul ca nu a fost o incercare de a ni se juca o festa. Credem totusi ca ar fi putut fi un vanator cu arcul aflat in cautarea unei caprioare ranite - acesta ar fi singurul motiv pentru care cineva s-ar putea afla in acel loc la acea ora din noapte", au declarat Kedrowski si fiii sai.

Acestia din urma, singurii oameni care stiau de amplasarea camerei, s-au suspectat reciproc, initial, de inscenari. Dar toti se aflau departe de terenul de vanatoare in acea noapte. Desi posibilitatea ca cineva intr-un costum de animal sa se fi plimbat prin acel loc nu este eliminata, "trebuie sa fi fost vorba despre o persoana foarte mare", sustin barbatii. De asemenea, Kedrowski adauga ca doi batrani ce locuiesc in apropierea locului au iesit in acea seara din case si au auzit sunete ciudate venind din padure.

Sursa: Startribune via

Carol I – Principele de otel al Romaniei


Carol I – Principele de otel al Romaniei Foto (11)

Rigoare, sobrietate si tenacitate – acestea au fost cuvintele de ordine pentru primul rege al Romaniei. Inconjurat de o stralucita pleiada de oameni politici, Carol a facut istorie indeplinind destinul national al Romaniei: independenta si modernizarea. Comandant suprem al armatelor romano-ruse in asediul Plevnei din timpul Razboiului de Independenta (1877-1878), cu o contributie decisiva in acelasi razboi, Carol s-a incoronat rege in 1881, purtand cu nedisimulata mandrie coroana de otel turnata din metalul unuia dintre tunurile turcesti capturate la Grivita.

Un rege pentru Romania
Destinul i-a zambit Romaniei atunci cand doar un miracol a facut ca inlaturarea miseleasca a lui Alexandru Ioan Cuza de pe tronul reunit al Moldovei si Munteniei sa nu se transforme intr-un dezastru pentru toti romanii. Clasa politica romaneasca, in frunte cu guvernul provizoriu condus de prim-ministrul Ion Ghica, se vedea nevoita atunci sa infrunte actiunile in forta ale Miscarii Separatiste din Moldova si nemultumirile taranilor care credeau ca prin exilarea lui Cuza, Legea rurala din 14/26 august 1864 ( Lege prin care peste 400.000 de familii de tarani fusesera improprietarite cu terenuri agricole) avea sa fie anulata. Mai mult, situatia parea sa fi scapat complet de sub control in momentul in care Imperiului Otoman si-a masat o mare parte a efectivelor militare la sudul Dunarii, anuntand o interventie in forta sub pretextul ca Unirea Principatelor Romane nu era recunoscuta decat sub Alexandru Ioan Cuza.

Intr-o atare stare de fapt, singura salvare a Romaniei parea, asa cum chiar Cuza propusese, alegerea unui principe strain in fruntea tarii, un principe care sa aduca tara, prin originile si prin influenta sa, sub protectia marilor natiuni europene. Abil politician, I.C. Bratianu, artizanul aducerii pe tron al lui Carol I, ii cere sfatul lui Napoleon al III-lea, iar in urma intrevederii dintre monarhul francez si delegatia din Romania se anunta numele primului rege care ar fi urmat sa urce pe tronul de la Bucuresti... Filip al Belgiei, conte de Flandra. Membru al impozantei familii regale de Orleans, Filip ar fi reprezentat apropierea de Franta, sora mai mare a Romaniei - asa cum era vazuta in acea perioada - si ar fi putut aduce, in viziunea oamenilor politici ai vremii, influenta celei mai liberale Constitutii din lume, cea belgiana. Proiectul "Filip I de Romania" s-a dovedit insa un esec, contele de Flandra refuzand politicos oferta delegatiei romanesti. In fond, suveranul micului stat de la nordul Dunarii era inca supus Imperiului Otoman si era nevoit sa plateasca un greu tribut anual Inaltei Porti. Pentru un cap incoronat din Europa Occidentala o supunere fatisa in fata sultanului ar fi echivalat cu o dezonoare adusa intregii sale familii regale. Mai mult, Muntenia si Moldova erau tari cu o puternica influenta balcanica, standardele de viata ale vremii in cele doua principate fiind cu mult sub cele considerate decente intr-o natiune occidentala.



Intorsi la Palatul Regal Tuilleries din Paris, acolo unde se afla insusi Napoleon al III-lea, politicienilor romani, in frunte cu I. C. Bratianu, li se propunea un nou nume, de data aceasta german, cel al familiei regale de Hohenzollern. Astfel, in ciuda opozitiei unei parti a clasei politice de la Bucuresti, I.C. Bratianu calatorea la Dusseldorf chiar a doua zi, acolo unde il intalnea pe Printul Carol Anton de Hohenzollern, caruia ii inmana cererea de a trimite pe unul dintre cei patru fii ai sai pe tronul Principatelor Unite.



Cel mai potrivit pentru aceasta misiune s-a dovedit Carol Eitel Friedrich Zephyrinus Ludwig von Hohenzollern-Sigmaringen, pe numele sau complet, cel de al doilea fiu al printului prusac Carol Anton. Absolvent al Scolii de Cadeti din Munster si al Scolii de Artilerie din Berlin, Carol era un ofiter incercat, demn de originile sale prusace, care participase cu succes la cel de al doilea Razboi din Schleswig, razboi purtat intre Austria si Prusia pe de o parte si Danemarca. Disciplinat, calit in arta razboiului, abil diplomat, ofiter cu o larga apreciere in randul propriilor soldati, Carol isi manifestase din start intentia de a prelua tronul Principatelor, mentionand ca supunerea fata de sultan nu reprezenta un impediment atat de mare si ca acesta va fi inlaturat la momentul oportun. Romania isi castigase principele pe care si-l dorise, si asta spre surprinderea intregii Europe, care vedea mai degraba o apropiere a acesteia de Franta, decat de Germania.

Obligat, pentru a strabate o Austrie ostila, sa foloseasca un pasaport elvetian fals, pe numele de Karl Hettingen, nume ce amintea de castelul parintelui sau din apropiere de Saint Gallen, Carol ajunge la 8 mai 1866 la Turnu Severin. O zi mai tarziu, la Pitesti, semneaza primul document in calitate de suveran, gratiindu-l pe mitropolitul Calinic Miclescu, participant la manifestatia separatista din 3 aprilie de la Iasi. La 10 mai intra in Bucuresti, intampinat de peste 30.000 de locuitori la Baneasa, acolo unde primarul Dumitru Bratianu ii inmaneaza cheile orasului. In aceeasi zi, depune, in limba franceza, juramantul de credinta in calitate de domnitor, singurul cuvant pronuntat in romaneste fiind "jur". Cancelarul Bismark ii spusese la pornirea inspre Romania: "De ce sa nu incerci? Daca reusesti, cu atat mai bine pentru tine! Daca esuezi, o sa te intorci cu amintiri interesante". Spre meritul sau si al dinastiei, Carol I nu a esuat.



Independenta si primii pasi spre intregirea neamului romanesc

Asa cum declarase la Dusseldorf, in cercul restrans al diplomatilor romani, Carol I nu uitase promisiunea de inlaturare a dominatiei otomane din Principatele Romane si dobandirea independentei acestora. Un astfel de deziderat indraznet nu se putea realiza insa fara mobilizarea Marilor Puteri. Iar acest moment vine in 1876, atunci cand, la 11 august, Rusia mobilizeaza doua corpuri de armata si patru divizii in vederea iminentului conflict cu Turcia. In fapt, Imperiul Tarist nu se impacase niciodata cu influenta Inaltei Porti in Balcani, iar razboiul devenise inevitabil atata vreme cat niciuna dintre parti nu dorise o solutionare pasnica a conflictului. In acelasi timp, in Romania au loc primele masuri de intarire a armatei in vederea viitoarelor inclestari, iar prin Inaltul decret 1945 din 9 octombrie 1876, comanda suprema a armatei era incredintata Domnitorului Carol I.

Era evident, atat pentru domnitor, cat si pentru membrii guvernului, ca obtinerea independentei nu se putea realiza decat pe calea armelor, cu atat mai mult cu cat politica discriminatorie a Inaltei Porti fata de Romania - cea prin care se refuza dreptul romanilor de a-si bate moneda proprie, de a acorda decoratii, de a se numi "Romania" precum si catalogarea jignitoare la adresa tarii, cea de "provincie otomana privilegiata" - fusese aspru criticata printr-o scrisoare deschisa de catre ministrul de externe, Nicolae Ionescu. Astfel, la 4 aprilie 1877, Romania si Rusia semnau conventia prin care se permitea trupelor rusesti sa patrunda in Balcani spre viitorul teatru de razboi cu mentiunea speciala ca Tarul se obliga sa respecte drepturile statului roman, si sa mentina si sa apere integritatea teritoriala a Romaniei. La 12 aprilie 1877, tarul Alexandru al II-lea declara razboi Turciei dupa ce, cu doua zile in urma, la 10 aprilie 1877, Bucurestiul intrerupsese orice relatie diplomatica cu Inalta Poarta, actiune care se soldeaza cu puternice represalii otomane asupra localitatilor romanesti Giurgiu, Oltenita, Corabia, Bechet si Islaz. Drept raspuns, armata romana deschide focul de artilerie asupra Vidinului de la Calafat, la 28 aprilie 1877, iar la 10 mai, in acelasi an, era proclamata - la Bucuresti - independenta Romaniei.

Razboiul ruso-turc incepe dezastruos pentru armata tarista. Primul atac asupra Plevnei are loc la 8 iulie 1877, insa esueaza lamentabil, aducand pierderi grele trupelor comandate de Marele Duce Nicolae. Zece zile mai tarziu, cel de al doilea atac sufera aceeasi soarta. Este momentul in care Ducele Nicolae ii scrie in disperare de cauza domnitorului Carol I sa trimita trupele romanesti peste Dunare. La 20 august 1877, armata romana comandata de Domnitorul Carol I trecea pe podul de la Corabia si inainta victorios spre ceea ce avea sa fie cea mai grea lovitura pentru Imperiul Otoman, cucerirea Plevnei. De altfel, numarul ostasilor romani cazuti in sangerosul asediu asupra Plevnei este considerat cel mai mare din intregul razboi care a avut loc intre 1877-1878. Inconjurat, ranit la picior de un srapnel, Osman Pasa, generalul turc aflat la conducerea trupelor otomane, se preda neconditionat si ii inmana sabia sa ofiterului roman Mihail Cerchez, gest refuzat de acesta pana la venirea lui Carol I.

Ceea ce a urmat este istorie. Grivita I si II, Rahova, Smardan, Vidinul si celelalte fortificatii turcesti din Bulgaria au cazut rand pe rand in fata armatei ruso-romane comandate ireprosabil de Carol I. In semn de omagiu, abnegatia principelui avea sa ramana imortalizata peste timp de marele poet George Cosbuc: "Domnitorul a plecat la tabara indata ce s-a auzit ca rusilor le merge rau cu razboiul si ca li s-a pus Osman Pasa de-a curmezisul in drum. La tabara de la Calafat a plecat Domnul cam pe la inceputul lui iulie si a stat acolo vreo sase saptamani. Nu s-a mai intors acasa, dupa caderea Plevnei, El a fost intre ostenii sai si a indurat neajunsurile si greutatile razboiului douazeci si sase de saptamani, fara intrerupere. Mai bine de jumatate de an a zabovit pe campiile de lupta, batut de ploi si de vanturi, si primejduindu-si viata pentru binele tarii."



Dupa victorie, Carol s-a incoronat rege (in 1881), punandu-si pe frunte coroana de otel turnata din metalul unuia dintre tunurile turcesti capturate la Grivita la 30 august 1877. A adaugat Romaniei Dobrogea in 1878 si Cadrilaterul in 1913. Astfel, Carol I sadea semintele reintregirii tarii. A fost insa randul lui Ferdinand I, nepotul sau, sa implineasca destinul national al Romaniei, prin Marea Unire de la 1918.

O viata ca o lupta

Inconjurat de o stralucita pleiada de oameni politici: I.C. Bratianu, Mihail Kogalniceanu, Ion Ghica, P.P. Carp, Lascar Catargiu, Nicolae Ionescu, Titu Maiorescu, Ion I.C. Bratianu, Take Ionescu sau Nicolae Filipescu, Carol a facut istorie la propriu. Daca dobandirea independentei Romaniei a fost un act de mare eroism care i-a asigurat un etern loc in inimile romanilor, Regele de otel era constient ca adevarata lupta abia incepea. Era lupta pentru modernizarea unei Romanii care, pentru prima data dupa secole intregi, isi putuse afirma neatarnarea si identitatea nationala. Beneficiind de cea mai lunga domnie din istoria romanilor (1866-1914), Carol a lasat urmasului sau o Romanie cu o moderna retea feroviara, cu cel mai lung pod din Europa (podul de la Cernavoda), cu un port functional amenajat la Constanta si cu o resedinta de vara la Peles, demna de oricare tara moderna europeana. Cu sprijinul sau au activat si au modernizat invatamantul Spiru Haret, administratia - Vasile Lascar, iar apararea nationala - Nicolae Filipescu. Bucurestii, care se infatisau calatorului din 1866 ca un sat mai mare cu pretentii de urbe, erau in 1914 orasul Ateneului, al Palatului Postelor, al Palatului CEC, al Palatului Sturdza, al Cercului Militar National, al hotelului Athenee Palace si nu in ultimul rand al nou-construitului Palat Regal.



Sfarsitul vietii si al domniei sale a fost marcat insa de suferinta de a nu-si fi putut tine cuvantul dat imparatului Germaniei: acela de a alinia Romania in razboi alaturi de patria sa de origine. In urma Consiliului de Coroana de la Sinaia din 1914, acelasi consiliu care trebuia sa stabileasca partea alaturi de care Romania ar fi urmat sa intre in Primul Razboi Mondial, Carol I s-a vazut pus in fata unei alegeri sfasietoare: aceea de a lupta impotriva tarii sale de origine sau de a alinia Romania, impotriva vointei acesteia, intr-un razboi alaturi de Germania. Se spune ca tocmai durerea pricinuita de o asemenea alegere a fost cea care i-a grabit sfarsitul de la 10 octombrie 1914.



In urma sa ramanea o Romanie moderna, o tara a carei tranzitie de la balcanism catre o existenta comparabila cu cea a tarilor occidentale fusese pe cat inovatoare, pe atat de brusca. Si tot in urma sa ramanea un nume demn de paginile de aur ale istoriei-principele de otel.
via descopera

Tuesday, December 15, 2009

MORMINTUL MAICII DOMNULUI


































































Locul meu preferat din Ierusalim este mormintul Maicii Domnului.
Aflata in Valea Kedronului la iesirea dinspre Poarta Leilor, biserica este construita sub nivelul marii, avind de multe ori probleme din cauza inundatiilor.

Imi aduc aminte ca socrul meu imi povestea cum in timpul razboiului de 6 zile, preotii ortodocsi au scos icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului-una dintre ele- din bazilica si au pus-o in fata bisericii. Oricine s-a rugat ei, indiferent daca era evreu, crestin sau musulman a scapat nevatamat si a fost tamaduit.

In 1970 parca, in timpul inundatiilor din Valea Kedronului, biserica a fost evacuta pentru a scoate apa de acolo. Icoana, care are o mare valoare istorica si materiala-fiind donata de ultimul tar al Rusiei si impodobita cu diamante- trebuia scoasa si ferita de ape, dar ea singura, s-a ridicat ca trasa de minii nevazute si a plutit pina cind toata apa a fost evacuata, iar apoi, tot singura s-a asezat la loc.

Bazilica incepe cu o curte interioara, iar ca sa ajungi la mormint trebuie sa cobori 47 de trepte. Inainte de a ajunge insa, pe stinga se afla locul meu preferat, mormintul sfintului Iosif. Aici pacea care te invaluie nu se poate compara cu nimic, si energia sa protectoare si puternica invaluie orice inima deschisa. In drepta sa este o alta absida unde mormintul sfintilor parinti Ioachim si Ana este marcata de o icoana.

Jos, in drepata o constructie din piatra ne anunta ca mormintul Maicii Domnului poate fi vizitat. Cu toate ca trupul sau a fost luat de ingeri si de insusi Iisus, si ridicat la cer, locul in care Maryam a fost dusa pentru a fi ingropata este marcat de aceasta constructie similara mormintului lui Iisus din Bazilica Sfintului Mormint.

Ca sa intri trebuie sa te smeresti, asta spune usita mica si joasa care da accesul in mormintul propriu zis. Iesirea, o alta plecaciune, de data aceasta in fata lumii, creatia perfecta.
In spatele sau se afla icoana despre care am vorbit mai inainte, care pentru mine este cea mai frumoasa icoana, cea care o infatiseaza pe Maica Domnului nu severa, nu ascetica, nu indurerata, nu mama inocenta la 14 ani, ci femeie frumoasa, Tripura Sundari, cea mai frumoasa dintre cele 3 lumi, frumusetea puritatii, a feminitatii si a fortei ce doar ea insasi creeaza si distruge lumi.

e

RETETE DE SARBATORI

Aproape peste tot în lume, Crăciunul este o sărbătoare ce se petrece în familie. Special pentru această ocazie, se prepară bucate alese, iar mâncărurile tradiţionale nu trebuie să lipsească sub nici o formă de pe masă. Spre exemplu, la greci, homarul este la fel de comun precum porcul pe masa românilor. Dacă japonezii nu sunt aşa de conservatori când vine vorba să se strângă în jurul mesei de Crăciun acasă şi îi găseşti mai mult în restaurante, finlandezii dedică foarte mult timp preparării mesei pentru ziua Naşterii Domnului.

Supă de scoici (Spania)
Ingrediente: 1 kg de scoici, două roşii, două cepe, patru căţei de usturoi, zece fire de pătrunjel, două foi de dafin, o crenguţă de cimbru, o bucată de coajă de lămâie, sare, piper.

Preparare: puneţi într-o oală roşiile tăiate bucăţi, ceapa şi usturoiul tocate, pătrunjelul, foile de dafin, cimbrul şi coaja de lămâie. Adăugaţi scoicile. Turnaţi deasupra 2,5 l de apă, săraţi şi piperaţi. Lăsaţi-le să fiarbă 25 de minute, apoi treceţi-le printr-o sită fină cu supă cu tot. Puneţi scoicile şi legumele pasate într-o oală şi lăsaţi-le să mai clocotească 15 minute, la foc potrivit. Supa se serveşte caldă, iar separat se pun pe masă felii de pâine prăjită unse cu maioneză de usturoi.

Crap la cuptor (Austria)
Ingrediente:
1 kg de crap, 125 ml de ulei de măsline, 100 g de bulion, 25 g de usturoi, 1 kg de roşii, 100 ml de suc de lămâie, 200 ml vin alb, sare şi piper.

Preparare: crapul se curăţă, se spală, se dă cu sare şi piper şi se freacă cu usturoi. Se aşază într-o tavă cu ulei, în care s-a pus o bucată de pergament de dimensiuni potrivite pentru ca peştele să nu se prindă de tavă, se toarnă pe deasupra bulionul subţiat cu apă şi mujdeiul de usturoi şi se dă la cuptor, stropindu- se din când în când cu sosul format. Când este aproape gata, se toarnă vinul şi se dă vasul la cuptor din nou pentru încă 15 minute.

Homar în sos de lămâie (Grecia)
Ingrediente:
un homar mare, proaspăt, o tulpină de ţelină, o cană cu ulei de măsline, două lămâi mari, zeama de la o lămâie, sare, piper alb, busuioc.

Preparare: se spală homarul şi se astupă cu o bucată de vată găurica din spatele cozii, ca să nu se golească în timpul fierberii. Dacă vasul nu este suficient de mare, se leagă homarul cu sfoară, întorcându-i coada spre cap. Se adaugă ţelina şi se lasă să fiarbă timp de 40 de minute. După ce a fiert, se scurge bine şi se lasă să se răcească. Se taie picioarele homarului şi se elimină carapacea. Se despică homarul pe lungime şi se scoate intestinul.

Cu o linguriţă se adună icrele şi restul măruntaielor şi se aruncă. Se scoate tot ce este carne moale din picioare. Aceasta se taie feliuţe şi se aşază pe un platou. Se amestecă uleiul de măsline, zeama de lămâie şi piperul cu ouăle şi părţile moi din picioare, amestecându- se până se obţine un sos bine omogenizat. Acesta se toarnă peste homar, apoi se ornează cu busuioc şi cu felii de lămâie.

Prăjitură cu căpşune şi frişcă (Japonia)
Ingrediente:
450 g de biscuiţi măcinaţi, 300 g de margarină, o budincă cu gust de frişcă, trei linguri de zahăr pudră, 500 ml de frişcă, 500 g de căpşune, două plicuri de gelatină.

Preparare: se amestecă biscuiţii cu zahărul, se adaugă margarina topită şi se aşază compoziţia în tava tapetată cu hârtie de copt. Se bate frişca, se adaugă budinca şi se întinde peste biscuiţi. Se aşază căpşunele una lângă alta şi se toarnă gelatina preparată după instrucţiunile de pe plic. Se dă prăjitura la frigider şi se taie după două-trei ore.

Curcan la cuptor (Hawaii)
Ingrediente:
un curcan, 20 ml ulei, 25 ml de coniac, o jumătate de cană cu rozmarin, o jumătate cană frunze de salvie, un măr tăiat în trei sferturi, o rădăcină de ţelină tăiată în jumătate, o ceapă mare tăiată în jumătate, 125 g de unt topit, sare şi piper.

Preparare: se spală curcanul, se taie gâtul şi se scot măruntaiele. Se şterge cu prosoape de hârtie. Se îndepărtează puţin pielea de pe piept, fără să fie complet tăiată. Rozmarinul şi salvia se presară sub piele, apoi aceasta se întinde la loc. Se pun mărul, ţelina şi ceapa în interiorul curcanului. Acesta se aşază într-un vas, cu pieptul în sus şi se unge cu untul topit, se acoperă cu o folie de aluminiu. Se pune la cuptor, la foc mediu, cam trei ore. După 90 de minute se unge cu un sos făcut dintr- un amestec de ulei şi coniac, sare şi piper.

Pilaf de orez cu ficăţei de pui (Finlanda)
Ingrediente:
ulei de măsline, un pahar de orez, doi morcovi, o jumătate de ţelină, o ceapă, pătrunjel, 300 g ficat de pui, sare, piper şi scorţişoară.

Preparare: se călesc în ulei de măsline ceapa tăiată mărunt şi ficăţeii de pui. Se adaugă puţină apă, apoi se pun morcovul şi ţelina răzuită. Se mai adaugă puţină apă şi se lasă cam zece minute să se călească legumele. Se amestecă uşor şi se presară sarea, piperul şi un praf de scorţişoară. Apoi se încorporează orezul, peste care se pun trei căni de apă, se lasă să fiarbă la foc potrivit, cu capacul pus, până se absoarbe toată apa.

SURSA LIBERTATEA.RO

Idiocracy -un film despre zilele noastre




Joe Bauers este un soldat mediu din toate punctele de vedere care nu doreste decat sa fie lasat in pace intr-un post uitat de lume. Insa el este transferat si i se atribuie sarcina de a fi un cobai intr-un proiect militar ultra-secret, alaturi de o prostituata – sa fie criogenati. Insa dupa doi ani, cei care stiu de ei dispar, iar capsulele celor doi sunt aruncate la gunoi. Dupa 500 de ani, dintr-un accident, capsula ii este deschisa si se trezeste intr-o lume in care constata ca prostia e la loc de cinste si ca el ar putea fi usor cel mai inteligent om de pe planeta. Asa ca, trecand printr-o serie de aventuri, pleaca in cautarea “masinii timpului” pentru a se intoarce in trecut si a-i avertiza pe toti de iminenta distrugerii (mai bine zis prostirii) umanitatii.

ORGASME PENTRU PACE

















Si iata cum mi-am gasit spiritele inrudite pe net..
Pe 17 decembrie la 17.47 GMT vor avea loc simultan in toata lumea orgasme, cu Intentia dedicata pacii globale! Participati si voi...aaa ce, nu stiati ca cea mai tare Intentie se imprima in univers in momentul orgasmului? http://www.globalorgasm.org/
http://www.globalorgasm.org/The_Science.html

Monday, December 14, 2009

Interiorul Kaabei

Există dovada că rugăciunile ortodoxe funcţionează




Foto simbol- EPAUn studiu efectuat de cercetătorii ruşi a arătat că atunci când oamenii fac semnul crucii şi practică rugăciunea se purifică şi se vindecă mai repede

Fiziciana Angelina Malahovska a dovedit experimental minunile înfăptuite de semnul crucii şi de rugăciuni. "Când mîncarea este însemnată cu semnul crucii aceasta este purificată în mod real, imediat. Aceasta este o mare minune, care se întîmplă zi de zi", afirmă Malahovska. Studiul a fost efectuat de-a lungul a aproape zece ani, cu binecuvîntarea Bisericii Ortodoxe Ruse.

Astfel, cercetătorii au verificat efectul rugăciunii "Tatăl Nostru" şi al semnului ortodox al Sf. Cruci făcute asupra bacteriilor patogene. În acest sens, au fost prelevate probe de apă din: fântâni, râuri şi lacuri şi toate conţineau stafilococul auriu.

Purifică apa şi mâncarea

Studiul a dovedit că, dacă se rosteşte rugăciunea "Tatăl Nostru" şi se face semnul Sf. Cruci peste probele de apă, numărul bacteriilor periculoase scade de şapte, zece, sute şi chiar mii de ori. Rugăciunea a fost rostită atît de credincioşi, cît şi de necredincioşi.

De asemenea, s-a dovedit că persoanele bolnave, după ce au practicat frecvent rugăciunea, au început să se simtă mai bine. Însă, dacă semnul Sf. Cruci este făcut neglijent, de exemplu cu cele trei degete unite incorect, sau duse în afara locurilor corecte (mijlocul frunţii, centrul plexului solar şi cavităţile umerilor drept şi sting), rezultatul pozitiv este redus sau chiar nu există.

via

Multe păreri, acelaşi numitor comun: Dacia


Istoria poporului român şi mitologia pe care o posedă îşi are rădăcinile adânc înfipte în trecut; mult mai îndepărtate decât mult prea recenta „romanizare” şi „încreştinare” atât de vehiculate în căţile de istorie; mult mai îndepărtate decât însăşi civilizaţia dacică premergătoare civilizaţiei şi culturii româneşti, pe care, aceasta din urmă, şi-a clădit structura şi identitatea. Istoria şi mitologia acestui neam, al românilor, se întinde până în timpurile preistorice atunci când pe aceste meleaguri apar primele forme de cultură şi civilizaţie.

_White-Wolf-Posters

Mitologia română este succesoarea unei mitologii ancestrale elaborată de autohtonii Daciei străvechi. Înaintea civilizaţiei şi culturii tracilor şi daco-geţilor, pe teritoriul vechii Dacii se întinde o lungă serie de evenimente şi fapte ce cuprind perioada pelasgică, de cele mai multe ori cunoscute doar prin intermediul miturilor greceşti sau romane.

S-a afirmat de nenumărate ori că mitologia română este rezultatul unei „sedimentări” de credinţe şi mituri, într-o primă fază, indo-europene, apoi, după ocuparea Daciei de către romani, romane şi în sfârşit, după încreştinarea Daciei, creştine, toate altoite pe un „sâmbure” autohton traco-dac. Tot acest amalgam de credinţe şi mituri, ba indo-europene, ba romane şi, nu în ultimul rând creştine, peste care unii cercetători adaugă şi elemente slave datate din Evul Mediu, reprimă esenţa însăşi a mitologiei româneşti, reprimă tocmai această perioadă pelasgă. Cercetătorii mitologiei române vorbesc foarte puţin despre începuturile pelasge ale acestei mitologii acordând însă un spaţiu nemeritat de mare „componentei daco-romane” , „indo-europene”, care fie vorba între noi, sunt doar pure inveţii dacă avem în vedere „împietrirea Dochiei” şi lipsa cvasitotală a indo europenilor în orice fel de atestări documentare.

Vom spune că, în esenţă, mitologia română derivă din mitologia dacică iar mitologia dacică din cea pelasgă. Şi punct, pentru că aşa numiţii indo-europeni, nu există în nici o mărturie antică iar, romanizarea este o teorie la care se pot aduce foarte multe amendamente, ca şi în cazul celei a indo-europenizării. Prin urmare, două sunt componentele din care a evoluat mitologia română: componenta pelasgă şi componenta dacică, la care adăugăm pe alocuri şi cea creştină care în fapt se reduce, ca orice tradiţie autentică, la tradiţia originară hiperboreană.Aceste mitologii: românească, dacică şi pelasgă derivă una din alta în mod absolut necesar ele fiind expresia continuităţii spirituale a unuia şi aceluiaşi popor în diferite stadii evolutive de-a lungul istoriei.

De altfel, istoricul francez Albert Armand, susţinea în 1936 că poporul român „ este unul dintre cele mai vechi popoare din Europa şi cel mai frumos exemplu istoric de continuitate a neamurilor, fie că este vorba de traci, de geţi sau de daci. Locuitorii pământului românesc au rămâs aceeaşi din epoca neolitică, a pietrei şlefuite până în zilele noastre, susţinând astfel, prinr-un exemplu, poate unic în istoria lumii, continuitatea unui neam”.

Afirmaţia istoricului francez este susţinută şi de alte surse, mai ales străine.

Bunăoară, antropologul Eugene Pittard ne face atenţi că „strămoşii românilor urcă neîndoielnic până în primele vârste ale umanităţii, civilizaţia neolitică română reprezentând doar un capitol recent din istoria ţării”.

Se pare ca istoricul A. Armand şi antropologul E. Pittard au dreptate de vreme ce un alt cercetător, peruan de acestă dată, pe nume Daniel Ruzo, după ce vizitează Romania , declară în 1968: „Carpaţii sunt într-o regiune a lumii în care se află centrul european al celei mai vechi culturi cunoscute până în ziua de azi”. Ori acestă catenă montană a Carpaţilor se situiază pe teritoriul vechii Dacii, actuala Românie despre care specialistul în preistorie, Marija Gimbutas, dar de origine lituaniană, profesor la universitatea California din Los Angeles ne spune: „ România este vatra a ceea ce am numit Vechea Europă, o entitate culturală cuprinsă între anii 6500-3500 î.e.n., axată pe o societate matriarhală, teocratică, paşnică, iubitoare şi creatoare de artă, care a precedat societăţile indo-europene, patriarhale, de luptători din epocile bronzului şi fierului”.

În acelaşi ton se află şi lingvistul suedez Ekstrom Par Olof care afirmă că „ Limba română este o limbă cheie, care a influienţat în marre parte toate limbile Europei”.

De asemenea, Gordon W. Childe, savant ce numai are nevoie de nici o prezntare, însă tributar concepţiei indo-europene, se vede nevoit să conchidă în 1926 că „locurile primitive ale dacilor trebuiesc căutate, deci, pe teritoriul României. Într-adevăr, localizarea centrului principal de formare şi extensiune a indo-europenilor trebuie să fie plasat la nordul şi sudul Dunării”.

Cine sunt de fapt aceşti indo-europeni puşi mereu în legătură cu primele momente ale culturii şi civilizaţiei umane? Ei nu sunt menţionaţi de nici unul dintre izvoarele antice cunoscute până în prezent, deşi, dăcă e aşa cum se spune, anume că ei sunt iniţiatorii civilizaţiei şi culturii antice, atunci, dată fiind înclinaţia anticilor spre elogierea strămoşilor, este de neînţeles tăcerea tuturor izvoarelor existente în legătură cu aceşti indo-europeni. Deşi izvoarele istorice şi mitice, hagiografice chiar, tac în legătură cu indo-europenii, se pronunţă răspicat despre pelasgi şi hiperborei care nu sunt nicidecum indo-europeni.

Trebuie spus că noţiunea de indo-europenizare precum şi cea de neamuri indo-europene sunt cât se poate de fictive. Din acest motiv cercetătorii nu pot cădea de comun acord asupra presupusei lor invazii şi nici măcar asupra patriei lor de origine. Despre fictivitatea noţiunii de indo-european se pronunţă chiar savantul care a inventat-o, pe numele său Bosch Ghimpera, de naţionalitate germană. Invenţia sa era dictată de necesitatea dovedirii prin orice mijloce, fie ele şi neştiinţifice a originii ariene a germanilor.

Dacă în privinţa indo-europenilor izvoarele istorice, mitice sau de orice altă natură tac, nu este acelaşi lucru şi cu adevăraţii înaintaşi ai dacilor şi ai românilor anume: pelasgii şi hiperboreii. Izvoarele antice, fie ele istorice, fie mitologice, precum şi o seamă de autori contemporani, mai vechi sau mai noi, români sau străini, vorbesc cu mult respect despre aceşti pelasgi şi hiperborei. De la aceştia izvorăşte mitologia şi credinţele populare române, precum şi simbolurile răspândite în lumea satului românesc şi nicidecum de la indo-europeni sau romani. De la aceştia ni se trage însăşi identitatea lingvistică şi de neam, cum arată N. Densuşianu în monumentala sa lucrare Dacia Preistorică.

muntii-bucegi-1

Hiperboreea, o realitate transformată în mit, se va perpetua cu încăpăţânare în întreaga cultură greco-romană de unde va fi preluată în epoca modernă şi contemporană de cercetătorii care caută să-i dea de urmă. Pentru toţi autorii antici , acest ţinut mitic se afla în Dacia, după cum în Dacia locuiau şi pelasgii, în fapt unul şi acelaşi neam , purtând diferite nume în diferite stadii ale evoluţiei sale istorice. Vom reda în cele ce urmează numai cateva dintre informaţiile anticilor cu privire la localizarea Hiperboreii.

În „Olimpicele” poetul grec Pindar ne arată pe Apollo, care după ce construieşte zidurile Troiei împreună cu Neptun şi cu Eac, se întoarce în patria de la Istru la hiperborei (Olimpicele,VIII.47). atunci când trebuie să localizeze Hiperboreea, Strabon spune că „ Hiperboreii locuiau desupra Pontului Euxin şi a Istrului” (GeografiaXI,6.2). Clement din Alexandria atunci când aduce vorba despre Zamolxe îl numeşte cu epitetul expres de „ Hiperboreu” ( Stromata,IV,23). Geograful Ptolemeu când aminteşte cetatea Piroboridava situată pe Siret spune că este o cetate hiperboreană (Geographia,III.10). Macrobius vorbeşte şi el despre regiunile udate de Dunăre şi Don care în antichitate erau numite hiperboreene (Comentarii la Somnul lui Scipio,II.7). Ovidiu,celebrul poet roman exilat la Tomis, se lamentează că a fost constrâns să trăiască sub Axul Boreal, la stânga Pontului Euxin (Tristele IV.41-42) pentru ca în „Ponticele” să afirme că Axul Boreal se afla în ţara geţilor (II.19; 40-43). Marţial în „Epigramele” sale se adresează soldatului Marcellinus spunând: „Tu pleci acum să iei pe umerii tăi Cerul hiperboreean şi astrele Polului Getic” ( IX.45).

Dar nu numai autorii antici sunt la unison în a plasa Hiperboreea în teritoriul carpato-danubiano-pontic ci şi o seamă de autori contemporani.

Bunăoară, expertul francez în simbologie, Rene Guenon, tenace căutător al înţelesurilor miturilor şi simbolurilor antice, în corespondenţa sa cu Vasile Lovinescu se exprimă astfel: „ Sunt foarte mulţumit de ceea ce îmi spuneţi de cercetările dvs. în privinţa Daciei şi aştept cu mult interes studiul pe care îl anunţaţi ( Dacia Hiperboreeană -.n.n). Fără să ştiu ce aţi mai găsit referitor la acest subiect, trebuie să vă spun că ideea că Dacia a fost una dintre etapele centrului tradiţiei hiperboreene, pentru o anumită epocă, nu mi se pare deloc neverosimilă; dificultatea ar fi aceea de a preciza la ce perioadă s-ar putea raporta”.

În altă parte acelaşi R. Guenon se adresează lui Lovinescu astfel: „ Cum sper că n-am uitat nimic din cele comunicate, pentru că mă întrebaţi ce gândesc despre toate acestea, cred că nu poate fi pusă la îndoială natura hiperboreană a tradiţiei româneşti sau dacice, şi acest fapt explică cu siguranţă multe lucruri enigmatice în ce-i priveşte pe Orpheu, pe Zalmoxis… tradiţia dacică ar reprezenta în orice caz o continuare a tradiţiei hiperboreene sub o formă mai pură (şi mai veche – n.n) decât a celţilor” Pronunţându-se apoi asupra perpetuării tradiţiei hiperboreano dacice spune: „cât despre superioritatea tradiţiei dacice până în Evul Mediu, în epoca întemeierii principatelor române, aceasta nu are nimic neverosimil; în privinţa epocilor mai moderne, poate să nu fie vorba decât de o transmisie mai puţin consistentă”.

Lovinescu în scurtul dar cuprinzătorul său studiu intitulat Dacia Hiperboreană pune semnul egalului între hiperborei şi pelasgi iar după ce-l citează pe Pindar care spune că, în genealogia mitcă Hiperboreus este fiul lui Pelasgos conchide: „ Deci, pentru a arăta rasa primordială, Pelasg ar fi un termen chiar mai corect decât Hiperborean” ai cărui descendenţi direcţi sunt dacii şi prin aceştia, românii.. Acestă continuitate este absolut evidentă în cazul tradiţiei româneşti atât în folclor cât şi în ornamentică. Mai mult, în unele medii rurale există credinţa că românii se trag direct din uriaşi.

Şi pentru a încheia vom cita pe N. Densuşianu vorbind despre neamul pelasgilor: „pentru poporul grec, pelasgii erau cei mai vechi oamenide pe pământ. Rasa lor li se părea atât de arhaică, atât de superioară în concepţiuni, puternică în voinţă şi fapte, atât de nobilă în moravuri, încât tradiţiile şi poemele greceşti atribuiau tuturor pelasgilor epitetul de „ dioi” – divini” ei fiind „ cei dintâi care au adunat adunat în societate familiile şi triburile răspândite prin caverne, prin munţi şi păduri, au întemeiat sate şi oraşe, au format cele dintâi state, au dat supuşilor lor legi şi au introdus modul lor de viaţă mai blând” .

Merită menţionată părerea profesorului universitar japonez Minoru Nambara, specialist în istoria civilizaţiilor care după o vizită în Maramureş declară: „ Marmureş este satul primordial. Nu ştii precis de unde vine şi te copleşeşte până la urmă acest sentiment. Poate din toate, din port, din bisericuţele de lemn, din făptura omului. Este un complex de realităţi care converg în a simţi aici că te afliîn satul primordial. Ţăranii Maramureşului nu vin de nicăieri. Ai sentimentul că au venit direct din cer în Maramureş. În alte ţări simţi, ştii că oamenii au venit de undeva, aici nu ai acest sentiment. Aici, În Maramureş, este omul primordial în nobleţea sa princiară, nu primitivă, în frumuseţea lui de înaltă civilizaţie”.

retezat

Iar această civilizaţie este pelasgo-hiperboreano-daco-românească, nu indo-europeană şi nu daco-romanizată.

Bibliografie:

Romulus Vulcănescu, Mitologia Română, Ed Academiei RSR

Eugen Delcea, Secretele Terrei. Istoria începe în Carpaţi. Ed Obiectiv

****, Oriensis. Revistă de studii tradiţionale,coord.Mircea A Tămaş

Vasile Lovinescu, Dacia Hiperboreană, Ed Rosmarin

C Barsan, Revanşa Daciei, ed Obiectiv

zamolxe

Unde a aparut scrierea?


Când vine vorba de începuturile scrierii îi mare dandana. În 1965 Vojtech Zamarovsky zâcea foarte convins „La început a fost Sumerul” completând concluziile lui Samuel Noah Kramer care zâcea şi el foarte convins: „Istoria începe în Sumer”. Asta înseamnă, având în vedere presupusa primordialitate a culturii şi civilizaţiei sumeriene că şi scrisul a apărut tot aici.

Da! Şi să nu dea Dumnezău să zică altcineva altceva! Cu tăte astea io am mari îndoieli atunci când aflu de la un sumerolog rus pe nume A. Kifişin că „scrierea sumeriană a apărut, în sudul ţării dintre râuri la sfârşitul mileniului IV î.e.n, pe neaşteptate, într-o formă pe deplin dezvoltată”. No, aci-i baiu, că doară nu le-o picat din cer scrierea gata tocmită! De la acelaşi autor aflăm încă o trebuşoară interesantă: „Studiul legilor dezvoltării interioare a pictografiei sumeriene arată că , la sfârşitul mileniului IV î.e.n, scrierea pictografică, ca structură, nu se afla în stadiul de formare, ci în declin”. Hopa altă bubă, cum or descoperit astia scrierea dacă scrierea lor era în declin? Nu ne şti` nime dintre academicienii noştrii lămuri la întrebarea asta aşa că-i musai să apelăm iarăşi la străini.

Acelaşi sumerolog rus ne zice o concluzie menită să ne pună pe gânduri: „ Din toată structura scrierii sumeriene, care număra în jurul a 38000 de semne şi variante, s-au folosit nu mai mult de 5000, care au provenit din 72 cuiburi-simbol străvechi. Procesul de polifonizare (adică, de diversificare sonoră a unuia şi aceluiaşi semn) a cuiburilor structurii sumeriene a început însă cu mult timp înainte….

Ciuburile –simbol s-au dezintegrat în grupuri polifonice cu mult înainte de sosirea sumerienilor în ţara dintre cele două răuri”. Io văd aci două lucruri semnificative: o scriere dezvoltată gata să dispară şi că sumerienii or venit de undeva şi locu îi, bag io sama în prostia me, locu unde s-o dezvoltat scrisu` până la stadiul în care l-au preluat ei. Şi iată că din „ inventatori” sumerienii au ajuns elevi, ce-i drept sărguincioşi, dar tot elevi!

Locul unde a apărut scrierea

În 1961, cercetătorul clujean Nicolae Vlassa, face o descoperire pe şantierul arheologic de la Tărtăria de Mureş ( jud Alba). Erau trei tăbliţe din lut ce purtau pe ele diferite forme . Două dreptunghiulare, si una rotundă, cea din urmă purtând semne semănând foarte bine cu scrierea zisă sumeriană. S-or fi jucat ăia de la Tărtăria cu băţu pe pământ într-un moment de hodină din goana lor după capre?

tartaria4

Academicienii” şi „savanţii” noşti zâc că dacii nu cunoşteau scrisul. Numai că bulgarii nu sunt de aceeaşi părere. Academicianul bulgar Vladimir I. Georgiev zâce aşa: „ tăbliţele de la Tărtăria sunt mai vechi cu un mileniu decât monumentele scrierii sumeriene”. Concluzia ne-o dă tot el ca să nu ne mai batem capu: Aceasta ar însemna, pur şi simplu ( şi fără drept de apel – n.n) că scrierea sub forma pictogramelor a apărut în sud-vestul Europei şi nu în Mesopotamia, cum se credea până acum”. Şi ca să fie şi mai limpede totul tot el ne zice, ce-i drept cam nesigur: „ Dacă în toate cele trei cazuri este vorba de scris, atunci se impune o concluzie surprinzătoare: Avem de-a face cu cea mai veche scriere din lume!”. Dacă şi cu parcă.. mai trebuie încă ceva ca să mă convingă. Ce? Păi dacă-i scris trebe să se poată ceti, nu? Da! Şi s-o aflat cineva să-l şi cetească.

După ce cercetează materialul, V. Titov, sumerologul expert al laboratorului Institutului de Arheologie al Academiei de Ştiinţe URSS ajunge la următoarele concluzii:

1.Tăbliţele de la Tărtăria sunt un fragment dintr-un sistem de scriere larg răspândit, de origine locală ( ca şi lutul din care au fost făcute, după alte cercetări-n.n)

2.Textul unei tăbliţe enumeră 6 totemuri antice, care coincid cu „manuscrisul” din oraşul sumerian Djemdet-Nasra şi, de asemenea, cu „manuscrisele” din săpăturile ce aparţin culturii Kereş

3.Semnele de pe această tăbliţă trebuiesc citite în cerc, în sens contrar mişcării acelor de ceasornic

4. (…) Această tăbliţă a fost tradusă astfel: „ În (cea de a) patruzecea domnie pentru buzele ( gura) zeului Şaue cel mai vârstnic după ritual a fost ars” No dară! Mai limpede nu se poate!

tablitele-de-la-tartaria

Deci e vorba de scris nu de jocu cu batu pe pământ ! Surprinzator şi contrar părerilor „ academicienilor” şi „savanţilor” noştri, ruşii şi bulgarii, după cum s-o văzut, zâc că dacii cunoşteau scrisu’! Şi nu numa că-l cunoşteau ci ei l-or inventat că aşe zâce datarea cu carbon radioactiv ( C 14) care plasează ale bucăţi de pământ (importante!) pă la 6200-5200. Deci cel mai devreme în mileniul V î.e.n când Sumerul încă nu exista! S-o zâs că sunt copii după scriere sumeriană. Bun! De acord! Da numa dacă îmi poate spune cineva de unde scoatem Sumerul în mileniul V î.e.n.

Am spus că pe lângă tăbliţa rotundă care cuprinde o scriere ideografică pe care am şi tradus-o prin bunăvoinţa savantului V. Titov, mai sunt două rectangulare care au inscripţionate pe ele imagini vegetale si animale. Acum, având sub ochi cele trei tabliţe şi afirmaţiile lui Kiffisin privind scrierea „ sumeriană” şi dezintegrarea cuiburilor simbol în strucuri polifonice reprezentate grafic putem concluziona .

Tăbliţele de la Tărtăria reprezintă nu numai un sintem de scriere cu „ evoluţia” scrierii până în momentul când a fost preluată de „ sumerieni” şi dusă în ţara dintre cele două râuri! Şi nu-i oare interesant ( şi grăitor) faptu că în vecinătatea Tărtăriei se află localitatea Simeria? Nu-i ea foarte apropiată etimologic şi fonetic de Sumer sau poate Sumeru-i masculinu de la Simeria/ Sumeria? Şi din nou interesant îi că în tăt Sumeru nu afli numele zeului Şaue da Ardealu-i plin de toponime care amintesc de el (Şeuşa-Alba;Şeulia de Mureş,Şăuşa, Şăulia,Şăuliţa-jud.Mureş;Şăulia-jud Cluj; Şauaeu (Eu Şaue?) – jud Bihor) ceea ce din nou arată ca tăbliţele sunt locale, din Dacia şi nu din Sumer! Şi iacă că (scuzaţi cacofonia) scrisu o fost inventat de „ sălbaticii” daci de la Tărtăria şi apoi dus în Sumer, contrar părerii aproape unanim răspândite.

Şi ca să nu ne rezumăm numai la aceste date verificăm trebuşoara cu scrisu si apelam la autorii antici. Că dacă afirmăm ceva tre s-o facem în cunoştinţă de cauza nu că aşe vrem noi şi zacem după cum ne place. Şi iacă ,Diodor din Sicilia ne zâce în Biblioteca Istorică nişte informaţii absolut interesante care, databile cu vreo 2000 de ani înainte de descoperirea de la Tărtăria vine să o confirme: „Ba chiar se spune că, atunci când Cadmos adusese în Fenicia literele, el cel dintâi le-a folosit în limba elenă, dând fiecăreia numele şiforma sa. Aceste litere au fost numite, cu denumire generală, feniciene, căci din Fenicia fuseseră aduse de eleni; ar mai fi avut şi denumirea specială de pelasgice, fiindcă pelasgii s-au folosit cei dintâi de aceste caractere, adaptate limbii lor”.

Apoi zice tot el:” cât priveşte pe Linos, se spune că el a însemnat cu litere pelasgice isprăvile întâiului Dyonissos, înfăţisând în lucrarea sa şi celelalte legende. La fel s-ar fi folosit de scrierea pelasgică şi Orfeu, Pronapides, dacălul lui Homer, un foarte dăruit meşter al cuvântului”.

tabel1

Or dacii în străvechimea istorică se numeau pelasgi cum ştiţi deja cei care vizitaţi blogu şi cum ştiau şi anticii! Deci, vrem, nu vrem scrisu a existat în Dacia independent de voinţa „savanţilor” şi „academicienilor”!Peste tate astea mai este ceva.

Scrierea Dacilor stravechi a dat naştere nu numai scrierii ideografice sumeriene ci şi „ alfabetului” cretan liniar A şi B, alfabetului grec, latin, runic şi chirilic.

scrieri

Alfabetul „ latin” a fost preluat de etrusci în mileniul III î.e.n şi dus în Italia din zona munţilor Apuseni fapt dovedit de cuvintele etrusce identice fonetic si din punct de vedere al înţelesului (cupe-cupă; nuna-mamă, la români nună =naşă, a doua mamă; ranem-rană,a răni;Tisa-tisa, puţin; vinus-vin). Toate semnele existente în alfabetul gotic ( runic) şi chirilic există în Grota Fundu Peşterii din Munţii Buzăului. Multe dintre aceste semne se păstrează în răbojul plutaşilor de pe Bistriţa.

În concluzie, scrierea atât cea ideografică cât şi cea alfabetiformă, au apăru în Dacia, cu dovezi în regulă, cu acte de naştere şi tot ce vreţi. Inclusiv cu mărturii materiale ( arheologice) şi literare ( autorii antici). Avem merite deosebite în antichitate si nu numai numai că mai trebe şi să ni le recunoaştem.

Bibliografie:

1. P.L. Tonciulescu, E. Delcea. “Secretele Terrei- Istoria incepe in Carpati”, vol. I

2. C. Barsan, “Revansa Daciei”

3. P.L. Tonciulescu, “Romania, paradisul regasit”

zamolxe

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Share

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites