Citind postul lui visurat de azi, am avut o revelatie. NOI CHIAR AM FOST FERICITI in copilarie, pe vremea lui Ceausescu.
Imi aduc aminte de iernile cumplite in care ne sapam cazemate in zapada, deoarece ca sa iesi din casa trebuia anyway sa-ti sapi drumul. Asa ca noi copiii ne stringeam cite 8, 9 , toti copiii vecinilor si ieseam din blocuri cu lopeti cautind pe maidanul din spate locul de unde sa incepem sa sapam.
O saptamina apoi aveam propria noastra ascunzatoare unde ne jucam de-a razboiul. "Inamicii" erau parintii care ne cautau de zor pe cind noi stateam ghemuiti, rizind pe infundate in propria noastra lume inghetata.Si da, era cald si zapada filtra o lumina superba alb albastruie.
Pina prin clasa a sasea am stat in frumoasa mea casa cu gradina cea imensa plina de toate florile lumii; trandafirii maresal portocalii cu somptuoasele lor petale imi luminau zilele de vara si toamna; lacramioarele imi parfumau primaverile, ca si zambilele; iar lalelele, primele flori ce isi scoteau capsorul gingas erau aliniate ca soldateii cind ieseam seara in fata portii sa le"vind". Evident ca tot vecinii se prefaceau ca le cumpara si apoi mindra ma duceam in colt sa-mi iau o ciocolata "Pitic"sau "Scufita rosie". The good times.
Cind ma intorceam de la scoala nu veneam niciodata cu mina goala, ci impreuna cu colegii de clasa, nu de alta dar nu puteam calari nazdravanii cai intruchipati de gardul nostru, singura.
Si cu friie in mina inchipuite din panglici de matase sau catifea, biciuiam naravasii cai ai imaginatiei noastre salbatice.
Imi mai placea sa ma lupt cu hotii de flori, care de cite ori inflorea 'ploaia de aur', forsythia, se strecurau miseleste sub ea si incercau sa o fure, ca sa vinda apoi ramurile aurii la piata. Dar Lola, vajnica noastra catelusa ii dadea de gol imediat, iar eu ma duceam tiptil pe linga gard si le aruncam pungi cu apa rece, pregatite dinainte, in cap.
Si povestile cu fantome, spuse de bunica mea, mai ales cea cu fantoma casei, un spectru alb straveziu ce ratacea in unele nopti prin curtea noastra, tiriind dupa ea lugubrele lanturi. Coincidenta sau nu, cind Ceasca ne-a demolat, sub casa chiar s-a gasit scheletul unui ofiter german impuscat in cap.
Mai tirziu, cind ne mutaseram deja la bloc, farmecul iesitului afara se diminuase serios, dar a fost inlocuit repede cu serile in care citeam cu o lanterna sub plapuma aventurile lui Sinbad din 'O mie si una de nopti' sau ale curajosului echipaj din "Toate pinzele sus".
Deliciul meu ramasesera insa escapadele cu bunica/mea la cofetaria 'Ursuletul Martinica' de pe Mihai Bravu (ok nu se numea asa, dar o botezasem de mica cu numele primului si celui mai iubit ursulet al meu, o momiie de floci maro care mi-a incalzit copilaria si mi-a impartit visele).
Acolo se faceau cele mai suculente si infriscate savarine pe care le-am mincat vreodata. Ever.
Eram niste copii fericiti. Singura noastra grija era sa invatam si sa ne jucam, sa ne certam cu luna sau sa urmarim seara atenti cerul cu ochii atit de incordati incit ne dadeau lacrimile, pentru ca poate, poate o sa vedem ozn-uri.
La liceu, eram deja in alta lume, unde febrili trageam la xerox carti de yoga sau de Mircea Eliade, interzise, multiplicam casete cu istoria muzicii rock si discutam filmele lui Tarkovski. Singurul club viabil era Club A unde un cintec al lui Led Zeppelin sau Jimi Hendrix ne extazia cu saptaminile. Si Cinemateca unde vinam filme de Fellini, Antonioni, Kubrik.
In contrast, stau si ma gindesc cit de nefericit sint pustii de azi.
*Nimic nu e prea bun sau prea mult pentru ei,pentru ca oricit ar avea, vecinul are mai mult sau mai nou sau mai tare. Deci automat sint nefericiti si nemultumiti.
*Nu au timp.Impartiti intre televizor, cluburi si computer, nu mai au timp pentru ei, pentru joaca,pentru carti, pentru ceilalti prieteni.
*Parintii exercita din ce in ce mai multa presiune asupra lor, pentru ca 'pustiul lui Gogu e mai destept, are note mai bune, se duce la mai multe cursuri, stie engleza mai bine ca tine'.
*Nu mai au aproape deloc legatura cu natura, in afara de cei cu adevarat impatimiti.
*Sint din ce in ce mai alienati si indepartati de parinti pentru ca acestia nu au timp deloc sa stea cu ei.
Cu adevarati am fost niste copii fericiti.
Ou sont les neiges d'antan?
L.E.-pozele sint luate de aici
Sunday, November 8, 2009
NOI CHIAR AM FOST FERICITI
7 comments:
Aşa este. Subscriu. Copiii de azi sunt sclavii calculatoarelor şi desenelor animate violente. Nu mai vezi copii pe stradă jucându-se de-a ascunselea, lapte gros, flori fete..., elasticul şi ce jocuri mai erau pe atunci. Păcat.
Mda, acum avem o libertatefacuta de mintea noastra.
Urata, proasta si rea.
intotdeauna copilaria "noastra" va fi fost mai fericita decat a "celor de azi". valabil si pentru cei care au crescut interbelic, sau pe vremea lui stalin. va fi valabil şi pentru copiii de azi, care vor zice exact acelaşi lucru peste 20 de ani.
exceptii: copiii crescuti in razboi, sau in saracie lucie.
dar de-un cântec, merge.
ce frumoasa postare!
asa era atunci,aveai putin in schimb pretuiai la maxim fiecare lucru. acum esti imbuibat cu de toate si nu mai stii sa apreciezi ce ai.
rar mai vezi copii in fata blocului jucandu-se, cand eram eu mica ne adunam zeci de copii,jucam tot felul de jocuri,era agitatie pana noaptea tarziu si..aveam o gramada de "spectatori" pe la geamuri si balcoane,azi nu mai exista nimic, e pustiu si chiar si cu vecinii sunt unii pe care ii vad pentru prima data chiar daca ei s-au mutat de multi ani in bloc...nu stiu de ce
mi-aduc amine cand stateam in fata blocului pana pe la 11-12 noaptea si stiam ce-i ala frig sau foame... intr-adevar, am avut o copilarie frumoasa, si cu toate astea si parintii nostri spun la fel: ca ei au avut o copilarie si mai frumoasa. Pe-atunci lumea nu era atat de indarjita, timpul curgea ceva mai incet...
a, probabil faptul ca ciclul de 26000 de ani ce se apropie de sfirsit isi spune uvintul...azi ziua are 18 ore vechi...si se simte
cuvintul*
Post a Comment