CURRENT MOON

Saturday, August 29, 2009

UNA ALTA in JAPONIA

CALUGARII MARATONISTI DIN JAPONIA aici

si TOBOSARII DIAVOLULUI

despre GEISHA

si GIGOLO

ATLANTISUL descoperit in Japonia

si un ALT MOD DE A MURI

dar nu si pentru RELICVELE VII DIN OKINAWA

MAIMUTA BEATA

SHAOLIN KUNGFU

CHEN XIAOWANG-MAESTRUL MEU DE TAIJI

Seful clanului CHEN, cel ai carui stramosi au creeat primul stil de TAIJIQUAN, din care celelalte forme precum YANG s-au inspirat. Un om modest, plin de rabdare cu noi si prietenie.Stilul meu preferat de Taiji, Chen este extrem de puternic, si are priza joasa, spre deosebire de celeleate stiluri. In lupta este foarte usor de folosit, iar cultivarea fortei interne se face mai usor.Desigur, este singurul stil de TAIJIQUAN in care trebuie sa ai coaie-sorry Cezar, stim ca tu nu ai si ca nu ne lasai sa lucram stilul asta din gelozie. Totusi chiar pe Chen Xiaowang?


MASAJ SHAMANIC VINDECATOR

MORMINTUL LUI OSIRIS

A fost descoperit in 1945 de catre cercetatorii rusi in partea vestica subterana a Sfinxului egiptean. Dupa o operatie secreta a armatei ruse si KGBului subteranele au fost deschise, in interior fiind gasit 'Mormintul Vizitatorului' cum i se spunea. Cind sarcofagul din piatra albastra a fost ridicat, inauntru s-a gasit scheletul unui extraterestru. Imediat dupa aceasta operatia a fost ocultata, dar filmarile ramin.
The Secret KGB UFO Abduction Files

Manastirea Mraconia



Manastirea Mraconia

Manastirea Mraconia se afla in comuna Duhova din judetul Mehedinti, la o distanta de 15 kilometri vest fata de orasul Orsova. Mai concret, aceasta se afla pe malul stang al Dunarii, care formeaza in acel loc, cel mai frumos defileu de pe tot intinsul ei, defileu intins intre Orsova si Moldova Noua.

Manastirea Mraconia

Manastirea Mraconia a fost ridicata pe locul unui fost punct de observatie si dirijare a vaselor de pe Dunare, caci datorita arhitecturii reliefului, prin ingustimea din loc in loc a defileului nu putea avea loc trecerea simultana a doua vase. Aceste ingustari si largiri maxime ale fluviului au primit numele de "cazanele Dunarii", dupa parerea multora, locul fiind cel mai frumos loc din tara.

Manastirea Mraconia

Locul pe care a fost ridicata aceasta se numea "la balon", datorita punctului de observatie de acolo. Manastirea Mraconia a fost cunoscuta si ca manastirea din Valea Dunarii sau de la Ogradena Veche, o comuna din apropiere. Cuvantul "Mraconia" inseamna "loc ascuns" sau "apa intunecata".

Manastirea Mraconia Manastirea Mraconia

Manastirea Mraconia a cunoscut toate vitregiile istoriei, incepand de la pustiirea navalitorilor, plata peschesului, stapaniri straine si pana la a fi inghitita de apa.

Manastirea Mraconia

Actuala manastire este ridicata pe locul fostei manastiri Mraconia, ridicata in valea cu acelasi nume. Manastirea initiala a fost ridicata in anul 1523 sub jurisdictia Episcopiei de la Varset de catre dregatorul regiunii de granita a Caransebesului si Lugojului, banul Nicola Garlisteanu. Biserica a primit hramul Sfantului Prooroc Ilie.

Manastirea Mraconia Manastirea Mraconia

Dupa unele marturii documentare, manastirea Mraconia a existat inca de pe la jumatatea secolului al XV-lea. Se crede ca a fost ctitorita in anul 1453 si refacuta dupa anul 1800. Atestata documentar de la 1453, Manastirea Mraconia este distrusa in timpul razboiului ruso-austro-turc dintre anii 1787 si 1792, fiind refacuta si demolata din nou in 1968.

Manastirea Mraconia

Astfel, renumitul cronicar Nicolae Stoica din Hateg, fost protopop al Mehadiei, scria intr-o cronica din anul 1829 ca "de frica turcilor, si indeosebi dupa batalia nefericita de la Varna si dupa ocuparea Constantinopolului in 1453, calugarii de la Mraconia s-au refugiat la Orsova".

Manastirea Mraconia

Desi in decursul timpului manastirea Mraconia a fost degradata si daramata, in anul 1788 aceasta era inca locuita, iar in anul 1800, tencuiala interioara inca era vizibila.

Manastirea Mraconia

In anul 1823 s-a gasit, intre ruinele manastirii, sigiliul vechiului locas care prezinta inscriptia slavona: "Peceat manastirea Lubostinie Hram Uspenia Presvistaia Bogaraditi Leto 1735". O alta descoperire a fost facuta in anul 1853, cand s-a mai gasit sub ruine o icoana a Maicii Domnului, dusa mai tarziu la o expozitie din Viena de pictorul Victor Schram din Munchen.

Manastirea Mraconia

Ca urmare a constituirii unui Comitet de actiune, din anul 1931 s-a inceput reconstruirea manastirii si, datorita activitatii intense a monahului Alexe Udrea, in anul 1947 s-a ajuns la ridicarea din nou a bisericii si acoperirea ei cu sindrila.

Manastirea Mraconia

Nu cunoastem cat de departe s-a ajuns cu constructia, dar se stie ca ruinele ei au fost acoperite de apele Dunarii, retinute in perimetrul lacului de acumulare de la Portile de Fier.

Manastirea Mraconia

Construirea hidrocentralei de la Portile de Fier I realizata in anul 1967 a facut ca asezamantul sa fie demolat, ruinele sale fiind inundate de apele Dunarii. Manastirea nu a mai primit dreptul de a fi reconstruita in alt loc. Datorita soartei sale, aceasta a ajuns sa fie cunoscuta sub numele "Manastirea de sub ape, Mraconia".

Manastirea Mraconia

Dupa anul 1989, Mitropolia Olteniei a avut initiativa reinfiintarii Manastirii Mraconia. In anul 1993 se pune piatra de temelie a noii biserici, iar in anul 1995, cu binecuvantarea P.S. Nestor Vornicescu si cu aprobarea Sfantului Sinod, se reinfiinteaza acest asezamant.

Manastirea Mraconia

Persoana desemnata sa se ocupe de zidirea bisericii a fost preotul Cristian Tartea, transferat de la parohia Dubova. Lucrarile au fost terminate in 1999-2000. Actuala biserica poarta hramul Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil si Sfanta Treime.

Manastirea Mraconia

Biserica este din zid de caramida, in forma de cruce. Este compartimentata in altar, naos, pronaos si pridvor deschis. Manastirea Mraconia are o obste de calugari.

De la biserica initiala, care acum se afla sub apele Dunarii, se mai pastreaza doar usile imparatesti si o candela - in muzeul parohial de la Eselnita.


Friday, August 28, 2009

NOI NU SINTEM URMASII ROMEI

CARTEA INTREAGA A DOCTORULUI NAPOLEON SAVESCU, DESPRE ADEVARATA ORIGINE A GETILOR, VITEJII NOSTRI STRAMOSI, O GASITI AICI INTEGRAL

PAMANTUL VRAJITORILOR-MEXIC

Share/Bookmark

PARINTELE ARSENIE PAPACIOC: Şi Iuda ar fi putut fi iertat, dacă se pocăia! Ţara Românească va avea un mare rol în istoria pământului ăstuia


Părintele Arsenie PAPACIOC: „Să muriţi şi să înviaţi în fiecare zi!”

- Sfinţia Voastră, noi ne-am implicat în campania iniţiată de apelul Părintelui Justin Pârvu privind microcipurile...
- Ăsta-i un moment greu, un moment aprins, într-adevăr. Mi-a scris Părintele Justin câteva rânduri, dar mi-a scris după ce a făcut chestia asta. Eu n-am fost de părere să se facă. Avem dreptate, dar să plecăm la luptă fără strategie e o mare greşeală. Mai ales că acum nu lupţi cu un ins, ci cu o fiară propovăduită deja. Şi s-a înţeles că eu sunt împotriva celor zise de Părintele Justin. Nu! Nu trebuie să se dea bătălia prea devreme. Şi neorganizat.
- Dar de-acum încolo ce putem face?
- Ne închinăm, ce putem face? Velerim şi Veler Doamne!
- Părerea mea este că Părintele Justin a dat drumul la acest apel dintr-un motiv simplu: anul acesta, din luna ianuarie, au început să fie aplicate ordonanţa paşapoartelor biometrice şi legea de supraveghere a populaţiei. Acesta cred eu că este motivul.

Mi-a plăcut poziţia Mitropolitului Anania

- Cineva a întrebat: care-i timpul? Timpul e întotdeauna, dar când se iveşte o fiară care vrea să te înghită, cum spune şi Antonie cel Mare, păcatul de care trebuie să ne ferim cel dintâi este cel care este mai lângă tine.
Mi-a plăcut poziţia Mitropolitului Anania pentru că reprezintă o instituţie. Un sinod mitropolitan are autoritate. A fost aici un episcop, căruia i-am spus: ruginiţi aşa cum sunteţi în sinodul ăla, da’ sunteţi o forţă. Ei n-au puterea de discernământ să analizeze forţele fiecăruia dintre noi, ca un Dumnezeu, dar au anumite poziţii strategice în momente istorice. Însă, nu mai tot discutăm mereu. La luptă, muncitori!
- Exista unii intelectuali care considera ca ei stiu mai bine ce trebuie sa faca Biserica...
Mare greşeală este că oamenii au un Dumnezeu inventat de ei. Ca să asculte Dumnezeu de ei, nu ei de Dumnezeu. Ne înzestrează Dumnezeu, ne îmbogăţeşte. Dar nu se angajează omul la o credinţă trăitoare. Vedeţi. Şi nu un Dumnezeu pe care să-L vorbeşti de bine, ci să-L asculţi, să-L trăieşti. Să te îndumnezeieşti. Deci, nu un Dumnezeu inventat de tine, să-ţi menajezi slăbiciunile. Că nu e uşor să te desprinzi de o comoditate în care te-ai simţit bine şi ai crezut că ai atins cote înalte. Şi Dumnezeu cere lucrul acesta.
În ierarhia bisericească, după vrerea Mântuitorului, cel mai înalt nu e împăratul, nici patriarhul, ci smerenia. În măsura în care te smereşti, în măsura aceea exişti. Omul smerit primeşte forţe, că omul are nevoie de aşa ceva continuu, de împrospătare a forţelor.

Omul e fiară dacă n-are un Dumnezeu

- Spuneam că suntem mici prin comparaţie cu jertfa celor dinaintea noastră, care au fost altfel clădiţi. Altfel de generaţie, nu ne comparăm noi cu ei.
- Noi suntem foarte îmbogăţiţi pentru că am avut şi bunici, şi stră-bunici care n-au glumit. Au luptat, da. Au apucat. Uite, eu am 95 de ani.
- Mulţi înainte!
- Mulţumesc! Am apucat războaie după războaie. Am 44 de arestări. Şi am văzut că omul, ferească Dumnezeu, e fiară dacă n-are un Dumnezeu.
Părintele Justin e activ. Mă bucur foarte mult pentru el. Nu ne cunoaştem decât prin unul, prin altul. Dar nu contează. E prezent. Are şi cadru. Eu ţin de Patriarhie, vă daţi seama. Ţin de Daniel. Am avut avantajul că l-am îngrijit când era student la Sibiu. Şi recunoaşte lucrul ăsta.
- Noi l-am cunoscut bine pe Patriarhul Teoctist. Am fost apropiaţi de dânsul, l-am iubit foarte tare. El ne-a dat binecuvântare să lansăm proiectul reîntregirii României. Cu câteva zile înainte de a muri, urma să ne întâlnim pentru a pune pe picioare o mişcare de reîntregire cu Basarabia. Părintele Patriarh ne-a spus că i-a visat pe părinţii săi în pragul casei, chemându-l la ei şi dojenindu-l că nu s-a ocupat suficient de Basarabia, şi că Basarabia nu s-a întors acasă. Şi ne-a zis: „Acuma va veni rândul vostru să mă visaţi pe mine în prag!”. Ne-a dat un mesaj. Sunt nişte proiecte naţionale la care trebuie să ne gândim mereu. O ţară cărei îi lipseşte o parte din trup e o ţară bolnavă. Nu poate funcţiona.

Ţara Românească va avea un mare rol în istoria pământului ăstuia

- Basarabia e şi-un tampon între noi şi ruşi, care ne mai fereşte. Ruşii un popor fără fund. Şi ungurii sunt foarte primejdioşi. Câinoşi. Eu am fost primar al Zărneştiului. Dom'le, toate fabricile erau conduse numai de unguri. Şi s-a întâmplat de s-a făcut o mişcare în favoarea lor, în Ardeal. Au îndrăzneală de stăpân. Un popor foarte primejdios. Şi acum, ei, care sunt intruşi, vor să pună mâna pe Ardeal.
- E obsesia lor.
- Da. Mulţi mă întreabă ce părere am despre Ţară. Ţara Românească, vă rog să mă iertaţi, spun cu îndrăzneală, simt că va avea un mare rol în istoria pământului ăstuia. Pentru că nu este pe o poziţie de avangardă, ci de avanpost. Noi n-am luat niciun metru de pământ de la străini, şi uite, din toate părţile trag de noi. Toţi!
- Părinte, cum ne îndemnaţi să luptăm împotriva însemnării acesteia cu cipuri?

Cipurile reprezintă o mare primejdie!

- Ehei, asta-i o mare primejdie, dragă! Nu credeam să înceapă aşa de curând. Fără discuţie, nu trebuie acceptat cu niciun chip! ...Mă întreabă oamenii: „Ce facem?”, eu le spun: „Dom'le, eu nu accept. Atâta pot să vă spun!”. Vor să ne bage cipul în piele, în cărţile noastre de identitate. O mare primejdie!

Niciun soldat nu s-a îmbrăcat în haine soldăţeşti să fie înfrânt

Însă, dragii mei, eu am fost militar. Şi un maior, Arthur Popescu, mă ţinea pe lângă el. Comanda un batalion. Era ofiţer superior. Făceam strategii militare. După ce-a murit, am raportat generalului că am preluat comanda batalionului. În armată n-ai cum să stagnezi. Nu trebuie să ştie inamicul lipsurile tale. Şi, dacă se poate, să ştii şi ce gândeşte el. A rămas uimit generalul. Mai mult decât atât! Am cerut o intervenţie pe dreapta, cum era poziţia. Eram pe poziţii militare, nu pe vârful crestei. Acolo te reperează, ştiţi? Şi, până la urmă, s-a terminat, m-a chemat şi m-a îmbrăţişat generalul. Mi-a zis: Dacă te fac general, primeşti? Zic: primesc, dar nu mă faceţi.
Eram un militar care gândeam. I-am spus: domnule general, niciun soldat nu s-a îmbrăcat în haine soldăţeşti să fie înfrânt. Nu există înfrângere. Dar trebuie să ştii întâi să mori.
Eu nu sunt pentru nevoinţă, sunt pentru stare de prezenţă continuă. Să înviezi în fiecare zi. Că viaţa înseamnă moarte continuă. Toată măreţia învierii n-ar fi fost aşa de grozavă dacă n-ar fi fost crucea mai întâi. Şi de-asta spun: orice jertfă e foarte bine primită şi te adaugă, îţi dă contur. Eşti om!
Te rogi ca un om, şi nu ca un închipuit om. Sfântul Grigorie de Nysa a spus că Dumnezeu este copleşitor şi de neînţeles. Dumnezeu are încă taine nedescoperite nici de îngeri, nici de om.
Hristos ne-a dat să înţelegem că trebuie să ştim să murim
Omul este stăpânul creaţiei. Este singura verigă posibilă între Dumnezeu şi creaţie. Omul! Şi satana luptă din răsputeri să ne pună în situaţia să nu recunoaştem că suntem de o însemnare cu Dumnezeu. Poate să zică el orice, suntem creaţie, chip şi asemănare, şi sigur că nu-i convine. Dar e necesar şi dracul. Ce ne facem fără el? Ajută foarte mult în lupta noastră, în angajamentul vieţii noastre ca luptători. Că nu văd un om să nu lupte. N-are chip dumnezeiesc în el atunci! Iisus Hristos, Dumnezeu fiind, a luptat. A luptat ca un ostaş, pur şi simplu, ca cel mai neînsemnat om, ca cea mai neînsemnată fiinţă. A luptat. Că dacă nu lupta, nu murea! Şi tocmai asta ne-a dat să înţelegem. Să ştii să mori!
În mic, în mare, dacă nu ştii să jertfeşti, eşti un profitor. Un trândav. Şi nu poţi să ridici niciun fel de steag. Nu trebuie renunţat la jertfă. Dracul luptă împotriva noastră, dar nu-şi dă seama că luptă cu rezultate pozitive pentru noi.
Stare de prezenţă continuă recomand, nu nevoinţă. Posturile Bisericii, bineînţeles, nu le putem ignora. Şi nici n-aveam voie să ne atingem de ele. Decât să le executăm.
- Ca un soldat.
- Şi nici n-aveam voie să ne atingem de ele. Decât să le executăm.
Am stat şi cu Părintele Cleopa prin păduri. Ei, din familie, înclinau spre nevoinţă. El avea un frate, Vasile, care era la oi. Cel mai în vârstă dintre ei. Şi Cleopa era cel mai mic în vârstă. Tatăl lor a fost un trăitor. Dar venea cu sistemul ăsta acasă. A moştenit nevoinţa. Şi avea un frate, monahul Gherasim, care dormea într-un coşciug, cu paie de ovăz şi cu cruce, ca la cimitir, la cap.
Părintele Cleopa era pentru nevoinţă. Eu sunt pentru prezenţă continuă.

Să ne simţim cotul unul la altul

Marea greşeală strategică este că nu facem unitate durabilă între noi în momentul istoric pe care îl trăim. Ne arătăm pozele unul la altul. În sfârşit, avem avantajul ca să ne pomenim în rugăciune, ăsta e un mare lucru. Dar nu putem caracteriza un călugăr sau un creştin după amănunte. E foarte complex. E foarte complicat un om simplu, zice Dostoievski. Aşa să ne ajute Dumnezeu, mă bucur că ne cunoaştem, şi sper să nu fie numai atât.
- Ne-aţi făcut un cadou minunat.
- Să ne simţim cotul unul la altul.

E nevoie de luptători de front, nu de teorii

- Vă mulţumim mult! Şi să ne ajute Dumnezeu si cu cipurile astea, să ne împotrivim...
- Împotriva lor, ăsta e răspunsul. Sunt deja propovăduite. V-aţi gândit ce-i cu numărul 666? Dracul se consideră creatorul lumii. Ce îndrăzneală, vă daţi seama! 666 adunate ca simple unităţi, însemnează 18. 18 cete, 9 sus şi 9 jos. Satana crede că el e Dumnezeu. Scuipat, bătut, amărât, El e Dumnezeu şi gata. Şi e propovăduit, spune Sfântul Ioan Evanghelistul, spune Apocalipsa, sunt semne de Apocalipsă. Noi nu credeam, noi care ne gândeam la Apocalipsă cu vreme de groază, să înceapă să ne ia în primire şi pe noi. Nu pot să concep, să accept 666. Cum e asta? Le dăm cu crucea-n cap!
E nevoie de luptători de front, nu de teorii.
- Păi, Sfinţia Voastră sunteţi luptător de primă linie. De-aia am venit aici.
- Aţi venit că a vrut Dumnezeu să ne cunoaştem. Nu-i nici o noutate! Noutatea a adus-o Hristos!
Pentru că dacă ar fi vorba, în spital eu mă consideram pregătit de moarte, că e o vârstă, sunt 95 de ani! Şi nu mă găseam. Că Dumnezeu nu ne judecă după poruncile lui Moise, ne judecă după talanţii pe care-i avem fiecare. După câte ţi s-a descoperit! Să nu crezi că e o glumă! Morţii nu trebuie să-i faci o cafea! Nu-i glumă!
Am plâns în spital! Mă tem mai mult de iubirea lui Dumnezeu decât de pedeapsa lui.

Şi Iuda ar fi putut fi iertat, dacă se pocăia!

Noi nu putem face o greşeală pe care a făcut-o Sfântul Apostol Petru, să te lepezi de Hristos. S-a lepădat, dar s-a căit. Şi a fost iertat! Şi Iuda ar fi putut fi iertat, dacă se pocăia!
Părintele Teofil m-a vizitat şi m-a întrebat dacă mă mântuiesc. Şi zic: nu mă mântuiesc. Cum? a sărit în sus. Păi, Părinte, îmi fixez eu tronurile până în împărăţia cerească? Dumnezeu dă harurile astea, dar la smeriţi...
Avem datoria să ne pomenim între noi. Să ne băgăm în traistă merinde!
- Şi noi vrem să facem o lucrare documentată despre consecinţele utilizării cipurilor, despre ce se întâmplă cu supravegherea asupra oamenilor. O lucrare ştiinţifică, care arată ce consecinţe poate avea asupra oamenilor supravegherea continuă, neîncetată, şi controlul total din partea statului. După părerea noastra, este foarte rău.
- Parcă şi titlurile, şi e destul. Dar dacă o mai şi susţineţi! Frumos! M-ar bucura foarte mult! Fraţilor, nu staţi pe loc! Asta înseamnă muncă şi rămâne! Uite, rămân scrise! Rămâne scris ce-a spus cutare părinte despre vremurile ce le trăim. Cât se poate, nu staţi pe loc. Avem datoria să ne pomenim între noi. Să ne băgăm în traistă merinde! Câte ceva ca să reziste! Rămâne un lucru, dragii mei. Dacă nu e duhul lui Dumnezeu, nu e nimic!
- Sunt unii care vor să facă o lege pentru homosexuali, să le permită căsătoria în România, şi încercăm să blocăm în Parlament iniţiativele acestea.
- Sunt lucruri de care ţi-e şi scârbă. Jigneşte pe Hristos, care a dat cinste planetei noastre prin întrupare. Nu vă cer nimic decât să staţi în picioare.
- O să stăm drepţi, cât putem.
- Putem. Marea greşeală e că nu vrei, nu că nu poţi. Strigă la Hristos! Te aşteaptă! Iar Maica Domnului e foarte supărată pe cei care nu-i cer nimic.
Să ştiţi să muriţi, să ştiţi să înviaţi în fiecare zi! Ultimul meu cuvânt.

Convorbire cu Parintele Arsenie Papacioc realizata impreuna cu Victor si George Roncea si aparuta in Revista VEGHEA, editia de Sfintele Pasti

ELFII DIN ISLANDA

Elfii sunt naţiunea conlocuitoare a Islandei


Undeva în apropiere de Cercul polar, între Marea Groenlandei şi Atlanticul de Nord, pe o insulă clădită din joaca focului şi a apei, a vulcanilor şi a gheizerelor, oamenii trăiesc şi astăzi în bună vecinătate cu elfii, cu zânele şi cu îngerii. Ceea ce vă spun nu este o poveste, ci se petrece într-o ţară europeană marcată în orice atlas geografic: Islanda.
Când am ajuns la Festivalul de Film Transilvania şi am intrat în sala unde urma să ruleze “Ancheta asupra lumii invizibile”, mi-am făcut un rezumat al informaţiilor pe care le deţineam despre Islanda. Vulcani, gheizere, capitala Reykjavik şi cântăreaţa de muzică pop Bjork, cea care a luat premiul pentru cea mai bună actriţă la Cannes în 2000- cam asta a fost tot ce am găsit în “arhivă”. Filmul documentar al lui Jean Michel Roux are însă darul de a deschide poarta către sufletul poporului islandez, căruia i-am descoperit puritatea şi o rară frumuseţe. De aceea, mi-am dorit să ştiu mai multe despre el şi despre ţinutul fabulos pe care îl locuieşte.
Situat la îmbinarea plăcilor tectonice eurpeană şi americană, teritoriul acestei ţări este adeseori remodelat de cutremure şi de erupţii vulcanice. Istoria sa a început la sfârşitul secolului al IX- lea, când fermierii norvegieni şi vikingii i-au populat ţinuturile sălbatice, aducând şi celţi din Irlanda. În anul 930 ei au format prima adunare democratică din Europa, Althing (Parlamentul Irlandez). Cei 283.000 de locuitori ai Islandei vorbesc şi astăzi aproape la fel ca strămoşii lor: vechea limbă scandinavă.
Tot lor le aparţine recordul de a fi ales prima femeie preşedinte, Vigdis Finnbogadottir, care a condus ţara din 1980 până în 1996.
Oricât ar părea de ciudat, Islanda nu are o reţea de cale ferată; transportul se face cu maşini, avioane sau nave. Islandezii se pot însă mândri cu un nivel de alfabetizare al populaţiei de 100% (99,9% dacă e să fim riguroşi...), cu un nivel de sărăcie al populaţiei de 0%, dar şi cu extinderea tehnologiilor moderne în toate domeniile.
Deşi toate aceste lucruri deja spun despre ei că sunt „altfel”, totuşi ceea ce îi deosebeşte, la modul emblematic, de alte naţii, este credinţa lor în existenţa fiinţelor supranaturale, pe care le numesc „poporul ascuns”.
Un oraş în mai multe dimensiuni
Conform sondajelor, 10% dintre islandezi sunt convinşi că îşi împart insula cu elfii, alţi 10% neagă această idee, în vreme ce majoritatea de 80% consideră că existenţa fiinţelor invizibile este o posibilitate demnă de luat în seamă. Hafnarfjordur, un mic port aflat în apropiere de capitala Reykjavik, pare a fi locul în care oamenii convieţuiesc în cea mai deplină armonie cu aceste fiinţe subtile.
Ei au contactat-o pe Erla Stefansdottir, profesoară de pian şi clarvăzătoare, pentru a le desena o hartă mai specială. Astfel, una dintre atracţiile turistice ale micului port islandez este o plimbare pe la „căsuţele elfilor”. Primarul din Hafnarfjordur, Magnus Gunnarsson, s-a arătat mândru de documentul ce atestă lumea invizibilă din oraşul pe care îl conduce. Foarte încântat de simpaticii lor vecini, el a declarat că „în felul acesta, şi turiştii vor putea descoperi că în oraşul nostru, alături de locuitorii obişnuiţi, trăiesc şi fiinţe supranaturale”.
Întrebată cum este posibil ca în acelaşi spaţiu să convieţuiască oameni şi elfi, clarvăzătoarea Erla a explicat că lumea are mai multe dimensiuni. De exemplu, spune ea, „într-o pădure montană pot trăi tot feluri de creaturi: elfi, gnomi, pitici, zâne. Ele nu sunt observate de oameni deoarece au o frecvenţă de vibraţie diferită de a noastră, care corespunde planurilor eteric sau, uneori, astral. Este posibil chiar ca aceste fiinţe, cel mai adesea inaccesibile vederii umane obişnuite, să nu se perceapă unele pe altele, tot din cauza nivelelor lor de vibraţie diferite.”
Dar Erla a văzut elfi încă de când era copil şi atunci era convinsă că acesta este un lucru obişnuit. „Până la 6-7 ani, copiii văd mai multe decât adulţii. Cred că foarte mulţi dintre ei au tovarăşi de joacă invizibili, dar nu realizează că sunt elfi.”
O fetiţă de 9 ani, Audur Gudmundsdottir, povesteşte cu convingere cum se joacă ea cu elfii, care au cam jumătate din înălţimea ei.Într-o zi a căzut când se zbenguia pe afară, iar o femeie-elfă i-a deschis uşa casei ei, aflată într-o piatră mai mare, şi i-a dat să mănânce o prăjitură în formă spiralată şi să bea un suc de banane mai deosebit. Audur îşi descrie cu însufleţire prietenii despre care spune că sunt foarte discreţi, ies doar noaptea şi niciodată în timpul zilei. Mama ei, căreia fetiţa i-a adus ca dovadă o cheie de la căsuţa elfilor, un mic obiect metalic cu crestături, nu exclude posibilitatea ca povestirile micuţei să fie adevărate. Şi mărturii ca acestea poţi întâlni la tot pasul în Islanda.
Oficialităţile le protejează locuinţele
În ultimii ani inginerii constructori au fost de mai multe ori nevoiţi să refacă planurile autostrăzilor numai pentru a ocoli locuinţele elfilor. De asemeni, edilii primului mall au avut grijă să monteze cablurile electrice şi alte instalaţii subterane cât mai departe de presupusele sălaşuri ale gnomilor şi feelor. Cuplurile care plănuiesc să-şi ridice o casă apelează şi ele la persoane cu percepţii extrasenzoriale, pentru a se asigura că locul nu este deja ocupat... În Islanda aceste precauţii nu sunt privite ca excentricităţi, ci ca simple precauţii.
„Alături de noi trăiesc nenumărate creaturi nevăzute, care folosesc ca porţi de trecere în lumea lor eterică pietre şi stânci mai mari din lumea noastră fizică”, spune Brynjolfur Snorrason, fermierul clarvăzător specializat în indicarea zonelor locuite de „poporul ascuns”( huldu folk). El este adeseori consultat de antreprenorii de construcţii care nu vor să intre în conflict cu micuţii lor vecini supranaturali.
„Poate este o ţară mai deosebită”, spune Arni Bjornsson, şeful departamentului de studii etnologice de la Muzeul Naţional al Islandei. „Chiar şi cei mai sceptici ingineri, care susţin că nu cred în superstiţii, preferă să ocolească movilele şi pietrele despre care clarvăzătorii spun că sunt locuite de elfi, decât să le distrugă şi să rişte astfel să-i supere pe cei nevăzuţi.”
La începutul anului 1999, de pildă, Agenţia pentru construcţia drumurilor din Islanda a trebuit să modifice proiectul iniţial al unei noi şosele ce pornea de la Reykjavik, după ce a avut loc un protest al locuitorilor zonei, pentru că traseul ar fi deranjat locuinţa unor elfi de sub o stâncă.
„Câtă vreme oamenii sunt convinşi de realitatea lumilor subtile şi a elfilor, noi căutăm să respectăm credinţele tuturor”, a spus Viktor Ingolfsson, un oficial de la Administraţia drumurilor publice. „Dacă aceasta presupune să ocolim o piatră a elfilor, ne acomodăm la această cerinţă.”
Constructorii de drumuri ţin cont de aceste indicaţii ale clarvăzătorilor şi datorită faptului că s-au convins de mai multe ori de efectele nefaste pe care le are încălcarea lor. Sunt binecunoscute cazurile de defectare a maşinilor şi echipamentelor de construcţii sau de îmbolnăvire subită a celor care au mutat în mod brutal pietre ale elfilor.
„Pentru cei mai mulţi oameni, poporul ascuns este plin de blândeţe”, explică Magnus Skarphedinsson, profesor la Şcoala de Studii Elfice şi expert în Elfi. „ Dar dacă sunt agresaţi, este posibil să se petreacă lucruri mai puţin plăcute. Fie că proiectul va costa foarte mult, fie că unii muncitori se îmbolnăvesc. Aşa că nu e recomandat să-i superi pe elfi.”
Au susţinere la nivel prezidenţial
Fosta preşedintă a Islandei (în perioada 1980- 1996), Vigdis Finnbogadottir, nu exclude nici ea prezenţa fiinţelor subtile pe harta invizibilă a ţării sale. Cu multă diplomaţie, ea aduce un argument imbatabil: „ Nu am văzut elfi şi nici fiinţe invizibile. Nu am întâlnit încă o fantomă, deşi am auzit adesea vorbindu-se despre ele. Acest gen de credinţă nu mai există în Franţa sau în Spania, pentru că acestea sunt ţări catolice. Catolicismul este atât de puternic, încât nu mai lasă loc pentru alte credinţe. În Evul Mediu, islandezii au adaptat catolicismul pentru a se potrivi cu moştenirea lor păgână şi au continuat să spună poveşti despre fiinţe supranaturale, elfi şi fantome. Existenţa elfilor, a fantomelor, a extratereştrilor şi a vieţii de după moarte nu a fost niciodată dovedită. Este la fel ca şi în cazul lui Dumnezeu. Nimeni nu a dovedit că El există, dar nici contrariul.”
Actualul preşedinte al Islandei, Olafur Ragnar Grimsson, are şi el o explicaţie a prezenţei poporului ascuns: puternicul sentiment al singurătăţii şi al izolării, caracteristic islandezilor. „Islandezii au fost întotdeauna puţini la număr, de aceea în timpurile străvechi ei şi-au dublat numărul cu personaje invizibile din legendele cu elfi şi zâne”, a afirmat el într-un interviu acordat la reşedinţa prezidenţială de la Bessastadir.
Paranormalul e la el acasă
În fiecare ţară există mediumi, clarvăzători şi susţinători ai fenomenelor paranormale, precum şi publicaţii de profil, instituţii care studiază ştiinţific aceste domenii. Islanda este însă ţara în care paranormalul şi invizibilul se află la ele acasă. Foarte multe persoane văd şi comunică fără nici o greutate cu elfi, cu îngeri sau cu fantome ale persoanelor decedate.
Clarvăzătoarea Erla Stefansdottir explică esenţa acestui fenomen: „Oamenii consideră că e absolut firesc să călătorească dintr-o ţară în alta şi să cunoască alte popoare. Dar li se pare ciudat să exploreze dimensiunile subtile şi diferitele planuri pe care existăm ca fiinţe. Structura noastră seamănă cu cea a cepei, este stratificată. Învelişurile devin tot mai subţiri pe măsură ce te apropii de nucleu. Iar omul devine din ce în ce mai frumos, cu cât îl cunoşti mai în profunzime.
Întâi vedem corpul fizic şi aura sa, culorile emoţiilor şi atitudinea socială. Aceste straturi formează personalitatea, în spatele căreia se ascunde sufletul. Iar dincolo de suflet se află cea mai intimă structură a omului, Sinele, „izvorul memoriei”. Acesta este nucleul fiinţei umane, acea părticică din Soarele Divin.
Dacă toate aceste elemente sunt conectate, noi atingem perfecţiunea şi devenim una cu Dumnezeu. Devenim mai luminoşi decât cea mai strălucitoare lumină electrică.”

Cine sunt elfii?
Creaturi fantastice din mitologia germană, elfii au supravieţuit în folclorul nord-european. Se consideră că la origine erau o rasă de zei ai naturii şi ai fertilităţii. Sunt înfăţişaţi ca femei şi bărbaţi tineri, de înălţime mică, foarte frumoşi. Sălăşluiesc în păduri, în alte locuri din natură, sub pământ, în izvoare sau pârâuri. Ei trăiesc mai mult în comparaţie cu oamenii, nu îmbătrânesc niciodată şi a uputeri magice.
În mitologia scandinavă sunt cunoscuţi elfii luminoşi care trăiesc în al treilea cer, cei întunecaţi şi elfii negri. Aceştia din urmă sunt fierari pricepuţi, iar în mitologia germană sunt confundaţi cu piticii. Un exemplu de astfel de elfi cunoscători ai artei transmutării şi a prelucrării metalelor sunt nibelungii.
Elfii din mitologia scandinavă au supravieţuit în special în varianta unor femei strălucitor de frumoase, care vieţuiesc în pădure, conduse de un rege-elf. Se spune că pot fi văzute noaptea, dansând prin poieni. Dansurile feelor lasă în iarbă urme circulare, care sunt adeseori asimilate cu cercurile din lanuri. Dacă un om priveşte dansul lor, timpul se comprimă atât de mult încât anii devin ore. Acest fenomen se reflectă şi în lucrarea „Stăpânul inelelor” a lui Tolkien, atunci când personajele plecate în căutarea inelului ajung în Regatul Elfilor, Lothlorien, şi constată că acolo timpul se scurge mult mai încet decât în lumea fizică. De altfel, personajele elfi ale lui Tolkien sunt inspirate din mitologia scandinavă şi celtică.
Mărturii
Brynjolfur Snorrason (fermier şi vindecător)
„ Când eram copil, obişnuiam să mă joc cu elfii şi cu ...spiritele celor trecuţi Dincolo. Eram diferit de cei de vârsta mea, aşa că nu prea vorbeam despre asta. Şi copiii mei se simt grozav împreună cu fiinţele invizibile.Unul dintre ei se joacă mereu cu frăţiorul lui geamăn care a murit. Îi pot vedea clar pe amândoi. Toţi cei şase copii ai mei sunt clarvăzători. Legat de asta cred că atitudinea părinţilor este decisivă: dacă le spui copiilor că nu există clarviziune, această aptitudine nu se va mai dezvolta. Mi se întâmplă uneori să confund lumea aceasta cu cealaltă. Aşa că, pentru orice eventualitate, ca oamenii să nu creadă că sunt nebun, soţia mea îmi interzice să vorbesc în public cu entităţile invizibile. Unele dintre ele arată ca oamenii, altele sunt doar forme colorate.”
Joga Johannsdottir (maseuză)
„ Aveam 11 ani pe atunci, mă aflam pe deal, când am văzut o femeie dispărând într-o piatră. Era normal proporţionată, dar nu mai înaltă decât un copil de 6 ani. N-am încercat niciodată să conving pe nimeni că ceea ce am văzut este real.”
Gudrun G. Bergmann (scriitoare şi ghid turistic)
„Potrivit mediumilor, una dintre aceste două pietre reprezintă o biserică a fiinţelor nevăzute, iar cealaltă este o bibliotecă. Aici locuiesc creaturi străvechi. Vara trecută meditam în faţa stâncii- bibliotecă. Am văzut o fiinţă de-o şchioapă ieşind din piatră. Arăta ca personajul Yoda din războiul stelelor, cu un cap mare, care este simbolul înţelepciunii. El este păstrătorul cunoaşterii din piatră. Secretul Islandei se află în natură, o imensă carte pe care trebuie s-o descifrăm.

Un avion dispărut în 1946 a aterizat în 1993 în America de Sud








Un avion de pasageri, care a dispărut fără urmă în anul 1946, pe traseul Rio – Havana, a aterizat în luna decembrie 1993, pe aeroportul Bogota din Columbia. La bordul său se aflau 36 de schelete.

Oamenii de specialitate vorbesc despre „cel mai mare mister din istoria zborului”. Un mister care a devenit cu atât mai mare, cu cât este vorba despre bătrînul avion Lockheed Constellation, care a decolat în anul 1946 şi la bordul căruia s-au găsit în 1993, la aterizare, ceşti de cafea caldă şi ţigări aprinse marca Old Gold, demult dispărută. Pe locurile pasagerilor se aflau ziarele zilei cu data de 21.09.1946, care nu erau îngălbenite de vreme şi miroseau încă a tipar.
„Aş fi dorit să pot da o explicaţie, dar mă aflu în faţa unui mister” spune expertul Herman Guevara, conducătorul unui grup foarte numeros de cercetători, căruia i s-a încredinţat misiunea de a cerceta misterioasa aterizare a avionului demult dispărut.

„Singurul lucru pe care îl pot spune cu precizie este faptul că avionul, împreună cu toţi pasagerii săi, a fost dat dispărut în anul 1946, în timpul unui zbor de la Rio de Janeiro la Havanna. Într-un mod inexplicabil, avionul a aterizat în 1993 şi arată de parcă ar fi decolat ieri.
Cum poate ateriza un avion având doar schelete la bord, numai Dumnezeu ştie! Cei 36 de pasageri, precum şi echipajul format din patru persoane au decolat după toate regulile.”
Incredibila poveste a început atunci când un avion necunoscut, cu o inscripţie foarte veche, din Panair Do Brasil, a apărut deasupra aeroportului Bogota şi a început aterizarea. Personalul aeroportului a încercat în zadar să oprească aterizarea avionului necunoscut, deoarece, în acelaşi moment un Boac din Brussel se pregătea şi el să aterizeze. Mulţumită manevrelor abile ale căpitanului Anthony Bolard în vârstă de 54 de ani, al companiei britanice, s-a putut evita în ultima clipă o ciocnire fatală.

„Când avionul fantomă s-a oprit, personalul de pază a deschis uşile şi, cu mare groază, a descoperit în interior lui numai schelete”, spune Guevara. „Unul dintre oamenii noştri de pază, un fost soldat în marină, s-a speriat atât de tare, încât şi-a pierdut echilibrul.”
După o examinare amănunţită, resturile pasagerilor au fost transportate într-un spital militar, pentru a fi cercetate, iar avionul a fost parcat într-un hangar bine păzit, în care accesul era strict interzis.
Cercetările se concentrează asupra întrebării: unde a fost avionul în toţi aceşti ani? Singurul lucru cert este numărul de zbor al acestuia - 348, locul de decolare şi destinaţia.

Din grupul de experţi care cercetează acest caz face parte şi cercetătorul în domeniul parapsihologiei Dr. Gloria Hamandez. După cum afirmă aceasta, în acest caz poate fi vorba despre o deplasare în timp. Ea a lansat şi ipoteza că moartea pasagerilor ar putea avea legătură cu un posibil contact cu fiinţe extraterestre.
„Dacă avionul ar fi zburat într-un gol din timp, oamenii ar fi rămas cu siguranţă în viaţă. Şi în plus, ei nu ar fi fost nici măcar cu o zi mai în vârstă decât erau la decolarea ce a avut loc în anul 1946”, a adăugat un om de specialitate.
„Însă, datorită faptului că avionul era plin cu schelete si curelele de siguranţă erau încă nedesfăcute, nu poate fi exclusă teoria că cineva "din afară" i-a omorât pe pasagerii aflaţi la bordul avionului şi apoi, dintr-un loc necunoscut, l-ar fi dirijat spre Pământ. Se ştie că extratereştrii pot executa operaţiuni extrem de complexe, datorită tehnologiilor foarte avansate pe care le deţin.”
Guevara afirmă că echipa de cercetători va face tot ce îi stă în putinţă pentru a elucida acest mister. „Eu mă rog să fim suficient de puternici pentru a putea accepta realitatea, oricare ar fi ea”, încheie Guevara.
sursa

CALATORII PRIN TIMP

Domnul D.C. s-a născut la Sibiu în anul 1937. Inginer de profesie, are, după cum a afirmat „un adevărat cult pentru tot ceea ce este exact şi concret”. Numai că ceea ce i s-a întâmplat în 1992 depăşeşte, după părerea sa, orice logică a realităţii. „Am ezitat destul de mult până să vin să vă povestesc totul, mai ales că, de multe ori, mă întreb dacă nu cumva a fost un vis, o închipuire… Dacă nevastă-mea şi copiii nu ar fi «participat» într-un fel la toată povestea asta, cred că aş fi tăcut din gură, de teamă să nu mă ia lumea drept nebun”, a spus D.C.

„Era în august 1992”, îşi începe D.C. relatarea, „şi mă aflam cu familia la Mediaş. Mai aveam două zile de concediu şi, după ce vizitasem mănăstirile din Nordul Moldovei, hotărâsem să ne întoarcem acasă la Sibiu, făcând un ocol. Am parcat maşina lângă parcul oraşului, iar nevastă-mea şi puştii, că puşti le zic eu, dar unul are 22 şi celălalt 24 de ani, au intrat pe o alee şi s-au aşezat pe o bancă. Eu rămăsesem să încui maşina, aveam de gând să mă duc să cumpăr nişte vederi, ca să le scriem rudelor. De unde eram, îi vedeam foarte clar stând acolo, pe bancă. Am încuiat, am verificat toate uşile şi portbagajul şi i-am făcut semn cu mâna nevesti-mii că mă duc. Am făcut doi paşi, căutându-mă prin buzunare, dar n-aveam niciun fel de mărunt; m-am gândit să mă întorc şi să-i cer Doinei, soţia mea, ba chiar m-am răsucit în loc, dar n-aş putea să vă spun de ce am renunţat la idee. Am pornit-o pe strada pe care venisem, văzusem eu acolo din maşină o librărie, numai că nu mai recunoşteam nimic… Era o străduţă îngustă, atât de îngustă încât eram sigur că nu putusem să trec cu maşina pe acolo… M-am întors şi m-am uitat, dar în spatele meu, cam la zece de metri mi-am văzut maşina… Era clar că pe acolo ajunsesem la parc… N-am dat atenţie, mi-am zis că e o simplă iluzie optică, şi am început să mă uit în jur… Îmi plăcea străduţa aia, avea un aer vechi, medieval, cu case cu pereţi de lemn… Vedeam chiar, trecând pe lângă mine, femei cu rochii şi şorţuri lungi, cu bonete pe cap, ca într-un film… Bărbaţii aveau pantaloni până sub genunchi şi haine lungi cu fireturi… Nu ştiu de ce am avut în cap că probabil se toarnă vreun film şi că eu trebuie să fiu cel puţin ciudat cu hainele mele moderne, mai ales că, pe căldurile alea, eram şi în pantaloni scurţi şi în maiou… Îmi plăcea atmosfera aia veche, chiar zâmbeam în sinea mea, întrebându-mă ce film ar reuşi să redea exact acea idee a vieţii de acum două sute de ani. Pe la jumătatea străduţei am văzut ceva ce semăna cu o prăvălie unde se vând de toate, şi cârnaţi, şi căni masive de argint şi peşte şi cerneală, cam cum îmi imaginasem deja că va fi, văzând totul în jurul meu. Înăuntru era doar un băieţaş de vreo 11 ani, cu o şapcă mare pe cap, un şorţ soios, cu mâinile înroşite şi pline de bătături… L-am întrebat de vederi, deşi îmi dădeam seama, oarecum râzând în mine că nu aveau ce căuta acolo, în decorul acela de film… Puştiul s-a uitat la mine de parcă i-aş fi vorbit de navele spaţiale şi, când i-am mimat gestul de a scrie, a scos dintr-un raft nişte fâşii de hârtie foarte subţiri, un fel de pergament şi mi le-a întins… I-am dat o sută de lei, am observat că se uită foarte atent la ea, de parcă nu mai văzuse niciodată aşa ceva, apoi a băgat-o în sertar… M-am întors pe aceeaşi străduţă, de această dată pustie, şi de-abia aşteptam să-i povestesc nevesti-mii… I-am găsit pe toţi extrem de îngrijoraţi, plângând…”

Ne-a făcut cu mâna, a mers cred că vreo câţiva metri, apoi a dispărut de parcă n-ar fi fost niciodată în locul acela

Soţia domnului D.C. se înfioară şi acum amintindu-şi strania întâmplare: „Îl urmăream cu privirea pe soţul meu, de acolo de pe banca unde mă aşezasem cu copiii. L-am văzut încuind maşina, a mers cred, vreo câţiva metri, apoi a dispărut de parcă n-ar fi fost niciodată în locul acela… Am simţit că înnebunim de spaimă, am alergat şi eu şi băieţii să vedem ce s-a întâmplat, dar acolo unde îl văzusem noi ultima oară, pe asfalt nu era decât un cerc gălbui cu diametrul cam de trei metri, de parcă un abur de culoarea aia ciudată se ridicase din asfalt!... Nu mai ştiam ce să facem, eu începusem să plâng şi să-l strig pe soţul meu şi îmi dădeam seama că deşi erau şi ei îngrijoraţi, băieţii se străduiau să-şi menţină calmul ca să mă liniştească pe mine… Am vrut să anunţ poliţia, dar cel mai mare mi-a spus că mai bine să aşteptăm puţin, să vedem ce se întâmplă, că ce-or să zică poliţiştii când o să le spunem că un om în toată firea a dispărut brusc de sub ochii noştri, de parcă l-au răpit extratereştrii! Să nu mă întrebaţi ce-a fost în sufletul meu în acea jumătate de oră până s-a întors bărbată-meu, ce griji şi gânduri mi-am făcut, iar el, când a apărut părea aşa de vesel că nu mai ştiam ce să cred…”

„Asemenea hârtie se făcea acum 200 de ani… De unde o aveţi, e o moştenire de familie?”

Oftând domnul D.C. îşi continuă relatarea: „Mi-au povestit şi mie ce se întâmplase, adică ce văzuseră ei, cum dispărusem eu chiar de sub ochii lor şi de-abia atunci mi-a venit în cap că poate am înnebunit… Când le-am spus ce păţisem, pe unde fusesem, s-au uitat foarte ciudat la mine, de parcă ei, propria mea familie, credeau că nu mai sunt în toate minţile… De-abia când le-am arătat şi lor hârtia pe care o cumpărasem m-am uitat şi eu mai atent la ea… Era atât de subţire de parcă stătea să-mi pocnească între degete… Ca să-i conving le-am zis să vină cu mine să le arăt şi lor… Numai că, culmea culmilor, aceeaşi stradă arăta cu totul altfel acum! Era o stradă obişnuită din zilele noastre, cu blocuri, cu alimentare, ba chiar şi librăria unde vrusesem iniţial să ajung… Am intrat, ai mei se uitau la mine parcă înfricoşaţi, am încercat să nu-i iau în seamă şi m-am apropiat de vânzătoare, o tinerică… Când i-am arătat hârtia şi am întrebat-o dacă au aşa ceva de vânzare, s-a strâmbat la mine şi m-a luat peste picior: «Asemenea hârtie cred că se făcea acum 200 de ani… De unde o aveţi, e moştenire de familie?» Nu mai ştiu ce a fost, am leşinat acolo… M-au dus ai mei la maşină, mi-au dat un Rudotel şi, până la Sibiu am dormit neîntors… Când m-am trezit, m-am gândit că visasem, dar dacă n-aş fi avut hârtia aia…”

Din arhivele oraşului Mediaş a aflat că strada pe care păşise în 1992 existase în 1780

Nu vă mai spun că am fost ca nebun… De atunci m-am dus cred că de cinci ori la Mediaş, l-am bătut în lung şi în lat, am ajuns să cunosc oraşul acela mai bine decât Sibiul unde m-am născut şi locuiesc, dar n-am dat de strada cu pricina… De curând am răscolit toate hârţoagele din biblioteca oraşului şi am dat de o schiţă a unei străzi care arăta exact ca cea pe care trecusem eu… Numai că strada respectivă existase până în anul 1780, când fusese mistuită de un incendiu!... Tot în documentele acelea scria că nu scăpaseră cu viaţă decât trei dintre locuitorii străzii respective!... Spuneţi-mi sunt eu nebun? Cum aş fi putut eu să trec, în 1992, pe o stradă care nu mai exista din 1780? Cum se poate explica asta?...”

Dl. Radu F., medic, membru al Societăţii Române de Parapsihologie, a avut amabilitatea să încerce o explicaţie a ciudatului fenomen.

„Asemenea lucruri s-au mai întâmplat, se cunosc chiar câteva cazuri celebre de oameni care s-au întors în timp… În terminologia noastră, astfel de treceri se numesc «capcanele timpului». De altfel, explicaţii logice nu există pentru asta, singurul lucru pe care mi-aş permite să-l afirm ar fi că subiecţii unor astfel de întâmplări, au o predispoziţie naturală pentru asemenea întoarceri în timp, predispoziţii existente şi palpabile numai la nivelul subconştientului… Chiar dacă pare o întâmplare, hai să-i zic de domeniul science-fiction-ului, şi aceasta pentru că cei mai mulţi dintre noi refuzăm să credem că Natura ne-ar permite să păşim în alt timp, în alte epoci, eu continui să cred că acest lucru este cu putinţă… Într-o zi, cred că ştiinţa va fi capabilă să ofere o explicaţie pentru asemenea fenomene sau cel puţin va încerca, oferindu-le un nume adecvat, o categorie… De îndată ce botezi ceva într-un anumit fel, acest «botez» devine un substitut pentru fenomenul în sine… Se va ajunge, cu certitudine, într-o zi la cunoaşterea reală a tuturor secretelor timpului şi la înţelegerea lor.”

Fragment din lucrarea „Spaţiu, timp şi dincolo de ele prin yoga”

PAMINTUL GOL

Posibile intrări către faţa interioară a Pământului


de Vlad Petreanu

Vă recomandăm să urmăriţi cu atenţie următorul videoclip postat recent pe site-ul disclose-tv, sub titlul „O intrare către faţa interioară a pământului”.


Imaginile filmate din satelit în partea de nord a Antarcticii evidenţiază două găuri stranii, având o distanţă de aproximativ 8 km între ele. În imaginile deosebit de clare obţinute cu programul Google Earth este vizibil că aceste orificii întunecate nu sunt nişte simple forme de relief.

Adepţii teoriei „pământului gol” (hollow earth, în limba engleză) sunt deosebit de entuziasmaţi de această descoperire, care evidenţiază, în viziunea lor, nişte porţi secrete de intrare către faţa interioară a pământului. Teoria pământului gol susţine că pământul nu este o sferă plină, aşa cum afirmă teoria ştiinţifică general acceptată la ora actuală, ci o sferă goală, având un soare interior şi o suprafaţă interioară locuibilă, unde există o civilizaţie avansată. Conform acestei teorii, pământul are două deschizături de mari dimensiuni la poli, dar şi alte tunele de acces sau porţi de intrare secundare către lumea interioară a pământului.

Puteţi verifica şi dvs. corectitudinea acestor imagini pe Google Earth. Prima intrare are dimensiuni de peste 100 de metri, iar cea de-a doua în jur de 25-30 de metri. Desigur, nu ne-ar mira dacă în scurt timp vom auzi o teorie ştiinţifică de ultimă oră care să ne explice că aceste găuri sunt o simplă iluzie optică...




























yogaesoteric

Conspiraţia internaţională în Europa de Est


După datele de care dispunem, ultimele detalii ale planului francmasonic de subjugare completă a Europei au fost puse la punct la data de 4 decembrie 1989, cu ocazia întâlnirii secrete de la Malta dintre statele aliate: Rusia (reprezentată prin Gorbaciov), Statele Unite ale Americii (reprezentate prin Bush senior), Anglia şi altele.
Această întâlnire a vizat toate ţările foste comuniste din sfera de influenţă sovietică şi a urmărit aceleaşi scopuri pentru fiecare dintre ele:
1 – Restructurarea pe modelul « perestroika » aplicat de Gorbaciov în Uniunea Sovietică, adică înlocuirea cetăţenilor sovietici îmbătrâniţi din instituţiile statelor respective cu alţi cetăţeni sovietici-ruşi (şi pe cât posibil şi de alte naţionalităţi) mai tineri şi mai receptivi la schimbările ce vizează impunerea noii ordini mondiale şi a globalizării.

2 - Arestarea, judecarea şi eventual suprimarea, în cazul rezistenţei, a foştilor conducători din ţările comuniste, respectiv Ceauşescu, Miloşevici şi alţii.
Amintim aici că SUA au invadat Republica Panama, deoarece preşedintele Republicii Panama, Manuel Noriega, impusese noi taxe pentru navele care treceau prin canalul Panama. Noriega a fost capturat şi dus în SUA, iar apoi, tot acolo, a fost judecat şi închis sub pretextul traficului de droguri şi arme. Însă americanii sunt cei mai mari traficanţi de arme şi droguri din lume, dar şi consumatori de droguri. Mai întâi SUA s-au folosit de Noriega, pentru ca apoi, când acesta a schiţat un gest de independenţă, să se descotorosească imediat de el.
De asemeni, cântăreţul John Lennon voia să facă public faptul că, la toate concertele sale, agenţii CIA vindeau droguri tinerilor care participau la spectacol, după care alţi agenţi CIA veneau şi îi arestau pentru trafic de droguri. John Lennon a fost apoi asasinat la comanda CIA.
La fel, cu câtva timp în urmă, a „transpirat“ ştirea că CIA a vândut droguri din depozitele sale cetăţenilor din Los Angeles, oraş cu o populaţie de câteva zeci de milioane de locuitori. După aceea, în acest oraş a început un adevărat război civil, pentru care a fost necesară intervenţia armatei. Acţiunea CIA s-a soldat cu mii de morţi, răniţi şi arestaţi.
Aceste acţiuni constituie o altă faţetă a planului de exterminare a fiinţei umane pus la cale de secta satanică a francmasoneriei mondiale.
3 - Destrămarea Yugoslaviei şi a Cehoslovaciei.
La destrămarea Yugoslaviei a contribuit, printre alţii, până şi Vaticanul, prin Papa Ioan Paul al II-lea, susţine ziaristul Jaques Merlino, în cartea „Les verités Jougoslaves ne sont pas toutes bonnes à dire“, apărută la editura Albin Michel, Paris, 1993. În această carte, la pagina 84, el afirmă:
„Banca Vaticanului a vărsat 1.988.300 dolari, prin intermediul Institutului pentru răspândirea religiei, pentru cumpărarea de arme din Beirut şi oferirea acestora Croaţiei.“
La vremea scrierii cărţii, ziaristul Jaques Merlino era redactor şef adjunct al Televiziunii naţionale franceze pentru canalul France 2, post pe care l-a pierdut după publicarea cărţii, iar lucrarea sa este prefaţată de generalul M. Gallois, un personaj credibil şi bine informat.
Ca o paranteză, o dată cu intrarea în vigoare a Constituţiei române din 2003, în conformitate cu care cetăţenii străini din întreaga lume care au suficienţi bani pot cumpăra păduri, terenuri şi case în România, după ce acestea au fost, oricum, confiscate cetăţenilor români de serviciile secrete (SIE - Serviciul de Informaţii Externe, SRI – Serviciul Român de Informaţii, subordonat KGB-ului sovietic, DIA – Direcţia de Informaţii a Armatei) şi clasa politică în ultimii 15 ani de zile. Aceasta înseamnă, în realitate, destrămarea României, prin deposedarea cetăţenilor ei, sărăciţi, jefuiţi şi minţiţi sistematic de toate regimurile care s-au perindat la conducerea ţării.
4 - Pulverizarea şi distrugerea industriei şi economiei acestor ţări şi înfiinţarea altei industrii şi economii, în care agenţii secreţi autohtoni şi străini să profite şi să conducă, iar cetăţenii popoarelor respective să fie sclavii şi balastul lor, prin restructurări aberante, privatizări trunchiate şi ilegale şi prin disponibilizări abuzive.
Trebuie făcută precizarea că România, cu industria şi economia de dinainte de decembrie 1989, a fost capabilă să-şi plătească datoriile la Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi la Banca Mondială, iar în România nu existau şomeri.
5 - Confiscarea resurselor naturale ale solului şi subsolului de către grupuri de interese controlate de FRANCMASONERIA mondială.
6 - Transformarea ţărilor comuniste, mai sărace, în pieţe de desfacere pentru produsele de proastă calitate din Occident.
7 - Obţinerea de spaţii pentru deversarea deşeurilor chimice, bacteriologice şi nucleare, lucru care deja s-a realizat în multe din câmpiile, pădurile şi apele României.
O cisternă plină cu deşeuri chimice sau bacteriologice aruncată în România se plăteşte cu un milion de dolari.
8 - Epurarea etnică a populaţiei autohtone din aceste ţări cu ajutorul poliţiei, justiţiei şi a parchetului, desfiinţarea locurilor de muncă, lipsa salariilor, a pensiilor şi a medicamentelor.
Aici intră de asemenea înfiinţarea jocurilor de tip mafiot-FRANCMASONIC, cum ar fi la noi Caritasul, apoi „ţepele“ de tipul SAFI (în care au fost implicaţi Adriean Videanu, Viorel Cataramă, şi alţii), FNI, GELSOR, SOVINVEST şi altele. Îl putem aminti tot aici şi pe Sorin Ovidiu Vântu, unul dintre personajele-cheie aflate în spatele acestor afaceri oneroase, care s-a îmbogăţit pe spinarea a sute de mii de români care şi-au pierdut agoniseala de o viaţă la FNI sau Caritas.
În data de 9 mai 2005, la Moscova, au avut loc manifestaţii internaţionale cu ocazia împlinirii a 60 de ani de la victoria aliaţilor - Uniunea Sovietică, Statele Unite, Marea Britanie şi altele - împotriva nazismului german.
După cel de-al doilea Război mondial, Uniunea Sovietică, Statele Unite, Israelul şi altele, au participat la deportarea cetăţenilor români, unguri, polonezi şi alţii, în Siberia sovietică-rusă, evreii afirmând însă, după Lovitura de Stat din Decembrie 1989, că şi România a participat la Holocaust.

Arestările, torturile şi crimele din perioada comunistă au fost opera aliaţilor, altfel spus a ruşilor, a americanilor, etc., iar astăzi aliaţii practică aceleaşi atrocităţi ca în perioada comunistă cu cetăţenii din Cecenia, Afganistan, Irak şi din alte colţuri ale lumii.

Pe 5 iunie 2005, organizaţia Amnesty International (AI), prin directorul său executiv William Schulz, acuză SUA că a format un arhipelag de închisori secrete în toată lumea, în care se comit acte de tortură.

Astfel, într-un interviu acordat postului american de televiziune Fox News, William Schulz afirmă că:
„Oamenii dispar pur şi simplu, sunt deţinuţi pe o perioadă nedeterminată, în mod secret, fără a avea acces la un avocat, la sistemul juridic şi fără a putea lua legătura cu familia.“
Vom face aici observaţia că sistemul acţiunilor fără acoperire, care sunt emise de unele societăţi comerciale, constituie de fapt un jaf naţional şi o prostire pe faţă, prin intermediul căruia ne furăm căciula unii de la alţii. Anumitor societăţi le cresc acţiunile la Bursa de Valori pe vorbe. Nu există nimic real. Să dăm un exemplu care lămureşte mecanismul ascuns al unei astfel de „inginerii“.

În cazul Rompetrol, Dinu Patriciu vinde acţiuni la Bursa de Valori la un preţ foarte mic. Vine fiica lui Dan Voiculescu şi cumpără acţiuni în valoare de 1.200.000 (un milion două sute de mii) de dolari, însă nu face decât să arate un document bancar care „probează“ că ea poate plăti această sumă (truc folosit de numeroşi participanţi la Bursa de Valori). Nu plăteşte această sumă, dar spune că poate plăti în trei zile, urmând să piardă acţiunile dacă nu plăteşte.

În câteva ore, valoarea acţiunilor Rompetrol la Bursa de Valori creşte de 10 ori. Acţiunile fiicei lui Dan Voiculescu valorează acum 12.000.000 (doisprezece milioane) dolari. Ea vinde acţiunile imediat şi primeşte 12.000.000 (doisprezece milioane) dolari. Peste trei zile, plăteşte suma de 1.200.000 (un milion două sute de mii) dolari şi rămâne cu 10.800.000 (zece milioane opt sute de mii) dolari în numai câteva ore.
Prin urmare, se poate constata cu uşurinţă că aceste escrocherii, aceste şmecherii, aceste găinării financiare FRANCMASONICE de mari proporţii l-au îmbogăţit pe Dan Voiculescu, odată cu gaşca lui din Comerţul Exterior, SIE şi SRI-KGB, DIA şi altele. Pentru asta l-au înlăturat pe Ceauşescu şi au ucis zeci de mii de cetăţeni ai României în decembrie 1989.
Cum cresc acţiunile la Petrom? Prin scumpirea petrolului la staţiile Peco, indiferent dacă preţul petrolului pe piaţa mondială creşte sau scade.

Partea cea mai interesantă, dar şi mai ordinară, este faptul că Petrom nu plăteşte taxe şi impozite la stat, întrucât, de 15 ani de zile, statul este format chiar din membrii conducerii Petrom şi din alţi profitori din toată clasa politică, iar cetăţenii României, după lovitura de stat din decembrie 1989, au devenit sclavii şi supuşii lor, având salarii şi pensii de mizerie şi fiind lipsiţi de medicamente.

Această jefuire şi prostire naţională prin Bursa de Valori este la noi doar în faza de început, însă în SUA, de exemplu, un salariat „avizat“ al Bursei de Valori poate câştiga într o singură secundă 400.000.000 dolari.
La festivităţile de la Moscova din mai 2005 a fost invitat şi regele Mihai, cel care a trădat România în anul 1944, după ce a dat ordin armatei române să întoarcă armele împotriva soldaţilor germani şi a lăsat poporul şi statul român pe mâinile ruşilor-bolşevici criminali şi ale aliaţilor lor, americanii, care au participat la deportarea cetăţenilor români din România şi Moldova în Siberia sovietică. Aliaţii i-au umplut regelui Mihai garnituri de trenuri cu aur, bijuterii, tablouri şi alte bunuri pentru a-l determina să abandoneze România şi poporul român.

Acum, după reinstaurarea KGB-ului sovietic rus în România, după Lovitura de Stat din decembrie 1989, regele Mihai este alături tot de ruşi şi de aliaţii lor. Înainte de decembrie 1989, regele Mihai transmitea mesaje poporului român de la postul de radio Europa Liberă în care instiga poporul român la revoltă împotriva lui Ceauşescu şi a comunismului sovietic.
George Bush junior, preşedintele SUA, se lăuda în 2005 că a „organizat Revoluţiile [n.a. loviturile de stat] din întreaga lume.“ La fel a făcut şi comunistul stalinist şi sinistrul francmason Silviu Brucan care declara în 1993 că a „organizat Revoluţia [n.a de fapt lovitura de stat] din decembrie 1989“. Iar la Summitul ţărilor baltice din 2005 Bush junior susţinea că „Revoluţiile [n.a. loviturile de stat] reprezintă politica de stat a Americii.“

Aceste lovituri de stat internaţionale, planificate de FRANCMASONERIA mondială şi îndreptate împotriva statelor şi popoarelor foste comuniste din sfera de influenţă sovietică, vizau mai cu seamă ţările care nu mai aveau datorii la FMI şi la Banca Mondială, precum România, care astfel nu mai putea fi controlată şi jefuită prin sistemul oneros de dobânzi şi prin impunerea unor măsuri economice străine de interesele locuitorilor săi.

Bush junior este şi el membrul sectei satanice a francmasoneriei, ceea ce îl face un criminal internaţional. El spune adevărul pe jumătate în ceea ce priveşte Revoluţiile de care vorbeşte. Acestea au fost în realitate lovituri de stat internaţionale, ale grupărilor mondialiste, în care au murit zeci de milioane de oameni nevinovaţi, şi nu au fost organizate de Bush junior ci de către o clică masonică, din care face parte şi tatăl său, George Bush senior (cel care a declanşat Războiul din Golf), şi asta cu mult înainte de a ajunge Bush junior preşedintele SUA.
Loviturile de stat internaţionale sunt realizate prin intermediul politicienilor aserviţi aliaţilor - americani, ruşi, etc. - dar sunt finanţate de fapt de FRANCMASONERIA mondială, care dispune de fonduri imense.

În această direcţie, trebuie făcută precizarea că neamul Bush este demult implicat în finanţări criminale, care au fost efectuate inclusiv în timpul celui de-al doilea război mondial. Prescott Bush, tatăl lui George Bush senior şi bunicul lui Bush junior, făcea parte din consiliul de administraţie al băncii Brown Bos Harriman Bank, aparţinând fraţilor FRANCMASONI - unii dintre ei de origine evreiască - cum ar fi Averell şi Roland Harriman, care, plini de viclenie, au finanţat atunci, prin Union Bank, Germania, iar prin Brown Bos Harriman Bank i-au finanţat pe sovietici.
Este revelator pentru modul demoniac de a acţiona al masonilor maniera în care s-a procedat cu Irakul. Înainte de declanşarea războiului din Golf, a avut loc la un moment dat o discuţie între Saddam Hussein şi ambasadoarea SUA acreditată la Bagdad - Statele Unite şi Irakul fiind aliaţi în războiul dintre Irak şi Iran - în care Saddam i-a spus ambasadoarei că guvernul din Kuweit are să-i plătească o datorie imensă, de miliarde de dolari, pe care nu vor să o restituie.

Ambasadoarea l-a sfătuit atunci pe Saddam să atace Kuweitul pentru a recupera datoria. Saddam a invadat Kuweit-ul, ambasadoarea americană a fugit în SUA, iar Bush senior şi aliaţii au avut astfel un pretext să atace Irakul şi să-i confişte petrolul.
Acest articol, publicat cu acordul autorului, este un fragment din cartea Dezvăluiri uluitoare despre modul în care este afectată România de gigantica conspiraţie internaţională a Noii Ordini Mondiale

Argintul coloidal - de la A la Z







de Lucian Milea

Prima parte a acestui articol: Argintul coloidal - de la A la Z (1)

Cum poate fi utilizat argintul coloidal?

Argintul coloidal poate fi utilizat în mai multe moduri, în funcţie de localizarea afecţiunii de tratat: oral (ingerat sau băut); inhalat sub formă de vapori foarte fini; sub formă de clismă; la nivel vaginal, pulverizat local sau adăugat la spălături; sub formă de picături în ochi, urechi şi nas sau aplicat topic, pe piele (cu o sticlă cu pulverizator sau cu bandaje îmbibate cu soluţie).

Administrat oral, argintul coloidal este absorbit din gură în sânge, apoi transportat rapid la celulele organismului. Ţinerea acestui lichid sub limbă, câteva zeci de secunde înainte de înghiţire, poate duce la absorbţia mai rapidă. În trei-patru zile, particulele de argint se pot acumula în ţesuturi în cantitate suficientă pentru a putea deja observa efectele benefice.

În cazul expunerii frecvente la germeni patogeni, unii specialişti recomandă un aport zilnic de argint coloidal, ca protecţie. Mulţi terapeuţi naturişti consideră că viaţa a milioane de persoane, care sunt susceptibile să dezvolte infecţii cronice minore, poate fi îmbunătăţită prin administrarea preventivă a argintului coloidal.

Doza depinde şi ea de scopul urmărit. În general, doza de întreţinere recomandată pentru uz intern, pentru adulţi, este de o lingură cu argint coloidal pe zi (10 ml în concentraţie de 10 ppm). Bineînţeles, cantitatea diferă în funcţie de concentraţie. Această cantitate, considerată „nutritivă”, asigură aceeaşi cantitate de argint pe care o asigură dieta zilnică a unui adult de la începutul secolului XX, înainte ca solul să fie sărăcit de oligoelemente prin exploatare excesivă. Se estimează că în prezent solul din SUA mai conţine, în medie, doar 15% din oligomineralele existente în anul 1900.

Argintul coloidal poate fi utilizat cu succes şi sub formă de cură generală de purificare şi detoxifiere. În acest caz, doza poate varia de la 1 la 4 linguri pe zi.

În cazul unor afecţiuni severe şi boli cronice, doza trebuie adaptată în funcţie de reacţia organismului, sub îndrumarea unui medic competent. În general, orice cantitate peste 5 linguri pe zi este considerată doză „terapeutică”. Unii terapeuţi relatează că au administrat cu succes unor pacienţi cu infecţii grave, considerate incurabile, până la 450 ml de argint coloidal (10 ppm) pe zi, timp de două săptămâni!

În cazul unor arsuri minore, o acumulare de argint coloidal în organism poate grăbi vindecarea, reduce posibilitatea infecţiilor şi a cicatricelor.

În unele cazuri medicale grave, precum cangrenele, medicii au utilizat de multe ori injectarea directă a zonei afectate. Au fost raportate multe cazuri de salvare a membrelor infectate de la amputare, atunci când a fost iniţiat tratamentul cu argint coloidal.

Efecte secundare

Nu s-a dovedit că ar exista efecte secundare ale terapiei cu argint coloidal, deoarece acesta nu este toxic şi nu afectează ficatul, rinichii sau alt organ al corpului. Argintul coloidal nu interacţionează cu niciun alt medicament sau remediu. Argintul coloidal este eliminat prin rinichi, sistemul limfatic şi sistemul circulator, după o perioadă de timp de la ingerare.

În cazul utilizării unor suspensii de argint cu particule de dimensiuni mari (peste 0,4 microni) eliminarea poate dura mai mult sau chiar se pot produce acumulări de argint în organism; acestea nu au efecte secundare nocive asupra stării de sănătate, dar pot duce, teoretic, la pigmentari gri-albăstrii ale pielii, după ani de consum excesiv. De asemenea, consumul excesiv al sărurilor de argint a produs în unele cazuri efecte similare, cunoscute încă din secolul al XIX-lea sub numele de Argyria. Tocmai de aceea NU se recomandă folosirea sărurilor de argint şi nici folosirea sărurilor pentru accelerarea procesului de obţinere a argintului coloidal.

Deoarece se absoarbe în sânge înainte de a ajunge în intestinul gros, argintul coloidal nu afectează flora benefică din tractul digestiv, dacă este administrat în cantităţi rezonabile. În cazul unor doze mai mari de 75 ml pe zi (10 ppm) au fost totuşi raportate diminuări ale florei intestinale benefice. În cazul dozelor de şoc poate fi necesară administrarea suplimentară de „probiotice".

Ce spune medicina alopată?

FDA (Administraţia Alimentelor şi a Medicamentelor din SUA) a permis utilizarea argintului coloidal în 1913.

Literatura medicală din primele decenii ale secolului XX abundă de relatări cu privire la utilizarea cu succes a argintului, pentru a stimula sistemul imunitar al organismului.

Începând cu al doilea război mondial, odată cu descoperirea şi producerea pe scară largă a antibioticelor, argintul coloidal şi alte remedii naturale au început să fie descurajate şi au ieşit din sfera preocupărilor medicinei alopate. Din acel moment, industria farmaceutică s-a ocupat îndeosebi de produsele medicamentoase chimice, ce aduceau un profit crescut.

În anul 1983, Ministerul Sănătăţii din SUA a recunoscut şi a aprobat argintul coloidal ca fiind un medicament fără reacţii adverse, care se poate elibera fără reţetă de la medicul specialist.

În anul 1991, FDA a clasificat argintul coloidal ca un medicament anterior anului 1938. O scrisoare a FDA din 13.09.1991 afirma: „Aceste produse pot continua să fie comercializate... atât timp cât sunt promovate şi etichetate pentru aceleaşi utilizări ca în anul 1938 şi atât timp cât sunt fabricate prin metoda iniţială.”

În anul 1999 FDA a interzis medicamentele ce se bazează pe argint, folosind motivul că nu se cunoaşte formula acestor produse şi că ele pretind a vindeca prea multe boli, fără dovezi ştiinţifice: „Aceste produse sunt etichetate pentru tratarea adulţilor şi a copiilor de boli incluzând HIV, SIDA, cancer, tuberculoză, malarie, lupus, sifilis, scarlatină, zona zoster, herpes, pneumonie, febră tifoidă, tetanos şi multe altele”. Un alt motiv al interzicerii medicamentelor pe bază de argint coloidal a fost asocierea forţată a acestora cu o boală numită Argyria, definită de Fuchs în anul 1840, ce constă în colorarea epidermei cu nuanţe gri-albăstrui, datorită depunerilor de argint (nitratul de argint era folosit în secolul al XIX-lea în cazuri de epilepsie, tabes doeralis, dezechilibre nervoase etc.).

În urma acestei decizii a FDA, un producător american de argint coloidal a adresat FDA o scrisoare prin care solicită ca, în baza legii libertăţii de informare, să i se furnizeze următoarele informaţii:
1. Numărul de decese provocate de consumul de argint coloidal.
2. Numărul de reacţii alergice la consumul de argint coloidal.
3. Numărul de interacţiuni medicamentoase dăunătoare, ale medicamentelor OTC sau prescrise, în combinaţie cu argintul coloidal.
4. Numărul de cazuri de Argyria raportate, datorate consumului de argint coloidal fabricat prin metode electrice AC sau DC.
5. Numărul cazurilor de Argyria, datorate consumului de argint coloidal ce nu conţine stabilizatori proteici.

Răspunsul FDA a fost năucitor: „Am căutat în înregistrările de la Sistemul de raportare a Evenimentelor adverse (AERS) al FDA şi am fost în imposibilitatea de a localiza vreun caz care să corespundă solicitării dumneavoastră. Taxele de $ 3.50 (...) vor fi incluse într-o factură lunară.”

Ne întrebăm ce „dovezi ştiinţifice” în favoarea argintului coloidal dorea FDA când a luat decizia să-l interzică, de vreme ce a putut afirma, într-o hotărâre oficială, că „utilizarea fără discernământ a soluţiilor coloidale de argint a dus la cazuri de Argyria, decolorarea permanentă a pielii şi a ţesuturilor profunde, de culoare albastră-gri.”, fără a avea nici cea mai mică dovadă!

Agenţia de Protecţie a Mediului (EPA) din SUA admite ca fiind nepericuloasă (nu se precizează care ar fi pericolul n.n.) o doză maximă zilnică de 350 micrograme de argint pe zi, pentru un adult cu o greutate de 70 kilograme (kg) şi consideră (în alt raport) ca fiind critică o doză de 1mg. Facem aici observaţia că este vorba de argint, în general şi nu de argintul coloidal. În continuare, EPA afirmă: „Argyria este cauzată de acelaşi mecanism care este implicat în developarea fotografiilor. Este acelaşi lucru. Dacă se expune la lumină o sare de argint, o parte din ea se va reduce la argint metalic. Apoi, dacă aveţi un revelator (cofeina este un bun revelator) într-o soluţie alcalină (sângele este alcalin, în mod normal), argintul suplimentar va precipita din compus în particule metalice, care vor creşte. Acesta este procesul fotografic şi astfel se dobândeşte Argyria”.
Este clar în acest caz că EPA se referă la sărurile de argint, mai precis la halogenuri, acestea fiind cele utilizate în tehnica fotografică. Argyria este, deci, cauzată de consumul excesiv de săruri de argint. Argintul coloidal este compus din particule metalice şi nu are de-a face cu tehnica fotografică.
Dacă ar fi, totuşi, să impunem aceste doze şi pentru argintul coloidal, acestea ar corespunde unui consum zilnic de 70 ml (respectiv 200 ml) argint coloidal de 5 ppm sau 35 ml (respectiv 100 ml) argint coloidal de 10 ppm.

Mai multe organizaţii guvernamentale (Elveţia, Germania, Australia, Israel etc.) şi-au dat acordul în folosirea argintului coloidal (Ag+) şi a peroxidului de hidrogen (H2O2), ca dezinfectant al apei, în cantităţi prevăzute de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (MLC - valoarea maximă conţinută de până la 0,08 ppm-0,1 ppm).

Supliment alimentar

În timp ce organizaţiile guvernamentale responsabile cu „sănătatea populaţiei” nu fac nicio cercetare pentru a lămuri problema argintului coloidal şi a efectelor sale, străduindu-se însă să-i limiteze sfera de utilizare, milioane şi milioane de utilizatori mulţumiţi doresc să-l aibă în continuare. De asemenea, există şi un număr tot mai mare de producători care intră pe piaţă cu o gamă largă de produse noi pe bază de argint.
Între timp, mărturiile cu privire la efectele surprinzătoare, adeseori considerate miraculoase, ale argintului coloidal sunt într-o continuă creştere, el nu este considerat ca făcând parte dintre tratamentele terapeutice alopate, nici alternative şi este distribuit, cel mai adesea, sub titulatura de „supliment alimentar”.

Manufacturarea argintului coloidal

Neavând acces la aparatură sofisticată de testare, unii entuziaşti ai argintului coloidal au început să şi-l producă singuri. Astfel, deşi nu vor avea posibilitatea de a cunoaşte cu precizie rezultatul, vor putea avea o idee destul de bună asupra lui, controlând procesul şi calitatea ingredientelor. Astfel, ei pot fi siguri că obţin un argint coloidal real, precum cel descris în literatura de specialitate.

Metoda de curent continuu şi de „joasă tensiune” este cea mai adecvată pentru a produce argint coloidal acasă. Câteva baterii pot fi conectate în serie la doi electrozi de argint şi introduse într-un pahar (250 ml) cu apă distilată. Acest proces va determina desprinderea de electrozi a unor particule mici de argint, ce vor intra în apă.

Acest proces este şi foarte uşor de greşit, astfel că majoritatea celor care îşi produc argint coloidal la domiciliu obţin produse de calitate inferioară.

Unde se greşeşte?

Mulţi dintre cei care au greşit au folosit un electrolit, de exemplu o soluţie de sare de bucătărie, în locul apei distilate. Aceasta a generat obţinerea unei soluţii ionice cu o suspensie de particule de argint de mărime mare (0,05 - 0,15 microni) şi nu a unui coloid de argint pur. Aspectul acestui gen de produs este alb-tulbure şi tinde să se precipite, dacă nu este agitat constant. Unii dintre cei care au consumat în exces astfel de suspensii cu săruri de argint, precum senatorul american Stan Jones, au dobândit o forma de Argyria.
Alţii au făcut o greşeală mai puţin gravă, dar cu efecte negative evidente asupra calităţii produsului: în locul apei distilate (chiar bidistilate) au folosit apa filtrată. Produsul rezultat a conţinut şi alte minerale ce erau prezente în apa filtrată, precum şi unii compuşi ai argintului.

Metoda corectă, propusă de Dr. Peter A. Lindermann, presupune folosirea apei distilate de calitate superioară şi a aştepta până când reacţia porneşte. Apa deionizată nu este adecvată pentru acest proces, pentru că nu permite trecerea curentului electric.

Electrozii pot fi confecţionaţi din argint fin cu puritate minimă de 99,99% (cel mai recomandat este 99,9999%). Argintul cu o puritate scăzută nu este deloc recomandat, deoarece aliajul ce formează partea impură a argintului poate conţine metale grele cu efect toxic asupra organismului. Este esenţial ca apa folosită să fie dublu distilată, adică de o puritate foarte mare. În caz contrar, unele impurităţi din apă se pot combina cu argintul formând săruri nedorite. Electrozii trebuie să fie aşezaţi echidistant pe toată lungimea lor (din lichid).

Controlul curentului electric poate avea ca rezultat modificarea mărimii particulelor şi a vitezei de reacţie. Valorile mici ale curentului electric produc, în general, particule de dimensiuni mai mici. Pe de altă parte, curenţii mici determină o viteză mică de fabricaţie a argintului coloidal, deci el se va produce într-o perioadă de timp mai îndelungată. Astfel, pentru a produce o anumită cantitate de argint coloidal de calitate, sunt necesare instalaţii mai mari sau mai multe decât pentru cel de calitate mai slabă. Dacă nu există posibilitatea controlării/măsurării curentului, cercetătorul Peter A. Lindermann recomandă folosirea unei surse de tensiune de aproximativ 30V sau un set de baterii înseriate pentru a obţine 36V. În această variantă, procesul trebuie oprit dacă în jurul electrozilor apar culori mai închise decât galbenul, ceea ce ar indica apariţia particulelor de dimensiuni peste 50nm.

O altă variabilă care influenţează dimensiunea particulelor este temperatura apei. Temperatura mai mare creşte viteza procesului şi micşorează dimensiunile particulelor rezultate.

După alimentarea circuitului, este necesar să se aştepte uneori chiar mai mult de 45 minute până să se observe ceva. Primele semne ale reacţiei vor consta în apariţia unei tente gălbui în jurul electrozilor. După câteva minute, procesul se va accelera şi „norii” galben-aurii se vor extinde mai mult, aşa încât coloidul va putea fi deja evidenţiat cu o lanternă, prin efect Faraday-Tyndall (detalii la final). După încheierea procesului şi extragerea electrozilor din recipient, culoarea galben-aurie se va dispersa, rămânând o tentă galben-aurie pentru coloidul rezultat. Aceasta corespunde unei concentraţii de aproximativ 3-5 ppm.

Prin această metodă se pot obţine 200ml de argint coloidal de concentraţie 3-5 ppm, având particulele de dimensiuni mici, în aproximativ 1-2 de ore, dacă se respectă amperajul recomandat de 1 miliamperi. Dacă nu se respectă acest amperaj si se folosesc toţi cei 500 miliamperi ai setului de baterii de 36V, legate în serie, atunci se va obţine aceeaşi concentraţie în timp mult mai scurt, aproximativ 25-30 minute, însă dimensiunea particulelor va fi mult mai mare, ceea ce va face ca argintul coloidal să fie de calitate inferioară.

Cel mai mare „secret” cu privire la fabricarea argintului coloidal de înaltă calitate este faptul că este aproape imposibilă standardizarea produselor. Argintul este sensibil la unele forţe naturale, ce nu au fost încă identificate ştiinţific. Chiar şi atunci când vasul, electrozii, apa şi tensiunea sunt identice, diferite loturi vor reacţiona cu viteze diferite în zile diferite. Viteza de reacţie poate varia cu peste 100%, în funcţie de zi. Într-o zi „normală”, timpul de reacţie până la apariţia „norului” galben-auriu este de o oră. În zilele „lente” pot trece şi trei ore înainte de apariţia acestuia.

Datorită acestei variaţii, este întotdeauna înţelept să se urmărească reacţia cu un aparat de măsurat concentraţia particulelor de argint în soluţie (ppm - părţi per milion). De asemenea, aceasta se poate măsura şi „după ochi” folosindu-se o lanternă (prin evidenţierea efectului Faraday-Tyndall - foto), însă pentru început e bine să aveţi în dotare un dispozitiv de măsurare ppm-metru. Aceasta este cea mai uşoară modalitate de a standardiza producerea argintului coloidal.

Calitatea argintului coloidal

Există mulţi producători ce fabrică argint coloidal de diferite calităţi şi concentraţii. Criteriile de determinare a calităţii argintului coloidal sunt: dimensiunea particulelor, puritatea, concentraţia şi costul.

Cel mai bun este argintul electrocoloidal, obţinut fără procese chimice, care conţine doar argint şi apă.

Un argint coloidal de calitate conţine particule super-fine de argint, ce sunt suspendate un timp nedefinit în apă distilată sau demineralizată.

Dacă argintul coloidal conţine deopotrivă atât nano-particule cât şi ioni de argint, el este cu atât mai bun cu cât proporţia particule/ioni este mai mare.

Singura modalitate absolut sigură de a determina cât de coloidal şi cât de pur este un „argint coloidal” este analiza de laborator. Totuşi, pentru evaluarea unor caracteristici ale sale se pot folosi şi metode la îndemâna oricui.

Aspectul argintului coloidal de cea mai bună calitate este transparent, cu o uşoară tentă galben aurie. Culorile mai întunecate indică de obicei o suspensie de particule prea mari, ce tind să se precipite în partea de jos a recipientului, şi nu coloizi reali. O culoare prea deschisă indică o concentraţie redusă de argint sau predominanţa argintului ionic (săruri de argint). Unii producători adaugă un colorant galben pentru a falsifica argintul coloidal de slabă concentraţie sau calitate, făcându-l să arate ca unul autentic.

O metodă bună pentru a vedea dacă lichidul respectiv este un coloid este evidenţierea efectului Faraday-Tyndall. Acesta presupune trecerea unui fascicul intens de lumină printr-un flacon transparent plin cu lichid; dacă lichidul este coloidal, drumul luminii prin flacon va fi vizibil în formă de con, datorită împrăştierii luminii în particulele de coloid. Dacă lichidul respectiv este mai degrabă o suspensie, ce tinde să se precipite, având particule prea mari pentru a fi un coloid, conul va fi mai evident în partea inferioară a recipientului şi, eventual, vom putea observa un precipitat pe fundul vasului.

O altă metodă de testare implică adăugarea de acid, bază sau sare peste soluţia respectivă de argint coloidal. Dacă lichidul conţine substanţe care nu reacţionează cu electrolitul adăugat, nu se petrece nimic nici după câteva zile. Dacă soluţia reacţionează cu electrolitul – bază cu acid, de exemplu – se observă imediat o transformare – în culoare, de exemplu. Dacă lichidul testat este într-adevăr argint coloidal (sau altă dispersie coloidală hidrofobă), atunci, într-o primă fază, nu se observă nimic iar mai apoi, în decurs de câteva minute sau ore, lichidul se clarifică, deoarece particulele de coloid îşi vor pierde sarcina electrică superficială pozitivă şi se vor putea aglomera în particule mai mari. Aceste particule mai mari vor cădea apoi pe fundul vasului unde, în general, se disting foarte greu pentru o concentraţie mică de argint.

Dacă un produs conţine un stabilizator sau oligoelemente, altele decât argintul, este inferior. Dacă un produs necesită refrigerare, înseamnă că el conţine şi un alt element.

Recipientul şi pipeta trebuie să fie din sticlă, plasticul nepermiţând păstrarea coloidului de argint pentru o perioadă îndelungată de timp. Recipientul nu trebuie să permită pătrunderea în interior a razelor ultraviolete. Cele mai potrivite culori pentru sticlele în care se pastrează argintul coloidal sunt: brun-chihlimbar închis şi albastru-cobalt.

Unele produse cu concentraţii mari de argint (peste 50ppm) pot să nu fie foarte sigure, concentraţiile standard folosite de cabinetele medicale internaţionale fiind de 3-5 sau 10ppm.

DACA DORITI ARGINT COLOIDAL CONTACTATI-MA PE ADRESA DE EMAIL DE PE BLOG

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Share

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites