CURRENT MOON

Saturday, September 19, 2009

Cele 12 siluete misterioase ce au asistat la moartea prinţesei Diana

tunelPotrivit unui martor-cheie la accidentul în care şi-a pierdut viaţa Prinţesa Diana, în fatidicul tunel din Paris în care s-a izbit maşina prinţesei, ar fi fost prezente 12 siluete misterioase, care stăteau în umbră cu câteva secunde înainte de producerea catastrofei, în august 1997. Jacques Morel, producător de discuri, acum în vârstă de 59 de ani, şi-a amintit că traversa tunelul la volanul maşinii în care se afla şi soţia sa, când a văzut straniile umbre. Acestea erau perfect “aliniate”, deoarece trotuarul e foarte strâmt. După câteva secunde, Morel a văzut o lumină orbitoare şi a auzit un zgomot infernal, realizând că s-a petrecut un accident şi realizând că siluetele misterioase aşteptau producerea acestuia.

Foarte ciudat…Oare cine erau aceste siluete misterioase?

sursa lovendal

NUNTA ISRAELI-AM RIS SA LESIN


FOTOGRAFA SPUNE:
*ACUM SA POFTEASCA SORA MIRESEI LA POZA
*GROZAV, ACUM SA VINA CEI CE VAD PENTRU PRIMA OARA O FEMEIE
*SI ACUM TOTI UNCHII BETIVI
*ACUM SA VINA TOTI CEI CE NU AU FOST INVITATI
*SI O POZA CU TOTI CEI CARE S-AU CULCAT CU MIREASA (APARE SI FOTOGRAFA IN CADRU...SI UNCHI...SI INVITATII...SI RABINUL)
*SI ACUM O POZA CU CEI CARE S-AU CULCAT CU MIRELE-PLEACA TOTI, INCLUSIV MIREASA...APARE O BABA FARA DINTI

*

BINECUVINTAREA LUI AARON


Binecuvintarea lui Aaron, binecuvintarea preotilor

Numbers 6:24, May the Lord bless you and keep you

"Domnul sa te binecuvinteze si sa te pazeasca; fie ca Domnul Sa-Si straluceasca fata asupra ta si sa-ti daruiasca harul Sau; Fie ca Domnul sa-Si ridice mina peste tine si sa-ti aduca tie pacea Sa."

SUNETUL SHOFARULUI

In Numere 29:1 shofarul este mentionat ca fiind necesar in ritualul anului nou ebraic-Rosh Hashana
Shofarul este un corn de berbec sacru, care este lgat de istoria lui Iisac ce a fost salvat de la a fi adus sacrificiu prin inlocuirea sa cu un tinar berbec.

Shofarul a devenit trimbita rituala a evreilor, caci atunci cind Torah a fost data pe Muntele Sinai shofarul a sunat, vestind lumii aducerea tabetelor cu cele 10 porunci. Si atunci cind zidurile Ierichonului au cazut, tot sunetul shofarului a fost cel ce le-a darimat.La batalia de la Ein Dor, asa cum scrie in Bibile, Gideon a sunat din shofar pentru a-si surprinde si shoca adversarii, invingindu-i.

In timpurile moderne, cind armata israeliana a capturat in 1967 Zidul Plingerii tot sunetul shofarului s-a auzit in tot Ierusalimul.

In fiecare zi a sarbatorilor anului nou, shofarul trebuie sa sune exact 100 de note, totusi, in acest an, prima zi fiind Shabbat, sunetul shofarului se va auzi doar in a doua zi, duminica.

Obiceiul de anul nou care spune ca este bine sa se manince mere cu miere, pentru a avea un an nou dulce, a fost dus la extrem in anul 2007 in New York. Atunci un barbat a fost arestat pentru ca se urcase pe Empire State Building si turna miere in capul trecatorilor. El le-a spus politistilor ca:"Acesta este un obicei evreiesc si m-am gindit sa torn miere peste cel mai mare mar din lume-New York-Marele Mar"

O BINECUVINTARE SFINTA



SI CEVA FUNNY

DRAGA DOMNULE PRESEDINTE

Pe cind si la noi? La ei de ce se poate?
As dori sa ascult un cintec facut in Romania in care Basescu sa fie tras la raspundere pentru ca a vindut flota, Constantinescu pentru ca a vindut Insula Serpilor, Iliescu pentru ca ne-a ucis copiii la revolutie si tinerii intelectuali la Mineriada.
Pe cind si la noi domnilor un cintec care sa i-o traga presedintelui?
Pina atunci, PINK


Dear Mr. President,
Come take a walk with me.
Let's pretend we're just two people and
You're not better than me.
I'd like to ask you some questions if we can speak honestly.

What do you feel when you see all the homeless on the street?
Who do you pray for at night before you go to sleep?
What do you feel when you look in the mirror?
Are you proud?

How do you sleep while the rest of us cry?
How do you dream when a mother has no chance to say goodbye?
How do you walk with your head held high?
Can you even look me in the eye
And tell me why?

Dear Mr. President,
Were you a lonely boy?
Are you a lonely boy?
Are you a lonely boy?
How can you say
No child is left behind?
We're not dumb and we're not blind.
They're all sitting in your cells
While you pave the road to hell.

What kind of father would take his own daughter's rights away?
And what kind of father might hate his own daughter if she were gay?
I can only imagine what the first lady has to say
You've come a long way from whiskey and cocaine.

How do you sleep while the rest of us cry?
How do you dream when a mother has no chance to say goodbye?
How do you walk with your head held high?
Can you even look me in the eye?

Let me tell you 'bout hard work
Minimum wage with a baby on the way
Let me tell you 'bout hard work
Rebuilding your house after the bombs took them away
Let me tell you 'bout hard work
Building a bed out of a cardboard box
Let me tell you 'bout hard work
Hard work
Hard work
You don't know nothing 'bout hard work
Hard work
Hard work
Oh

How do you sleep at night?
How do you walk with your head held high?
Dear Mr. President,
You'd never take a walk with me.
Would you?

REALITATEA ASA CUM O STII NU EXISTA

Friday, September 18, 2009

MUZICA CRESTINA-Where You Go I Go -Kim Walker / Jesus Culture

Chorus:
Where you go, I go
What you say, I say
What you pray, I pray
What you pray, I pray

Verse 1:
Jesus only did what
He saw you do
He would only say what He heard you speak
He would only move when He felt you lead
Following your heart, following your spirit

Pre-Chorus:
How could I expect to walk without you
When every move that Jesus made was in surrender
I will not begin to live without you
For you alone are worthy
And you are always good

Bridge:
Though the world sees and soon forgets
We will not forget who you are and what you've done for us

UN MARE INVENTATOR ROMAN-JUSTIN CAPRA

Americanii, canadienii, nemţii şi italienii au vrut să-l „importe“. De fiecare dată, răspunsul lui a fost „Nu“

“Mi se pare mai interesant să faci ceva într-o ţară în care toată lumea spune că nu se poate face nimic“


Pe lângă aparate de zbor şi maşini, Capră a inventat şi motociclete neconvenţionale

Justin Capră, românul care a inventat rucsacul zburător folosit acum de americani în călătoriile spaţiale, stă la Baloteşti, într-o casă austeră ca o chilie. Când l-au „vizitat“, hoţii i-au făcut pagubă doar pentru că au lăsat uşa deschisă la plecare. Era iarnă, el era plecat din localitate şi centrala a consumat gaz cât pensia lui pe o lună.

Cu rucsacul zburător în beciurile miliţiei

Rucsacul zburător i-a adus, la început, doar belele. „În 1956 l-am propus Academiei şi bineînţeles că am produs ilaritate. «Tovarăşi, avem nevoie de tractoare, nu de oameni să zboare» şi, mă rog, chestii d-astea. În ’58 l-am brevetat. Dar, în ’56, pentru că aveam intenţia să realizez un astfel de aparat şi nişte maşinuţe, am făcut prostia să merg, neştiind puterea comuniştilor, la
Ambasada Americană să cer sprijin. Am fost arestat. Nu m-au ţinut mult – două săptămâni –, dar dormeam pe ciment şi mâncam un sfert de pâine pe zi. Înainte de asta eram ofiţer de aviaţie. După – am fost dat afară din Armată şi am fost trecut la index. Spălam maşini, măturam, ca să pot exista. Până în 1962, când a venit Expoziţia Americană la Bucureşti şi şi-au expus americanii aparatul lor de zbor. Diferenţa între al meu şi al lor era de culoare: al lor era gri şi al nostru – negru. Altminteri erau identice“.

O jucărie: curent electric din zgomot

Americanii şi mai apoi Henri Coandă i-au făcut pe tovarăşi să-şi reconsidere poziţia faţă de Justin Capră. L-au reabilitat oarecum, adică şi-a putut găsi un loc de muncă mai tehnic decât măturător. Dar şi munca de jos a fost o „sursă de inspiraţie“.

Ce faci, de pildă, dacă trebuie să lucrezi într-o cazangerie, într-un zgomot infernal? Evident: încerci să transformi zgomotul în curent electric! „Am folosit un telefon Bell, o membrană cu o bobină şi un miez de fier, pusă în hala în care se făcea gălăgie şi recoltam în altă parte curent. Nu am reuşit să produc mult curent, dar mă gândeam să pun membrane peste tot, în toată hala, ca să meargă măcar polizoarele fără să mai consume din reţea“. Asta este una dintre invenţiile pe care le-a considerat jucării şi nu s-a obosit să le breveteze.

„Nu se poate, da’ funcţionează“

Există însă o invenţie pe care ar fi vrut s-o breveteze, dar n-a putut, pentru că nimeni nu i-a găsit explicaţia fizică. „Am realizat odată un dispozitiv care micşora masa unui obiect. Folosea teoria impulsului care se certa cu una dintre legile fizicii care spune că fiecărei acţiuni trebuie să-i corespundă o reacţiune egală şi de sens contrar. Or, ăsta al meu n-avea jet, n-avea elice, n-avea roţi, n-avea interacţiune magnetică şi al naibii se mişca. Bineînţeles, consuma, nu era perpetuum mobile. Şi atunci m-a luat ministrul Octavian Groza, fiul lui Petru Groza, şi m-a dus la Consiliul Naţional de Ştiinţă şi Tehnologie. Şi acolo a venit un hectar de mărimi – profesori, academicieni, savanţi – şi prima expresie a fost «nu se poate». La care Groza zice «Nu se poate, da’ merge. Cum dracu’ justificăm?» Doctor în fizică, Dan Vamanu, care a fost şef de promoţie la Oxford, a studiat dispozitivul şi mi-a zis «Justine, să mă ia dracu’ dacă am înţeles. Ăsta n-ar trebui să meargă. Da’ bine că merge, c-om găsi noi justificare matematică». Nu s-a găsit nici acum“.

Circa 100 de vehicule neconvenţionale

Justin Capră a realizat 72 de prototipuri de autoturisme cu consum infim (2 litri de benzină pentru un drum între Bucureşti şi Iaşi, cu viteza medie de 70km/h), 7 aparate de zbor neconvenţionale pe care le-a testat personal şi 15 motoare neconvenţionale. Din toate acestea, doar o invenţie – automobilul fără caroserie, cu efect pelicular – şi-a găsit o oarecare aplicare.

Este vorba despre un prototip care a rămas la stadiul de machetă pentru că Justin Capră n-a avut bani să-l construiască. „Un automobil cu caroseria dintr-o perdea aeriană, care creează şi o propulsie şi poate face, eu ştiu, şi aer condiţionat în maşină. Este vorba de un jet de aer evacuat din faţă şi aspirat în spate, care îmbracă ocupanţii autovehiculului. Am aruncat şi apă pe el, nu se întâmplă nimic – nu plouă, nu ninge“. Iar aplicarea a fost mai mult decât modestă: un cetăţean din Bacău a folosit invenţia lui Capră pentru a realiza un acvariu care n-are un perete, dar ţine, totuşi, şi apa, şi peştii!

Întrebare frecventă: „De ce nu plecaţi?“

De ce n-a plecat să se realizeze în ţări mai civilizate? „M-a întrebat asta un ziarist pe vremea lui Ceauşescu. I-am zis «Eu să plec? Să plece ei (comuniştii, n.n.). Păi ce, eu am stricat atmosfera în ţara asta? Aici este o ţară formidabilă – nu se poate da faliment pentru că tot sistemul e falimentar. Şi pe urmă, dacă mă duc cu o sticlă de coniac la ITB, iau un tramvai. În Germania nu poţi să faci treaba asta, cade guvernul». După revoluţie au venit alţii să mă întrebe «De ce nu plecaţi?». Păi ce, să mănânc lebede la Viena? Şi pe urmă, mi se pare mai interesant să faci ceva într-o ţară în care toată lumea spune că nu se poate face nimic. Am fost invitat să rămân în Italia, America, Germania, Canada... Credeţi că umblă pe undeva câinii cu covrigi în coadă? Ne uităm la salariile din Occident. Păi cel mai bine plătit om pentru munca depusă e în România...“

Nu există inginer adevărat fără cultură

Acum, Justin Capră are 75 de ani, dar nici vorba, nici mişcarea nu-i arată vârsta. El pune „tinereţea“ pe seama familiei. „Tata a murit la 90 de ani pentru că l-a lovit o maşină când era pe bicicletă. Bunicii, mătuşile – la 102, 107, 110... „Lucrează la al 73-lea prototip de autoturism şi şi-ar dori ca cineva să-i continue munca, să cerceteze şi să pună în aplicare efectele pe care le-a descoperit.

Nu este însă uşor să ajungi ucenicul lui Capră. „Un inginer, dacă nu are cultură, nu poate lega fenomenele. De fapt nu cultură, ci un simţ al sintezei. Kant zice «eu sunt propriul meu stăpân». Ei, cum dracu’ poţi să fii propriul tău stăpân într-o lume conjuncturală, înlănţuită? Şi spune că morala poate fi în afara moralei creştine, ceea ce iar este o greşeală. (...) Newton zice «Ce este gravitaţia? Eu pot să vă spun că este direct proporţională cu masa şi invers proporţională cu pătratul distanţei, e o formulă matematică exactă, dar esenţa n-o ştie nimeni». Pentru că nu există esenţe în materie. Noi, oamenii, ne deplasăm asimptotic spre cunoaştere pe care nu o s-o întâlnim pentru că curba asimptotă întâlneşte verticala cunoaşterii undeva la infinit.“


INFO PLUS

EMIGRAREA

Am avut naivitatea, mi-am închipuit că învăţând voi fi mai liber şi mai fericit. Doamne, ce deziluzie am avut atunci când mi-am dat seama că prin învăţătură ne mărim aria întrebărilor, ne mărim exponenţial aria de necunoaştere. Şi, în fond, ce să cunoaştem, de vreme ce definiţiile nu ne apropie de esenţe, de vreme ce adevăr egal subiectiv?

Academicul ne îndepărtează de natură, acesta este diferenţial, centrifug, nu dă răspunsul la întrebări. Pretinsele sale răspunsuri nu rezolvă problema cunoaşterii. Simt un gol sprijinindu-mă pe adevărul ştiinţific oficial. Nu mai vreau clasicul în abordarea căilor de studiu. Vreau altceva! N-am întâlnit adevărul absolut, n-am întâlnit decât raportabilităţi, conjuncturi, relativitate.

Adevărul în care cred este unul singur: adevărul Divin.

Spiritul, în schimb, nu intră în crize, spiritualistul nu disecă multidimensionalitatea Divină, o ia ca postulat, ştiinţa spirituală este de aceea interferenţială, centripetă şi nu dă reacţii secundare.

Există totuşi o cale şi anume: evoluţie în plan spiritual, în plan creştin, pentru că iubirea, stima, toleranţa rezolvă toate problemele.

Să zicem că fericirea este, la urma urmei, un fel de nesimţire, este un alt fel de a vedea lucrurile. Eu, de exemplu, sunt fericit atunci când sunt obosit fizic şi când văd rezultatul muncii mele.

Sunt un hobist, un tip dificil, o dualitate psihică, sunt ăla care vede alfel. Pentru acest motiv am fost persiflat, invectivat şi chiar agresat fizic, şi de ce? Pentru că merg pe alt drum, nu pe cel obişnuit. Deranjez nişte somnolenţe, nişte tipare. Lumea nu are nevoie de oameni care nu cred în definiţii, care nu cred în academii şi nici în premianţi oficiali.

Când ţin o conferinţă sau un curs văd discipolii mei plecând mai îngânduraţi. Am acest defect, această particularitate, pun lumea pe gânduri. Mulţumesc lui Dumnezeu că am ajuns la vârsta la care îmi dau seama că nu trebuie să critic, înţeleg faptul că există o programare din afara noastră, în alt raport spaţiu – timp. (Care spaţiu, care timp? alte relativităţi?)

Nu-mi permit să critic istoria, de vreme ce aceasta este conjuncturală. Mai întâi că nu cunosc noţiunea de bine şi de rău. Dar nici nu îl înţeleg pe filosoful Kant atunci când afirmă că dânsul îşi este propriul lui stăpân! Cum poate un om fi stăpân pe el într-o lume înlănţuită?

Prefer înţelepciunea vârstei, observ că geneticul poate fi optimizat, cromozomii având permeabilitate spirituală.

Eu nu sunt în măsură să ofer soluţii, nu mă pricep, soluţii vă poate da natura, în măsura înţelegerii noastre. Eu nu cred în politicieni, vorbăreţi, colesterolizaţi, cu ţinută opulentă şi ostentativă.

Nu mai cred în imagini, nu cred în virtual. Eu cred în pădure, în apă, în aer, în filosofia ţăranului bătrân, pardon, nu în ţăranul de lângă metropolă.

Cred în adevărul Divin, în legătura Divinului cu omul prin intermediul monarhului şi al sacerdotului. Nici pe filosoful Platon nu-l înţeleg atunci când şi-a declarat repubica ce-i poartă numele, de vreme ce l-a şcolit pe Aristotel în spirit monarhic. Cred într-un reprezentant de tip confucian, într-o verticalitate, într-un caracter.

Calea pe care am ales-o este emigrarea în pădure, unde nu aud expresii vulgare, unde nu aud manele şi nu văd imagini de reclamă şi nici telenovele.Vreau să înlocuiesc radioul cu muzica sa agresivă, cu muzica ciripitului păsărelelor, cu sunetul apei şi foşnetul frunzelor.

Refuz artificialul, nu mai vreau beţivi şi fumători, vreau oameni adevăraţi sau fără oameni.

Vreau să fiu mic pentru a mă bucura de adevărul Divin.

Justin CAPRĂ

sursa gandul

UN MARE INVENTATOR ROMAN-JUSTIN CAPRA

Americanii, canadienii, nemţii şi italienii au vrut să-l „importe“. De fiecare dată, răspunsul lui a fost „Nu“

“Mi se pare mai interesant să faci ceva într-o ţară în care toată lumea spune că nu se poate face nimic“


Pe lângă aparate de zbor şi maşini, Capră a inventat şi motociclete neconvenţionale

Justin Capră, românul care a inventat rucsacul zburător folosit acum de americani în călătoriile spaţiale, stă la Baloteşti, într-o casă austeră ca o chilie. Când l-au „vizitat“, hoţii i-au făcut pagubă doar pentru că au lăsat uşa deschisă la plecare. Era iarnă, el era plecat din localitate şi centrala a consumat gaz cât pensia lui pe o lună.

Cu rucsacul zburător în beciurile miliţiei

Rucsacul zburător i-a adus, la început, doar belele. „În 1956 l-am propus Academiei şi bineînţeles că am produs ilaritate. «Tovarăşi, avem nevoie de tractoare, nu de oameni să zboare» şi, mă rog, chestii d-astea. În ’58 l-am brevetat. Dar, în ’56, pentru că aveam intenţia să realizez un astfel de aparat şi nişte maşinuţe, am făcut prostia să merg, neştiind puterea comuniştilor, la
Ambasada Americană să cer sprijin. Am fost arestat. Nu m-au ţinut mult – două săptămâni –, dar dormeam pe ciment şi mâncam un sfert de pâine pe zi. Înainte de asta eram ofiţer de aviaţie. După – am fost dat afară din Armată şi am fost trecut la index. Spălam maşini, măturam, ca să pot exista. Până în 1962, când a venit Expoziţia Americană la Bucureşti şi şi-au expus americanii aparatul lor de zbor. Diferenţa între al meu şi al lor era de culoare: al lor era gri şi al nostru – negru. Altminteri erau identice“.

O jucărie: curent electric din zgomot

Americanii şi mai apoi Henri Coandă i-au făcut pe tovarăşi să-şi reconsidere poziţia faţă de Justin Capră. L-au reabilitat oarecum, adică şi-a putut găsi un loc de muncă mai tehnic decât măturător. Dar şi munca de jos a fost o „sursă de inspiraţie“.

Ce faci, de pildă, dacă trebuie să lucrezi într-o cazangerie, într-un zgomot infernal? Evident: încerci să transformi zgomotul în curent electric! „Am folosit un telefon Bell, o membrană cu o bobină şi un miez de fier, pusă în hala în care se făcea gălăgie şi recoltam în altă parte curent. Nu am reuşit să produc mult curent, dar mă gândeam să pun membrane peste tot, în toată hala, ca să meargă măcar polizoarele fără să mai consume din reţea“. Asta este una dintre invenţiile pe care le-a considerat jucării şi nu s-a obosit să le breveteze.

„Nu se poate, da’ funcţionează“

Există însă o invenţie pe care ar fi vrut s-o breveteze, dar n-a putut, pentru că nimeni nu i-a găsit explicaţia fizică. „Am realizat odată un dispozitiv care micşora masa unui obiect. Folosea teoria impulsului care se certa cu una dintre legile fizicii care spune că fiecărei acţiuni trebuie să-i corespundă o reacţiune egală şi de sens contrar. Or, ăsta al meu n-avea jet, n-avea elice, n-avea roţi, n-avea interacţiune magnetică şi al naibii se mişca. Bineînţeles, consuma, nu era perpetuum mobile. Şi atunci m-a luat ministrul Octavian Groza, fiul lui Petru Groza, şi m-a dus la Consiliul Naţional de Ştiinţă şi Tehnologie. Şi acolo a venit un hectar de mărimi – profesori, academicieni, savanţi – şi prima expresie a fost «nu se poate». La care Groza zice «Nu se poate, da’ merge. Cum dracu’ justificăm?» Doctor în fizică, Dan Vamanu, care a fost şef de promoţie la Oxford, a studiat dispozitivul şi mi-a zis «Justine, să mă ia dracu’ dacă am înţeles. Ăsta n-ar trebui să meargă. Da’ bine că merge, c-om găsi noi justificare matematică». Nu s-a găsit nici acum“.

Circa 100 de vehicule neconvenţionale

Justin Capră a realizat 72 de prototipuri de autoturisme cu consum infim (2 litri de benzină pentru un drum între Bucureşti şi Iaşi, cu viteza medie de 70km/h), 7 aparate de zbor neconvenţionale pe care le-a testat personal şi 15 motoare neconvenţionale. Din toate acestea, doar o invenţie – automobilul fără caroserie, cu efect pelicular – şi-a găsit o oarecare aplicare.

Este vorba despre un prototip care a rămas la stadiul de machetă pentru că Justin Capră n-a avut bani să-l construiască. „Un automobil cu caroseria dintr-o perdea aeriană, care creează şi o propulsie şi poate face, eu ştiu, şi aer condiţionat în maşină. Este vorba de un jet de aer evacuat din faţă şi aspirat în spate, care îmbracă ocupanţii autovehiculului. Am aruncat şi apă pe el, nu se întâmplă nimic – nu plouă, nu ninge“. Iar aplicarea a fost mai mult decât modestă: un cetăţean din Bacău a folosit invenţia lui Capră pentru a realiza un acvariu care n-are un perete, dar ţine, totuşi, şi apa, şi peştii!

Întrebare frecventă: „De ce nu plecaţi?“

De ce n-a plecat să se realizeze în ţări mai civilizate? „M-a întrebat asta un ziarist pe vremea lui Ceauşescu. I-am zis «Eu să plec? Să plece ei (comuniştii, n.n.). Păi ce, eu am stricat atmosfera în ţara asta? Aici este o ţară formidabilă – nu se poate da faliment pentru că tot sistemul e falimentar. Şi pe urmă, dacă mă duc cu o sticlă de coniac la ITB, iau un tramvai. În Germania nu poţi să faci treaba asta, cade guvernul». După revoluţie au venit alţii să mă întrebe «De ce nu plecaţi?». Păi ce, să mănânc lebede la Viena? Şi pe urmă, mi se pare mai interesant să faci ceva într-o ţară în care toată lumea spune că nu se poate face nimic. Am fost invitat să rămân în Italia, America, Germania, Canada... Credeţi că umblă pe undeva câinii cu covrigi în coadă? Ne uităm la salariile din Occident. Păi cel mai bine plătit om pentru munca depusă e în România...“

Nu există inginer adevărat fără cultură

Acum, Justin Capră are 75 de ani, dar nici vorba, nici mişcarea nu-i arată vârsta. El pune „tinereţea“ pe seama familiei. „Tata a murit la 90 de ani pentru că l-a lovit o maşină când era pe bicicletă. Bunicii, mătuşile – la 102, 107, 110... „Lucrează la al 73-lea prototip de autoturism şi şi-ar dori ca cineva să-i continue munca, să cerceteze şi să pună în aplicare efectele pe care le-a descoperit.

Nu este însă uşor să ajungi ucenicul lui Capră. „Un inginer, dacă nu are cultură, nu poate lega fenomenele. De fapt nu cultură, ci un simţ al sintezei. Kant zice «eu sunt propriul meu stăpân». Ei, cum dracu’ poţi să fii propriul tău stăpân într-o lume conjuncturală, înlănţuită? Şi spune că morala poate fi în afara moralei creştine, ceea ce iar este o greşeală. (...) Newton zice «Ce este gravitaţia? Eu pot să vă spun că este direct proporţională cu masa şi invers proporţională cu pătratul distanţei, e o formulă matematică exactă, dar esenţa n-o ştie nimeni». Pentru că nu există esenţe în materie. Noi, oamenii, ne deplasăm asimptotic spre cunoaştere pe care nu o s-o întâlnim pentru că curba asimptotă întâlneşte verticala cunoaşterii undeva la infinit.“


INFO PLUS

EMIGRAREA

Am avut naivitatea, mi-am închipuit că învăţând voi fi mai liber şi mai fericit. Doamne, ce deziluzie am avut atunci când mi-am dat seama că prin învăţătură ne mărim aria întrebărilor, ne mărim exponenţial aria de necunoaştere. Şi, în fond, ce să cunoaştem, de vreme ce definiţiile nu ne apropie de esenţe, de vreme ce adevăr egal subiectiv?

Academicul ne îndepărtează de natură, acesta este diferenţial, centrifug, nu dă răspunsul la întrebări. Pretinsele sale răspunsuri nu rezolvă problema cunoaşterii. Simt un gol sprijinindu-mă pe adevărul ştiinţific oficial. Nu mai vreau clasicul în abordarea căilor de studiu. Vreau altceva! N-am întâlnit adevărul absolut, n-am întâlnit decât raportabilităţi, conjuncturi, relativitate.

Adevărul în care cred este unul singur: adevărul Divin.

Spiritul, în schimb, nu intră în crize, spiritualistul nu disecă multidimensionalitatea Divină, o ia ca postulat, ştiinţa spirituală este de aceea interferenţială, centripetă şi nu dă reacţii secundare.

Există totuşi o cale şi anume: evoluţie în plan spiritual, în plan creştin, pentru că iubirea, stima, toleranţa rezolvă toate problemele.

Să zicem că fericirea este, la urma urmei, un fel de nesimţire, este un alt fel de a vedea lucrurile. Eu, de exemplu, sunt fericit atunci când sunt obosit fizic şi când văd rezultatul muncii mele.

Sunt un hobist, un tip dificil, o dualitate psihică, sunt ăla care vede alfel. Pentru acest motiv am fost persiflat, invectivat şi chiar agresat fizic, şi de ce? Pentru că merg pe alt drum, nu pe cel obişnuit. Deranjez nişte somnolenţe, nişte tipare. Lumea nu are nevoie de oameni care nu cred în definiţii, care nu cred în academii şi nici în premianţi oficiali.

Când ţin o conferinţă sau un curs văd discipolii mei plecând mai îngânduraţi. Am acest defect, această particularitate, pun lumea pe gânduri. Mulţumesc lui Dumnezeu că am ajuns la vârsta la care îmi dau seama că nu trebuie să critic, înţeleg faptul că există o programare din afara noastră, în alt raport spaţiu – timp. (Care spaţiu, care timp? alte relativităţi?)

Nu-mi permit să critic istoria, de vreme ce aceasta este conjuncturală. Mai întâi că nu cunosc noţiunea de bine şi de rău. Dar nici nu îl înţeleg pe filosoful Kant atunci când afirmă că dânsul îşi este propriul lui stăpân! Cum poate un om fi stăpân pe el într-o lume înlănţuită?

Prefer înţelepciunea vârstei, observ că geneticul poate fi optimizat, cromozomii având permeabilitate spirituală.

Eu nu sunt în măsură să ofer soluţii, nu mă pricep, soluţii vă poate da natura, în măsura înţelegerii noastre. Eu nu cred în politicieni, vorbăreţi, colesterolizaţi, cu ţinută opulentă şi ostentativă.

Nu mai cred în imagini, nu cred în virtual. Eu cred în pădure, în apă, în aer, în filosofia ţăranului bătrân, pardon, nu în ţăranul de lângă metropolă.

Cred în adevărul Divin, în legătura Divinului cu omul prin intermediul monarhului şi al sacerdotului. Nici pe filosoful Platon nu-l înţeleg atunci când şi-a declarat repubica ce-i poartă numele, de vreme ce l-a şcolit pe Aristotel în spirit monarhic. Cred într-un reprezentant de tip confucian, într-o verticalitate, într-un caracter.

Calea pe care am ales-o este emigrarea în pădure, unde nu aud expresii vulgare, unde nu aud manele şi nu văd imagini de reclamă şi nici telenovele.Vreau să înlocuiesc radioul cu muzica sa agresivă, cu muzica ciripitului păsărelelor, cu sunetul apei şi foşnetul frunzelor.

Refuz artificialul, nu mai vreau beţivi şi fumători, vreau oameni adevăraţi sau fără oameni.

Vreau să fiu mic pentru a mă bucura de adevărul Divin.

Justin CAPRĂ

sursa gandul


BUCURIA DE WEEKEND

Stiu! Sintem in criza. Unii nu avem bani, sintem bolnavi, sintem singuri, nu avem solutii la probleme.
Va propun sa ne deconectam in acest weekend si sa lasam zilei grija ei, asa cum spunea Iisus. Doar in weekendul acesta sa ne bucuram (ca sa il parafrazez pe dr. Usui si cele 5 precepte morale ale sale)

TALENT

Un pusti, Sam Tsui s-a inregistrat in 7 ipostaze diferite si a facut acest clip.Frumos.

Rosh HaShanah-NOUL AN INCEPE AZI

Rosh HaShanah

Rosh HaShanah este ziua in care Dumnezeu a creeat omul, pe ADAM, creatia Sa finala si cea mai pretioasa. De fiecare Rosh Hashana, ziua de nastere a omenirii, religia iudaica proclama ca Dumnezeu este singurul Dumnezeu si Rege. Apoi reafirma dorinta de a-L servi in fiecare moment din viata. In acelasi timp Dumnezeu revede statusul creatiei Sale si determina daca fiinta respectiva mai merita inca un an in lume.

In prima noapte de Rosh HaShanah, dupa rugaciuni, se foloseste o urare speciala :"Fie ca sa fii scris si sigilat pentru un an bun"

De Rosh Hashana fiecare este judecat de Duemnezeu pe baza actiunilor sale din anul trecut. Rezultatul judecatii, cu toate ca este scris cu degetul divin, nu este inca sigilat, si mai avem 10 zile de pocainta, pentru ca sa ne schimbam, si sa rezolvam tot ce nu am rezolvat in anul trecut, sa facem binele pe care nu l-am facut, dar am fi putut sa-l facem, sa corectam ce am gresit. Dumnezeu asteapta pina de Yom Kippur-Ziua Caintei-pentru a sigila Cartea Anului.

Cum poate schimba o persoana balanta in favoarea sa? "Cainta, rugaciunea si faptele bune pot sterge un decret nefavorabil" . Dumnezeu priveste in mod special la faptele pe care le facem in perioada dintre Rosh Hashana si Yom Kippur, cele 10 zile ale caintei.

Facind pocainta cu regretul din inima pentru un trecut imperfect si avind o angajare adevarata pentru viitor, orice persoane isi poate sterge faptele rele inainte de Yom Kippur.

In mod similar, rugindu-ne cu concentrare ca si cum sintem in fata lui Dumnezeu, daruind pomeni, facind acte de caritate cu sufletul smerit, ne putem imbunatati soarta pentru anul viitor.

P.S- tot acum se termina si Ramadanul si este EID AL FITR-sarbatoarea caritatii

P.S.1-si daca va ginditi ca nu va intereseaza, ca sinteti crestini blablabla, mai ginditi-va odata. Si Iisus tinea aceasta sarbatoare.

P.S.2-nu uitati sa mincati azi si miine mere si piine inmuiate in miere, pentru a avea un an nou dulce.Evitati nucile si semintele pentru ca au acelasi numar ca si pacatul.


RENDITION

RENDITION-THE GOVERNMENT IS AUTHORISED TO TRANSFER anyone THEY THINK MIGHT BE A TERRORIST TO A PRISON OUTSIDE OF THE U.S.-GUVERNUL AMERICAN ESTE AUTORIZAT SA TRANSFERE PE ORICINE ESTE BANUIT CA AR FI TERORIST INTR-O INCHISOARE DIN AFARA STATELOR UNITE
(Unde desigur este torturat pina cind, chiar daca NU este terorist, recunoaste)

Am vazut acest film aseara. Cu toate ca am stat atit timp in Israel m-a socat.De ce?
Sintem in secolul 21 oameni buni. In secolul acesta care ar trebui sa fie unul binecuvintat in care omenirea a progresat atit de mult din punct de vedere tehnic, exista tortura. Exista rasism. Exista saracie. Exista exploatare religioasa. Exista teroare.
Eu le-am vazut in realitate pe toate.
In acest film este vorba despre un egiptean emigrat de la 14 ani in USA, care a facut o foarte scumpa facultate din New York , si e casatorit cu o blonda din elite. Doar pentru ca este arab este arestat la intoarcerea de la un congres din Africa de Sud si dus cu forta la o inchisoare din Egipt, unde este interogat si torturat in urma unui atentat ce avuseses loc cu o saptamina inainte, in Cairo.
Nu o sa va dau detalii. Politicienii americani, in urma 9/11 au dat aceasta lege. Basically ORICINE poate fi terorist, daca -ATENTIE-asa banuiesc ei. Si conform legii, daca au BANUIT nu sint pasibili de pedeapsa, ca ei au vrut binele americutzei si ai anglicutzei si sa ne scape ei de EVENTUALI teroristi.
Eu ce o sa fac daca fiimea cu nume arab o sa fie vreodata in situatia asta?Ca, spre deosebire de personajul lui Reese Whiterspoon, nu am pile in congresul american.
Este o crima sa te nasti arab? Este o crima ca te nasti evreu? Este o crima ca esti roman si in Europa esti confundat cu un tigan?
Desigur, puteti spune ce-mi pasa mie de aia, io traiesc aici, nu o sa fiu niciodata in situatia asta, mai bine sa-mi vad io de treaba mea.
WRONG!
Sintem zilnic pusi in situatia asta. Cum? Cineva este furat, batut, injurat, abuzat in fata ta. Nu faci nimic, dar adu-ti aminte ca data viitoare poti fi tu ala, si ajutorul unei singure persoane iti poate salva viata.
Eu am trait pe vremea lui Ceasca. De discretia prietenilor uneori depindea viata noastra. Si am avut prieteni.
Nu sintem struti sa ne bagam capetele in nisip. Sintem fiinte umane ce au dreptul sa traiasca decent si fara frica.
Cind o sa ne curatam de gunoaiele propriilor noastre temeri?


INTREG FILMUL ONLINE AICI

SOLICITARE CATRE PRESEDINTE


PARINTELE JUSTIN PARVU, Staretul Manastirii Petru Voda, i-a solicitat Presedintelui Romaniei, Traian Basescu, REFERENDUMUL PRIVIND ACTELE BIOMETRICE

Arhiepiscopia Iaşilor
MĂNĂSTIREA SFINŢII ARHANGHELI
Sat Petru Vodă, com. Poiana Teiului, 617346
Tel: +40233.257.003
@: manastirea@petruvoda.com
Nr. 97/ 2009 Septembrie 16

Domnule Preşedinte,

În numele Sfintei Predanii a Bisericii noastre Ortodoxe şi în numele suferinţei neamului din ultimele zeci de ani, am încercat să ducem mai departe tezaurul de sfinţenie şi de bunăstare al acestui popor greu încercat. În întreaga noastră viaţă şi mai ales în ultimii douăzeci de ani, de cînd am ctitorit Mănăstirea Petru Vodă, am dus o luptă continuă pentru trezirea şi conştientizarea poporului faţă de valorile milenare ale sfintei credinţe şi ale neamului nostru.

De aceea, socotim că promulgarea unor acte normative precum OUG 184/2008, OUG 207/2008, OUG 55/2009, Legea 298/2008 şi adoptarea ilegală a Directivei 126/2006 a UE de către M.A.I., care, toate, promovează implementarea cipurilor electronice în actele de identitate româneşti, pe lîngă încălcarea flagrantă a unor articole din Constituţia României şi a unor norme de drept intern şi internaţional, aduce atingere conştiinţei religioase a neamului nostru. Legătura dintre această tehnologie şi cîteva semne apocaliptice, ca şi renunţarea la libertăţile cucerite cu sînge în Decembrie 1989, nu se poate face în România decît prin adoptarea legilor mai sus menţionate, depărtîndu-ne, prin impunere de sus, oficială, de împlinirea misiunii noastre în istoria de 2000 de ani de creştinism a acestui popor.

Aşteptăm de la domnia voastră o rezolvare favorabilă, pe cît se poate, a dorinţei noastre de abrogare a tuturor acestor măsuri legislative mai sus menţionate. Domnia voastră sunteţi reprezentantul acestei naţiuni şi direct şi indirect: Direct pentru că sunteţi ales de naţiune ca reprezentant în lupta cu greutăţile şi nevoile momentului istoric prin care trecem, şi indirect, pentru că este la mijloc conştiinţa morală a domniei voastre faţă de poporul care vă iubeşte. Creştinii noştri au sugerat încă de la început organizarea unui Referendum pe tema actelor şi supravegherii electronice ca posibilă soluţie pentru abrogarea acestor legi. Vă stau înainte implicarea directă şi personală sau alegerea responsabilităţii populare pentru împlinirea setei de libertate şi adevăr a neamului nostru.

Socotim că acum este momentul prielnic să prezentaţi un răspuns celor aproape un milion de Români care au semnat împotriva actelor şi supravegherii electronice, alături de mănăstirea noastră, de foarte multe mănăstiri şi parohii ortodoxe din ţară şi din străinătate, şi de multe organizaţii ale societăţii civile care ne-au susţinut şi ajutat, dar mai ales - ca o dovadă a interesului pe care îl avem faţă de dumneavoastră şi faţă de acest neam creştin ortodox.

Este un moment prielnic să vă deschideţi în mod oficial faţă de aşteptările poporului, şi să fiţi cît se poate de aproape de aspiraţiile noastre.

Socotim că este un moment prielnic şi pentru prezenţa dvs în viitor ca preşedinte ales al acestui popor, născut creştin-ortodox. Ceea ce facem astăzi nu ne reprezintă atît politic, cît mai ales istoric, fiecare gest pe care îl facem trebuind să fie pe linia începută de înaintaşi de a urca poporul român pe culmile unei biruinţe creştine. Domnia voastră sunteţi un urmaş al Sfîntului Voievod Constantin Brîncoveanu, şi al marilor voievozi Matei Basarab şi Mihai Viteazul, care şi-au scris cu litere de aur numele în istoria neamului nostru. Acesta este momentul în care domnia voastră vă puteţi arăta cît mai aproape de duhul şi cît mai în asentimentul poporului şi în special al bătrînei noastre Ortodoxii din Europa de Răsărit. Domnia voastră reprezentaţi Ţara şi Neamul într-un moment istoric deosebit, şi vă cerem să fiţi alături de milioanele de români care ne sunt alături, dar mai ales de acel milion de creştini care s-au informat şi au semnat alături de noi împotriva actelor electronice. Vă cerem să fiţi alături de noi mai degrabă decît alături de interesele politice globalizante şi nivelatoare. Ca neam creştin ortodox, cerem să fim respectaţi cu credinţa şi tradiţiile noastre milenare, de la care nu se cuvine să ne abatem cîtuşi de puţin, avîndu-i pildă pe înaintaşii mai sus pomeniţi.

Soluţia cerută de creştini, Referendumul asupra actelor şi supravegherii electronice, s-ar putea organiza în acelaşi timp cu alegerile prezidenţiale, economisind timp şi bani pentru organizarea sa şi pentru informare, candidaţii la cea mai înaltă funcţie în stat trebuind să se implice activ în dezbaterea acestui subiect atît de fierbinte la nivelul întregului popor. Credinţa noastră este că răspunzînd favorabil dorinţelor noastre şi ale celor un milion de români care au semnat alături de noi şi ale căror semnături în original vi le punem la dispoziţie, vă veţi bucura şi de binecuvîntarea lui Dumnezeu, şi de preţuirea şi sprijinul întregului nostru popor iubitor de libertate şi de adevăr.

Cu preţuire,
Stareţ al Mănăstirii Sf Arhangeli - Petru Vodă,
Arhimandrit Iustin Pîrvu



Din partea
Fundaţiei Pentru România,
Fondator Victor Roncea

Preluare de la: http://petruvoda.ro/index-1a.html - Intimpinare catre Presedintele Traian Basescu asupra Referendumului privitor la actele si supravegherea electronica.

Vezi si † Apologeticum
Parintele Justin: O viata cat mai aspra, sa putem rezista incercarilor mucenicesti

Pe marginea minunii petrecute la Schitul Huta, judetul Bihor, am discutat cu parintele Iustin Parvu de la Manastirea Petru Voda, unul din marii duhovnici ai Romaniei iata ce transmite parintele tuturor oamenilor credinciosi care cred cu tarie in Dumnezeu si Maica Domnului:

“Sunt doua aspecte: un aspect al bucuriei, al mangaierii Maicii Domnului ca sa poata incuraja al doilea aspect acela al greutatilor care apasa asupra Ortodoxiei si in special a Ortodoxiei din Rasaritul Europei. Pentru ca singura nadejde si singurul bastion al rezistetei mai sunt popoarele acestea rasaritene ca o marturie a rezistentei staliniste si a marilor persecutii de pana in prezent. Icoanele acestea facatoare de minuni ne dau vadit dar nu deschid graiul sa ne dovedeasca si sa ne mane pe noi spre o viata cat mai desavarsita crestina, spre o viata oarecum cat mai aspra pentru pregatirea zilelor de maine care se apropie din ce in ce mai vertiginos si care ne indeamna sa putem rezista in marile ispite si incercari mucenicesti de viitor. Acestea si datorita procesului pe care il traim in momentul de fata si care poate ca depaseste orice limita a ultimelor 20 de veacuri de istorie si datorita evenimentelor pacatoase pe care le-am trait si le traim cu atat si procesul de vindecare e mai tarziu si mai chinuitor.

Aceste icoane sunt in acele zone in care s-a incercat o viata mai deosebita a vietii calugaresti si a vietii crestine, cu toata influenta si puterea lor si credem ca aceste icoane sa poata influenta inspre bine, inspre o, oarecum, intarziere a abaterii maniei Lui Dumnezeu asupra noastra. Este emotionant pana la inspaimantare cum ne indeamna icoanele acestea spre o indreptare, spre o revenire a noastra in sfera crestina de altadata. O astfel de icoana e o marturie graitoare de pregatire a noastra cat mai grabnica pentru ca toate evenimentele politice si istorice si religioase se indreapta spre un dezastru al omenirii. Acest dezastru il mai putem oarecum intarzia numai si numai prin post, prin rugaciune, prin unitatea noastra in a ne indrepta in fata judecatii Lui Dumnezeu.”
Ioana Anamaria Ungur (NapocaNews)
sursa roncea

ARTA TRADITIONALA ROMANEASCA

IPOTEZA SOCANTA=PATRIARHUL RUSIEI A FOST UCIS CU 3 GLOANTE

Patriarhul Moscovei si al Intregii Rusii, Aleksii al II-lea, ar fi fost ucis cu trei gloante in cap. Patriarhul a decedat la varsta de 79 de ani, in data de 5 decembrie 2008, la resedinta sa din Peredelkino, o periferie a Moscovei. Socanta ipoteza a fost expusa, in editia din aceasta saptamâna a revistei moscovite Sobesednik, de catre cunoscutul actor si moderator de televiziune rus Stanislav Sadalski

Cu toate ca unele suspiciuni privitoare la posibila moarte brutala a liderului bisericii ruse au circulat si imediat dupa decesul sau, pe fondul lipsei precizarii cauzelor mortii subite a acestuia nimeni nu a vorbit pana acum deschis despre acest subiect. "Este chiar o barbarie: l-au ucis pe Preafericitul si pastreaza tacerea. Eu vreau sa cunosc adevarul in ceea ce priveste sfarsitul vietii pamantesti a patriarhului Aleksii. Niste preoti pe care ii cunosc, precum si reprezentanti ai politiei mi-au relatat ca patriarhul defunct avea trei gauri in cap, iar privirea ii ramasese atintita spre usa. Bat alarma de mai mult timp, dar parca in van. Nimeni nu doreste sa ma auda. Multor preoti si clerici le este chiar frica sa mai discute cu mine in public, pentru ca serviciul de paza al actualului patriarh Kirill ii fileaza, urmarind cu cine contacteaza" - a afirmat Sadalski, in interviu.

El sustine ca in timpul funeraliilor chipul lui Aleksii al II-ea era acoperit, conform unui pretins ritual ortodox. "Dar, de ce patriarhului Tihon (predecesorul lui Aleksii al II-lea) nu i s-a acoperit fata conform aceluiasi ritual", se intreaba cunoscutul actor, care, prin declaratiile sale, pur si simplu a incendiat blogosfera rusa, iar pe forumurile mai multor publicatii online care au preluat interviul este pur si simplu denigrat, catalogat ca "dus cu sorcova".

In interviul din Sobesednik, el a afirmat ca nu il "recunoaste pe Kirill", fost mitropolit de Smolensk si Kaliningrad, care i-a succedat lui Aleksii al II-a in scaunul patriarhal, suspectându-l de neadevar in privinta circumstantelor mortii predecesorului sau.

Sadalski, cu un palmares de peste 50 de filme, sustine ca mitropolitul Kirill, inainte de a fi ales in ianuarie a.c. patriarh, a spus ca, prin plecarea sa la cele vesnice, Aleksii al II-lea a "ferit biserica noastra de incercarea grea când in fruntea sa se afla un om batran si practic incapabil de a o mai gestiona". El mai sustine ca a incercat sa difuzeze o inregistrare cu aceasta declaratie pe un post de televiziune rus, insa respectivul fragment a fost eliminat de "cenzori", potrivit Sobesednik. Oficial, Patriarhia Moscovei a informat ca Aleksii al II-lea a decedat in urma unei afectiuni cardiace severe. (Sursa: jurnalul.ro)

IPOTEZA SOCANTA=PATRIARHUL RUSIEI A FOST UCIS CU 3 GLOANTE

Patriarhul Moscovei si al Intregii Rusii, Aleksii al II-lea, ar fi fost ucis cu trei gloante in cap. Patriarhul a decedat la varsta de 79 de ani, in data de 5 decembrie 2008, la resedinta sa din Peredelkino, o periferie a Moscovei. Socanta ipoteza a fost expusa, in editia din aceasta saptamâna a revistei moscovite Sobesednik, de catre cunoscutul actor si moderator de televiziune rus Stanislav Sadalski

Cu toate ca unele suspiciuni privitoare la posibila moarte brutala a liderului bisericii ruse au circulat si imediat dupa decesul sau, pe fondul lipsei precizarii cauzelor mortii subite a acestuia nimeni nu a vorbit pana acum deschis despre acest subiect. "Este chiar o barbarie: l-au ucis pe Preafericitul si pastreaza tacerea. Eu vreau sa cunosc adevarul in ceea ce priveste sfarsitul vietii pamantesti a patriarhului Aleksii. Niste preoti pe care ii cunosc, precum si reprezentanti ai politiei mi-au relatat ca patriarhul defunct avea trei gauri in cap, iar privirea ii ramasese atintita spre usa. Bat alarma de mai mult timp, dar parca in van. Nimeni nu doreste sa ma auda. Multor preoti si clerici le este chiar frica sa mai discute cu mine in public, pentru ca serviciul de paza al actualului patriarh Kirill ii fileaza, urmarind cu cine contacteaza" - a afirmat Sadalski, in interviu.

El sustine ca in timpul funeraliilor chipul lui Aleksii al II-ea era acoperit, conform unui pretins ritual ortodox. "Dar, de ce patriarhului Tihon (predecesorul lui Aleksii al II-lea) nu i s-a acoperit fata conform aceluiasi ritual", se intreaba cunoscutul actor, care, prin declaratiile sale, pur si simplu a incendiat blogosfera rusa, iar pe forumurile mai multor publicatii online care au preluat interviul este pur si simplu denigrat, catalogat ca "dus cu sorcova".

In interviul din Sobesednik, el a afirmat ca nu il "recunoaste pe Kirill", fost mitropolit de Smolensk si Kaliningrad, care i-a succedat lui Aleksii al II-a in scaunul patriarhal, suspectându-l de neadevar in privinta circumstantelor mortii predecesorului sau.

Sadalski, cu un palmares de peste 50 de filme, sustine ca mitropolitul Kirill, inainte de a fi ales in ianuarie a.c. patriarh, a spus ca, prin plecarea sa la cele vesnice, Aleksii al II-lea a "ferit biserica noastra de incercarea grea când in fruntea sa se afla un om batran si practic incapabil de a o mai gestiona". El mai sustine ca a incercat sa difuzeze o inregistrare cu aceasta declaratie pe un post de televiziune rus, insa respectivul fragment a fost eliminat de "cenzori", potrivit Sobesednik. Oficial, Patriarhia Moscovei a informat ca Aleksii al II-lea a decedat in urma unei afectiuni cardiace severe. (Sursa: jurnalul.ro)

Thursday, September 17, 2009

PRIMA MOSCHEE PROIECTATA DE O FEMEIE MUSULMANA

VIDEO: Prima moschee proiectata de o femeie musulmana

Saptamana trecuta, a avut loc la Istanbul inaugurarea moscheei Sakirin, primul asezamant de cult care are designul realizat de o femeie.

Tanara Zeynep Fadillioglu a castigat un concurs in urma caruia a fost autorizata sa realizeze designul pentru structura religioasa din Istanbul. De asemenea echipa pe care a recrutat-o ca s-o ajute a fost formata tot din femei. Inceputa anul trecut, cladirea a fost terminata recent, si potrivit Believe or not, este un edificiu impresionant, care amesteca subtil tehnicile si materialele moderne cu ceea ce poate fi numit cel mai conservator design autohton.

Intr-o tara in care rolul femeii este puternic dezbatut, si acestea nu au voie sa participe la viata sociala, la fel ca in orice tara musulmana care are la baza constitutia islamica seculara, vestea unei femei care proiecteaza o moschee poate fi ametitoare.

De secole, Istanbulul a fost asezamantul Califatului, capitala lumii islamice si casa a sute de moschei incredibile, iar acum se pregateste de inaugurarea unei inedite piese de arta. Zeynep Fadillioglu este membra a unei echipe de designeri de interior si de arhitecti care au pus la punct constructia Moscheei Sakirin.

Potrivit NPR, tanara a pus in realizarea acestei moschei amprenta contemporana a designului peste arta religioasa din era otomana. Fierul din moschee si fatadele de sticla au fost prelucrate manual de catre specialisti, dupa cum a declarata Fadillioglu: „Aceste crestaturi pe sticla au diferite nivele de interpretare si au inscrise versuri din Coran pe toata suprafata. In plus am vrut ca oamenii sa se simt mai degraba singuri cand vin aici, doar ei si Alah, decat sa fie distrasi de ornamente si inflorituri. Si acest lucru cred ca face si edificul sa para mai contemporan, in acelasi timp”

9am

PRIMA MOSCHEE PROIECTATA DE O FEMEIE MUSULMANA

VIDEO: Prima moschee proiectata de o femeie musulmana

Saptamana trecuta, a avut loc la Istanbul inaugurarea moscheei Sakirin, primul asezamant de cult care are designul realizat de o femeie.

Tanara Zeynep Fadillioglu a castigat un concurs in urma caruia a fost autorizata sa realizeze designul pentru structura religioasa din Istanbul. De asemenea echipa pe care a recrutat-o ca s-o ajute a fost formata tot din femei. Inceputa anul trecut, cladirea a fost terminata recent, si potrivit Believe or not, este un edificiu impresionant, care amesteca subtil tehnicile si materialele moderne cu ceea ce poate fi numit cel mai conservator design autohton.

Intr-o tara in care rolul femeii este puternic dezbatut, si acestea nu au voie sa participe la viata sociala, la fel ca in orice tara musulmana care are la baza constitutia islamica seculara, vestea unei femei care proiecteaza o moschee poate fi ametitoare.

De secole, Istanbulul a fost asezamantul Califatului, capitala lumii islamice si casa a sute de moschei incredibile, iar acum se pregateste de inaugurarea unei inedite piese de arta. Zeynep Fadillioglu este membra a unei echipe de designeri de interior si de arhitecti care au pus la punct constructia Moscheei Sakirin.

Potrivit NPR, tanara a pus in realizarea acestei moschei amprenta contemporana a designului peste arta religioasa din era otomana. Fierul din moschee si fatadele de sticla au fost prelucrate manual de catre specialisti, dupa cum a declarata Fadillioglu: „Aceste crestaturi pe sticla au diferite nivele de interpretare si au inscrise versuri din Coran pe toata suprafata. In plus am vrut ca oamenii sa se simt mai degraba singuri cand vin aici, doar ei si Alah, decat sa fie distrasi de ornamente si inflorituri. Si acest lucru cred ca face si edificul sa para mai contemporan, in acelasi timp”

9am

HOME

Traim timpuri exceptionale. Oamenii de stiinta ne spun ca avem 10 ani ca sa schimbam modul in care traim, sau sintem amenintati de o catastrofa evolutionista.
Miza e foarte importanta pentru noi si copiii nostri. Toti trebuie sa luam parte la acest efort si HOME a fost conceput ca un mesaj de mobilizare pentru toata omenirea. Realizatorii filmului l-au facut fara sa ceara bani. Enjoy!
FILMUL SE AFLA AICI

Satul primilor crestini SIRINCE


Satul primilor crestini SIRINCE

Casa Maicii Domnului

In Turcia, pe un munte de pe coasta Marii Egee, exista un sat musulman care praznuieste de veacuri imaginea Maicii Domnului. Povesti soptite spun ca stramosii localnicilor ar fi fost adoratori ai Fecioarei, pe care au cunoscut-o in perioada exilului ei in Efes

Un miracol la Casa Fecioarei

Acum trei veri, un fapt extraordinar s-a petrecut la Casa Maicii Domnului din Efes. Uriasul incendiu care a mistuit aproape cinci sute de hectare de paduri din jurul vestitului sanctuar crestin s-a oprit, "printr-o interventie divina", la numai un pas de zidurile acestuia. Stirea a facut inconjurul lumii. Fotografiile publicate de marile agentii de presa aratau amanuntit, din elicopter, incredibilul fenomen. Venind dinspre rasarit, flacarile au facut, pur si simplu, un "brau" in jurul bisericutei milenare. Un perete inalt de foc, ce incremenise imprejurul casei Fecioarei,
nemaiavand parca puterea sa inainteze. Maica Antonia, care a fost de fata la acest eveniment petrecut in august 2006, declara pentru cotidianul turcesc Miliyet: "Am constatat un miracol divin. Am vazut cu ochii mei cum imensul incendiu s-a oprit la un metru de casa Fecioarei, in care stateam, fara a-i cauza nici cea mai mica stricaciune...".
Sunt si eu acum pe muntele Privighetorii, langa casuta-biserica in care Preacurata a trait atatia ani, exilata, adusa aici de Sfantul Apostol Ioan, dupa sangeroasa prigoana a crestinilor din Ierusalim. Vorbesc cu un calugar italian, fratele Nicolo, care imi arata cu mana traseul devastatorului incendiu. Sus, in spatele cladirii milenare, toata creasta muntelui e acoperita de o pasune marunta, aspra, iesita parca direct din piatra seaca. "Si aici au fost paduri. Si acolo. Si acolo... Vedeam focul cum urca muntele. Venea spre noi, tot mai mare! Se "chinuia", parca, sa atace gradina Maicii Domnului. Era ca un fel de lupta nevazuta. Uite aici..." Si calugarul ma duce pana aproape de peretele odaii in care altadata Fecioara isi avea iatacul, si care acum e preschimbata in altar. "Uite, pana aici a ajuns. Se vede in culoarea pamantului. Vedeti, aici este mai intunecata", zice. Si face un pas.

Prietenii Maicii Domnului

Satul primilor crestini SIRINCE

Vanzatoare de cununi

Langa biserica, la umbra arborilor matusalemici, este o statuie a Maicii Domnului din lemn de maslin. Nici ea nu a fost atinsa de foc. O Fecioara trista, cu straie saracacioase si cu bratele intinse spre noi, cei ce am reusit sa urcam pana aici. E o statuie foarte veche, a carei poveste ma pune pe ganduri. In veacul al XIX-lea, cand calugarii capucini au descoperit acest sanctuar urmand indicatiile precise ale maicii vizionare Catherine Emmerich, care a vazut intr-o stare de transa mistica casa Mariei aceasta statuie era deja aici. Cine o cioplise? Nu puteau sa o faca decat niste oameni care stiau de mult timp despre acest loc. Inainte ca arheologii si autoritatile ecleziaste sa certifice faptul ca aceasta e, intr-adevar, casa Fecioarei, ei i-au intalnit pe acesti oameni ciudati. Cercetatorii au vorbit cu ei, i-au intrebat multe. Au aflat ca acestia urcau mereu in acest loc, sa se inchine la ruina sfanta. Tarani ortodocsi, cu barbile albe, straie stravechi si purtari pline de piosenie. Veneau dintr-un catun izolat, de pe un munte din apropiere: Kirkince, sau Satul Urat, in greceste. La fiecare 15 august aparea intreg satul, de la mos la copil. Doar ei, nici un alt sat din jur. Si faceau asta de aproape... 1900 de ani! Marturiile "kirkincenilor" au fost una dintre dovezile importante ale faptului ca "Adormirea" Preacuratei a avut loc aici, si a fost invocata la toate marile concilii bisericesti. Un singur catun a cunoscut taina asta. Doar o mana de oameni, in timp ce un intreg mapamond se chinuise de atata vreme sa afle unde a murit Maica Mantuitorului... Ei stiau de la stramosii lor, generatie dupa generatie. Erau convinsi ca sunt "nepoti directi, de sange" ai primilor crestini din Efes, fapt confirmat apoi si stiintific. Coboratori din primii oameni care au vazut-o si au ascultat-o pe Fecioara Maria, botezati chiar de mana Apostolului Ioan...
Satul primilor crestini SIRINCE

Ei bine, aflu ca acest sat inca exista. O raritate. Se mai pastreaza intr-insul multe din vechile urme ortodoxe. Trebuie neaparat sa il vad. Un alt frate tanar, calugarul Waldemar, imi spune unde este locul. Nu departe, dincolo de Efes si de orasul Selcuk, cam la 20 de kilometri de aici. In ce priveste numele asezarii, s-a intamplat asa: la inceput au fost 40 de familii, "prieteni apropiati ai Fecioarei", care au parasit anticul oras pagan Efes, alegand calea sihastriei. "Kirk" "carc" se zicea la patruzeci, pronuntandu-se la fel cu "loc urat". Si-au numit satul Kirkince, pentru ca prin nume sa-si tina ascunsa povestea si taina. Arareori, cand vreunul cobora pe bulevardele romane ale orasului si era intrebat de unde vine, el raspundea imediat ca "de undeva din Carc", aratand vag spre crestele stancoase. "Dintr-un loc urat", ziceau, desi era incantator, dar facandu-i astfel pe iudei sau romani sa n-aiba curiozitatea de a urca acolo, sa-i prinda c-au zidit biserica si ca se inchina lui Hristos. Un sat, o oaza de crestinism in varful unui munte, in mijlocul unei lumi potrivnice si razbunatoare... Mai aflu ca abia din 1923, anul independentei Turciei, satul si-a schimbat numele in Sirince, Satul Frumos. Asa cum ar fi meritat sa se numeasca dintru inceputuri. Putini ii stiu legenda, nu s-au prea scris reportaje despre el. Tocmai de aceea, acum trei ani, pompierii s-au mirat cand i-au vazut pe acesti oameni urcand spre casa sfanta, prin marele incendiu. Veneau iarasi la Fecioara lor, sa-i dea o mana de ajutor, asa cum au facut-o dintotdeauna. Un grup de tarani musulmani, femei si barbati cu chipuri asudate, urcand impreuna un munte in flacari... Isi adusesera si merinde, ca sa poata sta mai mult timp. Vroiau sa ajute, sa lupte cu focul, sa faca orice. Cu greu au putut fi indepartati de acolo. "Vrem sa fim alaturi de Maicuta noastra!", strigau. "Meryem Ana", cum se zice in turceste. Si nimeni nu putea sa inteleaga incapatanarea asta a lor. Nu s-au dat dusi. Au ramas langa casa Mariei, pana cand ultima flacara a coborat la pamant.

Tunelul misterios

Dupa ce vorbeste cu mine, Bahadar Ezer imi ofera cu drag o masina si doi dintre ghizii sai. Mai e doar o ora pana ce voi porni impreuna cu ei catre Sirince.
Satul primilor crestini SIRINCE

Un reporter fascinat

Bahadar e un turc frumos, cultivat, cu mustata neagra si ochi stralucitori, impatimit dupa istorie si legende din batrani. Desi e patronul unei mari agentii turistice din Kusadasi, ocupat pana peste cap, cand aude ce-l intrebam isi face timp "berechet" sa stam de vorba. Iubeste satul acesta, al "primilor crestini". Il considera unul din cele mai frumoase ale Turciei. De fiecare data cand trece pe acolo, ii intreaba iarasi cate ceva pe localnici, le asculta povestile, le citeste vechile monografii. Imi zice ca, pana nu de mult, sirincenii aveau convingerea ca intre satul lor si Muntele Privighetorilor exista un tunel secret ce trece chiar pe sub temeliile Efesului. Un tunel sapat chiar in vremea Maicii Domnului, prin care satenii porneau spre Casa acesteia, ca sa-i aduca de mancare, s-o ingrijeasca, sa-i aline singuratatile. Treceau pe sub pamant, siruri de tarani cu cosuri in maini, chiar pe sub enorma si zgomotoasa citadela pagana, pe dedesubtul unei lumi care i-ar fi rastignit doar daca rosteau numele lui Hristos. Iar dincolo, la capatul acestei galerii sapate cu atata jertfa, ii astepta Maria, maica si "prietena" lor sfanta, intocmai ca statuia din lemn de maslin, cu bratele deschise.
Ma urc in masina, impreuna cu cele doua calauze, doi tineri care stau in fata, Selman si Tahir. Tahir e soferul, un baiat masliniu, niciodata trist, care-mi striga mereu peste umar, ca-i tare mandru, fiindca e impreuna cu un roman din tara lui Hagi, "idolul sau", caruia i-a fost sofer la echipa Fenerbahce, si-n perioada aceea a fost cel mai fericit. Hagi, "aromanul" cel divinizat in intreaga Turcie... Iesim in viteza din orasul Selcuk, avantandu-ne pieptis catre munte. Noua kilometri, doar prin pustietati. Un drum croit numai pentru locul acela din inaltimi. Acolo se opreste. Intr-un sat care e rupt de lume si astazi.

Osana!...

Nu degeaba s-a spus despre el ca e un sat sfant.
Satul primilor crestini SIRINCE

Sirince. Biserica, intre case musulmane

Simti asta inca de cand pasesti pe lespezile de piatra ale ulitelor. Pietre atinse de picioarele Apostolului Ioan si ale Maicii Domnului, care au trecut adesea pe aici, binecuvantandu-i si botezandu-i pe stramosii acestor oameni insingurati. O bucurie ciudata iti umfla pieptul, iti insufleteste parca respiratia, atunci cand te apropii. Ai vrea sa te avanti cat mai repede printre casele astea, sa vezi totul dintr-o suflare. Un spatiu pogorat parca din alta lume. Pretutindeni, doar lemn si piatra. Ziduri stravechi, unul peste altul. Un amfiteatru larg de case albe, batrane, asternut rotund pe stanca muntelui, ce-ti imbrati- seaza parca privirile. Pe ulitele inguste, mereu urcatoare, se preumbla rauri de oameni fericiti. Ii vad, le privesc fetele. Absolut toti zambesc. Localnici si vizitatori, vorbindu-si unii altora cu caldura, cuprinsi de o euforie fara seaman. De unde au aparut deodata? Taranci razatoare stau pe marginea drumului si le daruiesc strainelor coronite de flori, icoane ale Maicii Domnului sau inele de iarba. Copile cu flori in par danseaza voioase inaintea noastra, pe stravechiul caldaram. Trec barbati inalti, cu camasi albe, turiste latine, atingand casele cu degetele lor subtiri si cafenii, sau femei nordice, cu ochii albastri si coroane de margarete asezate peste pletele blonde, care le fac chipurile si mai frumoase... Aproape toate femeile poarta asemenea podoabe de petale si de iarba. O atmosfera "marianica", de adanca armonie, incat te gandesti ca asa va fi fost primita candva si Preacurata, cu flori si ramuri de maslin, de sirincenii acestia ce stau senini pe marginea drumurilor. "Osana" pluteste parca si azi, este in tot, in oameni si case, ca un cantec suav din vremuri care nu vor sa moara...

Cei mai vechi oameni

Imi vin mereu in minte vechile asezari aromanesti. La fiece pas. Ma gandesc la Metsovo, vechiul Aminciu, pe care il vazusem nu de mult in muntii grecesti ai Pindului.
Satul primilor crestini SIRINCE

Biserica ortodoxa Sf. Ioan. Azi -muzeu

Seamana izbitor. Acelasi paienjenis de ulite inguste ce urca serpuit printre case inalte, cu etaj, stranse una intr-alta ca intr-o cetate. Insa Sirince e mult mai vechi, mai rudimentar. Mai natural, parca. Lasat dinadins intr-o superba paragina, ca sa-si urmeze vechile randuieli ale vietii sale armonioase... Nimic nu e strident, negustoresc, nimeni nu-si striga marfa si nu te trage de mana, ca-n obisnuitele iarmarocuri turcesti. In fata caselor, pe niste stergare si cergi de lana, cadrilate, femeile si-au scos "marfurile" din gospodariile lor. Absolut totul facut in casa, natural, proaspat. Ulite lungi, pline de bunatati. In fata lor, pe bancute de lemn, stau neclintite batrane zambitoare, impletind necontenit lana sau flori de camp. Te lasa sa gusti din orice, din tavile lor pline de masline, dulceturi, prajituri sau fructe uscate, sa le bei din vin, sa-ti dea orice delicatese la preturi mici, "cat te lasa inima", iar in timpul asta, ele sa-ti stea la picioare si sa te contemple smerite, cat esti de multumit fiindca te afli aici. Adesea iti pare ca te afli printre obisnuitele babute ale satelor noastre. Aceleasi sfetere de lana, acelasi fel de-a-si innoda broboada sub barbie, de a sporovai intre ele la portita, privindu-te curioase si razand intr-un dinte, la orice le spui. Doar pantalonii aceia mai largi, inflorati, aproape ca niste salvari, ti-ar putea da de banuit ca esti prin locuri oarecum exotice.
Satul primilor crestini SIRINCE

Fragmente de fresca murala

Iar tanarul Selman, cealalta calauza a mea, imi spune acum ceva ce n-as fi crezut: oficial, locuitorii acestui sat sunt astazi musulmani. In acel an al independentei, 1923, s-a facut un schimb fortat de populatii si toti batranii greci ai vechiului sat ortodox au plecat. Au fost inlocuiti cu acesti oameni pe care ii privesc acum: musulmani, turci veritabili. Asa a fost istoria, politica vremii. S-au petrecut atunci drame, mari suferinte. Insa abia aceasta dainuire a spiritului satului mi se pare impresionanta. Cum e posibil ca-n firea acestor noi bastinasi sa se fi impregnat atat de profund vechimea locului, traditia asta a nesfarsitei evlavii la Maica Domnului?
Satul primilor crestini SIRINCE

Yusuf

Cum, de pilda, singuraticul Yusuf, care bea un paharut de ceai rosu la o terasa din piata, ne spune cu palma pe inima ca "noi suntem oamenii cei mai vechi, urmasii Fecioarei Maria"? Cum de batrana Meliha, femeia cu broboada pamantie ce sade pe un scaunel langa cosurile ei cu plante de leac, zice mereu despre "Panaghia Kapoulou", adica vechiul nume pe care il dadeau Preacuratei primii localnici crestini? Sirincenii au mostenit parca "in sangele lor" dragostea pentru acest loc sfant. Sunt doua vechi biserici ortodoxe in sat, ingrijite de localnici, ca niste temple sfinte. Intreaga asezare e plina de icoane si statuete ale Maicii Domnului. La fiecare colt de strada, peste tot. Incrustate pe ziduri, pe usi, pe fantani. Ba aveam sa vad icoane chiar si prin casele catorva musulmani batrani, asemeni singuraticului Yusuf. Icoane vechi, ortodoxe. Cu stergar alb deasupra, puse pe peretele dinspre rasarit, asa cum vezi prin toate satele noastre romanesti. S-a intamplat ceva in locul acesta, un fenomen foarte rar intalnit. E vorba de locul insusi. Locul asta neprihanit, in care s-au nevoit de milenii, neam dupa neam de crestini, le-a transmis localnicilor vechime si dragoste... "Acolo, la Sirince, locul sfinteste omul", mi-am spus. Aveam convingerea ca, daca s-ar intampla sa revin peste inca doua mii de ani, satul asta va arata tot la fel.

Satul din Gradina Raiului

Satul primilor crestini SIRINCE

Statuia Maicii Domnului

Exista cateva date clare ce pot dovedi ca acesta este un loc binecuvantat. Nu de putine ori a fost numit o "gradina a Maicii Domnului", aidoma celei de pe muntele Privighetorilor. Satul Frumos e cufundat intr-o depresiune larga, invaluita de verdeata. Deasupra, toti muntii sunt cotropiti de vii si livezi cu rod bogat poti vedea de la departare fructele mari, grele, ca o puzderie de puncte galbene. Cele mai bune piersici din intreaga Turcie. Iar vinurile de aici sunt renumite in toata lumea. Nenumarate feluri, vinuri de struguri, de caise, de coacaze, dude, mandarine, banane, piersici, morello, cirese, capsuni... Magazinase vechi, in care poti sa gusti din orice, sa bei, sa te minunezi. Desi produc cantitati enorme, sirincenii nu vand nimic in afara satului. Nu le pasa deloc sa "exporte". "Sticlele astea cu emblema satului Sirince ar putea aparea in orice magazin de lux din marile orase ale tarii", imi spune Selman, tinand in dreptul ochilor licoarea rubinie. "Dar nu le gasesti decat aici. Daca vrei sa le cumperi, trebuie sa vii acasa la acesti oameni, sa le fii oaspete. Asta e bucuria lor. Pamantul e bun, fiindca a fost lucrat necontenit. E vorba de niste soiuri foarte vechi de struguri si fructe, cultivate de taranii acestia de mii de ani, pana astazi..."
Livezile au coborat pe strazi, printre case. Poti manca portocale direct din copacii de pe marginea drumului, caise sau piersici cu un gust rarisim. Ziduri si fructe. Si flori, nemasurat de multe flori. Pe strazi, la usi, la ferestre. Un amplu spectacol de culori, napadind zidurile albe ce incaleca muntele. "Daca exista un Paradis pe pamant", scria odata un mare scriitor grec, "atunci cu siguranta acest Sirince este o parte din el..."

Dragostea nu moare

Simti cu toata fiinta trainicia locului. Pipai bolovanii caselor, descoperi in ei urme de scoici sau fosile, desi marea s-a retras de mult, insa pe vremea Maicii Domnului, apele marii erau aproape, ajungeau pana dincoace de Efes. Cele mai multe case au vreo 300-400 de ani, dar sunt ridicate din piatra altora si mai vechi, care le stau alaturi. Le poti vedea, aproape prabusite, cu gauri largi si negre in peretii inalti. Bate vantul prin ele, le dezmiarda stravechile rani. Toate cladirile care se ruineaza sunt lasate pe locul lor. Neatinse. Nici un lemn nu se scoate din ele. Nici un cui. Sunt lasate sa moara frumos, in picioare, in natura paradisiaca ce le acopera an dupa an, ca niste morminte carora li se pastreaza vesnica amintire. Ma gandesc ca as dori mult sa-mi cumpar candva o astfel de casuta. Un mic locusor in acest Rai. Imi dau seama ca as putea afla aici o anume liniste si-o bucurie curata, niste trairi simple, dar atat de mult dorite, pe care numai printre acesti straini frumosi si indepartati le-as mai putea regasi. Sunt o multime parasite, cred c-ar trebui sa fie mai ieftine decat in Romania. Orisicare mi-ar placea, cel mai neinsemnat bordei de la marginea satului. Ii marturisesc asta lui Selman, insa tanarul ghid ma dezmeticeste din visare: casele astea nu se vand. Doar intre localnici. Insa cel mai adesea se mostenesc.
Satul primilor crestini SIRINCE

Pisica din altar

Nu se instraineaza, chiar daca sunt ruinate. Nici case, nici pamanturi. Este o lege a locului, pastrata pe tacute de toti satenii acestia sihastriti. Gradina Maicii Domnului le-a dat puterea de-a nu pleca, de-a nu dori mai mult. De-a nu strica acest pamant, c-o amestecatura de alti venetici, pusi pe vacante si capatuiala. Chiar pensiunile sau restaurantele sunt incropite tot in asemenea casute scunde, batranesti, cu usile roase de vanturi si vremuri. In tencuiala alba a caselor, asternuta ca o pasta moale si grosolana peste bolovanii zidurilor, vad scrijelite niste semne asemeni unor pesti. Pesti multi, unul langa altul, de sus pana jos. Cele mai vechi simboluri ale crestinismului. Asa aratau casele astea si pe vremea Maicii Domnului. Un satuc de case acoperite cu pesti. Departe, in varful muntelui. Acolo unde, candva, patruzeci de familii fugare au gasit Paradisul...
Si biserica. In sfarsit, o vad. Undeva sus, deasupra dealului cu case albe. Inchinata Sfantului Ioan. Inaintea intrarii e o alta statuie foarte veche a Preacuratei. Mai mica, dar exact la fel cu cea de langa casa Fecioarei. In mijlocul unei fantanite rotunde cu apa vesnic limpede. Este chiar "perechea" celeilalte, de pe muntele Privighetorilor. Doi munti, doua gradini minunate. Si doua statui. Amandoua facute de urmasii acelorasi oameni care au vazut-o cu ochii lor pe Nascatoarea de Dumnezeu. Si o frumoasa poveste care merita, cred, sa fie dusa mai departe...
Biserica e mare si pustie. Pare c-a ramas asa din ziua in care intregul sat ortodox a plecat. De parca s-ar fi intamplat mai ieri... Se mai vad cativa sfinti, pierduti pe zidurile de cremene rece. Pe piatra altarului sta o pisica alba. Asta e imaginea care m-a impresionat cel mai mult. Nu stiu de ce. In mijlocul bisericii absolut pustii, pe o coloana de piatra, sta nemiscata o pisica. Cu ochii inchisi, ghemuita. Corpul ei ocupa intocmai varful coloanei. Pare ca piatra si pisica fac parte din trupul aceleiasi statui. Animalul parca straluceste. Ne apropiem, dar orice am face, ea nu se misca. Sta acolo, nemiscata, cu ochii inchisi, ca un sfinx. Pierduta in alta lume. Mangaiata parca de o palma nevazuta. Iar tanarul turc imi sopteste ca am in fata chiar piatra de altar a primilor crestini efeseni, din prima biserica a Sirinceului. Atinsa, cu siguranta, de palmele Maicii Domnului.
Satul primilor crestini SIRINCE

Tahir, adoratorul lui Hagi

Toate bisericile care au urmat au fost ridicate numai "in jurul" acestei mici coloane sfinte, ramasa mereu pe acelasi loc. Una peste alta, vreme de doua milenii. Intr-o alta zi, cand a venit aici cu niste turisti, Selman a vazut pe ea o pasare. Statea tot asa, incremenita, intarziind sa-si ia zborul. O anumita "caldura" razbate din piatra asta ce iese din pamant, pe sub intinsa pardoseala de marmura. Si chiar cand zice aceste cuvinte, in biserica incep sa intre cateva batrane din sat. Imbrobodite, scunde, cu maturi in maini. Musulmancele se apleaca de sale si incep sa deretice incet prin fiece cotlon. Le privesc spinarile acoperite cu veste ponosite de lana, ma gandesc cat de mult seamana cu acele credincioase ce apar diminetile prin bisericile noastre, robotind nestiute inaintea liturghiilor. Turcoaicele fac asta "de drag", fara sa ceara nimic in schimb. Desi au si ele o moschee mare, jos in piata. O fac de drag. Fiindca asa sunt vechile randuieli. Ii spun uneia despre 15 august, ziua Adormirii Maicii Domnului. O-ntreb ce va face atunci. Rade stirba spre mine, isi da baticul putin la o parte, in dreptul urechii. Nu pricepe. Turcul ii traduce. "Aaa!", zice ea si ma ia de mana si ma trage afara, pana in fata statuii de pe apa cristalina. Apoi aduna cu bratele tot vazduhul dimprejur si le arunca pe amandoua inainte, spre departari, aratandu-mi astfel ca tot satul va porni intr-acolo, spre "Meryem Ana", spre Fecioara Maria, "Toti, toti!", nimeni nu va mai ramane prin case. Iar cand vorbeste despre locul acela, despre Casa Maicii Domnului, ochii batranei se umezesc. Nu inteleg ce spune, insa femeia plange. Au trecut doua ore, iar pisica alba tot nu a coborat de pe piatra de altar.

Bogdan Lupescu pentru formula as

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Share

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites